Ingrijiri primare de sanatate (ips)

INGRIJIRI PRIMARE DE SANATATE (IPS)

Prin IPS intelegem:

Ongrijiri esentiale de sanatate;

Accesibile tuturor persoanelor si famililor din comunitate;

Prin participarea lor plenara(activa);

Si la un pret de cost accesibil comunitatii;

IPS acopera 4 niveluri de interventie:

Ingrijiri de prevenire primara prin care intelegm mentinerea si promovarea sanatatii precum si
prevenirera imbolnavirilor.Interventia asistentului urmareste: educatia sanitara (alimentatie,
contraceptie) prevenirea specifica (vaccinari).;

Ingrijiri de prevenire secundara care urmareste interventii curative pentru tratamentul bolilor
si prebenirea complicatiilor;

Ingrijiri de prevenire tertiara care urmaresc recuperarea(sustinerea persoanei ingrijite pt a se

adapta la diferite dificultati cauzate de probleme de sanatate);

Ingrijiri de prevenire quaterala:sustinerea familiei in boli terminale;.

Pentru dezvoltarea IPS sunt necesare:

Identificarea a ceea ce inseamna IPS, este necesare cunoasterea si studierea unui intreg
amsamblu de caracteristici:climat, resurse de apa, nivelul de educatie al populatiei, categorii
sociale, resurse economice;

Initierea personalului sanitar si a consumatorilor de IPS :

Diagnosticul este baza pentru planificarea interventiilor interdependente.

Dupa formularea diagnosticului de nursing, aistentul medical elaboreaza un plan de actiune

care sa influenteze pozitiv starea fizica si mentala a persoanei si sa reduca problemele de
dependenta.

Obiectivul principal al ingrijirilor este de a aduce persoana la un grad de independenta in

satisfacerea nevoilor proprii. Stabilirea obiectivelor deriva din diagnosticul de nursing. In fct
de termenul de realizarea putem avea:obiective pe termen scurt, pe termen mediu si pe termen
scurt.
Ex: plan nursing pe termen scurt

Aprecierea Diagnostic nursing Obiective Implementarea Evaluare

Tegumente Deficit hidric Consum lichide Incuranjarea pacientului Dupa 24 h aspect tegumentar
sa consume lichide
Uscate

Aplicarea ingrijirilor constituie momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor

pentru a obtine rezultatul dorit

Avem 3 tipuri de interventii:

Independenta:initiata de asistenta datorita priceperii;

Dependenta:desfasurata la indrumarea medicului;

Inetrdependenta: desfasurata de asistenta in colaborare cu ceilalti colegi(medici si infirmieri);

Realizarea interventiei reiese din evaluarea starii pacientului inainte , in timpul si dupa
interventie.

Evaluarea consta in a aduce o aprecierea asupra progresului in raport cu interventiile

asistentei. Daca interventiile nu si-au atins scopul atunci nu vom avea rezultatul cautat si
trebuie sa stim cum sa corectam situatia. Evaluarea se face privind de la un punct de referinta
care este de fapt obiectivul de ingrijire. Deci procesul de ingrijire este un proces ciclic si
permanent reinnoit. Un plan de ingrijire extensiv tine cont de prescriptiile medicale dar si de
interventiile autonome ale asistentului. Astfel asistenta trebuie sa verifice prescriptia
medicului inainte de a-si planifica interventiile.

NEVOIA DE A RESPIRA SI A DE A AVEA O BUNA CIRCULATIE

Respiratia reprezinta nevoia fiintei umane de a capata oxigenul din mediul exterior necesar
proceselor oxidative din orghanism si eliminarea dioxidului de carbon rezultat din arderile
celulare. Interdependenta in satisfacerea nevoii este determinat de integritatea plamanului si
functionarea lui eficienta.

