Colegiul Național „Grigore Moisil”

Profilul: Științe ale Naturii

Clasa a XI-a D

Formarea conștiinței istorice

− Studiu de caz −

Karina Bancheș
Rareș Iorga
Alexia Nedelcu
Matei Negoescu
Diana Popa
Matei Popescu

București, octombrie 2020

Page 1 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

Introducere
Formarea conștiinței istorice, privită ca parte esențială în definirea identității unei națiuni,
este un proces complex și dinamic, în care relatarea scrisă a evenimentelor istorice, a faptelor
unor personalități notabile, precum și amănuntele legate de modul de viață, de cultura și
manifestările religioase ale unor grupuri sociale, într-un anumit spațiu temporal, joacă un rol
deosebit de important. Fiecare popor și fiecare neam caută să-și contureze un profil specific, unic
dacă se poate, să identifice acele elemente care îl fac deosebit în comparație cu alții. Însumarea
acestor particularități și reflectarea lor în scrieri, cronici și documente contribuie, în timp, la
definirea unei identități precise.

Germenii formării conștiinței istorice românești apar la jumătatea mileniului trecut, pe

fondul asimilării curentului umanist care, prin valorizarea rațiunii și a cunoașterii, zdruncină
serios modul de abordare arhaic fundamentat pe conștiința religioasă. La noi, deschizători de
drumuri sunt cronicarii moldoveni. Scrierile lor sunt prima punte care face trecerea de la scrierea
în limba slavonă în cea latină și română arhaică, urmând cursul umanismului renancestist,
răspândit deja în toată Europa și care sublinia superioritatea literaturii latine. Celebrul ”De la Rîm
ne tragem” a lui Grigore Ureche afirmă cât se poate de clar descendența latină și justețea
renunțării la scrierea în limba slavonă, așezând astfel un pilon central la temelia formării
conștiinței istorice românești. Ulterior, Miron Costin avea să consolideze și el constatarea lui
Grigore Ureche, menționând: (…) iar nu întrebăm: știi moldoveneaște?, ci întrebăm știi
romăneaște?, adecă râmleneaște (…).

Chiar dacă alfabetul chirilic a fost folosit până la jumătatea secolului XIX, când s-a
produs înlocuirea acestuia cu cel latin în scrierea limbii române, efortul cronicarilor moldoveni în
a pune bazele istoriografiei române și a contribui la formarea conștiinței istorice naționale rămâne
la fel de însemnat.

Grigore Ureche
Este cunoscut faptul că, până în secolul al XVI-lea, limba de cultură pe atunci în Țara
Moldovei era cea slavonă, factor ce a determinat ca primele scrieri istorice să fie realizate
folosind alfabetul chirilic. Două scrieri importante din acele vremuri sunt Cronica anonimă a lui

Page 2 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

Ștefan cel Mare, întocmită spre sfârșitul secolului al XV-lea, începutul celui de-al XVI-lea, și
Cronicile călugărilor Macarie, Eftimie și Azarie.

Așadar, primul document întocmit în limba română, Scrisoarea lui Neacșu din
Câmpulung din 1521, a reprezentat punctul de pornire al istoriografiei române, având un conținut
informativ cu privire la mișcările militare ale otomanilor pe teritoriul învecinat Dunării.

Circa 100 de ani mai târziu, cronicarul Grigore Ureche, în urma studiilor făcute la Școala
Frăției Ortodoxe din Uniunea statală polo-lituaniană, inițiază Letopisețul Țării Moldovei, scriere
ce cuprinde studiul cronologic al evenimentelor începând cu al doilea descălecat (Dragoș Vodă -
1359), până la a doua domnie a lui Aron Vodă (1594). Astfel, acesta acoperă, pe cont propriu,
prin opera sa, o succesiune de evenimente care se derulează pe parcursul a 236 de ani, pentru ca
mai apoi să predea ștafeta ucenicului său, Miron Costin. La rândul său, acesta continuă
Letopisețul până la domnia lui Ștefăniță Vodă Lupu (1661). Ion Neculce, ucenicul lui Miron
Costin, încheie această lucrare cu a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743). Cronicile
celor trei constituie o primă imagine a istoriei poporului nostru, având o importanță istorică
deosebită prin abordarea problemei legate de originea latină a românilor, din punct de vedere
lingvistic și literar.

