UNIVERSITATEA ,,AUREL VLAICU”ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, PSIHOLOGIE ŞI

ASISTENŢĂ SOCIALĂ
Specializarea Psihologie, anul I

Portofoliu
Disciplina ~PSIHOLOGIE SOCIALĂ~
Dicționar teorii

Prof. titular curs , Conf. univ. dr. Chiș Roxana

Prof. titular seminar , Lect. univ. dr. Betea Lavinia

Student, Popa Diana Maria

 ARAD
2023

Capitolul I – Ce este psihologia socială ?

1.Teoria învățării sociale – Conform teoriei comportamentistelor clasice Watson (1913) și Skinner (1930),
procesele mentale și comportamentul la animale și la oameni se bazează pe relații stimul-răspuns. Stimulii
interni și externi sunt definiți ca evenimente care conduc la schimbarea comportamentului.
2.Teoria lui Miller & Dollard (1941) – Această teorie explică procesul socializării copiilor în termeni de
întărire, utilizând recompensa sau pedeapsa.
3.Teoriile lui Bandura (1973) – Teoria lui Bandura dezvoltă modelul învățării sociale, pornind de la faptul
că învățarea se realizează prin observarea și imitarea unui model.
4.Teoria schimbului social (Homans, 1973) – Teoria schimbului social prezintă în termenii costurilor și
recompenselor comportamentul social, astfel că orice interacțiune cu altă persoană depinde de recompensa și
de costurile care vin o dată cu interacțiunea.
5.Teoria personalității de bază (Kardiner, 1966) – Teoria personalității de bază încearcă să identifice
anumite prototipuri, numite caractere naționale. Se consideră că acestea sunt efectul determinării unor
tehnici : de gândire , sisteme de securitate, supra-eul și atitudini religioase.
6.Teoria hărții cognitive (Tolman , 1948) – Conform teoriei hărților cognitive, locurile în care ne petrecem
timpul sunt cartografiate în detaliu și folosite ca un fel de prescurtare pentru navigarea în alte spații.
7. Teoria celor patru mișcări (Charles Fourier , 1808 ) și Teoria unității universale (Charles Fourier,
1822 ) – Teoria celor patru mișcări și Teoria unității universale susțin faptul că pentru a cunoaște omul , este
necesar să îi studiem pasiunile.
8.Piramida trebuințelor umane ( Abraham Maslow , 1937) - Conform teoriei Piramida trebuințelor
umane, comportamentul uman este motivat de impulsuri interne specifice.
9.Teoria emoției primare (McDougall ) – Teoria emoției primare susține faptul că fiecărui instinct îi
corespunde un aspect afectiv numit emoție primară.

Capitolul II – Metodologia și etica disciplinei.

1.Regulile metodei sociologice (Durkheim , 1895) – Regulile metodei sociologice oferă indicii pentru
identificarea faptelor sociale prin clasificări și descrieri semnificative ale metodelor.

Capitolul III – Gândirea socială și procesele de atribuire.

1.Brewer (1988) – Brewer a elaborat o teorie conform căreia cu cât individul se obișnuiește mai mult cu o
categorie particulară de oameni, cu atât acesta tinde să își modifice reprezentarea mentală a acelei categorii :
dintr-o reprezentare inițială imprecisă, pe măsura cunoașterii se transformă într-o reprezentare mai precisă.
2.Teoria implicită a personalității – Teoria implicită a personalității este reprezentată de o serie de
presupuneri neasumate despre trăsăturile de personalitate asociate cu anumite comportamente.
3.Teoria constructului personal (Kelly, 1955) – Teoria constructului personal susține faptul că fiecare
persoană dispune de un anumit ghid prin care intrepretează propria lume.
4.Teorii sociale implicite – Teoriile sociale implicite sunt elaborate asupra unor fapte sociale, în general de
tip cauză-efect. Teoriile sociale implicite diferă în cel puțin două moduri de teoriile ștințifice și anume : nu
sunt enunțate și supuse unei cercetări minuțioase ca și teoriile formale, iar în timp ce teoriile formale se
bazează pe logică și sunt testate de cercetare, cele implicite se bazează pe observația empirică.
2
 Capitolul IV – Sinele și celălalt.

