Fierul este un element chimic metalic, notat cu simbolul Fe (din limba latină: ferrum), ce are numărul

atomic 26 și masa atomică 56. Este un metal aflat în prima grupă a metalelor tranziționale. Este
elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra, formând cea mai mare parte a nucleului acestei planete și
este al patrulea element ca abundență în scoarța terestră. Este produs în cantitate mare ca rezultat
de fuziune în stelele cu masă mare, unde producerea de nichel-56 (care se dezintegrează în fier)
este ultima reacție fuziune nucleară ce este exotermă, devenind ultimul element care se produce
înaintea stingerii unei supernove ce duce la reacții ce împrăștie precursorii radionuclizilor fierului în
spațiu.
La fel ca și alte elemente ale grupei 8 (ruteniu, osmiu, etc.), fierul prezintă numeroase stări de
oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. Fierul elementar este întâlnit
în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt
tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție
fiind oxizii de fier, cunoscuți de asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale
care realizează pasivarea prin straturi de oxid, oxizii de fier ocupă un volum mai mare ca al volumului
de fier, iar astfel oxizii de fier pot fi îndepărtați și să expună suprafețe proaspete pentru coroziune.
Fierul metalic a fost utilizat încă din Antichitate, deși aliajele cu punct scăzut de topire al cuprului au
fost folosite primele în istorie. Fierul pur este moale (mai moale decât aluminiul), însă nu se poate
obține prin topire. Materialul este întărit de impurități din procesul de topire, precum carbonul. O
anumită proporție de carbon (între 0,2% și 2,1%) produce oțelul, care poate fi de 1000 de ori mai
rezistent decât fierul pur. Fierul metalic brut este obținut în furnale, unde minereul este redus de
către cocs la fonta. O prelucrare ulterioară cu oxigen reduce conținutul de carbon pentru a se obține
oțel. Oțelurile și aliajele din fier cu conținut scăzut de carbon, în combinație cu alte metale, sunt de
departe cele mai comune metale în industrie, datorită numărului mare de proprietăți dezirabile.
Compușii chimici ai fierului, care includ compuși feroși și ferici, au multe utilizări. Oxidul de fier
amestecat cu pudră de aluminiu poate fi aprins pentru a crea termitul, folosit în prelucrarea
minereurilor. Formează compuși binari cu halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici,
ferocenul a fost primul compus-sandwich descoperit.
Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen molecular
în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în transportul
oxigenului la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai
importante, care sunt implicate în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la
organismele vegetale și animale.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Începuturile prelucrării fierului[modificare | modificare sursă]
Primul tip de fier cunoscut și utilizat de oameni provenea din meteoriți. În Egipt și Mesopotamia s-au
descoperit vărfuri de suliță și obiecte decorative cu această origine, datând din jurul anului 4000 î.Hr.
[1]
2000 de ani mai târziu a apărut și fierul prelucrat din minereu (la început cel numit fier de mlaștină -
în engleză bog iron sau limonit), folosit însă doar pentru obiecte de cult și considerat mai valoros
decât aurul. Între 1600 î.Hr. și 1200 î.Hr. a început obținerea fierului în topitorii primitive, în Imperiul
Hitit (Anatolia și Caucaz). Dispariția acestui imperiu a permis răspândirea cunoștințelor despre
prelucrarea fierului în toată regiunea, facilitând trecerea de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului.
În China[modificare | modificare sursă]
 Procesul purificării minereului de fier (în stânga) și doi
oameni care folosesc un furnal (în dreapta)
În jurul anului 550 î.Hr., în China a fost inventat furnalul și s-a obținut prima fontă turnată. Prima
menționare a unui obiect de fier turnat datează din 513 î.Hr., ceea ce implică faptul că în acea epocă
tehnica topirii fierului era cunoscută foarte bine. Vestigii de obiecte de fier turnate (topoare, sape,
cuțite, săbii, ...), datând din Perioada Statelor Combatante, au fost descoperite într-o cantitate mare
în siturile descoperite după 1950. În situl fostei capitale a statului Yan, în apropiere de Beijing, au fost
dezgropate matrițe pentru turnarea unor obiecte de fier. Fonta, mai casantă și mai puțin tăioasă
ca bronzul, avea asupra acestuia un avantaj de a putea fi produsă în cantități mari, mai ales în
regiunile bogate în minereuri, ca Shanxi sau Shaanxi. Se pare, de altfel, că, datorită combinării între
topire și forjare, armele de fier au început, încă din timpul Perioadei Statelor Combatante, să
rivalizeze cu armele de bronz, de uz totuși mai general.
Acest avans al Chinei în domeniul siderurgiei a putut să stârnească uimire: chinezii puteau să
producă oțel încă din secolul al II-lea î.Hr., în vreme ce Europa, doar la sfârșitul Evului Mediu asistă
la primele încercări de turnare a fierului, și după încă ceva timp începe producerea oțelului. Acest
decalaj, care mai mult decât un avans sau o rămânere în urmă relevă originalitatea tradițiilor tehnice
ale diferitelor civilizații, se explică foarte bine prin experiența acumulată de lumea chineză în turnarea
bronzului și prin perfecționarea foalelor, în Perioada Statelor Combatante.[2]
În India[modificare | modificare sursă]

