Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
AL REPUBLICII MOLDOVA
Academia „Ştefan cel Mare”
ELABORARE METODICĂ
Compartimentul
„Efectuarea urmăririi penale pe cauzele penale
privind cercetarea accidentelor de circulaţie”
Timpul: 20 ore
AUTOR:
Şef adjunct al catedrei
„Ştiinţe penale”
lt.-col. de poliţie A.Andronache
CHIŞINĂU 2014
1
1. Noţiuni introductive
În practica judiciară, urmările încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice sunt
denumite generic „accidente de circulaţie”.
Accidentele de circulate reprezintă, de fapt, consecinţe ale încălcării normelor privind
circulaţia pe drumurile publice, constituind infracţiuni prevăzute de legea penala.
Accidentele de circulate pot fi clasificate astfel:
coliziunea mijloacelor de transport;
răsturnarea si avarierea unor vehicule;
lovirea pietonilor;
lovirea unor obiecte fixe aflate pe părţile laterale ale drumului public;
căderea unui calator, încărcător, însoţitor etc... de pe scara sau din caroserie;
O modalitate normativa agravata priveşte săvârşirea infracţiunii de către un conducător auto
ce avea în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala ori era in stare de ebrietate.
Aceasta cerinţă constituie tot nerespectarea dispoziţiilor legale privind conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul. Regulamentul rutier incriminând o asemenea fapta, săvârşita de
persoana aflata intr-o astfel de stare. Referitor la aceasta modalitate, trebuie precizat faptul ca
legiuitorul a prevăzut alternativa formelor de intoxicaţie alcoolica, pe de o parte, datorita împrejurării
ca o persoana poate fi in stare de ebrietate fară să ajungă la limita legală de îmbibaţie alcoolica, iar, pe
de alta parte, din considerentul ca starea de ebrietate poate fi dovedita prin orice mijloc de probă.
2
Lămurirea locului unde s-a produs accidentul prezintă, deci importanta deosebita, atât sub
aspectul corectei încadrări juridice a faptei săvîrsite, cat si pentru stabilirea competentei de cercetare
atât din punct de vedere material, cat si teritorial, cunoscut fiind faptul ca in cazul infracţiunilor contra
protecţiei muncii urmărirea penala se efectuează, in mod obligator, de către procuror.
3
Lămurind aceste probleme, organul de urmărire penala va putea ulterior să stabilească, daca
cel aflat la volan a rulat cu viteza pîna la limita „evitării oricărui pericol”, dacă s-a conformat
indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţii de viteză în zona ori daca victima prin acţiunile sau
inacţiunile sale a contribuit sau nu, parţial ori în exclusivitate, la producerea accidentului.
Referitor la partea carosabila porţiunea centrala a drumului, trebuie stabilită lăţimea
acesteia, numărul de benzi pe sens, existenta trotuarelor şi a bordurilor de încadrare, a acostamentelor.
Trebuie urmărită existenta indicatoarelor rutiere, a marcajelor transversale şi longitudinale, în raport cu
acestea putîndu-se aprecia atât comportamentul participanţilor la trafic cat şi alte elemente ce pot
demonstra mecanismul producerii accidentului şi cauzele care l-au generat.
De o atenţie deosebită trebuie să se bucure lămurirea problemei privind învelişul drumului,
învelişul părtii carosabile, care prezintă o mare varietate: beton, beton asfaltat, pavaj de piatra, pămînt,
nisip etc. Importanta cunoaşterii acestui aspect deriva din aceea că, în raport cu suprafaţa ce acoperă
calea de rulare se va calcula şi coeficientul de aderenţa al pneurilor, element esenţial în stabilirea
vitezei autovehiculului, atât înainte, cat şi în momentul impactului.
În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de circumstanţe care influenţează fiziologia
conducerii şi limitele de adaptabilitate ale conducătorului auto, generate de caracteristicile geometrice si
topometrie ale cailor rutiere. Astfel, lăţimea benzii de circulaţie are efect asupra capacităţii de
conducere a autovehiculului. Reducerea lăţimii benzii produce un efect psihologic asupra
conducătorului auto. Starea caii rutiere are repercusiuni asupra capacităţii de conducere şi în cazul în
care suprafaţa carosabilă este deteriorata. La deplasarea pe un astfel de drum valoarea aderenţei la un
anumit moment poate să nu fie aceeaşi la toate rotile, ceea ce sporeşte probabilitatea producerii
derapajului. Formarea unor adîncituri mari în îmbrăcămintea drumului determina, mai ales în condiţiile
circulării cu viteze mari, producerea unor defecţiuni la sistemele de direcţie sau rulare, în acest fel
explicîndu-se pierderea controlului volanului, intrarea în coliziune cu alte autovehicule ori părăsirea
pârtii carosabile.
Cele expuse prezintă importanta in aprecierea corecta a situaţiei de la fata locului, a
împrejurărilor care au concurat la producerea accidentului si, in final, la stabilirea vinovăţiei
persoanelor implicate.
5
oferă posibilitatea evidenţierii defecţiunilor tehnice pe care le prezenta autovehiculul in
momentul accidentului si, pe aceasta baza, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acestea si rezultatul
produs. De reţinut ca stabilirea stării tehnice a autovehiculului trebuie făcuta imediat după producerea
accidentului, ştiut fiind ca ulterior se produc anumite modificări, cu toate consecinţele negative pe care
le antrenează si cu efect direct in determinarea cauzelor si mecanismului producerii evenimentului
rutier, implicit a vinovăţiei;
asigura stabilirea si, ulterior evaluarea corecta a avariilor, respectiv a pagubelor materiale
cauzate prin infracţiune;
este de natura sa conducă la o încadrare juridica corespunzătoare a faptelor săvârşite.
