AE Stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un cabinet stomatologic

STABILIREA COSTURILOR SI CHELTUIELILOR

ÎNTR-UN CABINET STOMATOLOGIC

Dutescu Adriana1 , Ponorîca Andreea Gabriela2 si Stanila Georgiana

Oana3
1) 2) 3)
Academia de Studii Economice din Bucuresti, România
E-mail: adriana.dutescu@bsm-mba.ro
E-mail: andreea.ase@gmail.com
E-mail: gostanila@gmail.com

Rezumat
Deciziile vitale ale întreprinderii sunt legate de cunoasterea costurilor, a structurii si
caracteristicilor acestora. Din acest considerent putem afirma ca, prin clasificarea costurilor,
putem alege rapid acele costuri care sa corespunda nevoilor specifice de informare. In sfera
bunelor practici, cercetarea medicala se asteapta sa produca în continuare un numar crescut
de alternative, pentru detectarea, prevenirea si tratarea diferitelor afectiuni. Exista o gama
larga de teorii, tehnici si instrumente de alocare a cheltuielilor prin intermediul asa-ziselor
chei de repartitie, mai precis a bazelor de repartizare. Ca o completare a acestei practici de
alocare a costurilor, contabilitatea de gestiune implica alocarea costurilor indirecte între
centrele de responsabilitate, în scopul previzionarii efectelor deciziilor luate de
management, calculului tarifelor, motivarii angajatilor, evaluarii activelor si determinarii
veniturilor, estimarii costurilor de oportunitate. Acest studiu urmareste alocarea resurselor
care trebuie sa se faca în mod sistematic si nu într-o maniera intuitiva.

Cuvinte -cheie: eficienta, cost, analiza, beneficiu, buna practica

Clasificare JEL: I11, M41

Introducere

În societatile moderne, dreptul la sanatate pentru toti este o valoare incontestabila

rezultând dintr-un proces continuu de negociere sociala care vizeaza definirea nevoilor de
sanatate ce trebuie satisfacute. Conceptul de nevoie este imprecis, iar dat fiind ca orice
nevoie naste alte nevoi, acestea risca sa devina infinite. În consecinta, societatea este
obligata sa elaboreze principii de bune practici si apoi sa aplice mecanismele care sa-i
permita sa defineasca obiective de sanatate compatibile cu aceste principii.
Identificarea alocarii optimale a resurselor, în vederea maximizarii starii de sanatate
a populatiei va fi o provocare cheie a sistemului de sanatate din România, care va afecta
atât organismele de stat cât si cele private. Cercetarea medicala se asteapta sa produca în
continuare un numar crescut de alternative, pentru detectarea, prevenirea si tratarea
diferitelor afectiuni. Cu toate acestea, constrângerile bugetare vor restrânge accesul catre
aceste solutii, sau cel putin a unei parti a acestora. Acest lucru este recunoscut de cei ce iau

616 Amfiteatru Economic

Amfiteatru Economic va recomanda AE

deciziile în sistemul de sanatate din diferite tari, dar raspunsurile la aceasta provocare sunt
eterogene.
Economistii de profil s-au concentrat asupra evaluarii economice a tratamentelor si a
programelor de sanatate. Cu toate acestea, metodologiile existente de evaluare economica pot
fi cel mai bine folosite numai pentru programele de sanatate specifice.