Etapele respiratiei:

a.     Ventilatia: patrunderea aerului incarcat cu oxigen in plaman si eliminarea aerului incarcat
cu dioxid de carbon. Ventilatia are timpi si anume inspiratie si expiratie si este influentata de
permeabilitatea cailor respiratorii, concentratia oxigenului din aerul respirat, maturitatea
centrului respirator bular, expansiunea cutiei toracice si functionarea normala a centrilor care
regleaza respiratia;

b.     Difuziunea gazelor : trecerea oxigenului din alveole in capilare din jurul periialveolare si
o dioxidului de carbon din capilare in alveole si concentratia oxigenului in sange.

c.      Etapa circulatorie: consta in conducerea oxigenului prin artere la tesuturi si a dioxidului
de carbon prin sistemul venos la plamani, este influentata de cantitatea de hemoglobina din
sange, debit cardiac, numar de hematii, permeabilitatea retelei periferice arteriale
d.     Etapa tisulara(tesut) schimbul de gaze dintre sange si tesuturi prin procesul de difuziune
a gazelor

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de a respira

Factori biologici:

Varsta: la copii numarul de respiratii pe minut este mai mare decat la adult

Sex: frecventa respitaorie: la femei inregistreaza valori la limita maxima a normalui, iar la
barnati la limita minima a normalui;

Statura: la persoanele scunde numarul de respiratie pe minut est emai mare decat la
persoanele inalte

Somnl: frecventa respiratorie mai scazuta decat in perioada de veghe

Postura: pozitia corecta a toracelui permite expansiunea plamanului in timpul respirratiei.

Individul sanatos poate respira in ortostatism(pozitia in picioare), sazand si
clinostatism(culcat). Pozitia care favorizeaza respiratia este cea sezand si ostatica prin
contractia corespunzatoare a diafragmului

Alimentatia

Exercitiul fizic: influenteaza frecventa nr respiratiei, persoanele neantrenate obosesc mai usor

Factori psihologice: emotiile, plansul, rasul

Factori sociologici:

Miediul ambiant : de 21% la concentratia de oxigen adecvata din aerul inspirat favorizeaza
respiratia, mediul poluat influenteaza negativ respiratia, umiditatea aerului inspirat de 50-60%
creaza un mediu confortabil;

Climatul: caldura determina cresterea frecventi respiratorii, frigul determina scaderea

frecventei respiratorii, vandtul perturba respiratia altitudinea perin rarefiecrea aerului
nefavorabil respiratiei;

Manifestari de independenta

Frecventa respiratorie = nr de respiratii pe minut si este influentata de varsta si sex:

Nou nascut = 30-50r/min;

La 2 ani = 25-35 r/min;

La 12 ani=15-25r/min;

La adult =16-18r/min sau 16-20r/min;

La varstnic =15-25r/min;

Amplitudinea = volumul de aer care patrunde si se elimina din plamani la fiecare respiratie.
Deci avem respiratie profunda si superficiala.

Ritm = pauza egale intrerespiratii(respiratie ritmica)

Simetria miscarilor respiratorii = ambele hemitorace prezinta aceasi miscare de ridicare si

coborare in timpul inspiratiei si expiratiei.

Tipul de respiratie : avem 3 tipuri de respiratie :

Costal-superior la femei

Costal inferior la barbate

Abdominal la copii si varstnici

Tusea = respiratie fortata prin care elimina secretiile din caile respiratorii.

Dependenta in satisfacerea nevoii

Probleme: alerarea vocii, dispneea, obstructia cailor respiratorii.

STOCHICEANU D. FLORENTINA NADIA

AMG. ANUL ΙΙ. SUBGRUPA ΙΙΙ.