1. Teorii fundamentale centrate pe instincte (Freud), valori (Murray), constructe (Kelly), trebuințe
(Maslow), scopuri (Pervin)
2. Teoria celor doi factori emoționali – Teoria celor doi factori emoționali este o teorie dezvoltată de
Schacher și Singer, referitoare la componenta afectivă a eului social conform căreia emoțiile sunt
schimbătoare și dereminate de factori sociali. Ipoteza a fost că, în cunoașterea propriilor emoții parcurg două
etape: trăirea unui arousal (excitație) și etichetarea cognitivă a acestuia.
3. Teoria lui Markus (1977) — Teoria lui Markus susține faptul că sinele se formează prin asocierea unor
retele de informație despre noi înșine. Markus a propus noțiunea de schemă de sine pentru exprimarea
stabilității reprezentării sinelui.
4. Teoria autoverificării (Swann, 1983) – Teoria autoverificării postulează faptul că indivizii creează,
caută și preferă acele situații sociale care Ie confirmă reprezentarea ce o au despre sine.
5.Teoria disonanței cognitive (Festinger, 1973) – Teoria disonanței cognitive afirmă că oamenii care
manifestă atitudini contradictorii în raport cu comportamentele lor vor trăi o stare de disonanță (disconfort)
pe care vor încerca să o reducă fie prin schimbări comportamentale, fie prin schimbări cognitive (strategii
justificative).
6. Teoria managementului impresiilor (Schlenker, 1982) – Teoria managementului impresiilor postulează
că indivizii nu trăiesc subiectiv disonanța cognitivă, ci sunt nłai ales preocupați să pară „consonanți” celor
din jurul lor.
7. Teoria eurilor posibile (Higgins, 1987) – Teoria eurilor posibile susține faptul că există simultan trei
tipuri de scheme despre sine: sinele actual — autoreprezentarea a ceea ce suntem în prezent, sinele ideal
autoreprezentarea lui cum am vrea să fim, sinele dezirabil — autoreprezentarea a cum crede subiectul că ar
trebui să fie în raport cu dorințele și normele celor din jurul său.
8. Teoria autopercepției (Bem, 1967, 1972) – Teoria autopercepției postulează că nu există diferențe
esențiale între judecățile provenind din autoatribuire și atribuirile de caracter pe care le facem la adresa
personalității altora. Conform acestei teorii, cei care cunosc comportamentele anterioare ale unui individ pot
deduce corect atitudinea lui în cazul unei situații noi. Această teorie are implicații foarte puternice pentru
motivație. Corelată cu „ legea efectelor recompensei ” , teoria lui Bem se arată eficientă din perspectiva
practicii psihopedagogice.
9. Teoria autoatribuirii (Weiner, 1979, 1985, 1986) – Teoria autoatribuirii susține faptul că succesul sau
eșecul unei sarcini este corelat cu cauzele și consecințele atribuirilor făcute. Inferențele pe care le facem cu
referire la locusul intern al unei cauze în atribuirea unor trăsături de caracter ca și cauză a unor
comportamente sunt valabile și în autoreprezentarea sinelui.
10. Teoria stilului atribuțional (Rotter, 1996) – Teoria stilului atribuțional susține faptul că anumiți
indivizi atribuie predilect acțiunilor un locus extern de control, iar alții un locus intern al controlului.
11. Teoria comparării sociale (Festinger, 1975) – Teoria comparării sociale postulează că dobândim
informații despre noi prin comparație cu ceilalți. Compararea socială se poate face în sus, când ne comparăm
cu cei buni, cu performeri, și în jos, când ne comparăm cu cei sub performanțele noastre. În primul caz,
conduce la creșterea motivației, într-al doilea la creșterea stimei de sine.
12. Teoria evaluării reflectate – Teoria evaluării reflectate susține faptul că minoritarii au o stimă de sine
ridicată. Cauza acestui fapt o constituie comparațiile cu alte grupuri minoritare sau defavorizate la care
recurg. Astfel s-a dezvoltat această teorie cu specificarea că minoritățile caută feedback-uri satisfăcătoare. În
raport cu teoria locus of control, minoritățile atribuie mai frecvent eșecul cauzelor externe (situație de
minoritari) și succesul, factorilor interni (calități personale care i-au făcut să învingă numeroasele piedici).
13.Teoria asupra dependenței sinelui (Hsu, 1985) – Teoria asupra dependenței sinelui este o teorie
3
formulată de Hsu, asupra dependenței sinelui de cultura comunității individului. Modelul său este
reprezentat sub forma unor cercuri concentrice reprezentând multistratificarea sinelui în funcție de
