Sunteți pe pagina 1din 140

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI CU


FRECVENŢĂ REDUSĂ

CONSTANTIN BRATU DORU STOIANOVICI

INVESTIGATII HIDRODINAMICE

- SUPORT DE CURS ȘI APLICAŢII -

PLOIEȘTI 2015
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

INTRODUCERE

Investigaţiile hidrodinamice a zǎcǎmintelor de hidrocarburi precum


și a celor de apǎ, cuprind metode și metodologii de estimare a parametrilor
fizici și hidrodinamici ai stratului productiv folosind cercetǎrile prin sonde
și/sau analiza datelor de producţie.
Spre deosebire de metodele fizico-chimice de cercetare, metodele
hidrodinamice nu se aplicǎ direct obiectului cercetat – zǎcǎmântul – ci unor
efecte ale lui care reprezintǎ autentice mesaje trimise de acesta la cererea
operatorului. Toate aceste mesaje au un conţinut informaţional bogat, dar
ascuns. El poate fi pus in evidenţǎ numai în cadrul unor operaţiuni
complexe de prelucrare a datelor de observaţie, care reprezintǎ forme de
detectare a lor comparabile cu transpunerea în termeni generali, inteligibili,
a unui mesaj cifrat.
Cursul este structurat pe parcursul a cinci unități de învățare
(capitole) și are ca obiective principale înţelegerea metodologiei de
interpretare a datelor de cercetare și/sau producţie, apelând cronologic la:
bazele matematice ale cercetǎrii hidrodinamice a zǎcǎmintelor, metodele de
estimare a parametriilor fizici ai fluidelor cantonate în zǎcǎminte folosind
relaţii sau diagrame de corelaţie din literatura de specialitate, metode de
estimare a parametrilor fizici și hidrodinamici ai zǎcǎmintelor folosind date
de producţie/cercetare care presupun curgerea în jurul sondelor ca fiind
staţionarǎ, precum și la metodele de investigare a zǎcǎmintelor care pot da
atât informaţii cantitative cât și calitative, metode ce au la bazǎ soluţiile
ecuaţiilor fundamentale de mișcare nestaţionarǎ a fluidelor compresibile
prin medii poroase.
Toate aceste metode permit estimarea parametriilor: permeabilitatea
efectivǎ a fluidelor, porozitatea efectivǎ, coeficientul de difuzie hidraulicǎ
sau mobilitatea fluidului, factorul de sondǎ, raţia de productivitate sau
receptivitate, volumul de pori al stratului, presiunea iniţială sau presiunea
medie a zǎcǎmântului.
Aplicaţiile prezentate vor ajuta în mod hotǎrâtor la inţelegerea
metodologiei de interpretare a datelor de cercetare și/sau producţie.

Acest curs se adreseazǎ în special studenţiilor Facultǎtii de Ingineria


Petrolului și Gazelor forma de învǎţǎmant IFR dar și studenţilor de la alte
forme de învǎţǎmant din Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești precum și
inginerilor din industria de petrol și din domeniul hidrogeologiei.

2
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

CUPRINS

Capitolul 1
PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE MEDIILOR POROASE ŞI ALE
FLUIDELOR CANTONATE ............................................................................................ 7
1.1. Porozitatea ............................................................................................................. 7
1.2. Suprafaţa specifică ................................................................................................. 9
1.3. Permeabilitatea ....................................................................................................... 10
1.4. Compresibilitatea ................................................................................................... 12
1.5. Factorul de volum al apei ....................................................................................... 13
1.6. Densitatea apelor de zăcământ ............................................................................... 13
1.7. Vâscozitatea apei ................................................................................................... 13
1.8. Compresibilitatea apelor de zăcământ ................................................................... 13
1.9. Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte .................................................... 14
1.10. Factorul de volum al gazelor ................................................................................. 15
1.11. Densitatea gazelor .................................................................................................. 15
1.12. Coeficientul de compresibilitate al gazelor ........................................................... 16
1.13. Vâscozitatea gazelor .............................................................................................. 16
1.14. Raţia de soluţie ....................................................................................................... 16
1.15. Factorul de volum al petrolului .............................................................................. 16
1.16. Compresibilitatea petrolului .................................................................................. 17
Capitolul 2
ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR PRIN MEDII
POROASE ŞI UNELE SOLUŢII ALE ACESTORA ..................................................... 18
2.1. Ecuaţiile de stare .................................................................................................... 18
2.2. Ecuaţia de continuitate ........................................................................................... 19
2.3. Ecuaţia lui Darcy ................................................................................................... 20
2.4. Ecuaţiile fundamentale ale mişcărilor fluidelor omogene prin medii 22
poroase...................................................................................................................
2.5. Soluţiile analitice ale ecuaţiilor fundamentale de mişcare a fluidelor prin medii 27
poroase
2.5.1. Condiţii staţionare ................................................................................. 27
2.5.2. Condiţii semistaţionare ......................................................................... 32
2.5.3. Condiţii nestaţionare ............................................................................. 33
2.6. Fenomene de interferenţă în exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi .................. 35
Capitolul 3
CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN REGIM
STAŢIONAR DE MIŞCARE ............................................................................................ 39
3.1. Lichide ................................................................................................................... 39
3.2. Gaze ......................................................................................................................... 42
3.3. Fluide multifazice .................................................................................................... 45

3
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Capitolul 4
CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN REGIM
NESTAŢIONAR DE MIŞCARE ....................................................................................... 48
4.1. Cercetarea zăcămintelor prin închiderea sondelor ................................................ 48
4.1.1. Sonde extractive de lichide omogene ................................................... 48
4.1.2. Sonde extractive de gaze naturale ........................................................ 58
4.1.3. Sonde extractive de fluide multifazice ................................................. 61
4.2. Cercetarea zăcămintelor la deschiderea sondelor .................................................. 63
4.2.1. Sonde extractive de lichide omogene ................................................... 65
4.2.2. Sonde de gaze ……………………………………………………… 67
4.3. Analiza datelor de cercetare şi de producţie folosind teoria interferenţei dintre 69
sonde
4.3.1. Estimarea presiunii iniţiale de zăcământ ……………………….......... 69
4.3.2. Teste de interferenţă care necesită oprirea sondelor ............................. 70
4.3.3. Teste de interferenţă care nu necesită oprirea sondelor ........................ 73
4.3.4. Evaluarea limitelor unităţilor hidrodinamice ........................................ 73
4.3.5. Folosirea datelor de producţie în evaluarea parametrilor fizici ai
zăcământului de hidrocarburi ............................................................... 77
Capitolul 5
APLICAŢII .......................................................................................................................... 81
ANEXE ................................................................................................................................. 117
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 138

4
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Lista principalelor notaţii

a - constantă, coeficient;
A -secţiunea de curgere, constantă;
b - factor de volum, coeficient;
cA - factor de formă;
C - factor de înmagazinare a fluidelor în sonde;
d - distanţa între două puncte (sonde), diametrul echivalent al interstiţiilor sau
granulele de nisip;
D - diametrul unor baterii de sonde, factorul neDarcy sau factorul inerţial;
E - funcţia integral exponenţială
EI - efectul de interferenţă;
g - acceleraţia gravitaţiei;
G - rezerva de gaze;
ΔG - cumulativul de gaze produs;
h - grosimea efectivă a stratului, disipare de energie;
H - sarcina intr-un punct; panta hidraulică;
IP - indice de productivitate;
I (II) - indice de receptivitate;
RP - raţia de productivitate;
K - coeficient de filtrare;
k - permeabilitatea absolută;
lc - lungimea caracteristică;
L - lungimea;
m - porozitatea absolută;
M - masa unei molecule gram, debit masic;
n - număr de sonde;
N - rezerva de petrol;
N - cumulativ de ţiţei extras;
p - presiune;
Δp - diferenţa de presiune, presiune diferenţială;
r - raţie de soluţie, coordonata cilindrică, raza de investigare;
R - constanta universală a gazelor;
Q - debit volumic;
S - solubilitatea;
s - saturaţia în fluide, factori de sondă;
t - timp;
T - temperatură;
T* - transmisivitate;
v - viteza de filtrare;
V - volum
x - coordonată;
X - lungime caracteristică;
y - coordonată; concentraţie molară;
Y - funcţie specială;
z - coordonată, cotă;
Z - factor de abatere de la legea gazelor perfecte (factor de neidealitate);

5
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Indici

a - apă;
ad - apă dulce
ai - apă interstiţială;
am - amestec
ar - arbitrar;
b - brutr
c - contur;
cr - critic;
d - dinamic;
D - adimensional, factor neDarcy;
e - echivalent
f - fisură;
g - gaze;
i - iniţial, injecţie;
id - ideal;
m - medie, matrice;
n - număr;
N - nestaţionar;
o - condiţii de referinţă;
p - petrol, presiune, pori;
r - redus, rocă, real;
R - relativ;
s - staţionar, sondă, static, standard solid, superficial, specific;
ss - semistaţionar;
t - tubing;
T - total;
z - zăcământ;
0 - condiţii normale;

Litere greceşti

 - unghi, parametru;
 - coeficient de compresibilitate;
 - constanta lui Euler;
 - potenţialul energiei raportat la unitatea de masă;
 - parametru, mobilitate;
 - vâscozitate dinamică;
 - coeficient de difuzie hidraulică;
ω - parametru;
 - densitate;
 - funcţie generalizată, parametru;
 - unghi;

6
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Capitolul 1

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE MEDIILOR POROASE ŞI ALE


FLUIDELOR CANTONATE

Principalele proprietãţi fizice ale mediilor poroase sunt: porozitatea,


suprafaţa specificã, permeabilitatea şi compresibilitatea.

1.1. POROZITATEA
Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta spaţii
lipsite de materie solidã, numite pori. Ea se caracterizeazã prin coeficientul
de porozitate volumicã m, care prin definiţie este raportul dintre volumul
porilor Vp şi volumul brut Vb al domeniului ocupat de roca poroasã,
conform relaţiei
Vp VS
m  1 (1.1)
Vb Vb

sau
b
m  1 (1.2)
s
unde
 Vp reprezintã volumul porilor,
 Vs – volumul parţii solide,
 Vb –volumul brut,
  - densitatea.
Dupã modul de formare, porozitatea se clasificã în porozitate primarã
şi porozitate secundarã. Porozitatea primarã este porozitatea depozitelor de
sedimente rezultatã în urma proceselor de compactare şi cimentare, iar
porozitatea secundarã este rezultatul proceselor geologice suportate de roci.
Porozitatea primarã este reprezentatã atãt de porozitatea intergranularã
a gresiilor cât şi de porozitatea intercristalinã şi ooliticã a unor calcare.
Porozitatea secundarã este porozitatea definitã de fracturile apãrute şi de
cantitãţile generate de procesele de dezvoltare care au loc în cadrul unor
roci calcaroase.
Coeficientul de porozitate volumicã (porozitatea), determinã
capacitatea de acumulare a fluidelor în roca colectoare. În acest sens,
porozitatea absolutã (definitã ca volum total al porilor) are importanţã
redusã în raport cu porozitatea efectivã (definitã ca volumul porilor

7
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

intercomunicanţi).
Dacã Vp ar reprezenta numai volumul porilor în care fluidele sunt în
mişcare, porozitatea poate fi numitã porozitate efectivă me.
Între porozitatea absolutã, efectivã şi dinamicã existã relaţia
ma > me > md (1.3)
Din cauza existenţei unor strate de grosimi variate (ce intrã în
compoziţia materiei) în apropierea suprafeţei solidului, în care fluidul este
reţinut staţionar, volumul de fluid în mişcare este mai mic decât volumul ce
satureazã porii (Vpd < Vpe).
Cauzele acestei reţineri sunt atribuite forţelor de atracţie dintre
moleculele fluidului şi cele ale fazei solide, în echilibru cu forţele dinamice
(frecare şi impact) exercitate de moleculele fazei fluide în mişcare. La
viteze mai mari ale fluidului, grosimea stratului limită laminar scade, astfel
încât valoarea md tinde către valoarea porozităţii efective.
Un detaliu semnificativ de reţinut este acela cã, dacã fluidul circulant
conţine în soluţie sau microdispersie, impuritãţi, sau substanţe cu moleculă
mare capabile de a fi absorbite şi în particular, dintre cele cu dipolmoment
mare al moleculei, atunci fenomenul de reţinere ia o amploare deosebită
atât ca grosime a stratului cât şi ca duratã de reeliberare la creşterea
vitezelor numită histereză.
Porozitatea mai poate fi apreciatã şi prin coeficientul de porozitate
superficialã dat de relaţia
Ap
ms  ; ms  m (1.4)
Ab

unde:
 Ab este aria brutã a unei secţiuni oarecare a mediului poros,
 Ap - aria porilor determinatã prin analiza microscopicã a secţiunii
considerate.
Asociind fiecãrui punct aparţinând domeniului poros câte un cub
centrat în punctul respectiv şi având latura l mult mai mare decât diametrul
echivalent de al granulelor rocii, respectiv mult mai micã decât dimensiunea
minimã de gabarit a domeniului mediului poros, porozitatea poate fi
diferitã ca o funcţie de punct. În acest sens valoarea porozitãţii în orice
punct este egalã cu porozitatea cubului centrat în acest punct. Porozitatea
devine astfel o funcţie continuã de coordonatele spaţiale x, y, z şi permite,
împreunã cu conceptele permeabilitãţii funcţie de punct şi viteza de
filtraţie, utilizarea ecuaţiilor mediilor continue. Un mediu poros este
omogen sau neomogen dupã cum funcţia m(x, y, z) este sau nu egalã cu o
constantã.

8
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Rocile colectoare reale prezintã o structurã complexã şi pot prezenta o


porozitate ce variazã între 5 – 40 % cu observaţia cã valorile mari
corespund rocilor necimentate. Astfel, în cazul rocilor colectoare din ţara
noastrã porozitatea are valori cuprinse între 30% şi 40% pentru nisipurile
neconsolidate respectiv între 10% şi 30% pentru gresii particularizându-se
în cazul gresiei de kliwa la valori situate între 10% şi 20%.
În general se poate admite cã porozitatea unei roci colectoare este
neglijabilã dacã m < 5%, dacã m se situeazã între 5 şi 10%, medie dacã m
se gãseşte între 10 şi 15%, mare dacã se aflã între 15 şi 20% şi foarte mare
dacã m depãşeşte 25%.

1.2. SUPRAFAŢA SPECIFICÃ


Suprafaţa specifică este definită ca suprafaţã cumulatã a tuturor
particulelor minerale care alcãtuiesc un volum brut de 1 m3 rocă (As).
Pentru rocile neconsolidate definiţia nu mai are nevoie de alte
precizãri.
Pentru rocile mai mult sau mai puţin cimentate, care prezintã şi pori
necomunicanţi, existã interesul de a defini şi o suprafaţã specificã
accesibilã schimburilor fizice, chimice şi fizico-chimice, noţiune
corespunzãtoare celei de porozitate efectivã, cãreia însã i s-a consacrat mai
ales denumirea de suprafaţã specificã udabilã. G. Manolescu propune
scindarea noţiunii în douã noţiuni diferite: prima, o suprafaţã
corespunzãtoare tuturor golurilor comunicante, spre exemplu o suprafaţã a
tuturor porilor, canalelor saturabile cu gaze şi o a doua suprafaţã, efectiv
contactabilã cu o fazã lichidã care udã parţial suprafaţa.
În unele domenii din ştiinţã şi tehnicã existã motivarea ca aria
specificã sã se raporteze la unitatea de volum de substanţã solidã neporoasã
Am. Pentru a face faţã unor necesitãţi de rezolvare a problemelor de
interacţiune a fluidelor cu roca, se mai distinge suprafaţa specificã a reţelei
de canale capilare notatã cu Ac, aria particulelor dintr-un volum de rocã, ce
prezintã un volum de pori, de 1 m3. Între mãrimile Ab, Am şi Ac existã
relaţiile:
1 m
As = (1-m)Am = mAc şi Ac  Am (1.5)
m
Valoarea mare a ariei specifice reflectã preponderenţa forţelor de
frecare şi importanţa fenomenelor speciale de adsorbţie manifestate în roca
colectoare şi prezenţa fluidelor aflate în mişcare sau în repaos.
Manifestãrile fenomenelor supeficiale sunt prezente atât în cadrul formãrii
zãcãmântului când unii compuşi macromoleculari ai petrolului sunt fixaţi
pe suprafaţa rocii prin adsorbţie, cât şi în cadrul exploatãrii secundare când

9
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

se pune problema evaluãrii capacitãţii rocii de a adsorbi unii componenţi


(ca substanţele tensioactive) din fluidele injectate.
Rocile colectoare de petrol prezintã suprafeţe specifice în gama 0,2-100
ha/m3 iar cele gazeifere, în gama 1  10000 ha/m3 (1 ha/m3 =10000 m-1).

1.3. PERMEABILITATEA
Permeabilitatea prin definiţie este proprietatea mediului poros de a
permite mişcarea oricãrui fluid prin el sub acţiunea unui gradient de
presiune, în condiţiile în care mediul poros este saturat integral cu acel
fluid. Potrivit acestei definiţii permeabilitatea este de fapt o componentã a
conductivitãţii unui fluid în mediu poros, pusã în evidenţã de legea lui
Darcy şi exprimatã pentru mişcarea unidimensionalã sub forma
A k ( p1  p2 )
Q (1.6)
μl

unde:
 k este permeabilitatea,
  - vâscozitatea dinamicã a fluidului,
 Q - debitul volumic care traverseazã o suprafaţã de arie totalã
(brutã),
 A – suprafaţa,
 (p1 – p2) / l - gradientul de presiune .
Raportul între k şi  se numeşte mobilitate
k
λ (1.7)
μ
şi corespunde unei mãrimi ce depinde parţial de fluid (prin intermediul
vâscozitãţii) şi parţial de mediul poros (prin permeabilitatea acestuia).
Permeabilitatea k are dimensiunile unei lungimi la pãtrat şi se prezintã
ca o mãsurã a mediei pãtratelor diametrelor porilor.
Atunci când în mediul poros coexistã mai multe fluide nemiscibile,
uşurinţa cu care curge fiecare dintre acestea este datã de permeabilitatea
efectivã. Raportul dintre permeabilitatea efectivã şi cea absolutã este un
numãr adimensional subunitar denumit permeabilitate relativã.
Caracterul macroscopic al permeabilitãţii în cadrul legii lui Darcy
implicã pentru stabilirea acesteia considerarea unui volum de mediu poros
care sã conţinã un numãr apreciabil de pori intercomunicanţi. Ca şi în cazul
porozitãţii, se poate defini conceptul de permeabilitate ca funcţie de punct
asociind fiecãrui punct din mediu poros un cub centrat în punctul respectiv
şi având latura l foarte mare în comparaţie cu diametrul mediu al porilor.
Permeabilitatea mediului poros din cubul respectiv reprezintã valoarea din

10
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

centrul cubului.
Permeabilitatea se mãsoarã în SI în m2, putându-se folosi din
considerente practice unitatea pm2 (picometru pãtrat). De asemenea se mai
folosesc unitãţile de mãsurã darcy (D) şi milidarcy (mD). Unitatea de
mãsurã darcy se definşte în cadrul relaţiei (1.6) astfel
1D  0,9869 10 12 m 2  0,9869 pm2
În sistemul CGS unitatea de mãsurã a permeabilitãţii (cm2) se numeşte
perm. Dupã cum este cunoscut atât procesele nemiscibile de recuperare cât
şi cele miscibile depind de o serie de parametrii macroscopici ai mediului
poros aşa cum sunt, porozitatea, permeabilitatea, suprafaţa specificã,
compresibilitatea etc., dar şi de o serie de parametrii microscopici.
Descrierea la nivel micro este practic la început de drum şi are la bazã
modelele idealizate de mediu poros, modelul reţea de capilare propus de
Fatt fiind cel mai utilizat.
Dintre parametrii microscopici, cei mai utilizaţi sunt gradul de
interconexiune al porilor, gradul de accesibilitate şi tortuozitatea.
Gradul de interconexiune, *, defineşte numãrul de alte canale cu care
comunicã acel canal, însumat pe ambele extremitãţi ale sale. * poate varia
între 2 şi 20 (chiar peste) şi variazã în sens invers cu gradul de conectare al
rocii.
Gradul de accesibilitate se referã la pori fãrã intercomunicator fund de
sac.
Tortuozitatea este raportul dintre lungimea celui mai scurt traseu, prin
canalele rocii şi drumul fictiv direct (în linie dreaptã) între douã puncte din
rocã.
În tentativa de a face legãtura între studiul macro şi micro al
dezlocuirii, Dullien introduce indicele structural de dificultate care ia în
considerare distribuţia poromeriticã. În felul acesta Dullien determinã
heterogeneitatea la scarã microscopicã.
Distribuţia granulometricã sau "distribuţia de dimensiuni a particulelor
solide de roci", reprezintã mãsura în care o rocã detriticã necimentatã este
alcãtuitã din particule solide de diferite dimensiuni. La o distribuţie
granulometricã intereseazã valoarea unui diametru mediu sau echivalent şi
neuniformitatea granulometricã caracterizatã fie prin panta curbei
cumulativ a frecvenţelor, fie prin parametrul  , definit prin relaţia
d 60
θ (1.8)
d10

în care:
 d10 este diametrul de particule pentru care frecvenţa cumulativã este 10%,

11
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

 d60 - diametrul de particule pentru care frecvenţa cumulativã este


60%.
Distribuţia porometricã. Porii unei carote dintr-o rocã, chiar în gama
de dimensiuni ce se poate mãsura efectiv, au diametrul variind între 1 m şi
1000 m. Noţiunea de diametru al unui por nu este încã clar definitã. De
cele mai multe ori mediul poros se echivaleazã cu un mãnunchi de capilare
de diferite dimensiuni, pentru care se ridicã curba presiunilor capilare
determinându-se astfel distribuţia diametrelor acestor capilare.
Cu ajutorul curbelor de distribuţie poromeritricã se pot depista rocile
cu mai multe familii de canale, de exemplu pori şi fisuri .

1.4. COMPRESIBILITATEA
Compresibilitatea este definitã ca proprietatea corpurilor de a-şi
micşora volumul sub acţiunea forţelor de compresiune, se exprimã
cantitativ prin coeficientul de compresibilitate şi în limbajul curent se
identificã cu acesta. Compresibilitatea totalã a unei roci colectoare, are prin
definiţie expresia
1 Vb
βb    (1.9)
Vb p

unde
 Vb este volumul brut al rocii,
 p - presiunea hidrostaticã aplicatã din exterior.
Pe baza relaţiei dintre volumul brut, volumul rocilor, volumul pãrţii
solide şi porozitate, formula (1.9) poate fi scrisã sub forma
1  V  1 Vp  Vb  Vp  1 Vs 
βb   (Vp  Vs )  p    
Vb p Vs  Vp p  Vb  Vs p 
care se reduce la relaţia
βb  mβr  (1  m)β s (1.10)
unde:
 r - este coeficientul de compresibilitate al porilor, numit şi
compresibilitate efectivã a rocii colectoare,
 s - coeficientul de compresibilitate al pãrţii solide.
Având în vedere cã în timpul exploatãrii unui zãcãmânt de
hidrocarburi, presiunea exterioarã (litostaticã) rãmâne constantã iar
presiunea fluidelor din zãcãmânt scade, volumul brut al rocii colectoare se
va micşora în concordanţã cu relaţia (1.9), iar volumul matricii rocii va
creşte prin destinderea elasticã a pãrţii solide. Ca urmare volumul parţial şi

12
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

deci, porozitatea se vor micşora în conformitate cu relaţia (1.10).


Coeficientul de compresibilitate al porilor pentru roci colectoare
formate din calcare sau gresii variazã între 0,29 şi 3,625 GPa-1.

1.5. FACTORUL DE VOLUM AL APEI


Factorul de volum al apei ba se defineşte ca raportul dintre volumul
ocupat de 1 m3 apã în condiţii de zãcãmânt şi volumul ocupat de acesta în
condiţii normale.
Factorul de volum al apei dulci creşte invers proporţional cu
presiunea, datoritã lipsei gazelor dizolvate în apă, solubilitatea acestora
fiind micã şi cu atât mai micã cu cãt salinitatea creşte, astfel încãt volumul
apei creşte cu scãderea presiunii, creşterile fiind mici datoritã
compresibilitãţii mici a apei ( = 4...510-5 bar-1).

1.6. DENSITATEA APELOR DE ZÃCÃMÂNT


Densitatea apelor de zãcãmânt este mai mare decât densitatea apelor
dulci, valorile sale mai des întâlnite situãndu-se între 1050...1190 kg/m3.
1.7. VÂSCOZITATEA APEI.

Aceastã proprietate a fost considerată în special pentru apele


mineralizate.
Experienţele au condus la concluzia cã vâscozitatea apei creşte cu
cantitatea de sãruri dizolvate.