PLANNING FAMILIAL
Introducere

Înainte de a fi părinţi, suntem bărbaţi şi femei, suntem băieţi şi fete, suntem „masculin
şi feminin” – două principii complementare care acţionează întru armonie. Exprimăm prin
natura noastră biologică şi psihologică o eternă bipolaritate, care permite dialogul mereu
reînoit al sexelor, ca şansă a împlinirii lor, unul prin intermediul celuilalt.
Spre deosebire de Freud care susţinea că „anatomia este destin”, putem considera că,
funcţiile sexuale şi mai ales comportamentul depind de capacitatea de a primi şi interpreta
informaţii din toate sursele şi din mediul cultural şi social în care trăim.
Pornind de la înţelegerea sexualităţii ca „totalitate a însuşirilor în care se disting
fenomenele afective, cele sexual – biologice şi sociale şi a căror unitate este asigurată de forţa
afectivităţii”1, putem spune că educaţia sexuală se orientează spre formarea unei concepţii
privind sexualitatea (sistem de cunoştinţe, convingeri şi atitudini), concepţie care să se
încorporeze în ansamblul liniilor de conduită directoare ale tânărului pe cale de a deveni adult.
Lipsa unei îndrumări educative sistematice şi competente privitor la problemele
sexualităţii poate avea consecinţe nedorite în ceea priveşte viaţa afectiv – sexuală a tânărului,
care, în funcţie de soluţiile găsite, îi poate angaja întregul destin.
Pe de altă parte, o sexualitate neevoluată poate duce la dezordini de conduită sau la
acţiuni compensatorii degradante. La nivelul convieţuirii sociale, cât şi în ambianţa familială,
dificultăţile conflictuale generate de ignoranţă în acest domeniu (deci, de lipsa maturităţii
afectiv - sexuale) se răsfrâng, de regulă, asupra întregii vieţi relaţionale a individului.
Deosebita importanţă a acestui aspect – al sexualităţii şi a educării sexuale – , efectele
şi consecinţele nedorite ce apar în urma adoptării unei atitudini de ignorare – iată ideea de
bază a acestei lucrări, ce se constituie, dacă putem spune, ca o meditaţie asupra acestei
problematici de mare interes şi care vizează atât adolescenţii, cei care sunt la vârsta alegerii şi
a marilor decizii proprii perioadei premergătoare căsătoriei, cât şi cuplurile maritale.
Şi totuşi, dincolo de a fi o meditaţie lucrarea de faţă încearcă să contribuie la o mai
bună înţelegere a domeniului abordat, cât şi a căilor celor mai potrivite şi eficiente de
intervenţie.
Asistenţa Socială acordată adolescenţilor şi cuplurilor maritale din perspectiva
problematicii abordate în această lucrare – planningul familial – se constituie la ora actuală în
una din cele mai dezvoltate ramuri ale Asistenţei Sociale, deoarece prin aplicarea ei în cadrul
adolescenţilor şi familiei cuprinde totalitatea problemelor şi tehnicilor de asistenţă socială.
Asistenţii sociali pot acţiona fie pe linia informării şi culturalizării adolescenţilor în
problemele comportamentului sexual, afectiv, relaţional, al cunoaşterii şi autocunoaşterii
psihologiei de sex, precum şi în domeniul punerii culturii şi educaţiei copiilor, fie pe linia
depistării şi corectării conduitelor de control premarital şi marital, a capacităţilor de
intercomunicare, intercunoaştere şi interapreciere autentică în plan sexual – afectiv, valoric –
comportamental şi moral, ceea ce asigură durabilitate sentimentelor de dragoste mutuală,
potenţându-le, maturizându-le şi exprimându-le eficient în funcţionalitatea socială a familiei.

