Glucoza

Glucoza este compusul organic, aparținând clasei zaharidelor, care are formula chimică
C6H12O6. Deși are aceeași formulă chimică, fructoza este diferită față de glucoză prin
modul de legare a atomilor. Astfel, glucoza are o singură grupare de alcool primar, pe când
fructoza are două grupări de alcool primar.

Structura

Glucoza conține șase atomi de carbon și o grupă carbonil (specifică aldehidelor) și este
numită uneori aldohexoză. În natură, în unele plante, glucoza există sub formă de structură
aciclică; în altele, ea poate fi găsită sub formă ciclică. Teoretic, structura ciclică a glucozei
apare în urma interacțiunii dintre grupa carbonil și grupele hidroxil de la carbonii cu cifrele 4
și 5. Aceste interacțiuni sunt reacții de adiție a grupelor hidroxil amintite la grupa carbonil. În
soluție apoasă, cele două forme se află în echilibru, și la un pH 7, forma ciclică este
predominantă.

La formarea structurii ciclice a glucozei, apare la fosta grupă carbonil o nouă grupare
hidroxil, care se numește hidroxil glicozidic și care are o reactivitate mai mare decât celelalte
grupe hidroxil din moleculă. În acest caz, numerotarea carbonilor începe de la primul carbon
de după oxigenul din ciclu, în sens orar.

Izomeri
Glucoza are patru centre optice, deci teoretic glucoza poate avea 16 stereoizomeri optici.
Doar șapte dintre aceștia sunt găsiți în natură, iar dintre ei, cei mai importanți sunt galactoza
(Gal) și manoza (Man). Acești opt izomeri (incluzând și glucoza) sunt toți diastereoizomeri
unul față de celălalt și aparțin seriei-D.

În cazul glucozei (dar și al fructozei, în mod echivalent), un alt centru asimetric la carbonul 1
(numit carbonul anomeric) este creat când glucoza trece în forma ciclică și se formează
două structuri inelare, numite anomeri (un caz particular de izomeri) — α-glucoza și
β-glucoza. α-glucoza este acea structură a glucozei în care grupele hidroxil de la carbonii cu
numerele 1 și 4 se află de aceeași parte a planului ciclului hexagonal, iar β-glucoza este
structura în care cei doi hidroxili se află de părți diferite ale planului. Formele α și β pot trece
dintr-una în alta în soluție apoasă pe o perioadă de câteva ore, stabilizându-se la un raport
α:β 36:64.

Proprietati fizice

Glucoza este o substanță solidă, cristalizată, albă și solubilă în apă. Are un gust dulce.
Punctul său de topire este foarte ridicat, deoarece între numeroasele sale grupări hidroxil
(-OH) se formează multe legături de hidrogen. Când sunt încălzite, toate monozaharidele
(nu numai glucoza) se descompun înainte de a se topi, în carbon și apă, reacție numită
carbonizare. Glucoza are 75% din puterea de îndulcire a fructozei (care este luată ca
unitate).

Rol biologic

Se poate specula asupra cărui fapt se datorează răspândirea atât de mare a glucozei, și nu
a altor monozaharide, precum fructoza. Glucoza se poate forma din formaldehidă în condiții
abiotice, deci se poate ca ea să fie fost disponibilă pentru sistemele biochimice primitive.
Glucoza este foarte răspândită în regnul animal și vegetal, și este principala oză din
organismul uman.

Sursă de energie
Glucoza este un combustibil esențial în biologie. Carbohidrații reprezintă sursa principală de
energie pentru corpul uman, producând 4 kilocalorii (17 kilojouli) pe gram. Descompunerea
carbohidraților (amidonul, de exemplu) produce mono și dizaharide, iar o mare parte dintre
produși este glucoză. Prin glicoliză și prin reacțiile ciclului acidului citric, glucoza este oxidată
pentru a forma dioxid de carbon și apă, rezultând și energie, în principal sub formă de ATP.

Este distribuită în toate celulele și fluidele organismului, cu excepția urinei. În ser,

concentrația de glucoză (glicemie) normală este de 80–110 mg/dl. Menținerea glicemiei în
limite constante este asigurată prin acțiunea antagonistă a doi hormoni ai pancreasului
endocrin: insulină (hipoglicemiant) și glucagon (hiperglicemiant). Creșterea cantității de
glucoză în sânge este specifică diabetului zaharat, iar în urină (glicozurie) apare numai când
glicemia depășește 160–180 mg/dl. Măsurarea concentrației sanguine se poate realiza cu
glucometrul.

Precursor
Glucoza este esențială în producerea proteinelor și în metabolismul lipidelor. De asemenea,
la cele mai multe plante și animale, este un precursor pentru vitamina C (acid ascorbic).

Glucoza este folosită ca precursor la sinteza unor substanțe importante. Amidonul, celuloza
și glicogenul sunt polimeri (polizaharide) comuni ai săi. Lactoza - zahărul din lapte, este o
dizaharidă compusă din glucoză și galactoză. În zaharoză, o altă dizaharidă importantă,
glucoza este legată de fructoză.

Glucoza intră în structura diglucidelor și poliglucidelor. Prin oxidare în ficat se transformă în

acid glucuronic, care are un rol important în glucuronoconjugare.
Utilizare

Există mai multe forme de comercializare și folosire a glucozei, dintre care cele mai
importante sunt:

sirop de glucoză - conține glucoză în concentrație de 32,40%;

glucoza tehnică - cu o concentrație de 75%;
glucoza cristalizată (tablete) - concentrație de 99%.
În medicină este folosită mai ales sub formă de soluții apoase perfuzabile. În funcție de
concentrațiile lor, acestea au acțiuni și indicații diferite. Soluțiile sub 5 % sunt utilizate pentru
diluarea unor medicamente, pentru hidratare sau ca substituent energetic. Soluția de
glucoză 5 % este izotonă și are aceleași utilizări, fiind folosită cel mai adesea. Soluțiile de
concentrații mai mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt hipertonice și își găsesc utilitatea ca
diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme). Pentru a evita
efectele nefaste ale hiperglicemiei, de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă
insulină.