1.8. COMPRESIBILITATEA APELOR DE ZÃCÂMÂNT


Compresibilitatea apelor de zãcãmânt este definitã prin relaţia
1 Va
β (1.11)
Va p

Deoarece în condiţii de zãcãmânt existã o anumitã solubilitate a


gazelor în apã, compresibilitatea acesteia este mai mare. S-a observat cã cu
cât solubilitatea apei creşte, cu atât cantitatea de gaze dizolvate în apã este
mai micã.
Coeficientul de compresibilitate al apelor de zãcãmânt poate fi estimat
cu relaţia
βa  βad (1  0,0231  S ga ) (1.12)
unde ad este coeficientul de compresibilitate al apei dulci, iar Sga este
solubilitatea gazelor în apă

13
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1.9. FACTORUL DE ABATERE DE LA LEGEA GAZELOR PERFECTE


Legea generalã a gazelor perfecte are forma
pV=nRT (1.13)
unde:
 p reprezintã presiunea la care se gãseşte sistemul, N/m2,
 T - temperatura la care se gãseşte sistemul, K,
 V - volumul ocupat de "n" kmol de gaz, m3,
 R - constanta universalã a gazelor (8314,2 J/kmol.K).
Legea (1.13) prin corectarea cu factorul Z, poate fi aplicatã gazelor
reale
pV=nZRT (1.14)
unde factorul de abatere, Z, variazã cu compoziţia sistemului, presiune şi
temperaturã. Legea stãrilor corespondente stabileşte cã toate gazele,
sisteme monocomponente, au acelaşi factor de abatere şi aceeaşi valoare a
presiunii şi temperaturii reduse. Presiunea şi temperatura redusã se definesc
prin raportul dintre presiunea respectiv temperatura la care se aflã sistemul
şi presiunea respectiv temperatura criticã
p T
pr  ,T (1.15)
pcr Tcr

Legea stãrilor corespondente a fost în mod convenţional extinsã şi


pentru cazul amestecurilor cu componenţi apropiaţi ca naturã chimicã. În
acest caz, al amestecurilor, se foloseşte denumirea de presiuni şi
temperaturi pseudoreduse
p T
p pr  , Tpr  (1.16)
p pcr Tpcr

unde
n n
p pcr   pcr  yi , Tpcr   Tcr  yi (1.17)
i 1 i 1

în care:
 ppr ,Tpr reprezintã presiunea şi temperatura pseudoredusã,
 ppcr ,Tpcr - presiunea şi temperatura pseudocriticã,
 pcr ,Tcr - presiunea şi temperatura criticã a componenţilor prezenţi în
amestec,
 yi - concentraţiile molare ale componenţilor prezenţi în amestec.

14
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1.10. FACTORUL DE VOLUM AL GAZELOR


Factorul de volum al gazelor poate fi calculat cu ajutorul relaţiei
p0 T
bZ (1.18)
p T0

unde p şi T reprezintã presiunea şi temperatura de zãcãmânt.


În cazul gazelor asociate, factorul de volum al acestora se poate
determina direct.
1.11. DENSITATEA GAZELOR
La presiunea şi temperatura de referinţã, densitatea gazelor se poate
estima cu relaţia
M
ρ (1.19)
22,414
sau în cazul amestecurilor
M am
ρ am  (1.20)
22,414
unde:
 M este masa molecularã a componentului pur, kg/kmol,
 Mam - masa moleculară medie a amestecului,
 Mi - masa molecularã a componentului care participã în alcãtuirea
amestecului cu concentraţia molarã yi,
22,414- volumul ocupat de un kmol gaz, indiferent de natura sa, la
presiunea de 1,01325 bar şi 15°C.
Masa specificã a gazelor monocomponente poate fi determinatã cu
relaţia
pM
ρ (1.21)
ZRT
iar a amestecurilor de gaze cu relaţia
pM am
ρ am  (1.22)
ZRT
Folosind proprietãţile de aditivitate pentru volum şi densitate, relaţia
(1.22) se poate aproxima în domeniul presiunilor mici
M am
ρ n
(1.23)
M i yi

i 1 ρ i

15
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1.12. COEFICIENTUL DE COMPRESIBILITATE AL GAZELOR


Coeficientul de compresibilitate al gazelor se defineşte prin relaţia
1 V
β (1.24)
V p
unde
nRTZ
V (1.25)
p
Coeficientul de compresibilitate al gazelor mai poate fi scris şi sub
forma
1 1 Z
β  (1.26)
p Z p
Deoarece  pr    p pcr , relaţia (1.26) devine

1 1  Z 
β pr    (1.27)
p pr Z  p pr 
T pr

1.13. VÎSCOZITATEA GAZELOR


Vîscozitatea gazelor în condiţii de zãcãmânt, se poate estima, dacã se
cunoaşte vâscozitatea componenţilor la presiunea şi temperatura datã
precum şi compoziţia gazelor, cu relaţia
n n
μ   yi M iμ i /  yi M i (1.28)
i 1 i 1

unde i este vâscozitatea componentului i în faza gazoasã.


Corelaţia vâscozităţii se face funcţie de densităţi, presiuni şi
temperaturi pseudoreduse.

1.14. RAŢIA DE SOLUŢIE

Raţia de soluţie se defineşte prin cantitatea de gaze exprimată în m 3N


dizolvatã în anumite condiţii de p şi T într-un m3 de petrol mãsurat la p0 şi
T0 . Pentru petroluri obişnuite, grele şi gaze sãrace, raţia de soluţie este
egalã cu produsul dintre presiune şi coeficientul mediu de solubilitate.

1.15. FACTORUL DE VOLUM AL PETROLULUI


Factorul de volum al petrolului poate fi estimat cu ajutorul corelaţiei
stabilite de Stãnãrîngã şi Beldianu sau pe baza corelaţiei stabilite de

16
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Standing sau cu ajutorul relaţiei


b  (1  V p )(1  VT ) (1.29)
în care se considerã factorul de volum monofazic b ca fiind egal cu unitatea
la care se adaugã o valoare corespunzãtoare volumului gazelor "lichefiate"
prin dizolvare.

1.16. COMPRESIBILITATEA PETROLULUI


Pentru presiuni mai mari decât presiunea iniţialã de vaporizare,
estimarea densitãţii petrolului se face ţinând seama de influenţa creşterii
presiunii asupra volumului fazei lichide, prin intermediul coeficientului de
compresibilitate al lichidului. Acest coeficient exprimat funcţie de
densitate, poate fi scris ca
1  p  iv
β (1.30)
piv p  piv

când se considerã cã pe intervalul de presiuni dat coeficientul de


compresibilitate nu variazã.
Dacã  trebuie aflat se foloseşte legea stãrilor corespondente,
determinându-se un coeficient de compresibilitate pseudoredus funcţie de
densitate, presiune şi temperaturã pseudoredusã.
1   pr 
β pr  (1.31)
 pr  p pr 
p
 pr  (1.32)
 pcr

17
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Capitolul 2

ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR


PRIN MEDII POROASE ŞI UNELE SOLUŢII ALE ACESTORA

2.1. ECUAŢIILE DE STARE


Ecuaţia de stare este de naturã termodinamicã şi leagã între ele
presiunea, masa specificã şi temperatura fluidului.
Forma generalã a acestei ecuaţii este
f ( p, ρ, T )  0 (2.1)
şi poartã numele de ecuaţia de stare sau ecuaţia caracteristicã a fluidului.
Astfel, pentru lichide dacã presupunem cã sunt incompresibile, iar
temperatura este constantã relaţia devine
 = const (2.2)
În anumite cazuri este însã necesar sã se ţinã seama de
compresibilitatea lichidelor, ceea ce conduce la următoarea relaţie
ρ  ρ0  e β ( p  p0 ) (2.3)
În general,  are valori foarte mici, astfel cã ecuaţia de stare a
lichidelor compresibile poate fi aproximatã prin relaţia liniarã
ρ  ρ0[1  β( p  p0 )] (2.4)
obţinutã prin dezvoltarea în serie a exponenţialei neglijând termenii care
conţin puterile lui .
Pentru gazele ideale, ecuaţia de stare are forma
M
ρ p (2.5)
RT
în care R este constanta universală a gazelor şi M masa molarã. Atunci când
procesul este izotermic, aceastã relaţie devine
p ρ
 (2.6)
p0 ρ0

De asemenea, pentru un proces izentropic se poate scrie



p ρ
  (2.7)
p0  ρ0 

unde  este raportul dintre cãldura specificã la presiune constantã şi cãldura


specificã la volum constant ale gazului considerat.

18
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Toate formele ecuaţiei de stare pentru diverse categorii de fluide pot fi


combinate într-o lege generalã de forma
n
 p
ρ  ρ0    e β ( p  po ) (2.8)
 p0 
Gazele reale satisfac ecuaţia (2.5) cu o aproximaţie suficient de bunã
numai dacã presiunile sunt mici şi volumele moleculare mari. Dacã aceste
condiţii nu sunt îndeplinite, apare necesitatea corectãrii acestei relaţii prin
introducerea factorului de abatere de la legea gazelor perfecte
pM
Z (2.9)
ρ RT

care este o funcţie de presiune şi temperaturã. Astfel, pentru condiţii


izoterme, se ajunge la relaţia
p Z ρ
 (2.10)
p0 Z 0 ρ0

iar, dacã luãm Z0 = l


p ρ
Z (2.11)
p0 ρ0

în acest caz Z fiind funcţie doar de presiune.

2.2. ECUAŢIA DE CONTINUITATE


Ecuaţia de bilanţ masic a unei faze aparţinând unui fluid multifazic
care traverseazã şi ocupã un domeniu microscopic sau macroscopic de
control, în condiţiile existenţei unor surse pozitive sau negative, a
transferului masic interfazic şi a reacţiilor chimice se exprimã, în raport cu
o duratã de timp precizatã astfel
masa intratã - masa ieşitã + masa datoratã surselor + masa
transferatã interfazic
+ masa de reacţie chimicã = masa acumulatã (2.12)
Dacã viteza masicã de mişcare a fluidelor printr-un paralelipiped
elementar de mediu poros deformabil are valoarea  V în centrul acestuia
aplicând principiul enunţat, după reducerea termenilor asemenea şi după
simplificare se ajunge la relaţia

ρvx    ρvy    ρvz    mρ  0 (2.13)
x y z t
sau

19
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

  
 ρ v   mρ   0 (2.14)
  t
Pentru mişcãri staţionare, ecuaţia de continuitate se poate scrie sub
forma

(ρ v )  0 (2.15)
iar dacã fluidele aflate în mişcare sunt incompresibile

 v   0 (2.16)
 
În coordonate cilindrice ecuaţia de continuitate are forma
1  1   
(ρrvr )  (ρv )  (ρv z )  (mρ)  0 (2.17)
r r r  z t
iar pentru mişcãri radial plan simetrice, se reduce la
1  
(ρrv r )  (mρ)  0 (2.18)
r r t
În cazul mişcãrilor staţionare ecuaţia (2.18) ia forma
1 
(ρrv r )  0 (2.19)
r r
iar pentru fluide incompresibile
1 
(rv r )  0 (2.20)
r r

2.3. ECUAŢIA LUI DARCY


Conform experienţei lui Darcy
hL
Q~ A (2.21)
L
unde
 Q reprezintă debitul volumic,
 A – aria secţiunii transversale a mediului poros,
 hL – pierderile de sarcinã între cele douã secţiuni
 p   p 
hL   1  z1    2  z2   H1  H 2  H (2.22)
ρg  ρg 
Relaţia (2.22) conduce la concluzia cã pierderile de sarcinã sunt
independente de înclinarea tubului de curent, iar diferenţa de sarcinã
existentã între douã puncte se consumã în întregime pentru învingerea

20
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

frecãrilor.
Prin utilizarea coeficientului de filtraţie K drept coeficient de
proporţionalitate, relaţia (2.21) devine
hL
QKA (2.23)
L
sau
Q H
v K KJ (2.24)
A L
unde J este panta liniei energetice, egalã cu panta geometricã în cazul
mişcãrilor permanente.
Fãcând apel la relaţia dintre coeficientul de filtrare şi coeficientul de
permeabilitate absolutã (general valabilã) cu excepţia mişcãrii reale a
gazelor prin medii poroase, la presiune foarte micã şi anume
ρg
K k (2.25)
μ
ecuaţia vitezei (2.24) devine
k ρg
v ( H1  H 2 ) (2.26)
μ L
sau
k dp k p1  p2
v  (2.27)
μ dL μ L
cu p1 şi p2 presiuni reduse la aceeaşi linie de referinţă.
Ecuaţia lui Darcy este aplicabilã numai mişcãrilor laminare prin medii
poroase. În acest sens, domeniul de valabilitate al legii lui Darcy, prin
analogie cu mişcarea fluidelor prin conducte, (mediul poros ideal este
imaginat ca fiind format dintr-un fascicul paralel de capilare) poate fi
stabilit de valoarea numãrului Reynolds
ρ vc lc
Re  (2.28)
μ
cu valori maxime cuprinse între 1 şi 10. Pentru lungimea caracteristicã lc
mãsuratã perpendicular pe direcţia mişcãrii şi pentru viteza caracteristicã vc
se pot utiliza una din valorile d, k , respectiv v, vr , în care d este
diametrul echivalent al granulelor sau interstiţiilor.
Astfel, pentru determinarea numărului Re la mişcarea prin medii
poroase se poate folosi cu bune rezultate relaţia lui Scelcacev

21
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

10ρ v k
Re  (2.29)
m 2,3μ
Pentru mişcãrile laminare neliniare caracterizate prin valori ale
numãrului Reynolds mai mari decât unitatea, mişcãri întâlnite în jurul
sondelor care produc cu presiuni diferenţiale mari (mai ales sondele
extractive de gaze), ecuaţia lui Darcy nu mai poate caracteriza întreg
domeniul mişcãrii, ea fiind înlocuitã de o ecuaţie de forma
p v
 av  bv n  c (2.30)
x t
unde 1 n  2, iar a, b şi c sunt coeficienţi care se determină experimental.

2.4. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCÃRII FLUIDELOR


OMOGENE PRIN MEDII POROASE
Aceste ecuaţii se obţin prin combinarea ecuaţiei de continuitate cu
ecuaţia lui Darcy, fãcând apel la ecuaţiile de stare corespunzãtoare.
Conform relaţiei (2.27) componentele vitezei de mişcare au formele
kx  p k p k p
vx   ; vy   y ; vz   z (2.31)
μ x μ y μ z

considerând cã variaţia vâscozitãţii fluidelor cu presiunea este neglijabilă.


Astfel, ecuaţia de continuitate în coordonate carteziene (2.13) devine
  p    p    p  
 ρk x    ρk y    ρk z   μ mρ  (2.32)
x  x  y  y  z  z  t

iar în coordonate cilindrice (2.17) devine


1  p  1   p    p  
 ρ r kr   ρ k    ρ k z   μ mρ  (2.33)
r r  r  r     z  z  t

Pentru lichidele compresibile şi pentru medii poroase rigide (m =


const.) relaţia (2.32) devine
 2 p    p   p  
2
 2 p 2 p  p 
2 2

 k x 2  k y 2  k z 2   β k x    k y    k z    
 x y z    x 
  y   z  
(2.34)
 p k x p k y p k z  p
     m μ β
 x x y y z z  t

Pentru mişcãrile plan radial simetrice ecuaţia (2.33) se scrie


1   p  1 kr p  p  mβ μ p
2

r    β   (2.35)
r r  r  kr r r  r  kr r

22
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Dacã compresibilitatea lichidelor este micã, permeabilitatea este


constantã şi izotropicã, iar gradienţii de presiune sunt mici, astfel încât
termenii ce conţin pãtratul acestora se pot neglija în aşa fel încât ecuaţiile
(2.33) şi (2.34) devin
 2 p  2 p  2 p m μ β p
   (2.36)
x 2 y 2 z 2 k t
sau
1 p
2 p  (2.37)
η t
k
unde η  este coeficientul de piezoconductibilitate, sau prin analogie
μβm
cu ecuaţia difuziei termice, coeficient de difuzie hidraulicã.
Folosirea ecuaţiei lui Darcy, a ecuaţiei de stare pentru gaze ideale şi a
ecuaţiei de continuitate, ecuaţia fundamentalã de mişcare nestaţionarã a
gazelor prin medii poroase, în coordonate carteziene şi condiţii izoterme
devine
 2 p 2  2 p 2  2 p 2 2 m μ p
   (2.38)
x 2 y 2 z 2 k t
iar în coordonate cilindrice ecuaţia devine
1   p 2  2 m μ p
r  (2.39)
r r  r 2  k t

Pentru gazele reale, utilizând ecuaţia de stare (2.9) în coordonate


carteziene, se ajunge la urmãtoarea formã
  p p    p p    p p  m   p 
        (2.40)
x  μZ x  y  μZ y  z  μZ z  k t  Z 

iar în coordonate cilindrice


1   p p  m   p 
 r    (2.41)
r r  μZ r  k t  Z 

În cazul gazelor reale  şi Z sunt funcţii de presiune, la temperaturã


constantã, astfel încât ecuaţia (2.41) poate fi rezolvatã doar prin metode
numerice.
Soluţii analitice semi-riguroase se obţin prin utilizarea funcţiei de
pseudopresiune, definită de relaţia
p
p
u2 dp (2.42)
p ar
μ  p   Z  p 

23
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

unde par este o valoare arbitrarã a presiunii. Rezultã


1   p p  1   u 
r  r 
r r  μZ r  r r  r 

şi
1   u  m μ β u
r   (2.43)
r r  r  k t
care este o ecuaţie cvasi-liniarã analogã cu ecuaţia de mişcare a lichidelor
prin medii poroase.
Pentru presiuni mai mici de 140 bar, produsul  Z poate fi considerat
p2
constant, astfel încât u  , unde "i" se referã la valorile acestor
μ i Zi
parametri atunci când presiunea este egalã cu presiunea iniţialã. În aceste
condiţii ecuaţia (2.43) devine
 2 p 2 1 p 2 m μ β p
  (2.44)
r 2 r r k t
fiind o ecuaţie liniarã în p2.
2 pi
Pentru presiuni mai mari de 200 bar, u  p şi ecuaţia (2.43) devine
μi Zi

 2 p 1 p m μ β p
  (2.45)
r 2 r r k t
identicã cu ecuaţia fundamentalã de mişcare a lichidelor prin medii
poroase.
Obţinerea unor soluţii general valabile pentru ecuaţia (2.43), impune
cunoaşterea proprietãţilor fizice ale gazelor naturale, acestea fiind redate de
obicei funcţie de presiunea şi temperatura redusã (pseudoredusã) definite
astfel
p T
pr  , Tr 
pcr Tcr

unde p şi T reprezintã presiunea şi temperatura de zãcãmânt, iar pcr şi Tcr


presiunea criticã şi temperatura criticã a gazului sau a amestecului de gaze.
O formulare completã şi riguroasã a ecuaţiilor pentru curgerea
multifazicã va trebui sã ia în consideraţie distribuţia fiecãrui component în
sistemul hidrocarburi - apã, ca o funcţie de timp. Orice hidrocarburã lichidã
în condiţiile atmosferice, obţinutã prin vaporizarea diferenţialã, va fi
denumită ţiţei. Când vorbim, de faza gazoasã ne vom referi numai la gaz,
simplu, fãrã a lua în consideraţie compoziţia lui şi se va lua în consideraţie

24
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

solubilitatea gazului în fazele ţiţei şi apã.


În orice moment, un element al zãcãmântului, va conţine anumite
volume de ţiţei, gaze şi apã, care, reduse la condiţiile standard vor fi
modificate, ca rezultat al mobilitãţii gazelor în ţiţei şi apã, şi al
compresibilitãţii oricãrei faze. Raportul dintre volumul de gaz eliberat
dintr-un volum de ţiţei, este factorul de solubilitate Ssp .Asemãnãtor, un
factor de solubilitate a gazului faţã de apã poate fi definit şi notat Ssa .
Folosirea unui factor de volum care sã ţinã seama de schimbãrile în
volum care apar în fiecare fazã la trecerea de la condiţiile de temperaturã şi
presiune din zãcãmânt, la condiţiile standard de temperaturã şi presiune de
la suprafaţã, este un procedeu bine cunoscut (bt, ba, bg).
În plus faţã de aceste cantitãţi trebuie sã introducem conceptul de
permeabilitate relativã. Când trei fluide imiscibile (de exemplu ţiţei, gaz şi
apã) curg simultan printr-un mediu poros, permeabilitatea rocii pentru
fiecare fazã de curgere depinde de tensiunea interfacialã dintre fluide şi de
unghiurile de contact dintre rocã şi fluide. S-a constatat cã pentru condiţiile
obişnuite întâlnite, permeabilitatea rocii faţã de fiecare fazã este
independentã de proprietãţile globale ale fluidului şi de debitul de curgere
(pentru curgere laminarã) şi este funcţie numai de saturaţia fluidului.
Permeabilitãţile relative pentru fiecare fazã sunt definite ca raportul dintre
permeabilitatea unei faze, în acele condiţii de saturaţii care sunt
predominante şi permeabilitatea rocii faţã de o singurã fazã. Astfel pentru
fazele ţiţei, gaz şi apã avem:
kt st , sa 
k rt  (2.46)
k
k g st , sa 
k rg  (2.47)
k
k a st , sa 
k ra  (2.48)
k
unde st + sa + sg = 1.
Se considerã o unitate de volum dintr-un zãcãmânt. În acest volum
m st
existã o masã de ţiţei datã de relaţia ρts şi o masã de apã datã de relaţia
bt
m sa
ρ as unde ts şi as sunt densitãţile ţiţeiului şi apei în condiţiile standard.
ba
m sg
În acelaşi zãcãmânt mai existã o masã de gaz liber ρ gs şi o masã
bg
m rs ρ gs st m rsa ρ as sa
de gaz dizolvat  , astfel cã masa totalã de gaze pe
bt ba

25
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

msg mrsρ gsst mrsaρ assa


unitatea de volum a rezervorului este ρ gs   , unde rs şi
bg bt ba
rsa sunt raţiile de soluţie ale gazelor dizolvate în ţiţei şi apã.
Înlocuind în ecuaţia de continuitate (2.18) scrisã pentru medii poroase
deformabile, vitezele masice  v date de ecuaţia lui Darcy:
k p p p 1
ρp vp   ρ ps (2.49)
μ p r bp

ka pa 1
ρa va   ρ as (2.50)
μ a r ba
k g pg 1 k p p p 1 k p 1
ρg vg   ρ gs  ρ gs sgp  a a ρ gs sga (2.51)
μ g r bg μ p r bp μ a r ba

Neglijând efectele gravitaţionale şi diferenţiale dintre presiunile


capilare ale fazelor, se obţine, dupã simplificãri, urmãtorul sistem de
ecuaţii:
1   k p p    s p 
r  m (2.52)
r r  μ p bp r  t  bp 

1   ka p    sa 
r  m  (2.53)
r r  μ a ba r  t  ba 

1    k g k k  p 
r   p sgp  a sga   
r r   μ g bg μ p bp μ a ba  r
 
(2.54)
  s s s 
 m g  p sgp  a sga 
t   bg bp ba 

la care se adaugã
sp + sa + sg = 1, (2.55)
unde sgp şi sga reprezintã solubilitatea gazelor în petrol şi respectiv apã.
Relaţiile (2.52)(2.55) reprezintã un sistem de patru ecuaţii cu
urmãtoarele necunoscute: distribuţia de presiune şi distribuţiile de saturaţie
în fiecare fazã componentă. Acest sistem complex poate fi rezolvat numai
prin metode numerice.
Martin a arãtat cã în cazul în care termenii de ordin superior pot fi
neglijaţi în dezvoltarea în serie a cantitãţilor din ecuaţiile (2.52)  (2.55),
aceste ecuaţii pot fi combinate matematic şi duc la

26
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1   p   2 p 1 p m βT p
r     (2.56)
r r  r  r 2 r t  k  t
 
 μ T
unde T este compresibilitatea întregului sistem datã de relaţia
βT  s pβ pa  saβaa  sgβ g  βr (2.57)
în care:
 pa , aa reprezintã compresibilitatea aparentã a ţiţeiului şi apei,
 g - compresibilitatea gazelor,
 r - compresibilitatea rocii.
 b  r  1  b   b  r  1  b   1  b 
βT  st  g  s    t   sa  g  sa    a   sg   g   β r (2.58)
 bt  p  bt  p   ba  p  ba  p   bg  p 

k k
şi cantitatea   este suma mobilităţilor   fluidelor,
μ T μ  
adică
 k   k p k g ka 
     (2.59)
 μ T  μ p μ g μ a 
În condiţiile presupuse, curgerea multifazicã printr-un mediu poros
poate fi descrisã prin ecuaţia de difuzivitate cu un coeficient de difuzivitate
dependent de presiune. Acest fapt important constituie fundamentul
procedeelor de interpretare a presiunii în cazul curgerii multifazice.

2.5. SOLUŢIILE ANALITICE ALE ECUAŢIILOR


FUNDAMENTALE DE MIŞCARE A FLUIDELOR PRIN MEDII
POROASE
În funcţie de condiţiile la limită corespunzãtoare modelelor fizice
adoptate ecuaţia (2.37) poate avea o infinitate de soluţii. Cea mai comunã şi
folositã dintre acestea denumitã soluţia debitului limitã constant pentru care
condiţia iniţialã este aceea a unui anumit timp la care zãcãmântul este în
echilibru la presiunea iniţialã, sonda producând cu debitul Q, la raza r egalã
cu raza sondei rs. Condiţiile pentru care aceastã soluţie este dedusã sunt:
nestaţionare, semistaţionare şi staţionare, fiecare aplicabile la momente
diferite de la începutul exploatãrii.

