Crăciunescu Oana IFR an II

Dialectica dorinței în pactul infernal: DIAVOLUL ÎNDRĂGOSTIT

de Jaques Cazotte
Diavolul a fascinat mentalul colectiv din Evul Mediu până în epoca contemporană,
dovadă fiind multitudinea de opere de pe întreg continentul care îi sunt dedicate -de la povești
populare cu tâlc până la poeme renascentiste lungi și elaborate, romane sau nuvele gotice
din preajma Revoluției industriale, poezii romantice. Olesea Gîrlea susține 1 că diavoul
reprezintă un arhetip dual care evoluează de la conștiința inexistenței lui ( fiind o
întruchipare fantastică) la onmiprezență și realitatea lui. Imaginea literară a diavolului se
deosebește de cea religioasă, prin promovarea unui personaj simbolic, in continuă schimbare
de-a lungul secolelor, luând în funcție de gen literar sau epocă, rolul de farsor, de păcălit, de
rău absolut, de răzvrătit sau de latură malefică a psihicului uman. Indiferent că este
reprezentat ca nălucă, apariție carnală, produsul unui vis, a unei transe, sau a unei halucinații
experimentate de un personaj cu mințile rătăcite, diavolul este în sine un personaj fantastic,
supranatural cu rădăcini în mit, iar apariția lui fie clară, fie imprecisă la nivelul textului,
încadrează opera în genul fantastic. Fantasticul în artă, așa cum îl cunoaștem astăzi, cu sensul
de incertitudine, perturbare a legilor firii care determină angoasă și dubiu, apare în perioada
iluminismului. Cu toate că epoca luminilor este dominată de raționalism și știință și de o
detașare substanțială de autoritatea bisericească, este cultivat în mod paradoxal gustul pentru
ocult și superstiție pe care clasele superioare le privesc ca pe o sursă de amuzament. Romanul
Diavolul îndrăgostit de Jacques Cazotte este una dintre cele mai apreciate opere din literatura
franceză, care a avut un impact semnificativ asupra genului prozei fantastice. Publicată în
anul 1772, această lucrare impresionează prin originalitatea sa și capacitatea autorului de a
crea o atmosferă de mister și suspans care fascinează cititorul. Critici de seamă ,Pierre-
Georges Castex, Louis Vax, Roger Caillois, Tzvetan Todorov îi acordă lui Cazotte un loc de
onoare printre fondatorii acestui gen, iar Todorov, mai ales îl denumește inventatorul
dimensiunii „ezitarii”, care perturbă și suspendă narațiunea între realitate și miraculos, semn
distinctiv al unui text fantastic.2
Textul se desfășoară de la bun început sub auspiciul tentației, a testului și a
posibilității încheierii pactului, care iau pe parcursul narațiunii forme tot mai subtile. Povestea
debutează brusc cu discuțiile despre necromanție și Kaballa duse într-o cazarmă din Napoli,

1
Dorothea E. von Mücke. (2003).The Seduction of the Occult and the Rise of the Fantastic Tale( Cultural
memory in the present) Paperback

2
Olesea Gîrlea, Arhetipul diavolului de la istorie spre ficțiune, Institutul de Filologie al AŞM, literatură
comparată, publicat în Metaliteratura, Numărul 1(39) / 2015 / ISSN 1857-1905 pp-95-103