1. Tipuri fundamentale de evaluare economica a programelor de sanatate

Exista trei tipuri fundamentale de evaluare economica a programelor de sanatate

(Cunningham S. J – 2001, www.jorthod.maneyjournals.org; M.F. Drummond 1980;
K.E.Warner, B.R.Luce 1982; M.F. Drummond, G.L.Stoddart, G.W.Torranee 1987):
a) Analiza cost-eficacitate (ACE) în îngrijirile de sanatate masoara beneficiul net de
sanatate sau reducerea ponderii îmbolnavirilor prin aplicarea serviciilor vizate în relatia
directa cu costul. Poate fi exprimata în unitati monetare pe - ani de viata pierduti. ACE este o
evaluare economica completa ce exa mineaza atât costurile, cât si rezultatele/consecintele
programelor de sanatate.
Termenul "eficienta" (Cochrane, 1972) aplicat sistemului si politicilor de sanatate poate fi
înteles ca o crestere la maximum a rezultatelor serviciilor de sanatate si/sau reducerea la
minimum a efortului si a resurselor utilizate.
b) Analiza cost-utilitate (ACU) este similara cu ACE, dar se concentreaza asupra
calitatii rezultatelor determinate de programele de sanatate. O descriere a metodelor ce
masoara serviciile de sanatate este accesibila în Torrance (Torrance, G. W. 1982). Sunt trei
metode cunoscute de masurare a serviciilor de sanatate: scale de evaluare, standard de risc si
time-trade off.
c) Analiza cost-beneficii (ACB) încearca sa transforme toate costurile si beneficiile
programelor de sanatate în aceeasi unitate monetara. ACB este potential cea mai completa
forma de evaluare economica, dar fo losirea în practica este limitata de dificultatile de
masurare.
Înainte de a încerca evaluarea economica a propriului sistem de sanatate,
primul lucru pe care trebuie facut este adoptarea unor politici de corelare reala între
preturi, costuri si beneficii.
Rezultatul ideal al reformei sistemelor nationale de sanatate, consta în îmbunatatirea
simultana a starii de sanatate sau a îngrijirilor, eficientei economice, satisfactiei centrelor
majore de putere din sistem.
Exista doua functii esentiale ale managementului care se bazeaza, într-o masura
importanta, pe informatiile dezvoltate de contabilitatea manageriala si anume activitatea de
planificare si activitatea de control. Managementul va evalua eficacitatea acestor activitati
prin analiza unor indicatori de performanta determinati. De asemenea bugetarea si executia
bugetara sunt alte zone în care informatia produsa de contabilitatea manageriala este cruciala.
Contabilitatea manageriala produce informatii destinate exclusiv managerilor si
reprezinta procesul prin care se identifica, evalueaza, acumuleaza, analizeaza, interpreteaza si
comunica informatii care sprijina managerii în atingerea obiectivelor organizatiei. O zona
importanta acoperita de contabilitatea manageriala, fara sa se limiteze la aceasta, este calculatia
costurilor diferitelor produse/servicii/activitati realizate de organizatie.

Vol XI • Nr. 26 • Iunie 2009 617

AE Stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un cabinet stomatologic

2. Analiza „cost-eficacitate” a sistemului de sanatate oro-dentara

O serie de tari (Australia, Canada, Suedia si Marea Britanie) au implementat,

implicit sau explicit, strategii de ghidare a deciziilor privind alocarea resurselor, pe baza
analizei economico-sanitare, cel mai popular tip, utilizat în prezent, fiind analiza cost-
eficacitate. În celelalte tari analiza cost-eficacitate sau alte tipuri de analiza economica nu
sunt imputuri cheie în luarea deciziilor în sistemele de sanatate. Cu toate acestea, exista o
preocupare în crestere cu privire la faptul ca alocarea resurselor trebuie sa se faca în mod
sistematic si nu într-o maniera intuitiva. Pe masura ce analiza cost-eficacitate devine larg
utilizabila în asistarea deciziilor din sistemul de sanatate, decidentii vor deveni mai
consecventi.
Prin urmare este rezonabil sa ne asteptam la o crestere a interesului si utilizarii
analizei cost-eficacitate pentru fundamentarea deciziilor si în acest domeniu. Inevitabil
acest lucru va genera mai multa transparenta si consecventa în procesul de luare a
deciziilor.
Weinstein si Zeckhauser în 1973 au propus conceptul de “prag” care se refera la
nivelul costurilor si efectelor pe care o interventie trebuie sa-l atinga pentru a fi acceptat de
un sistem de sanatate dat. Acest “prag” reprezinta raportul dintre costul monetar, de regula
exprimat în moneda nationala, la numarator si evaluarea cresterii starii de sanatate la
numitor. Decizia de a utiliza analiza cost-eficacitate rezulta din constrângerile de
optimizare a alocarii resurselor în atingerea obiectivelor de sanatate. Controversele legate
de aceasta metoda si de posibilitatea acesteia de a oferi comparatii relevante se circumscriu,
în principal, dificultatilor de a determina concret o singura evaluare, universal acceptata a
“cresterii starii de sanatate”.
Un alt punct sensibil al aplicarii analizei cost-eficacitate si a conceptului de “prag” îl
reprezinta tipurile de costuri care trebuie sa fie incluse în acest context. Exista opinii
conform carora trebuie avute în vedere nu doar costurile (directe si indirecte) generate de
respectiva afectiune, ci si costurile de imagine sau de acoperire a riscurilor (deficiente
tehnice, reluari ale unor manevre terapeutice în perioada de garantie, etc.), precum si
previzionarea unor costuri viitoare. Recent Johannesson si alti cercetatori au demonstrat
cum includerea sau excluderea unor costuri viitoare afecteaza indicatorul cost-eficacitate si,
în mod special, legat de acele interventii care îmbunatatesc speranta de viata si
îmbunatatesc calitatea vietii.
Urmând recomandarile de buna aplicare a metodelor de evaluare economica a
strategiilor terapeutice definite sub egida Colegiului Economis tilor Francezi ai Sanatatii
(Association des économistes de la sante www.ces-asso.org ) în perioada presedintiei lui
Emile Levi, numim costuri directe valoarea resurselor consumate în legatura cu tratarea
unei patologii (costuri medicale: spitalizare, consultatii medicale, medicamente…, costuri
nemedicale: transportul pacientilor, ajutor la domiciliu, etc.); cost indirect valoarea
pierderilor de productivitate legate de boala ale pacientului si anturajului sau (de exemplu,
tratamentul îndelungat al parodontitelor apicale cronice al caror tratament nu este platit
functie de numarul de sedinte implicate ) si cost intangibil valoarea pierderilor cauzate de
nesatisfacerea în totalitate a dorintelor pacientului, ceea ce se va reflecta în imaginea
practicii private stomatologice deoarece cel mai eficient mod de promovare a acesteia este
chiar pacientul multumit ce va recomanda în familie si anturaj serviciile stomatologice de
care el a beneficiat.
Procesul de decizie este vital pentru întreprinderi, fiind legat de cunoasterea
costurilor, a structurii si caracteristicilor acestora, contribuind la cresterea performantelor.

