Cot si mana

Anatomia articulatiei cotului

Este o articulaţie
complexă, fiind
alcătuită de fapt
din 3 articulaţii:
articulaţia
humero-ulnară
(între trohleea
humerală şi
incizura trohleară
a cubitusului),
articulaţia
humero-radială
(între capitulum şi
cupuşoara radială)
şi articulaţia radio-
cubitală proximală
(între
circumferinţa
articulară a
capului radial şi incizura radială a cubitusului).
Cele trei cavităţi articulare comunică între ele, capsula articulară fiind
comună.

Suprafeţele articulare sunt:

- pentru humerus: capitulum (lateral) şi trohleea humerală (medial)
- pentru cubitus: incizura trohleară (superior) şi incizura radială (lateral)
- pentru radius: cupuşoara radială (superior) şi circumferinţa articulară a

capului radial.
Mijloace de unire:

 capsula articulară:
Atât capsula articulară cât şi membrana sinovială sunt comune pentru
toate cele trei articulaţii ale cotului şi de aceea denumirea corecta a
acestei articulaţii este articulaţia cotului, chiar dacă din punct de vedere
anatomic ea este formată din trei articulaţii. Pe humerus, capsula
articulară mărgineşte superior fosele olecraniană, coronoidăşi radială,
trecând distal de epicondili, care rămân astfel extraarticular.
 ligamentul colateral radial (extern):
Se întinde între epicondilul humeral extern (proximal) şi faţa externă a
olecranului şi zona externă a ligamentului inelar (distal).
 ligamentul colateral ulnar (intern):
 Se întinde între epicondilul humeral intern (proximal) şi feţele interne ale
apofizei coronoide şi olecranului (distal).
 ligamentul inelar al radiusului:
Se întinde de la partea anterioară a incizurii radiale, înconjură gâtul
radiusului şi se inseră pe partea posterioară a incizurii radiale a
cubitusului.
 ligamentul pătrat (Dénuce):
Este situat între incizura radială a cubitusului şi marginea internă a gâtului
radiusului. Ligamentul inelar şi ligamentul pătrat sunt intraarticulare şi
leagă epifiza proximală a radiusului de epifiza proximală a cubitusului.
Ligamentul inelar si ligamentul patrat leaga epifiza proximala a radiusului
de epifiza proximala a cubitusului
Sinoviala este bine reprezentată. Între sinovialăşi capsula articulară există
o cantitate variabilă de ţesut adipos. Sinoviala porneşte de pe marginile
trohleei şi capitulului, pătrunde în cele trei fose, apoi se reflectă pe
capsulă.

Biomecanica articulatiei cotului

Cotul este o trohleartroza. Trohleea humerala prezinta in portiunea
mijlocie un jgheab, orientat oblic in sus si inauntru. Catre acest jgheab se
inclina versantii intern si extern ai trohleei. Directia jgheabului trohleei
este directia pe care se realizeaza flexia si extensia antebratului pe brat,
ceea ce face din aceasta articulatie o articulatie “cu conducere osoasa”.
La nivelul articulaţiei cotului se efectuează două tipuri de mişcări
caracteristice trohleartrozelor: flexia şi extensia. Alături de ele se mai pot
realiza înclinarea radială (laterală) şi înclinarea cubitală (medială).

Flexia
În mişcarea de flexie cubitusul şi radiusul se
mişcă împreună, apropiându-se de humerus.
Amplitudinea flexiei este de 150°.Ea se realizează
în jurul unui ax transversal care trece prin
trohleea humerală şi prin capitulum, fiind orientat
dinăuntru în afară şi de sus în jos. Datorită acestei
orientări, în mişcarea de flexie, antebraţul nu se
suprapune peste braţ, ci se îndreaptă către
torace. Mişcarea de flexie este limitată de
contactul dintre apofiza coronoidă a cubitusului şi
foseta coronoidă a paletei humerale, precum şi de
contactul dintre braţ şi antebraţ.

Extensia
Este mişcarea inversă flexiei, prin care antebraţul se
depărteză de braţ, ajungând în final în continuarea acestuia.
Axul de mişcare este acelaşi cu cel al flexiei. Mişcarea de
extensie este limitată de contactul dintre olecran şi foseta
olecraniană a paletei humerale, precum şi de punerea în tensiune a
ligamentului anterior al cotului, a capsulei articulare anterioare şi a
ligamentului colateral extern al cotului, mai ales a fasciculelor anterioare
ale acestuia. Amplitudinea mişcării este de 0°-150° (activ) şi 0°-160°
(pasiv).

