II.1.

Scop
Scopul lucrărilor protetice fixe este de a reda sau oferi pacienților echilibrul funcțional, estetic
și psihic. Astfel pacientul prin intermediul construcțiilor protetice din ceramică redobândește
funcțiile aparatului stomatognat. De aceea aspectul estetic, este de cele mai multe ori
obiectivul
principal, respectiv restaurarea protetică să confere o imagine identică cu cea a dinților
naturali.
Astfel o dantură sănătoasă și frumoasă va contribui întotdeauna la dobândirea încrederii de
sine
și la îmbunătățirea stilului de viață. Aparatul gnatoprotetic trebuie să asigure o rezistență de
lungă durată cu rezultate eficiente, scheletul metalic contribuie la acest aspect, totodată
componenta de placare reprezentată de ceramică asigură o rezistență optimă lucrării. La final,
fiecare pacient să beneficieze de zâmbetul perfect pe care și-l dorește.
II.2. Obiective
Obiectivul acestei lucrări constă în analizarea și parcurgerea algoritmului tehnologic de
realizare a punților ceramice pe infrastructură de metal.
Rezultatul final trebuie să respecte anumiți parametri și să se înscrie în anumite standarde, de
aceea piesa finită trebuie să refacă rapoartele ocluzale afectate de edentație, funcțiile
sistemului dento-maxilar, reprezentarea morfologică fiind un aspect important.
Coroanele metalo-ceramice reprezintă o soluție terapeutică frecvent utilizată în practica
stomatologică, datorită calităților biologice ale maselor ceramice , caracteristicilor
biomecanice, dar mai ales a rezultatelor estetice deosebite. Prin combinarea rezistenței
aliajelor
cu proprietățile fizionomice ale maselor ceramice se pot obține construcții protetice cu
caracteristici mecanice optime si un aspect aproapiat de cel al dinților naturali naturali.
Cercetările continue în domeniul biomaterialelor au permis elaborarea unor materiale
biocompatibile și fizionomice care să asigure rezistena, cât și să refacă funcția fizionomică pe
care coroanele cu aliaj metalic nu o îndeplinesc pe deplin.
II.3. Materiale și metode
Restaurările mixte metalo-ceramice reprezintă o variantă de elecție, astfel accentul este pus pe
estetică și realizarea acestora prin tehnologii moderne, care sunt mult mai precise.
Coroana metalo-ceramică este alcătuită din scheletul metalic și componenta fizionomică de
placare.
Materialul utilizat pentru infrastructura metalică, în cazul prezent este un aliaj metaloceramic
Realloy C, fabricat în Germania (Figura 1). Acesta este un aliaj bonding universal
pe bază de CO-Cr compatibil cu toate tipurile de material ceramic; nu conține nichel, beriliu
și
îndeplinește standardele EN ISO 22674 tip 4.
Are în compoziție: Co 62,5% Cr 24,6% W 8,5% Mo 2,9% Si 1,3% și alte elemente <1%.
Prin duritatea Vickers scăzută de 285 HV10 rezultă un aliaj ușor de prelucrat și de lustruit
după
turnare, spre deosebire de alte aliaje.
Se recomandă utilizarea în asociere cu ceramică obișnuită cum ar fi Ivoclar, DeTrey, Vita
(Omega, VM13) sau Ducera, cu respectarea indicațiilor de lucru asociate.

Fig. 1 Aliaj metalo-ceramică Realloy C

Biomaterialele utilizate în realizarea componentei fizionomice au fost cele din sistemul IPS
Style Ceram, Ivoclar Vivadent (Figura 2) deoarece oferă eficență maximă, manipulare ușoară
și estetică naturală. Conține cristale de oxiapatită care se găsesc în toate componentele cu
cromatică, începând de la opaquer până la masele de incizal, aspect ce permite controlul după
dorință al translucidității sau opacității restaurării.
Totodată cristalele de oxiapatită reflectă o cantitate mare din lumina incidentă, conferind, prin
urmare restaurărilor un aspect asemănător cu substanța dentară natural.
Cristalele de leucit și fluorapatită conținute adițional, precum și fazele vitroase coordinate
confer acestei ceramic jos fuzibile o manipulare și proprietăți optice.
De aceea prezintă o contracție optimizată și prin urmare stabilitate ridicată a materialelor în
timpul arderii.
Aceste materiale sunt indicate, astfel ceramic convențională de acoperire într-un singur strat
sau în straturi multiple pentru cele mai populare pentru cele mai populare aliaje dentare
(inclusive cele galvanoformate) cu CTE cuprins între 13,8-15,2 x 10-6/K(25-500C); fațete
pe
masa refractară (doar IPS Style Ceram).
Se prezintă sub formă de kit, care conține pulberi pentru stratificare, lichid, paste și 2 chei de
culori.

