Artistul și binele comun

4. În realitate, societatea are nevoie de artiști, așa cum are nevoie de oameni
de știință, tehnicieni, muncitori, profesioniști, martori ai credinței, profesori,
tați și mame, care să garanteze creșterea persoanei și dezvoltarea comunității
prin acea formă foarte înaltă de artă care este „arta educativă”. În vasta
panoramă culturală a fiecărei națiuni, artiștii își au un loc al lor special.
Tocmai în timp ce ascultă de inspirația lor, în realizarea unor lucrări cu
adevărat valabile și frumoase, ei nu numai că îmbogățesc patrimoniul cultural
al fiecărei națiuni și al întregii omeniri, dar fac și un serviciu social calificat în
avantajul binelui comun.
Vocația diferită a fiecărui artist, în timp ce determină ambientul slujirii sale,
indică misiunile pe care trebuie să și le asume, munca grea la care trebuie să se
supună, și responsabilitatea cu care trebuie să se confrunte. Un artist conștient
de toate acestea, știe de asemenea că trebuie să lucreze fără a se lăsa dominat
de căutarea unei glorii iluzorii sau de frenezia unei popularități facile, și încă și
mai puțin de calculul unui posibil profit personal. Așadar există o etică, ba
chiar o „spiritualitate” a slujirii artistice, care, în felul său, contribuie la viața și
la renașterea unui popor. Tocmai la aceasta pare că vrea să facă aluzie Cyprian
Norwid atunci când afirmă: „Frumusețea este pentru a entuziasma la muncă,
munca este pentru a reînvia”.