UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Facultatea de Psihologie, Știnţele Educaţiei şi Asistență Socială

DISCIPLINA: DEFECTOLOGIE
TITULAR: Lect.univ.dr. Ana Maria Lăzărescu
Student, anul 3: Talica Ioan Cristian

Cititi cu atenţie şi marcaţi cu x răspunsul/răspunsurile corect(e):

1. Handicapul de auz face parte din categoria :

a. Deficienţelor intelectuale
b. Deficienţelor senzoriale X
c. Deficienţelor de vorbire
2. La persoanele cu handicap fizic sunt alterate:
a. Posibilităţile de achiziţionare
b. Căile de acces X
c. Condiţiile de exersare
3. Sistemele de bază ale învăţării copiilor surzi sunt:
a. Sistemelor semnelor metodice X
b. Alfabetul Braille
c. Sistemul german sau metoda orală X
4. Deficienţa mintală desemnează:
a. stări de nedezvoltare, opriri în dezvoltare sau dezvoltare incompletă a activităţii psihice X
b. o scădere, o diminuare în funcţionarea mintală. X
c. incapacitatea de a desfăşura activităţi de abstractizare, generalizare, sau operaţiile instructiv-
educative X
5. Depistarea precoce a disfuncţiei auditive se face de către:
a. Audiolog
b. Orl-ist
c. Familie X
6. Instruirea nevăzătorilor se face prin
a. Alfabetul Braille X
b. Pipăire X
c. Scrisul alb-negru
7. Surditatea de percepţie este cauzată de :
a. Afecţiuni ale urechii externe
b. Afecţiuni ale urechii interne
c. Afecţiuni ale nervului auditiv X
8. In Braille scrierea se realizează pe:
 a. Orizontală
b. Verticală X
c. De la stânga la dreapta
9. Cauzele predispozante ale handicapurilor fizice au în vedere:
a. Condiţiile inadecvate a activităţilor
b. Condiţiile de mediu şi de viaţă
c. Ereditatea X
10. Q.I. între 20-50 reprezintă:
a. Handicap de intelect moderat
b. Imbecilitatea X
c. Deficienţa mintală de gradul II

11. Precizați argumente pro/ contra privind integrarea școalară a copiilor cu dizabilități fizice în
programul școlilor de masă.
12. Prezentați care sunt avantajele și dezavantajele limbajului mimico-gestual
13. Precizați în ce constă intervenția compensator-recuperatorie în deficiența de vedere
14. Care sunt principalele repere utilizate în activitatea de evaluare/expertiză a copiilor cu deficit de
atenție și hiperactivitate. (ADHD)

Rezolvare:

11.
Argumente Pro:

1. Incluziune socială: Integrarea în școli de masă oferă copiilor cu dizabilități fizice șansa de a fi
parte a comunității și de a experimenta interacțiunile sociale cu colegii lor fără dizabilități. Acest
lucru contribuie la formarea unui mediu mai incluziv și divers.
2. Învățare reciprocă: Copiii fără dizabilități pot învăța de la colegii lor cu dizabilități și invers.
Acest schimb de experiență poate promova empatia, înțelegerea și respectul reciproc.
3. Oportunități egale: Integrarea în școli de masă oferă copiilor cu dizabilități acces la aceleași
oportunități educaționale și sociale ca și ceilalți copii. Acest lucru contribuie la egalitatea de
șanse și la evitarea segregării.
4. Autodezvoltare: Copiii cu dizabilități fizice pot beneficia de creșterea încrederea în sine și a
stimei de sine prin participarea la activități comune cu colegii lor, simțindu-se parte integrantă a
societății.
 Argumente Contra:
1. Necesită resurse suplimentare: Integrarea copiilor cu dizabilități fizice în școli de masă poate
necesita resurse financiare și umane suplimentare pentru a asigura adaptări, asistență personală și
alte servicii de sprijin.
2. Potențiale dificultăți de învățare: Unii argumentează că un mediu școlar inclusiv ar putea să nu
fie întotdeauna cel mai benefic pentru copiii cu dizabilități fizice, deoarece aceștia ar putea avea
nevoie de o atenție individualizată și de un ritm de învățare diferit.
3. Stigmatizare și discriminare: În anumite situații, integrarea poate duce la stigmatizare sau
discriminare socială a copiilor cu dizabilități fizice, afectându-le dezvoltarea emoțională și
psihologică.
4. Niveluri diferite de pregătire: Elevii cu dizabilități fizice pot avea nevoie de suport suplimentar
pentru a face față cerințelor academice și sociale ale școlii de masă, ceea ce poate crea
discrepanțe în nivelul de pregătire între elevi.

12.
Avantaje ale limbajului mimico-gestual:

1. Comunicare eficientă: Limbajul gestual oferă o modalitate eficientă de comunicare pentru

persoanele cu deficiențe de auz sau pentru comunitățile care folosesc această formă de
comunicare. Poate facilita comunicarea rapidă și clară în situații în care vorbirea nu este fezabilă
sau eficientă.
2. Inclusivitate: Limbajul mimico-gestual poate facilita integrarea și comunicarea între persoanele
surde și cele auzitoare, contribuind astfel la crearea unui mediu mai inclusiv.
3. Utilizare în educație: Este utilizat pe scară largă în educația pentru persoanele cu deficiențe de
auz. Limbajul semnelor poate sprijini procesul de învățare și poate facilita comunicarea între
profesori și elevi surzi.
4. Expresivitate: Gesturile și expresiile faciale asociate cu limbajul mimico-gestual adaugă un
nivel suplimentar de expresivitate și claritate în comunicare, permițând transmiterea unor nuanțe
emoționale și semantice.

