Colegiul Național “Grigore Moisil”

Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info

Clasa a XI-a C

Dimensiunea religioasă a existenței

Ivașcu Delia
Micu Sara
Ștefănescu Ana
Teodosiu Mihai
Triștiu Radu
1
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Cuprins:
Pagina 1- Introducere in dimensiunea religioasa a existentei
Pagina 1/2- Cartea lui Iov (date + mic rezumat)
Pagina 5- Ecleziastul
Pagina 6- Legatura dintre religie si educatie
Pagina 9- Viiața lumii, de Miron Costin
Pagina 10- Recitind literatura română veche, Dan Horia Mazilu

2
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Lucrarea lui Coresi, “Întrebarea creștină” reprezintă primul catehism roman scris.

Religia este o componentă importantă a culturii unui popor manifestând-se atât în cadrul
oficial al bisericii cât și în afara acestuia, unde îmbracă forme diferite de la literatură, muzică,
arte plastice și arhitectură.

Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare încreștinate din Europa, crestinimul
românesc fiind apărut circa acum 2000 de ani.

Primul istoric care a susținut ideea ca românismul si creștinismul sunt legate una de cealalta a
fost Vasile Pârvan, acesta spunând ca cele doua sunt însușite in chip firesc in timpul lui
Traian. Radu Vulpe îl sustine pe Vasile Pârvan afirmând faptul ca ”Poporul nostru nu poate
preciza data când a primit creştinismul, el s-a născut creştin în mod spontan, natural, odată cu
formarea romanităţii sale. Noi suntem români fiindcă suntem creştini, şi creştini fiindcă
suntem români”

Creștinismul este unul dintre cele mai importante si esențiale elemente care au contribuit la
formarea poporului român deoarece fără acesta neamul nostru nu ar fi supraviețuit.

Popoarele creștine se împart în doua categorii și anume:cele care au devenit creștine în

antichitate precum grecii și românii și cele care au devenit creștine în Evul Mediu (popoarele
germanice și slave).

Începuturile culturii scrise romanești au fost marcate la început de 2 fenomene, mai exact
amestecul permanent de influențe occidentale și orientale, dar și de desincronizarea față de
cultura occidentală.

În Evul Mediu, spațiul Carpato-Dunărean reprezenta granița dintre cultura occidentală

(utilizarea majoră a limbii latine în biserică și cancelariile de stat) și cultura orientală
(influențe ale traducerilor din limba slavona ale scrierilor religioase).

Această realitate a adus ca și consecință mai întâi scrierea culturii în limba slavonă a
poporului nostru, primele cărți de cult fiind aduse în secolul al XII-lea de la mânăstirile
bulgărești si sârbești.

În secolul al XVI-lea sunt înființate primele tipografii și apar cărți de cult în slavonă; văd
lumina tiparului “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”.
3
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Cultura scrisă în limba română constă în evoluția de-a lungul timpului prin diverse opera și
texte religioase, astfel ,ajungând în anul 1688 când apare prima ediție integrala a “Bibliei”
tradusă de Șerban si Radu Greceanu si tipărite sub grija domnitorului Șerban Cantacuzino.

Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia
diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte
limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.H. O împărțire cu origine evreiască
pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise",
"Pentateuhul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte
a Bibliei creștine este numită Noul Testament.

Seria de tipărituri a lui Coresi a început în 1559, cu Catehismul. Catehismul Ortodox este o
carte în care este dată pe scurt învățătura despre credința Bisericii Ortodoxe. Potrivit
Catehismului, activitatea de tipărire a cărților sfinte în limba română a continuat cu:
Tetraevanghelul (1561), Liturghier (1570), Privila (1570-1580), Cazanie și Molitvenic
(1564), Psaltier (1570). În 1581 apare ultima publicație românească a lui Coresi, Cartea cu
învățătura. Toate cărțile lui Coresi au fost răspândite în toată regiunea Brașovului pe întreg
teritoriul locuit de romani, au fost singurele în folosință de aproape 100 de ani. În acest fel,
Coresi, pe lângă rolul important de nutrire a sentimentelor religioase, a avut și rolul de a pune
bazele limbii literare române.

