Biocompatibilitatea materialelor

dentare utilizate în terapia metalo-

ceramică
 Un material dentar care urmează să fie utilizat în cavitatea orală, în
mod ideal, trebuie să fie inofensive pentru toate țesuturile orale: gingii,
mucoasă, pulpa dentară și os. Mai mult, ar trebui să nu conțină nici o
substanță toxică, care poate fi absorbit în sistemul circulator, cauzând
reacții toxice sistemice, inclusiv efecte teratogene sau carcinogene.
Materialul, de asemenea, ar trebui să fie liber de agenți care ar putea
suscita sensibilizarea sau o reacţie alergică la un pacient sensibilizat.
Mediul oral este deosebit de ostil pentru materiale de restaurare
dentare, saliva are proprietăți corozive, și bacteriile sunt mereu
prezente.
 Biocompatibilitatea şi biosiguranţa sunt caracteristici care
trebuie luate în consideraţie în aplicaţiile clinice ale unui
biomaterial. Biocompatibilitatea - este corelatǎ cu apariţia unui
rǎspuns imun slab al organismului la contactul cu un anumit
biomaterial. Au existat mai multe definiţii ale acestui termen, dintre
care douǎ sunt de referinţǎ:
«capacitatea unui material de a elabora un răspuns adecvat în
gazdă în cazul unei aplicaţii specifice» - [Williams, 1999].
«calitatea unui material de a nu induce efecte toxice şi de a nu
aduce prejudicii asupra sistemelor biologice» - Dorland’s Medical
Dictionary
 Material și metodă
Pentru a se putea pune în practică toate elementele enunţate mai sus am trecut la
executarea unei lucrări practice constând în confecţionarea unui aparat gnatoprotetic conjunct
metalo-ceramic, urmând algoritmul clinico – tehnologic.
Pentru aceasta am avut nevoie de
gips clasa III Fertisol galben

ceară pentru modelaj și canale de turnare

metal Microlit

masa de ambalat

ceramica VITA
 Rezultate și discuții
Pentru a evidenția compatibilitatea materialelor utilizate în terapia protetică
metalo-ceramică, am trecut la realizarea unei punți, urmărind etapele algoritmului
clinico—tehnologic. Pentru aceasta ma ales înpreună cu medicul stomatolog
materialele cele mai bune pentru a evita alergia la Ni de care suferea pacienta.

Prima etapă a algoritmului este o etapă clinică şi constă în examinarea clinică

şi paraclinică a pacientului, urmată de stabilirea unui diagnostic şi instituirea unui
plan de tratament. După alegerea soluţiei terapeutice, se trece la prepararea
substructurilor organice, evidenţierea sulcusului gingival, amprenta câmpului
protetic şi protecţia dinţilor preparaţi.

Amprenta, etapă eminamente clinică deţine un rol important în reuşita

elaborării unei restaurări protetice fixe. Ea reprezintă imaginea negativă a
câmpului protetic, ce poate fi înregistrată prin tehnici şi cu materiale diferite, în
funcţie de particularităţile cazului clinic. În cazul nostru am realizat amprenta
globală bimaxilară în trei timpi.

După ce amprenta a obţinut calificativul clinicianului „bună pentru tumare",

aceasta va ajunge în laborator, unde va fi pregătită pentru realizarea modelului de
lucru, reprezentând prima etapă tehnologică.
 Modelul reprezintă o verigă importantă în procesul tehnologic al protezelor
fixe. Nu este suficient ca amprenta să fie de calitate.

Modelul este imaginea pozitivă şi fidelă a câmpului protetic obţinută

consecutiv înregistrării unei amprente. Acesta serveşte în primul rând, la
realizarea machetei viitoarei construcţii protetice, constituind cel mai important
punct de plecare pentru întreaga execuţie tehnologică.