2.5.1. CONDIŢII STAŢIONARE


Pentru un zãcãmânt a cãrui formã se asimileazã cu un cilindru, pe

27
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

conturul cãruia raza r = rc, presiunea p = pc este constantã, ce este


exploatat printr-o sondã centralã de razã rs, în care se admite cã presiunea
dinamicã este constantã, determinarea parametrilor hidrodinamici, debit,
presiune, vitezã se poate face prin integrarea ecuaţiei fundamentale (2.37),
p
particularizatã pentru mişcare staţionară, dacă  0 , obţinându-se
t
2 p  0 . (2.60)
Soluţia generalã a acestei ecuaţii este de forma
p = a ln r + b, (2.61)
unde coeficienţii a şi b se determinã punând condiţiile la limitã:
r = rs p = pd
r=r p=p
În aceste condiţii distribuţia de presiune capãtã forma
Qμ r
p  pd  ln (2.62)
2 π h k rs

Pentru condiţia r = rc, p = pc rezultã debitul volumic


2 π k h( pc  pd )
Q (2.63)
r
μ ln c
rs

Considerând secţiunea de curgere, A  2 π r h rezultã expresia vitezei de


mişcare a lichidului
k pc  pd 1
v  (2.64)
μ ln rc r
rs

În cazul gazelor, se pleacã de la ecuaţia fundamentală pentru mişcarea


staţionară
2 p 2  0 (2.65)
Folosind acelaşi raţionament ca în cazul lichidelor se obţine
0 π k h( pc2  pd2 )
M (2.66)
r
μ p0 ln c
rs

unde M reprezintã debitul masic în condiţii izoterme.


Debitul volumic, distribuţia de presiune şi viteza de mişcare a gazelor
rezultã imediat:

28
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

M π k h ( pc2  pd2 )
Q  ( 2.67)
ρ0 μ p0 ln c
r
rs
Q p0 μ r
p 2  pd2  ln (2.68)
πk h rs

k pc2  pd2 1 1
v (2.69)
μ ln rc 2 p r
rs

În condiţii de suprafaţă, debitul de fluid la nivelul stratului obţinut cu


relaţia (2.63) devine
2 π k h ( pc  pd )
Q (2.70)
r
μ b ln c
rs

unde b este factorul de volum al fluidului produs.


În cazul gazelor reale, debitul volumic cu care produce o sondã de
gaze se poate obţine înlocuind în relaţia (2.70) valoarea factorului de volum
al gazelor reale, considerând cã presiunea de zãcãmânt este egalã cu media
aritmeticã între presiunea staticã şi dinamicã
T p0
bZ (2.71)
T0 pc  pd
2
unde Z este factorul de abatere de la legea gazelor perfecte.
În aceste condiţii debitul volumic capãtã expresia
π k h T0 ( pc2  pd2 )
Q (2.72)
r
μ Z T p0 ln c
rs

unde p0 şi T0 sunt presiunea şi temperatura în condiţii standard.


Utilizarea pseudopresiunii pentru gazele reale, 2(u) = 0, conduce la
urmãtoarea expresie a debitului volumic de producţie
π k h T0 (uc  ud )
Q (2.73)
r
T p0 ln c
rs

Pentru o mişcare plană radial simetrică a unui fluid bifazic petrol-


gaze, sistemul de ecuaţii fundamentale se reduce la:

29
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1   k p p 
r 0 (2.74)
r r  μ pbp r 

1    k g k 
r   p S gp   0 (2.75)
r r   μ g bg μ pbp 

şi
sp +sg =1. (2.76)
Acest sistem de ecuaţii a fost studiat de Perrine, Weller, West s.a pe
larg şi a fost soluţionat numeric folosind tehnici de calcul moderne.
Prin integrarea relaţiilor (2.74)...(2.75) sau prin scrierea egalităţii
vitezelor lui Darcy, pentru fiecare fază, cu vitezele rezultate din împarţirea
debitelor la o secţiune vie de curgere situată la distanţa r de sondă se obţine
k p dp Qp
 (2.77)
μ pbp dr 2 π r h

şi
 kg k  dp Qg
  p sgp   (2.78)
μ b μ b  dr 2 π r h
 g g p p 
După separarea variabilelor şi integrarea între limitele:
r = r s p = p d r = rc p = p c (2.79)
se obţin următoarele relaţii pentru calculul debitelor de petrol şi de gaze cu
care produce o sondă
kp
pc
2π k h
rc p μ pbp
Qp  k dp (2.80)
ln d
rs

şi
 kg kp 
p  
2π k h c  k k s dp
r 
Qg   (2.81)
ln c p d  μ g bg μ pbp 
gp


rs  
Efectuarea integralelor din relaţiile (2.80) şi (2.81) se poate face doar
după înlocuirea funcţiilor k = f(s) cu funcţiile k = f(p) prin intermediul
raţiei gaze – petrol definită astfel

30
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Qg k g μ p bp
RGP    sgp (2.82)
Qp k p μ g bg

Cunoscând că în mişcările staţionare RGP este o constantă ca urmare


a constantei debitelor fluidelor ecuaţia (2.82) se poate transcrie sub forma
kg RGP  sgp
sL   (2.83)
kp ψp

unde
μ pbp
ψ p   (2.84)
μ g bg

Cu ajutorul funcţiei Histranovici definită prin


kp
p

H   k dp (2.85)
0
μ pbp

ecuaţiile debitului şi a distibuţiei de presiune se reduc la următoarele


expresii
2 π k h( H c  H d )
Qp  (2.86)
r
ln c
rs

şi respectiv
Hc  Hd r
H  Hd  ln (2.87)
r rs
ln c
rs

asemănătoare relaţiilor mişcării plan radial simetrice ale fluidelor omogene.


Pentru calculul debitului de petrol şi pentru determinarea distribuţiilor
presiunii şi saturaţiilor se utilizează următoarea metodologie:
 a) din analizele PVT, din probe iniţiale se obţin mărimile sgp, mp, bp,
mg, bg, funcţii de presiune;
 b) reprezentarea grafică a funcţiei  (p);
 c) etalonarea sondelor în vederea determinării RGP;
kg
 d) trasarea funcţiei  f sL  pe baza relaţiei (2.83);
kp
 e) ridicarea curbelor permeabilitate - saturaţie pe o carotă
reprezentativă pentru zăcământ, sau în lipsa acestuia, apelarea la o
astfel de diagramă din literatura de specialitate;
 f) citirea pe diagramă k g / k p  f sL  a saturaţiei în lichid

31
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

corespunzătoare valorii k g / k p citită la punctul d);


 g) citirea în diagrama de la punctul e) a valorii permeabilităţilor
relative krg / krp corespunzătoare saturaţiei obţinute la punctul f);
 h) reprezentarea grafică a funcţiei  (p) funcţie de presiune;
 i) planimetrarea ariei A delimitată de curba  (p) axa absciselor şi
ordonatele pc şi pd şi calculul debitului cu formula
2π k h
Qp  A (2.88)
r
ln c
rs

În acelaşi mod pot fi tratate problemele referitoare la mişcările


bifazice sau trifazice de tipul petrol –apă, petrol-apă-gaze.

2.5.2. CONDIŢII SEMISTAŢIONARE


Condiţiile semistaţionare de mişcare se regãsesc în zãcãmintele care
au produs o perioadã suficient de mare pentru ca perturbaţiile depresionare
sã fi atins limitele zãcãmântului. Fiind vorba de zãcãminte finite, lipsa de
p p
aflux la limita lui conduce la concluzia cã  0 la r = rc şi = constant
r t
la orice r şi t.
Pornind de la definiţia coeficientului de compresibilitate se ajunge la
expresia
p Q
 (2.89)
t  π r 2c h m
Înlocuirea expresiei (2.89) în ecuaţia fundamentalã de mişcare (2.37)
conduce la
1   p  Q
r    2 (2.90)
r r  r  π rc k h
p
Integrarea acestei relaţii la condiţiile la limitã r = rc şi  0 ,conduce
r
la expresia constantei de integrare
Q
C1 
2π k h

iar
p Q  1 r 
   
r 2π h k  r rc2 

Pentru condiţiile la limitã

32
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

r = rs,  p = pd ; r = r  p = p
distribuţia de presiune devine
Q  r r2 
p  pd   ln  2  (2.91)
2π h k  rs 2rc 

iar pentru r = rc
2 π k h( pc  pd )
Q (2.92)
 r 1
μ ln c  
 rs 2 
Deoarece este mai uşor de mãsurat presiunea dinamicã decât cea
staticã, se foloseşte valoarea presiunii medii ponderatã pe volum, care dupã
simplificãri capãtã forma
rc
2
pm  2
rc  p r dr
rs
(2.93)

iar înlocuind relaţia (2.91) rezultã


2 Qμ c  r r 2 
r

rc 2π k h rs  rs 2rc2 
pm  pd  2 r  ln  dr (2.94)

sau
Qμ  rc 3 
pm  pd   ln   (2.95)
2π k h  rs 4 

În cazul în care ariile de influenţã (drenaj) ale sondelor nu au o formã


circularã, ecuaţia (2.95) se modificã prin introducerea factorului de formã
CA al lui Dietz.
Relaţia (2.95) mai poate fi scrisã sub formele:
 
Qμ  1 π rc2 
pm  pd   ln  (2.96)
2π k h  2 3

 π rs e
2 2

sau
Qμ  1 4A 
pm  pd   ln  (2.97)
2π k h  2 γC Ars2 

 fiind constanta lui Euler (1,781).

2.5.3. CONDIŢII NESTAŢIONARE (TRANZITORII)

33
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

În perioada în care condiţiile nestaţionare sunt aplicabile se presupune


cã distribuţia de presiune în zãcãmânt nu este afectatã de prezenţa limitelor
exterioare, astfel încât zãcãmântul apare ca fiind infinit. În cercetarea
hidrodinamicã a zãcãmintelor sunt aplicate aceleaşi condiţii când se
urmãreşte variaţia presiunii prin schimbarea debitelor sondelor pe perioade
scurte de timp.
Rezolvarea ecuaţiei (2.37), a fost efectuatã atât pentru cazul "sondei
fizice" cât şi pentru cazul "macrosondei" ce reprezintã o sondã echivalentã
de razã egalã cu raza zonei saturatã cu hidrocarburi, limitã pe care
presiunea este egalã cu presiunea medie a zãcãmântului, iar debitul este
egal cu suma debitelor sondelor fizice exploatate, rezultând soluţia
Qμ  r2 
p  pi  Ei   (2.98)
4π k h  4η t 

Deoarece timpul de închidere al sondei este relativ mic în comparaţie


cu timpul ei de producţie, unda de presiune nu a ajuns la limita
zăcământului, astfel încât acesta se comportă ca un zăcământ infinit. În
acest caz distribuţia de presiune va fi dată de relaţia (2.98) pe baza faptului
că debitul de producţie se măsoară la suprafaţă, iar în sonda (r = rs),
presiunea va fi egală cu presiunea dinamică
Qμb  mμβT rs2 
pd  pi  Ei    (2.99)
4π k h  4k t 

sau
Qμ b   mμβT rs2 
pd  pi   Ei    (2.100)
4π k h   4 k t 
Din dezvoltarea în serie a funcţiei integral exponenţiale
x2 x3
Ei  x   ln x  0,5772 
x
   ... (2.101)
1.1! 2.2! 3.3!

în care  = 1,781 este constanta Euler (ln 1,781=0,5772), se pot reţine


kt
numai primii doi termeni dacă argumentul x  0,01 adică tad   25 ,
mμβ rs2
tad fiind timpul adimensional.
Cu aceste precizări ecuaţia (2.99) se transformă în
Qμ b  4kt 
pd  pi   ln  0,5772  (2.102)
4π k h  mβμ rs 2

sau

34
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

2,3 Qμb  k 
pd  pi   log t  log  0,351 (2.103)
4π k h  mβμ rs2

Diferenţierea ecuaţiei (2.52) conduce la
1 k p p k p  1  p   1  p k 2 p  s 
  kp   p  m  p  (2.104)
r μ pbp r r  μ pbp  r r  μ pbp  r μ pbp r 2
t  bp 

sau
k p   2 p 1 p  k p  1  s p p   1  p p   s  p
       kp  m  p  (2.105)
μ pbp  r 2  
r r  s p  μ pbp  r r  
p  μ pbp  r r p  bp  t

Considerând că variaţia presiunii, permeabilităţilor efective şi


saturaţiilor sunt mici cu raza şi că infiniţii mici de ordin superior se pot
neglija ecuaţia (2.105) devine
m  s p s p bp  p
2 p   (2.106)
 k p   p bp p  t
 
μ 
 p
În acelaşi mod ecuaţiile pentru apă şi gaze sunt
m  sa sa ba  p
2 p     (2.106)
 ka   p ba p  t
 
 μa 
şi
m  s g s g bg s p S gp sa S ga  p
2 p    bg  bg (2.107)
 k g   p bg p b p p ba p  t
 
 
 g
Scoţând din relaţiile (2.106) – (2.107) mobilităţile celor trei faze,
adunându-le şi ţinând cont de relaţia
s g s p sa
  (2.108)
p p p

se ajunge la
mβT p
2 p  (2.109)
 k  t
 
 μ T

2.6. FENOMENE DE INTERFERENŢĂ ÎN EXPLOATAREA


ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI

35
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

La exploatarea unui zăcământ printr-un număr oarecare de sonde ce


produc simultan, sau producerea simultană a mai multor zone de petrol care
sunt cantonate pe acelaşi acvifer, face posibilă apariţia fenomenului de
interacţiune cunoscut sub denumirea de interferenţă; fenomenul se
identifică printr-un consum mai mare de energie de zăcământ, măsurată sub
forma presiunii diferenţiale, pentru producerea cu acelaşi debit ca al unei
sonde sau zone de petrol care ar produce independent.
Fie un orizont productiv exploatat simultan prin, n sonde care produc
cu debitele Q1…. Qn presiunea diferenţială a unei sonde pentru a produce
cu debitul Q1 va fi
p1 = pi –pd1 = p11 +p12 + …+ p1n (2.110)
în care:
μ Q1  rs2 
p11  Ei    (2.111)
4π k h  4ηt 

μQ2  d12 2 
p12  Ei    (2.112)
4π k h  4ηt 

μQn  d12 n 
p1n  Ei    (2.113)
4π k h  4ηt 

astfel (2.110) se transcrie


μ   rs2   d12 n 
p1  
 1 i
Q E  
  ...  Qn i
E   4ηt  (2.114)
4π k h   4ηt   
unde:
d1-n este distanţa între sondele 1 şi n,
p11 – căderea de presiune necesară producţiei proprii,
p1n - căderea de presiune indusă în sonda 1 de către producerea
sondei n cu debitul, Qn - cădere de presiune de interferenţă.
În acelaşi mod, dacă într-o zonă de apă de întindere foarte mare se află
cantonate zăcăminte exploatate la debit constant în regim elastic de
destindere a apei, scăderea de presiune în fiecare zăcământ este
 Qi  n
pi  pii  pij 
2 k h
pad (t adi )   Q j pad radij , t ad 
2 k h i 1
(2.115)
j 1

unde
k ti Ai di j
t adi  ; ri  ; radij 
m s ri 2  rj

36
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Q1 , Q2, …, Qn sunt debitele zăcămintelor,


dij ( i=1,2,..,n; j = 2,..n) – distanţele dintre centrele suprafeţelor
productive,
A1, A2,…, An – ariile suprafeţelor productive asimilate cu cercuri,
t1,t2,…,tn – duratele curente de exploatare ale zăcămintelor.

Daca n = 2 sistemul (2.115) ia forma:


μQ1 μQ2
p1  pad (tad1 )  pad rad12 , tad 2  (2.116)
2π k h 2π k h
μ Q2 μQ1
p2  pad (tad 2 )  pad rad 21, tad1  (2.117)
2π k h 2π k h

în care
d1 2 d
rad12  ; rad 21  1 2 (2.118)
r2 r1

Din punct de vedere hidrodinamic fenomenele de interferenţă sunt cel


mai bine caracterizate de parametrul “efect de interferenţă“, definit ca
raportul dintre suma debitelor sondelor sau zăcămintelor interferate şi suma
acestor debite în cazul când sondele ar produce independent, adică
Q1  Q2  ...  Qn
EI  (2.119)
nQ

În cazul grupurilor de sonde ce exploatează un orizont productiv, de


exemplu o baterie circulară de raza R, formată din n sonde ce produc cu
debitele Q1, Q2, …Qn căderea de presiune în sonda i este dată de relaţia
(2.114) în care:
μQ1  rs2 
pi1  Ei   
4π k h  4ηt 

 
μQ2  4 R 2 sin 2 
pi 2  Ei   2
4π k h  4ηt 

 
  n 1  
 4 R 2 sin 2  
μQn   2 
pin  Ei 
4π k h  4ηt 
 
 
astfel încât

37
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

  2 
  n  1  
  d 2
sin   d 2 sin 2    
μ   rs 
2
  2  
pin  Qi Ei     Qi 1Ei   2   .  Qn 1 i Ei 
4π k h   4ηt   4ηt   4ηt 
   
    
(2.120)
Debitul întregii baterii de sonde în cazul producerii acestora cu aceeaşi
presiune diferenţială va avea forma
4π k h( pi  pd )
Qn (2.121)
  2  i  1  
  r 2  n  d sin 
2
  

μ Ei   s
   Ei   2  
  4ηt  i 1  4ηt 
  
  
iar efectul de interferenţă conform relaţiei (2.119) se va putea determina cu
formula
1
EI  (2.122)
  i 1  
 d 2 sin 2  
 2 
n


i 1
Ei 
 4ηt 
 
1  
 rs2 
Ei   
 4ηt 
Din relaţia (2.122) se pot obţine expresiile efectului de interferenţă
pentru diferite scheme de exploatare.
Pentru a putea aplica soluţia sursei punctiforme la aflarea căderii de
presiune într-un punct oarecare cauzată de exploatarea unui şir de sonde
aflate în apropierea unui contur liniar, ne folosim de faptul că la zăcăminte
infinite conturul liniar se confundă cu cel de forma circulară.
Dacă şirul de sonde se amplasează paralel cu axa X, dar destul de
departe de ea astfel încât să nu poată fi influenţată de perturbaţiile
depresionare (condiţia de infinitate), iar axa y trecând printr-una din sonde,
căderea de presiune în orice punct “M”al zăcămantului va fi dată de relaţia
μ n  rM2 i 
pM   i i   4ηt 
4π k h i 1
Q E
 
unde rM2 i  x  n  1d 2  y 2
În aceste condiţii efectul de interferenţă poate fi calculat cu formula

38
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1 (2.123)
EI 
n  id 2 
 Ei  



1
i 1  4 t 
 rs2 
Ei   
 4t 

Capitolul 3

CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN


REGIM STAŢIONAR DE MIŞCARE
Cercetarea hidrodinamică a zăcămintelor de hidrocarburi sau apă are
ca principal scop determinarea unor parametrii ca: permeabilitatea efectivă
a fluidelor, capacitatea de curgere a stratului, indicele de productivitate etc.
Estimarea valorilor acestor parametrii se poate face prin metode geodezice,
prin metode fizico-chimice caracteristice cercetărilor de laborator sau din
date de producţie corelate cu cercetări hidrodinamice efectuate în şantier
prin sonde. Valorile datelor utilizate sunt cu atât mai credibile, cu cât
mişcarea în jurul sondelor are un grad mai mare de stabilitate.
Mişcarea fluidelor este stabilizată atunci când în orice punct al zonei
de influenţă a sondei unii parametrii hidrodinamici (presiune statică, debit,
viteză) nu variază în perioada cercetărilor.

3.1. LICHIDE
Ecuaţia generală a fluidelor prin medii poroase se reduce pentru
mişcările staţionare la forma
p
 av  bv n (3.1)
x
Pentru mişcarea plan radial simetrică, la cercetarea sondelor extractive
de lichide, utilizând gradienţi moderaţi de presiune, ecuaţia (3.1) devine
p μ
 v (3.2)
x k
identică cu ecuaţia lui Darcy. Ecuaţia debitului volumic se poate scrie
Q  IP pc  pd  (3.3)
unde I P, indicele de productivitate are expresia

39
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

2π hk
IP  (3.4)
r
μb ln c
rs
unde
 h reprezintă grosimea efectivă a stratului,
 pc – presiunea statică,
 pd – presiunea dinamică,
  – vâscozitatea,
 b– factorul de volum.
Raza zonei de influenţă a sondei rc se consideră a fi egală cu jumătate
din distanţa dintre două sonde (doar în cazul mişcării staţionare).
Reprezentarea grafică a datelor de debit menţinut constant şi a celor
de presiune conduce la obţinerea diagramei indicatoare.
Conform ecuaţiei (3.3), diagrama indicatoare arată, o variaţie liniară
între debit şi presiunea diferenţială. Panta acestei drepte reprezintă indicele
de productivitate
Q
tgα  IP  (3.5)
pc  pd

Capacitatea de curgere a stratului se poate determina cu ajutorul relaţiei


rc
μb ln
rs
kh  IP (3.6)

iar permeabilitatea efectivă a stratului cu relaţia

k
k h  (3.7)
h
Valoarea permeabilităţii efective obţinute în acest mod este mai
reprezentativă decât cea obţinută din analiza pe carote, pentru motivul că
este implicată întreaga zonă de influenţă a sondei şi ţine cont şi de prezenţa
saturaţiei în apă interstiţială.
Compararea productivităţii mai multor sonde care produc în aceleaşi
condiţii din acelaşi strat, dar pe intervale perforate diferite, impune
utilizarea indicelui specific de productivitate definit ca raportul dintre
indicele de productivitate şi grosimea efectivă a stratului
IP Q
IPS   (3.8)
h h p c  p d 

Pentru sondele exploatate prin erupţie artificială sau pompaj de


adâncime presiunile statice şi dinamice se calculează cu relaţiile:

40
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

pc  ρm g H  H c  (3.9)
pd  ρm g H  H d  (3.10)
unde:
 m este densitatea medie a fluidelor din sondă,
 H - adâncimea măsurată de la un reper al capului de erupţie până la
nivelul perforaturilor sau la baza stratului,
 Hc, Hd – adâncimi măsurate de la acelaşi reper al capului de erupţie
până la nivelul de lichid cu sonda închisă,
 g – acceleraţia gravitaţională.
Există posibilitatea ca permeabilitatea stratului productiv în jurul
găurii de sondă să fie mai redusă decât în întreaga zonă de influenţă ca
efect al traversării şi completării imperfecte a stratului productiv.
Reducerea permeabilităţii în jurul sondei se poate asimila cu o cădere
suplimentară de presiune proporţională cu debitul de producţie.
Pentru mişcarea plan radială căderea suplimentară de presiune va fi
dată de relaţia
ro r
Qμb ln Qμb ln 0
rs rs Qμb  k  r
p0      1 ln 0 (3.11)
2 π k0 h 2π k h 2 π k h  k0  rs
unde k este permeabilitatea originală şi k0 - permeabilitatea modificată în
cilindrul de rază r0.
Adimensional, căderea suplimentară de presiune are forma
2π k h k  r
p0    1 ln 0  s (3.12)
Qμb  k0  rs
Valorile pozitive ale factorului s (factorul pelicular) indică existenţa în
jurul sondei a unei zone de blocaj, iar valoarea negativă a acestuia, indică
prezenţa unei zone de permeabilitate mai mare.
Factorul de sondă s, nu poate fi determinat cu ajutorul relaţiei (3.12)
deoarece nu sunt cunoscute k0 şi r0 totuşi el poate fi determinat din ecuaţia
debitului ce rezultă din expresiile (3.3) şi (3.4) retranscrise astfel
2π k h( pc  pd )
Q (3.13)
 r 
μb s  ln c 
 rs 

factorul de sondă s având semnificaţia unei rezistenţe suplimentare în calea


mişcării fluidelor către sondă.
Exploatarea zăcămintelor de petrol sau apă la presiuni diferenţiale
mari conduce la variaţii neliniare între debite şi presiuni diferenţiale, de

41
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

forma

Q
pc  p d   EQ 2 (3.14)
IP
sau
pc  pd p 1
   EQ (3.15)
Q Q IP

iar relaţia (3.15) reprezentată grafic permite determinarea indicelui de


productivitate din ordonată la origine şi a valorii constantei E ca tangenta
dreptei.
Pentru sondele de injecţie de apă, analog indicelui de productivitate,
se defineşte indicele de injectivitate sau de receptivitate I.R. ce
caracterizează capacitatea de recepţie a unui strat, fiind definit ca raportul
dintre debitul de apă injectat printr-o sondă la o presiune diferenţială
constantă
Qinj 2π k h
IR   (3.16)
pinj  pc r
μb ln c
rs

unde pinj şi pc sunt presiuni medii şi de zăcământ. Valoarea indicelui de


receptivitate obţinută prin intermediul relaţiei (3.16) este doar în partea
finală a desfăşurării unui proces de injecţie şi anume când sondele de
reacţie încep să se inunde, deoarece doar în această perioadă mişcarea apei
în zăcământ este cvasistaţionară. Dacă injecţia de apă are loc într-un
obiectiv a cărui presiune este mai mică decât presiunea de saturaţie,
mişcarea va avea un caracter nestaţionar, debitul de injecţie urmând a scade
în timp chiar dacă presiunea de injecţie se menţine constantă.

