Originile şi evoluţia limbii române.

1
- Substratul dacic si roman-

Istoria limbii române -știință interesantă, ale cărei metode sunt extrem de complexe:
EXEMPLE:
*metoda reconstrucției (pădure)
* metoda comparativă- cu alte limbi (numeralul ordinal)
ex. (rom)OM- (ital) UOMO- (span.)HOMBRE- (portg.)HOMEM-(franc) HOMME
-cu alte dialecte ale aceleiași limbi (păcurar, arina)
*analiza evoluției fonetice și/sau semantice a cuvintelor (nutreț)

Limba română- limbă romanică (alături de: italiană, franceză, sarda, spaniola, portugheza,
catalana, occitana sau provensala, romanșa sau retoromana, dalmata)

Limba română s-a format în urma cuceririi Daciei de către romani (pe vremea împăratului
Traian); ca orice învingători, romanii și-au pus amprenta asupra teritoriului cucerit (,,DACIA
FELIX”), impunând un stil de viață (v. construcția de castre romane: Potaissa /Cluj-Napoca,
Apulum /Alba-Iulia, Potaissa /Turda), dar și limba, cultura.

OBS! Există teorii ale unor istorici din trecut care vorbesc despre exterminarea dacilor, fapt
contrazis azi de diverși oameni de știință cu argumente solide de ordin istoric și sociologic .

CUVINTE PĂSTRATE DIN LIMBA GETO-DACILOR:

-toponime: Argeș, Buzău, Cerna, Criș, Dunăre, Jiu, Mureș, Olt, Prut, Siret, Timiș, Tisa
- alte cuvinte:
abur, brad, barză, brusture, cătun, gălbează, gușă, mazăre, mânz, moș, țap, vatră, viezure

IMPORTANT!
Cea mai importantă parte a lexicului românesc, precum și sistemul gramatical sunt însă moștenite
din limba latină.

OBS! Soldații, personalul administratv și coloniștii romani veniți să trăiască în Dacia nu erau însă
oameni cu studii înalte, deci nu vorbeau limba latină în forma ei cea mai elegantă, ci latina
populară (,,vulgară”), Prin urmare, la baza formării limbii române se află latina vulgară, motiv
pentru care limba nou formată va prelua/ moșteni unele tendințe de simplificare a sistemului
lingvistic care se înregistrau în latina vulgară.

1
 Exemple:
 simplificarea sistemului cazual (de la 6 cazuri la numai 5, cu înglobarea ablativului în
acuzativ);
 tendința de simplificare a pronunției prin dispariția consoanelor finale și, odată cu acestea,
și a vocalelor prin care ele se legau de restul cuvântului
Ex. SEBUM (dispare consoana finală M)> SEBU( apoi vocala de legătură U) > SEU

FOCUS (dispare consoana finală M)> FOCU( apoi vocala de legătură U) > FOC
*Se adaugă și o evoluție sematică: focus =vatră
POMUM (dispare consoana finală M)> POMU( apoi vocala de legătură U) > POM
.................................................................................................

În plus, au mai apărut alte schimbări fonetice ale cuvintelor latinești cauzate de faptul că dacii
nu puteau pronunța corect anumite grupuri de sunete; prin urmare, grație unui proces de
acomodare fonetică (similar pronunțărilor de azi ,,șcenă” sau ,,topogan”), au apărut unele
modificări (,,legi fonetice”)
Ex1. L intervocalic- devine R
FILUM > FILU > FIR
GULA > GURA
PALUS > PALU > PAR

Ex.2. vocala accentuată O se transformă în diftongul OA

SOLEM > SOLE > SOARE
NOCTEM > NOCTE> NOAPTE

Ex.3. grupul de consoane CT devine PT

PECTUS > PIEPT
DIRECTUS > DREPT

Ex.4. Grupul AN devine mai întâi ÎN, apoi se palatalizează( vocala se înmoaie și devine
diftong ÎI)
CANNIS- (dispare s) > CÂNE > CÂINE
PANIS (dispare s) > PÂNE > PÂINE

Ex.5. D devine mai întâi DZ, apoi Z

DECEM > DZECE> ZECE

2
 DICERE > DZICE > ZICE

IMPORTANT!
Aceste modificări ale cuvintelor latinești s-au produs numai în perioada romanizării, atunci
când băștinașii nu puteau pronunța corect limba cuceritorilor. Mai târziu, urmașii lor (deveniți
poporul român, deci vorbitor de limbă romanică) nu a mai avut asemenea probleme, astfel că,
atunci când unele cuvinte din latina savantă au ajuns din nou în limba română (prin sec. al XVIII-
lea), ele au fost pronunțate fără probleme ca în limba de origine, nu au mai fost alterate fonetic.
Ex. DICTATURĂ, EPISTOLĂ, FABULĂ, ELOGIU , TRANSALPIN, CONSTELAȚIE,
PROPOZIȚIE

ATENȚIE!!! În aceste condiții evolutive, limba română a ajuns să posede dublete etimologice =
perechi alcătuite din două cuvinte care au același etimon (provin de la același cuvânt), dar unul
dintre acestea e moștenit (deci a trecut prin transformări fonetice), pe când celălalt, împrumutat
mai târziu ( de obicei pe cale savantă) e foarte aproape de forma originară a termenului latinesc:
DIRECTUS > DREPT / DIRECT
TORTA > TURTĂ / TORT
SCARĂ / SCALĂ

!!! Caz special A SEMĂNA – omonime în limba română, dar cu etimon latinesc diferit

CUVINTE MOȘTENITE DIN LIMBA LATINĂ:

-părți ale corpului: barbă, braț, mână, cap, dinte, față, gură, inimă
-grade de rudenie: cumnat, frate, ginere, mamă, nepot, soră, tată, unchi
-elemente ale naturii: arbore, codru, floare, grâu, măr/ apă, câmp, lac, munte, pădure/ albină, arici,
bou, cal, câine
-unități temporale: an, dimineață, azi, iarnă, lună, săptămână (+numele zilelor săptămânii)
-verbe care indică acțiuni esențiale: a aduce, a ajunge, a alerga, a asculta, a auzi, a bate, a bea, a
cere, a cânta, a cunoaște...

IMPORTANT! Cantitativ, procentual, cuvintele moștenite din limba latină nu reprezintă partea
cea mai consistentă a vocabularului limbii române (avem mult mai multe cuvinte preluate din alte
limbi, mai ales din slavă), dar limba română are caracter romanic datorită faptului că originea
latină se regăsește în cazul cuvintelor din vocabularul fundamental, precum și în cazul sistemului
gramatical.

3
4