618 Amfiteatru Economic

Amfiteatru Economic va recomanda AE

3. Metode de calculatie a costurilor aplicabile cabinetelor dentare. Tehnici de

repartizare a cheltuielilor indirecte

Exista o gama larga de teorii, tehnici si instrumente de alocare a cheltuielilor prin

intermediul asa-ziselor chei de repartitie.
Contabilitatea de gestiune implica alocarea costurilor indirecte între centrele de
responsabilitate, în scopul previzionarii efectelor deciziilor luate de management, calculului
tarifelor, motivarii angajatilor, evaluarii activelor si determinarii veniturilor, estimarii
costurilor de oportunitate.
Se utilizeaza doua metode alternative de alocare a costului produselor pe centrele de
responsabilitate.
Prima este metoda de calculatie a costului complet, în care toate cheltuielile
indirecte, fixe si variabile, care sunt alocate pe produse/ servicii/activitati, intrând în
calculul costului complet. Metoda este utilizata pentru raportarile financiare externe si
calculul taxelor ce trebuie platite de catre societatea comerciala; de asemenea reprezinta o
buna baza de pornire în calculul pretului respectivului tratament.
Ce de-a doua metoda de calculatie a costurilor se bazeaza pe determinarea unor
costuri partiale (variable costing/direct costing/marginal costing), indispensabile realizarii
respectivului tratament, cheltuielile indirecte fixe operationale fiind asimilate costului
perioadei respective si, deci, neincluse în costul manevrei/tratamentului. Metoda este mult
mai potrivita pentru analizarea deciziilor cu caracter operational, care solicita separarea
componentelor fixe de cele variabile ale costului si luarea unor masuri de eficientizare a
activitatii în cadrul cabinetului dentar.
În ceea ce priveste cabinetul dentar, se face distinctie între alocarea si
absorbtia/repartizarea cheltuielilor indirecte generate de acestea, pe unitatea de cost. În
primul rând trebuie stabilita “unitatea de cost” sau “obiectul de calculatie”, sau “centrul de
cost”, care poate fi reprezentat de tratamentul în ansamblu, de o anumita manevra
terapeutica sau chiar de “scaunul” stomatologic, medicul X , cabinetul Y etc. Alegerea
obiectului calculatiei este esentiala în dimensionarea si alocarea cheltuielilor.
În functie de principiile de agregare a costurilor exista mai multe metode de
calculatie a costurilor, care pot fi extrapolate cabinetelor dentare:
• Metoda traditionala este o metoda specifica acelor entitati economice care
realizeaza produse sau servicii ale caror costuri directe sunt importante si reprezinta
ponderea majora în total costuri. Costurile indirecte au pondere redusa si sunt repartizate cu
ajutorul unei singure chei de repartitie.
• Metoda globala de calculatie (care se mai numeste si “process costing”) este
potrivita pentru acele entitati economice (industrie farmaceutica, energie, industria chimica,
etc.) care realizeaza un volum mare de produse identice (aceeasi categorie de produs sau
serviciu) si în care repartizarea cheltuielilor indirecte - cu o pondere semnificativa în total
costuri de productie - se realizeaza la finele perioadei pentru care se calculeaza costurile de
productie, prin divizarea simpla a cheltuielilor indirecte la cantitatea sau valoarea
cheltuielilor directe aferente, de produse/servicii realizate. Desi cabinetele stomatologice
sunt departe de acest tip de activitate, în România am întâlnit acest sistem de repartizare
(implicit si în cabinetele stomatologice) a cheltuielilor indirecte la multe dintre aceste
cabinete.
• Metoda pe comenzi se utilizeaza în cadrul acelor entitati economice care
realizeaza o “productie de serie mica” sau individuala/speciala, sau acolo unde se lucreaza
Vol XI • Nr. 26 • Iunie 2009 619
AE Stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un cabinet stomatologic

