Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cursul 1
Utilizarea eficientă a energiei electrice înseamnă a acţiona pentru realizarea unei unităţi de
produs, bun sau serviciu fără scăderea calităţii sau performanţelor acestuia, concomitent cu
reducerea cantităţii de energie cerute pentru realizarea acestui produs, bun sau serviciu.
Legea nr. 199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 8 octombrie 2002, are ca scop:
crearea cadrului legal necesar pentru elaborarea şi aplicarea unei politici naţionale de utilizare
eficientă a energiei, în conformitate cu prevederile Tratatului Cartei energiei, ale Protocolului
Cartei energiei privind eficienţa energetică şi aspectele legate de mediu şi cu principiile care
stau la baza dezvoltării durabile,
stabilirea unor obligaţii şi stimulente pentru producătorii şi consumatorii de energie, în
vederea utilizării eficiente a acesteia.
Organul de specialitate la nivel naţional în domeniul eficienţei energetice este Agenţia Română
pentru Conservarea Energiei, cu următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:
elaborarea politicii naţionale de utilizare eficientă a energiei împreună cu Ministerul
Industriei şi Resurselor şi supunerea spre aprobarea Guvernului o dată cu politica
energetică naţională, ca parte a acesteia,
implementarea şi monitorizarea politicii naţionale de eficienţă energetică şi a
programelor de utilizare eficientă a energiei,
cooperarea cu instituţiile şi organismele interne şi internaţionale în vederea utilizării
eficiente a energiei şi reducerii impactului negativ asupra mediului,
participarea la elaborarea de norme şi reglementări tehnice în scopul creşterii eficienţei
energetice pentru aparate, echipamente, utilaje de producere, transport, distribuţie şi
consum de energie pentru clădiri, precum şi pentru alte domenii de activitate,
certificarea conformităţii aparatelor, echipamentelor şi utilajelor pe baza măsurătorilor şi
încercărilor efectuate, conform prevederilor reglementărilor tehnice,
autorizarea persoanelor fizice şi juridice care au dreptul să realizeze bilanţuri energetice,
Societăţile de transport, precum şi alte societăţi care deţin mai mult de 10 autovehicule, au
obligaţia să dezvolte programe de monitorizare şi gestiune a consumului de energie pentru
grupul de vehicule deţinut.
Administratorii clădirilor aflate în proprietate publică au obligaţia să ia măsuri pentru:
utilizarea eficientă a sistemului de încălzire şi climatizare,
utilizarea materialelor de construcţie eficiente energetic,
utilizarea raţională a iluminatului interior,
utilizarea aparatelor de măsură şi reglare a consumului de energie,
realizarea unui bilanţ energetic pentru clădirile cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 1500 mp, o
dată la 5 ani, bilanţ întocmit de o persoană fizică sau juridică autorizată.
creşterea eficienţei energetice .
Dezvoltarea industrială a unei societăţi nu poate fi realizată fără consum de energie. În acest sens,
în figura 2.1 se poate observa, pentru cazul unei ţări dezvoltate economic, corelaţia directă între
consumul de energie şi produsul intern brut (PIB)[1].
Structura consumului de energie a cunoscut mutaţii importante prin creşterea ponderii energiei
electrice în consumul total de energie. Acest lucru este determinat, în primul rând, de
implementarea largă a tehnologiilor electrice, mai puţin poluante şi care asigură realizarea de
produse de calitate superioară.
Consumul specific de energie pentru realizarea fiecărui produs este, de obicei, un indicator foarte
sensibil privind eficienţa economică a tehnologiei adoptate şi în general, asupra nivelului
tehnologic al produsului. În acest sens, pentru a aprecia eficienţa utilizării energiei poate fi folosit
un indicator global numit intensitate energetică i (kWh/dolar SUA), definit ca fiind energia
consumată pentru producerea unei unităţi din PIB.
Intensitatea energetică din România este practic dublă faţă de aceea din ţările dezvoltate
economic, ceea ce impune analiza căilor care trebuie urmate pentru reducerea sa, adică pentru
creşterea eficienţei energetice. Principalele direcţii pentru creşterea
eficienţei energetice sunt puse în evidenţă în
diagrama din figura 2.2, care redă densitatea
probabilităţii p de a se afla pe piaţă o anumită
tehnologie sau un produs, în funcţie de
eficienţa energetică corespunzătoare.
Produsele sau tehnologiile cu eficienţă
energetică redusă au, în general, costuri de
investiţie reduse, dar costuri mari pe durata
funcţionării.
Fig.2.2. Principalele direcţii pentru creşterea
eficienţei energetice
Produsele sau tehnologiile cu eficienţă energetică ridicată au costuri de investiţie ridicate, dar
costuri de exploatare reduse.
Modificarea curbei din figura 2.2, în sensul creşterii eficienţei energetice (curba b), se poate
realiza prin următoarele patru metode de bază:
standardizarea energetică,
programe de stimulare a producătorilor,
programe de informare a beneficiarilor,
programe de dezvoltare tehnologică.
Standardizarea energetică (în derulare şi în România) permite eliminarea de pe piaţă a
produselor şi tehnologiilor care au o eficienţă energetică sub aceea stabilită (standardizată).