Pentru realizarea modelului de lucru cu bonturi mobile mai întâi recurgem la

montarea pinilor. În centrul substructurii organice preparate, în amprenta se
introduce tija metalică cu partea teşită spre vestibular.
 Tehnica de turnare a modelului
Pasta de ghips dur se depune progresiv în zona cea mai înaltă a amprentei.
Prin vibrare pasta va curge şi va aluneca pe suprafeţele amprentei patrunzând în
toate detaliile înregistrate, după care creem suprafeţele retentive care vor menţine
priza cu soclul. Apoi turnam partea a doua, soclul modelului care trebuie să aiba o
înălţime de trei centimetri.
După demularea amprentei, cu un fierăstrău cu pânză subţire modelul este
secţionat în continuarea feţelor proximale ale substructurii organice preparate
 A trea etapă a algoritmului clinico – tehnologic este tot o etapă de laborator -
montarea modelelor în simulator.
Succesiunea etapelor în montarea modelelor în simulator este urmatoarea :
-monatrea modelului maxilar în braţul superior al simulatorului cu ajutorul unei
mase de ghips sau al sistemelor speciale de fixare a modelelor în conformator model;
-se răstoarnă simulatorul cu arcada maxilară pe masa de lucru şi braţul
mandibular este ridicat;
-se fixează cheia de ocluzie pe modelul maxilar şi poziţionăm modelul
mandibular pe baza cheii. Se aplică o masă de ghips pe baza modelului manibular şi
se coboară braţul mandibular, astfel încât masa de ghips să solidarizeze braţul pe
model.
 Tehnologia de realizare a machetei componentei metalice a punţilor metalo-ceramice
Componenta metalică, trebuie să fie cu aproximativ 2 mm mai mică decât
reconstituirea finală, rezervându-se astfel, spaţiul pentru componenta ceramică. În continuarea
vom prezenta câteva aspecte privind realizarea machetei componentei metalice:
a) Macheta componentei metalice se realizează subdimensionat, cu 1,5-2 mm faţă de
modelul dinţilor antagonişti, creasta alveolară, nivelul feţelor orală şi vestibulară, dacă vor fi
acoperite în totalitate de componenta ceramică.
b) Pentru fiecare dinte absent, în cazul construcţiilor protetice fixe plurale, se
modelează macheta subdimensionată a unui intermediar.
c) Între intermediari, şi între intermediari şi macheta elementelor de agregare se
realizează conexiunile sub forma unor bare cu dimensiuni minime de 2,5 mm cervico-incizal şi
vestibulo-oral pentru a avea rezistenţă.
d) Macroretenţiile sunt contraindicate.
e) Suprafaţa machetei trebuie să fie cât mai netedă, fără rugozităţi.
f) Grosimea viitorului schelet metalic trebuie să fie de 3-5 mm.
 Turnarea componentei metalice
Transformarea machetei în schelet metalic se realizează prin operaţiile de
pregătire pentru ambalare (cu aplicarea machetelor canalelor de turnare, aplicarea
canalelor de evacuare a gazelor, degresarea şi detensionarea machetei), ambalarea
propriu-zisă, topirea şi turnarea aliajului dentar în tipar, dezambalarea şi prelucrarea
mecanică.
După detensionarea machetei (am
păstrat macheta pe model la temperatura
camerii câteva ore) şi degresarea ei prin
introducerea într-o soluţie de alcool etilic
de concentraţie 70%, am trecut la
ambalarea propriu-zisă, apoi am introdus
chiuveta la cuptorul de preîncălzire în
vederea obţinerii tiparului de turnare.

Pregătirea pentru ambalare

 Dezambalarea, prelucrarea componentei metalice şi condiţionarea componentei metalice
Scheletul metalic prezintă toate elementele individualizate la machetare, fără plusuri sau
minusuri, asigurând astfel succesul etapei de machetare a infrastructurii metalice.
În etapa de prelucrare mecanică, o operaţie importantă este cea de sablare, care se
realizează prin proiectarea unui jet de granule de trioxid de aluminiu, cu granulaţie de 50-110-
250 microni, mai mare pentru aliajele mai dure şi cu modul de elasticitate mai mare. Presiunea
este cuprinsă între 4-6 bari. Sablarea se realizează la o distanţă medie de 30mm, sub un
unghi de 450. Timpul de sablare variază în funcţie de duritatea aliajului, aproximativ 5-6
secunde pentru fiecare porţiune sablată.
Suportul metalic se finisează folosind freze de metal tungsten carbid sau instrumente
abrazive de ceramică. Zona marginală a scheletului este redusă până la muchia internă a
marginii sau umărului preparaţiei (vestibular sau circular) pentru a crea spaţiu pentru umărul
ceramic. Se foloseşte presiune redusă când se lucrează cu aliaje mai noi.
 Aplicarea şi arderea succesivă a straturilor ceramice
Arderea masei ceramice se face în cuptoare speciale, în următoarea succesiune:

• Arderea grundului (opacului) la 960o C, timp de 10 minute în condiţii de

vacuum, urmat de trei minute în aer. În timpul acestei arderi materialul se contractă ,
stratul având o grosime de 0,25mm.

• Arderea substanţei de bază (dentină şi smalţ) se face după uscare în gura

cuptorului timp de 10 minute. Arderea în cuptor începe la temperatura de 750o C
care se ridică până la 960o C (în condiţii de vacuum) şi durează 5 minute, urmată de
răcire lentă.