Fig. 3 IPS Style Ceram Starter Kit A-D Ivoclar Vivadent

Prezentarea cazului
Pacientul S.T. în vârstă de 40 de ani, de sex masculin s-a prezentat la clinica stomatologică
cu
deficențe majore ale funcției masticatorii și estetice, având dinții de pe arcada inferioară vitali
și inestetici. În urma examenelor clinice și radiologice, soluția de tratament propusă de medic
și aprobată de pacient este protezarea fixă ceramică pe infrastructură metalică.
Astfel este redată funcția masticatorie prin intermediul componentei metalice care asigură
rezistența, cât și funcția estetică prin intermediul componentei de placare, asigurând integrarea
pacientului în societate.
Restaurarea protetică se va întinde maxilar de la 1.3 la 2.3, iar mandibular cuprinde
elementele 3.3-4.2.
După examenul clinic și stabilirea planului de tratament urmează prepararea dinților, atât la
nivelul maxilarului cât şi la nivelul mandibulei în vederea aplicării elementelor de agregare
mixte metalo-ceramice, pentru asigurarea unui spațiu necesar aplicării protezelor unidentare
pe substructurile organice.
Preparația necesită un sacrificiu de 1,5-2 mm de substanță amelo-dentinară, pentru a permite o
grosime de 0,3-0,5 mm pentru componenta metalică și de 1,2-1,5 mm pentru componenta
fizionomică.
• Amprentarea câmpului protetic
Pentru realizarea lucrării protetice, medicul a înregistrat amprenta cu ajutorul portamprentelor
standard, câmpul protetic mandibular, cât și pe cel maxilar cu materiale de înaltă fidelitate,
respectiv materiale siliconice de condensare; amprenta ocluziei cu material ZetaPlus. (Figura
4).
În etapa amprentării se urmărește înregistrarea cu precizie a tuturor detaliilor câmpului
protetic
pentru ca toate aceste detalii vor fi transpuse pe modelul de lucru a raportului substructurilor
organice cu dinții vecini, dar și anatoginiștii.
Pentru ca realizarea algoritmului să decurgă corect este necesar să fie amprentate atât arcada
maxilară, cât și arcada antagonistă. Se alege portamprenta care să fie adaptată respectivului
caz
clinic.
După amprentarea câmpului protetic, este necesară verificarea amprentelor, atfel încât toate
zonele să fie înregistrate corect, fără lipsă de material, apoi urmează igienizarea și
decontaminarea acestora, înainte de a fi trimise către laboratorul de tehnică dentară.
Acest protocol este urmat atât de către medic, dar si de către tehnicianul dentar pentru a
împiedica apariția erorilor în algoritmul clinico-tehnologic. Erorile ar putea consta în
amprentarea incompletă, apariția unor depresiuni sau plusuri la nivel marginal, dar și
prepararea incompletă a materialului, ca urmare a combinării necorespunzătoare a
componentelor.

Fig. 4 Amprenta maxilară (A), amprenta mandibulară (B)

şi Amprenta ocluziei (C)
Pentru realizarea modelului de lucru maxilar şi mandibular cu bonturi mobilizabile am utilizat
Procedeul Pindex, ce folosește pinuri, fiind o tehnică utilă care permite o poziționare precisă
și nemodificată a modelului unitar în modelul de ansamblu.
Succesiunea de etape de realizare a modelelor prin această metodă este următoarea:
▪Prepararea gipsului de clasa a IV-a, extradur, FUJIROCK Golden Brown prin malaxare
manuală timp de 1 minut pentru omogenizare, și introducerea ei în amprentă pe masuța
vibratorie.
Gipsul este materialul de elecție pentru realizarea modelelor, întrunind toate condițiile de
obținere a unui model corect și fidel.
Dupa priza finala (50-60 minute), se demuleaza amprenta, iar baza modelului se slefuieste
intr-o suprafata perfectă.Aceasta trebuie sa fie perpendiculara pe axul de insertie al bonturilor
mobilizabile.

(Fig5)

Fig5. Modelul după demularea amprentei

Modelul se aplica cu baza pe stativul de inaintare al masinii de gaurit.(Fig6.)
Din partea opusa, dinspre bonturile coronare se proiecteaza un fascicul (SPOT) luminos
pentru a permite, prin transparenta, centrarea in mijlocul bontului mobil, respectiv al celorlalte
elemente mobilizabile.
Adancimea si diametrul forajului vor fi individualizate în functie de model si de tipul pinului
utilizat, astfel incat capul pinului sa se adapteze exact in putul forat. Puturile se foreaza
perpendicular pe ul bazei modelului (in sensul mobilizarii bonturilor) si paralele intre ele.
Pentru fiecare element se utilizeaza cate un pin. De asemenea, se introduc pinuri si în
portiunile de arcada care nu se mobilizeaza.
 Fig 6. Procesul de găurit
Se izoleaza baza modelului propriu-zis si se toama soclul. Pentru aceasta se utilizeaza
un conformator in care se introduce pasta de gips preparata la un vacuum-malaxor sau
manual. Peste gipsul care inca nu a facut priza se aplica modelul cu pinuri, astfel incat baza
acestuia sa fie perfect paralela cu ul mesei de lucru.(Fig.7)