1
Crăciunescu Oana IFR an II

de ofițerii regelui, bine aburiți de vin și plictisiți de jocurile de noroc. Personajul principal,
Alvaro, se lasă fascinat de un coleg misterios, Soberano, un ocultist declarat, care pretinde a
ști ritualuri de invocare a diavolului și stăpânire a spiritelor, și care îl tentează pe
interlocutorul său să cunoască personal lumea subtilă. Drept dovadă a capacităților sale,
solicită serviciile unei slugi invizibile, Calderon, care dematerializează pipa stăpânului și o
rematerializează aprinsă. Soberano seamănă mai mult cu un preot din antichitate, care
cunoaște lumea lui Hades decât cu un militar, sau cu un diavol deghizat care stârnește
curiozitatea lui Alvaro până la tortură, jucându-se cu mintea lui, făcându-l să-și dorească din
răsputeri să supună duhuri. Ca mai toate personajele care cad victimă tentației și sfârșesc
tragic, Alvaro suferă de mândrie exagerată, considerată în creștinism păcatul inițial și cel mai
grav, care duce la pierderea sufletului.‘‘ Ce spui frate?Și dacă te-ai trezi în fața
Diavolului?”„L-aș trage de urechi chiar și pe Marele Diavol al Iadului!”, „Prea bine. Dacă
ești atât de sigur pe domnia ta, te poți încumeta să-l înfrunți, și-ți făgăduiesc ajutorul meu. ”3
Și astfel, într-o zi de marți, Soberano și încă doi tovarăși de-ai lui, îl duc pe Alvaro la
ruinele de la Portici, unde, după ce îl strecoară printr-un tunel îngust, îl instalează într-o sală
mare unde are loc ritualul de invocare a lui Belzebut, una dintre căpeteniile iadului. Ruinele
sunt impunătoare, decadente, misterioase, precum un labirint unde numai inițiații cunosc
drumul, peisajul este în sine un avertisment : Acele rămășițe ale unor monumente mărețe,
năruite, fărâmițate, împrăștiate, năpădită de mărăcini, mi-au trezit în minte gânduri ce erau
puțin obișnuite. „Iată, îmi ziceam, ce putere distrugătoare are timpul asupra lucrărilor
trufiei și priceperii oamenilor”.4 Simbolistica este evidentă: numele locului înseamnă
„porticuri, galerii cu colonade”, deci„ porți” sau „portaluri” către Infern , pasajul este
coborârea în sine ,iar sala, locul unde are loc întâlnirea cu entitățile supranaturale, infernul.
Înainte de a se desfășura ritualul, Alvaro mai este întrebat încă o dată de Soberano dacă nu
cumva se răzgândește și îi dă ultimile instrucțiuni să nu se piardă cu firea sau sfârșește acolo.
Întâlnirea cu diavolul este de domeniul comicului, nu al goticului, nu are nimic din imaginea
luciferică din Infernul lui Dante, sau a personajelor lui Poe. Belzebut este docil, dispus la
dialog, cuminte, ne reușește să intimideze deloc, se metamorfozează în aspecte diferite pentru
a împlini dorințele lui Alvaro. În funcție de context, își schimbă forma pe rând, din cămilă
supradimensionată, în cățelusă, apoi în paj și in cântăreață care îi întrețin pe Alvaro și
prietenii lui cu cină bogată și recitaluri.

3
Matazzi, Isabella. (2011) Introduzione a "Il diavolo innamorato" di Jacques Cazotte, Manni editore, pp. 5-23

4
Cazotte, p 10

2
Crăciunescu Oana IFR an II

Problemele se precipită în momentul în care ființa supranaturală, antropomorfă, dar de

sex incert, denumită când Biondetta , când Biondetto îl urmează pe Avare acasă pentru a-l
sluji și nu mai doreșe să plece de lângă el. Din prima zi se crează un joc al confuziei și al
seducției,cauzate de fluiditatea genului servitorului, al frumuseții deosebite a acestuia și a
insistenței lui de a rămâne. Inițial nu pleacă pentru că invocă pătarea reputației și cere să
rămână peste noapte, apoi îi cere protecția lui Alvaro sub pretextul că a părăsit lumea
invizibilă de dragul lui și nu are unde să se întoarcă. Mânat de sentimente cavalerești, Alvaro
cade pradă șantajului sentimental, se lasă înduioșat de lacrimile și disperarea pajului și nu îl
alungă. Pe măsură ce relația dintre stăpân și servitor se lămurește, iar acesta vorbește tot mai
vehement ca o femeie îndrăgostită și dedicată, Alvaro se hotărăște să i se adreseze cu
apelativul feminin Biondetta pe care o va trata ca atare.