Pentru început vom discuta despre “Cartea lui Iov” care din păcate autorul este necunoscut,
dar se fac presupuneri pe faptul ca acesta ar fi unul dintre Iov, Elihu, Moise și Solomon.

Data scrierii cărții ar putea fi determinată în funcție de autorul ei. Dacă Moise a fost autorul,
data ar fi undeva în jurul anului 1440 î.Cr, dacă Solomon a fost autorul, data ar fi în jurul
anului 950 î.Cr.

Cartea lui Iov ne ajută să înțelegem următoarele: Satana nu poate aduce distrugerea noastră
fizică și financiară decât dacă Dumnezeu o permite. Dumnezeu are putere asupra a ceea ce
Satana poate și nu poate face. Nu putem învinui întotdeauna suferința noastră pe stilul de
viață și pe păcat. Suferința poate fi uneori permisă în viața noastră pentru a ne purifica, testa,
închinarea noastră în fiecare împrejurare a vieții.
4
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

“Din spusele unora si altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru
aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi si mă pocăiesc in praf si in cenușă.”i

Cartea persista pe întrebarea “De ce oamenii buni suferă?”, astfel Iov ii pune la încercare
răbdarea lui Dumnezeu si ii adresează trei astfel de întrebări cum ar fi: „Cum ar putea să iasă
dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.”ii „Dar omul când moare,
rămâne întins; omul, când își dă sufletul, unde mai este?”iii „Dar omul, odată mort, ar putea să
mai învie?”iv

Cartea lui Iov ne amintește că există un „conflict cosmic” în spatele cortinei de care deseori
nu suntem conștienți. Adesea ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple ceva și
punem la îndoială bunătatea Lui fără a vedea imaginea de ansamblu. Cartea lui Iov ne învață
să avem încredere în Dumnezeu în toate împrejurările.

Ecleziastul-Cartea Ecleziastul nu îşi identifică în mod direct autorul. Sunt câteva versete care
sugerează că Solomon a scris această carte. Sunt anumite indicii în context care pot sugera că
o persoană diferită a scris cartea, după moartea lui Solomon, posibil cu câteva sute de ani mai
târziu. Totuşi, în mod convenţional se crede că autorul este într-adevăr Solomon.

Solomon a domnit peste Israel intre anii 970 si 930 i.Cr. Se presupune ca scrierea
cartii ,,Ecleziastul” a fost facuta inspre sfarsitul domniei acestuia, asadar cu aproximatie
aceasta s-a intamplat in jurul anului 935 i.Cr.

Cartea de natura religioasa scrisa de Solomon ajuta la punerea in perspectiva a scopului vietii
in sine, facand referire la omul de rand. Acesta prezinta prin intermediul unui invatator, ideea
depresiei ce apare în mod inevitabil, odată cu căutarea fericirii în lucrurile pământești.
Această carte promoveaza ideea creștinismului, ca fiind singura modalitate prin intermediul
cărora oamenii își pot găsi un rost anume in viață, datorită faptului că acest învățător, pe
parcursul cărții încearcă toate felurile de plăcere omenească, ulterior gasind adevărata plăcere
tot în cuvântul lui Dumnezeu.

În opera Ecleziastul sunt enuntate in mod egal doua elemente foarte importante.
Cuvantul ,,deșertaciune”, ce subliniază natura trecatoare a lucrurilor pământești(„O,
deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este
deşertăciune.”v), și sintagma ,,sub soare” ce face referire la lumea muritoare și la tot ce ține de
lucrurile omenești.(„Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le

5
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai
deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.”v

De asemenea, o lunga perioada de timp, religia a fost folositoare omenirii si din faptul
ca prin intermediul acesteia marea majoritate a maselor de oameni puteau invata bazele
cunostintelor elementare pe care orice om le stie in ziua de astazi.