Fig7. Izolarea bazei modelului şi turnarea soclului

Dupa priza gipsului se indeparteaza conformatorul si se finiseaza modelul la soclator.(Fig8)

Fig8. După finisarea modelului la soclator

Mezial si distal de fiecare element mobilizabil se realizeaza un sant cu ajutorul aparatului
MODEL-CUT (CUTMAN-MODELLSAGE) sau cu o panza de fierastrau.
Cu ajutorul unui instrument ascutit, dinspre baza soclului se luxeaza elementele mobilizabile.
Procesul de forare al canalelor pentru pinuri este realizat de cele mai multe ori cu instalatii
mecanice, dezavantajul acestora fiind reprezentat de resturile de gips ramase in canale, care
pot influenta adaptarea bontului. De aceea clasa dispozitivelor de acest gen a fost imbunatatita
cu aparitia pe piata a Laser-pin-ului, instmment de pozitionare si forare cu laser.
Montarea în simulator.
Modele au fost montate în simulator ținându-se cont de raportul cranio-mandibular
înregistrat de către medic și transpus pe modele.
Ocluzorul este cel mai simplu simulator, ce permite doar mişcările verticale ale mandibulei,
de închidere-deschidere, fără a permite o montare în raport cu axa bicondiliană. Acesta poate
reproduce poziţia de intercuspidare maximă şi dimensiunea verticală de ocluzie. Este alcătuit
din două braţe, unul superior şi unul inferior, fix, angulat la 100-120°; o balama, în jurul
căreia se deplasează braţul mobil; un şurub, care menţine distanţa dintre cele două braţe,
prevăzut cu o contrapiuliţă care blochează şurubul în poziţia dorită. Montarea în ocluzor se
realizează în două etape:
În primul rând se pregătesc modelele prin reducerea soclului dacă este nevoie astfel încat să
nu depășească 15 mm și să rămână un spațiu de cel puțin 5 mm între soclul modelului maxilar
și brațul superior al ocluzorului.
Se vor realiza pe suprafața soclului câteva șanțuri de retenție în formă de grilă, cu adâncimea
de 2-3 mm. Înainte de asta modelele vor fi solidarizate cu ață pentru ca relațiile intermaxilare
înregistrate să nu se modifice în timpul gipsării. Înainte de gipsarea propriu-zisă s-au hidratat
modelele prin imersie în apă, ca să nu facă priză imediat modelele uscate ce vin în contact cu
pasta de gips. După această etapă de pregatire urmează cea propriu-zisă ce a fost executată
ținându-se cont de cele trei reguli ale montării în ocluzor.
Prima regulă constă în faptul că planul de orientare ocluzală, materializat de suprafețele
ocluzale aflate în contact trebuie să fie paralel cu planul mesei.
O altă regulă face referire la planul medio-sagital al modelelor solidarizate: trebuie să se
suprapună cu planul medio-sagital al ocluzorului(perpendiular pe axul balama).
A treia regulă se referă la distanța dintre axul balama și punctul interincisiv care este marcat
de intersecția liniei mediene cu planul de ocluzie, trebuie să fie cuprinsă între 9-10 cm.
În bolul de cauciuc am preparat gipsul de o consistență smântânoasă și am început cu
montarea modelului mandibular; manevrele de fixare au fost efectuate ușor și repede,
urmărindu-se regulile principalele: se aplică pastă de gips pe brațul inferior al ocluzorului și
se centrează modelul inferior.(Fig9)
 Fig 9. Malaxarea manuală a pastei de ghips și aplicarea pe brațele ocluzorului

Ulterior centrării modelului inferior, se montează modelul superior. Pe soclul acestuia se pune
o cantitate redusă de ghips, pentru a nu mări greutatea și apoi se coboară brațul superior al
ocluzorului. Se lasă ghipsul să facă priză.(Fig10)

Fig10. Montarea modelelor în ocluzor

După montarea modelelor în ocluzor se secționează mezial și distal fiecare bont în parte și se
luxează bonturile, iar apoi bonturile se fasonează.(Fig11.)
 Fig 11. Secționarea și fasonarea bonturilor

După pregătirea modelului urmează o serie de etape pentru realizarea machetei infrastructurii
metalice, care se va realiza prin metoda modernă, cu ajutorul tehnologiei Cad-Cam.
Următoarea etapă constă în scanarea modelelor (Figura 12), într-o incintă specială, cu ajutorul
unui scaner cu braț mobil. Modelele au fost așezate pe un suport care menține modelul stabil,
iar pentru a fi cuprinse toate detaliile de către scaner și pentru a nu interfera lumina, s-a depus
un strat de spray de ocluzii pe modele.