apartenența la grup.
14. Teoria identității sociale (Taifel și Turner, 1986) – Teoria identității sociale susține, în esență, că
grupurile cărora le aparținem sunt parte integrantă a conceptului nostru de sine. Categoriile sociale:
profesiile, națiunile, religiile etc., asigură membrilor acestor comunități o identitate socială.
15.Teoria disonanței cognitive (Festinger, 1957) – În elaborarea acestei teorii, Festinger a început prin a
defini cognițiile în termeni de cunoștințe, opinii, sau convingeri asupra mediului, a propriei persoane sau a
propriului comportament ce trebuie analizate cu ajutorul implicației psihologice. Pentru Festinger, disonanța
este o stare capabilă să-l motiveze pe individ în schinłbarea universului cognitiv.
16. Teoria minorității active (Moscovici, 1979) – Teoria minorității active este o teorie asupra agențiilor
schimbării. Moscovici a demonstrat că schimbarea socială nu numai că este posibilă, ci chiar inevitabilă.
17.Teoriile lui (Hays și Orley, 1986) – În construcția și stabilirea rețelelor sociale, ei au identificat anumite
diferențe de gen. În general, bărbații au prieteni mai mulți decât femeile, însă femeile asigură mai multă
susținere socială prietenilor, atât informațională, cât și afectivă.
18. Teoria complementarității trebuinței (Winch et all. 1954) – Teoria complementarității trebuinței
susține faptul că oamenii își aleg relațiile astfel încât să-și satisfacă reciproc trebuințele de bază. Alți
cercetători au nuanțat, demonstrând valabilitatea teoriei pe termen lung, după ce într-o primă etapă indivizii
afiliați și-au verificat similaritatea valorilor.
19.Teoria echilibrului (Fritz Heider, 1958) – Teoria echilibrului a arătat că relațiile din oameni pot fi de
unitate și de preferință. Această teorie este, în esență, o teorie cognitivă, postulând faptul că există o presiune
pentru dobândirea și menținerea consistenței cognitive.
20.Teoria întărire-afect (Bryne și Clore, 1970) – Teoria întărire-afect a fost formulată de către Bryne și
Clore s-au folosit de modelul teoriei învățării în explicarea atracției interpersonale. Cercetările au demonstrat
nu doar că ne place ca un individ să fie amabil, dar agreem chiar și locul unde s-a produs acea amabilitate și
pe ceilalți oameni care au fost prezenți la respectivul moment.
21.Teoria schimbului social (Clark și Mills, 1982) și Teoria interdependenței (Thibaut și Kelley, 1959)
– Împreună aceste două teorii sunt prelungiri ale teoriei întăririi. Fiecare persoană angajată într-o relație,
asociază aceea relație cu anumite costuri și beneficii. Relațiile, fie cu persoane, fie cu grupuri, le tratăm prin
grila strategiei minimax. Trebuie însă să existe un echilibru între ceea ce o persoană oferă și ceea ce
primește. Când aceasta există, acea relație este o bună relație de schimb, caracterizată prin flexibilitate.
22. Teoria etichetății (Walster et all. 1978) – Teoria echității se bazează pe următoarele regularități:
tendința maximalizării recompensei și minimalizării costurilor; recompensa poate fi împărțită în mai multe
feluri între membrii unei rețele de afiliere, dar trebuie să existe o înțelegere asupra unui sistem corect; o
relație inechitabilă produce suferință în relație direct proporțională cu așteptările; cel aflat într-o relație
inechitabilă va căuta să o readucă în limitele echității atâta timp cât mai e o șansă de restabilire a echitătii.
23.Teoria celor trei factori ai iubirii (Halfield și Walster, 1981) – Cei trei factori ai iubirii au fost
identificați astfel: expunerea culturală — care pretinde ca individul să fie expus din copilărie ideii că există
iubire și că fiecare om va fi la un moment dat îndrăgostit; excitarea fiziologică apariția unui individ adecvat
iubirii — o persoană atractivă (din punctul de vedere al subiectului), de sex opus (de obicei) și de vârstă
adecvată.
24. Teoria atașamentului (Hazan și Shaver, 1990) – Teoria atașamentului ) are ca bază de pornire teoria
lui Bowlby, 1980. Această teorie susține că iubirea presupune diverse forme de atașament precum:
ątgsamentul de securitate. atașamentul evitantî atgșamentul anxios/ambivalent. In cazurile studiate de Hazan
și Shavcr s-a observat și că tipurile de atașament din perioada adultă sunt influențate de relațiile cu părinții
din perioada copilăriei.