Înclinare radială - înclinare cubitală

Aceste două mişcări sunt foarte limitate ca amplitudine. În cele mai multe
cazuri, ele se produc numai când cotul se află în semiflexie sau flexie,
datorită faptului că cele două ligamente colaterale ale cotului sunt laxe.
În cazul unei extensii totale a cotului acestea nu se mai pot produce.
Trebuie spus că ambele mişcări au o amplitudine mai mare atunci când
mâna se află în pronaţie.

Muschii articulatiei cotului

Flexorii: bicepsul brachial şi brahialul sunt flexorii principali.
Extensorii: tricepsul brachial este extensorul principal şi anconeul este
extensor
accesor.

MUŞCHIUL BICEPS BRAHIAL

Originea este pe procesul
coracoid, prin capul scurt şi pe
tuberculul supraglenoidian al
scapulei, prin capul lung.
Inserţia se face pe
tuberozitatea radială.
Inervaţia este dată de nervul
musculocutan.
Acţiune:
- este puternic flexor al
antebraţului pe braţ.
- la începutul contracţiei este
supinator.
- este rotator medial al braţului;
această acţiune este realizată
prin capul lung.

MUŞCHIUL BRAHIAL
Originea este pe feţele anterioare şi marginile
humerusului.
Inserţia este pe tuberozitatea cubitusului.
Inervaţia este dată de nervul musculocutan.
Acţiune:
- flexia antebraţului pe braţ.
- tensor al capsulei articulare.
- ajută la căţărat; acţiunea se realizează când ia punct fix pe
antebraţ.

MUŞCHIUL TRICEPS BRAHIAL

Originea este pe tuberculul infraglenoidian
(capul lung), pe faţa posterioară a
humerusului, superior de şanţul nervului radial
(capul lateral) şi pe faţa posterioară a
humerusului, inferior de şanţul nervului radial
(capul medial).
Inserţia se face printr-un tendon unic pe
olecran.
Inervaţia este realizată de nervul radial.
Acţiune:
- extensor al braţului şi antebraţului.
- adductor al braţului; acţiunea se realizează
prin capul lung.

MUŞCHIUL ANCONEU
Originea este pe epicondilul lateral al
humerusului.
Inserţia este pe marginea laterală a
olecranului.
Inervaţia este realizată de nervul radial.
Acţiune: extensor al antebraţului.

Anatomia articulatiei radio-ulnare distale

Este articulaţia dintre epifiza

distală a radiusului şi cea a
cubitusului.
Suprafeţele articulare sunt:
incizura cubitală a radiusului şi
circumferinţa articulară a
cubitusului.
Discul articular restabileşte
congruenţa articulară, el fiind
aşezat transversal,
intraarticular, între capul ulnei pe de o parte şi osul piramidal şi lunat pe
de alta. Vârful său se prinde pe procesul stiloid ulnar, iar baza pe marginea
distală a incizurii ulnare. Discul este mai gros la periferie, în special în
dreptul vârfului.
Capsula articulară se inseră pe marginile suprafeţelor articulare,
continuându-se apoi cu capsula articulară a articulaţiei radiocarpiene. Este
întărită anterior şi posterior, de ligamente.
Sinoviala căptuşeşte capsula articulară în interior, prezentând între cele
două suprafeţe articulare „recesul saciform” care depăşeşte proximal
articulaţia.

Biomecanica articulatiilor radio-ulnare

Cele două articulaţii radio-ulnare ale antebraţului, proximală şi distală,

sunt articulaţii de tip trohoid, motiv pentru care la nivelul lor se poate face
doar rotaţie. În cazul antebraţului această mişcare realizează supinaţia şi
pronaţia.
Pronaţia este mişcarea
prin care humerusul
rămânând fix şi cotul fiind
în flexie de 90°, faţa
palmară a mâinii se
orientează în jos.
Supinaţia este mişcarea
inversă pronaţiei, faţa
palmară a mâinii
orientându-se in sus.
Denumirea mişcării vine
de la verbul „supinare” (a cerşi - în limba latină ).
Prono-supinaţia rezultă în urma mişcării de rotaţie
a radiusului în jurul cubitusului care rămâne fix. În
urma mişcării de pronaţie, radiusul se aşează în „X”
peste cubitus, fără să intre în contact cu el. Mişcarea de prono-supinaţie
este o mişcare complexă care se realizează prin sumarea rotaţiei şi
translaţiei radiusului în jurul cubitusului.
Amplitudinea prono-supinaţiei este de 180° (activ) şi 190° (pasiv).