Astfel, standardizarea energetică asigură deplasarea spre zona eficienţelor energetice mai ridicate
a ramurii din stânga a curbei a din figura 2.2.
Programe de stimulare a producătorilor pentru dezvoltarea tehnologiilor şi produselor cu
eficienţă energetică ridicată, prin scutiri de taxe şi impozite, ca şi prin alte mijloace de stimulare,
determină deplasarea ramurii din dreapta a curbei a din figura 2.2 în zona eficienţelor ridicate.
Un rol important în creşterea eficienţei energetice a tehnologiilor şi produselor de pe piaţă îl are
informarea beneficiarilor pentru a selecta cele mai eficiente soluţii energetice dintre
tehnologiile disponibile. În acest fel, tehnologiile sau produsele cu eficienţă energetică redusă
sunt eliminate de pe piaţă.
A patra direcţie principală privind creşterea eficienţei energetice constă în apariţia şi
implementarea noilor tehnologii. În cadrul cursului se va analiza numai această direcţie, care
are o pondere majoră în reducerea consumurilor de energie.
Alegerea unei tehnologii impune o analiză multicriterială, în care diferitele criterii de apreciere
intră cu ponderi diferite, acestea având un caracter dinamic în timp.
Tehnologia cuprinde un ansamblu de procese tehnologice şi instalaţiile în care au loc aceste
procese.
Principalii parametri care caracterizează o tehnologie sunt:
condiţiile specifice proceselor tehnologice încorporate,
caracteristicile tehnice ale instalaţiilor tehnologice care realizează procesele
corespunzătoare
forma de energie necesară şi caracteristicile purtătorului respectiv de energie,
natura şi caracteristicile materiei prime utilizată în procesele tehnologice,
eficienţa proceselor din punct de vedere:
- tehnologic (calitate, productivitate),
- energetic (intensitate energetică),
- economic (cost real, preţ de vânzare),
- ecologic (deşeuri, poluare),
- social (calitatea forţei de muncă necesară, gradul de utilizare a forţei de muncă)
accesibilitate (nivelul intern al tehnologiilor existente sau potenţiale, accesul la tehnologiile
din exterior, accesul la resurse financiare).
Analiza energetică a unei tehnologii impune stabilirea eficienţei energetice a diferitelor procese
componente, dar şi analiza resurselor energetice secundare (r.e.s.) rezultate şi a gradului lor de
recuperare.
O tehnologie modernă din punct de vedere energetic este caracterizată prin:
eficienţă energetică ridicată pentru fiecare proces tehnologic component,
combinarea, din punct de vedere energetic, a proceselor în care are loc utilizarea energiei
primare cu cele de recuperare a resurselor energetice secundare (r.e.s.),
grad ridicat de recuperare a resurselor energetice secundare (r.e.s.),
resurse umane de calitate ridicată.
Principalele caracteristici energetice ale unei tehnologii pot fi puse în evidenţă cu ajutorul
următorilor indicatori:
a) consumul specific de energie w pe unitatea de produs (u.p.) (energie înglobată):
w=W/N [kWh/u.p.], (2.1)
unde W este energia necesară realizării a N produse cu caracteristici identice;
b) structura consumului de energie:
, (2.2)
unde We este consumul de energie electrică, iar Wt este consumul total de energie (Wt-We este
aportul altor forme de energie decât aceea electrică la realizarea proceselor tehnologice);
c) gradul de recuperare a resurselor energetice secundare în contur sau în afara
acestuia:
,
(2.3)
unde Wr.e.s. este energia care este recuperată din totalul resurselor energetice Wt ;
d) valoarea (costul) energiei consumate pe unitatea de produs (u.p.):
, (2.4)
unde Ce este costul energiei consumate pentru realizarea celor N produse identice;
e) ponderea costurilor energetice Ce în costul total C al produsului:
. (2.5)
categorie de măsuri sunt cuprinse noutăţile ştiinţifice şi tehnologice, noi descoperiri în domeniu,
utilizarea unor procedee cunoscute în zone neuzuale.
Sistemele informatizate de gestiune energetică a proceselor tehnologice au apărut ca o necesitate
a informării în timp real a tuturor nivelurilor de competenţă privind consumurile energetice şi, pe
această bază, adoptarea de decizii care să conducă la reducerea facturii energetice. Sistemele
informatice off-line au fost înlocuite prin sisteme on-line, având scopul principal de a corecta şi
regla în mod continuu procesul, astfel încât consumurile energetice şi alţi indicatori de eficienţă
energetică să corspundă valorilor optime. Sistemele SCADA (Supervisory Control and Data
Acquisition) sau EMS/SCADA (Energy Management System/ Supervisory Control and Data
Acquisition) necesită programe de calcul complexe şi costisitoare, bazate pe o profundă
cunoaştere a proceselor tehnologice şi a instalaţiilor monitorizate. Introducerea sistemelor
EMS/SCADA trebuie însoţită de acţiuni de pregătire a personalului, de echipare a instalaţiilor cu
interfeţe de proces care să asigure transmiterea informaţiilor şi primirea semnalelor de comandă.