4
25.Teoria triunghiului iubirii (Sternberg, 1986) – Sternberg a propus trei componente ale iubirii ca
unghiuri ale unui triunghi: intimitatea, pasiunea și angajamentul. Intimitatea se leagă de sentimente, de
pasiune și atașament menționate ca fiind un indice al dorinței manifestate de apropiere. Pasiunea se referă la
aspecte „romantice' ale cornpoflarnentelor a:noroase. Angajamentul presupune două aspecte: dorința de
comunicare cu celălalt și tendința de a rămâne cu acesta. Aceste componente sunt prezente, în fiecare relație
de iubire, cu diferite intensități și în funcție de aceasta rezultă multe tipuri de iubire.
26.Teoria etichetării (Sprecher, 1986) – Conform acestei teorii, partenerii au anumite expectanțe de la
relația de cuplu. Când unul dintre ei simte că relația se află într-un anume dezechilibru, va încerca să-l
restabilească. In cazul relațiilor de cuplu, insati sfacția simte nu doar individul privat de beneficii, ci și acela
care obține prea mult. Când dezechilibru devine prea accentuat, concluziile teoriei etichetării sunt un bun
predictor al destructurării relației.

Capitolul V – Memorie colectivă și reprezentări sociale.

1.Teoria propagandei (Vladimir Ilici Lenin, 1971) – V.I. Lenin a teoretizat propaganda ca mijloc: de
formare a unei viziuni asupra lumii; de elaborarea unei conștiințe a individualității grupului și integrării lui
în societate; de acțiune complementară altor forme de comunicare și intervenție socială.

Capitolul VI – Relații și procese de grup

1.Teoria identății sociale (Tajfel 1978, 1982) și (Tajfel și Turner , 1986) – Teoria identității sociale
susține faptul că identitatea socială ne influențează pozitiv, ccca ce ne face capabili să facem diferențe în
favoarea propriului grup Grupurilc de carc aparținem sunt o parte a imaginii noastre de sine. Un individ este
motivat să mcnțină sau să acccntuczc aprccicrca de sine, iar diferențierea făcută în favoarca propriului grup
ajută la accastă menținere sau accentuare.
2. Teoria erorii fundamentale de atribuire (Pettigrew, 1979) – Teoria erorii fundamentale susține faptul
că membrii in-group își atribuie propriul comportament dezirabil unor factori interni stabili, în tirnp ce
cornportanłcntul dezirabil al out-group-ului este atribuit factorilor din cadrul situației imediate. Când
cornportamentul indezirabil este al in-group-ului, cauza se atribuie situației, în timp ce comportamentul
indezirabil al altui grup este considerat rezultatul dispoziției.
3.Teoria conflictului realist (Sherif, 1966) – Teoria conflictului realist postulează că atunci când: indivizii
au aceleași scopuri care necesită interdependență pentru a fi obținut, ei vor tinde să coopereze și să formeze
un grup; scopurile indivizilor sunt exclusiv mutuale - spre exemplu competiția sportivă -, competiția
interindividuală împiedică formarea grupului și poate duce la colapsul lui; grupurile au scopuri exclusiv
mutuale - spre exemplu o echipă concurează cu alta - conflictul realist intergrupal poate avea ca rezultat
etnocentrism, prejudiciere și discriminare.