Figura 12. Scanarea modelului superior şi inferior

După scanarea tuturor zonelor de interes, s-a configurat crearea unui model virtual în
software-ul programului, ce reprezintă o copie fidelă a modelelor, respectiv a câmpului
protetic.
Urmând a se realiza fișa de lucru pentru cazul în lucru, unde se vor trece următoarele date:
numele medicului, numele pacientului și numele tehnicianului. În completarea acestor date se
vor selecta următoarele particularități: pentru elementele de agregare se selectează offset
copying și pentru corpurile de punte se selectează reduced pontic, fiind atribuită câte o culoare
pentru fiecare dintre acestea. Următoarea etapă constă în trasarea liniei coletului (Figura 13).
Se urmărește astfel delimitarea cât mai exactă a bontului și a liniei coletului viitoarei lucrări.
Linia se trasează din aproape în aproape având posibilitatea corectării eventualelor erori.
a)

b)
c)

Fig. 13 a), b) şi c) Trasarea coletelor

Stabilirea axului de inserție și a grosimii machetei viitoarei infrastructuri metalice. De

asemenea, software-ul permite stabilirea spațiului dintre bont și infrastructură necesar
cementului de fixare (Figura 14). Astfel se selectează spațiul de cimentare egal cu 0 la nivelul
coletului dinților stâlpi și înălțimea de 1mm; spre incizal spațiul de cimentare va fi egal cu
0,03 mm. Spațiul de cimentare este reprezentat de anumite culori, respectiv verde pentru
spațiul din zona coletului, galben pentru restul suprafeței bontului protetic.
 Fig. 14 Setarea spațiului de cimentare
Următoarea etapă este reprezentată de generarea automată a capelor la minim de către soft
prin care se stabilește dimensiunea (Figura 15).
 Fig. 15 Generarea capelor la minim de către soft
În acest fel se realizează individualizarea design-ului de către tehnicianul dentar, prin
utilizarea funcțiilor prezente în tabelul din partea stângă a paginii.
Capele sunt individualizate prin funcția free, care constă în următoarele setări: plus pentru
adăugare, minus pentru ștergere și smooth pentru netezire. Totodată se alege tipul
intermediarului (cu sau fără morfologie) și se proiectează conectorii, care au rolul e a uni
capele și corpul de punte între ele.
Conectorii se pot individualiza după grosime, înălțime prin intermediul tabelului.
Macheta finală va fi formată dintr-un singur element. Proiectarea machetei finale se va realiza
prin adiție progresivă a rășinii pentru machetă.
 Fig. 16 Design-ul final al machetei
La terminarea proiectării se salvează totul pe hard disk. Astfel macheta propriu- zisă
va fi printată cu ajutorul imprimantei 3D Asiga Composer, în acest sens se va realiza
poziționarea machetei pe platanul imprimantei (plăcuța de printare).
Pe ecranul computerului prin 39 deschiderea unui soft al imprimantei se realizează această
operațiune, astfel de proiectează machete și se poziționează pe plăcuța virtuală de printare
prin intermediul unor tije de poziționare .
După printarea machetei, urmează detașarea acesteia de pe plăcuța de printare și îndepărtarea
tijelor de poziționare de la nivelul machetei.
Apoi se va realiza degresarea în soluție de alcool izopropilic timp de 6 minute, într-o incintă
specială, de degresare.
Macheta realizată este verificată pe model și trebuie transformată în componentă metalică
finită, prin metoda turnării.
Ambalarea machetei reprezintă operația de acoperire a machetei cu masa de ambalat specifică
în vederea obținerii tiparului. Astfel într-o primă etapă se realizează pregătirea machetei
pentru ambalare, ce constă în realizarea machetei canalelor de turnare și a rezervorului de aliaj
topit, realizarea machetei canalelor de evacuare a gazelor, detensionarea machetei și
degresarea pentru realizarea machetei canalelor de turnare, metoda clasică folosește tije de
turnare cu diametrul de 1,5-3 mm și lungime de 4-5 cm pentru fiecare element al machetei.
Pentru acest caz a fost folosită tehnica Heraeus, la care s-au folosit tije de turnare cu diametrul
de 2-3 mm și lungimea de 3-4 mm pentru fiecare element al machetei infrastructurii metalice
care vor constitui macheta canalelor secundare. La extremități se aplică o tijă cu diametru mai
mare, aproximativ 5 mm, paralele cu macheta scheletului, reprezentând macheta canalului
intermediar. De la tija intermediară pleacă 2 tije cu lungime de 7-10 mm care prefigurează
macheta canelelor principale de turnare, extremitățile sunt aplicate pe conul de turnare (Figura
17).
La extremitatea opusă a canalelor de turnare se realizează macheta canalelor de evacuare a
gazelor prin aplicarea de fire de nylon.