Muschii articulatiilor radio-ulnare

Pronatorii: rotundul pronator şi pătratul pronator (pronatorii principali),

anconeul (pronator accesor)
Supinatorii: muschiul supinator şi bicepsul brahial (supinatorii principali) şi
brahioradialul (supinator accesor)

MUŞCHIUL ROTUND PRONATOR

Originea este pe epicondilul medial al humerusului (capul sau humeral) şi
pe procesul coronoid (capul sau ulnar).
Inserţia este pe fata laterală a radiusului în treimea sa mijlocie.
Acţiunea constă în flexia antebraţului şi pronaţie.

MUŞCHIUL PĂTRAT PRONATOR

Originea este pe marginea anterioară şi medială a ulnei, în 1/4 inferioară.
Inserţia se face pe radius, pe faţa sa anterioară în 1/4 distală.
Acţiune: pronator al antebraţului.

MUŞCHIUL SUPINATOR
Originea este în 1/4 proximală a marginii laterale a cubitusului, pe
ligamentul inelar şi pe ligamentul lateral al cotului.
Inserţia se face pe radius, în 1/3 proximală a feţei sale laterale şi
anterioare.
Acţiune:
supinator
al

antebraţului.
MUŞCHIUL BRAHIORADIAL
Originea este pe humerus, pe marginea sa laterală, distal de şanţul
nervului radial.
Inserţia se face pe apofiza stiloidă a radiusului.
Acţiune:
- supinator al antebraţului (este supinator numai atunci când
antebraţul este în pronaţie)
- flexor al

antebraţului pe braţ.

Anatomia articulatiei radio-

carpiene

Este articulaţia dintre epifiza distală a

radiusului şi primele trei oase carpiene din
rândul proximal, scafoidul, semilunarul şi osul
piramidal. De remarcat că osul pisiform, fiind
situat anterior de osul piramidal, nu participă la
formarea acestei articulaţii.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de:
- suprafaţa articulară a epifizei distale a radiusului. Este orientată inferior,
carpian şi este concavă.
- suprafaţa articulară a primelor trei oaselor carpiene din rândul proximal.
În ansamblu, formează o suprafaţă articulară convexă.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

- capsula articulară - e insera pe oase, la periferia suprafeţelor articulare şi
pe discul articular.
- ligamentul colateral carpian radial (lateral) - are formă triunghiulară, cu
baza orientată distal. Se prinde pe vârful procesului stiloid radial şi pe faţa
laterală a scafoidului.
- ligamentul colateral carpian ulnar (medial) - se întinde între stiloida
cubitală şi piramidal şi pisiform.
- ligamentul radio-carpian palmar - se află pe faţa palmară a capsulei, între
marginea anterioară a epifizei distale a radiusului şi baza procesului
stiloid, de unde se inseră printr-un fascicul superior pe osul semilunar şi pe
piramidal şi printr-un fascicul inferior, pe osul cu cârlig.
- ligamentul radio-carpian dorsal - se află pe faţa dorsală a capsulei, între
marginea posterioară a epifizei distale a radiusului şi piramidal, ajungând
uneori până la semilunar şi osul cu cârlig.
- ligamentul ulno-carpian palmar - pleacă de pe disc şi se inseră prin
fascicule proximale orizontale pe osul lunat, iar prin altele oblice distale,
pe piramidal şi pe osul cu cârlig.
Sinoviala trimite o prelungire spre articulaţia radio-ulnară distală.
Biomecanica articulatiei pumnului

Scheletul gâtului mâinii este alcătuit din cele 8 oase carpiene aşezate pe
două rânduri, proximal şi distal. Acestea se articulează între ele prin
articulaţiile intercarpiene. Epifiza distală a radiusului se articulează cu
primul rand de oase carpiene la nivelul ariculaţiei radio-carpiene, primul
rând cu al doilea rand de oase carpiene se articulează între ele prin
articulaţia medio-carpiană, iar rândul al II-lea de oase carpiene se
articulează cu bazele metacarpienelor, prin articulaţiile carpo-
metacarpiene. Toate aceste articulaţii alcătuiesc articulaţia pumnului.