Din momentul în care i se cere lui Alvaro să devină protectorul noii sale slugi iar
acesta acceptă tacit, nu verbal prin faptul că o păstrează prin preajmă, se creează un joc de
umbre, o nadă, prin care se schimbă polii de putere, fără ca Alvaro să conștientizeze lucrul
acesta și fără ca orgoliul său de stăpân absolut să fie demolat. Biondetta este delicată, suavă și
dedicată până la sacrificiu stăpânului ei, căruia îi demonstrează în orice moment, prin gesturi
mici sau de amploare devoțiunea și iubirea obsesivă. Ca un duh veritabil cu puteri
supranaturale, se dedică în totalitate împlinirii dorințelor lui Alvaro și chiar îi oferă mai mult.
Îl scoate din datorii și îi arată metode de a câștiga la jocuri de noroc, îi promite lumea cu
condiția să o lase să îl educe, iar el va deveni rege, iar ea regina lui mult iubită, are episoade
de gelozie și depresie când Alvaro se îndrăgostește de Olympia. Al doilea moment când
Alvaro cedează în fața conjuncturilor și este cât pe ce să se dedice duhului invocat la Portici
este când Biondetta este înjunghiată de asasinii trimiși de rivala ei. Doborât de vină, copleșit
de tandrețea ei, Alvaro promite să se dedice numai ei, dar nu dorește să consume relația până
la căsătorie. Alvaro pornește spre Spania pentru a primi tradiționala binecuvântare
părintească pentru a se putea însura. Momentul culminant este când Biondetta îl prinde din
urmă și reușește să îl seducă, iar într-un moment de tandrețe, după ce îl îmbie să i se alăture
să stăpânească împreună oamenii, elementele, întreaga fire îi aduce aminte că este Diavolul,
și îi cere mieros să îi rostească numele real, Belzebut, și să îi declare iubire. Mărturisește, că
toate eforturile ei au fost să îl aducă în punctul în care el i se va alătura de bunăvoie și își
arată iar chipul hidos pe care l-a afișat prima oară la Portici. Alvaro se trezește ca dintr-un
coșmar singur în cameră, este anunțat de hangiu că soția sa, Biondetta pornise de dimineață la

3
Crăciunescu Oana IFR an II

drum, ajunge acasă la mama sa, primește îngrijiri medicale și este sfătuit să se însoare pentru
a scăpa de influența duhului.

Dorothea E. von Mücke 5divide romanul lui Cazotte în două părți. În prima,
Biondetta încearcă să îl seducă pe Alvare, împlinindu-i toate dorințele, încurajându-i viciile
vechi și tentându-l cu unele noi( jocul de noroc), iar într-a doua își canalizează eforturile
pentru a consuma relația cu el. Rolurile de gen sunt inversate, femeia ia inițiativa , iar
barbatul joacă rolul pasiv, al celui care trebuie să reziste avansurilor. Dacă prima parte se
axează pe problematica seducției, a doua se axează pe problematica moralității relației. Până
la momentul când Biondetta este înjunghiată, Alvaro nu poate concepe să se atașeze de o
ființă care poate dispărea în imaterialitate. Înainte de incident, are un moment de tulburare
când își pune problema dacă ceea ce i se întâmplă este real sau doar o halucinație. O privește
pe Biondetta cântând la clavecin pe gaura cheii, o ascultă spunând versuri triste despre
iubirea neîmpărtășită pe care o trăiește, iar versurile au un efect straniu asupra lui.

Stranietatea și sentimentul de confuzie halucinantă sunt menținute în prima parte de

fluiditatea genului Bioendetto-Biondetta. După ce i-a poruncit slujitorului să servească cina
oaspeților, Alvaro îi direcționează următoarea mișcare prin anunțarea cântăreței de operă „la
signora Fiorentina”, la care servitorul iese prompt. Când servitorul reapare ca doamnă,
Alvaro nu insistă asupra metamorfozei corporale a pajului, ci asupra frumuseții servitorului,
admirat de toți cei rezenți, iar plăcerea sa este în mod clar sporită de ambiguitatea genului
acestuia. La început Alvare oscilează între numele Biondetto și Biondetta , și tot de atâtea
ori oscilează și între pronumele el și ea . Această ambiguitate continuă pe tot parcursul
primei părți Alvare susține că sexul slujitorului său este doar o chestiune de preferință
personală atunci când exclamă surprins și frustrat. Pe măsură ce dorința lui crește și
trăsăturile efeminate ale pajului domină, Alvare gravitează treptat spre Biondetta.

6
Todorov începe capitolul II din Introducere în literatura fantastică cu analiza
nuvelei lui Cazotte, pe care o consideră emblematică pentru acest gen literar. În primul rând
fantasticul se inserează subtil într-o lume a normalului, unde personaje obișnuite au parte de
experiențe inexplicabile. Astfel stranietatea evenimentelor care dau lumea lui Alvare peste
cap, pot fi înțelese fie ca halucinație sau înșelare a simțurilor, fie ca realitate de sine
stătătoare, iar atunci se vorbește de încălcarea legilor universale cu care suntem obișnuiți.