In perioada moderna, in Romania, preotiidetineau o gama variata de cunostinte, pe

care acestia le predau oamenilor credinciosi ce veneau la biserica, in timpul slujbei. Metoda
aceasta de educare a marilor mase a inceputinitial cu cea mai simpla si eficienta forma de a
impartiinformatia cu cat mai multa lume, respectiv, predica.

Preotii se foloseau de predica in timpul slujbei bisericesti pentru a educa si a informa

lumea in privinta anumitor notiuni de etica, de dezvoltare personala si de credinta. Acestia
adesea indemnau lumea sa impartaseascainformatia aflata la biserica si celor apropiati ce nu
au reusit sa ajunga la predica respectiva pentru a raspandi cuvintele Domnului mai departe,
informand cat mai multa lume cu putinta. Acest lucru era benefic atat bisericii cat si
populatiei deoarece, cu ajutorul acestei metode, biserica avea de castigatnumarul constant de
oameni noi ce intrau in biserica, dornici sa invete si sa auda cuvintele spuse de dascali, dar si
credinciosiiinsisi aveau de castigatinformatia noua acumulata de fiecare data cand mergeau la
slujba la biserica.

Ulterior, in secolele XVIII-XIX, odata cu infiintareascolilor pe langa biserici si

manastiri, informatia a urmat a fi livrata inclusiv copiilor ce mergeau la aceste scoli, unde
adesea dascalii lor erau oameni ai bisericii. Aici se foloseau ca si carti de capatai, scrieri
religioase precum Biblia sau Ceaslovul de unde elevii invatau sa scrie si sa citeasca, folosind
ca si suport direct versete sau cantari, in functie de cartea folosita.

Exemplu pe aceasta cale pentru metodele zise anterior este Antim Ivireanul, supranumit si
Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul datorita modului prin care acesta a murit in 1716.
Acesta se remarca prin personalitatea sa plurivalentă și lupta continuă pentru promovarea
culturii românești din secolul al XVIII-lea.
De origine georgiană, a fost un autor, tipograf, caligraf, zugrav, sculptor, orator, cărturar,
păstor și gospodar. Prin munca și darurile sale native, acesta ajunge o “personalitate culturală
remarcabilă a literaturii române vechi”vii, reușind să se ridice deasupra multora care au fost
înainte și după el în scaunul metropolitan al Ungrovlahiei.

6
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Fiind un sustinator al drepturilor si principiilor bisericii crestine , acesta avea o atitudine

vehementa asupra ideologiilor sale antiotomane, ei pledand pentru suprematia religiei
musulmane. Din cauza acestor ideologii, domnul de la vremea aceea, Nicolae Mavrocordat al
Tarii Romanesti a ordonat exilul pe viata a lui Antim, in ManastireaSfanta Ecaterina de la
Muntele Sinai. In drum spre locul unde acesta urma sa isi petreaca restul zilelor, este oprit si
ucis de ostasi turci.
Operele acestuia au servit la a oferi o dovada cu privire la modul in care se manifesta
predica in vremurile primelor forme de educare a lumii. Informatiile pe care acesta le
relateaza in continutul scrierilor sale ofera o perspectiva in detaliu atat a structurii cat si a
continutului predicii tipice din acele vremuri. Exemple specific de opere scrise de Antim
Ivireanul sunt :

· Didahii
· Chipurile Vechiului si Noului Testament
· Capete de porunca
· Invatatura bisericeasca