Mişcările care se efectuează la nivelul articulaţiei pumnului sunt de

fapt mişcări care rezultă din combinarea mişcărilor ce se pot efectua în
toate aceste articulaţii denumite mai sus. Ele sunt:
- flexia - extensia
- abducţia - adducţia
- circumducţia
Trebuie spus încă de la început că aceste mişcări se
produc în jurul osului mare care este considerat pivotal
central.
Flexia - extensia
Se execută în plan sagital , în jurul unui ax transversal,
care trece prin osul mare. În mişcarea de flexie, faţa
palmară a mâinii se apropie de antebraţ, în timp ce în
mişcarea de extensie, faţa dorsală a mâinii se apropie
de antebraţ.
Amplitudinea mişcăriilor este de 90° pentru flexie şi de
75° pentru extensie (activ) şi 85° (pasiv).

Abducţie - adducţie
Aceste două mişcări se execută în plan
frontal, în jurul unui ax antero-posterior
care trece prin osul mare.
Abducţia se mai numeşte şi înclinare
radială iar adducţia se mai numeşte şi
inclinare cubitală.
În abducţie, mâna fiind în supinaţie,
policele se apropie de radius. În
adducţie, mana fiind în supinaţie, degetul
V se apropie de cubitus.
Adducţie este 40° (activ) şi de 45°
(pasiv), în timp ce abducţia este de 15°
(activ) şi de 20° (pasiv).

Circumducţia
Este o mişcare complexă care rezultă din trecerea succesivă a mâinii prin
flexie - abducţie - extensie - adducţie sau invers. Circumducţia realizează o
elipsă şi nu un cerc, deoarece flexia şi extensia sunt mai ample decât
abducţia şi adducţia.

Muschii antebratului

Muşchii antebraţului sunt grupaţi în 3

regiuni: anterioară, laterală şi
posterioară.

MUŞCHII ANTERIORI AI ANTEBRAŢULUI

- în această regiune muşchii sunt
dispuşi în 4 planuri:

1) planul superficial:
- muşchiul rotund pronator
- muşchiul flexor radial al carpului
- muşchiul palmar lung
- muşchiul flexor ulnar al carpului

MUŞCHIUL FLEXOR RADIAL AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul medial al humerusului.
Inserţia este pe faţa anterioară a bazei metacarpului II.
Acţiune: flexor al mâinii şi pronator al antebraţului.
MUŞCHIUL PALMAR LUNG
Originea este pe epicondilul medial al humerusului.
Inserţia se face pe aponevroza palmară.
Acţiune: este flexor al mâinii şi tensor al capsulei palmare.

MUŞCHIUL FLEXOR ULNAR AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul medial al humerusului (prin capul humeral) şi
pe olecran şi marginea posterioară a ulnei (prin capul ulnar).
Inserţia se face pe osul pisiform.
Acţiune: flexor şi adductor al mâinii.

2) planul al doilea:
- muşchiul flexor superficial al degetelor

MUŞCHIUL FLEXOR SUPERFICIAL AL DEGETELOR

Originea este pe epicondilul medial al humerusului, pe
procesul coronoid (capul humero-ulnar) şi pe faţa
anterioară a radiusului, în treimea mijlocie (capul radial).
Inserţia se realizează prin câte un tendon pentru
degetele II - V ce se prinde de
baza falangei mijlocii prin două fâşii: lateral şi medial.
Actiune:
- flexor al falangelor mijlocii ale degetelor II - V.
- flexor al degetelor pe mână, al mâinii pe antebraţ şi a
antebraţului pe braţ (aceasta este acţiune
secundară).

3) planul al treilea:
- muşchiul flexor profund al degetelor
- muşchiul flexor lung al policelui

MUŞCHIUL FLEXOR PORFUND AL DEGETELOR

Originea este pe faţa anterioară a ulnei, în 3/4
superioare, pe membrana interosoasă şi pe
radius, la nivelul feţei sale anterioare.
Inserţia se face prin 4 tendoane pe faţa
palmară a bazei falangei distale a degetelor II -
V.
Acţiune:
- flexia falangei distale.
- acţiune secundară identică cu flexorul superficial (excepţie: flexia
antebraţului pe braţ).