Prin predoslovia de la începutul cronicii, Grigore Ureche argumentează importanţa

cunoştinţelor despre trecut dorind să accentueze, în urma studiilor realizate în Polonia, originea
romanică a poporului român şi a limbii sale. Aceasta consideră cu o fermă convingere că „de la
Rîm ne tragem”, aducînd drept exemplu cuvintele: carne, găină, părinte, cu echivalentul lor latin.
Cronicarul concluzionează la sfârșitul capitolului că „rumânii, cîţi se află lăcuitori la Ţara
Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sîntu cu moldovenii”1. Vehemența lui
Grigore Ureche este susținută de sensul profund umanist conferit memoriei istorice prin
mărturiile acestuia: „ca să nu să înece a toate țărâle anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să
să asemene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără de minte.”2 și ”nu numai letopisețul nostru,
ce și cărțile streine am cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte

1
Andrei Eşanu, "Cultură şi civilizaţie medievală românească", Editura ARC, Chişinău (www.istoria.md)
2
N. Manolescu, ”Limba și literatura română. Manual pentru clasa a XI-a”, editura Sigma, 2006, p. 38

Page 3 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

deșarte, ce de dreptate”3. În plus, concizia și dinamismul narațiunii este redată de aria

cronologică a celor 236 de ani, raportată la volumul consemnării Letopisețului.

Deopotrivă, Grigore Ureche își dedică o mare parte a documentației domniei lui Ștefan
cel Mare, detaliind evenimentele istorice din timpul acestuia cu mare precizie. Apelând la arta
portretului, cronicarul oferă cititorului o imagine completă a caracterizării conducătorului Țării
Moldovei. Grigore Ureche accentuează în repetate rânduri trăsătura predominantă a domnitorului,
și anume curajul și devotamentul față de poporul său: „Ștefan vodă, fiindu gata de războiu ca un
leu ce nu-l poate îmblânzi nimenea” și „om întreg la fire, neléneșu ”4. De asemenea,
cronicarul amintește unul din cele mai importante episoade din acea perioadă, și anume
construirea mănăstirii Putna: „ vrându să răscumpere cetățile carile le luase păgânii de la alți
domni, pogorât-au cu toată putérea sa spre cetatea Chiliei. [...] îmblânzia oamenii în cetate.
Décia și cetatea Albă au tras și multă năvală făcându, dobândi și cetatea Albă. Și așa, amandoao
cetățile, cu multă moarte și pieire de ai săi, le dobândi […] Iară în al zécilea an al domnii sale,
în anii 6974 [1466], iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slavia lui Dumnezeu a
Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei.”. 5 Cu toate acestea însă, acesta admite cusurul lui Ștefan cel
Mare spre finele lucrării referitoare la domnitor, alături de prezentarea ultimelor zile din viața sa
și o scurtă descriere fizică: „fost-au acestu Ștefan vodă un om nu mare de statu, mânios și de
grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte, omorâea fără județu”.

Miron Costin
Lucrarea istorică începută de Grigore Ureche se continuă cu opera realizată de către ucenicul

cronicarului, Miron Costin. Deși acesta s-a aflat sub aripa lui Grigore Ureche, se observă cum
scrierea lui Miron Costin este influențată de contextul temporal și de viziunea proprie. Spre
deosebire de mentorul său, Miron Costin dorește să prezinte, în paralel, atât evenimentele istorice
ale perioadei, cât și viața cotidiană și cultura poporului din secolul al XVII-lea. Astfel, cronicarul
conferă Letopisețului o nuanță literară și poetică, trăsătură ce se evidențiază prin mărcile

43
Grigore Ureche, ”Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor
carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”, ediția a II-a, îngrijită de P. P. Panaitescu, București, 1958, p. 142
5
Sfânta Mănăstire Putna, ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, editura ”Mușatinii”, 2004 (din ”Letopisețul de la Putna nr. I” în
”Cronicile slavo-române”) p. 62

Page 4 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

oralității. Așadar, opera lui Miron Costin cuprinde evenimentele istorice începând de la Aron
Vodă până la a doua domnie a lui Ștefăniță Vodă Lupu (1661).

Miron Costin a contribuit și el la formarea conștiinței istorice, fiind cel ce a continuat

cronica lui Grigore Ureche, participând sau vazând faptele relatate, spre deosebire de cronicarul
dinaintea sa. Acesta arată o oarecare afectivitate față de cititorii săi și pare oarecum extenuat de
greutatea faptelor sale. Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta
familie de boieri a Movileştilor din Moldova și s-a născut în 1633. Se remarcă sinceritatea cu care
exprimă faptele, fiind mai direct decât Ion Neculce și având o cu totul altă abordare.

