Curs 1

Introducere la studiul materialelor

utilizate în tehnica dentară
 Scopul activităţii medicului dentist este transformarea
pacientului cu afecţiuni ale aparatului dento-maxilar într-un
individ sănătos.
În vederea atingerii acestui deziderat, medicul
dentist efectuează o serie de acte terapeutice. Adeseori
medicul colaborează cu tehnicianul dentar, pentru
realizarea restaurărilor protetice.
 Tratamentele dentare pot fi:

▪ neprotetice, practicate în exclusivitate de

către medicul dentist

▪ protetice, care reclamă realizarea unor

proteze dentare (restaurări protetice). În
marea lor majoritate acestea se obţin în
laboratorul de tehnică dentară, fiind realizate
de către tehnicianul dentar
 Pentru desfăşurarea activităţii de
tehnică dentară sunt necesare o
serie de condiţii:

▪ Condiţiile tehnico-materiale
presupun existenţa unui
laborator de tehnică dentară cu
o dotare minimă
corespunzatoare (spaţiu,
instalaţii de apă, gaz, curent
electric, aer comprimat,
instrumente, dispozitive, aparate
şi utilaje, locuri de muncă
amenajate, materiale, etc.)
▪ Condiţiile social-
organizatorice se referă la
adresabilitatea tehnicianului
dentar în raport cu medicii
dentişti şi tehnicienii dentari sau
cu colective de
medici/tehnicieni. Un rol
important îl joacă şi aptitudinile
de colaborare cu medici şi cu
alţi tehnicieni (diviziunea muncii
într-un colectiv)

▪ Condiţiile individuale fac apel

la pregătirea profesională, la
manualitate, dublate de un spirit
etic corespunzător
Protezele dentare

Protezele dentare reprezintă corpuri fizice străine

organismului, utilizate în scopul refacerii morfologiei şi
funcţiilor ADM, alterate sau pierdute datorită unor
afecţiuni specifice.

Clasificare:
După scopul urmărit:

- proteze de înlocuire
- proteze de corecţie
Protezele de înlocuire pot fi:

- dentare
- parțiale fixe (conjuncte)
- parțiale mobilizabile (adjuncte)
- totale (adjuncte)
- faciale (buco-maxilo-faciale)
sau epiteze
 Protezele de corecţie:

- ortodontice - fixe
- mobilizabile

- chirurgicale - frondă mentonieră

- şine linguale
- plăci palatinale
- aparate cranio-maxilare
Protezele de înlocuire dentare sunt cunoscute în mod uzual sub denumirea de
restaurări protetice, putând fi parțiale: fixe și mobilizabile, sau totale (mobile).

După materialul din care se realizează distingem restaurări protetice:

- metalice
- polimerice
- ceramice
- mixte (metalo-polimerice, metalo-ceramice)

Restaurările parțiale fixe pot fi clasificate în:

- unidentare (incrustații, coroane)
- pluridentare (puntea dentară)

Restaurările parțiale mobilizabile pot fi clasificate în:

- proteze parțiale acrilice (cu croșete de sârmă)
- proteze parțiale scheletate: cu croșete metalice turnate sau cu sisteme speciale
de menținere, sprijin și stabilizare (culise, capse, bare, telescoape, magneți),
acestea făcând legătura între proteză și dinții stâlpi. Croșetele pot fi realizate și din
materiale polimerice, înlocuindu-le pe cele metalice turnate.
Restaurările mobile pot fi la rândul lor de tip proteză totală sau de tip
supraprotezare (pe implante sau dinți naturali). Acestea din urmă se sprijină pe
unul sau mai mulți dinți restanți (sau implante), pe care le acoperă total.
Condiţiile ideale de realizare a protezelor ADM

Condiţiile ideale pot fi grupate în:

▪ fiziologice

▪ rezistenţă mecanică

▪ prelucrabilitate

▪ igienă

▪ condiţii reclamate de pacient

▪ economice
Fiziologice
Protezele trebuie să fie inofensive faţă de ţesuturile ADM – netoxice, neiritante,
fără potenţial alergenic sau cancerigen (“primum non nocere”); de asemenea,
materialele din care se realizează trebuie să fie stabile din punct de vedere chimic
în mediul bucal.

Rezistenţa Mecanică
Protezele dentare trebuie să facă faţă solicitărilor din cursul actului masticator, un
rol important în acest sens revenind rezistenţei la abrazie.

Prelucrabilitatea
Această calitate se referă atât la posibilităţile tehnologice de realizare a piesei
protetice, cât şi la măsura în care acestea pot fi reparate si reoptimizate.
Prelucrarea şi lustruirea trebuie să se facă simplu și uşor şi să existe posibilitatea
de reparare şi reoptimizare.