Coloana de fier din Delhi

Oțelul, aliaj al fierului cu relativ puțin carbon, a fost produs, se pare, pentru prima dată în India,
în secolul al III-lea. Un exemplu al măiestriei indiene în domeniul metalurgiei este și
faimoasa coloană de fier din Delhi, care este constituită în proporție de 98% din fier forjat și a fost
ridicată la sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea[3].
În Europa[modificare | modificare sursă]
În Europa, primele șarje de fontă turnată au fost obținute în Suedia, în secolul al XV-lea (Lapphyttan
și Vinarhyttan). Ghiulele de tun din fontă au permis apoi răspândirea acestui material și a metodelor
de obținere în toată lumea. Combustibilul de bază pentru aceste procese era cărbunele de
lemn (mangalul).
Dispariția accentuată a pădurilor din Marea Britanie a dus în secolul al XVIII-lea la înlocuirea
mangalului cu cocsul, de către Abraham Darby. Acest lucru, împreună cu inventarea mașinii cu abur,
a dus la Revoluția industrială[4].
La sfârșitul anilor 1850, Henry Bessemer a inventat un nou procedeu de fabricare a oțelului cu
conținut foarte scăzut de carbon, la care se sufla aer prin fonta brută topită. Acest progres a dus la
diminuarea treptată a producției de fier forjat.

Meteoritul feros Sihote Alin

Simbolistică[modificare | modificare sursă]
În Evul Mediu, fierul era asociat cu planeta Marte, cu masculinitatea și cu soliditatea, rezistența. De
altfel, în alchimie, simbolul fierului era identic cu cel folosit și în prezent pentru a indica genul
masculin și cu cel pentru Marte în astrologie: ♂.
Termenul "de fier" a ajuns să fie folosit pentru a indica ceva de neclintit, de netrecut (de
exemplu Cortina de fier), o încercare, provocare deosebită (de exemplu triatlonul "Ironman", om de
fier desfășurat în Hawaii) sau, în cazul unor persoane, o voință deosebită (persoane care conduceau
"cu o mână de fier", sau "doamna de fier", supranumele fostului prim-ministru al Marii
Britanii, Margaret Thatcher). "Fier" este și denumirea celei de-a patra povestiri din volumul "Sistemul
periodic" publicat în 1975 de Primo Levi.

Structură atomică[modificare | modificare sursă]

Structura atomică a fierului

Izotopi[modificare | modificare sursă]
Fierul prezintă patru izotopi naturali. În ordinea abundenței relative, aceștia sunt: 56Fe (91,7 %), 54Fe
(5,8 %), 57Fe (2,2 %) și 58Fe (0,3 %). De asemenea, se cunosc alți 10 izotopi sintetici ai fierului. S-a
demonstrat (prin corelația existentă între abundența izotopului 60Ni, un produs de dezintegrare
al 60Fe, și abundențele izotopilor stabili ai fierului în unii meteoriți) că 60Fe a existat în stare naturală în
perioada de formare a sistemului solar.[5]
 Bucată de fier cu puritate 99,7%
Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]
Proprietăți mecanice[modificare | modificare sursă]

Valori caracteristici ale tracțiunii și durității Brinell ale diferitelor forme de fier [6][7]

T BH
Material
(MPa) (Brinell)

Iron whiskers 11000

Oțel întărit 2930 850–1200

Martensitic steel 2070 600

Bainitic steel 1380 400

Oțel perlitic 1200 350

Cold-worked iron 690 200

Small-grain iron 340 100

Fier ce conține carbon 140 40

Cristal de fier pur 10 3

Proprietățile mecanice ale fierului și ale aliajelor sale sunt evaluate prin teste variate, precum scala
Brinell, scala Rockwell sau teste de tracțiune, printre altele; rezultatele fierului sunt atât de
consistente încât fierul este des folosit pentru calibrarea măsurătorilor sau pentru a compara
rezultatele unui test cu ale altuia.[7][8] Acele măsurători dezvăluie că aceste proprietăți mecanice ale
fierului depind de puritate: cele mai pure cristale de fier sunt mult mai moi decât cele de aluminiu.
Adiția a doar 10 părți per milion de carbon le poate dubla duritatea.[6] Duritatea crește rapid cu un
conținut de carbon de 0,2% și este saturată la ~0.6%.[9] Fierul produs indu