Cap. I: CONCEPTUL DE PLANNING FAMILIAL

– DEFINIŢIE ŞI CARACTERISTICI

1
Valentina T. Liciu – „Pregătirea pedagogică a adolescenţilor pentru viaţa de familie”.
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1975.
 Problemele populaţiei au constituit încă din timpuri îndepărtate o preocupare a
conducătorilor de state, a unor filozofi, economişti etc. Aceste preocupări s-au oglindit de
obicei prin măsuri luate pentru a stimula sau a limita naşterile.
Comportamentul demografic al unei colectivităţi reflectă condiţiile sociale, economice
şi culturale ale societăţii şi cuprinde: totalitatea concepţiilor, părerilor, ideilor, sentimentelor,
deprinderilor, moravurilor şi manifestărilor oamenilor privind problemele procreaţiei şi ale
reproducerii.
Deşi relativ independentă în raport cu societatea în interiorul căreia se formează,
familia – celula de bază a oricărui sistem social – este determinată în ultimă instanţă şi
condiţionată, în organizarea şi evoluţia sa, demodul de organizare a societăţii pe care o
reflectă. Prefacerile structurii familiale sunt în deplină rezonanţă cu progresul socioeconomic,
tehnic, cultural şi moral al societăţii, familia rămânând un sistem deschis, supus continuu
restructurărilor.
De aceea, dacă vrem să analizăm comportamentul demografic al unei colectivităţi,
societăţi trebuie să vizăm atitudinile, concepţiile, măsurile tuturor ndivizilor care o compun, a
cuplurilor conjugale legate de acest aspect. Numai în acest fel, pornind de la studierea tuturor
particularităţilor unei colectivităţi se pot obţine rezultate pertinente şi care pot oferi concluzia
cu caracter general privind colectivitatea respectivă, sub aspectul fenomenului cercetat – în
cazul nostru, fiind vorba de caracterul demografic al unei colectivităţi.
În teoriile şi cercetările contemporane, familia este unanim concepută ca un sistem
dinamic, în perpetuă transformare ca urmare a evoluţiei indivizilor ce o compun şi a
dezvoltării capacităţilor acestora de a interacţiona în interiorul şi în afara sa. Structura şi
modul de realizare a funcţiilor familiei s-au schimbat în directă legătură cu modificările social
istorice şi în acest sens ne referim la tranziţia familiei de la structura de tip instituţional –
tradiţional la cea de tip democratic – modern. Indiferent însă de modificările survenite în
structura şi rolurile familiei (o trecere de la extensie la nuclearizare, de la tradiţional la
modern, de la dispersare afectivă şi concentrarea autocritică a puterii la condensare afectivă şi
democratizare, de la rigiditatea cadrelor normative funcţionale la o flexibilitatea semnificativă
a acestora, în sensul egalizării status – rolurile familiale), aceasta şi-a păstrat funcţiile sale
specifice, care nu pot fi transferate nici unei alte unităţi sociale: sexuală, reproductivă, de
educare, economică, iar mai recent, emoţional – terapeutică şi suportivă.
Fiecărui grup conjugal, după constituirea lui, îi revine o sarcină de mare
responsabilitate socială: de a da naştere copiilor, contribuind astfel la prelungirea tinereţii şi la
continuitatea vieţii.
PLANIFICAREA FAMILIALĂ desemnează un ansamblu de decizii ale unui cuplu
conjugal privind numărul de copii pe care doreşte să îi aibă. Iată definiţia curentă a acestui
concept, definiţie cunoscută şi redată de marea majoritatea a indivizilor. Au fost date însă, de-
a lungul timpului, diferite definiţii acestei noţiuni, autorii acestor definiţii punând accentul pe
variatele aspecte implicate.
Astfel, M. Mincu consideră că planificarea familială reprezintă „alegerea momentului
potrivit pentro o naştere, reglementarea ei”2; după V. Trebici planificarea familială înseamnă
„determinarea conştientă, liberă, de către cuplu a numărului de copii şi a eşalonării în timp a
naşterilor, ţinând seama de modelele şi valorile existente în societate, de dezvoltarea
armonioasă a familiei şi a ridicării bunăstării acesteia de asigurare a sănătăţii şi educaţiei
copiilor”3.