Talentul său de predicator se remarcă, mai ales, prin “Didahiile” sale care reprezintă cea mai
înaltă expresie a cuvântului rostit de până atunci.
“Didahiile” sunt scrieri ecleziastice de o valoare deosebită, cele 28 de predici fiind redactate
între 1709 și 1716 în stilul oratoriei bizantine, cu o exactitate exemplară, fiind rostite la
slujbele bisericești de la București și Târgoviște.
Scrisul era retoric, persuasiv, cu multe reclamații și interogații, sensurile existenței umane
fiind exprimate metaforic : “Unde ți-ai îngropat partea cea mai aleasă a sinelui tău, zidirea
cea mai iscusită a dumnezeieștei puteri, solia cea iubită a îngerilor?”viii.
Mitropolitul Antim Ivireanul este primul care a rupt tradiția, meritul “Didahiilor” fiind acela
că până la ele, slujbele bisericești nu se țineau în limba română. Acestea sunt elaborate cu
grijă și effort, fiind alcătuite cu înțelepciune și artă, după regulile disciplinei teologice. Prin
urmare, aceste predici constituie o prețioasă sursă de informație asupra evenimentelor istorice
contemporane.
Prin aceste “Didahii”, Antim demască falsitatea și obiceiul prostesc al privilegiaților de a
alerga dupa duhovnici ignoranți, afirmând că: “Dumnezeu nu se înșală, ci ne înșelăm noi
înșine, spre peirea noastră sufletească.”.ix
“Cuvânt de învățătură în duminica vameșului și a fariseului” este o predică profundă, subit
elaborată prin care oratorul ecleziast prezintă povestea a două personaje, vameșul și fasierul.
“Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți, a zis pilda
aceasta.”x

7
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Membru credincios, virtuos al instituției religioase, fariseul este prezentat drept un model
demn de urmat, pe când vameșul, cel de-al doilea personaj prezent din pildă este descris ca
fiind unul “negativ”, cel care fură de la aproapele său.
Prin prisma acestor personaje ne sunt prezentate două tipologii diferite de oameni, omul
virtuos și plin de sine și omul lipsit de virtute, însă credincios.
“Un drept care piere întru dreptatea lui”xi fasierul care în rugăciunile sale Îi reamintește lui
Dumnezeu constant cât de credincios și bun este cu cei din jurul său, asigurându-se că acesta
îi recunoaște valoarea. Prin acest comportament, dânsul demonstrează cât de satisfăcut este
de purtarea sa morală și de el însuși, deci prin urmare, nu are nevoie de Dumnezeul Care ne
avertizează că preferă abstinența de la egoism, Care mai degrabă preferă jertfa unei inimi
frânte și smerite, decât jertfa arderilor de tot. Din rugăciunile sale reies numai laude la adresa
sa, osândindu-i pe ceilalți.
Vameșul însă, el nu are ce să-i ofere Domnului. Recunoaște că păcătuiește, nemaiavând
încredere nici măcar în propria persoană. El nu se încrede în purtarea virtuoasă a fariseului, ci
numai in Dumnezeu. Numai în Dumnezeul Care cheamă păcătoșii la pocăință, și nu pe cei
“drepți” care nu au nevoie de El.
Dorința Acestuia este de a ne da seama de faptul că toți suntem păcătoși, iar prin urmare toți
avem nevoie de El.
Cu ajutorul acestei pilde, ni se deschid ochii, nouă, oamenilor, ca popor, pentru a realiza
faptul că păcatul este omenesc și că fără de nădejdea în Dânsul nu avem nimic, pierzându-ne
atât credința, cât și pe noi înșine.
Aceste predici relatate de Ivireanul au avut rolul de a contribui la progresul limbii române,
acesta prelungind viața unor arhaisme a căror dispariție ar fi sărăcit limba.
Frumusețea stilistică și înălțimea morală a acestora au prezentat o mare importanță asupra
evoluției limbii.
Din punct de vedere scolar însă, religia isi face aparitiaodata cu ridicarea primei scoli
romanesti. Acceastase afla in Ardeal, in curtea bisericii Sfantul Nicolae din Scheii
Brasovului. Existenta acestei scoli a fost atestata la finalul secolului al XV-lea (1497).