3.2. GAZE
Pentru sondele de gaze în jurul cărora există un regim liniar de filtrare,
iar procesul este izoterm, debitul de producţie se deduce din ecuaţia (3.13)
prin înlocuirea factorului de volum al gazelor
T p0
bZ (3.17)
T0 pc  pd
2
calculat la presiunea medie artimetică dintre presiunea statică şi dinamică şi
se obţine

42
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Q

π k hT0 pc2  pd2  (3.18)
 r 
μ Z T p0  s  ln c 
 rs 

Indicele de productivitate normal se obţine din diagrama indicatoare


Q
IP  (3.19)
p  pd2
2
c

indicele specific de productivitate


O
I .P.S . 

h p  pd2
2
c  (3.20)

iar capacitatea de curgere a stratului


 r 
μZTp0  s  ln c 
kh  IP  rs 
(3.21)
πT0

şi permeabilitatea efectivă pentru gaze

k
kh (3.22)
h
Prin reprezentarea grafică a ecuaţiei de curgere în cazul în care în jurul
sondei există o mişcare situată în regimul neliniar, pot fi determinaţi
parametrii stratului gazeifer.
p 2 pc2  pd2
  A  BQ (3.23)
Q Q

unde A şi B sunt constante posibil de citit din diagrama indicatoare.


m
Analitic, aceste constante pot fi deduse din ecuaţia (3.1) în care A 
k
iar B =  D, unde D este coeficientul de turbulenţă sau coeficientul mişcării
neliniare (ne - Darcy).
Multiplicând relaţia (3.1) cu densitatea, în cazul mişcării radiale, se
obţine

ρ
dp μ
 ρv   D ρv2
dr k
 
M
şi pentru că ρ v  , după separarea variabilelor şi integrare, pentru
2π r h
p 1
mişcări în regim izoterm pentru care, ρ  ρ0 se ajunge la
p0 Z

43
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

p 2 μ Z p0 rc Zρ p
 ln  D 20 2 0 Q (3.24)
Q πk h rs 2π h rs
M
unde debitul volumic Q  şi rc este valoarea razei de influenţă a sondei
ρ0
atinsă în perioada cercetării. Aceasta se poate determina prin încercări cu
expresia
rc
pc ln
rs
rc  0,23 (3.25)
mhA
Comparând ecuaţiile (3.23) şi (3.24) rezultă
μZp0 rc
A ln (3.26)
πkh rs

şi
Zρ0 p0
BD (3.27)
2π 2 h 2 rs
Dacă datele obţinute şi reprezentate grafic nu se înscriu pe o dreaptă
valorile constantelor A şi B se determină analitic după metoda pătratelor
minime folosind expresiile:
p 2 p 2
 Q  Q 2   Q Q
A (3.28)
N  Q 2   Q 
2

p 2
N  p 2   Q
Q
B (3.29)
N  Q 2   Q 
2

unde N este numărul cercetărilor efectuate. Aceste cercetări constau în


măsurarea timp de o oră, a debitelor de gaze cu care produce sonda şi a
presiunii dinamice, folosind trei duze diferite, de obicei diametre
crescătoare.
Cu parametrii A şi B astfel determinaţi, relaţiile (3.26) şi (3.27) se
obţin:
 capacitatea de curgere a stratului
μ Z 0 p0 rc
kh  ln (3.30)
πA rs

 permeabilitatea efectivă

44
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

μ Z p0 rc
k ln (3.31)
πh A rs

 coeficientul de inerţie (ne - Darcy)


2π 2 h 2 rs
D B (3.32)
Zρ0 ps

 indicele de productivitate
1
IP  (3.33)
A
 debitul potenţial al stratului
pc2
Q pot  (3.34)
A
Corelaţia între debitul de producţie şi presiunea diferenţială pentru
ambele regimuri de mişcare a gazelor prin medii poroase, poate fi scrisă şi
sub forma

Q
A

1 2
pc  pd2  n
(3.35)

iar prin logaritmare


1

log Q  log   n log pc2  pd2  (3.36)
 A
relaţia permite prin reprezentarea grafică a funcţiei Q = f (D p2) în
coordonate dublu logaritmice obţinerea unor drepte a căror pantă este n.
Cu valorile lui n, utilizând perechi de valori Q, p2 în relaţia (3.36) se
poate determina indicele de productivitate, respectiv constanta A,
capacitatea de curgere a stratului, permeabilitatea efectivă, indicele de
productivitate specific, debitul potenţial al stratului şi gradul de
neliniaritate al mişcării.

3.3. FLUIDE MULTIFAZICE


Odată cu scăderea presiunii de zăcământ sub valoarea presiunii de
saturaţie, prin stratul productiv are loc o mişcare bifazică petrol- gaze, dacă
apa de talpă este inactivă.
Utilizarea funcţiei Hristianovici conduce la transcrierea expresiei
debitului pentru faza petrol sub forma

45
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

2 π k p h H c  H d 
Qp 
r
ln c
rs

iar construirea diagramei indicatoare Qp = f (Hc – Hd) permite, prin panta sa


în origine, obţinerea indicelui de productivitate
2π k p h
IP H 
r
(3.37)
ln c
rs

şi a permeabilitaţii efective pentru faza petrol


rc
ln
k p  IP H
rs
(3.38)
2π h

Valorile funcţiei Hristianovici pot fi estimate cu relaţia recomandată


de G.A.Mamedov
 
H   C p
n
(3.39)
în care
H p μ
H  ε , p  ε , ε  g RGP (3.40)
p0 p0 μp

iar
 C = 0,154; n = 1,2 pentru nisipuri consolidate,
 C = 0,178; n =1,3 pentru nisipuri neconsolidate.
Pentru prevederea comportării în exploatare a zăcămintelor care
produc în regim de gaze dizolvate şi a proiectării unui proces de recuperare
secundară prin injecţie de apă de importanţă deosebită este determinarea
kg kp
funcţiilor  f S L  şi  f S a  , SL şi Sa fiind saturaţia totală în lichid şi
kp ka
în apă. Conform relaţiei (2.83) fiecărei valori a raportului permeabilităţilor
efective pentru gaze şi petrol

S L   RGP  r
kg
(3.41)
kp ψ p 

îi corespunde o saturaţie în lichid dată de relaţia


 N  b p
S L  S ai  1  S ai 1   (3.42)
 N  b pi

unde

46
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

 N este cumulativul de ţiţei extras, căruia îi corespunde un factor de


volum bp,
 N - rezerva geologică iniţială,
 bpi - factorul de volum la presiunea iniţială de zăcământ
 r - rsţia de soluţie.
kg
Astfel relaţiile (3.41) şi (3.42) permit trasarea funcţiei  f S L  .
kp
kp
Determinarea funcţiei  f S a  se face apelând la teoria dezlocuirii
ka
tip fracţional a ţiţeiului aparţinând lui Buckley şi Leverett, după care
fracţiunea de fluid dezlocuit din curentul de fluid în condiţii de zăcământ
are forma
1
fa  (3.43)
k p μa
1
ka μ p

rezultată prin neglijarea efectelor capilare şi graviaţionale. De aici rezultă


kp 1  fa
 (3.44)
ka μ
fa a
μp

Prin definiţie,
Qa W 
fa   (3.45)
Qa  Q p W   N 

unde (W) reprezintă cumulativul de apă extras la un moment dat.


Saturaţia în apă va fi dată de relaţia
Nf a  W 1  f a 
sa  sai  (3.46)
Vp
unde Vp este volumul poros al panoului de injecţie.
Când datele de producţie sunt incerte (la începutul exploatării)
raportul permeabilităţilor efective petrol - apă se poate aproxima cu relaţia
kp
 A exp  Bs a  (3.47)
ka

coeficienţii A şi B urmând a fi determinaţi din date de comportare.

47
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Capitolul 4

CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN


REGIM NESTAŢIONAR DE MIŞCARE
Cercetarea hidrodinamică a zăcămintelor de hidrocarburi, când în
jurul sondelor se realizează un regim nestaţionar de mişcare, are ca scop
determinarea parametrilor fizici şi hidrodinamici ai stratelor productive
(capacitatea de curgere, permeabilitatea efectivă, coeficientul de difuzie
hidraulică, mobilitatea fazelor, porozitatea, indicii de productivitate,
factorii de sondă, raţia de productivitate, presiunea statică), necesari
prevederii exploatării zăcămintelor, inclusiv mărirea afluxului de fluide
către sonde.
Funcţie de nivelul energetic al zăcământului investigat se poate face
apel la una dintre metodele de cercetare utilizate frecvent, respectiv, prin
oprirea sau nu a sondelor de producţie, inclusiv durata cercetării.

4.1. CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR PRIN ÎNCHIDEREA


SONDELOR

4.1.1. SONDE EXTRACTIVE DE LICHIDE OMOGENE


Această cercetare constă în producerea unei sonde la un debit
constant o perioadă de timp - de ordinul orelor sau zilelor – astfel încât în
jurul sondei distribuţia de presiune să fie cât mai uniformă şi apoi
închiderea acesteia pentru o perioadă de timp (t). În toată această perioadă
la talpa sondei se află un manometru de fund prevazut cu termometru
maximal. Acesta are rolul de a măsura variaţia în timp a presiunii dinamice
în sondă (curba de restabilire a presiunii).
În timpul producerii sondei la debit constant presiunea va varia conform
declinului ei, aferent formei de energie a zăcământului cercetat, după care, în
timpul închiderii, presiunea dinamică va creşte continuu tinzând asimptotic, la
infinit, către valoarea presiunii statice (fig. 4.1 şi 4.2).

48
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Fig 4.1. Variaţia debitului şi presiunii înainte şi dupa închiderea sondei

Fig 4.2. Variaţia presiunii înainte şi dupa închiderea sondei

a. ZĂCĂMINTE INFINITE
Deoarece timpul de închidere al sondei este relativ mic în comparaţie
cu timpul ei de productie, unda de presiune nu a ajuns la limita
zăcămîntului, astfel incât acesta se comportă ca un zăcămînt infinit. În acest
caz distribuţia de presiune va fi dată de relaţia

49
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Qμ  r 2 
p  pi  Ei    (4.1)
4πkh  4ηt 

ţinând cont că debitul de producţie se masoară la suprafaţă, iar în sondă (r = rs),


presiunea va fi egală cu presiunea dinamică:
Qμb  mμβ T rs2 
pd  pi  Ei    (4.2)
4πkh  4kt 

sau
Qμb   mμβ T rs2 
pd  pi  - E i    (4.3)
4πkh   4kt 

Din dezvoltarea în seria a funcţiei integral exponenţială E(-x)=ln x +


0,5772 - …… , unde ln γ=0,5772, γ=1,781 este constanta lui Euler, se reţin
numai primii doi termini dacă argumentul x0,01, adică tad=kt/mrs2>25.
Cu aceste precizări presiunea dinamică se poate scrie:
Qμb  4kt 
pd  pi   ln  0,5772  (4.4)
4πkh  mμβ T rs2

sau
2,3Qμb  k 
pd  pi   lg t  lg  0,351 (4.5)
4πkh  mμβ T rs2

Deoarece această soluţie a ecuaţiei difuziei se poate aplica numai


functiilor continui, ea nu poate fi aplicată acestui gen de cercetare care
reprezintă un caz tipic de discontinuitate.
Pentru inlăturarea acestui impediment se apelează la principiul
suprapunerii de efecte: căderea totală de presiune este egala cu căderea de
presiune datorită producerii sondei cu debitul +Q pe perioada t+t, plus
căderea de presiune datorată producerii sondei cu debitul –Q pe perioada
t, adică p  pt  t   Q  p t  Q în care
2,3Qμb  
pt t   Q    lg t  t   lg
k
 0,351 (4.6)
4πkh  mμβ T rs2

şi
2,3 Q μb  
pt   Q    lg t   lg
k
 0,351 (4.7)
4πkh  mμβ T rs2

Din însumarea acestor relaţii rezultă
2,3Qμb t  t
pt  pi  lg (4.8)
4πkh t

50
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

p t fiind valoarea presiunii dinamice în orice moment după închiderea


sondei pentru cercetare.
2,3Qμb t  t
Reprezentarea grafica a funcţiei pt  pi  lg conduce la o
4πkh t
variaţie liniară intr-o reprezentare semilogaritmică. Din această diagramă se
2,3Qμb
citeşte panta dreptei i [bar/ciclu], din care se determină
4πkh
2,3Qμb
capacitatea de curgere a stratului kh  şi permeabilitatea efectivă a
4π i
kh
mediului poros pentru lichidul care îl saturează k  .
h
Deoarece nivelul dinamic va atinge nivelul static după un timp infinit
de închidere, înseamnă ca prin extrapolarea dreptei la un timp de închidere
infinit, adică
t  t   1 , se va obţine valoarea presiunii iniţiale a
t
zăcămîntului.
În viaţa unei sonde, debitul de producţie nu se poate menţine constant,
ceea ce atrage după sine invaliditatea condiţiei de stabilizare a mişcarii în
2,3Qμb t  t
jurul sondei, şi deci invaliditatea relaţiei pt  pi  lg . În
4πkh t
această situaţie se procedează la aproximarea variatiei debitului sondei
înainte de închidere printr-o variaţie în trepte, urmând să se aplice
principiul suprapunerii de efecte.
Deoarece numărul de trepte de debit poate fi foarte mare şi calculele
devin anevoioase, se preferă să se lucreze cu un timp aparent de productie
al sondei, definit ca raportul dintre cumulativul de fluid produs de sondă
până în momentul închiderii acesteia pentru cercetare şi debitul constant cu
N
care a produs acea sondă înainte de inchidere, t  . Curba de restabilire
Q
a presiunii arată ca în figură (Fig. 4.3), de-a lungul ei putându-se evidenţia
existenţa a trei zone:

I – zona dominată de efectele de sondă;


2,3Qμb t  t
II – zona corespunzatoare relaţiei teoretice pt  pi  lg
4πkh t
III – zona în care se fac simţite efectele de limitare a zăcământului.

51
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Fig. 4.3. Curba de restabilire a presiunii


Efectele de sondă cauzează o reducere (blocaj) sau o mărire a vitezei
de refacere a presiunii dinamice în sondă şi deci o cădere suplimentară de
presiune (+/-) în calea miscării fluidelor către sonde. În această categorie
intră reducerea permeabilitaţii în zona imediată din jurul sondelor ca
urmare a traversării stratului productive cu un fluid necorespunzător şi
cimentarii acestuia, sau creşterea permeabilităţii ca urmare a operaţiilor de
stimulare. Căderi suplimenrare de presiune provoacă şi imperfectiunea
sondelor după modul sau gradul de deschidere a stratului, producerea
sondelor la presiuni diferenţiale mari, care generează miscări neliniare în
jurul sondelor etc.
Efectele de sondă pot fi luate în calcul ca o cădere suplimentară de presiune
proporţională cu debitul de productie al sondei:
 Qμb 
ps  s  (4.9)
 2πkh 
rezultă expresia
 k 
pd  pi  i lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.10)
 mμβT rs2

care pentru timpi mici de închidere relativi la timpul aparent de productie,
devine

52
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

pd  pi  ilg t  lg t  (4.11)
Prin scăderea celor doua relaţii, rezulta expresia factorului de sonda
 p  pd kt 
s  1,151 t  lg  0,351 (4.12)
 i mμβT rs2

În cazul în care se ia ca bază valoarea presiunii dinamice după o oră
de la inchidere, relatia factorului de sondă devine

Fig. 4.4. Valoarea presiunii dinamice la 1 ora de la închidere


p  pt  0 kt 
s  1,151 t 1ora  lg  0,351 (4.13)
 i mμβ T rs2

Valoarea presiunii dinamice în orice moment după închiderea sondei
se evidenţiază prin relaţia
pt  pt 1ora  i lg t (4.14)
Se poate determina in continuare, căderea suplimentară de presiune
datorita factorilor de sondă
ps  0,87  s  i (4.15)
indicele real de productivitate

IP r  Q
(4.16)
pi  pt 0
indicele ideal de productivitate

IPi  Q
(4.17)
pi  pt 0  ps

53
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

şi raţia de productivitate

RP 
IP r 1
ps
(4.18)
IP i pi  pt 0
care are valori subunitare pentru sondele cu blocaj şi supraunitare pentru
sondele stimulate.
Factorul de sondă total poate fi exprimat prin relaţia:
s  sb  s p  sh  sD  s (4.19)
unde:
- sb - factorul de sondă datorită blocajului ;
- sp - factorul de sondă datorat imperfecţiunii sondelor după modul de
deschidere;
- sD -factorul de sondă datorat exploatării sondelor la presiuni
diferenţiale mari;
- sθ - factorul de sondă datorat înclinării sondei în stratul productiv,
faţă de verticală.
În perioada iniţială, curba de restabilire a presiunii în sondă este
dominată de “efectul inchiderii la suprafaţă”. Sonda se închide la suprafaţă
iar stratul continuă să debiteze până când efectul închiderii la suprafaţă se
transmite la talpa sondei. Coeficientul de inmagazinare de fluid în sondă
este definit ca raportul între variaţia volumului de fluid în sondă raportat la
variaţia presiunii la talpă,
Vs Qbt Qb
C   (4.20)
p p p
t
O observaţie empirică se referă la timpul tc după care efectele de
inmagazinare a fluidului în sondă dispar. Acesta se poate determina cu
relaţia
ktc
tad  50  Cad  e0,14 s  (4.21)
mμβT rs2
sau pe cale grafică prin translatarea spre dreapta cu un ciclu şi jumătate a
timpului corespunzător ultimului punct care se înscrie pe dreapta cu pantă
unitară (Fig. 4.5). Punctele care se află la valori ale timpului t > tc sunt
 t  t 
cele cerute pentru reprezentarea funcţiei pt  f  lg  care va conduce
 t 
la obţinerea corectă a variaţiei liniare.

54
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Fig. 4.5. Curba de restabilire; evidenţierea timpului de inmagazinare

b. ZĂCĂMINTE FINITE
În cazul zăcămintelor de întindere mică sau în cazul cercetării
sondelor pe perioade mari de timp unda de presiune atinge limita
zăcământului astfel încât acesta apare finit din punct de vedere fizic. În
aceste situaţii soluţia ecuaţiei generale de mişcare nestaţionară a fluidelor
compresibile prin medii poroase are forma

pt  p 
2,3 Qμ b
log
t  t  (4.22)
4π kh t

în care pseudopresiunea p* are valoarea


Qμ b
p*  pi  Y t  (4.23)
4π kh

Iar Y(t) = f (timpul adimensional, de dimensiunile zăcământului şi de


rădăcinile unei ecuaţii de tip Bessel).
Reprezentarea grafică a funcţiei (4.23) va conduce la o variaţie liniară
intr-o diagramă semilogaritmică, dacă cercetarea este concludentă
(suficient de lungă raportată la permeabilitatea stratului). Citirea pantei
acestei drepte (bar/ciclu) va permite determinarea capacităţii de curgere a
stratului şi a permeabilităţii efective în zona de influenţă a sondei.
Prelungirea acestei drepte la timp de inchidere (t) infinit, adică
(t+t)/t=1, va permite determinarea valorii unei pseudopresiuni p* mai
mică decât presiunea iniţială corespunzătoare zăcămintelor infinite cu o
Qμ b
valoare Y t  care reprezintă cădereă suplimentară de presiune la limita
4π kh
zăcământului finit ca urmare a lipsei de aflux.
Prelungirea ultimei porţiuni curbate, a curbei de restabilire a presiunii
până la timpul de închidere infinit ar trebui să ne dea, dacă acest timp s-ar

55
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

putea obţine, valoarea presiunii medii din zona de influenţă a sondei.


Deoarece această valoare nu se poate estima dintr-o astfel de diagramă, au
fost construite grafice pentru funcţia
 kt 
Qμ b

4π kh 

p  pm  f   (4.24)
 m μ βT A 
pentru diverse forme ale zăcământului şi diverse poziţii de amplasare a
sondei cercetate din care se poate deduce valoarea pm . (fig. 4.6 – 4.9).

Fig. 4.6

 kt   2,3Qμb 
pm  pi*  i  f   i  
 m μ βT A   4πkh 

Din ecuaţia de bilanţ material rezultă:

Qt
pi  p m 
mβAh

56
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Fig. 4.7

Fig. 4.8

57
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Fig. 4.9
În aceste diagrame (tad) reprezintă timpul adimensional care
corespunde începutului mişcării semistaţionare care este acelaşi cu timpul
corespunzător sfârşitului variaţiei liniare a curbei de restabilire a presiunii.
După obţinerea presiunii medii în zona de drenaj a fiecărei sonde, se
poate trece la determinarea presiunii medii a zăcământului ponderată
volumetric
Q1 Q Q
pm  pm1  pm 2 2  .......  pm n n (4.31)
QT QT QT

4.1.2. SONDE EXTRACTIVE DE GAZE NATURALE


Soluţia ecuaţiei fundamentale a mişcarii nestaţionare a gazelor prin medii
poroase are următoarea formă pentru cazul producerii sondei la debit
constant
QTp0  mμ iβ i rs2t 
ud  ui  Ei    (4.32)
2πkhT0  4k 

Conform valorilor calculate pentru gazul metan, redate în tabelul 4.1 sub
forma funcţiei u=f(p) pentru valori ale presiunii de zăcământ de până la
140 bar, când produsul Z=ct, relaţia (4.32) devine

58
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

QμZ Tp0  mμ iβ i rs2t 


pd2  pi2  Ei    (4.33)
2πkhT0  4k 

identică cu soluţia ecuaţiei fundamentale scrisă pentru gazele perfecte;


pentru presiuni mai mari de 200 bar, când produsul b=ct, ecuaţia (4.32) se
transformă în
Qμb Tp0  mμ iβ i rs2t 
pd  pi  Ei    (4.34)
2πkhT0  4k 

identică cu soluţia ecuaţiei mişcării lichidelor prin medii poroase.


Prin dezvoltarea în serie a funcţiei integral exponentiale şi reţinerea
primilor doi termeni (dacă timpul adimensional este mai mare decât 25),
ecuaţia (4.32) devine
2,3QTp0  k 
ud  ui   lg t  lg  0,351 (4.35)
2πkhT0  mμβ T rs2

Apelând, ca şi în cazul lichidelor, la principiul suprapunerii de efecte


u  ut t   Q  ut  Q (4.36)
unde
 
ut t   Q    lg t  t   lg
2,3QTp0 k (4.37)
 0,351
2πkhT0  mμβ T rs2

şi
2,3 Q Tp0  
ut   Q    lg t   lg
k (4.38)
 0,351
2πkhT0  mμβ T rs2 

rezultă prin scădere


2,3QTp0 t  t
ut  ui  lg (4.39)
2πkhT0 t
relaţie care reprezentată grafic intr-o diagramă semilogaritmică conduce la
o dreaptă cu panta
2,3QTp0
i (4.40)
2πkhT0
Din valoarea pantei se pot deduce capacitatea de curgere a stratului
2,3QTp0
kh  (4.41)
2πT0  i

şi permeabilitatea efectivă

59
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

kh 2,3QTp0
k  (4.42)
h 2πT0 h  i

Prelungirea dreptei la timp de închidere infinit conduce la obţinerea


pseudopresiunii iniţiale a zăcământului.
În condiţiile existenţei factorilor de sondă, ecuaţia (4.35) se
completează astfel
2,3QTp0  k 
ud  ui   lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.43)
2πkhT0  mμβ T rs2

Scăzând această expresie din


ut  ui  ilg t  lg t  (4.44)
se ajunge la expresia factorului de sondă
u u k 
s  1,151 t 1ora t 0  lg  0,351 (4.45)
 i mμβ T rs2

Se poate determina în continuare, căderea suplimentară de pseudopresiune


us  0,87  s  i (4.46)
şi raţia de productivitate
us
RP  1  (4.47)
ui  ut  0
Pentru presiuni de zăcământ mai mici de 140 bar relaţiile de mai sus
se transformă astfel
2,3QμZTp0
kh  (4.48)
2πT0  i

 p 2 t 1ora  p 2 t 0 k 
s  1,151  lg  0,351 (4.49)
 i mμβ T rs2

p 2 s  0,87  s  i (4.50)
p 2 s
RP  1  (4.51)
p 2 i  p 2 t 0
Dacă presiunea zăcământului este mai mare ce 200 bar, relaţiile anterioare
se înlocuiesc cu cele corespunzătoare lichidelor.

