8.2.

Componentele mici şi componentele mari ale textului coerent,

coerenţa textului
Cea mai mică parte a textului coerent este enunţul, care exprimă un gînd. Cîteva
enunţuri legate între ele formează alineatul care exprimă o idee. Alineatul ar putea fi definit ca
parte componentă a textului coerent, care este alcătuită din unul sau mai multe enunţuri,
exprimă o idee şi începe din rînd nou.
Alineatul se termină o dată cu ideea pe care o exprimă. A doua idee începe în al doilea
alineat (din rînd nou), a treia începe în al treilea alineat etc. De exemplu:
«Prezentarea unei istorii adevărate, ştiinţifice a Basarabiei este dificilă nu numai din
punctul de vedere al documentării, dar şi al înlăturării unor şabloane prin care adevărul a fost
falsificat cu bună ştiinţă. Timp de cinci decenii opinia publică a fost intoxicată cu informaţii
false al căror obiectiv esenţial era să justifice dominaţia ţaristă şi apoi sovietică asupra
Moldovei dintre Prut şi Nistru.
Paralel cu o frazeologie mult vehiculată privind dreptul popoarelor la autodeterminare,
“egalitatea între statele frăţeşti” care făceau parte din Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, în fapt guvernul de la Moscova a desfăşurat o
amplă acţiune de mistificare a adevărului, de deznaţionalizare şi de lichidare fizică a
adversarilor, reali şi potenţiali.
Istoria a fost un important mijloc de propagandă politică, menit să atrofieze conştiinţa
naţională şi să creeze o anumită imagine asupra trecutului, pe care apoi să o prezinte ca
adevărată». {Istoria Basarabiei de la începuturipînă în 1994, Bucureşti, 1994, p. 7)
În textul de mai sus avem trei alineate care exprimă trei idei distincte. Prima idee este mai
generală şi vizează problema prezentării unei istorii adevărate a Basarabiei.
A doua idee o explică pe prima, îi este subordonată acesteia şi vizează acţiunile Moscovei
de mistificare a adevărului istoric, de deznaţionalizare şi de lichidare fizică a adversarilor.
A treia idee de asemenea o explică pe prima, fiindu-i subordonată acesteia, şi vizează
transformarea istoriei în mijloc de propagandă politică imperială.
Împărţirea textului în alineate îl disciplinează pe autor în structurarea mesajului şi în
expunerea cursivă a ideilor, ajutîndu-1 şi pe cititor să pătrundă mai lesne în conţinut.
Realitatea înconjurătoare, care la prima vedere pare un haos, este totuşi organizată în clase
şi subclase diferite, care formează un sistem perfect ce se dezvoltă în timp şi spaţiu. Gîndirea
umană, care reflectă realitatea, nu poate să nu fie organizată în structuri corespunzătoare
realităţii. Iar mesajele, fie ele orale sau scrise, sînt nişte produse ale gîndirii în expresie materială.
Prin urmare, textele, prin alineatele lor şi prin celelalte părţi componente, trebuie să constituie
anumite structuri care ar reflecta realităţile ce le exprimă. Nerespectarea alineatelor ar fi o
greşeală analoagă neres- pectării sau nerecunoaşterii organizării structurale a realităţii
înconjurătoare.
Numărul de alineate într-un text poate fi relativ, pentru că relative sînt ideile exprimate în
fiecare alineat. Un autor poate interpreta un fapt ca parte a unei idei, iar alt autor poate califica
acelaşi fapt ca idee aparte. Totuşi, în unele cazuri, structurarea textului pe alineate are o
importanţă primordială. De exemplu, în legi, hotărîri, decrete, contracte etc.
Enunţurile şi alineatele formează microstructura textului. Insă un text coerent integral
poate fi alcătuit din părţi componente mai mari decît sînt enunţul şi alineatul. E vorba de
introducerea, cuprinsul şi încheierea care formează macrostructura textului. In texte de
proporţii mari şi foarte mari, cum ar fi lucrările ştiinţifice, macrostructura mai include titluri,
capitole, paragrafe şi alte compartimente, care prezintă materia într-o anumită ierarhie, în
conformitate cu rigorile ştiinţifice.
Introducerea este prima parte a textului în care sînt expuse premisele şi motivele
abordării subiectului.
Cuprinsul este partea cea mai importantă a textului în care este realizată tratarea şi
argumentarea subiectului.
Încheierea este ultima parte a textului în care sînt expuse consideraţiile finale şi
concluziile autorului.
Dintre părţile componente mari ale textului (introducerea, cuprinsul, încheierea) doar
cuprinsul are prezenţă obligatorie, celelalte fiind, după caz, facultative sau obligatorii. Prezenţa
sau absenţa părţilor facultative este determinată de caracterul textului, de complexitatea
mesajului expus în el. De exemplu, o cerere, un demers sau un alt text poate trata un subiect
simplu, fiind de proporţii mici, Iară introducere şi încheiere. Alteori însă, cînd subiectul este
amplu, complex, cerînd o detaliere şi argumentare specială şi avînd legătură cu multe fapte care
necesită explicare, introducerea şi încheierea pot fi obligatorii.