mai degraba pe proiecte. Obiectul de calculatie este reprezentat de proiectul respectiv

(tratamentul specific, pacientul X, etc.). Practic pe obiectul de calculatie se agrega toate
cheltuielile directe, iar cele indirecte sunt repartizate proportional cu valoarea cheltuielilor
directe determinate.
• Metoda ABC-Activity-based costing- reprezinta o metodologie de calculatie a
costurilor care se bazeaza pe performantele proceselor, costul resurselor si costul
obiectivelor. Premisele principale ale metodei ABC sunt acelea ca activitatile sunt
consumatoare de resurse (salarii, materiale, utilitati, etc.) pentru a produce rezultate.

4. Stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un cabinet stomatologic

Deseori se neglijeaza aspectul de management al cabinetului, fiind prea mare

preocuparea pentru aspectele medical-profesionale ale stomatologiei. Chiar daca nu pare,
costurile unui cabinet sunt destul de complexe si mai ales extrem de variabile fiind un
motiv de descurajare pentru a fi calculate. În ceea ce priveste, echipa, pe lânga rolul
primordial al medicilor, este foarte important si personalul auxiliar - asistenta, receptionera-
secretara, igienista.
În continuare ne propunem sa urmarim câteva exemple de proceduri si tratamente
stomatologice din cabinetele românesti, proceduri pe care în studiul nostru le analizam în
contextul de bune practici.

Exemplul 1
Consultatie primara
Scopuri – stabilirea diagnosticului, întocmirea fisei , stabilirea planului de tratament;
Timp alocat – de obicei 10 minute sunt suficiente; Grad de dificultate – foarte redus;
Datorita dificultatii reduse acest „tratament” se identifica cu o manevra terapeutica.
Pornind de la descrierea prezentata în procedurile de specialitate am identificat cheltuielile
aferente acestui prim exemplu.
Astfel în categoria cheltuielilor directe am inclus: cheltuieli cu echipamentul de
protectie de unica folosinta (mânusi, masca, babeta); cheltuieli cu trusa de consultatie, alte
consumabile directe, salarii directe, CAS, CASS (cheltuieli cu manopera manevrei). În
categoria cheltuielilor generale operationale(CGO) am identificat trei mari categorii –
cheltuieli: cu instrumentarul, cu amortizarea aparaturii si alte cheltuieli operationale. La
nivelul cabinetului dentar în luna “n” totalul cheltuielilor generale operationale a fost de
„N” lei. Problema care se pune se refera la cota care revine acestei manevre din totalul
cheltuielilor colectate. Daca pornim de la modelul clasic, mai exact “procedeul cifrelor
relative de structura” si luam ca baza de repartizare salariile directe (având ca justificare ca
acestea includ pe de o parte complexitatea manevrei, iar pe de alta parte timpul dedicat
acesteia) atunci cota de cheltuieli generale operationale se determina astfel:

cheltuieli cu manopera aferenta manevrei

K1 = ------------------------------------------------- ------------------------- x 100%
total cheltuieli directe cu manopera ale lunii “n”

Cota CGO K1 = K1 x N
CGO = cheltuieli generale operationale
K1 = coeficient de repartizare al cheltuielilor de manopera

620 Amfiteatru Economic

Amfiteatru Economic va recomanda AE

N = totalul cheltuielilor generale operationale

Pentru decontarea cheltuielilor generale administrative manevrei luate drept
exemplu, consideram ca baza de repartizare total cheltuieli directe (s 0 )

cheltuieli directe ale manevrei s0

K2 = -------------------------------------------------- ------ x 100%
total cheltuieli directe ale cabinetului

Cota care revine manevrei de baza a acestei metode este:

Cota CGA K2 = K2 x total cheltuieli generale administrative

CGA = cheltuieli generale de administratie
K2 = coeficientul de repartizare al cheltuielilor generale de
administratie

În urma acestui exemplu se constata “relativitatea” mare a costului manevrei

deoarece daca ne referim strict la cheltuielile generale operationale noi am identificat opt
pozitii din cele câteva zeci posibile.