Dezavantaje ale limbajului mimico-gestual:

1. Limitat în utilizare globală: Diferitele comunități surde au sisteme de limbaj gestual distincte,
ceea ce poate duce la dificultăți în comunicarea internațională. Există variante diferite ale
limbajului semnelor în întreaga lume, fapt care poate limita aplicabilitatea globală.
2. Dependență de vizual: Limbajul mimico-gestual se bazează pe comunicarea vizuală și tactilă,
ceea ce îl face ineficient în situații în care persoanele implicate nu pot vedea sau simți gesturile.
3. Necesită timp și efort pentru învățare: Învățarea limbajului semnelor necesită timp și dedicare.
Pentru cei care nu sunt familiarizați, este necesar un efort semnificativ pentru a însuși semnele și
regulile asociate.
4. Stigmatizare: În anumite societăți, folosirea limbajului gestual poate fi percepută ca diferită și
poate duce la stigmatizare sau izolare a persoanelor care îl utilizează.
5. Dificultăți în comunicarea cu persoanele care nu cunosc limbajul gestual: Pentru persoanele
care nu cunosc limbajul semnelor, comunicarea poate fi dificilă sau imposibilă, ceea ce poate
duce la barriere în interacțiunile sociale.

13.

În intervenția compensatorie-recuperatorie în deficiența de vedere, se utilizează două abordări

principale:
Compensatorie:
1. Compensarea pierderilor: Dezvoltarea altor simțuri (auz, tactil, miros) pentru a compensa
pierderea funcțiilor vizuale.
2. Utilizarea tehnicilor alternative de lectură și scriere: Instruirea în Braille și alte metode de
comunicare și acces la informații.
3. Folosirea dispozitivelor de asistență: Instruirea în utilizarea bastonului alb, câinelui ghid,
dispozitivelor cu voce și altor tehnologii adaptate.
Recuperatorie:
1. Dezvoltarea abilităților existente: Lucrul pentru a îmbunătăți orientarea în spațiu,
mobilitatea, coordonarea motorie și capacitățile tactile.
2. Terapie ocupațională: Instruirea și suportul pentru a aborda activitățile zilnice, cum ar fi
gătitul și îmbrăcatul.
3. Instruire în abilitățile sociale și de comunicare: Ajutor în dezvoltarea abilităților sociale și
de comunicare necesare pentru interacțiunea cu ceilalți.
4. Sprijin emoțional și consiliere: Furnizarea de sprijin emoțional pentru a aborda impactul
psihologic și social al deficienței de vedere.

14.
Evaluarea și expertiza copiilor cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) implică
utilizarea mai multor instrumente și repere pentru a obține o imagine comprehensivă a funcționării
copilului. Principalele repere utilizate în această activitate includ:
1. Interviurile clinice: Interviurile cu părinții, profesorii și copilul însuși sunt esențiale pentru a
obține informații despre comportamentul, istoricul medical, mediul școlar și alte aspecte
 relevante. Aceste interviuri ajută la identificarea simptomelor și impactului ADHD asupra vieții
zilnice.
2. Evaluarea comportamentală: Observarea comportamentului copilului în diferite contexte, cum
ar fi acasă, la școală sau în mediul social, poate furniza informații utile cu privire la simptomele
ADHD și la impactul acestora asupra funcționării zilnice.
3. Evaluarea neuropsihologică: Această evaluare poate implica teste care evaluează funcții
cognitive specifice, cum ar fi atenția, memoria, funcțiile executive și procesarea informațiilor.
Aceste teste oferă informații detaliate despre funcționarea cognitivă a copilului și pot ajuta la
identificarea deficitelor specifice.
4. Evaluarea academică: Se examinează performanța școlară a copilului pentru a evalua posibile
dificultăți în învățare și atenție în mediul școlar. Evaluarea academică poate include teste
standardizate, evaluarea lucrărilor școlare și discuții cu profesorii.
5. Evaluarea emoțională și socială: Se examinează starea emoțională și relațiile sociale ale
copilului pentru a înțelege impactul ADHD asupra dezvoltării emoționale și sociale. Pot fi
utilizate chestionare, teste și interviuri pentru a evalua aspecte precum stima de sine, relațiile
sociale și adaptarea la schimbările de mediu.
6. Sisteme de diagnostic standardizate: Diagnosticul ADHD se bazează adesea pe criteriile
stabilite în manualele de diagnostic, cum ar fi DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al
Tulburărilor Mentale), care oferă un cadru de referință pentru diagnosticarea tulburărilor
psihiatrice, inclusiv ADHD.
7. Evaluarea medicală: Este importantă evaluarea medicală pentru a exclude alte condiții
medicale care pot să prezinte simptome similare cu ADHD sau să contribuie la aceste simptome.

Punctaj : - fiecare întrebare de la testul grilă – 0,5 p (total 5 puncte)

- Subiectele 11-14 câte 1 p fiecare (total 4 puncte)
- 1 punct din oficiu