5
Caillois Roger Eseuri despre imaginație, Ed Minerva, București, 1975
6
Olesea Gîrlea, ibid

4
Crăciunescu Oana IFR an II

Todorov susține că diavolul din relatările lui Alvaro este totuși un produs al imaginației
acestuia, având în vedere că el însuși pune sub semnul îndoielii veridicitatea evenimentelor
relatate, ezită, deseori le percepe ca pe un vis. Caillois definește 7 feericul și fantasticul ca
expresii ale miraculosul, dacă primul acceptă miraculosul ca normă a vieții, cum se întâmplă
în basme, al doilea îl tratează ca pe o violare a normelor, ca pe o intruziune, o ruptură a
ordinii universale. Și asta pentru că fantasticul s-a definitivat ca stil după ce științele au luat
amploare, iar viziunea asupra vieții a fost reconfigurată prin explicarea rațională a
fenomenelor naturale și a nevoia de a determina clare cauzele și efectele, ceea ce respinge
din capul locului miraculosul și imposibilul. Autorul distinge inclusiv la nivel literar
diferențe , susținând că, în timp ce basmele au un deznodământ fericit, povestirile fantastice
se desfășoară într-un climat de groază și se termină, aproape inevitabil printr-un eveniment
sinistru care provoacă moartea, dispariţia sau damnațiunea eroului 8. Callois subliniază că
literatura fantastică promovează misterul și poate avea ca punct de pornire supranaturalul,
experimentul științific care dă monștri, parapsihologia (telepatie, ectoplasme, spiritism, etc),
fără ca autorul să urmărește acreditarea ocultului sau neverosimilului, ci un joc cu frica.

Sub semnul incertitudinii, al ezitării, al confuziei și al jocului cu frica se desfășoară

întreaga experiență a lui Alvaro. Elementele gotice constau într-o serie de episoade ce evocă
plăsmuirile satanice, experiențele de transă și faliile temporale. În afară de elementele clasice
magice, precum evocarea gnomilor a silfidelor a diavolilor, de efectuarea ritualului de
necromanție, materializarea și dematerializarea ființelor și lucrurilor, mai există și alte
elemente care subliniază credința în supranatural a personajului. Unul este visul în care
mama, forța binelui, îl trăgea pe Alvaro afară din pasaj luptându-se cu forța răului
reprezentată de Biondetta, iar a doua este viziunea pe care o are în biserică, când una dintre
statuile de pe un mormânt ia chipul mamei lui, ca avertisment că aceasta e în pericol de
moarte. Ultima tentație a lui Belzebut se petrece atemporal, în camera de la o fermă, se
întâmplă evenimente incongruente, imediat după refuzul lui Alvaro de a i se dedica
Biondettei apare hangiul să îi spună că aceasta a plecat pe când el încă dormea. Acasă la
familia lui, Alvaro, conștientizează că unele dintre evenimentele trăite au fost fabricate de
duhul necurat: cei 200 de țechini primiți la Veneția, de la bancherul familiei nu au fost
înmânați niciodată de acesta , țigăncile ghicitoare de la fermă, care îi prevestesc o relație de
dragoste ca în povești și știu totul despre el și logodnica lui, apariția Bertei, o veche

7
Cazotte Jacques, Diavolul îndrăgostit, Revista Coresi, anul II , nr 3(12), martie, 1991, trad. Micaea Săvulescu,
p.9
8
Todorov T(1973) Introducere în literatura fantastică. Editura Univers, București,

5
Crăciunescu Oana IFR an II

cunoștință de-a familiei care dă vestea lui Alvaro că mama lui e pe moarte, deși o găsește
sănătoasă odată ce ajunge acasă, ferma la care rămâne peste noapte nu a existat niciodată și
nici pământul pe care era construită. Deși Callios plasează romanul lui Cazotte în miraculos,
feeric, precum toate romanele sec al XVII-lea, are si elemente de fantastic, prin confuzia des
experimentată de personajul principal.