Ion Neculce
Ion Neculce, pe lângă “Letopisețul Țării Moldovei”, scrie și notează fapte istorice
deosebite și în “O samă de cuvinte” marcând evenimente importante, relevante pentru oricare
generație viitoare timpului scrierii, astfel ajutând istoricii următori sa înțeleagă mecanismul
probabil ilogic al funcționării. Această scriere însă, se diferențiază de Letopiseț prin structură și
mai cu seamă prin informațiile transmise. În ceea ce privește Letopisețul, majoritatea oamenilor
care au trăit în perioada respectiva pot confirma faptele transmise de scritor, pot avea păreri
diverse și pot infirma sau dezbate aceste informații, rolul acestuia în formarea conștiinței istorice
române fiind de a crea o bază de informații social-culturală, chiar și religioasă, și de a informa cu
privire la trecut, fiind prezentate informațiile strict necesare. Ion Neculce afirmă pe de altă parte
că, în “O samă de cuvinte”, scrierile sunt „audzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni, şi în
letopiseţu nu sunt scrise”6. Aceste scrieri apar sub forma unor legende, probabil mai puțin
cunoscute, care fac Țara Moldovei să se cutremure, fiind 42 la număr. Legendele, dacă ar exista o
piramidă grafică, s-ar afla spre vârful acesteia, fiind informații în plus, cititorii lor având o
curioziate mai mare, având probabil un caracter mai puțin sigur, pe când informațiile din
Letopiseț se află la baza piramidei, fiind fondul principal de cunostințe. Din cele menționate
anterior, rezultă că Ion Neculce și-a dorit neapărat să continue în incipitul cărții ce au început cei
dinaintea sa și și-a dorit să introducă mai ușor informațiile dure din Letopiseț, aflându-se în fața
acestuia.
Pentru înțelegerea mai ușoară a formarea conștiinței istorice, va fi analizată din trei puncte
de vedere: social, cultural și religios, fiind necesară povestirea unor istorisiri. În Legenda III, este
povestită crearea mănăstirii Putna. Pentru a alege locul zidirii, Ștefan-vodă a decis să se tragă cu
arcul de pe “un vârvu de munte” de către doi copii, supraveghetorul lor și domnitor. Unde a ajuns
săgeata trasă de Ștefan-vodă s-a hotărât să fie masa din mijlocul altarului( “prestolul”), unde a
ajuns cea trasă de vătaf s-a decis sa fie poarta, iar unde a ajuns cea trasă de copil s-a făcut
clopotnița. Legenda spune că săgeata celuilalt copil a ajuns mai departe decât cea a domnitorului,
care, furios, a decis să îi taie capul si să facă acolo o bisericuță de lemn. Această legendă
ilustreaza atăt formarea din punct de vedere social, prin lipsa capacității de acceptare a faptului că

6
Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei precedat de O samă de cuvinte, text stabilit, prefață și
tabel cronologic de Iorgu Iordan, Editura pentru Literatură, București, 1963