Exemplul 2
Tratamentul în regim de urgenta a unei inflamatii acute pulpare
Putem deosebi doua manevre terapeutice : consultatie primara si pansament calmant
a)Consultatia primara
Scopuri – stabilirea diagnosticului si trecerea în registrul de urgenta; Timp alocat –
5-10 minute ; Grad de dificultate – foarte redus ;
b)Pansamentul calmant :
Scopuri : temporizarea procesului inflamator, calmarea durerii, pregatirea pentru
interventia de tratament final (extirparea nervului) într-o sedinta ulterioara ; Timp alocat –
10-15 minute, functie de pozitionarea pe arcada si gradul de afectare a dintelui causal ;
Grad de dificultate – redus ; Pentru prima manevra identificarea si repartizarea cheltuielilor
este similara primului exemplu.
Aparitia unei manevre suplimentare implica o decontare a CGO si CGA si pentru
aceasta. În acest sens cheltuielile directe aferente manevrei doi sunt: cheltuieli cu
echipamentul de protectie de unica folosinta, cheltuieli cu materiale (decolatoare gingivale,
elevatoare, freze, linguri black, spatule, etc.), cheltuieli cu alte materiale directe (comprese,
pahare de unica folosinta, etc.), manopera directa (salarii directe, CAS, CASS. si toate
taxele si obligatiile fiscale si sociale aferente). Cheltuielile generale operationale sunt si ele
mult mai diversificate ca urmare a cresterii complexitatii manevrei. În acest sens, am
identificat mai multe categorii: cheltuieli cu instrumentarul (instrumentar rotativ de turatie
înalta, aspirator, etc.), amortizare aparatura, alte cheltuieli operationale, etc.
Pentru alocarea cotei de cheltuieli generale operationale se procedeaza astfel:

cheltuieli cu manopera aferenta manevrei

M 2 = ------------------------------------------------- ------------------------- x 100%
total cheltuieli directe cu manopera ale lunii “n”

Cota CGO M2 = M2 x N

Vol XI • Nr. 26 • Iunie 2009 621

AE Stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un cabinet stomatologic

M 2 = Coeficientul de repartizare costului cu manopera pentru manevra

suplimentara 2
N = totalul cheltuielilor generale operationale

Pentru decontarea cheltuielilor generale administrative manevrei luate drept

exemplu consideram ca baza de repartizare total cheltuieli directe (s0 )

cheltuieli directe ale manevrei s 1 + s 2

M 3 = -------------------------------------------------- ------ x 100%
total cheltuieli directe ale cabinetului

Cota care revine manevrei de baza a acestei metode este:

Cota CGA M3 = M3 x total cheltuieli generale administrative

CGA = costuri generale administrative
M 3 = coeficientul de repartizare al cheltuielilor manevrelor
suplimentare
s1 = suma costurilor directe ale manevrei suplimentare 1
s 2 = suma costurilor directe ale manevrei suplimentare 2

Aceasta repartizare a costurilor indirecte neconforma cu principiul ocazionarii, poate

duce la decizii strategice gresite. Ca urmare au aparut si alte metode care îsi propun o
repartizare cât mai fina a cheltuielilor indirecte pe purtatorii de cheltuieli în raport cu
metoda clasica utilizata, fara a afecta cheltuielile directe. Se cauta metoda care sa asigure
cea mai buna repartizare a acestor cheltuieli astfel încât informatia furnizata sa asigure
cerintele manageriale ale cabinetului dentar.