Deseori Alvaro se întreabă dacă ceea ce i se întâmplă este halucinație sau vis. După ce
o ascultă pe Biondetta cântând la clavecin are un moment de furie „Ființă nepământeană
periculoasă înșelăciune!”, am strigat părăsind locul unde stăteam prea mult. „cât de bine
folosești înfățișarea adevărului și a naturii!” Sunt fericit că n-am cunoscut până acum
această gaură a cheii. Aș fi venit aici să-mi îmbăt simțurile, M-aș fi înșelat pe mine însumi.
Trebuie să plec de aici. Să mă mut pe Brenta încă de mâine. Chiar în seara asta.!” Am
chemat un slujitor și l-am trimis după o gondolă. Ca să mă ducă la noua mea locuință cele
trebuincioase pentru noapte. Mi-ar fi fost mult prea greu să aștept căderea nopții în hanul
meu. Am pornit-o așadar, pe străzi la întâmplare. La un colț mi s-a Părut că îl văd intrând
într-o cafenea pe acel Bernadillo care însoțise pe sa Soberano în timpul plimbării noastre la
Portici. „Altă fantasmă, mi-am spus spiritele mă urmăresc”. Pe patul de suferință Biondetta
mărturisește că este silfidă de rang înalt și că a fost fascinată de bravura lui Alvaro care a
cucerit-o din prima clipă. Mărturisirea aceasta are un efect ciudat asupra lui: Nu prea
înțelegeam ceea ce auzeam. Dar cât de neînțeles fuseseră toate întâmplările prin care
trecusem. „Pățaniile mele îmi par un vis, îmi spunea. Dar ce altceva decât un vis este firava
viață omenească? Visează mai deosebit decât un altul, asta e tot.” Trezit de gazdă după
vedenia lui hidoasă a diavolului Alvaro se întreabă: Te pomenești că mai dorm, încă mi-am
zis atunci. Dar oare chiar să fi dormit? Poate că totul n-a fost decât un vis? Totuși, am fost
tot stingând lumina. A stins-o... iată făclia.... Ajuns acasă, lângă mama lui, Se întreabă același
lucru. Doamne am strigat atunci. „Totul sa fi fost, oare numai minciuna visul urât pe care l-
am făcut?”„ Despre ce vorbește Alvaro?” „Despre cel mai lung cel mai mic uluitor, cel mai
înspăimântă tor viziuni câte se pot întâmpla?”

Mattazzi9 susține că jocurile de lumini si umbre ale romanului reprezintă o parodie a

iluminismului în al cărui pragmatism și luciditate Cazotte nu credea deloc, reliefând starea de
fapt a acelui secol dominat de schimbările rapide, adesea contradictorii, cu un orizont în
continuul „defocalizat”. Dacă citim romanul dintr-o singură perspectivă, în cheie creștină
putem spune că în ciuda presiunilor și tentațiilor la care este supus, Alvaro nu renunță la
9
Callois 146

6
Crăciunescu Oana IFR an II

credința sa și își păstrează integritatea morală, ceea ce îl face un personaj cu o puternică

rezonanță emoțională pentru cititor. Prin intermediul personajelor și acțiunii, autorul
subliniază importanța alegerilor morale și a consecințelor acestora, evidențiind complexitatea
naturii umane și lupta interioară cu propriile slăbiciuni. Îndoiala că evenimentele pot fi
explicate conform legilor naturalului sau supranaturalului este susținută în mintea
personajului principal și a cititorului până la sfârșitul narațiunii. O lectură atentă a textului
dezvăluie că este imposibil de concluzionat dacă Alvare a visat, și-a imaginat, a scăpat cu
puțin timp sau a fost iremediabil sedus de diavol.

Bibliografie

1. Cazotte, Jacques. Diavolul îndrăgostit, Revista Coresi, anul II , nr 3(12), martie 1991,
trad. Micaela Săvulescu
2. Caillois, Roger. (1975) Eseuri despre imaginație, Ed Minerva, București
3. Gîrlea Olesea, Arhetipul diavolului de la istorie spre ficțiune, Institutul de Filologie
al AŞM, literatură comparată, publicat în Metaliteratura, Numărul 1(39) / 2015 /
ISSN 1857-1905 pp-95-103
4. E. von Mücke, Dorothea. (2003).The Seduction of the Occult and the Rise of the
Fantastic Tale( Cultural memory in the present) Paperback
5. Matazzi, Isabella. (2011) Introduzione a "Il diavolo innamorato" di Jacques Cazotte,
Manni editore, pp. 5-23
6. Todorov T (1973).Introducere în literatura fantastică. Editura Univers, București