Capitolul VII – Aspecte psihologice ale conducerii

1.Teoriile lui G. Le Bon (1895) – Teoriile lui Le Bon reliefează multiple valențe de adevăr în evenimentele
parcurse de omenire. Impresionat de aglomerările urbane, de sindicatele nou constituite și de forța liderilor
acestora, Le Bon a teoretizat o „psihologie a mulțimilor” care-a devenit neobișnuit de populară. Trăsăturile
remarcate de el, se referă, în principal, la incapacitatea raționamentelor individuale în mulțime. In cadrul
mulțimii, indivizii se transformă prin aceea că preiau „sufletul colectiv” al ei. Acțiunea mulțimilor este
singura forță pe care nu o amenință nimic, al cărei prestigiu este mereu în creștere. considerat precursorul

5
psihologiei sociale, a preluat teoriile lui Le Bon, insistând în mod deosebit asupra inhibiției intelectuale
provocate individului de integrarea sa în mulțime.
generate de aceasta la nivelul grupului, fiind asumate ca parte importantă a domeniului de cercetare al
psihologiei sociale.

Capitolul VIII – Influența socială

1. Teoria autocategorizare (Abrams & Hogg 1990 ) – Teoria autocategorizării furnizează o explicaţie la
întrebarea de ce unii oameni sunt anticonformişti, încercând cu disperare să nu fie ca alţii. Ar putea fi vorba
de acea parte a imaginii de sine care face ca individul să-şi dorească să fie altfel decât ceilalţi.
2. Teoria normei emergente (Turner , 1974) – Teoria normei emergente susține faptul că în situațiile
particulare în care se află grupul, încep să apară norme comportamentale specifice acestor împrejurări
particulare. Există o presiune asupra majorității de a se conforma acestor norme emergente.
3. Teoria identității sociale (Reicher , 1984) – Conform teoriei identității sociale calitatea de membru al
grupului produce norme de conduită, adeseori mediate de lideri sau de alți indivizi marcanți.
4. Teoria conformismului (Sherif , 1936 ) – Teoria conformismului susține faptul că oamenii renunţă la
părerile proprii în favoarea creării unei norme de grup. Peste aproape două decenii, Sherif a stabilit şi că în
cadrul unei competiţii intergrupale comportamentul social se transformă şi mai uşor în favoarea stabilirii
consensului de grup.
5.Teoria politeții (Brown și Levinson , 1987) – Teoria politeții susține faptul că cererile făcute cu politețe
implică o amenințare a imaginii personale mai redusă decât cererile categorice și de aceea apare și tendința
de a le accepta.
6.Teoriile factoriale ale personalității (Cattel , 1950) – Teoriile factoriale ale personalității s-au remarcat
prin cercetarea rolului trebuințelor în analiza personalității și prin orientarea tehnică dată cercetărilor sale.
7.Schemele deciziilor sociale (Davis, 1973) – Schemele deciziillor sociale au fost concepute de către
Davis, în conținuturile acestora teoretizând regulile adoptate în discuțiile grupului decizional.Spre exemplu,
regulile egalitariste, cum ar fi unanimitatea, tind să disperseze puterea printre toți membrii grupului, în
schimb, regulile autoritariste concentrează puterea pe unul sau câțiva membri.
8.Brainstorming-ul (Osborn, 1957) – Brainstorming-ul a fost teoretizată de către Osborn , prin care acesta
prezintă că diferite grupuri formate din 6 – 12 membri emit liber soluţii la o problemă dată. Celui care
înregistrează soluţiile partcipanţilor îi sunt interzise şi remarcile critice şi cele laudative. După înregistrarea
acestora, un grup de experţi seletează cele mai bune soluţii.
9.Teoria fenomenului Groupthink ( I. Janis, 1977) – Teoria fenomenului Groupthink susține faptul că
toate deciziile politice care au însemnat un fiasco în politica americană după cel de-al doilea război mondial
sunt marcate de efectul groupthink. Efectul groupthink se caracterizează printr-o secvență tipică a faptelor.