Potențialul noilor tehnologii pentru procesul educațional se întrezărește, doar, printre experiențe

reușite ale unor cadre didactice, instituții și sisteme de învățământ, potențate de abordări teoretice
promițătoare care propun inovații curriculare, încurajate de accesul din ce în ce mai facil la
echipamentele TIC. O certitudine și o constantă rămâne nevoia de plasare a educației în contextul
tehnologic actual și determinarea cu care practicienii educației fac apel, din ce în ce mai des, la
aplicații, software, instrumente IT, Internet.
Astfel, noi programe naționale de integrare a TIC în educație nu pot fi decât salutare, cu condiția
respectării unor principii evidențiate de experiențele ultimilor 10 ani, în principal cel referitor la
abordarea integrată a tuturor componentelor cheie: politici educaționale, echipamente, conectivitate,
conținut digital, formarea cadrelor didactice