60
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Tabelul 4.1
p
p μ Z μZ μb=μZ/p Du u  2 dp pr
μZ
bar cP - cP cP bar2/cP bar2/cP -
60 0.01782 0.901 0.016060 0.000255 0.235x106 0.235x106 1.31
80 0.01880 0.872 0.01640 0.000191 0.183x106 0.418x106 1.77
100 0.02008 0.850 0.01790 0.000165 0.226x106 0.644x106 2.18
110 0.02074 0.843 0.01748 0.000154 0.126x106 0.770x106 2.40
120 0.02138 0.836 0.0179 0.000149 0.132x106 0.902x106 2.62
125 0.02203 0.830 0.0183 0.000148 0.067x106 0.969x106 2.73
130 0.02236 0.829 0.0185 0.000142 0.079x106 1.038x106 2.84
135 0.02252 0.828 0.0186 0.000138 0.0714x106 1.109x106 2.95
140 0.02268 0.825 0.0187 0.000136 0.073x106 1.192x106 3.06
160 0.02398 0.817 0.0196 0.000123 0.310x106 1.449x106 3.49
180 0.02528 0.819 0.0207 0.000115 0.337x106 1.481x106 3.93
190 0.02592 0.820 0.0213 0.000112 0.176x106 1.657x106 4.15
195 0.02624 0.822 0.0216 0.000110 0.045x106 1.702x106 4.26
200 0.02657 0.825 0.0219 0.00011 0.045x106 1.747x106 4.37
205 0.02689 0.829 0.0233 0.00011 0.091x106 1.838x106 4.48
210 0.02754 0.832 0.0229 0.00011 0.091x106 1.929x106 4.59
220 0.02851 0.840 0.0239 0.00011 0.182x106 2.111x106 4.80

4.1.3. SONDE EXTRACTIVE DE FLUIDE MULTIFAZICE


Ecuaţia generală a mişcării nestaţionare a fluidelor multifazice prin
medii poroase are forma
mβT p
2 p  (4.52)
 k  t
 
 μ T
identică ca structură cu ecuaţia mişcării nestaţionare a lichidelor, astfel încât
soluţia acesteia pentru exploatarea la debit constant este
  k  
2,3QbT   μ T 
pd  pi   lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.53)

4 π k  
 h
m μβ r 2

T s

 μ T  
Pentru a folosi şi în acest caz aceeaşi metodologie de interpretare a
curbei de restabilire a presiunii se consideră că în acelaşi por presiunea are
aceeaşi valoare în fiecare fază, admiţându-se că valoarea presiunilor capilare
este neglijabilă. Pe baza acestor consideraţii curba de restabilire în fiecare
fază va avea aceeaşi formă, astfel încât panta porţiunii liniare a funcţiei
pDt=f[lg(t+t)/t] va avea expresiile, pentru cele trei faze
2,3Qpμ pbp
ip  (4.54)
4πk p h
2,3Qg  Qp S gp  Qa S ga μ g bg
ig  (4.55)
4πk g h

61
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

2,3Qaμ aba
ia  (4.56)
4πka h
Explicitând mobilităţile din aceste trei relaţii şi adunându-le rezultă
mobilitatea totală a sistemului
k
  
2,3

Qpbp  Qp  Qp S gp  Qa S ga bg  Qaba  (4.57)
 μ T 4πh i
În aceste relaţii Qp, Qg şi Qa reprezintă debitele constante de petrol, gaze şi
apă cu care a produs sonda înainte de închidere. De asemenea, din relaţiile
(4.54 ... 4.56) se pot determina capacităţile de curgere şi permeabilităţile
efective pentru fiecare fază în parte.
Factorul de sonda se determină cu relaţia
  k  
p  μ 
s  1,151 t 1ora
p t 0
 lg   T
 0,351 (4.58)
 i mμβ T rs2 
 
 
iar indicii de productivitate şi raţia de productivitate cu formulele (4.16),
(4.17) şi (4.18) pentru zăcăminte infinite; în cazul zăcămintelor finite
presiunea iniţială pi va fi înlocuită cu p*.
În tabelul 4.2 sunt redate relaţiile de calcul pentru determinarea
parametrilor fizici şi hidrodinamici pentru zăcămintele de fluide omogene,
gaze perfecte, gaze reale, fluide multifazice şi procese de injecţie.

62
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Tabelul 4.2
Lichide Gaze Gaze reale Fluide Proces
omogene perfecte multifazice injecţie
2,3Qb 2,3QTp0 2,3QZTp0 2,3QbT 2,3QbT
i
4T *
i
 
2 TT* T0
i
2khT0
i
 
4 TT *
i
 
4 TT *
p p 
s  1,151 1 1k     p2  p2 
     U  U 1k   p  p1k   p  p1k 
i s  1,151 1 1k
  s  1,151 1    s  1,151 1    s  1,151 1   
 i   i   i   i 
 

Q IPr 
Q Q QbT IPr 
Qa
IPr  IPr  IPr 
p1  p1k p12  p12k U 1  U 1k p1  p1k p t  p*
Q
IPtd  Q Q QbT Qa
p1  p1k  ps IPtd  IPtd  IPtd  IPtd 
p12  p12k  ps U1  U1k  ps p1  p1k  ps pt  p*  ps

4.2. CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR LA DESCHIDEREA


SONDELOR
Cercetarea sondelor la deschidere constă în producerea sondei cu un
debit constant Q pe o anumită perioadă şi măsurarea variaţiei în timp a
presiunii dinamice (figura 4.10). Înainte de începerea testului, sonda se
închide câteva ore sau zile pentru ca presiunea formaţiunii să se egalizeze
la valoarea presiunii statice. Testul durează câteva ore sau zile în funcţie de
proprietăţile formaţiunii şi de posibilitaţile menţinerii debitului de
producţie la o valoare constantă. Cu cât permeabilitatea efectivă a stratului
este mai mică, cu atât durata testului trebuie să fie mai mare.

Fig 4.10. Variaţia în timp a debitului şi a presiunii

63
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Deoarece cercetarea necesită existenţa unei distribuţii uniforme a


presiunii în zacământ se recomandă ca testul, care are ca scop analiza
curbei de declin a presiunii funcţie de timp, să se efectueze pentru sonde
noi, sonde oprite temporar din motive tehnice, sonde oprite pentru cercetare
şi ale căror date sunt neconcludente.
Analiza curbei de declin a presiunii permite estimarea capacităţii de
curgere a stratului, permeabilitatea efectivă a fluidelor, factorul de sondă,
raţia de productivitate şi estimarea volumului de pori al unui zăcământ.
O curbă de declin a presiunii poate fi împărţită în trei perioade distincte
(figura 4.11):

Fig. 4.11. Curba de declin a presiunii


1. perioada nestaţionară de mişcare, care durează din momentul începerii
cercetării până la valoarea timpului adimensional
k
tad1  t1  0,1 (4.59)
mμβ T rc2
2. perioada de tranziţie, care durează până la valoarea timpului
adimensional
k
tad 2  t2  0,3 (4.60)
mμβT rc2
3. perioada staţionară sau semistaţionară, care începe odată cu valori ale
timpului adimensional t ad  0,3 , adică odată cu atingerea limitei
zăcământului de către undele depresionale; aceste valori ale timpilor
adimensionali sunt valabile pentru sonde centrice relative la limitele
zăcământului.

64
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

4.2.1. SONDE EXTRACTIVE DE LICHIDE OMOGENE


a) Perioada nestaţionară
În timpul producerii la debit constant, comportarea presiunii dinamice
a unei sonde care exploatează un zăcământ infinit decurge conform relaţiei
Qμb   mT rs2  
pd  pi  - Ei     2s  (4.61)
4πkh   4kt  

care se poate retranscrie sub forma


2,3Qb  k 
pd  pi   lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.62)
4πkh  mT rs2

Reprezentarea grafică a funcţiei pd  f lg t  conduce la o variaţie


lineară. La timpi mici de cercetare, punctele înregistrate se situează
deasupra dreptei datorită efectelor de sondă şi datorită efectului de
înmagazinare a fluidelor în sondă. Deoarece sonda a fost închisă înaintea
testului, în sondă există un volum oarecare de fluid care se descarcă odată
cu punerea sondei în producţie. Până ce echilibrul de masă este restabilit în
sondă, debitul măsurat la suprafaţă este egal cu debitul stratului plus debitul
descărcat de sondă. Timpul necesar refacerii echilibrului de masă din sondă
se poate estima cu relaţia
tad  60  3,5s Cad (4.63)
La timpi mari de cercetare, punctele înregistrate se situează sub
dreaptă datorită efectului limitelor zăcământului şi corespunde perioadei
mişcării semistaţionare (staţionare) (figura 4.12). Panta porţiunii lineare a
funcţiei pd  f lg t  ne permite determinarea capacităţii de curgere a stratului
productiv
2,3Qμb
kh  (4.64)
4π i

şi a permeabilităţii efective a lichidului


kh 2,3Qμb
k  (4.65)
h 4π i  h

Factorul de sondă (analog cu cercetarea la închidere) se determină cu


relaţia
 p  pt 1ora k 
s  1,151 i  lg  0,351 (4.66)
 i mμβ T rs2

căderea suplimentară de presiune datorită acestor efecte este

65
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

ps  0,87  s  i (4.67)


şi raţia de productivitate
ps
RP  1  (4.68)
pi  pt 1ora

CURBA DE DECLIN A PRESIUNII

255

250
pd=1ora
245
pd , bar

i
240

235

230
0.000 0.500 1.000 1.500 2.000 2.500 3.000 3.500
log t

Fig. 4.12. Perioada mişcării staţionare

b) Perioada semistaţionară
Dacă testul de declin al presiunii dinamice durează o perioadă
suficientă de timp, mişcarea în zăcământ devine semistaţionară, presiunea
dinamică având expresia
Qμb  2kt r 3 
pd  pi    ln c   s  (4.69)
4πkh  mμβ T rc2
rs 4 

sau
Qb Qμb  rc 3 
pd  pi  t  ln   s  (4.70)
2βT rc πhm
2
4πkh  rs 4 

Reprezentarea datelor de cercetare într-o diagramă pd  f t  (figura


4.13) conduce la obţinerea unei drepte cu panta
Qb
i (4.71)
2βT rc2 πhm

66
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

din care se poate deduce volumul de pori


Qb
Vp  (4.72)
2βT i

CURBA DE DECLIN A PRESIUNII - PERIOADA


SEMISTATIONARA

250

245
i=(235,4-233,3)/(460-319)=0,0149
pd, bar

240

235

230
0 100 200 300 400 500
t, ore

Fig. 4.13. Perioada mişcării semi staţionare

4.2.2. SONDE DE GAZE


a) Perioada nestaţionară
Expresia variaţiei presiunii dinamice în cazul exploatării zăcămintelor
de gaze naturale, ca soluţie a ecuaţiei generale de mişcare a gazelor prin
medii poroase, făcând uz de funcţia de pseudo-presiune
p
p
u  2 dp (4.73)
0
μ p   Z  p 

are forma
2,3QTp0  k 
ud  ui   lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.74)
2πkhT0  mμβ T rs2

care, pentru presiuni mai mari de 200 bar devine


2,3Qμb   k 
pd  pi   lg t  lg  0,351  0,87 s  (4.75)
4πkh  mμβ T rs2

67
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

şi
2,3QμZ Tp0  k 
(4.76)
pd2  p i2   lg t  lg  0,351  0,87 s 
2πkhT0  mμ i β i rs2

dacă presiunea de zăcământ este mai mică de 140 bar. Din reprezentarea
grafică a funcţiei ud  f t  într-o diagramă semi-logaritmică, va rezulta o
variaţie liniară de pantă
2,3QTp0
i (4.77)
2πkhT0

Din această expresie se poate deduce capacitatea de curgere a stratului


şi permeabilitatea efectivă pentru gaze. Factorul de sondă va fi
 u  ud 1ora k 
s  1,151 i  lg  0,351 (4.78)
 i mμβ T rs2

căderea de presiune
us  0,87  s  i (4.79)
şi raţia de productivitate
us
RP  1  (4.80)
ui  ud 1ora

ţinând cont că u  f  p.

b) Perioada semistaţionară
Pentru perioada semistaţionară, pseudopresiunea dinamică are expresia
QTp0  2kt r 3 
ud  ui    ln c   s  (4.81)
2πkhT0  mμ iβ i rs2
rs 4 

sau
QTp0 QTp0  rc 3 
ud  ui  t  ln   s  (4.82)
r πhmT0μ i  i
c
2
2πkhT0  rs 4 

care, pentru presiuni mai mari de 200 bar, când produsul mb rămâne
constant, devine
Qb Qμb  rc 3 
pd  pi  t  ln   s  (4.83)
2βT rc πhm
2
4πkh  rs 4 

iar pentru presiuni de zăcământ mai mici de 140 bar , când mZ = constant
QZTp0 QμZ  rc 3 
pd2  pi2  t  ln   s  (4.84)
πrc hmT0β i
2
2πkhT0  rs 4 

68
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Reprezentarea grafică a funcţiilor ud  f t  şi pd2  f t  va conduce la


variaţii liniare, din pantele cărora se pot deduce volumele de pori ale
zăcămintelor
QTp0
Vp  (4.85)
iT0β i μ i

respectiv
QZTp0
Vp  (4.86)
iT0 βi

4.3. ANALIZA DATELOR DE CERCETARE ŞI DE PRODUCŢIE


FOLOSIND TEORIA INTERFERENŢEI DINTRE SONDE
Într-un test de interferenţă, o sondă produce cu un anumit debit
constant, variaţia presiunii înregistrându-se în una sau mai multe sonde care
exploatează acelaşi orizont productiv. Din acest motiv, testele de
interferenţă sunt folosite pentru a caracteriza din punct de vedere al
proprietăţilor mediului poros – permeabil o zonă mult mai mare decât cea
acoperită prin cercetări efectuate într-o singura sondă. Variaţia presiunii la
o anumită distanţă faţă de sonda în care are loc modificarea debitului este
mult mai mică decât în cazul testelor cu o singură sondă, fapt pentru care
testele de interferenţă necesită aparatură mult mai sensibilă şi o durată mai
mare de desfăşurare a testului. Testele de interferenţă pot fi folosite în
analizele curbelor de refacere a presiunii sau a curbelor de declin al
presiunii. Testele de interferenţă permit şi evaluarea unor parametri care
caracterizează prezenţa unor “limite” precum: falii etanşe, acvifere active,
prezenţa unui cap de gaze.
4.3.1. Estimarea presiunii iniţiale de zăcământ
Există numeroase cazuri, mai ales la zăcămintele mature, în care
presiunea iniţială nu a fost determinată în momentul săpării şi punerii în
producţie a primei sonde. Cercetări efectuate ulterior, de multe ori după ani
de exploatare, când numărul de sonde a devenit apreciabil, au dus la
determinarea unei presiuni medii pe zăcământ la momentul respectiv.
Cunoaşterea presiunii iniţiale de zăcământ are o importanţă deosebită în
proiectarea exploatării, atât la zăcămintele de petrol, cât şi la cele de gaze.
Estimarea presiunii se poate face în orice moment al exploatării, folosind,
de exemplu, cercetarea prin închidere a unei sonde asociată cu teoria
interferenţei sondelor.
Pentru exemplificare, se presupune că la momentul iniţial (t = 0), o sondă A
a fost pusă în producţie; la momentul 1 (t = t1), sonda B începe să producă,
iar la momentul 2 (t = t2) sonda B este închisă în scopul efectuării unui test

69
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

de cercetare hidrodinamică pentru deducerea parametrilor fizici şi


hidrodinamici ai stratului, ca şi a presiunii statice p2*. Estimarea presiunii
iniţiale se face parcurgând următorii paşi:
1. Se estimează presiunea statică p1* la sfârşitul perioadei 0 – t1, când a
produs numai sonda A, folosind relaţia
μbp  Q   mβt μrs2 
p1*  pi    Ei    (4.87)
4πk  h  A  4kt1 

unde t1 este timpul aparent de producţie, dat de


 N A 
t1   
 A  0  t1
Q

2. Se estimează presiunea statică p2* din datele de cercetare la închidere


a sondei B. Ţinând cont de faptul că în perioada t1 – t2 sondele A şi B
au produs simultan, presiunea statică p2* se determină cu relaţia
μbp  Q   mβt μrs2   Q   mβt μd 2 
p2*  p1*    Ei       Ei    (4.88)
4πk  h  B  4kt2   h  A  4kt1 

unde d este distanţa dintre sondele A şi B, iar t2 se calculează cu relaţia


 N B 
t 2   
 QB  t1 t2
3. Se elimină presiunea p1* între relaţiile (1) şi (2) şi ţinând cont că în
perioada t2 – t3 sonda B a fost închisă, se obţine, pentru presiunea
iniţială, relaţia
bp  Q   mt rs2   Q   mt rs2   Q   mt d 2 
p  p    Ei  
* *
    Ei       Ei    (4.89)
4k  h  A  4kt1   h  B  4kt2   h  A  4kt3 
i 2

unde t3 se calculează cu relaţia


 N A 
t3   
 A  t 2 t3
Q

În mod asemănător, poate fi estimată presiunea iniţială a sondelor de gaze.


4.3.2. Teste de interferenţă care necesită oprirea sondelor
Pentru efectuarea unui test de interferenţă, se utilizeaza două sau mai multe
sonde, una fiind sonda de observaţie. Sondele se închid, iar din curbele de
restabilire a presiunii obţinute se determină permeabilitatea efectivă din
zona de influenţă a fiecărei sonde, presiunea statică, precum şi alţi
parametri de interes. După cercetarea la închidere, sonda / sondele de

70
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

reacţie se deschid, menţinând debitul de producţie constant. Sonda de


observaţie rămâne închisă, înregistrându-se căderile de presiune induse de
sonda / sondele care produc. Astfel, presiunea sondei de observaţie, în
cazul în care produc n sonde cu debitele Qj, j = 1, 2,..., n, poate fi calculată
cu relaţia
Qμbp t  t Qμbp n Q j   mβ t μd oj   mβ t μd oj2 
2

pob  pi 
2πkh
ln
t
  i 
2πkh j 1 Q   4k t j  t j  
E  E 
i


(4.90)
 4 kt j 
unde: Q – debitul sondei de observaţie înainte de închidere;
t – timpul aparent de producţie a sondei de observaţie;
Δt - timpul de închidere a sondei de observaţie, pentru obţinerea
curbei de restabilire;
tj - timpul aparent de producţie a sondei de reacţie j înainte de
închiderea sondei de observaţie;
Δtj - timpul de producţie a sondei j, în timpul testului de
interferenţă.
Deoarece
Qμbp t  t
pt  pi  ln (4.91)
2πkh t
relaţia (4) se scrie sub forma
Qj  
n mβt μd oj2   mβt μd oj2 
pob  pt  pob  i   Ei     Ei   
j 1 Q 
  4 k t j  t 
j 
 
 4 kt j


(4.92)

Termenul (pΔt – pob) reprezintă diferenţa dintre curba teoretică de refacere a


presiunii şi cea reală, adică suma căderilor de presiune de interferenţă
induse în sonda de observaţie de sondele de reacţie care produc (figura
4.14). Citind de pe diagramă această valoare corespunzatore unui moment
oarecare Δt, din ecuaţia (4.92) se poate determina valoarea porozităţii pe
direcţia a două sau mai multe sonde.

71
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

pΔt
Δp0

log
(tp+Δt)/ Δt
Fig. 4.14. Influenţa căderii de presiune de interferenţă asupra curbei de
refacere a presiunii

Datele de cercetare pot fi interpretate simplu, prin folosirea curbei etalon


(figura 4.15), care nu este altceva decât funcţia integral exponenţială.

log
pD

log
tD/rD2
Fig. 4.15. Curba etalon (funcţia integral exponenţială)

Ştiind că
Qμbp  mβt μd 2 
pob  pi  Ei    (4.93)
2πkh  4kt 

prin folosirea variabilelor adimensionale


kt d 2πkh pi  pob 
tD  ; rD  ; pD 
mβt μd 2
rs Qμbp

72
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

se ajunge la
 r2 
p D   Ei   D 
 4t D 
Ecuaţia (4.93) presupune că factorul de sondă nu influenţează valoarea
căderii de presiune indusă în sonda de observaţie de către sonda de reacţie,
iar efectele de înmagazinare sunt neglijabile în ambele sonde. Utilizarea
curbei etalon presupune identificarea unui punct comun, din ale cărui
coordonate, [(pD, Δpob), (tD/rD2, Δt)], se deduc permeabilitatea şi porozitatea
Qμbp  pD 
k  
2πh  p 
k t
m
βt μd 2 t D
rD2

4.3.3. Teste de interferenţă care nu necesită oprirea sondelor


Testele de interferenţă care nu necesită oprirea sondelor folosesc
aceeaşi tehnologie ca în cazul sondelor de interferenţă care necesită oprirea
sondelor. Deoarece soluţiile ecuaţiilor fundamentale de mişcare prin medii
poroase (ecuaţia difuziei, a căldurii) sunt valabile numai pentru funcţii
continue, mediile infinite pot fi investigate folosind teoria oglindirii, astfel
încât un spaţiu finit poate fi echivalent cu un spaţiu infinit prin oglindirea
sursei faţă de toate limitele impermeabile, sau a celor cu presiune constantă
(contactul gaz – lichid; în cazul exploatării în regim mixt, energia
suplimentară fiind asigurată de un acvifer activ, la contactul petrol – apă
gradientul de presiune fiind considerat constant).
4.3.4. Evaluarea limitelor unităţilor hidrodinamice
Sonda aflată în apropierea unei bariere impermeabile (falie etanşă)
Faliile etanşe, acceptate ca limite impermeabile sau ca limite ale unor
zone de facies diferit, pot fi identificate folosind teoria investigaţiei
hidrodinamice la închidere sau la deschidere şi/sau teoria interferenţei
dintre sonde. Dacă o sondă R se află la distanţa d, necunoscută, faţă de o
falie F (figura 4.16), folosirea soluţiei sursei punctiforme implică oglindirea
sondei reale faţă de falie, respectiv sonda imaginară I. Dacă sonda reală
produce cu debitul constant Q, căderea totală de presiune va fi egală cu
suma dintre căderea de presiune datorată producţiei proprii şi căderea de
presiune indusă în sonda reală de “producerea”, cu acelaşi debit Q, a sondei
imaginare,
pR  pRR  pRI

73
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

sau
Qμbp   mβt μrs2   mβt μd 2 
pd  pi   i
E     Ei
  4kt  , (4.94)
4πkh   4kt   

R I
d d

Fig. 4.16. Sondă în apropierea unei falii etanşe

La timpi aparenţi de producţie mici, aportul sondei de observaţie este


practic nul, iar ecuaţia căderii de presiune devine
pd  i log t  pd ,t 1ora (4.95)
unde i este panta dreptei pd = f(logt).
Cunoscând panta, se poate determina capacitatea de curgere a stratului
productiv, precum şi permeabilitatea acestuia.
Dacă efectul de înmagazinare este mare sau sonda este prea aproape de
falie, porţiunea liniară a graficului pd = f(logt) este mascată.
La timpi suficienţi de mari, aportul sondei imaginare devine important, iar
ecuaţia căderii de presiune devine
pd  2i log t  pd ,t 1ora  (4.96)
ceea ce arată că funcţia pd = f(logt) va prezenta o a doua porţiune liniară, cu
panta dublă faţă de prima. În aceste condiţii, ecuaţia (4.94) devine
4πkh pi  pd   mβt μrs2   mβt μd 2 
 Ei      Ei   
Qμbp  4kt   4kt 

Din funcţia integral exponenţială se poate deduce distanţa de la sondă la


falie, pentru t = tx, tx fiind timpul după care cele două drepte se
intersectează.
Sondă amplasată echidistant faţă de două limite impermeabile poziţionate
la 90º
În această situaţie, (figura 4.17), căderea de presiune adimensională poate fi
scrisă sub forma

74
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

  mβ μr 2 
2pD    Ei   t s
 mβt μL2 
  2 Ei  

 mβ μ 2 L 2 2 
  Ei   t   (4.97)
  4kt   4kt   4kt 
  
sau
  1   1   2 
2 p D    Ei     2 Ei     Ei    (4.98)
  4t D   4t DL   4t DL 
unde tDL, timpul adimensional definit în raport cu lungimea L – distanţa de
la sonda R la fiecare din cele două limite impermeabile, are expresia
kt
t DL 
mβt μL2

I R
L L

I
I
Fig. 4.17. Sondă amplasată echidistant faţă de două limite impermeabile
ortogonale

Sondă situată echidistant faţă de trei limite impermeabile ortogonale


(dreptunghi deschis)
În figura 4.54 este prezentată schema amplasării echidistante a unei sonde
într-un dreptunghi deschis. Căderea de presiune adimensională, în acest
caz, are expresia
  1  n
 n2  1  n
 n2   1 
2 pD    Ei     2 Ei     2 Ei     Ei    , (4.99)
  4t D  i 1  4t DL  i 1  4t DL   4t DL 
unde n este numărul de imagini necesare pentru atingerea convergenţei.

75
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

I I

L
I L L R

I
I
Fig. 4.18. Sondă situată echidistant fata trei limite impermeabile
ortogonale

Sondă situată în centrul unui pătrat


Modelul unei astfel de sonde este ilustrat în figura 4.17, iar căderea de
presiune adimensională are expresia
  1   1   2 
2 p D    Ei     4 Ei     Ei    (4.100)
  4t D   4t DL   4t DL 

I I I

L
I L L R L L I

I I
I
Fig. 4.19. Sondă situată în centrul unui pătrat

76
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

4.3.5. Folosirea datelor de producţie în evaluarea parametrilor fizici ai


zăcămintelor de hidrocarburi
Există posibilitatea estimării unor parametri fizici şi hidrodinamici ai
zăcămintelor, pe direcţia a două sau mai multe sonde, fără efectuarea unei
cercetări hidrodinamice prin sonde, dacă se cunosc la un moment dat:
presiunea statică şi dinamică, debitul şi proprietaţile fluidelor din zăcământ.
Conform teoriei interferenţei dintre sonde, căderea de presiune necesară
producerii unei sonde j cu debitul constant Qj, este egală cu suma căderilor
de presiune datorate, pe de o parte producţiei proprii, iar pe de alta, celor
induse în sonda j de celelalte sonde aflate în producţie în acelaşi timp, la
acelaşi orizont productiv, adică
Q j μbp  mβ t μrs2  μbp n  mβ t μd 2jk 
 p j   pc  pdj   
Ei     Qk Ei   4kt  (4.101)
4πkh  4kt j  4πkh k 1  k 
k j

Relaţia (4.101) este valabilă în cazul sondelor care produc lichid.