2
M. Mincu – „Sfatul premarital”, Editura Medicală, Bucureşti 1985.
3
Trebici V. – „Demografia”, Editura Ştiiţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
 Dr. Vinţi Ioan înţelege prin planificare familială „o igienizare a reproducerii”4, cu
efortul de a limita avortul, naşterea prematură, eredităţile disgenice şi în general rebuturile
reproducerii.
Federaţia internaţională de Planificare Familială susţine că este un drept fundamantal
al omului de a avea noţiunea clară despre planificarea familială, că incubă fiecărui cuplu să
decidă asupra numărului de copii pe care vrea să-i aibă, în aşa fel ca fiecare copil născut să fie
un copil dorit.
Planificare familială apare deci în calitate de control conştient asupra fertilităţii
efectuat de către cuplul marital şi are două caracteristici:
a) numărul de copii;
b) eşalonarea apariţiei lor.
În prezent în ţările europene există mai multe variante de planificare familială:
1. varianta antinatalistă (planning-ul familiei este conceput ca instrument de limitare
a naşterilor reducere a dimensiunilor familiei);
2. varianta pronatalistă (planning-ul familial urmăreşte creşterea natalităţii şi a
dimensiunii familiei);
3. varianta neutralistă – (planning-ul familial este conceput ca o posibilitate oferită
fiecărui cuplu de a realiza fecunditatea dorită).
Măsurile de politică demografică şi de planificare familială, simultan luate, sunt
necesare în interesul bunăstării familiei şi comunităţii.
La început, planificarea familială a fost prezentată şi înţeleasă ca un mijloc de
reducere masivă a natalităţii şi de limitare a populaţiei. Planificarea familială nu este o
„modă”, ci din contra, trebuie considerată ca una din elementele de protecţie maternă
infantilă, iar în sens mai larg de protecţie a sănătăţii publice, aceasta înseamnă dreptul fiecărui
copil de a se naşte dorit şi de a trăi acceptat de părinţii săi.
În nici un caz planificarea familială nu înseamnă o scădere a natalităţii. Iată ce ar
trebui să se înţeleagă prin planificarea familială:
1. căsătorie în momentul cel mai potrivit pentru cuplu, ceea ce înseamnă: vârstă
potrivită, maturare somatică, psihică şi profesională;
2. condiţii de viaţă mai bune: venit lunar corespunzător şi locuinţă asigurată;
3. verificarea şi chiar completarea cunoştinţelor de igienă generală, genitală şi
sexuală (mai ales, educaţie sexuală);
4. o bunăstare de sănătate verificată, corectate eventual, stări patologice pentru
asigurarea unui potenţial biologic de bună calitate; informarea asupra riscului unei
sarcini la o femeie cu o boală gravă, efectuarea tratamentului sterilităţii şi a
infertilităţii;
5. conceptul de familie, dimensiunile ei trebuie să fie bine înţelese, în accepţiunea
momentului social – economic respectiv;
6. o reglementare a naşterilor, în timp şi intervale, în funcţie de toţi factorii enumeraţi
în scopul evitării riscurilor reproducerii materne şi infantile;
7. probleme lămurite sub aspectele cât mai variate, cu scopul evitării conflictelor
psihosexuale, care ar putea destrăma familia.
La noi în ţară, Conferinţa O.N.U. din 1974, ţinută la Bucureşti, a recomandat că „toate
cuplurile şi toţi indivizii au dreptul fundamental de a hotărâ liberi şi cu toată responsabilitatea,
asupra numărului de copii şi asupra spaţiului dintre naşteri, dar mai au şi dreptul de a fi
instruiţi suficient şi informaţi privind aceste chectiuni şi de a beneficia de servicii adecvate”5.
Iată că preocupări pe linia planificării familiale au existat de timpuriu, ele căpătând
însă un accent deosebit după 1989. Dezvoltându-se şi conturându-se fie sub formă teoretică
4
Vinţi Ioan - „Adolescenţa şi sexualitatea”, Editura Medicală, Bucureşti; 1983.
5
Operă citată la Vinţi Ioan
(au apărut numeroase cercetări, analize informaţionale cu privire la acest fenomen), fie sub
formă practică (realizarea unor activităţi concrete în acest sens, înfiinţarea unor cabinete
speciale de educaţie sexuală şi planificare familială, etc.), aceste preocupări scot în evidenţă
toate particularităţile societăţii româneşti.
La noi în ţară, cercetările în acest domeniu pun în evidenţă faptul că, după anul 1989,
natalitatea a scăzut considerabil; concomitent însă a crescut numărul întreruperilor de sarcină,
a divorţurilor. Există tot mai mult tendinţa de diminuare a numărului de copii din structura
familiei. Această opţiune a tinerelor cupluri conjugale de a avea unul sau cel mult doi
descendenţi trebuie corelată cu profundele transformări ce au avut loc în ultimii ani, atât în
plan socio – economic, dar şi în domeniul culturii, privind mentalitatea. Planificarea familială
ne apare, deci, ca o consecinţă, dar şi ca o modalitate de adaptare la toate transformările
apărute, în vederea unei cât mai bune funcţionări a sistemului familial.