MUŞCHIUL FLEXOR LUNG AL POLICELUI

Originea este pe radius, treimea proximală a feţei sale anterioare şi pe
membrana interosoasă.
Inserţia se face pe faţa anterioară a bazei falangei distale a policelui.
Acţiune:
- flexor al ultimei falange a policelui.

4) planul profund:
- muşchiul pătrat pronator

Aceşti muşchi sunt inervaţi de nervul median, cu excepţia muşchiului

flexor ulnar al carpului şi a fasciculului medial al muşchiului flexor profund
al degetelor (care sunt inervaţi de nervul ulnar).

MUŞCHII LATERALI AI ANTEBRAŢULUI:

- muşchiul brahioradial
- muşchiul lung extensor radial al carpului
- muşchiul scurt extensor radial al carpului
- muşchiul supinator

MUŞCHIUL LUNG EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI

Originea este pe humerus, sub cea a brahioradialului.
Inserţia se face pe faţa posterioară a bazei metacarpianului II.
Muşchiul este acoperit proximal de brahioradial, iar distal de muşchiul lung
abductor şi muşchiul scurt extensor al policelui.
Acţiune:
- extensor al mâinii pe antebraţ
- abductor al mâinii pe antebraţ
- flexor accesor al antebraţului

MUŞCHIUL SCURT
EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI
Originea este pe epicondilul lateral şi ligamentul lat al cotului.
Inserţia se face pe baza metacarpianului III (faţa dorsală).
Acţiunea este identică cu lungul extensor radial al carpului, dar abducţia
este mai redusă.

Muşchii laterali ai antebraţului sunt inervaţi de nervul radial.

MUŞCHII POSTERIORI AI ANTEBRAŢULUI - sunt 8 muşchi dispuşi în două

planuri:

1) planul superficial:
- muşchiul extensor al degetelor
- muşchiul extensor al auricularului
- muşchiul extensor ulnar al carpului
- muşchiul anconeu

MUŞCHIUL EXTENSOR AL DEGETELOR

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului şi pe fascia
antebrahială.
Inserţia se face prin 3 lame
tendinoase pentru fiecare
deget: una mijlocie, pentru
faţa posterioară a bazei
falangei mijlocii şi 2
colaterale, pentru falanga
distală.
Acţiune:
- extensia falangei mijlocii pe
cea proximală.
- acţiune secundară: extensia
falangei distale.
- extensia degetelor pe
metacarp, a mâinii şi a
antebraţului.

MUŞCHIUL EXTENSOR AL
AURICULARULUI
Originea este pe epicondilul
lateral al humerusului şi pe
fascia antebrahială.
Inserţia se face pe feţele
dorsale ale bazelor
falangelor II şi III ale
degetului mic, după ce s-a unit cu tendonul muşchiului extensor al
degetelor.
Acţiune: extensor al degetului mic.

MUŞCHIUL EXTENSOR ULNAR AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului (capul humeral) şi pe
faţa posterioară a ulnei (capul ulnar).
Inserţia se face pe partea medială a bazei metacarpului V.
Acţiune: extensor şi adductor al mâinii.

2) planul profund:
- muşchiul lung abductor al policelui
- muşchiul scurt extensor al policelui
- muşchiul lung extensor al policelui
- muşchiul extensor al indexului

MUŞCHIUL LUNG ABDUCTOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa
posterioară a ulnei şi a
radiusului şi pe membrana
interosoasă.
Inserţia se face pe partea
laterală a bazei
metacarpului I.
Acţiune:
- abductor al policelui
- abductor al mâinii
(produce şi anteducţia
policelui).

MUŞCHIUL SCURT
EXTENSOR AL POLICELUI
Originea este pe faţa
posterioară a ulnei şi
radiusului şi pe membrana
interosoasă.
Inserţia se află pe faţa
dorsală a bazei proximale a
policelui.
Acţiune:
- extensor al falangei
proximale
- abductor al policelui

MUŞCHIUL LUNG EXTENSOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa posterioară a ulnei şi pe membrana interosoasă.
Inserţia se face pe faţa dorsală a falangei distale a policelui.
Acţiune: extensor şi abductor al policelui.

MUŞCHIUL EXTENSOR AL INDEXULUI

Originea este pe faţa posterioară a ulnei şi pe membrana interosoasă.
Inserţia se face pe articulaţia metacarpo-falangiană a indexului, unde
fuzionează cu tendonul muşchiului extensor al degetelor.
Acţiune: extensia indexului.