Fig. 17 Macheta infrastructurii metalice poziționată pe capacul conformatorului

În cadrul tehnologiei metalo-ceramice, o detensionare optimă este obținută prin lăsarea
machetei pe model timp de câteva ore.
Degresarea se face prin pensularea sau pulverizarea pe machetă a unui agent de degresare,
cum ar fi alcool, eter, acetonă, sau soluții speciale- Izolit, Waxit.
Aceasta se realizează în scopul favorizării aderenței masei de ambalat la suprafața machetei și
implicit obținerea unui tipar cu mare fidelitate.
Ambalarea propriu-zisă este acoperirea machetei cu masă de ambalat specifică aliajului
utilizat, în vederea obținerii tiparului (Figura 19). Masa de ambalat trebuie să aibă un
coeficent de dilatare egal cu coeficentul de contracție al aliajului respectiv.
În cazul propus s-a utilizat ambalarea într-un singur timp care presupune o singură masă de
ambalat spefică aliajului ales.
Macheta pregătită pentru ambalare este poziționată în interiorul conformatorului, în zona
intermediară. Masa de ambalat se prezintă în sistem bicomponent – pulbere și lichid, cele 2
componente se amestecă și se prepară masa de ambalat cu ajutorul vacuum-malaxorului
(Figura 18), pentru a elimina incluziunile de aer.
 Fig. 18 Prepararea masei de ambalat

Fig. 19 Introducerea masei de ambalat în conformator

Priza masei de ambalat se definitivează după aproximativ 50-60 de minute. După acest
interval de timp, introducem chiuveta în cuptorul de preîncălzire, în poziție care să favorizeze
curgerea cerii.
Această etape are numeroase obiective, printre care: plastifierea și eliminarea partială a cerii,
arderea resturilor de ceară, uscarea parțială a pereților tiparului și inițierea dilatării termice.
Etapa de încălzire se face în cuptoare speciale, unde temperatura crește lent cu 20°C pe minut,
până la temperatura finală unde se menține în funcție de dimensiunile muflei, 20-60 de
minute.
Obiective:
- arderea, fără reziduuri, a urmelor de ceară
- expansiune termică
- uscarea totală a pereților tiparului
- aducerea tiparului la temperature de topire a aliajului.

Fig. 20 Topirea și turnarea aliajului topit în tipar

Algoritmul clinico-tehnologic se continuă prin topirea și turnarea aliajelor în tipar

1. Topirea este etapa ce constă în aducerea aliajului din stare solidă în stare fluidă și se
realizează în conul de turnare sau în creuzete speciale, sub surse de energie calorică.
Sursele de topire trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care:
- să nu impurifice aliajul
- să dezvolte temperaturi care să producă topirea întregii cantității de aliaj, în timp optim
- să nu prezinte pericol
- să poată fi utilizat în condițiile laboratorului de tehnică dentară
Sursele de energie folosite pentru topirea aliajelor sunt:
a. flacăra produsă din combustia gazelor
b. căldura generată de curentul electric
Dispunem de anumite reguli când vine vorba de topirea unui aliaj:
a. Sursa de căldură să fie suficient de puternică pentru a topi întreg aliajul în timp optim; dacă
s-ar prelungi prea mult timpul de acțiune, s-ar produce oxidarea aliajului
b. Pentru evitarea oxidării, topirea trebuie să se efectueze în medii inerte reprezentate de gaze
nobile – He, Ar, Kr, Xe sau în prezența unor substanțe antioxidante – borax
c. Supraîncălzirea este interzisă deoarece produce modificarea structurii aliajului Aliajele
nobile topite se prezintă sub formă de sferă, mobilă, colorată în roșu intens, lucios.
2. Pentru introducerea aliajului topit în tipar este necesară acțiunea unor forțe – gravitațională,
centrifuga, presiunea negativă.
În acest scop se utilizează centrifuga (manuală, semiautomată, automată), presiunea generată
de aer comprimat sau vapori de apă, vacuum sau vacuum combinat cu presiune.
Ulterior etapelor de topire și turnare a aliajelor în tipar, avem etapa de dezambalare.
Dezambalarea este operația de îndepărtare a piesei turnate din tipar. Chiuveta este lăsată la
răcit la temperatura camerei, apoi masa de ambalat este fragmentată cu ajutorul unui clește
special.
Imediat după dezambalare, scheletul metalic este supus decapării, sablării și prelucrării
mecanice.