• Arderea pentru luciu (glazura) are loc după o preîncălzire de 2-3 minute în
gura cuptorului. Arderea în cuptor începe la temperatura de 900o C, timp de 4-5
minute. Arderea are loc în prezenţa aerului.

• Înaintea acestor arderi, are loc arderea pentru oxidare , în prezenţa aerului,
timp de 4-5 minute. Se începe la temperatura de 900o C care creşte cu 37,77o C pe
minut, până la 960o C.
Aplicarea bonding-ului Arderea bonding-ului Aplicarea opac -ului

Opac-ul după ardere

 După verificarea integrităţii şi uniformităţii opaquer-lui s-a efectuat prima ardere – de
dentina (910º C). Masa ceramică pentru zona cervicală ar trebui preparată amestecând un
sortiment de culoare specială cu unul de o nuanţă mai închisă decât cea care se intenţionează
a fi rezultatul final, şi aplicat pe suprafaţa stratului de opaquer pe toată suprafaţa, dinspre
cervical spre incizal, şi în acele zone unde masa ceramică pentru dentină tinde să fie subţire. În
regiunea proximală, o aplicare mai groasă se acceptă datorită coloraţiei existente la dinţii
naturali în această zonă. Marginea va fi uşor supradimensionată sub forma unei lacrimi pentru
a compensa contracţia de ardere.
Masa ceramică pentru zona cervicală ar trebui arsă la o temperatură cu 20-300C mai mică
decât a celei pentru dentină.

Aplicarea şi arderea stratului de dentină

 Ceramica de smalţ se aplică în aşa fel să nu se evidenţieze net limita dintre ea
şi dentină. După terminarea etapei de placare se elimină excesul de apă din
ceramică, se verifică conformarea morfologiei, separarea, apoi se introduce la
cuptorul de ardere.

Aplicarea şi
arderea
stratului de
smalţ

Corecţia se face cu scopul de a definitiva forma şi dimensiunea lucrării dar şi

de a corecta unele neconcordanţe de culoare. Pentru a se putea aplica masele
ceramice pentru corecţie, lucrarea trebuie să treacă prin etapa de mătuire ( se
poate efectua cu o freză diamantală) şi spălare (cu aburi), apoi se aplică pe modelul
de lucru.
 Se aplică ultimul strat de glazură şi se efectuează machiajul extern, urmat de
încă o ardere la 850ºC. Finisarea finală se realizează cu polipanturi.

Puntea metalo – ceramică finită

Controlul aparatului finit se realizază atât pe model cât şi în cavitatea orală. Pe
model se urmăreşte corectitudinea şi calitatea execuţiei tehnologice :
realizarea morfologiei corecte sau indicată de medic,
verificarea gradului de lustruire.
După verificarea aparatelor finite se trece la
cimentarea provizorie, iar după 7 zile la
cimentarea definitivă.
 CONCLUZII
 Punţile metalo-ceramice tind să atingă un ideal de perfecţiune , având o poziţie
privilegiată în cadrul mijloacelor de tratament al edentaţiilor parţiale reduse. Pe de altă parte
diversificarea materialelor şi a tehnologiilor de laborator au influenţat decisiv procedeele
actuale de realizare a aparatelor gnatoprotetice conjuncte metalo-ceramice.

 Ceramica este un material anorganic, obţinut la temperaturi înalte, cu punct de plecare

de la o pulbere a cărei consolidare se face prin sinterizare, cristalizare sau priza unui liant.
Proprietăţile estetice şi biologice (stabilitate chimică, biocompatibilitate) ale maselor ceramice
fac ca ele să deţină o largă aplicabilitate în practica stomatologică.

 Coroziunea este reacţia chimică dintre metale sau aliaje şi mediul înconjurător,
influenţează funcţionalitatea metalelor. Cavitatea orală este mediul prielnic de realizare a
coroziunii, datorită interacţiunii dintre aliajele aparatelor protetice şi fluidele orale. Aliajele
dentare, prin procesul de coroziune, dezvoltă la interfaţă procesele de oxidare şi reducere.
Ionii metalici de la suprafaţa aliajului ies din structură, trec în produse corozive solide şi se
dizolvă în mediul oral înconjurător.

 Cerinţele fizice şi chimice ale materialelor dentare se bazau pe studii publicate despre
materialele respective şi folosirea lor clinică. Astăzi, standardele materialelor dentare necesită
şi o testare biologică. Ştiinţa materialelor dentare a ajuns să aprecieze proprietăţile biologice
asociate cu selecţia materialelor folosite în cavitatea orală.

 Din punct de vedere biologic materialele dentare trebuie să fie biocompatibile, cerinţă
obligatorie pe care aceste materiale trebuie să o îndeplinească la aplicarea în cavitatea orală.