Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
28 „DECELUȘ”,
mun. Bălți
Obiectivele stabilite pentru evaluarea initială au urmărit nivelul la care se află copiii la
intrarea în grădiniţă, în ceea ce privesc cele cinci domenii de dezvoltare.
1. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ŞI IGIENEI PERSONALE
S-a urmărit modul în care copiii își coordonează destul de bine mușchii în desfășurarea
unor activități diverse, specifice vârstei, manifestă deprinderi de păstrare a igienei personale și a
felului în care se orientează în spațiu pe baza simțurilor. Din punct de vedere fizic copiii sunt
bine dezvoltați, îşi coordonează suficient de bine mişcările pentru nivelul lor de vârstă.
Măsuri ameliorative
Se va face repetarea aşezării în formaţie şi în cadrul altor activităţi; exersarea individuală
pentru a-şi însuşi corect cunoştinţele referitoare la propria schemă corporală; copiii vor fi
antrenaţi în activităţi sportive şi ajutaţi să-şi perfecţioneze deprinderile mortice.
2. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ
S-a constatat ca există copii care demonstrează abilități de solicitare și de primire a
ajutorului în situaţii problematice specifice, însă nu toți inițiază interacţiuni pozitive cu copii de
vârstă apropiată. Unii copiii demonstrează acceptare și înțelegere faţă de celelalte persoane din
mediul apropiat, în timp ce alții sunt centrați doar pe propria persoană, refuzând să participle la
activitățile și jocurile de grup. În această perioadă s-a constatat că preşcolarii răspund destul de
bine noilor cerinţe privind distanţarea şi jocul paralel, neavând comportamente negative în acest
sens.
Majoritatea copiilor au acceptat modul de interacţiune cu copii de aceeaşi vârstă sau de
vârstă apropiată în diferite contexte, cer ajutorul educatoarelor când au nevoie.
Măsuri ameliorative
Prin jocuri de socializare și participând activ la toate activitățile desfășurate, copiii vor
dobândi mai multă toleranţă şi compasiune faţă de alţi colegi de grupă, vor învăţa să respecte
regulile de igienă personal şi colectivă în grupul din care fac parte.
3. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI ÎN ÎNVĂȚARE
Preşcolarii demontrează curiozitate în faţă unei situaţii noi şi solicită informaţii noi despre
ceea ce îl interesează.
Copiii manifestă curiozitate şi interes pentru experimentarea și învăţarea în situații noi și
inițiează activități de învățare și interacțiuni alături de colegi sau cu adulții din mediul apropiat.
Majoritatea copiilor demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice, muzicale și
practice, în conversații și povestiri creative.
Măsuri ameliorative
Prin activitățile desfășurate copiii vor fi încurajați să finalizeze sarcinile de lucru cu
consecvență și să integreze ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmplină
dificultăți. Vom încuraja copiii să utilizeze cele însuşite în situaţii noi: să formeze obiecte variate
din formele geometrice cunoscute, să utilizeze acţiuni de aplicaţie şi modelare în jocul liber, să
compună un cântecel pentru versurile memorizate, să transfere materiale dintr-un centru într-altul
pentru a îmbogăţi produsul final.
4. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI
SCRIERII
Majoritatea copiilor exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea
înțelegerii și receptării lui, demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării
ideilor, emoțiilor, semnificațiilor.
În ceea ce priveste limbajul şi comunicarea 51,23% dintre copii au o exprimare şi
o pronunţie corectă, unii întâmpină greutăţi la pronunţarea unor sunete sau în exprimare, iar
alți copii au nevoie de sprijin când se exprimă, au dificultăţi în pronunţie, vocabular sărac şi
inhibiţie în ceea ce priveşte vorbirea.
Măsuri ameliorative
Copiii care se exprimă mai greu în propoziţii vor fi antrenaţi şi activităţi într-un program de
exersare a comunicării orale în activităţile alese de repovestire după imagini pentru reactualizarea
conţinuturilor poveştilor cunoscute şi pentru antrenarea tuturor copiilor în repovestiri. Ceilalţi copii vor
fi antrenaţi în activităţi precum dezvoltarea limbajului oral şi a comunicării orale , fiind solicitaţi în
rezolvarea unor sarcini mai complicate , cu grad de dificultate mai mare .