Fig 21. Dezambalarea scheletului metalic

Sablarea presupune proiectarea unui jet de particule, sub presiune, asupra scheletului metalic.
După sablare, suprafața metalică are un aspect curat, mat și rugos.
Granulația particulelor variază în funcție de duritatea aliajului:
- aliaje mai dure (titan, nichel-crom, crom-cobalt), granulații de aproximativ 250 µm
- aliaje mai puțin dure (cu conținut crescut de aur), granulații -50-110 µm
Etapa de sablare este de o importanță deosebită prin faptul că realizează atât o curățire intensă
a infrastructurii metalice, cât și o condiționare a suprafeței, prin apariția unor microretenții și
implicit a unei legături metalo-ceramice stabile.
De asemenea, se produce o înăsprire și o mărire a energiei structurii, optimizând aderența
stratului ceramic și se asigură verificarea infrastructurii metalice, prin depistarea eventualelor
defecte.
Parametrii optimi ai sablării în tehnologia metalo-ceramică sunt următorii:
1. presiune 3-5 bari2
2. distanță de 30-35 mm de structura metalică 84
3. granule cu diametrul de 50-110 µm pentru aliaje nobile și de 120-250 µm pentru aliaje
nenobile
4. timp de sablare de aproximativ 5 secunde
5. incidența jetului de proiectare a particulelor de 45°
 Fig. 22 Sablarea infrastructurii metalice
După sablare, suprafața metalică are un aspect curat, mat și rugos. Secționarea tijelor de
turnare și prelucrarea suprafețelor pe care se va aplica componenta fizionomică se realizează
cu ajutorul unor freze dure din oțel sau freze diamantate, într-o singură direcție de manipulare.
Nu se folosesc gume sau pietre care conțin lianți ceramici, deoarece vrem să evităm
înglobarea impurităților.

Fig.23 Prelucrarea mecanică

Scheletul metalic necesită verificarea atât pe model (Figura 24), cât și în cavitatea orală a
pacientului, după ce au fost finalizate etapele de prelucrare.
În timpul verificării se va urmări adaptarea infrastructurii metalice pe substructura organică,
raportul cu dinții vecini și antagoniști în vederea începerii realizării componentei fizionimice,
prin stratificare.
 Fig. 24 Scheletul metalic verificat pe model
După verificarea adaptării scheletului la nivelul câmpului protetic, medicul a înregistrat
culoarea componentei fizionomice, cu ajutorul unei chei de culori, respectiv A2, în colaborare
cu pacientul, pentru o refacere estetică corespunzătoare.
În cazul tehnologiei metalo-ceramice un aspect important îl constituie asigurarea unei legături
stabile între componenta metalică și componenta nemetalică, fizionomică.
Inițial suprafața metalică a fost pregătită prin sablare pentru condiționare, fiind o etapă
obligatorie în realizarea lucrărilor protetice metalo-ceramice.
Pentru o bună legătură dintre metal și ceramică, scheletul trebuie pregătit în prealabil, în cazul
nostru, s-a utilizat aplicarea agenților de legătură numiți și agenți de bonding, care înlocuiesc
stratul de oxizi.(Figura 25)
Acești agenți sunt particule pe bază de ceramică și pulberi de aur, care se aplică pe suprafața
metalică sablată. Înainte de aplicarea linerului se verifică încă odată infrastructura metalică.
Daca nu prezintă modificări putem începe să aplicăm linerul, prin tehnica manuală, mai exact
aplicarea cu pensonul. Ulterior aplicării urmează sinterizarea acestuia .
 Fig. 25 Aplicarea agenților de legătură