Page 5 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

altcineva poate face ceva mai bine, ambiția poporului și incapabilitatea de bucurie la momentul
reușitei altei persoane, din punct de vedere cultural, neamul este atașat de ideea de a lăsa ceva
însemnat în urmă și prin modul in care luăm decizii, cat si din punct de vedere religios, prin
importanța enormă acordata manăstirilor și bisericilor.
O alta legenda, ce subliniază naivitatea, încercarea de integrare și umorul poporului este
Legenda X, în care este relatat cum logofătul Tăutu, trimis la turci, este servit cu cafea, iar acesta
neștiind ce este, ridică ceașca, ciocnește precum obiceiul din inima poporului său și spune „«- Să
trăiască împăratul şi vizirul!»”. Acest fapt subliniază mai cu seamă caracterul social al formării
conștiinței române, obiceiurile cunoscute fiind imposibil de uitat, acceptând cu greu obiceiuri
străine și aspirând la ideea de integrare indiferent de naivitatea afișată. Întrr-o nuanță puțin mai
estompată, observăm si caracterul cultural, românii fiin obișnuiți cu alte băuturi decat o simplă
cafea. Tăutu reprezintă cu pricepere tipologia românului ce aspiră afirmare.
Legenda XXII ilustează întâmplarea trăită de Barnovski-vodă legată de strănuturi, când
boierii îi spuneau  „ „Sănătos, doamne, şi pre voia mării tale!” însă acesta nu se oprește până când
cineva îi prevestește moartea prin „Viermi, doamne”, strănutul oprindu-se imediat. Prin această
legendă se observă cu ușurință frica poporului românesc cu privire la moarte, iar într-un strat mai
profund pesimismul neamului. Este în firea oamenilor, aparent, să ignore reacțiile pozitive, astfel
acordă mai multă atenție celor ce le doresc răul, îi ambiționează, decât celor care le doresc binele.
O ultimă legendă importantă este cea a lui Nicolae Milescu Spătarul, care îi este inițial
drag lui Ștefan-vodă, dar dorindu-și din ce în ce mai mult ajunge să îi trimită lui Constantin-vodă
cel Bătrân Basarab niște scrisori viclene, care îl supără pe domnitor, acesta prouncind să i se taie
nasul, astfel primind porecla de Niculai Cârnul. Recuperandu-și nasul prin tratament in Țara
Nemțească a plecat în Rusia unde l-a învățat pe Petru cel Mare, care l-a îndrăgit. De aici reiese
caracterul viclean și nemulțumit al oamenilor, dar și dorința de răzbunare.
Nicolae Manolescu spune despre Ion Neculce că evită in scrierea sa discuția pe larg
despre “drumurile mari ale istoriei”, alegând să scoată în evidența detalii aparent nesemnificative,
însă cu rol important in formarea conștiinței istorice. Acesta afirmă:”Parcurgându-le, aveam
impresia că autorul a evitat cu intenție drumurile mari ale istoriei, alegând potecile neînsemnate,
care te scot în vecinătatea unor fapte mai puțin știute sau aflate in spatele tabloului tuturor
cunoscut, dar cu atât mai atrăgătoare”7. Cu siguranță ca Ion Neculce și-a dorit, prin scrierea sa, să
sublinieze și alte aspecte în afară de cele cunoscute deja de majoritatea oamenilor, venind cu
anumite legende care umanizează personajele parcă de poveste, subliniindu-le atât defectele
omenești, cât și calitățiile de lăudat, reușind să integreze cititorul în operă prin regăsirea
personală in tipologiile de oameni prezentați. Acesta are un rol important, aproape definitoriu în
formarea conștiinței istorice, deoarece, pe lângă baza de informații care tinde spre subiectivitate,
vine cu un plus de individualitate, povestind și întâmplările mai puțin rigide, mai ușor de asimilat,
7
Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură, Editura
Paralela 45, Pitești,2008

Page 6 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

fiind asemenea unor povești de care s-ar bucura oricine. Transmite că domnitorii erau oameni
simplii, cu anumite caracteristici regăsite în anumită masură și într-un om contempora, pictând cu
măiestrie detaliile care fac diferența pe pânza deja creionată de Letopiseț. Oralitatea, proverbele,
caracterizările redau o anumită originalitate scrierilor sale. Oralitatea se prezintă prin interjecții
specifice personajului în cauză, care păstrează tradiționalitatea și modul în care se transimteau
informațiile. Proverbele „Pasărea vicleană dă singură-n laţ” susțin autenticitatea și introduc
elemente de limbaj. Caracterizările prezintă întotdeauna un aspect specific, nefiind banale, Cum
spune G. Călinescu:”La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră cateva
note tipice[…]Portretul neculcian stă la mijloc între caricatură și tablou”8.
Concluzionând. Ion Neculce aduce informații total necesare în conturarea conștiinței
istorice, atât prin Letopiseț, unde discută elemente greu interpretabile, într-un mod ușor subiectiv,
cât și prin “O samă de cuvinte“, unde redă elemente plăcute, ușor perceptibile la momentul
deținerii fondului principal de cunoștințe, fiind asemenea unui profesor ce întâi destinde
atmosfera orei prin niște istorisiri și povești ce îi introduce pe aceștia în subiectul orei.
Ion Neculce își scrie cronica într-o vreme în care oamenii luminați din Moldova susțineau
necesitatea unei istorii complete a țării lor. Născut in 1672, în satul Prigorenii Mici (astazi Ion
Neculce, în județul Iași) acesta era fiul boierului Ienachi Neculce zis vistiernicul si al Catrinei
Cantacuzino, cumnata lui Vasile Lupu.

Autorul continuă munca lui Miron Costin, povestind istoria Moldovei, începând de la
Dabija-Vodă (1662) până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743). Acest letopiseț
este de o importanță remarcabilă, atât din punct de vedere istoric, cât si cultural, deoarece, fiind
singura cronica din acea vreme, fără de aceasta nu am fi știut nimic din istoria Moldovei din
perioada desemnată anterior. Scrierile lui Neculce ne duc cu gândul la cele ale lui Ion Creangă,
ambii trăind in perioade aproapiate, desi nu au fost contemporani. G Călinescu afirmă in ,,Istoria
literaturii române de la origini până în prezent” ca ,,În Neculce se înfăptuiește cu un veac înainte
acel amestec de mică cultură de tîrgoveț și de înțelepciune țărănească[…] Cu Creangă, el are
împreună ingenuitatea șireată, acel tic de a se socoti neghiob, crezându-se totuși destept.”9 De
asemenea, se mai remarcă prezența umorului popular si al tonului moralizator. Drept exemplu
putem lua afirmațiile cronicarului despre pedeapsa polonezilor de la Dumbrava-Rosie: ,,ei sa ruga
sa nu-i impungă, ce sâ-i bată cu biciuștile, iar când îi bate cu biciușcile, ei să ruga sa-i impungă.”
8
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă,
București, 1941

