Poeziei de tinerețe eminesciene.

Cap. 1. Etapele poezii eminesciene.

Etapele creației eminesciene are mai multe etape, iar evoluția lui poetică
evoluiază treptat în principal din punct de vedere stilistic.
Opera lui se v-a moderniza odată cu trecerea timpului ajungând de la
poiezioară de inspirație folclorică la elegia de muzicalitate interioară.
Mulți critici vor observa că opera lui Eminescu concentrează în evoluția ei
cateva perioade anterioare ale poeziei romanesti.
El va evolua foarte rapid, după numai patru ani de la debut va atinge una
din cele mai inalte culmi ale creatiei sale.
După zece ani de activitate el v-a depășii romantismulsi deschide portile
unei poetici postromantice, propunand o viziune tragica asupra existentei1.
Prima Etapă a creației sale se va desfășura între anii 1866-1870, fiind
marcată de retorica roomantică pașoptistă. El va asimila un cod poietic ce-i v-a fii
specific în foarte scurt timp, dar va pregătii și o explozie în anii ce va urma.
În crețiile sale încă nu se întrezărea modul propiu de dezvoltare, deoaece
crețiile sale aveau la bază influentele scriitorilor ca Dimitrie Bolintineanu, Ion
Heliade-Radulescu, Vasile Alecsandri.
În anii 1870-1872, va fii o tranziție în cariera sa urmând sa începă o nouă
etapă.
A Doua Etapă se va încadra între anii 1872 și 1881, cănd va apărea și
Scrisoare I, „Odin și poetul” (1872), „Aducând cântări mulțime” (1874), „Cărțile”
(1876), „Sonet satiric” (1876), „Eu nu cred nici în Iehova” (1876), „Cu gândiri și cu
imagini” (1876), „Iambul” (1878), „Învierea” (1878)2.
Puem observa că , în a doua etapă de creație, un număr generos de titluri
ale unor texte în structura cărora Mihai Eminescu tratează tema poeziei, reliefând
elemente de versificație și prozodie, idei cu privire la forma și fondul poeziei, precum
și modele literare care îl inspiră.

1
CĂLINESCU, G. Opera lui Mihai Eminescu. Vol.2. București: Academia Română, 2016. p. 606.
2
D. POPOVICI, Poiezia lui Eminescu,Editura Albatros,București,1872,pp.192-194.
 Cea de a treia etapă în care Eminescu își va desfășura creația cuprinde anii
1881-1883. El va face o sinteză între gândirea lui Schopenhauer și a lui Hegel,
propunând o viziune tragică asupra existenței. O altă caracteristică a perioadelor a
doua și a treia ar fi coexistența unor texte tipic romantice cu altele ce pot fi
considerate postromantice.
Debutul lui Eminescu este semnificativ pentru contextul in care avea sa se
plaseze propria creatie.
Va debuta deci cu o odă funerară La mormantul lui Aron Pumnul (15-27
ianuarie 1866). Aici el elogiază figura unui mare revolutionar pasoptist din Ardeal si
Bucovina.Acest Aron Pumnu nu era un mare scriitor,scriind doar o singură publicație
intitulată ‘’Lepturariul romanesc’’, dar acestă operă era o importantă publicație
culturlă. Personalitatea lui Aron Pumnu îi va trezii tânarului poet dorinta de a
cunoaste Ardealul si ardeleni.
În acestă poezie care este de sorginte pasoptista; limbajul inalt, ornant,
elementele neoclasice, motivele poetice, motivele mitologice, aluziile culturale,
epitetele ornante (de exemplu: gerunziul adjectival, care indica maniera lirica
pasoptista). Eminescu apeleaza la repetitii, anafora; se foloseste relatia de coordonare
intre elementele discursului; la nivelul frazei, exista o enumerare care incearca sa
prefigureze un mit3.

3
Zoe Dumitrescu Bușuleanca, Eminescu.Creație și cultură, Editura Nicodim Caligraful
Mãnãstirea Putna, 2016,pp.152-157.