LUCEAFĂRUL

de MIHAI EMINESCU

Cel care a ridicat poezia românescă pe cele mai înalte culmi ale expresivității poetice, Mihai
Eminescu (1850-1889) aparține romantismului.
Romantismul este un curent literar și artistic din prima jumătate a secolului al XIX-lea ce
promovează subiectivitatea, cultivarea emoției si a sentimentului, fantezia creatoare,
fascinația misterului, afirmarea originalității, a spontaneității, antiteza, miturile,fabulosul,
trecutul istoric, natura, spațiile exotice, personaje excepționale în împrejurări exceptionale,
fuziunea genurilor si a speciilor literare.
În opera lui Mihai Eminescu întâlnim teme și motive romantice: natura, iubirea trecutul viața
ca vis, geniul, singurătatea, somnul, visul, meditația nocturnă etc.
Poemul LUCEAFĂRUL a fost publicat în 1883 în ,, Almanahul Societății Academice
Social-Literare ROMÂNIA JUNĂ ”din Viena, apoi în revista ,,Convorbiri literare” din Iași.
Tema poemului este romantică si prezintă relația omului de geniu cu lumea, iubirea și
cunoașterea ( incompatibilitatea a doua lumi diferite).
Motivele poetice sunt romantice: luceafărul, noaptea, visul (oniricul),castelul,
oglinda,călătoria etc.
Geneza poemului o găsim în basmul austriacului Richard Kunisch,, Fata din grădina de aur”, în
creația folclorică ,, Miron și frumoasa fără corp”, dar și în mitul zburătorului.
Poemul,construit pe alegorie, este o meditație asupra geniului, dar si asupra condiției umane
( omul care vrea sa-și depășească destinul)
În poem se îmbină genurile epic, liric și dramatic, precum și speciile literare: meditația, idila,
elegia, pastelul.
Întâlnim planul cosmic în care apare condiția omului de geniu ( Hyperion, călătoria la
Demiurg) și planul terestru( iubirea dintre Cătălin și Cătălina).
Poemul este structurat în patru părți: Incipitul asemănător basmului are timpul mitic: ,,A fost
odată ca-n povești/ A fost ca niciodată…” și prezența fetei de împărat:,, o prea frumoasă fată”
comparată ,, Cum e fecioara între sfinți/ Și luna între stele” ce îi conferă unicitate, puritate si
predispziție spre lumile astrale.
Primele șapte strofe constituie partea întâi a poemului și prezintă iubirea care se naște lent,
într-o atmosferă nocturnă, de visare și contemplație. Sunt prezente motivele romantice:
castelul, seara, visul. Atracția îndrăgostiților este sugerată de chemarea fetei: ,, O, dulce-al
nopții mele domn/ De ce nu vii tu? Vină!” El răspunde acestei chemări, întrupându-se într-o
fiintă angelică ,, tânăr voievod”, ,, cu păr d-aur moale”, un mort frumos cu ochii vii ”, dar fata îl
refuză: ,, Lucești fără de viață”, Și ochiul tău mă-ngheață ”.
La a doua chemare, el devine o ființă demonică care o sperie pe fată:,, O, ești frumos, cum
numai-n vis/ Un demon se arată”.
Fata refuză din nou iubirea :,, Deși vorbești pe înțeles,/ Eu nu te pot pricepe”, iar Luceafărul îi
arată diferența dintre ei: ,, eu sunt nemuritor/ Și tu ești muritoare. ” EL e capabil de sacrificiu,
dorind să devină muritor:,, Da, mă voi naște din păcat/ Primind o altă lege;/ Cu vecinicia sunt
legat, /Ci voi să mă dezlege”, dar fata, deși este unică , nu se poate înălța la condiția lui.
Partea a doua redă o altă ipostază a iubirii, ipostaza telurică( pământeană), prezentând idila
dintre cei doi pământeni: Cătălin si Cătălina( fata de împărat).
Utilizând expresii populare:,, băiat din flori și de pripas”, ,,viclean copil de casă”, poetul
sugerează mediocritatea și efemeritatea umană.
Modul de expunere este dialogul ce prezintă jocul iubirii superficiale : ,,Și-i zise-ncet: - Încă de
mic/ Te cunoșteam pe tine,/ Și guraliv și de nimic/ Te-ai potrivi cu mine. ”
Deși acceptă iubirea lui Cătălin , fata aspiră la iubirea ideală: ,,O, de luceafărul din cer/ M-a
prins un dor de moarte ”.
Partea a treia cuprinde trei secvențe: zborul cosmic, convorbirea cu Demiurgul și
constientizarea statutului de geniu ( eliberarea).
Zborul cosmic sugerează intensitatea și superioritatea iubirii ca mod de cunoaștere absolută:,,
Părea un fulger ne-ntrerupt…” El ajunge într-un spațiu atemporal ( in momentul dinaintea
nașterii lumilor): ,,Căci unde-ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea-ncearcă în
zadar/ Din goluri a se naște. ” Este numit Hyperion ( personaj din mitologia greacă( cel care merge
deasupra) cum afirma Hesiod că era un titan al cărui tată era soarele, iar mama era luna,ucis din invidie de alti
titani) si el îi cere Demiurgului nemurirea în numele iubirii.
Demiurgul îi arată absurdul cerintei punând în antiteză lumea nemuritorilor cu cea a
muritorilor:,,Tu vrei un om să te socoti/ Cu ei să te asameni? /Dar piară oamenii cu toți,/ S-ar
naște iarăși oameni .”El îi arată lui Hyperion superficialitatea Cătălinei: ,, Și pentru cine vrei să
mori ?/ Întoarce-te, te-ndreaptă/ Spre-acel pământ rătăcitor/ Și vezi ce te așteaptă. ”
Partea a patra, construită pe simetria cu prima parte, descrie cadrul terestru, un codru unde
se găsesc cei doi pământeni îndrăgostiți: Cătălin și Cătălina. Tânăra îndrăgostită îi adresează a
treia chemare Luceafărului: ,, Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecînd pe-o rază/ Pătrunde-n
codru și în gând, / Norocu-mi luminează !” Fiind conștient de incompatibilitatea dintre ei( de
superioritatea lui),Luceafărul refuză cu dispreț cerința fetei: ,,Trăind în cercul vostru strâmt/
Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece .”
Construit pe baza alegoriei si a antitezei , poemul contine epitete: ,, o prea frumoasă fată”,
comparatii: ,, Cum e fecioara între sfinti / Și luna între stele”, metafora : ,, palate de mărgean”,
hiperbole : ,,Venea plutind în adevăr/ Scăldat în foc de soare”
La nivel fonetic întâlnim asonantele vocalelor :a, o, aliteratiile consoanelor; r z ,t.
La nivel morfologic observăm prezenta verbelor la conjunctiv ,, să socoți”, ,,să asameni”si
imperativ: ,, cobori”, pătrunde”, a pronumelor în cazul dativ posesiv ,, dorinta-i” și în cazul
dativ etic:,, mi te-asameni, prezenta interjectiilor: ,, mări ”, ,, ia” ce contribuie la oralitatea
stilului.
Ritmul iambic, rima încrucișată, măsura versurilor de 7-8 silabe dau muzicalitate și armonie
versurilor.
În concluzie susținem afirmația lui Tudor Vianu: ,, Luceafărul este o sinteză a categoriilor
lirice pe care poezia lui Eminescu le-a produs mai înainte .”
Poemul ,, Luceafărul ” este o sinteză a temelor și motivelor romantice, a procedeelor artistice
si a simbolurilor cultivate de marele poet.