Aici existau trei tipuri de cursuri, care aveau in conținut diferite informații in funcție de
nivelul de amănunt si dificultate pe care fiecare curs îl aborda. Primul curs, cel primar, consta
in noțiuni de baza, precum cititul si scrisul ce se învățau pe baza cărțilorbisericești. Acesta
avea termen redus din punct de vedere al timpului petrecut efectiv la scoala. Al doilea curs
era cel superior pentru viitorii clerici, ce intra innotiuni avansate cu privire la religie, sau
gramatica. Cel de al treilea curs era destinat in special persoanelor care urmau sa devina
dascăli si purta numele de curs pedagogic.

8
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

La prestigiul primei scoliromanesti au contribuit mai multe persoane cu renume in religie. In

primul rand, Coresi, diaconul ce a scris primul catehism roman a tiparit 17 carti in limba
romana si slavona. Apoi, diaconul Oprea, principalul dascal al scolii a tradus “Ohtoihul” i in
limba romana.

În continuare vom vorbi despre opera ,,Viiața lumii” scrisă de către Miron Costin.

Miron Costin, născut pe 30 martie 1633 și decedat în decembrie 1691, a fost un important
cronicar moldovean, boier, dipolmat și dregător. Acesta se trage dintr-o familie de mari boieri
moldoveni, fiind fiul lui Iancu Costin și al lui Saftea Scoartes.

Acesta își face studiile la colegiul iezuit din orașul Bar și le continuă la cetatea Comenița,
remarcându-se prin inteligența sa. A studiat istoria, geografia, retorica, poetica, cunoscând
patru limbi străine: poloneză, rusă, latină și greacă.

Miron Costin este cunoscut pentru opera ,,Letopisețul Țării Moldovei”, unde continuă sa
scrie opera lui Grigore Ureche, redând o perioadă agitată din istoria Moldovei între anii 1595-
1661.

Acesta este recunoscut si pentru opera ,,Viiața lumii” care a fost scrisă de către acesta în anul
1673 însă a fost publicat în anul 1866 de Bogdan Petriceicu Hasdeu, Până în acel moment,
opera a fost recunoscută sub formă de manuscris sau copii ale manuscrisului.

La baza acestei opere stă o idee cunoscută tocmai din antichitate ,,vanitas vanitatum’’ care s-
ar traduce "deșertăciunea deșertăciunilor si toate sunt deșarte" sau ,,fortuna labilis” care are
sensul de soartă schimbătoare. Opera reprezintă o meditație referitoare la trecerea timpului și
la ideea că toate au un sfârșit inclusiv astrele. Aceasta este o inovație pentru perioada în care a
aparut, mai precis în secolul al-XVII-lea, deoarece are o structură complexă în care se
abordează o temă importantă și controversată.

Motivul pentru care Miron Costin a scris această operă este acela că ii era frică de moartea
acestuia după ce Petriceicu-Voda ar fi ordonat să fie căutat în Polonia de către toți boierii
după câteva conflicte cu cronicarul. Aceste informații sunt cunoscute din cronica scrisă de Ion
Neculce. Probabil acest conflict i-a creat cronicarului moldovean o stare de neliniște, o criză
sufletească, care l-ar fi determinat să mediteze asupra vieții și a morții, ajungând la concluzia
că toate sunt trecătoare.Titlul operei este sugestiv temei, acesta pregătind cititorul pentru ceea
ce a vrut să exprime Miron Costin in scrierea sa.
9
București, 2023
Colegiul Național “Grigore Moisil”
Filiera: teoretică| Profil: real | Specializare: mate-info
Clasa a XI-a C

Tema pe care se axează Miron Costin este soarta tragică pe care o au toate lucrurile, acestea,
mai dvreme sau mai târziu, sfarșindu-se inclusiv astrele. Acesta mai vorbește despre cât de
imprevizibilă este viața și cum se pot schimba și ce întorsătură pot avea lucrurile ,,Norocul la
un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul”, evidențind și faptul că timpul le va rezolva pe
toate. Cronicarul dorește să se consoleze și totodata să consoleze și ființa umană spunând că
până și elemntele cosmice au aceeași soartă ca și noi toți.