Igiena
Fiind corpuri străine introduse în cavitatea bucală, piesele protetice necesită o
sterilizare prealabilă, tipul acesteia depinzând mai ales de natura materialului.
Calitatea intrinsecă a materialului cât şi nivelul de prelucrare şi lustruire trebuie să
promoveze o rată cât mai redusă a dezvoltării germenilor microbieni. Aderenţa
plăcii bacteriene să fie minimă.
Absorbţia de apă trebuie să fie cât mai redusă, în vederea reducerii degradării
materialului şi a efectelor igienice nedorite, care decurg din aceasta.
Piesele protetice trebuie să aibă o morfologie care să permită atât autocurăţirea
cât şi igienizarea artificială.
Condiţii reclamate de pacient
Doleanţele pacienţilor sunt puternic
polarizate de cerinţa fizionomică, mai ales la
tineri, femei, actori, persoane cu funcţii în
instituţiile publice.
Nivelul fizionomic constă atât în obţinerea
iniţială a unei culori care să corespundă
condiţiilor locale şi pretenţiilor pacientului, cât
şi în menţinerea în timp a cromaticii. Un rol
important în refacerea fizionomiei îl joacă
forma şi mărimea dinţilor, care trebuie să fie
cât mai apropiată de cea naturală/dorită de
pacient.
Pentru a asigura un grad maxim de confort,
se urmăreşte realizarea unor proteze cât mai
uşoare, inodore, insipide, cu suprafeţe cât
mai lucioase.

Condiţii economice
Preţul de cost al pieselor protetice trebuie să
asigure adresabilitatea unui număr cât mai
mare de pacienţi, în condiţiile unor
compromisuri minime.
Fazele Clinico-Tehnice de realizare a protezelor

Pentru obţinerea pieselor protetice sunt necesare etape clinice

(în cabinetul dentar) şi etape tehnice (în laboratorul de tehnică dentară),
care, de obicei, alternează.

Etape clinice:

- anamneza
- examenul pacientului
- stabilirea diagnosticului şi a
planului de tratament
- intervenţii asupra ţesuturilor
restante (dacă este cazul)
- uneori obţinerea directă în cabinet
a piesei protetice (provizorii sau
finite, prin tehnologia CAD/CAM
chairside)
- amprenta, determinarea relaţiilor
intermaxilare
Etape de laborator:
- model

- realizarea tehnică a pieselor

protetice
Etape clinice:
- proba machetei sau a scheletului metalic, în funcţie de tipul de proteză,
alte probe necesare
- verificări de adaptare/retuşuri/readaptări
- inserţie/cimentare
 Materiale utilizate la realizarea protezelor ADM

Protezele ADM pot fi obţinute din:

- materiale metalice
- materiale nemetalice

Materialele metalice se utilizează sub formă:

- aliată: aliaje nobile - Au, Pt, Pd, Ag
aliaje nenobile - oţeluri inoxidabile de
tip Ni-Cr, Co-Cr
- aliaje de titan
- aliaje de antrenament
 Materialele nemetalice

- polimeri/răşini: acrilice,
diacrilice compozite,
poliamidice,
poliuretanice, acetalice
etc.

- ceramică
Realizarea protezelor ADM poate face apel la:
- un singur material (metalic sau nemetalic)
- o combinaţie de materiale heterogene (metal + polimeri, metal +
ceramică): mixte.
 Posibilităţi tehnologice de obţinere a pieselor protetice
Restaurările protetice din materiale metalice sau
infrastructurile metalice ale construcţiilor mixte se pot
realiza prin prelucrări la rece şi prin prelucrări la cald.

Prelucrările la rece:
- ştanţare, metodă cu valoare istorică
- tăiere – îndoire
- galvanoformare
- frezaj tridimensional asistat de computer (CAD/CAM)

Prelucrările la cald se referă la:

- topire/turnare
- 3D printing (CAD/CAM aditivă tip sinterizare laser)
- lipire/sudare
Polimerizarea rășinilor poate avea loc, prin auto
respectiv termopolimerizare sau prin adăugarea
sistemelor de iniţiere la presiune şi lumină, fiind
posibile diferite combinaţii ale acestora.
Injectarea și fotopolimerizarea sunt deasemenea
utilizate, precum și tehnologiile 3D printing.
Ceramica se prelucrează prin ardere, presare şi prin
procedee de tip CAD/CAM (substractive sau aditive).
Sinterizarea reprezintă procesul de
compactare și densificare a unui solid prin
aplicare de tratament termic[ sau presiune,fără
atingerea punctului său de topire și lichefierea
compusului.
Procedeul poate fi utilizat în laborator pentru
procesarea materialelor metalice, ceramice,
plastice etc. În timpul procesului, atomii
compusului difuzează de-a lungul interfețelor,
creând noi legături între particulele compusului
inițial; rezultatul este un material cu granule de
dimensiuni mai mari, mai dens și mai
rezistent.
 Sistemele CAD/CAM sunt sisteme de proiectare computerizată (computer-
aided design-CAD) şi de realizare asistată de calculator (computer-aided
manufacturing-CAM) şi se împart în:
substractive (ce implică frezarea dintr-un bloc de material) și aditive (ce
implică diverse tehnologii de 3D printing)
chairside (pentru cabinet) și pentru laborator
Construcţiile protetice mixte presupun asigurarea unirii
a două materiale heterogene.

Îmbinarea metalo-polimerică face apel la:

- retenţie mecanică (prin anse, perle, plase, cavităţi
retentive, sablare)
- retenţie chimică (prin silanizare, silicatizare, etc.)

Legătura metalo-ceramică
se realizează prin
retenţie chimică.