Muşchii posteriori ai antebraţului sunt inervaţi de nervul radial.

Muschii mainii

Muschii mainii se grupeaza in 3 zone:

1. muschii eminentei tenare (lateral);
2. muschii eminentei hipotenare (medial);
3. muschii intermediari ( intre cele doua zone precedente).

Eminenta tenara:
- muschiul scurt
abductor al policelui
- muschiul scurt
flexor al policelui
- muschiul opozant al
policelui
- muschiul adductor
al policelui

Eminenta hipotenara
- muschiul palmar scurt
- muschiul scurt flexor al degetului mic
- muschiul opozant al degetului mic
-muschiul abductor al degetului mic
Muschii intermediari
- muschii lombricali (sunt in numar de 4)
- muschii interososi (sunt in numar de 7 dintre care 3 sunt palmari si 4 sunt
dorsali)
Patologie comuna

1.Epicondilita laterala ( Tennis elbow)

Această afecţiune mai poartă
și numele de cotul
tenismenului deoarece apare
cu preponderemţă la jucătorii
de tenis și este cauzata de
suprasolicitarea inserţiei
tendoanelor muşchilor
extensori ai cotului.
Musculatura extensoare a
antebraţului şi pumnului are
ca punct de fixare osos
marginea externă a cotului (o
proeminenţă osoasă numită
epicondil extern). În cazul
unor activităţi care presupun
solicitări repetate a acestor
tendoane (tenis, flotări,
tastare la computer cu cotul
nesprijinit, pictură, activităţi de tâmplărie), apar mici rupturi de oboseală
la nivelul inserţiei osoase, cu inflamaţie, durere locală şi scăderea
secundară a mobilităţii articulare.

Simptomatologie:

– durere la nivelul epicondilului extern spontan şi la palpare

– durere la prinderea cu mâna a obiectelor şi la ridicarea lor, în special în
momentul în care se practică extensia mâinii sau la efectuarea altor
activităţi care solicită pumnul şi cotul în extensie (răsucirea clanţei de la
uşă sau salutul de strângere a mâinii unei persoane)
– redoare (înţepenire) a cotului resimțită dimineaţa

2.Epicondilita mediala ( Golfer’s elbow)

Muşchii care asigură flexia degetelor şi a pumnului, se inseră pe marginea
internă a cotului, pe o proeminență ososă numită epicondil intern. Anumite
activităţi care solicită aceşti
muşchi, cum ar fi cățăratul,
ce presupune folosirea
excesivă a degetelor prin
apucare, baseball-ul, jocul
de golf provoacă o
inflamaţie la locul lor de prindere pe os cu degenerarea secundară a
fibrelor la acest nivel.

Simptomatologie:

– durere la nivelul epicondilului intern, unde se inseră muşchii flexori-

pronatori ai mâinii şi pumnului, apărută spontan şi la palpare
– durere la prinderea cu mâna a diferitelor obiecte şi la ridicarea lor cu
antebraţul în flexie
– redoare (înţepenire a cotului) dimineaţa sau la începutul mişcării

3.Bursita olecraniană (cotul studentului)

Bursita olecraniană
reprezintă inflamaţia unui
ţesut moale aflat între
piele şi os la nivelul
cotului. Bursa este un
săculeţ plin cu o cantitate
mică de lichid care
facilitează alunecarea
dintre diverse ţesuturi.
Când se inflamează
devine voluminoasă şi
dureroasă, iar uneori se
poate şi infecta. Acestă
afecţiune mai poartă
numele de “cotul
studentului” sau “cotul
brutarului” explicaţia fiind
oferită de faptul că în
activităţile lor, aceste
două categorii sociale îşi
pot supune coatele la
traumatisme repetate. Cauzele apariţiei acestei patologii sunt multiple:
– impact direct al cotului cu o suprafaţă dură,
– traumatisme minore, repetate ale cotului (ca sprijinul cotului de o masă
de exemplu) sau activităţi care solicită cotul (tenis, golf, tastare la
computer etc)
– prezenţa de mici leziuni ale pielii la nivelul cotului care fac ca germenii
să migreze de la exterior, spre interior determinând o infecţie locală
– diverse boli ca poliartrita reumatoidă şi guta în cadrul cărora pot apărea
astfel de manifestări locale articulare
În urma acţiunii tuturor acestor factori se produce o inflamaţie locală cu
creşterea secundară a cantităţii de lichid de la nivelul bursei, care îşi
măreşte volumul deformând anatomia locală şi mobilitatea cotului.
Simptomatologie:

– apariţia unei umflături la nivelul

cotului, care poate fi uneori dureroasă
şi care împiedică extensia şi flexia
normală a acestuia.
– când se infectează, zona devine
roşie, caldă şi intens dureroasă, iar
uneori poate apărea o fistulă (un mic
orificiu la suprafața pielii)

4.Sindromul de
tunel carpian
Sindromul de tunel carpian
este o afectiune medicala
ce se caracterizeaza prin
compresiunea nervului
median (unul dintre cei trei
nervi importanti de la
nivelul membrului superior)
la nivelul articulatiei
pumnului, pe fata palmara,
unde exista o structura
anatomica fibro- osoasa,
numita tunel carpian.
Tunelul carpian este o
regiune intre articulatia
pumnului si palma
delimitata de oasele
carpiene si ligamentul
carpian. Prin acest canal
trec tendoanele unor
muschi si nervul median,
ce conduce senzatiile de la
primele 3 - 4 degete (police, index, medius si partial, inelar) si
coordoneaza contractia unor muschi ai palmei.
Compresiunea nervului median la nivelul acestei structuri inguste si
inextensibile poate fi secundara:
- utilizarii excesive a incheieturii pumnului
- unor boli care afecteaza tesutul conjunctiv, care determina inflamatia si
tumefactia articulatiilor (poliartrita reumatoida, lupusul eritematos
sistemic, diabetul zaharat, obezitatea)
- unor tenosinovite
- unor traumatisme osoase
- tumorilor aparute la acest nivel
- inaintarii in varsta
- unor afectiuni endocrine: hipotiroidismul si acromegalia
- unor boli care determina diverse depozite la nivelul articulatiilor:
amiloidoza si mucopolizaharidozele
- acumularii de lichid in interiorul tunelului carpian
Sindromul de tunel carpian poate sa apara din cauza unor caracteristici
anatomice specifice fiecarui om: un tunel carpian poate fi nativ foarte
ingust, dar cel mai important factor de risc ramane profesia.
Cei mai expusi sunt cei care realizeaza mişcari bruste si frecvente din
articulatia mainilor, cei care lucreaza mult la calculator, cei care lucreaza
in pozitii dificile sau cei care trebuie sa tina diverse greutati in mana.

Simptomatologie:

Principalele semne ale unui

sindrom de tunel carpian, la
inceput, sunt furnicaturi,
intepaturi in degetele de la
mana, cu exceptia degetului
mic, indeosebi noaptea, iar
scuturarea mainii sau lasarea ei
sa atarne jos din pat pot produce
ameliorarea simptomelor.
Noaptea, pacientul are tendinta
de a indoi incheietura mainii si a
comprima suplimentar nervul
median. Ulterior, apar dureri
care variaza de la usoare la
sfasietoare, slabiciune
musculara si chiar atrofierea muschilor de la acest nivel-manifestari
prezente atat ziua cat si noaptea.

5.Tendinita si
tenosinovita

Tendinita este o afectiune

caracterizata prin inflamarea unui
tendon, acesta fiind o punte de
legatura dintre un os si un muschi
(insertie sau origine), cu ajutorul
caruia muschiul supune la actiune
mecanica articulatiile cu care se
invecineaza. Elasticitatea este o
proprietate a tendonului care
scade riscul ca acesta sa se rupa
intr-un context de contractura
musculara violenta. Mai precis tendinita se caracterizaza prin ruperea
partiala a unor fibre apartinand tendonului asociata cu un edem local.
Aceste leziuni pot evolua in decurs de zile, saptamani sau chiar luni de
zile.
Cel mai des incriminata este activitatea sportiva, prin care tendonul este
supus unor solicitari exagerate si repetate care pot duce la tendinita.
Solicitarile tendinoase pot aparea brutal atunci cand se
decelereaza/accelereaza brusc sau in timpul unui salt ori poate aparea
progresiv din cauza unor actiuni repetate musculare. Traumatismele
directe asupra tendoanelor sunt de asemenea o cauza

Tenosinovita reprezinta inflamatia tecii sinoviale (membrana seroasă care

înconjoară unele tendoane şi facilitează alunecarea lor).
Principalele tendoane înzestrate cu o teacă sinovială sunt cele ale
muşchilor extensori şi flexori ai degetelor. Mana este supusa unei varietati
foarte mari de miscari, iar cea mai comuna cauza a tenosinovitei este
actiunea repetitiva. Miscarile care implica aruncarea obiectelor sau lovirea
sunt cauze frecvente de tenosinovita, mai ales daca miscarii ii este
imprimata si forta. Activitatile care presupun ca mana sa ramana
nemiscata pentru mai mult timp, de asemenea, pot determina tendinita.