În opera sa apar unele idei preluate din Biblie, acesta îndrumându-ne să nu încălcăm cuvântul
lui Dumnezeu deoarece este foarte important să îl respectăm aici pentru a avea clemența Lui
după moarte. ,,Una,fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte, / În ceriu cu fericire în veci te
măreşte”.

Miron Costin abordează în opera ,,Viiața lumii” teme literare de mare răspândire, fiind
preluate mai târziu de către poeții romantici români, inclusiv de Mihai Eminescu în opera
sa ,,Ta twam asi” în care sintetizează legea identității și a unității Sinelui Suprem.

10
București, 2023
i
Biblia Ortodoxă- Cartea lui Iov, capitolul 42 versetul 5 și 6
ii2
Idem capitolul 14 versetul 4
iii3
Ibidem versetul 10
iv4
Ibidem versetul 14
5
Biblia Ortodoxă- Ecleziastul capitolul 1 versetul 2
6
Idem capitolul 2 versetul 11

Recitind literatura română veche, Dan Horia Mazilu

Dan Horia Mazilu (n. 20 aprilie 1943, Pitești – d. 16 septembrie 2008, București) a fost un specialist
în slavonă și limbi slave, profesor universitar, critic literar, estetician și istoric literar român. Reputat
cercetător în domeniul literaturii române vechi și al istoriei mentalităților, specialist în slavistică și
paleografie, profesorul Dan-Horia Mazilu este creator de școală la Facultatea de Litere și autor al
unor volume de referință precum: Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea (1976),
Literatura română în epoca Renașterii (1984), Proza oratorică în literatura română veche (2 vol.,
1986-1987), Recitind literatura română veche (3 vol., 1994-2001), Noi despre ceilalți. Fals tratat de
imagologie (1999), O istorie a blestemului (2001), Voievodul dincolo de sala tronului (2003),
Văduvele sau despre istorie la feminin (2008).
Chiar nu mai avem nevoie de literatura romana veche?
Mulți consideră că literatura veche nu mai este atât de populată ca acum 20 de ani, cu toate că
aceste opere încă fac parte viața noastră și încă sunt disponibile în biblioteci . Considerăm că nu ar
trebui uitate aceste literaturi, deoarece fac parte din istoria țării noastre alături de cărțile istorice care
și ele la randul lor sunt mult mai uitate. De asemenea, este mult mai simplu să înțelegem cursul unei
cărți scrise de acum 20 de ani decât de acum 100 sau chiar mai mult, dat fiind și faptul că limba
română a evoluat foarte mult față de începutul acesteia unde majoritatea cuvintelor erau scrise
diferit.
„Să constatăm că acest depozit de răspunsuri – literatură română veche (îi propunem cititorului să
accepte, măcar pentru discuția de față, aceasta sintagmă impusă de o tradiție a cercetării) – este
tratat, în anii din urmă, cu tot mai puțin interes. Se întâmpla acest lucru, în chip bizar, tocmai în
vremea care, pe de o parte, a eliminat toate opreliștile ridicate cândva în cercetarea aportului
Bisericii și a literaturii ei – furnizoare a cărții și a propunerilor privind cele dintâi temeiuri pentru o
mișcare cu caracter cultural și literar cât de cât coerentă, conștientă de menirea ei – într-un timp
când spațiul unde s-a născut acest neam fremăta de primejdii, când așezările politice erau incipiente,
iar ordinea socială abia își caută, trudnic, rosturile – și capabilă să producă, în timp, elementele unor
definiri particulare, iar pe de altă parte, oferă toate deschiderile trebuincioase unor cercetări în stare
să dovedească mersul sincron (în genere) al scrisului românesc cu evoluțiile europene.”