• Realizarea componentei fizionomice

Ultima etapă constă în aplicarea straturilor de ceramică. Masele ceramice de placare trebuie să
dispună de biocompatibilitate, rezistență mecanică, rezistență la agresiunile fizice și chimice
din mediul oral și în același timp, să se adapteze la caracteristicile infrastructurii metalice.
Masa ceramică utilizată se prezintă în sistem bicomponent pulbere-lichid, care se amestecă și
rezultă o pastă de consistență cremoasă.
Pentru aplicarea și modelarea pastelor ceramice sunt necesare:
− pensule fine din păr, de jder, de mărime 0-2, pentru primele straturi;
− pensule aspre, numărul 12-14, pentru condensarea pastei ceramice;
− micromotor, piesă de mână și pietre diamantate
− incinta de sinterizare (la temperature înalte 1350°C, la temperature medii 1250°C și la
temperature joase sub 1150°C).
Grosimea stratului de ceramică trebuie să fie uniformă, de aproximativ 1,5-2 mm, iar
depunerea straturilor de ceramică să se facă cu pensule sau spatule din truse standard.
• Straturile de ceramică se depun în următoarea ordine:
1. Opac
2. Dentină
3. Smalț
4. Glazură
• Aplicarea și sinterizarea opacului
Pasta de opac, de consistență cremoasă este aplicată prin pensulare pe suprafața metalică , în
strat de uniform de 0,2-0,3 mm, iar excesul de lichid este îndepărtat cu hârtie absorbantă,
realizându-se și o vibrare mecanică, pentru o mai bună condensare.
Opacul se va usca, într-o primă etapă, în fața cuptorului, apoi se va aplica pe suportul refractar
și se va introduce în incinta de sinterizare, unde are loc creșterea temperaturii până la 960°C,
unde se menține 6 minute, în condiții de vid.
După sinterizare, stratul este alb-gălbui, rolul acestuia fiind de a acoperi cât mai bine
infrastructura metalică.
Aplicarea opacului se face în două straturi, primul foarte subțire, iar cel de al doilea într-o
grosime optimă, pentru a garanta o umectare mai bună a scheletului metalic de masa
ceramică.
• Aplicarea și sinterizarea maselor ceramice de bază
Masele ceramice de bază, se aplică succesiv, de aceea se urmărește realizarea artificiilor de
culoare utilizând masele ceramice destinate acestui scop.
Dentina se aplică supradimensionat în toate sensurile (Figura 26), pentru a compensa
contracția ceramicii după procesul de răcire. În această etapă se urmărește modelarea
morfologiei.

Figura 26. Aplicarea stratului de dentină

 Fig. 27 Aplicarea stratului de smalț
Lucrarea protetică este plasată pe suportul de ardere și este încălzită 5 minute în fața incintei
de sinterizare. Se introduce apoi piesa protetică în cuptorul încălzit la 750C, unde se creează
vidul și se ridică temperatura pe parcusul a 6-7 minute până la 960C.
Lucrarea protetică este supusă astfel la prima ardere prin succesiunea acestor etape. Odată
incheiată sinterizatea și răcirea lentă, lucrarea este prelucrată cu ajutorul unor discuri și freze
de diferite dimensiuni și durități (Figura 28).

Fig. 28 Prelucrarea lucrării protetice (prima ardere)

Se realizează reverificarea construcției protetice și realizarea eventualelor corectări ale
morfologiei sau culorii. Totodată se verifică rapoartele de ocluzie, pe model, dar și în
cavitatea orală. În acest mod se realizează ce de a doua ardere , prin care se obține o piesă
protetică de mare fidelitate și aspect estetic ideal.
Lucrarea protetică este supusă printr-o etapă de curățare pentru a fi îndepărtate toate
impuritățile care ar putea compromite masa de glazură. Se mai pot aplica artificii de culoare,
cât și corecții, înainte de glazurare.
Prelucrarea finală s-a realizat cu ajutorul frezelor fine din tungsten carborundum cu care s-a
îndepărtat plusurile de material la nivelul coletului și s-a realizat relieful ocluzal individualizat
pentru fiecare dinte. De asemenea s-au folosit discurile metalice cu care s-au creat șanțurile de
pe fața vestibulară corespunzătoare morfologiei naturale ale dinților, precum și separațiile
interdentare corespunzătoare papilelor.
• Aplicarea și sinterizatea masei ceramice de glazurare
Următoarea etapă este reprezentată de glazurare ce constă în aplicarea și sinterizatea unui strat
final de masă ceramică transparentă. Glazura are consistență cremoasă și va acoperi întreaga
suprafață, iar excesul va fi îndepărtat.
Ultimul strat care se aplică, sub denumirea de glazură, îndeplinește o succesiune de roluri
precum asigurarea unui luciu final caracteristic lucrărilor ceramice, crearea unui strat
protector, care împiedică pătrunderea fluidelor din mediul oral în masele ceramice.

Lucrarea protetică se introduce în incinta de sinterizare încălzită la 900°C, unde temperatura