9
Ibidem

Page 7 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

La acestea se adaugă și stilul său filozofic, marcat de proverbele din izvor popular si cele din
Biblie: ,,Paza buna trece primejdia re, mielul blând suge la doo maice, capul plecat nu-l prinde
sabia” sau ,,Calul râios gaseste copacul scorțos”.

Acesta debuteaza opera sa prin relatarea a 42 de legende populare, intitulate ,,O sama de
cuvinte”, ce au scopul de a introduce cititorul in operă. Este interesant modul în care Ion Neculce
i se adresează cititorului: spre deosebire de predecesorii săi, cronicarul alege o abordare
indiferentă de opinia cititorului, exemplificată in citatul ,,deci cine va ceti si le va crede, bine va
fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine”. Cele 42 de scrieri sunt auzite din vorbă in vorbă ,
urmând să reprezinte baza unor scrieri moderne precum “Daniil Sihastru” de Dimitrie
Bolintineanu , “Altarul mănăstirii Putna “ de Vasile Alecsandri.

Ion Neculce ajută la formea conștinței istorice din trei puncte de vedere: social, cultural si
religios. Cele 25 de capitole ne aduc în prim plan atât evenimentele relevante precum războaiele
și schimbările cât și cele mai puțin interesante precum viața de zi cu zi a omului simplu.

Opera lui Neculce este de mare importanță in formarea constiinței istorice. Când vorbim
despre aceasta, ne referim la trei aspecte, respectiv cel social, cultural si religios.

Putem observa aspecte sociale încă din primul capitol al operei, în care ni se prezintă
încoronarea Dabijii-Voda, “Vinit-au Dabije-vodă în scaonul domnescu în Iași, tuturor cu bucurie
de bună părere pentru domnu bun de boieriu de țară. Și era tuturor cu bine. Și nu era nici un
boieriu în prepus sau în minciuni la acest domnu, nici țara nu era împresurată cu dările pre acea
vreme.”10 ,modul în care acesta se comporta cu oamenii de rând : “ Acest domnu avè obicei, cînd
șidè la masă și vidè niscaiva oameni săraci dvorind prin ogradă, învăța de lua cîte doao, trii blide
de bucate din masa lui și pîine și vin și le trimitè acelor oameni în ogradă ,de mîanca acei
oameni.”11 De aici reiese caracterul milostiv al domnitorului, față de poporul său, domnul arătând
dragostea sa fața de poporul sau.

10
Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei precedat de O samă de cuvinte, text stabilit, prefață și tabel cronologic de
Iorgu Iordan, Editura pentru Literatură, București, 1963;

11
Ibidem

Page 8 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

Ulterior, ne este prezentată lupta pe care Dabija Voda a purtat-o alături de” Grigorie ,
feciorul Ghicăi-vodă , domnul Țărîi Muntenesti “ la Rusova împotriva Imperiului Otoman, care
încercă să ne vasalizeze. Aici este scos in evidență un aspect important din cultura română,
respectiv patriostismul, domnitorilor celor doua țări refuzând să se supună turcilor si acceptând
mai repede moartea. Această trasătura de caracter este denotată și de încoronarea Dabijii-vodă,
citat în paragraful anterior, domnitorul, după cum am menționat, dând inapoi poporului său pe
care il iubea atât de mult. Alt citat semnificativ ce scoate în evidență un obicei din cultura de la
vremea aceea este reprezentat de secvența încoronării de catre mitropolitul Grigorie în Iasi, in
biserica ,,Sfinții Nicolaie”, acesta întorcându-se de la Țarigrad (Constantinopol, în prezent
Instanbul, Turcia), fiind însoțit de boieri, încă de la Galati până în Iasi: ,,Deci pornindu-să
Grigorie-vodă de la Țarigrad, ieșitu-i-au toată boierimea înainte la Galați.[…]Și de la Galați au
purcesu cu toată boierimea pân-aproape de Iași. Așijderea și din Iași ieșitu-i-au înainte căimăcanii
cu slujitorimea și cu orășenii și l-au băgat cu mare cinste în Sfinții Nicolaie, tîmpinându-l și
arhierei cu tot clirosul bisericii.” Prin grandoarea acestei ceremonii, se poate observa loialitatea si
respectul pe care îl aveau subordonații săi față de domn, scoțând in evidență responsabilitatea
masivă a conducătorului, atât față de popor cât și față de Dumnezeu.