Factori de risc major pentru tenosinovita:

-Persoanele care folosesc computer-ul ore intregi, mai ales daca se
folosesc in special de mouse.
-Muncitorii de linie, de productie care fac in fiecare zi aceeasi activitate
(impacheteaza, despacheteaza, aseaza obiecte, sorteaza).
-Persoanele care lucreaza in croitorii, folosind masina de cusut 8-10 ore pe
zi.
-Persoanele care practica sporturi de lovire (tenis), de aruncare/ prindere
(baseball), sporturi cu greutati (bowling).
-Persoanele cu probleme in antecedente, care au o elasticitate mai redusa
a tendoanelor, pot dezvolta tenosinovita in urma unor activitati normale.

Simptomatologie:

In cazul tendinitelor durerea este cel mai des intalnit simptom, frecvent
intalnita in repaus, se intensifica cand palpam si la mobilizarea
articulatiilor invecinate tendonului inflamat. Durerea este de tip acut, care
inteapa, asociata cu inflamatia zonei dimprejur: regiunea fiind descrisa ca
eritematoasa, tumefiata si calda. Apoi este descrisa diminuarea fortei
musculare din intreaga zona afectata. In cazul tenosinovitelor simptomele
sunt aceleaşi cu cele ale unei tendinite: umflătură, durere accentuată la
palpare şi atunci când tendonul este mobilizat.

6.Maladia Dupuytren
Maladia Dupuytren
este o afectiune
caracterizata prin
depunerea de tesut
fibros la nivel
palmar, cu formarea
de noduli si bride
retractile. Acestea
sunt asemanatoare
unor cordoane
fibroase
inextensibile situate
sub pielea regiunii
palmare.
Cauzele acestei
afectiuni sunt inca
incomplet elucidate.
Se incrimineaza un
mecanism reparator al fasciei palmare, dupa traumatizarea fibrelor de la
acest nivel. Alta ipoteza sustine ca insuficienta oxigenare a grasimii
palmare determina formarea de tesut fibros.

Evolutia leziunilor in maladia Dupuytren este stadiala:

- in stadiul incipient (proliferativ) apar noduli fibrosi, situati de obicei langa
pliul palmar distal (in apropierea degetelor), formati ca urmare a ingrosarii
fasciei palmare
- in stadiul activ (involutional) apar benzi fibroase care limiteaza extensia
degetelor. Ulterior apar modificari ale tesuturilor periarticulare.
- in stadiul rezidual (avansat) exista benzi fibroase, ingrosate, care
determina contractura in flexie a articulatiilor mainii. Secundar pot aparea
tulburari de sensibilitate prin compresia nervilor.
Simptomatologie:

Afectiunea se manifesta prin prezenta in palme, la baza degetelor, de

noduli, de la care pornesc benzi fibroase care retracta progresiv
articulatiile degetelor. De obicei boala este bilaterala, iar daca este
unilaterala, mana dreapta este mai frecvent afectata, in special degetele
auricular si inelar.

7.Chistul sinovial

Chisturile sinoviale sunt formatiuni

pseudo-tumorale ce apar de obicei la
nivelul fetei dorsale a articulatiei
pumnului. Mecanismul producerii acestor
chisturi este foarte simplu si usor de
inteles. Prin suprasolicitarea articulatiei
pumnului capsula articulara cedeaza in
zonele de rezistenta minima
formandu-se la acest nivel “saculeti” ce
contin lichid articular. Caracterul progresiv al
leziunii este determinat de umplerea
chistului cu lichid articular in timpul
traumatismelor repetate de mici dimensiuni.

Simptomatologie:

Durerea este principalul simptom, poate fi

localizata la nivelul chistului sau poate iradia
la mana sau antebrat si este produsa de
compresiunea chistului pe structurile vecine
(mai ales pe nervi)