Dacă presiunea diferenţială la care produc sondele este acceaşi, relaţia
(4.101) devine
4πkhp  mβt μrs2  n  mβt μd 2jk 
C  Q j Ei      Qk Ei    (4.102)
μbp  4kt j  k 1  4ktk 
 k j
 

sau
4πmβt hp  rs2 1  n  d 2jk 1 
 4t η  
C 
η  Q j Ei    Qk Ei    (4.103)
bp 4t η 
 j  k j
k 1  k 

unde η este coeficientul de difuzie hidraulică, iar tj şi tk sunt timpii de


producţie ai sondelor j şi k (k = 1, 2, ..., n; k ≠ j),
k N j N k
η ; tj  ; tk  (4.104)
mβt μ Qj Qk

Ecuaţiile (4.102) si (4.103) sunt de tip implicit, putând fi soluţionate prin


metoda încercare – eroare, folosind un program de calcul, sau prin metoda
grafică. În cadrul metodei grafice, soluţia se află la intersecţia dreptei
(termenul din partea stângă al ecuaţiei (4.103)) cu curba integral
exponenţială (termenul din partea dreaptă al ecuaţiei (4.103)), aşa cum este
ilustrat în figura 4.20.

77
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

k/μ

C
Fig.4.20. Rezolvarea grafică a ecuaţiei (4.103).

Valori diferite ale coeficientului de difuzie vor indica zone de facies


diferit în cadrul zăcământului.
Dacă se cunoaşte permeabilitatea efectivă a stratului din alte cercetari, din
expresia coeficientului de difuzie se poate estima porozitatea efectivă,
k
m
ηβ t μ

În cazul zăcămintelor de gaze, relaţia (4.147) capătă forma


2πmβiμ i hT0 U  rs2 1  n  d 2jk 1 
 4t η  
C 
η  Q j Ei    Qk Ei    (4.105)
Tp0 4t η 
 j  k j
k 1  k 

unde
k
η
mβiμ i

Dacă presiunea de zăcămînt este mai mică decât 140 bar, relaţia (4.105)
devine

2πmβi μ i hT0 pc2  pd2  rs2 1  n  d 2jk 1 
 4t η  
C 
η  Q j Ei    Qk Ei    (4.106)
zTp0 4t η 
 j  k j
k 1  k 

Când presiunea de zăcământ este mai mare decât 200 bar, rămâne valabilă
relaţia (4.105).
Dacă spre sondă curg simultan mai multe faze, coeficientul global de
difuzie hidraulică este

78
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

k
 
μ
ηT   T
mβT

şi poate fi obţinut din ecuaţia


4πmβT hp  r2 1  n  d2 
C ηT  Q j Ei   s    Qk Ei   jk 1  (4.107)
bp  4t η  k 1  4t η 
 j T 
k j
 k T 

Teoria interferenţei sondelor permite definirea şi a altor parametri care


intervin în cercetarea sondelor, precum: timpul de interferenţă, raza de
drenaj a sondelor.
Convenţional, timpul de interferenţă a fost definit ca fiind timpul după care
căderea de presiune de interferenţă are valoarea 0,1 bar. Cunoaşterea
acestui timp de interferenţă este foarte importantă în cercetarea
zăcămintelor de hidrocarburi, în special în proiectarea cercetărilor prin
închidere a sondelor, respectiv în stabilirea timpului de închidere a
sondelor.
Raza de drenaj (influenţă) a sondelor productive este distanţa de la sondă
până la intersecţia curbei sale depresionare cu curba depresionară a sondei
vecine. Pentru aceleaşi proprietăţi fizice ale fluidelor şi mediilor poroase,
valoarea sa depinde de debitele sondelor.
Căderea de presiune într-un punct M situat între două sonde 1 si 2 (figura
4.21), situate la distanţa d una faţă de alta este
pM  pM 1  pM 2 (4.108)
unde
Q1μbp  mβt μr 2 
pM 1  pc  pM 1   Ei    (4.109)
4πkh  4kt1 

Q2μbp mβt μd  r 2 


pM 2  pc  pM 2  Ei    (4.110)
4πkh  4kt2 

r M d-r
1 2

Fig. 4.21. Poziţionarea unui punct M între două sonde

Reprezentarea grafică a celor două funcţii ΔpM1 = f(r) şi ΔpM2 = f(r)


duce la obţinerea căderii de presiune în punctul de intersecţie ale curbelor

79
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

depresionare şi a razelor de influenţă ale sondelor (figura 4.22), la


momentul t căruia îi corespund timpii de producţie t1 şi t2,
N1 N 2
t1  ; t2 
Q1 Q2

În cazul zăcămintelor de gaze reale şi a celor de petrol care produc în regim


de gaze dizolvate, ecuaţiile (4.109) şi (4.110) se modifică, astfel:
Q1Tp0  mβiμ i r 2 
uM 1  us  Ei    (4.111)
2πkhT0  4kt1 

Q2Tp0  mβiμ i d  r  
2
uM 2  us  
Ei   (4.112)
2πkhT0  4kt2 

pM1
pM2

rc1 rc2

1 2
Fig. 4.22. Determinarea razelor de influenţă ale sondelor prin metoda
grafică

Pentru fluide multifazice, ecuaţiile (4.109) şi (4.110) se modifică astfel:


Q b   r2 
pM 1  p s  Ei   
1 p T
(4.113)
k  4ηT t1 
4π  h
 μ T
Q b   d  r 2 
pM 2  p s  Ei   
2 p T
 (4.114)
k η
4π  h  T 2 
4 t
 μ T

80
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Capitolul 5

INVESTIGATII HIDRODINAMICE - APLICAŢII

APLICAŢIA 1
La o sondă care exploatează un zăcământ de petrol s-au măsurat, în
regim staţionar de mişcare, valorile debitului şi presiunii dinamice,
conform datelor din tablelul următor:

Q [m3/zi] pd [bar] Δp = pc – pd [bar]


25 178.4 1.6
40 177.6 2.6
50 176.9 3.2
60 176.2 3.8
71 175.6 4.5
79 175 5

Cunoscându-se:
- grosimea efectivă a stratului productiv: h=18 m
- raza zonei de influenţă a sondei: rc=200 m
- raza sondei: rs=10 cm
- vâscozitatea dinamică a petrolului: µ=1 cP
- factorul de volum al petrolului: b=1,25
şi faptul că sonda penetrează numai 50 % din grosimea stratului şi este
perforată cu 10 gloanţe pe metrul liniar, gloanţele având diametrul de 11
mm, se cere să se determine indicele de productivitate, capacitatea de
curgere a stratului şi permeabilitatea efectivă a acestuia.
Rezolvare:

Dacă se admite ipoteza că mişcarea în zona de influenţă a sondei este


2πkh pc  ps 
liniară, debitul calculându-se cu relaţia: Q  , se poate scrie
rc
μb  ln
rs
Q p p
raportul pentru două valori ale acestuia: 1  c d 1 , din care se deduce
Q2 pc  pd 2
valoarea presiunii statice:

81
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Q1
pd 1   pd 2 178,4  25  176,8
Q2 50
pc    180 bar
Q1 25
1 1
Q2 50

Se calculează Δp = pc – pd ( vezi tabel) şi se construieşte diagrama


indicatoare Q=f(Δp). Obţinerea unei drepte confirmă corectitudinea valorii
presiunii statice dedusă mai sus. Panta geometrică a dreptei reprezintă chiar
indicele de productivitate IP.

Q=f(Dp)

90
80
70
60
Q [m /zi]

50
3

40
30
20
10
0
0 1 2 3 4 5 6
Dp [bar]

IP=tg α = Q/ Δp = 79 / 5 = 15,8 m3 / (zi ·bar) =1,828·10-4 m3 / (s


·bar)
Factorul de sondă, în cazul în care în jurul sondei nu există blocaj,
are expresia:
s = sh + sp
în care sh reprezintă factorul de sondă datorat imperfecţiunii sondelor după
gradul de deschidere (vezi anexe), iar sp factorul de sondă datorat
imperfecţiunii sondelor după modul de deschidere (vezi anexe).
Din aceste diagrame, pentru h / rs=180, rezultă sh=3,5 şi sp=10, deci s=13,5.
Cu aceste date, capacitatea de curgere a stratului are valoarea:

82
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

 r   200 
μb s  ln c  1  1,25  13,5  ln 
kh  IP   rs 
 1,828  10 
2  0,1 
 767,27 D  cm
2π 2π
= 7,67·10-12 m2·m
Permeabilitatea efectivă : k=kh/h = 767,27/1800 = 0,426 D = 4,26·-12 m2

APLICAŢIA 2
La o sondă care exploatează un zăcământ de ţiţei în jurul căreia au
fost asigurate condiţii staţionare de mişcare, au fost măsurate valorile
debitului şi ale presiunii dinamice, conform datelor din tabelul următor:

Q [m3/zi] pd [bar] Δp = pc – pd Δp/Q


[bar] [bar·zi/m3]
20 158 22 1,1
30 144 36 1,2
40 128 52 1,3
50 110 70 1,4
60 90 90 1,5
Cunoscându-se:
- presiunea statică: pc=180 bar
- grosimea efectivă a stratului: h=20 m
- raza sondei: rs=10 cm
- distanţa dintre două sonde: d=400 m
- vâscozitatea dinamică a ţiţeiului: µ=2 cP
- factorul de volum al ţiţeiului: b=1,2
- densitatea ţiţeiului: ρ=820 kg/m3
se cere să se determine indicele de productivitate, capacitatea de curgere a
stratului, permeabilitatea efectivă a acestuia şi factorul inerţial (ne-Darcy).
Rezolvare:
Reprezentarea datelor de cercetare în diagrama indicatoare conduce
la concluzia că mişcarea în jurul sondei este neliniară.
În această situaţie, aceleaşi date de cercetare sunt reprezentate într-
o diagramă Q=f(Δp/Q), reieşind o variaţie liniară, de pantă B=tgα=0.01
[bar/(m3/zi)2] şi ordonată la origine A=0,9 [bar·zi/m3]

83
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Diagrama indicatoare

100

90

80

70
Dp=pc-pd, bar

60

50

40

30

20

10

0
0 10 20 30 40 50 60

Q, m3/zi

Diagrama indicatoare liniarizata

1,8

1,6
1,5
Dp/Q, bar zi/m3

1,4 1,4
1,3
1,2 1,2
1,1
1

0,8
A

0,6
0 10 20 30 40 50 60

Q, m3/zi

Cu aceste valori se pot determina:


- indicele de productivitate:
IP=1/A=1/0,9=1,111 m3/(zi·bar)
- capacitatea de curgere a stratului:

84
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

rc 200
μ  b  ln 2  1,2  106  ln
rs 0,1
kh    37,337 D  cm
2π A 2  π  0,9  86400
- permeabilitatea efectivă:
k=kh/h=37,337/2000=18,67·10-14 m2
- factorul inerţial:
4  π 2  h 2  rs 4  π 2  20002  10 864002
D B  6
 0,01   1,437  108 1/cm
ρ 820  10 1012

APLICAŢIA 3
O sondă extractivă de gaze a fost cercetată în regim staţionar de
mişcare, valorile debitului şi presiunii dinamice fiind date în tabelul
următor:

Q [m3/zi] pd [bar] pc2 – pd2 [bar2]


20000 124,1 1499
40000 117,9 2999
50000 114,7 3744
60000 111,4 4490
70000 108,1 5214
80000 104,4 6000

Cunoscându-se:
- grosimea stratului productiv: h=20 m
- distanţa dintre sonde: d=1000 m
- raza sondei: rs=10 cm
- presiunea medie de zăcământ: pc=130 bar
- temperatura de zăcământ: Tz=40°C
- densitatea relativă a gazelor faţă de aer: δ=0,55
- presiunea critică: pcr=45,8 bar
- temperatura critică: Tcr=190,5 K
se cere să se determine indicele de productivitate, capacitatea de curgere şi
permeabilitatea medie a stratului din zona de influenţă a sondei.

85
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Rezolvare:
Diagrama indicatoare, Q=f(pc2 – pd2), constituită pe baza datelor de
cercetare, arată existenţa unui regim liniar de filtrare în jurul sondei. Panta
geometrică a dreptei reprezintă indicele de productivitate IP.
DIAGRAMA INDICATOARE Q=f(pc2 - pd2)

90000

80000

70000

60000
Q, m3/zi

50000

40000

30000

20000

10000

0
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Dp2, bar2

3
Q 40000 mN
IP  tg  2   13,338
pc  pd
2
2999 zi  bar 2

Valorile presiunii şi temperaturii reduse, sunt:


p 130 T 313
pr    2,84 ; Tr    1,64
pcr 45,8 Tcr 190,5

şi permit evaluarea din diagramele de corelaţie, a factorului de abatere de la


legea gazelor perfecte Z=0,875, vâscozitatea dinamică a gazelor şi raţia de
vâscozitate μ/μ1=1,3 (vezi anexe); din raţia de vâscozitate se deduce
vâscozitatea dinamică a gazelor la temperatura şi presiunea de zăcământ:
μ
μ  μ1     0,0115  1,3  0,01495 cP
 μ1 
Cu aceste valori se poate calcula capacitatea de curgere a stratului cu
relaţia:

86
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

rc 500
μ  Z  T  p0  ln 0,01495  0,875 1,033  313  ln
rs 0,1
kh  IP   154,37  6,14 D  cm
π  T0 π  288

şi permeabilitatea efectivă pentru gaze:


kh 6,14
k   3,07  103 D  3,07  1015 m2
h 2000
m3 13,338  106 cm3
Obs: IP  13,338   154,37
zi  bar 2 86400 s  bar 2

APLICAŢIA 4
O sondă care exploatează un zăcământ de gaze (99% CH4) a fost
cercetată în regim staţionar de mişcare.
Valorile debitului şi presiunii dinamice, înregistrate conform
metodologiei de cercetare “în trei puncte stabilizate”, sunt următoarele:
Nr.crt. Q [m3/zi] pd [bar] Dp2=pc2-
2 6 2
Dp2/Q[bar2zi/m3] Q [m /zi ]
pd2
1 54120 98 340 6,282∙10-3 2,929∙109
2 149986 95 975 6,500∙10-3 2,249∙1010
3 260115 90 1900 7,304∙10-3 6,766∙1010
Σ 464221 3215 20,142∙10-3 9,308∙1010
(ΣQ) =2,155∙1011
2

Cunoscându-se:
- grosimea efectivă a orizontului productiv: h=24 m
- distanţa dintre sonde: d=1000 m
- raza sondei: rs=0,1 m
- presiunea medie de zăcământ: pc=100 bar
- temperatura de zăcământ: Ts=35 ºC
- densitatea gazelor: ρ0=0,647 kg/m3
se cere să se determine indicele de productivitate, capacitatea de curgere a
stratului, permeabilitatea efectivă pentru gaze şi factorul inerţial (ne-
Darcy).
Rezolvare:
Construirea diagramei indicatoare, Q=f(pc2-pd2), arată existenţa unei
mişcări neliniare în jurul sondei:

87
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Diagrama indicatoare nelinearizata

2000

1800

1600

1400

1200
Dp2 [bar]

1000

800

600

400

200

0
0 50000 100000 150000 200000 250000 300000

Q [m3N/zi]

Din aceasta cauză, se reprezintă grafic Q=f(p2/Q) :


Diagrama functiei Q=f(Dp2/Q)

0,0074

0,0072
Dp2/Q [bar2 zi /m3]

0,007

0,0068

0,0066

0,0064

0,0062
0 50000 100000 150000 200000 250000 300000

Q [m3N/zi]

Deoarece punctele nu se înscriu pe o dreaptă este necesară folosirea


micilor pătrate pentru determinarea ordonatei la origine (A) şi a pantei (B).

88
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

p 2
 Q
  Q 2   Q   p 2
20,142 103  9,308 1010  3215  464221 3 bar  zi
2
A   5,9985  10
N   Q 2   Q  3  9,308 1010  2,155 1011
2
m3
p 2
N   p 2   Q  
Q 3  3215  464221  20,142 10 3 9 bar  zi
2 2
B   4,6229  10
N   Q 2   Q  3  9,803 1010  2,155 1011
2
m6

Ştiind că:
1 1 m3
IP    166,71
A 5,9985 103 zi  bar 2
capacitatea de curgere a stratului va fi egală cu:
μ  Z  p0 rc 0,01418  0,88 1,033 500
kh  ln  ln  67,429D  cm
π A rs π  5,1827 104 0,1

valorile lui μ şi Z fiind determinate funcţie de pr şi Tr din diagramele de


corelaţie.
Din capacitatea de curgere a stratului se poate afla permeabilitatea
efectivă pentru gaze:
kh 67,429
k   28,095 103 D  2,8095 1014 m2
h 2400
iar din panta “B” rezultă factorul inerţial (ne-Darcy):
2π 2 h 2 rs 2π  242 104 10 1
D B   3,4511011  6,6713 104
p0 Z0 1,033  0,88  0,647 10 6
cm

În cazul în care una din valorile parametrilor A sau B sunt negative,


rezultă că mişcarea în jurul sondei nu este stabilizată.

APLICAŢIA 5
Datele din primele două coloane ale tabelului de mai jos sunt
obţinute în urma cercetării la deschidere a unei sonde ce exploatează un
zăcămînt de petrol a cărui presiune iniţială a fost de 300 bar.
Cunoscându-se:
- debitul constant al sondei: Q = 39,7 m3/zi
- vâscozitatea dinamică a ţiţeiului: μ = 0,8 cP
- factorul de volum al ţiţeiului: b = 1,136
- compresibilitatea: βT = 250∙10-6 1/bar
- grosimea efectivă a stratului: h = 21 m
- porozitatea: m = 0,039

89
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

- saturaţia în apă interstiţială: sai = 0,25


- raza sondei: rs = 6 cm
să se determine parametrii fizici şi hidrodinamici ai stratului din zona de
influenţă a sondei.

t [ore] pd [bar] p=pt=0-pd log p log t


0 300 0 - -
1.94 252 48 1.681 0.288
2.79 248.5 51.5 1.712 0.446
4.01 247.3 52.7 1.722 0.603
4.82 246 54 1.732 0.683
5.78 245.4 54.6 1.737 0.762
6.94 244.9 55.1 1.741 0.841
8.32 244.4 55.6 1.745 0.920
9.99 243.9 56.1 1.749 1.000
14.4 243 57 1.756 1.158
17.3 242.6 57.4 1.759 1.238
20.7 242.2 57.8 1.762 1.316
24.9 241.8 58.2 1.765 1.396
29.8 241.4 58.6 1.768 1.474
35.8 241.1 58.9 1.770 1.554
43 240.6 59.4 1.774 1.633
51.5 240.3 59.7 1.776 1.712
61.8 239.9 60.1 1.779 1.791
74.2 239.5 60.5 1.782 1.870
89.1 239.1 60.9 1.785 1.950
107 238.7 61.3 1.787 2.029
128 238.3 61.7 1.790 2.107
154 237.9 62.1 1.793 2.188
185 237.4 62.6 1.797 2.267
222 236.8 63.2 1.801 2.346
266 236.2 63.8 1.805 2.425
319 235.4 64.6 1.810 2.504
383 234.4 65.6 1.817 2.583
460 233.3 66.7 1.824 2.663

Rezolvare:
Reprezentarea grafică a funcţiei log (pi – pd) = f(log t) arată că
dreapta obţinută la timpi mici de deschidere nu are pantă unitară, ceea ce
înseamnă că efectele de înmagazinare la deschidere durează sub 1,94 ore
(se presupune că primul punct de pe această dreaptă este ultimul punct de
pe dreapta de pantă unitară).

90
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

EFECTUL DE INMAGAZINARE

1,840
1,820
1,800
1,780
log Dp

1,760
1,740
1,720
1,700
1,680
1,660
0,000 0,500 1,000 1,500 2,000 2,500 3,000

log t

Reprezentarea grafică a funcţiei pd = f(log t) conduce la o variaţie


liniară cu panta i = 5 bar / ciclu şi pd=1 oră = 248,8 bar.

CURBA DE DECLIN A PRESIUNII

255

250
pd=1ora
245
pd, bar

i
240

235

230
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5
log t

a) capacitatea de curgere a stratului:


2,3  Q  μ  b 2,3  39,7  106  0,8  1,136
kh    15,286 D  cm
4π  i 86400  4π  5
b) permeabilitatea efectivă pentru ţiţei:
kh 15,286
k   7,28  103 D
h 2100

91
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

c) factorul de sondă:
 p  pd 1ora k 
s  1,151   i  log  0,351 
 i m  μ  βT  rs2

 300  248,8 7,28 10 3 
 1,151   log 6
 0,351  9,755
 5 0,039  0,8  250 10  36 
d) căderea suplimentară de presiune:

ps  0,87  s  i  0,87  9,755  5  42,43 bar

e) raţia de productivitate:
ps 42,43
RP  1  1  0,1713  17,13 %
pi  pd 1ora 300  248,8

f) volumul de pori al zonei de influenţă a sondei:


Din reprezentarea grafică a funcţiei pd = f(t) în coordonate carteziene
rezultă, la timpi mari de cercetare, o variaţie liniară cu panta i1 = 0,0149
bar/oră.
CURBA DE DECLIN A PRESIUNII - PERIOADA SEMISTATIONARA

250

245
i=(235,4-233,3)/(460-319)=0,0149 bar/ora
pd, bar

240

235

230
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500
t, ore

Această valoare permite estimarea volumului de pori al zonei de


influenţă a sondei:
Q b 39,7 106 1,136  3600
Vp   6
 2,5224 1011 cm 3  252240 m3
2  βT  i1 2  86400  250 10  0,0149

Rezerva de ţiţei din zona de influenţă a sondei:

N  Vp  st  252240  1  0,25  189180 m3

92
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

g) timpul cât durează regimul nestaţionar de mişcare, tad < 0,1:


k  tN Vp 252240
tad   0,1 unde rc    313,1 m
m  μ  βT  rc2
mhπ 0,039  21  π

t ad  m  μ  βT  rc2 0,1  0,039  0,8  250  10 6  313,12  10 4


tN   3
 1,05  105 s  29,17 ore
k 7,28  10
h) timpul de la care începe perioada semistaţionară, tad > 0,3 :

tad  m  μ  βT  rc2 0,3  0,039  0,8  250  106  313,12  104


t ss    3,15  105 s  87,53 ore
k 7,28  103

APLICAŢIA 6
La punerea în producţie a unei sonde t, ps, ln t
extractive de ţiţei cu debitul constant Q = 238,5 ore MPa
m3/zi s-a înregistrat presiunea pe durata totală 0 24,1318 –
de cercetare tt = 100 ore, obţinându-se valorile 1 20,1121 0,0000
din tabel. Se mai cunosc: raza sondei rs = 0,1 2 19,9949 0,6931
m, grosimea stratului h = 6,1 m, porozitatea m 3 19,9122 1,0986
= 0,18, vâscozitatea dinamică, 4 19,8501 1,3863
compresibilitatea şi factorul de volum al 5 19,7812 1,6094
ţiţeiului  = 1 cP,  = 2,17·10–9 Pa–1, respectiv 7,5 19,6364 2,0149
bt = 1,2. Se cere să se calculeze următoarele: 10 19,5123 2,3026
15 19,2641 2,7081
a) permeabilitatea originală;
20 19,0434 2,9957
b) factorul de skin.
30 18,6366 3,4012
Rezolvare: 40 18,2712 3,6889
Parametrii ceruţi pot fi calculaţi din prima parte a 50 17,9058 3,9120
cercetării hidrodinamice, când mişcarea este 60 17,5473 4,0943
tranzitorie, iar ps variază în timp conform ecuaţiei 70 17,2025 4,2485
Q μ bt  1 4 t  80 16,8440 4,3820
ps  pi   ln  s  , din care se constată că 90 16,4924 4,4998
2πk h  2 γ 
100 16,1407 4,6052
graficul ps(ln t) este o dreaptă cu panta:
Q μ bt
i  ,
4πk h

expresie din care se poate determina permeabilitatea. În acest sens se


calculează, în coloana 3 a tabelului, valorile funcţiei ln t, se trasează
graficul din figură, se alege un interval pentru care graficul este liniar şi se
calculează panta dreptei. Pentru intervalul t = (1…3) ore avem:

93
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

i
19,9122  20,1121106  1,8196 105 Pa/ciclu ,
1,0986  0
Q μ bt 238,5  1  103  1,2
k   2,375  1013 m2  237,5 mD .
4 π i h 86.400  4  π  1,8196  10  6,1
5

b) Factorul de skin are expresia:


1  p  ps1 4 k t 
s   i  ln ,
2 i γ m β μ rs2 

unde ps1  ps t 1oră se preia din tabel, dacă punctul corespunzător face parte din
porţiunea liniară a graficului, sau, în caz contrar, se citeşte pe ordonata
graficului, extrapolând porţiunea liniară a acestuia. În problema de faţă,
pentru t = 1 oră, s-a reprezentat primul punct al graficului, care se înscrie pe
porţiunea liniară, deci ps1=20,1121 MPa şi

1  24,1318  20,1121 106 4  2,375 1013  3.600 


s   ln 9 3 2
 4,4930 .
2 1,8196 10 5
1,781 0,18  2,17 10 1 10  0,1 

94
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

APLICAŢIA 7
O sondă extractivă de ţiţei a fost cercetată la deschidere,
înregistrându-se presiunea pe durata tt=100ore după punerea ei în producţie
la debitul constant Q = 238,5 m3/zi. Datele obţinute sunt listate în tabelul
aplicaţiei 6. Cunoscându-se: raza sondei rs = 0,1 m, grosimea stratului h =
6,1 m, porozitatea m = 0,18, permeabilitatea k = 240 mD, factorul de skin s
= 4,49, vâscozitatea dinamică, compresibilitatea şi factorul de volum al
ţiţeiului  = 1 cP,  = 2,17·10–9 Pa–1, respectiv bt = 1,2, se cere să se
calculeze:
a) aria zonei de drenaj a sondei;
b) factorul de formă DIETZ, CA;
c) geometria sistemului zăcământ–sondă.
Rezolvare:
Pentru determinarea mărimilor solicitate se foloseşte etapa a doua a
cercetării hidrodinamice, când mişcarea devine semistaţionară, iar legea
variaţiei presiunii dinamice de adâncime a sondei este:
Q μ bt  1 4A 
ps  pi   ln  2π t A  s  ,
2 π k h  2 γ C A rs2

indicând faptul că graficul funcţiei ps=f (t) este o dreaptă cu panta:
Q bt
i1  ,
mβ A h

din expresia căreia se pot afla aria A, volumul brut A h sau volumul de pori
m A h al zonei aferente sondei. În acest scop se trasează graficul din figură:

95
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

şi se calculează panta i1, alegând, spre exemplu, intervalul de timp t =


(40…100) ore

i1 
16,1407  18,2712 106
 9,8634 Pa/s .
100  40 3.600
Q bt 238,5 1,2
A   140.950,31 m 2  14,1 ha .
m β i1 h 86.400  0,18  2,17 109  9,8634  6,1

Q μ bt  1 4A 
b) Din ecuaţia ps  pi   ln  2π t A  s  , scrisă pentru t = 0,
2 π k h  2 γ C A rs2

când ps ar fi avut valoarea pi* , dacă mişcarea ar fi fost semistaţionară, se
explicitează ln CA sub forma:
4A pi  pi*
ln C A  ln  2 s  ,
γ rs2 i

Q μ bt
unde i se determină din ecuaţia i  ,
4πk h

238,5  1  103  1,2


i 15
 1,8005  105 Pa/ciclu ,
86.400  4  π  240  10  6,1
iar pi* =19,7 MPa se citeşte din reprezentarea grafică, extrapolând porţiunea
liniară până la t = 0. Rezultă:

ln C A  ln
4  140.950,31
 2  4, 49 
24,1318  19,7  106  1,6368 , C  e0,3349  5,1389 .
1,781  0,12 1,8005  105
A

c) Se caută în tabelul cu valorile factorului de formă (vezi anexe) valoarea


CA cea mai apropiată de rezultatul obţinut la punctul b). Forma sistemului
sondă – zonă de drenaj aferentă acestei valori este răspunsul la punctul c).