Pe parcursul întregii opere, se fac referințe la religie, după cum s-a putut oberva in toate
citatele menționate până acum. Credința și spiritualitatea aveau un rol deosebit de important in
viața fiecărui om, religia fiind prezentă în absolut fiecare aspect din viața de zi cu zi, de la aspecte
generale, cum ar fi traiul cotidian, până la evenimente importante, spre exemplu, încoronările,
războaiele, etc. Un alt aspect religios din viața moldoveanului de rând, reiese din citatul: “Cîndu-
i mila lui Dumnedzău, slujește și mintea omului, și banii folosăcu, iar câdu-i mânie de la
Dumnedzău, nice mintea nu slujește, nice prietinii, nice banii, precum mai înainte la rândul lor să
va arăta”, ce evidentiază din nou strictețea cu care moldoveanul tratează cuvântul lui Dumnezeu.

Astfel, putem afirma că scrierile cronicarului Ion Neculce au o valoare nemărginită, din
punct de vedere istoric, cât și social, cultural și religios, acesta fiind un mare cronicar din acea
vreme, fără de care nu am fi putut privi astăzi prin această “masina a timpului”, din care se pot
afla atât de multe aspecte din viața cotidiană a unui moldovean de rând, cât și evenimente istorice

Page 9 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

mai interesante, care și-au pus amprenta pe popor și care au modelat civilizația modernă, dar mai
ales constiința istorică

Dimitrie Cantemir
“Unii tac din înțelepciune,alții din prostie.Oricum ar fi,tăcerea lor vorbește”-D Cantemir
“Istoria ierolgifica”,cunoscută și sub titlul complet "Istoriia ieroglifică în doasprădzece părți
împărțită, așijderea cu 760 de sentențîi frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor
streine tâlcuitoare” este o scriere alegorică elaborată de Dimitrie Cantemir în anul 1705,fiind
printre puținele opere scrise în limba română .Scrierea își capătă denumirea de “istorie secretă”
datorită faptului că nu numai numele personajele și contemporanii autorului sunt ascunse sub
denumiri de pasări și patrupede,dar și faptele la care se face aluzie în text sunt redate prin
alegorii.Dimitrie Cantemir dorește astfel să evite posibilele urmări pe care le-ar fi avut de suferit
din partea contemporanilor ce luau parte acțiunii narate în mod direct.Manuscrisul scrierii a fost
cumpărat de la urmașii lui Cantemir de către consirul aulic Nicolae Batis-Kamenski și a intrat în
1783 în posesia Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova.
Conținutul romanului înfățișează conflictul dintre Dimitrie Cantemir și fratele său Antoh
Cantemir ,pe de o parte ,și cel cu domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu și Domnul
Moldovei Mihai Racoviță ,pe de alta .Conflictul dintre Brâncoveni și Cantmiri este generat de
ocuparea tronului Moldovei de către Mihai Racoviță.Romanul este însă cifrat prin intermediul
unor măști și simboluri.Așadar,”Împărăția patrupedelor” sau “Țara Leului” este Moldova,iar Țara
Românească este “Împărăția păsărilor” sau “Țara Vulturilor”.Romanul se rezumă în mare ,la
preluarea conducerii patrupedelor de Mihail Racoviță,intitulat struțocamilă.Acestuia îi este
atribuit un animal hibrid,și pasare și patruped ,moldovean că origine și muntean prin faptul că era
unealta lui Brâncoveanu,cel care insista că Mihai Racoviță să fie ales domn de către adunare,fapt
la care boierii moldoveni nu îndrăznesc să se împotrivească.Corbul (Constantin Brâncoveanu) și
Struțocamila bănuiesc că Filul (Antioh Cantemir) și Inorogul (Dimitrie Cantemir) uneltesc în
împărăția peștilor,așa că pun la cale prinderea Inorogului.Șoimul ,înfățișarea lui Toma
Cantacuzino,este numit responsabil penttu aceasta misiune,însă acesta eșuează,trecând de partea
Inorogului ce reușește să îl cucerească cu empatia sa.Ulterior,D. Cantemir cade în capcana
Hameleonului(Scarlat Ruset) și este predat crocodililor,denumire alegorică aleasă pentru
demnitarii turci cu scopul de a evidenția lăcomia.Inorogul este azvârlit în închisoare(“Eu m-am
vechit, m-am veştedzit şi ca florile de brumă m-am ovilit. Soarele m-au lovit, căldura m-au pălit,
vînturile m-au negrit, drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit”)12,însă reușește într un final să
se elibereze în schimbul unei sume mari de bani.La sfârșit,conjuctura politică se schimbă,iar
Corbul și Inorogul sunt nevoiți să se împace.
Opera îmbină mai multe specii și genuri literare,dar și o gamă largă de tehnici și moduri de
expunere precum narațiunea,monologul artistic,etc.Se remarca tehnica povestirii în ramă,pe care
o întâlnim și în “Panciantantra”,”O mie și una de nopți” și “Istoria Sindipii”.O alta sursa de
12
“Istoria ieroglifică” ,D. Cantemir