crește până la 930°C în interval de 3-4 minute, în condiții atmosferice normale.
Rezultate şi discuţii
După încheierea etapelor tehnologice din laborator, piesa protetică obținută este
igienizată și apoi este trimisă spre cabinetul de medicină dentară, în vederea cimentării în
cavitatea orală a pacientului.
Obiectivul principal al echipei medic- technician este, în ambele cazuri, de a-i reda
pacientului funcțiile sistemului stomatognat pierdute odată cu instalarea neconcordanțelor de
la nivelul arcadelor dentare.
După integrarea lucrărilor în cavitatea orală, avantajul este că funcția fizionomică a
pacientului este refăcută în totalitate prin nuanțări de culoare, cu rol în satisfacerea celor
mai înalte exigențe estetice.
De asemenea, avem refacerea funcției masticatorii, iar un rol primordial îl au
elementele de relief de pe toate fețele dinților, în raport cu antagoniștii, dar și cu dinții vecini.
Construcțiile mixte metalo-ceramice au o serie de caracteristici care le impun în fața altor
alternative protetice:
- rezistența mecanică bună dată de infrastructura metalică
- nu își modifică în timp forma și dimensiunile
- noile mase ceramice de placare au caracteristici asemănătoare țesuturilor dure dentare, deci
nu vor duce la abrazia antagoniștilor naturali
- nu își modifică în timp structura și proprietățile, indiferent de agresiunile fizice, chimice sau
microbiene din mediul oral
- nu suferă fenomene de îmbătrânire
- inerte din punct de vedere chimic
- biocompatibilitate
Pacvientul este satisfăcut de rezultatul final, urmând să fie ținuți sub observație de către
medicul stomatolog.
În ciuda acestor avantaje, avem și o serie de incoveniente:
- rezistența redusă la fractură a maselor ceramice
- sacrificiu mare de substanță amelo-dentinară
- rezistența scăzută la forțele de torsiune și forfecare
- indicarea la nivelul breșelor edentate laterale de amplitudine a maximum trei dinți
consecutivi , respectiv patru dinți în zona frontală
- pregătirea profesională bună a echipei medic-tehnician
- dotare tehnologică modernă a laboratorului
Concluzii
Protezarea mixtă metalo-ceramică este cea mai comună formă de tratament în cadrul
restaurărilor protetice fixe, urmând protezării integral ceramice care implică însă limitări
datorate complexității dotării tehnologice, dar și al costurilor.
Restaurarea protetică fixă are rolul de a păstra relația de congruență biologică și
mecanică cu organismul uman, rezolvând modificările clinice ale sistemului stomatognat în
concordanță cu particularitățile pacientului.
S-a optat pentru construcții mixte metalo-ceramice în cazul prezentat mai
sus pentru calitățile incontestabile, cum ar fi: rezistența mecanică bună datorată
infrastructurii metalice, dar și pentru faptul că nu își modifică forma și dimensiuile, ca
urmare a rezistenței crescute la uzură a maselor ceramice.
Un aspect de o importanță majoră care influențează longevitatea restaurărilor metalo-ceramice
îl reprezintă rezistența legăturii dintre infrastructura metalică și materialul de
placare.
Totodată, tehnologia CAD/CAM folosită de noi este de ultimă generație și presupune
obținerea unor infrastructuri metalice de mare precizie, economie de timp, dar și o viziune
mai bună asupra situațiilor clinice variate, din câmpul stomatologic.
Planul terapeutic de concepere a punților dentare urmărește anumite obiective
biologice și mecanice, atât la nivelul corpului de punte, cât și la nivelul elementelor de
agregare.
În ceea ce privește obiectivul biologic, elementele de agregare nu trebuie să fie nocive
pentru pulpa dentară, trebuie să asigure protecție parodontală prin închidere și adaptare
marginală perfectă, dar și să realizeze o refacere morfologică și funcțională optime.
Corpul de punte urmărește refacerea contactelor interdentare și restabilirea rapoartelor
mandibulo-craniene, refacerea morfologiei dinților absenți și a continuității arcadei.
Obiectivul mecanic urmărește realizarea unui corp de punte cu anumită rigiditate, care
să nu se deformeze sub acțiunea forțelor masticatorii.
În cazul punților mixte metalo-ceramice, raportul cu creasta a corpului de punte în zona
frontală trebuie să fie în semișea, iar în zona lateral să fie tangențial.
Materialele ceramice de placare se caracterizează prin biocompatibilitate, rezistență
mecanică, rezistență la agresiunile fizice și chimice din mediul oral, adaptându-se și la
caraceristicile infrastructurii metalice, lucru care conduce la o legătură fermă și durabilă.
Determinarea culorii componentei fizionomice este o etapă foarte importantă în
terapia edentației parțiale prin punți mixte metalo-ceramice. Masele ceramice noi au structuri
cristaline specifice și proprietăți optice apropiate de cele ale țesuturilor dentare.
Descifrând codul estetic al dintelui natural, s-au elaborate ghiduri de culori pentru diferite
straturi de ceramice, adaptându-se chiar și la cele mai dificile situații clinice.
Caracteristicile optice principale sunt fluorescent și opalescența care interacționează ,
combinând natural lumina și culoarea.
Avem și o multitudine de sisteme computerizate care au apărut pentru înregistrarea cât
mai precisă a culorilor dinților și excluderea erorilor, inerente unui ochi uman.
Cunoașterea cu exactitate a algoritmului și a fiecărei etape permite evitatea greșelilor
și obținerea unor construcții protetice corespunzătoare din punct de vedere biologic și
mecanic, durabile, precise și care asigură refacerea tuturor funcțiilor sistemului stomatognat.