Pentru cazul de faţă avem CA = 5,38 şi configuraţia

96
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

APLICAŢIA 8
O sondă care exploatează un zăcământ de gaze la care procentul de
metan este de peste 99% a fost cercetată la deschidere şi s-au înregistrat
datele (presiunea dinamică funcţie de timp) din tabel. Cunoscând valorile:
Q=23500 m3N/zi; m=0,2; h=4 m; rs=6 cm; Ts=40 °C, să se determine
parametrii fizici şi hidrodinamici ai stratului.
t [ore] pd [bar] p²di-p²d log(p²di-p²d) log t p²d [bar²]
0 104.0 0.0 - - 10816.0
0.083 97.3 1348.7 3.130 -1.081 9467.3
0.16 90.5 2625.8 3.419 -0.796 8190.3
0.25 82.7 3976.7 3.600 -0.602 6839.3
0.5 77.5 4809.8 3.682 -0.301 6006.3
0.75 76.2 5009.6 3.700 -0.125 5806.4
2 73.4 5428.4 3.735 0.301 5387.6
5 72.0 5632.0 3.751 0.699 5184.0
10 71.0 5775.0 3.762 1.000 5041.0
15 70.6 5831.6 3.766 1.176 4984.4
30 69.7 5957.9 3.775 1.477 4858.1
60 68.6 6110.0 3.786 1.778 4706.0
150 67.6 6246.2 3.796 2.176 4569.8
300 66.7 6367.1 3.804 2.477 4448.9
500 66.0 6460.0 3.810 2.699 4356.0

Rezolvare:
Reprezentarea grafică a funcţiei log(pdi2-pd2)=f(log t) conduce la
obţinerea unei drepte cu pantă unitară. Translatând către dreapta cu un ciclu
şi jumătate ultimul punct care se înscrie pe dreapta de pantă unitară se
obţine timpul după care datele de cercetare se vor înscrie pe porţiunea
liniară a curbei de declin a presiunii (ultimul punct de pe dreapă are
abscisa log(t) =-0,602 ; translatând spre dreapta cu un ciclu şi jumătate se
obţine un punct de abscisă : -0,602 + 1,5 = 0,898).

97
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

EVIDENTIEREA PERIOADEI DE INMAGAZINARE

4,000

3,800
log(p²di-p²d)

3,600
translatarea ultimului punct de pe dreapta de panta unitara cu 1,5

3,400

3,200
-0,602 0,898

3,000
-1,500 -1,000 -0,500 0,000 0,500 1,000 1,500 2,000 2,500 3,000

log(t)

Reprezentarea grafică a funcţiei pd2 = f(log t) arată o variaţie liniară de


pantă i=410 bar2/ciclu şi p2d=1ora=5460 bar2.
CURBA DE DECLIN A PRESIUNII

10000,0

9000,0

8000,0

7000,0
p²d

6000,0

5000,0

4000,0

3000,0
-1,500 -1,000 -0,500 0,000 0,500 1,000 1,500 2,000 2,500 3,000

log(t)

Cu aceste date se pot determina :


a) capacitatea de curgere a stratului :
2,3  QμZTp0 2,3  23500 106  0,014  0,865  313,15 1,033
kh    3,301 D  cm
2πT0i 86400  2π  288,15  410

98
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

104 313,15
Pentru pr   2,27 şi Tr   1,64 , din diagramele de corelaţie
45,8 190,5
rezultă Z=0,865, i=0,014 cP şi i=0,0109 bar-1.
b) permeabilitatea efectivă pentru gaze :
kh 3,301
k   8,25  10 3 D
h 400
c) factorul de sondă :
 p 2i  p 2 d 1ora k 
s  1,151    log  0,351 
 i m  μ i  βi  rs2

 10816  5460 8,25 10 3 
 1,151   log  0,351  13,62
 410 0,2  0,014  0,0109  36 
d) căderea suplimentară de presiune:

p 2 s  0,87  s  i  0,87  13,62  410  4858,25 bar 2

e) raţia de productivitate:
p 2 s 4858,25
RP  1  1  0,093  9,3%
p i  p d 1ora
2 2
10816  5460
f) volumul de pori al zonei de influenţă a sondei
Din reprezentarea grafică în coordinate carteziene a funcţiei p2d=f(t)
rezultă la timpi mari de cercetare o variaţie liniară cu panta i 1=0,4645
bar2/oră.
CURBA DE DECLIN A PRESIUNII -
PERIOADA SEMISTATIONARA

12000,0

11000,0

10000,0

9000,0

8000,0
p²d

7000,0
i=(4448,9-4356)/(500-300)=0,4645 bar2/ora
6000,0

5000,0

4000,0

3000,0
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500

99
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Această valoare permite estimarea volumului de pori al zonei de


influenţă a sondei :
Q  Z  T  p0 3500 106  0,865 13,15 1,033  3600
Vp    1,878 1011 cm 3  187800 m3
i1  T0  βi 0,4645  86400  288,15  0,0109

g) durata perioadei nestaţionare de mişcare, tad < 0,1:


k 8,25  103
tad  t   t  3,627  10 7  t
mμβr c
2
0,2  0,014  0,0109  74529  10 4

unde:
Vp 187800
rc    273 m
mhπ 0,2  4  π

tad 0,1
tN  7
  2,7571  105 s  76,58 ore
3,627  10 3,627  10 7
h) stabilirea perioadei semistaţionare, , tad > 0,3:
tad 0,3
tss  7
 7
 8,2713  105 s  229,76 ore
3,627  10 3,627  10

APLICAŢIA 9
O sondă extractivă de ţiţei a fost închisă pentru cercetare, obţinându-
se datele prezentate în tabel.
Cunoscându-se următoarele date :
- cumulativul de ţiţei extras : N=22716 m3
- debitul de ţiţei înainte de închidere : Q=40 m3/zi
- vâscozitatea dinamică a ţiţeiului : =0,8 cP
- factorul de volum : b=1,136
- compresibilitatea : T=250∙10-6 1/bar

100
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

- densitatea : 0=849 kg/m3


- porozitatea : m=0,039
- raza sondei : rs=6 cm
- diametrul ţevilor de extracţie : dt=2 ½ in
- grosimea efectivă a stratului : h=21 m

Nr. mas. Dt [ore] pDt [bar] pDt-pDt=0 [bar] (t+Dt)/Dt


1 0.00 240.4 0 -
2 0.15 250.3 9.90 90868
3 0.20 253.3 12.90 68151
4 0.30 258.5 18.10 45434
5 0.40 263.0 22.60 34076
6 0.50 266.6 26.20 27261
7 1.00 279.1 38.70 13631
8 2.00 289.1 48.70 6816
9 4.00 293.8 53.40 3409
10 6.00 295.2 54.80 2273
11 7.00 295.5 55.10 1948
12 8.00 295.9 55.50 1705
13 12.00 296.8 56.40 1137
14 16.00 297.5 57.10 853
15 20.00 297.9 57.50 683
16 24.00 298.2 57.80 569
17 30.00 298.8 58.40 455
18 40.00 299.2 58.80 342
19 50.00 299.4 59.00 274
20 60.00 299.6 59.20 228
21 72.00 299.8 59.40 190

şi faptul că sonda este amplasată în centrul unui pătrat cu laturile


impermeabile, egale cu 805 m, se cere să se determine parametrii fizici şi
hidrodinamici ai stratului productiv :
Rezolvare:
a) calculul timpului aparent de producţie :
N 22716
t   24  13630 ore
Q 40

101
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

b) reprezentarea grafică a funcţiei pt-pt=0=f(t) în coordonate dublu


logaritmice :

EVIDENTIEREA DURATEI DE INMAGAZINARE

100
pDt-pDt=0,bar

10

1
0,1 1 10 100

Dt,ore

Din această reprezentare rezultă o dreaptă cu pantă unitară. Translatând


către dreapta cu un ciclu şi jumătate ultimul punct care se înscrie pe această
dreaptă, se obţine timpul corespunzător prezenţei efectului de înmagazinare
tc=12 ore şi timpul după care datele de cercetare se vor înscrie pe porţiunea
liniară a curbei de restabilire.
 t  t 
c) reprezentarea grafică a funcţiei pt  f   într-o diagramă
 t 
semilogaritmică:

102
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

CURBA DE REFACERE A PRESIUNII

310,0

300,0

290,0
pDt

280,0

270,0

260,0

250,0
100 1000 10000 100000

(t+Dt)/Dt

Din această reprezentare se citesc următoarele:


- panta porţiunii liniare, i=5 bar/ciclu
- presiunea la o oră după închidere, pt=1 ora=291.5 bar
- presiunea p*=302+2∙5=312 bar
Deoarece ultimile trei valori ale presiunii dinamice după închidere se
situează pe o curbă sub dreaptă, înseamnă că unda de presiune a atins limita
zăcământului, confirmând faptul că zăcământul este finit.

d) determinarea capacităţii de curgere:


2,3Qμb 2,3  40  106  0,8  1,136
kh    15,4 D  cm  1,54  1013 m2  m
4πi 86400  4  π  5
e) determinarea permeabilităţii efective pentru ţiţei:
kh 15,4
k   7,33  10 3 D  7,33  1013 m2
h 2100
f) determinarea factorului de sondă:
p  pt  0 k 
s  1,151   t 1ora  log  0,351 
 i m  μ  βT  rs2

103
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

 291,5  240,4 7,33  103 


 1,151    log 6
 0,351  9,73
 5 0,039  0,8  250  10  36 
g) calculul coeficientului de înmagazinare:
Qbt 40  106  1,136  0,2  3600 4 cm
3
C   2,9354  10
p 86400  12,9 bar
h) calculul timpului cât se face simţit efectul de înmagazinare:
C 2,9354  104
Cad    6338,1
2πhmβT rs
2
2  2100  0,039  250  10 6  36
k  tc
tad  50  Cad  e0,14 s  ; tc = 13,1 ore
mμβ T rs2

i) calculul căderii suplimentare de presiune datorită factorului de sondă:

ps  0,87  s  i  0,87  9,73  5  42,3 bar

j) determinarea indicelui real de productivitate:


m3
IPr  Q

40
 0,558
p*  pt  0 312  240,4 zi  bar

k) determinarea indicelui specific de productivitate:


m3
IPS r  ( IP)r 
0,558
 0,0266
h 21 zi  bar  m
l) calculul indicelui ideal de productivitate:
m3
IPi  Q

40
 1,365
p*  pt  0  ps 312  240,4  42,3 zi  bar

m) calculul raţiei de productivitate:


( IP)r p 42,3
RP   1 * s 1  0,41
( IP)i p  pt  0 312  240,4

APLICAŢIA 10
O sondă extractivă de ţiţei a fost închisă pentru cercetare. Datele
obtinute sunt trecute în tabel, în coloanele 1, 2 şi 3. Sonda a fost forată
direcţional şi străpunge stratul productiv sub un unghi de 30º faţă de
verticală. Sonda este echipată cu o coloană de exploatare de 5 in şi este
perforată cu 10 gloanţe pe metrul liniar, gloanţele având un diametru de 10
mm.

104
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Cunoscându-se:
- debitul: Q=778 m3/zi
- timpul aparent de producţie: t=310 h
- porozitatea: m=0,09
- grosimea stratului: h=16 m
- vâscozitatea ţiţeiului: μ=0,2 cP
- factorul de volum: b=1,55
- compresibilitatea totală: βT=332∙10-6 1/bar

se cere să se determine parametrii fizici şi hidrodinamici ai stratului din


zona de influenţă a sondei.

Nr. mas. Dt [ore] pDt [bar] pDt-pDt=0 [bar] (t+Dt)/Dt log[(t+Dt)/Dt]


1 0.00 187.8 0 - -
2 0.10 207.9 20.10 3101.0 3.492
3 0.21 214.5 26.70 1477.2 3.169
4 0.31 220.0 32.20 1001.0 3.000
5 0.52 221.0 33.20 597.2 2.776
6 0.63 221.5 33.70 493.1 2.693
7 0.84 222.0 34.20 370.0 2.568
8 0.94 222.2 34.40 330.8 2.520
9 1.36 222.5 34.70 228.9 2.360
10 1.99 222.8 35.00 156.8 2.195
11 2.51 223.1 35.30 124.5 2.095
12 4.08 223.7 35.90 77.0 1.886
13 7.01 224.5 36.70 45.2 1.655
14 9.00 224.8 37.00 35.4 1.550
15 16.02 225.4 37.60 20.4 1.309
16 20.00 225.6 37.80 16.5 1.217

105
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Rezolvare:
a) reprezentarea grafică a funcţiei pDt-pDt=0=f(Dt) în coordonate dublu
logaritmice arată că dreapta obţinută la timpi mici de închidere nu are pantă
unitară, ceea ce înseamnă că efectele de înmagazinare a ţiţeiului în sondă
după închiderea acesteia durează sub 0,1 ore.
VITEZA DE VARIATIE A PRESIUNII IN SONDA DUPA INCHIDERE

100,00
pDt-pDt=0, bar

10,00
0,10 1,00 10,00 100,00

Dt, ore

t  t 
b) reprezentarea grafică a funcţiei pt  f  log  conduce la obţinerea
 t 
următoarelor valori: i=3bar/ciclu, pi=229,2 bar şi pt=1ora=222 bar
c) capacitatea de curgere:
2,3Qμb 2,3  778  106  0,2  1,55
kh    170,3 D  cm 1,703  1012 m2  m
4π  i 86400  4  π  3
d) permeabilitatea efectivă:
kh 170,3
k   106,4  103 D  06,4  1015 m2
h 1600
e) factorul de sondă:
p  pt  0 k 
s  1,151   t 1ora  log  0,351 
 i m  μ  βT  rs2

 222  187,8 106,4  103 
 1,151    log 6
 0,351  9,62
 3 0,09  0,2  332  10  36 

106
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

CURBA DE REFACERE A PRESIUNII

228,0

226,0

224,0

222,0

220,0
pDt, bar

218,0

216,0

214,0

212,0

210,0

208,0

206,0
4,000 3,500 3,000 2,500 2,000 1,500 1,000 0,500 0,000

log[(t+Dt)/Dt]

Factorul de sondă a fost definit ca:


s  sb  D  Q  sh  s p  so

Deoarece sonda este perfectă după gradul de deschidere, sh=0 şi


deoarece sonda a produs la gradienţi moderaţi de presiune factorul inerţial
este nul, rezultă factorul de deteriorare (blocaj): sb=s-sp-so . Din
reprezentările grafice:”factorul de sondă datorat imperfecţiunii după
gradul de deschidere”, ”factorul de sondă datorat imperfecţiunii după
modul de deschidere” şi ”factorul de sondă datorat înclinării sondelor”
(vezi anexe) rezultă: sp = 9,1; so = - 0,7.
Pentru acest caz, sb are valoarea:
sb  9,62  9,1  0,7  1.22

care indică un blocaj mic în jurul sondei, deşi factorul de sondă total are
valoarea s = 9,62.
Rezultă că nu se impune o operaţie de stimulare a sondei, deoarece
căderile suplimentare de presiune în jurul sondei se datorează în cea mai
mare măsură imperfecţiunii sondei după modul de deschidere. Semnificativ

107
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

în acest sens este calculul căderilor suplimentare de presiune datorită


fiecărui factor de sondă în parte:
- pentru factorul total de sondă:

ps  0,87  s  i  0,87  9,62  3  25,11 bar

- pentru factorul datorat imperfecţiunii sondei după modul de


deschidere:

ps  0,87  s p  i  0,87  9,1  3  23,75 bar

- pentru factorul datorat blocajului zonei din jurul sondei:

ps  0,87  sb  i  0,87  1,22  3  3,18 bar

- pentru factorul datorat înclinării sondei:

pθ  0,87  s  i  0,87  (0,7)  3  1,83 bar

APLICAŢIA 11
La o sondă de petrol care exploatează un zăcământ ce produce în
regim de gaze dizolvate s-a efectuat o cercetare prin închidere, în urma
căreia s-au obţinut datele din tabel. Cunoscându-se următoarele valori:

- cumulativul de petrol: N=5950 m3


- debitul de petrol înainte de închidere: Qp=150 m3/zi
- debitul de gaze înainte de închidere: Qg=21000 m3N/zi
- debitul de apă înainte de închidere: Qa=20 m3/zi
- raza sondei: rs=0,1 m
- grosimea efectivă a stratului: h=11 m
- porozitatea: m=0,15
- saturaţia în petrol: sp=0,55
- saturaţia în gaze: sg=0,20
- saturaţia în apă: sa=0,25
- compresibilitatea petrolului: p=4,1 10-3 1/bar
- compresibilitatea gazelor: g=0,01 1/bar
- compresibilitatea apei: a=59 10-3 1/bar
- vâscozitatea dinamică a petrolului: p=0,7 cP
- vâscozitatea dinamică a gazelor: g=0,013 cP
- vâscozitatea dinamică a apei: a=1,1 cP

108
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

- factorul de volum al petrolului: bp=1,227


- factorul de volum al gazelor: bg=0,0129
- solubilitatea gazelor în petrol: sgp=53 m3N/m3
- solubilitatea gazelor în apă: sga=0,89 m3N/m3
se cere să se determine parametrii fizici şi hidrodinamici ai stratului
din zona de influenţă a sondei
.
Nr. t pt log(pt-
pt-pt=0 log t (t+t)/t log[(t+t)/t]
măs. [ore] [bar] pt=0)

1 0 17.5 0 - - - -

2 0.030 47.0 29.5 1.470 -1.523 31734.3 4.502

3 0.045 53.0 35.5 1.550 -1.347 21156.6 4.325

4 0.100 64.0 46.5 1.667 -1.000 9521.0 3.979

5 0.200 71.0 53.5 1.728 -0.699 4761.0 3.678

6 0.300 74.2 56.7 1.754 -0.523 3174.3 3.502

7 1.000 80.0 62.5 1.796 0.000 953.0 2.979

8 1.500 80.6 63.1 1.800 0.176 635.7 2.803

9 2.0 81.3 63.8 1.805 0.301 477.0 2.679

10 2.5 81.6 64.1 1.807 0.398 381.8 2.582

11 3.0 81.8 64.3 1.808 0.477 318.3 2.503

12 5.0 82.3 64.8 1.812 0.699 191.4 2.282

13 7.0 82.6 65.1 1.814 0.845 137.0 2.137

14 10.0 83.0 65.5 1.816 1.000 96.2 1.983

15 12.0 83.2 65.7 1.818 1.079 80.3 1.905

Rezolvare:
a) Reprezentarea grafică a funcţiei pt-pt=0=f(t) în coordonate dublu
logaritmice arată, pentru timpi mici de închidere, că datele se înscriu pe o
dreaptă cu pantă unitară. Ultimul punct care se înscrie pe această dreaptă,
translatat spre dreapta cu un ciclu şi jumătate, permite determinarea
timpului în care se face simţit efectul de înmagazinare, tc=1,38 ore.

109
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

 t  t 
b) Reprezentarea grafică a funcţiei pt  f  log  în coordinate
 t 
semilogaritmice conduce la aflarea următoarelor valori: i=2,6 bar/ciclu,
N 5950
pt=1ora=80,6 bar, p*=88 bar, unde t   24   24  952 ore
Q 150

100,0

90,0 pt=1ora
P*

80,0
pt, bar

70,0

60,0

50,0

40,0
5,0 4,5 4,0 3,5 3,0 2,5 2,0 1,5 1,0 0,5 0,0
log (t+t)/t

110
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

c) Mobilitatea totală a sistemului:

k
  
2,3

Q pbp  Qg  Q p sgp  Qa sga   bg  Qaba   2,3  106

 μ T 4πh  i 4π  1100  2,6  86400

  
 150  1,227  21  103  150  53  20  0,89  0,0129  20  1  0,276 D
cP
d) Permeabilitatea efectivă pentru petrol:
2,3  Qp  μ p  bp 2,3  150  106  0,7  1,227
kp    95,43  103 D
4πh  i 4  1100  2,6  86400

e) Permeabilitatea efectivă pentru gaze:


2,3  Qg  Q p sgp  Qa sga   μ g  bg
kg  
4πh  i
2,3  21  103  150  53  20  0,89  0,0129  106  0,013
 1,62  10 3 D
4  1100  2,6  86400
f) Permeabilitatea efectivă pentru apă:

2,3  Qa  μ a  ba 2,3  20  106  1,1  1


kp    16,295  103 D
4πh  i 4  1100  2,6  86400
g) factorul de sondă:

  k  
p 
t 1ora  pt  0  μ 
s  1,151    log T
 0,351 
 i m  μ  βT  rs2 
 
 
 80,6  17,5 0,276 
 1,151    log 3
 0,351  26,8
 2,6 0,15  4,325  10  100 
unde:
1
βT  β p  s p  β g  sg  β a  sa  β r  4,325  10 3
bar
h) Căderea suplimentară de presiune:

ps  0,87  s  i  0,87  26,8  2,6  60,62 bar


i) Raţia de productivitate:
ps 60,62
RP  1  1  0,14
p *  pt  0 88  17,5

111
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

APLICAŢIA 12
O sondă ce exploatează un zăcământ de petrol a fost cercetata la închidere.
Datele înregistrate se regăsesc în primele doua coloane din tabelul de mai
jos. Se cunosc următorii parametrii ai sondei / zăcământului: bp=1,224
rb/stb, h=55 ft, m=0,06, r=0,21 ft, bp=1,5x10-6, mp=0,65 cP, psc=14,65 psia,
b=17,5x10-6psi-1, T=200ºF, re=1520 ft and rp=53,5 lbm/ft3, adâncimea
sondei este H=4500 ft, debitul final de producţie în momentul închiderii Q=
250 stb/zi şi producţia cumulativă de petrol până la momentul închiderii
sondei DN=141979 stb. Se presupune că sonda se află în centrul unui unui
zăcământ de forma pătrată. Să se determine:
a) la ce timp de inchidere Dt încetează curgerea în sondă şi apar efectele de
limitare a zăcământului
b) permeabilitatea formaţiei productive, k
c) factorul skin, s
d) căderea suplimentară de presiune în vecinătatea sondei, (Dp)skin
f) eficienţa curgerii, EF utilizând p*
h) indicele de productivitate, IP