Cap. II: 2.1. Factorii care influenţează planificarea familială

Natalitatea devine tot mai mult un element voluntar, conştient al familiei, determinat
de o serie de factori cultural – educativi, economici, psihologici, legislativi, corelaţi cu factori
biologici.
Cunoaşterea opiniei cuplurilor cu privire la dimensionarea familiei a scos în evidenţă
multiple aspecte corelative legate de factorii amintiţi.
Dorinţa de a avea sau nu copii, este în primulş rând, în funcţie de anumite
caracteristici ale personalităţii partenerilor. Naşterea copiilor schimbă cursul existenţei unei
tinere perechi: o înfrumuseţează, bineînţeles, şi o îmbogăţeşte, dar aduce cu sine şi anumite
restricţii de confort şi libertate; toate însă sunt acceptate cu bucurie, când dezvoltarea afectivă
a bărbatului şi a femeii s-a produs până atunci fără dificultăţi – amândoi sunt fericiţi să-şi
realizeze din plin natura lor de bărbat şi femeie prin paternitate şi maternitate. Vârsta
partenerilor la căsătorie, precum şi relaţia dintre cei doi soţi au o mare importanţă şi
influenţează natalitatea.
Desigur, pentru ca, în general, relaţia dintre soţi să fie considerată echitabilă, trebuie să
existe între ei o anumită egalitate în ceea ce priveşte „investiţiile” (cele de natură fizic –
materială şi cele de natură psiho – cognitivă şi psiho - emoţională), cât şi „rezultatele”
obţinute (gradul de mulţumire şi satisfacţie resimţit, nivelul de împlinire a aşteptărilor,
expectaţiilor şi aspiraţiilor orientate în direcţia relaţionării cu celălalt).
Stările afective, frica de adaptare la sarcină, teama de naştere, egocentrismul, teama de
a pierde ataşamentul partenerului, responsabilitatea faţă de creşterea şi educarea copiilor,
teama de consecinţele economice, regretul pierderii independenţei personale şi a atracţiei
fizice, teama de apariţie a geloziei partenerului faţă de urmaş – toate acestea sunt aspecte
legate de „psihologia partenerilor cuplului conjugal”6 şi care nu sunt străine de un anumit
comportament demografic.
Încadrarea femeii în câmpul muncii, creşterea rolului ei în viaţa spirituală şi materială
a societăţii, determină o căsătorie mai tardivă şi creşterea intervalului dintre sarcini.
De asemenea, industrializarea, urbanizarea, mobilitatea spaţială, cât şi cea socială
determină amânarea vârstei la căsătorie, influenţând astfel şi natalitatea.
Factorii economici sunt determinanţi în dezvoltarea tuturor fenomenelor sociale,
inclusiv a celor demografice. Aceasta nu înseamnă că, factorii economici determină în
exclusivitate natalitatea, ci că sunt hotărâtori în „ultimă instanţă” în ansamblul factorilor care
influenţează structura familiei.
Un rol important în influenţarea natalităţii îl au factorii culturali, care fiind produşi ai
anumitor condiţii social economice, se reflectă în psihologia şi comportamentul oamenilor în
6
Vinţi Ioan – „Adolescenţa şi sexualitatea”, Editura Medicală, Bucureşti
problema procreaţiei. Nivelul de civilizaţie şi cultură are o influenţă însemnată asupra
psihologiei individului şi familiei în privinţa căsătoriei şi, respectiv, natalităţii. Nivelul de
instruire, religie, etc. pot contribui la modificarea unor indici ai natalităţii şi fertilităţii.