Page 10 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

inspirație sunt romanele medievale “Le Roman de la Rose”(Romanul trandafirului)și “Le Roman
de Renard”(Romanul Vulpoiului),cu care “Istoria ieroglifică” a fost comparată de G Cainescu ca
un “adevărat Roman de Renard romanesc,însă cu scopuri polemice”13.Cu toate
acestea ,adevăratele modele ale scrierii le constituie “Fiziologul” și “Etiopicele lui Heliodor”,de
la care a împrumutat procedeul artistic al inversării ordinei narative.De asemenea,portretele
morale sunt realizate în mod migălos și au un caracter profund satiric.
În ceea ce privește contribuția operei la formarea conștiinței istorice,cel mai important factor îl
reprezintă apariția sa târzie ,la mult timp de la moartea scriitorului,în cea de a doua jumătate a
secolului trecut.Astfel,informația este transpusă într un alt prezent fata de cel prezentat în
roman,evidențiind faptul că publicarea timpurie a lucrării ar fi schimbat cursul dezvoltării
literaturii noastre.Totuși,în pofida acestui aspect,Dimitrie Cantemir rămâne personalitatea cea
mai complexa si cea mai importantă din literatură.Joaca un rol politic ,fiind Domnitor al
Moldovei între anii 1691-1771,dar în accelasi timp filozof și scriitor și membru al Academiei din
Berlin din 1714 . în accelasi rând,cărturarul afirmă “că adevărul, deşi tîrdziu, însă în deşert şi
nedovedit a rămînea nu poate”14 ,structura din care reiese că ieșirea la suprafață a lucrării cu un
secol mai tărziu nu reprezintă un impediment .Un alt fapt ce îl poziționează pe D. Cantemir drept
contribuitor direct la formarea conștiinței istorice este implicarea familiei sale în moartea unuia
dintre cei mai importanți cronicari din acea vreme ,Miron Costin,asasinat din ordinul
domnitorului analfabet Constantin Cantemir,tatăl cărturarului moldovean.

Radu Popescu
Radu Popescu născut în anul 1655 și decedat în anul 1729 a fost cronicar român, vornic
muntean și cronicar oficial la curtea lui Nicolae Mavrocordat. Acesta s-a ocupat de ,,Istoriile
Domnilor Țării Românești” ce cuprind anii 1290-1728, ce reprezintă un important mijloc de
fomare a cunștinței istorice.

Fapt ce se constată încă din incipit este acela că între cronicarii moldoveni și cei munteni
există numeroase difențe începând de la modul de a scrie până la cel de gândire asupra faptelor
isotrice. Dacă în cazul moldovenilor aceștia își predau ștafeta din generație în generație, la polul
opus se află cei munteni care își expun viziuni total diferite despre aceleași momente istorice
abordate.

De cele mai multe ori scrierile muntenești sunt anonime, din cauza faptului că în acele
timpuri creațiile ce deranjau famiile regale erau pedepsite aspru, existând astfel pedepse cu
13
G Călinescu afirma în “Literatul

14
afirmatie D. Cantemir

Page 11 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

moartea. De aceea în rândul cronicarilor munteni se găsesc doar trei nume marcante și anume:
Radu Popescu, Stoica Ludescu și Zilot Românul.

