Subiecte examen scris Filosofie contemporană – 21.05.

2020

Timp de lucru: 2 ore

Lucrările se trimit nu mai târziu de ora 14 pe adresa cristian.iftode@filosofie.unibuc.ro , ca
documente ataşate la mail, titlul documentului fiind chiar numele studentei/studentului. Puteţi
folosi chiar acest document, cu rugămintea de a-i schimba titlul în felul indicat, înainte de a-l
trimite.

Comentaţi următoarele 3 fragmente din lucrările analizate pe parcursul semestrului:

1. „Maxismul a fost subiectul invidiei tuturor mişcărilor intelectuale de mai târziu, deoarece el
a părut, pentru un moment, să arate cum să sintetizezi autocreaţia şi responsabilitatea socială,
eroismul păgân şi iubirea creştină, detaşarea celui contemplativ şi fervoarea celui
revoluţionar. În relatarea mea despre cultura ironistă asemenea contrarii pot fi armonizate într-
o viaţă, dar nu sintetizate într-o teorie. Ar trebui să renunţăm la a căuta un succesor pentru
marxism... Ironiştii ar trebui să se împace cu o separaţie privat-public în interiorul
vocabularelor lor finale, cu faptul că rezolvarea dubiilor privind vocabularul tău final nu are a
face în particular cu încercările de a-i salva pe alţi oameni de la durere şi umilinţă... Ar trebui
să nu mai încercăm să combinăm auto-crearea şi politica, mai ales dacă suntem liberali.” (R.
Rorty, Contingenţă, ironie şi solidaritate)

2. „[A]ceste mecanisme de putere sunt cele care au început, în parte cel puţin, din s ecolul al
XVIII-lea, să guverneze viaţa oamenilor, a oamenilor priviţi ca trupuri vii. Şi dacă este
adevărat că discursul juridic a putut sluji pentru a reprezenta – probabil într-un mod non-
exhaustiv – o putere centrată, în esenţă, pe prelevare şi pe moarte, acest discurs capătă un
aspect deosebit de eterogen în cadrul noilor procedee de putere care funcţionează pe bază de
tehnică şi nu de drept, de normalizare şi nu de lege, de control şi nu de pedeapsă – şi care se
exercită la niveluri şi prin forme care trec dincolo de stat şi de aparatele sale.” (M. Foucault,
istoria sexualităţii 1: Voinţa de a şti)

3. „[I]dealul alegerii de sine presupune şi existenţa altor probleme semnificative în afara

alegerii de sine... Altfel spus, îmi pot defini identitatea doar pe fondul unor lucruri care
contează. Dar a pune între paranteze istoria, natura, societatea, exigenţa solidarităţii, totul cu
excepţia a ce se află în mine, înseamnă a elimina orice lucru care ar putea conta...
Autenticitatea nu e duşmanul exigenţelor venite de dincolo de sine; ea presupune asemenea
exigenţe.” (Ch. Taylor, Etica autenticităţii)