5. Procedee aplicate pentru stabilirea preturilor

O decizie majora de management, din orice industrie, este stabilirea preturilor

produselor, respectiv serviciilor pe care le vor vinde clientilor/beneficiarilor, pretul pretins
fiind corelat cu costul de producere al acestui produs/serviciu, în sensul ca nivelul minim
limita pentru începerea constructiei preturilor trebuie sa fie costul resurselor consumate
pentru producerea sa. Este în fond, principiul de baza al oricarei bune practici eficiente, si
anume un raport optim efort – efect. În situatia serviciilor stomatologice private din
România trebuie tinut cont, de asemenea, si de nivelul de suportabilitate al populatiei,
pentru ca exista de exemplu, materiale foarte costisitoare, de regula importate, care pot sa
genereze costuri complete deosebit de ridicate, ce nu pot fi suportate de pacientul “mediu”
al unui cabinet stomatologic.
O metoda larg raspândita de determinare a preturilor este “cost-plus – pricing”,
prin care se pleaca de la stabilirea costurilor de referinta (care pot fi reprezentate de costul
complet sau costul de productie sau costul variabil) si se adauga o marja de profit dorita.
Marja de profit poate fi stabilita liber sau poate fi restrictionata, în functie de grile
profesionale, acorduri de neconcurenta profesionala etc. Aceasta metoda poate fi utilizata în
situatia acelor produse sau servicii unde deciziile manageriale pot influenta pretul de piata.

622 Amfiteatru Economic

Amfiteatru Economic va recomanda AE

Cea mai mare parte a cabinetelor de stomatologie din lume adopta aceasta metoda pentru
stabilirea preturilor serviciilor realizate în sistem privat.
În situatia în care factorii decizionali nu pot influenta pretul de piata al
produselor/serviciilor, fie pentru ca este plafonat, fie pentru ca este limitat la sumele pe care
Casele de Asigurari de Sanatate le pot deconta (total sau partial), fie din cauza unei
concurente acerbe, atunci singura varianta pentru realizarea unei marje de profit dorite este
de a “lucra” asupra costurilor, de a limita valoarea acestora. Aceasta metoda se numeste
“target costing”- metoda costului “tintit” si pleaca de la pretul previzionat, din care se
scade profitul dorit si se ajunge astfel la determinarea costului “tintit”, în functie de care se
configureaza apoi produsul /serviciul.

Concluzii
Chiar daca nu par, costurile unui cabinet stomatologic sunt destul de complexe si
mai ales extrem de variabile si de aceea greu de calculat si previzionat.
Studiul nostru a avut în vedere stabilirea costurilor si cheltuielilor într-un asemenea
cabinet, în vederea alocarii optimale a resurselor care trebuie sa se faca în mod sistematic si
nu într-o maniera intuitiva. Desigur, pentru a scoate în evidenta acest lucru am abordat si o
serie de probleme care se refera la: analiza “cost-eficacitate” a sistemului de sanatate oro-
dentara, metode de calculatie a costurilor aplicabile cabinetelor dentare si tehnici de
repartizare a cheltuielilor indirecte
Pentru stabilirea costurilor si cheltuielilor am propus câteva exemple de proceduri si
tratamente din cabinetele românesti, dar si procedee aplicate pentru stabilirea preturilor, ele
constituindu-se ca bune practici în cadrul cabinetelor stomatologice, pe masura ce analiza
cost-eficacitate devine larg utilizabila în luarea deciziilor, decidentii vor deveni mai
consecventi în aplicarea acestora.

Bibliografie

1. Association des économistes de la sante www.ces-asso.org

2. Cochrane AL. [Effectiveness and Efficiency : Random Reflections on Health Services.
London: Nuffield Provincial Hospitals Trust, 1972. Reprinted in 1989 in association with
the BMJ. Reprinted in 1999 for Nuffield Trust by the Royal Society of Medicine Press,
London, ISBN 1-85315-394-X.] http://www.cochrane.org/docs/ebm.htm
3. Cunningham S. J –[An Introduction to Economic Evaluation of Health Care -
Department of Orthodontics, Eastman Dental Institute for Oral Health Care Sciences,
University College London, Journal of Orthodontics, Vol. 28, No. 3, 246-250, September
2001 ] www.jorthod.maneyjournals.org;
4. Torrance, G. W.– [Preferences for health states: a review of measurement methods - In
Clinical and Economic Evaluation of Perinatal Programmes (ed. J. C. Sinclair),Proceedings
of the Mead Johnson Symposium on Perinatal and Developmental Medicine, 20, pp. 37– 45,
1982]
5. Weinstein, Milton & Zeckhauser, Richard – [Critical ratios and efficient allocation -
Journal of Public Economics, Elsevier, vol. 2(2), pages 147-157, April 1973]

Vol XI • Nr. 26 • Iunie 2009 623