La baza dorinţei de a avea un copil stau o serie de „motivaţii”7 ale partenerilor
tânărului cuplu, care fac o asemenea opţiune şi care, deasemenea, au o mare importanţă în
acest sens; aceste motivaţii influenţează, alături de multitudinea de factori amintiţi mai sus,
natalitatea, precum şi planificarea familială a tânărului cuplu conjugal.
Motivaţia personală nu este lipsită de interes. Copilul reprezintă expresia supremă a
autorealizării celor doi parteneri, concretizarea ideii de permanenţă, dincolo de hotarele ideii
de permanenţă. Copilul transformă, schimbă rolul şi statusul de până atunci al femeii şi
bărbatului pe care îi transformă în mamă şi tată.
Motivaţia biologică a sentimentului matern are la bază instinctul. Aceste instincte sunt
şterse şi reprimate la om de constrângeri ale vieţii sociale, astfel încât acest comportament
este mai degrabă învăţat, de obicei, de la propria mamă. Această învăţare, educare îşi va pune
amprenta asupra concepţiei viitoare a individului.
Motivaţia socială nu este mai puţin importantă. Dragostea părintească este pentru copil
o sursă de securitate socială, dar şi o consiţie esenţială, care transformă copilul într-o fiinţă
socială.
Partenerii cuplului conjugal sunt pregătiţi pentru rolul de părinte prin motivaţia
socială, din care compararea socială nu este lipsită de importanţă, prin compararea socială
înţelegând ceea ce este şi ceea ce nu este acceptat faţă de standardele sociale.
Absenţa unor astfel de motivaţii sau ponderea mai mică în cazul unuia dintre partenerii
cuplului conjugal, la care putem adăuga şi ansamblul de factori deja amintiţi, influenţează
planificarea familială.
Am observat însă că adolescenţii şi chiar cuplurile conjugale tratează, dacă nu cu
indiferenţă, atunci cu superficialitate această problemă. De importanţaei îşi dau seama abia
atunci când sunt confruntaţi cu o serie de evenimente, situaţii nedorite – apariţia unor sarcini
neprevăzute, existenţa unor relaţii sexuale întâmplătoare şi neprotejate, contaminarea unor
boli venerice, apariţia unor copii nedoriţi în cadrul unor tinere familii nepregătite, etc. – care
vor afecta într-un mod negativ „experienţa de viaţă” a adolescenţilor şi, respectiv, vor
conduce la grave disfuncţionalităţi maritale.

Cuprins

Introducere

Cap. I Conceptul de planning familial.

– definiţie şi caracteristici
7
Carmen Ciofu – „Interacţiunea părinţi – copii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989.
Cap. II 2.1. Factorii care influenţează planningul familial.
2.2. Efectele fenomenului de planning familial în cazul adolescenţilor şi a
cuplurilor maritale.

Cap. III Rolul asistenţei sociale în rezolvarea problemelor de planning familial

3.1.Asistenţa socială profamilială
3.2.Asistenţa socială premaritală
3.3.Asistenţa socială conjugal – familială
3.4.Asistenţa socială în caz de divorţ şi post – divorţ.
3.5.Educaţia sexuală a adolescenţilor.

Cap. IV Cercetarea fenomenului de planning familial la adolescenţi şii cuplurile conjugale

– studii de caz.

Cap. V Metode de intervenţie în cuplul marital

5.1.Tehnici specifice de intervenţie
5.2.Analiza cantitativă şi calitativă a cercetării fenomenului de planning familial
la adolescenţi şi cupluri conjugale.

Cap. VI Concluzii