112
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Rezolvare:
N 141979
Timpul aparent de producţie este egal cu t p   24   24  13630 ore
Q 250
Raţia de timp Horner (tp+t)/t şi timpul echivalent te=t/(1+t/tp) sunt
calculate in tabelul de mai sus.
Se reprezintă grafic ps=f(log(tp+t)/t) şi in coordonate dublu logaritmice, ps-psi=f(te)
Din reprezentarea grafică ps=f(log(tp+t)/t) se poate observa că valorile
presiunii în sondă încep să se înscrie pe o dreaptă, de la valoare timpulul
Horner (tp+t)/t=2280 sau t=6,25 ore. Acest lucru este confirmat şi de
reprezentarea grafică pwf-pws=f(te) din care se observă că efectele de
înmagazinare în gaura de sondă dispar după twbs=6 ore (translatarea spre
dreapta a ultimului punct de pe dreapta de pantă unitară cu 1,5 cicli). Din
aceeaşi reprezentare grafică se observa că după t=40 ore încep să se facă
simţite limitele zăcământului (valorile presinii în sondă nu se mai înscriu pe
o dreaptă).Din porţiunea liniară a graficul ps=f(log(tp+t)/t) se determină
panta i=70 psia/ciclu, presiunea la o ora de la închiderea sondei, p1hr=4295
psia şi pseudo-presiunea p*=4577 psia, corespunzatoare timpului de
închidere infinit al sondei.
Permeabilitatea formaţiei şi factorul skin se determină cu relaţiile:
162,6  Q  μ o  bp 162,6  250  1,224  0,65
k   8,4 mD
ih 70  55
p  p  k  
s  1,151 1hr sit  0
 log   3, 23 
 mμ β r 2 
 i  p t s  
 4295  3519 8,4 
1,151  log 6
 3,23  5,87
 70 0.06  0,65  17,5  10  0,21 2

113
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Factorul skin fiind egal cu 5,87 înseamnă că sonda este deteriorată şi necesită
tratamente de stimulare.
Căderea de presiune în imediata vecinătate a găurii de sondă este egală cu:
p skin  0,869  i  s  0,869  70  5,87  357,9 psi
Eficienţa curgerii se calculează cu relaţia:
p *  ps  p skin 4577  3519  357
EF    0,6626  100  66,26 % ,
p *  ps 4577  3519
Iar indicele de productivitate va fie egal cu :

Q 250
IP    0,3566 bbl / psi
p *  ps  p skin 4577  3519  357
Observatie: Durata efectelor de inmagazinare în sondă se poate calcula şi
cu relaţia:

170000  CS  e0,145
twbs 
kh / μ p
unde
Qbp  t  250  1,224 0,1
CS       0,0128
24  p  pt. panta_ unitara 24 100

114
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

este “constanta de inmagazinare în sondă”. Rezultă că timpul cât se fac


simţite efectele de inmagazinare în sondă este:

170000  0,0128  e0,145


twbs   6,1 ore
8,4  55 / 0,65

APLICAŢIA 13
O sondă produce eruptiv un debit Q1==40 m3/zi petrol cu vâscozitatea dinamică
în condiţii de zăcământ =0,8 cP şi factorul de volum b=1,136. Pentru cercetare
s-a modificat debitul la valoarea Q2=20 m3/zi, înregistrându-se variaţia presiunii
dinamice în sondă, după schimbarea debitului (vezi tabel). Cunoscându-se
compresibilitatea T=250·10-6 1/bar, presiunea iniţială pi=312 bar, porozitatea
m=0,04, grosimea stratului h=21 m, raza sondei rs=6 cm şi timpulaparent de
exploatare t=184,7 ore, să se determine parametrii fizici şi hidrodinamici ai
stratului.

t’ [ore] p’t’ [bar] log(t+t’)/t’+(Q2/Q1)logt’


0 237,4 -
0,105 241,0 2,756
0,313 246,7 2,519
0,934 256,2 2,283
1,344 259,2 2,206
1,936 261,6 2,127
2,788 263,1 2,050
4,01 264,0 1,974
5,78 264,7 1,899
8,32 265,1 1,826
12,0 265,5 1,754
24,9 266,1 1,623
35,8 266,3 1,566
51,5 266,5 1,517
74,2 266,6 1,478

Rezolvare:
 t  t ' Q2 
Reprezentarea grafică a funcţiei pt '  f  log  log t '  conduce la o
 t ' Q1 
variaţie liniară, cu panta i=4,6 bar/ciclu şi pDt’=1 oră=263 bar

115
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

275

270

265

260
pDt

255

250

245

240

235
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3

log(t+Dt')/Dt'+(Q2/Q1)logDt'

Variaţia presiunii dinamice cu funcţia log(t+t')/t'+(Q2/Q1)logt'

Cu aceste valori se determină:


a) capacitatea de curgere a stratului:
2,3  Q1μb 2,3  40 106  0,8 1,136
kh    16,74 D  cm
4π  i 86400  4π  4,6
kh 16,74
b) permeabilitatea efectivă pentru petrol: k    7,97 103 D
h 2100
c) factorul de sondă
 Q1 pt '1ora  pt '0 k 
s  1,151  lg  0,351 
 Q1  Q2 mμβ T rs 2
i 
 40 263  237,4 7,97 10 3 
 1,151  lg 6
 0,351  10,75
 40  20 4,6 0,04  0,8  250 10  36 

d) căderea suplimentară de presiune: ps  0,87  s  i  0,87  10,75  4,6  43 bar


e) raţia de productivitate:
ps 43
RP  1  1  0,4236  42,36 %
pi  pt ' 0 312  237,4

f) verificarea valorii presiunii iniţiale


 k   7,97  10 3 
pi  pt '1ora  i lg  0,351  0,87  s   263  4,6 lg 6
 0,351  0,87  10,75   312 bar
 mμβ r
T s
2
  0,04  0,8  250  10  36 

116
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

ANEXE
Măsurarea mărimilor fizice. Sisteme de unităţi de măsură
Mărimea este un atribut al elementelor unei mulţimi de obiecte sau fenomene cărora li se
poate asocia un criteriu de comparaţie. Măsurarea unei mărimi constă în compararea ei cu o altă
mărime de aceeaşi natură, luată ca unitate de măsură.
Mărimea m asociată unei mulţimi de obiecte sau fenomene fizice de aceeaşi natură se
numeşte mărime fizică.
Rezultatul măsurării este un număr m , care trebuie asociat cu unitatea de măsură folosită
u, conform relaţiei
m  mu .
Pentru mărimile fizice fundamentale, unităţile de măsură (UM) sunt alese arbitrar. Pentru
mărimile fizice derivate, UM sunt definite prin produsul sau câtul UM ale mărimilor
fundamentale şi, eventual, ale mărimilor suplimentare, pe baza relaţiilor dintre aceste mărimi.
Un sistem de UM foloseşte 7 mărimi fizice fundamentale şi anume: 3 pentru mecanică, 1
pentru termodinamică, 1 pentru electricitate, 1 pentru optică şi 1 pentru chimia fizică. Sistemul
Internaţional (SI) a optat pentru următoarele mărimi fizice fundamentale: lungime, masă, timp,
temperatura termodinamică, intensitatea curentului electric, intensitatea radiaţiei luminoase şi
cantitatea de substanţă, cu unităţile de măsură: metru, kilogram, secundă, kelvin, amper, candelă
şi kilomol.
Mărimile fizice suplimentare sunt măsura unghiului plan şi măsura unghiului sferic
(solid).
Un sistem de UM este coerent atunci când UM ale mărimilor derivate se obţin din UM
ale mărimilor fundamentale şi, eventual, suplimentare folosind ca unic factor numeric valoarea
1.
SI este primul sistem de UM coerent. A fost adoptat în anul 1960, la cea de-a XI-a
Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi. SI a fost legiferat în România în august 1961.
UM ale mărimilor fundamentale ale SI sunt definite în continuare.
1. Metrul (m) este lungimea egală cu 1.650.736,73 lungimi de undă, în vid, ale radiaţiei emise
de ato,mul de kripton 86 la tranziţia între nivelele energetice 5d5 şi 2p10.
2. Kilogramul (kg) este masa prototipului de platină iridiată păstrat la Biroul Internaţional de
Măsuri şi Greutăţi de la Sèvres (Franţa).
3. Secunda (s) este intervalul de timp egal cu 8.192.631.770 perioade de oscilaţie ale radiaţiei
emise la tranziţia între două nivele hiperfine (F = 4, MF = 0 şi F = 3, MF = 0) ale stării
fundamentale 3S1/2 a atomului de cesiu 133.
4. Amperul (A) este intensitatea unui curent electric constant care, menţinut în doi conductori
rectilinii şi paraleli, de lungime infinită şi secţiune neglijabilă, aflaţi în vid la distanţa de 1 metru
unul de altul, produce între aceştia o forţă de 2·10–7 N pe fiecare metru de lungime.
5. Kelvinul (K) este unitatea de măsură pe scara termodinamică de temperatură în care pentru
punctul triplu al apei se alege valoarea 273,16 K
6. Candela (cd) este intensitatea luminoasă în direcţie normală a unei suprafeţe cu aria de
1/600.000 m2 a unui corp negru aflat la temperatura de solidificare a platinei, la presiunea
atmosferică normală.
7. Kilomolul (kmol) este cantitatea dintr-o substanţă a cărei masă, exprimată în kg, este numeric
egală cu masa moleculară a substanţei.
UM ale mărimilor suplimentare sunt:
1. Radianul (rad) – unghiul plan care subîntinde un arc de cerc cu lungimea egală cu raza (1 rad =
57° 17’ 44,8”).
2. Steradianul (sr) – unghiul solid sub care se vede din centrul unei sfere suprafaţa sferică egală
cu R2.

117
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Tabelul 1.1

Unitate de măsură

Formula
dimens.
Simbol
Nr.
Mărimea fizică
crt. MKfS
SI CGS mixt
(tehnic)
1 lungime l L m m cm cm
2 masă m M kg kgf·s2/m g kgf·s2/cm
3 timp t T s s s s
4 viteză v LT–1 m/s m/s cm/s cm/s
5 acceleraţie a LT–2 m/s2 m/s2 cm/s2 cm/s2
6 forţă F MLT–2 kg·m/s2 = g·cm/s2 =
kgf kgf
N dyn
2 –2
7 lucru mecanic, L ML T
dyn·cm =
cantitate de N·m = J kgf·m kgf·cm
erg
căldură, energie
8 putere P ML2T–3 kgf·m/s;
J/s = W erg/s kgf·cm/s
CP
9 presiune p ML–1T– N/m2 = kgf/m2;
2 dyn/cm2 kgf/cm2 = at
Pa kgf/cm2 = at
10 debit volumic Q L3T–1 m3/s m3/s cm3/s cm3/s
11 vâscozitate ML–1T– N·s/m2 = dyn·s/cm2 =
kgf·s/m2 cP
dinamică 1
Pa·s P
12 vâscozitate L2T–1
m2/s m2/s cm2/s = St cSt
cinematică
–3
13 masă specifică ML kg/m 3 2
kgf·s /m 4
g/cm 3
kgf·s2/cm4
14 greutate ML–2T–
N/m3 kgf/m3 dyn/cm3 kgf/cm3
specifică 2

15 permeabilitate k L2 m2 m2 cm2 D
Alte UM pentru presiune
1 At = 1 atm = 101.325 Pa = 760 mm Hg = 10,332 m H2O (atmosfera fizică)
1 at = 1 kgf/cm2 = 9,80665·104 Pa = 10 m H2O (atmosfera tehnică)
1 torr = 1 mm Hg = 133,322 Pa
1 bar = 105 Pa = 10,197162 m H2O = 750,062 mm Hg
1 mm H2O = 133,322 Pa.

Observaţie: valoarea standardizată a acceleraţiei gravitaţionale este g = 9,80665 m/s2;


pentru latitudinea Bucureştiului, valoarea exactă este g = 9,806 m/s2, valoare acceptată în
continuare pentru aplicaţiile numerice.

Alte UM pentru energie


1 eV = 1,602107·10–19 J (electron volt)
1 kWh = 3,6·106 J (kilovat oră)
1 calIT = 4,18674 J (caloria internaţională)
1 cal15 = 4,1855 J (caloria de 15 grade)
Definiţii
1 eV este energia câştigată de un electron care străbate o diferenţă de potenţial acceleratoare
egală cu un volt.
1 calIT este cantitatea de căldură necesară ridicării cu un kelvin a temperaturii unui gram de apă, între
19,5 °C şi 20,5 °C.
1 cal15 este cantitatea de căldură necesară ridicării cu un kelvin a temperaturii unui gram de apă, între
14,5 °C şi 15,5 °C.

118
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Alte unităţi de măsură pentru putere


1 CP = 75 kgf·m/s = 735,499 W (cal putere)
1 HP = 1,01387 CP = 745,70012 W (horse power)

Multiplii şi submultiplii UM ale SI se formează cu ajutorul următoarelor prefixe:


Ordin de Simbol Nume Ordin de Simbol Nume
mărime mărime
101 da deca 10–1 d deci
10 2
h hecto 10–2 c centi
103 k kilo 10–3 m mili
10 6
M mega 10–6 micro
109 G giga 10–9 n nano
10 12
T tera 10–12 p pico
1015 P penta 10–15 f femto
1018 E exa 10–18 a atto
10 21
Z zetta 10–21 z zepto
1024 Y yotta 10–24 y yocto

SI recunoaşte următorii multipli şi submultipli cu denumire specială:


Nume litru tonă dină bar erg poise
Simbol l t dyn bar erg P
Conversia 10–3 m3 103 kg 10–5 N 105 Pa 10–7 J 10–1 Pa·s

1 darcy (D) este permeabilitatea unui mediu poros cu lungimea de 1 cm şi aria suprafeţei
secţiunii transversale de 1 cm2 prin care un fluid cu vâscozitatea dinamică de 1 cP filtrează
unidimensional la o diferenţă de presiune de 1 atm cu debitul de 1 cm3/s.
1 cm 3 s 1cP 1 cm 106 m3 s 103 Pa  s 102 m
1D   0,986923 1012 m 2  1012 m2  1 m 2 .
4
1 cm 1 atm
2
10 m 101.325 Pa
2

Sistemul de unităţi de măsură anglo–saxon


În sistemele de UM folosite în Europa, unităţile de măsură sunt divizate în 10 părţi egale
(de exemplu, 1 m = 10 dm; 1 dm = 10 cm; 1 cm = 10 mm). În Sistemul anglo-saxon, folosit încă
în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud, India, Canada etc.) unităţile de
lungime sunt divizate în 2, 4, 8, 16… părţi egale, astfel încât valorile lungimilor, diametrelor
ş.a. se exprimă sub forma unor numere raţionale. De exemplu, pentru materialul tubular, gama
de diametre ale valorile: 23/8, 27/8, 31/2, 4, 41/2, 51/2, 53/4, 65/8, 83/8 (…) inches.
Numărarea obiectelor are la bază, în Sistemul anglo-saxon, duzina (dozen), egală cu 12
obiecte; multiplii duzinei sunt;
small gross = 12 doz = 12·12 = 144 obiecte;
great gross = 12·12 doz = 12·12·12 = 1.728 obiecte.

Unităţi de măsură pentru lungime


1 inch (in) = 0,0254 m 1 fathom = 2 yds = 1,8288 m
1 foot (ft) = 12 in = 0,3048 m 1 furlong = 110 fathoms = 220 yds = 201,168
m
1 yard (Imperial Standard Yard, yd) = 3·12 in 1 statute mile = 8 furlongs = 1.609,344 m
= 3 ft = 0,9144 m

Unităţi de măsură pentru aria suprafeţei


1 square inch = 6,4516·10–4 m2 1 square yard = 9 sq. ft = 1.296 sq. in =
0,83613 m2

119
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

1 square foot = 144 sq. in = 9,2923·10–2 m2 1 acre = 4.840 sq. yds = 4.046,8561 m2
Unităţi de măsură pentru volum
1 cubic inch = 1,6387·10–5 m3 1 cubic yard = 27 cu. ft = 46.656 cu. in =
0,76455 m3
1 cubic foot = 1.728 cu. in = 2,83168·10–2 m3 1 ton register (tonă registru) = 100 cu. ft =
2,83168 m3
Unităţi de măsură pentru capacitatea vaselor
1 gill = 0,14206·10–3 m3 1 peck (pek) = 2 gals = 8 qts = 16 pts = 64
gills = 9,09193·10–3 m3
1 pint (pt) = 4 gills = 0,56824·10–3 m3 1 bushel (Bu) = 4 peks = 8 gals = 32 qts = 64
pts = 256 gills = 36,3677·10–3 m3
1 quart (qt) = 2 pts = 8 gills = 1,13642·10–3 m3 1 quarter = 8 Bu = 32 peks =64 gals = 256 qts
= 512 pts = 2.048 gills = 0,29094 m3
1 gallon (Imperial Standard Gallon, gal) =4 qts
= 8 pts = 32 gills = 4,54597·10–3 m3
Unităţi de măsură pentru capacitatea masă
1 dram = 1,771845·10–3 kg 1 Hundred-weights (Cwt) = 4 Qr = 112 lbs =
50,80234 kg
1 ounce (oz) = 16 drams = 28,34952·10–3 kg 1 short-ton (tonă navală engleză ) = 917,1846
kg
1 pound (lb) = 16 oz = 256 drams = 0,45359 1 long-ton (tonă engleză) = 20 Cwt = 80 Qr =
kg 1.016,0468 kg
1 quarter (Qr) = 28 lbs = 448 oz = 7.168 drams
= 12,700585 kg
Alte unităţi de măsură anglo-saxone
1 psi (pound-mass per square inch) = 1 barrel per day = 1,840131·10–6 m3/s
6.894,757 Pa
1 foot of water (4 °C) = 2.988,98 Pa 1 gallon per minute = 6,309020·10–5 m3/s

120
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte funcţie de condiţiile pseudoreduse

121
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Obs: ºF = 32 + 1,8 ∙ ºC
Variaţia vâscozităţii unui gaz la presiunea standard funcţie de densitatea lui relativă în
raport cu aerul, funcţie de temperatura de zăcământ.

122
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Variaţia raţiei de vâscozitate funcţie de presiunea şi temperatura pseudoredusă

123
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Factorul de sondă datorat imperfecţiunii după modul de deschidere

124
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Factorul de sondă datorat imperfecţiunii dupa gradul de deschidere

125
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Factorul de sondă datorat înclinării sondelor

126
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Forma zăcământului şi CA ln CA Forma zăcământului şi CA ln CA


poziţia sondei
t As poziţia sondei
t As

31,6 3,453 0,1 4,86 1,581 1,0

30,9 3,431 0,1 2,07 0,727 0,8

31,6 3,453 0,1 2,72 1,001 0,8

27,6 3,318 0,2 0,232 –1,46 2,5

27,1 3,299 0,2 0,115 –2,16 3,0

21,9 3,086 0,4 3,39 1,221 0,6

22,6 3,118 0,2 3,13 1,141 0,3

5,38 1,683 0,7 0,607 –0,50 1,0

2,36 0,859 0,7 0,111 –2,20 1,2

12,9 2,557 0,5 0,098 –2,32 0,9

4,57 1,519 0,5 19,1 2,950 0,1

zăcământ cu împingere de
apă

10,8 2,379 0,3 25,0 3,219 0,1

zăcământ cu regim
necunoscut

Valorile factorului de formă CA pentru diferite forme geometrice ale suprafeţei


zonei aferente sondei şi anumite poziţii ale sondei

127
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Variaţia compresibilităţii pseudoreduse a gazelor cu temperatura şi presiunea


pseudoredusă

128
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Variaţia compresibilităţii pseudoreduse a gazelor cu temperatura şi presiunea


pseudoredusă

129
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Nomogramă pentru determinarea presiunii de saturaţie

130
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Nomogramă pentru determinarea factorului de volum

131
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Vâscozitatea ţiţeiului “mort” la temperatura de zăcământ şi presiune atmosferică

132
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Vâscozitatea ţiţeiului saturat la temperatura şi presiunea de zăcământ

133
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Nomogramă pentru determinarea compresibilităţii hidrocarburilor lichide saturate

134
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Nomogramă pentru determinarea compresibilităţii apei distilate

Compresibilitatea apei distillate la 100000 ppm NaCl

135
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Compresibilitatea apei distillate la 200000 ppm NaCl

Compresibilitatea apei distillate la 300000 ppm NaCl

136
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

Compresibilitatea efectivă a formaţiei funcţie de porozitate

137
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

BIBLIOGRAFIE

1. Agarwal, R.G. - A new method to account for producing – time effects when drawdown
type curves are used to analyze pressure buildup and other test data, paper SPE 9289
presented at the SPE 55th annual technical conference and exhibition, Dallas, sept 21 –
24, 1980
2. Al–Hussainy, R.,Ramey, H.J.Jr. and Crawford, P.B. - The flow of real gases through
porous media, J. Pet. Tech. (may 1966)
3. Amanat U. Chaudhry – Oil Well Testing Handbook – Advanced TWPSOM Petroleum
Systems, Inc. Houston, Texas (2004)
4. Craft, B.C. and Hawkins, M.F.Jr.- Applied Petroleum Reservoir Engineering, Prentice -
Hall Book Co., Inc., Englewood Cliffs, NJ (1959)
5. Creţu , I. - Hidraulica generală şi subterană – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
,1983
6. Creţu, I. - Hidraulica zăcămintelor de hidrocarburi, vol I, II ,Editura Tehnică, Bucureşti,
1987
7. Dake, L.P. – Fundamentals of reservoir engineering Elsevier Scientific Publishing
Company, Amsterdam – Oxford – New York, 1978
8. Earlougher, R.C.J.R. – Advances in well test analysis – S.P.E. of A.I.M.E New York –
Dallas, 1977
9. Georgescu, G.–Tehnologia forării sondelor - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1993
10. Holditch, S.A. and Morse, R.A.- The effects of Non-Darcy Flow on the Behaviour of
Hydraulically Fractured Gas Wells, J. Pet. Tech. (oct. 1976)
11. Horner, D.R.- Pressure Buildup in Wells, Proc., Third World Pet.Cong., The Hague
(1951) sec II, 503 - 523
12. Ioachim, G.R., Popa, C. – Exploatarea zăcămintelor de ţiţei - Editura Tehnică, Bucureşti,
1979
13. Katz, D.L. et al. - Handbook of Natural Gas Engineering, McGraw-Hill Book Co. Inc.,
New York (1959)
14. Kuduk, F., Ayestaran, L. – Analysis of Simultaneously Measured Pressure and Sandface
Flow Rate in Transient Well Testing – SPE Annual Technical Conference, San
Francisco (1983)

138
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

15. Lee, J. – Well testing S.P.E. of A.I.M.E. New York – Dallas, 1982
16. Manolescu, G., Soare, E. – Fizico – chimia zăcămintelor de hidrocarburi - Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
17. Matthews, S.C., Russel, G.D. – Pressure buildup and flow tests in wells S.P.E. of
A.I.M.E. – New York – Dallas, 1967
18. Minescu, F. – Fizica zăcămintelor de hidrocarburi - Editura U.P.G. , Ploieşti, 1994
19. Pârcălăbescu, I.D. – Proiectarea exploatării zăcămintelor de hidrocarburi, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
20. Perrine,R.L.- Analysis of Pressure Buildup Curves, ,Drill. and Prod. Prac., API, Dallas
(1956)
21. Popescu, C., Coloja, M.P. – Extracţia ţiţeiului şi gazelor asociate - Editura Tehnică,
Bucureşti, 1993
22. Raghavan, R. – Well Test Analysis – The University of Tulsa, Tulsa, OK. (1978)
23. Ramey, H.J.Jr. - Non – Darcy Flow and Wellbore Storage Effects on Pressure Buildup
and Drawdown of Gas Wells, J. Pet. Tech. (feb. 1965)
24. Reynolds, A. C. Jr., Chen, J. C., Raghavan, R. – Pseudo Skin Factor due to Partial
Penetration – J.Pet.Tech. (dec.1984)
25. Schechter, R. S., - Oil Well Stimulation - Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ. (1982)
26. Slider, H. C., - Application of Pseudo-Steady-State Flow to Pressure BuidUp Analysis –
SPE-AIME Regional Symposium, Amarillo, Texas (1966)
27. Smith, R. V., - Practical Natural Gas Engineering – PennWell Publishing Co., Tulsa,
OK. (1983)
28. Smith, R. V., - Unsteady-State Gas Flow into Gas Wells – J. Pet. Tech. (1961)
29. Soare, Al.,Bratu C., - Cercetarea hidrodinamică a zăcămintelor de hidrocarburi –
Editura Tehnică, Bucureşti, 1987
30. Soare, Al. – Investigaţii hidrodinamice – Editura U.P.G., Ploieşti, 2005
31. Soare, Al. şi alţii – Ingineria zăcămintelor de hidrocarburi, vol I, II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1981
32. Soare, Al., Zamfirescu, M. – Înmagazinarea gazelor naturale - Editura U.P.G., Ploieşti,
2005
33. Soare, Al., Bratu, C. – Estimation of pressure distribution in gas fields producing at very
high pressure gradients Revue Roumaine des Sciences Techniques – serie de
Mecanique Appliquee – mai – iunie 1988
34. Soare, Al., Bratu, C. – A methodology for evaluating a water flooding process in oilfields
which produce in a gas drive regime, Buletin U.P.G., Ploieşti, Vol XLI, Nr.2,1989

139
C.Bratu, D.Stoianovici Investigaţii Hidrodinamice

35. Stoicescu, M., Stoianivici, D. – Teste hidrodinamice în sonde, Ed. U.P.G., Ploieşti, 2010
36. Wattenbarger, R. A. and Ramey, H.J. - Gas Well Testing With Turbulence, Damage,
and Wellbore Storage, J. Pet. Tech. (aug. 1968 )
37. Back Pressure Test for Natural Gas Wells, Revised edition, Railroad Commission of
Texas (1951)
38. Pressure Analysis Methods – SPE Reprint Series No., Dallas (1967)
39. Theory and Practice of the Testing of Gas Wells, Energy Resources and Conservation
Board, Calgary (1978)
40. Well Analysis Manual - Dowell Schlumberger

140

S-ar putea să vă placă și