Luând exemplu scrierile lui Radu Popescu putem observa faptul că acesta se inspira din
scrierile cronicarilor moldoveni, vorbele sătenilor, dar și din cornicile străine. Acest lucru reiese
din: ,,Când ar citi cineva pe Ghiorghe Franți, istoricul, carele s-au și întâmplat la luarea
Țaringradului.”15. Radu Popescu deși trebuie să își creeze scrierile în funcție de ceilalți cronicari
și să filtreze informația prin prisma subiectivității sale, încearcă să dea dovadă de cât mai multă
obiectivitate, fapt care îl face să aibă scrieri cât mai sintetizate. Chiar și așa, prin scrierile sale
formează o cunoștință istorică din care norodul ar trebui să înțeleagă faptul că acțiunile noastre au
repercusiuni idee subliniată în ,,8. Domnia Radului vodă cel Frumos, leat 6953” unde după ce
autorul invocă moartea lui Bogdan vodă prin decapitare de către Pătru vodă Aron, este ilustrată
moartea acestuia realizată de Ștefan, fiul lui Bogdan, alături de Radu Vodă. O altă învățătură ce
se desprinde din acest fragment este aceea că deși ajutăm pe cineva trebuie să nu avem încredere
în nimeni pentru că așa cum Radu vodă l-a ajutat pe Ștefan să se răzbune, acesta a uitat tot binele
făcut și l-a atacat pe Radu alături de turci pentru a-l pune în locul său pe Laiotă vodă. Spre
deosebire de scrierile moldovenilor, unde era prezentată în mod majoritar domnia, viziunea
oamenilor asupra acesteia și bătăliile ce implicau strict Țara Moldovei, Radu Popescu are o
viziune mai complexă orientată mai mult asupra întâmplărilor petrecute în rândul altor popoare în
lipsa informațiilor despre poporul nostru. Acest lucru este subliniat în ,,10. Domnia lui Țepeluș
vodă, leat 6985 ” unde singurele întâmplări ce au legătură cu Țepeluș sunt acelea că a fost fiul lui
Laiotă vodă și a fost decapitat într-o luptă cu Ștefan vodă. În restul fragmentului sunt prezentate
Bătălia de la Chemir dintre Bătar Iștvan, principe din Ardeal și Turci unde sunt omorâți 30.000
de turci și 8000 de ostași din armata lui Iștvan, obținerea coroanei Țării Nemțești de către Mateiaș
Huneadi, craiul unguresc, cucerirea Țaringradului de către sulatnul Mehmet, și cum Ștefan cel
Bun a învins turcii când a fost atacat de aceștia.

O altă diferență dintre cronicarii moldoveni și cei munteni este aceea că dacă în cronicile
moldovenești există o exactitate mare privind anii de domnie, cum este remarcată în scrierea lui
Grigore Ureche despre Ștefan cel Mare și anii săi de domnie: ,,Au domnitu Ștefan Vodă 47 de ani

Radu Popescu, ,,Istoriile Domnilor Țării Românești”, Ștefan cel Mare și Sfânt, Sfânta
15

Mănăstire Putna, 2004, p.152

Page 12 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

2 luni și 3 săptămâni“16, pe când în scrierile lui Radu vodă apar perioade temporale nu bine fixate
în timp și uneori lipsind cu desăvârșire.

Unul dintre puținele momente unde reies infomații despre nivelul de cultură al societății
de la acea vreme este prezentat în fragemntul ce cuprinde ,,Domniia Radului vodă, fecior lui Vlad
vodă,leat 7004”. În acest fragment se ilustrează cum la venirea patriarhului Nifon, acesta are mult
de lucrat fapt ce reiese din: ,,multe învățături sufletești învață, și îndreapta biserica, pentru că era
rumânii proști, atât vlădicii, episcopii, cât și popii și toți ceilalți.”

Bibliografie

16
Grigore Ureche, ,,Letopisețul Țării Moldovei”

Page 13 of 14
Colegiul Național „Grigore Moisil”
Profilul: Științe ale Naturii
Clasa a XI-a D

N. Cartojan, ”Istoria literaturii române vechi”, editura Minerva, București, 1980

D.Cantemir, „Istoria Ieroglifica”, editura Minerva, București,1983

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală

pentru Literatură și Artă, București, 1941
Andrei Eşanu, "Cultură şi civilizaţie medievală românească", Editura ARC, Chişinău

Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură, Editura
Paralela 45, Pitești,2008
N. Manolescu, ”Limba și literatura română. Manual pentru clasa a XI-a”, editura Sigma

Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei precedat de O samă de cuvinte, text stabilit,
prefață și tabel cronologic de Iorgu Iordan, Editura pentru Literatură, București, 1963;
Grigore Ureche, ”Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul
anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”, ediția a II-a,
îngrijită de P. P. Panaitescu, București, 1958, p. 142

Sfânta Mănăstire Putna, ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, editura ”Mușatinii”, 2004 (din
”Letopisețul de la Putna nr. I” în ”Cronicile slavo-române”) p. 62

Page 14 of 14