8
1.Cercetarea la fata locului.
Şi in cazul acestor infracţiuni, cercetarea la fata locului se constituie în activitatea de baza, de
modul în care este pregătita, desfăşurata si finalizata depinzând în acest fel justa soluţionare cauzei sub
toate aspectele.
Aceasta activitate constituie punctul de plecare in administrarea probelor si determina
direcţiile în care vor fi desfăşurate ulterior cercetările. Potrivit legii, in cazul încălcării regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce
mijlocul de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport competenţa de cercetare
revine organelor de urmărire penală din cadrul MAI. De asemenea, organele de urmărire penala ale
MAI sunt competente si in cazul accidentelor săvârşite de cetăţenii străini, indiferent daca victima este
cetăţean moldovean sau străin.
Înainte de deplasarea la fata locului se întreprind:
verificarea sesizării;
dirijarea unui echipaj la locul accidentului în vederea luării masurilor ce nu suferă amânare
si conservării urmelor si mijloacelor materiale de proba ramase la fata locului;
stabilirea competentei si constituirea echipei de cercetare la fata locului;
deplasarea urgenta la locul faptei.
Activităţile menţionate au fost detaliate la tactica cercetării la fata locului. Din echipa de
cercetare trebuie sa facă parte:
lucratori de la formaţiunea poliţiei patrulare (rutiere);
specialistul;
lucratori de politie judiciara în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale si al căror
autor nu este cunoscut;
alţi specialişti medic legist, ingineri sau tehnicieni auto ori cadre didactice din
învăţământul tehnic;
apărătorul când autorul infracţiunii a rămas la fata locului ori când a fost urmărit si prins de
lucratorii ce au ajuns primii la fata locului.
Sarcinile lucratorilor care au ajuns primii la fata locului
Lucratorii Ministerului Afacerilor Interne indiferent de specialitatea, formaţiunea secţia sau
unitatea din care face parte, daca sunt în timpul sau in afara programului de lucru sunt obligaţi sa
intervină pentru luarea următoarelor masuri:
a) acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor;
b) înlăturarea pericolelor iminente;
c) raportarea evenimentului;
d) identificarea martorilor oculari;
e) asigurarea pazei si conservarea urmelor si a mijloacelor de proba existente la fata
locului;
f) organizarea urmăririi conducătorului auto angajat in accident, care a părăsit locul
faptei;
g) eliberarea arterei de circulate si asigurarea fluenţei traficului rutier.
9
Practica judiciara si medicala demonstrează faptul ca, în multe accidente de circulaţie,
moartea nu este determinata de gravitatea leziunilor, ci de neasigurarea menţinerii funcţiilor vitale.
În circa 60—70% din accidente victima suferă traumatisme craniene, care provoacă o stare de
inconştienţa imediata datorata unei inhibiţii pasagere a activităţii cerebrale fără apariţia concomitenta a
unor leziuni ale pielei ori a hemoragiilor intercraniene. O astfel de stare generează o insuficienţa
oxigenară a plămânului situaţie ce poate apare si in cazul leziunilor toracice motiv pentru care trebuie
intervenit cu maxima operativitate.
Printre masurile ce trebuie luate la faţa locului se înscriu: degajarea faringo-traheala, respiraţia
artificiala, oprirea hemoragiei, neutralizarea efectelor socului pentru circulaţia sângelui, tratarea
fracturilor s.a. De regula, se i-a măsura transportării victimei la cea mai apropiata unitate medicală in
vederea acordării îngrijirilor medicale calificate. În acest sens, normele legale în vigoare dau dreptul
lucratorilor Ministerului Afacerilor Interne să folosească autovehiculele persoanelor fizice sau juridice
pentru transportarea la punctele de prim ajutor a victimelor accidentelor de circulaţie. În cazul când nu
exista alta posibilitate, transportarea victimei la unitatea medicală trebuie făcută chiar cu autovehiculul
angajat in accident.
Într-o asemenea situate, pe lîngă obligaţia de a nota şi marca poziţiile victimei si
autovehiculului, trebuie reţinute si următoarele: tipul, marca si numărul de înmatriculare al
autovehiculului, datele de identificare ale conducătorului auto inclusiv seriile si numerele permisului
de conducere si certificatului de înmatriculare etc.
Conducătorului auto angajat in accident i se va pune in vedere sa se reîntoarcă după
transportarea victimei, de urgenta, la locul faptei. De asemenea, trebuie reamintit faptul că măsura
salvării victimelor se i-a, chiar cu riscul de a fi distruse anumite urme existente la fata locului, viaţa
unui om neputand intra niciodată în concurs cu alte interese.
Despre activităţile desfăşurate si modificările intervenite în câmpul infracţiunii, lucratorii
ajunşi primii la fata locului vor raporta ulterior şefului echipei de cercetare, adică ofiţerului de urmărire
penală.
b) Înlăturarea pericolelor iminente
În anumite situaţii, îndeosebi în cazul catastrofelor rutiere, lucratorii care au ajuns primii la faţa
locului trebuie sa i-a măsuri pentru înlăturarea pericolelor iminente de explozie sau incendiu, cum ar
fi:
- îndepărtarea obiectelor inflamabile de sursa de foc;
- interzicerea accesului persoanelor cu foc deschis sau ţigări in apropierea autovehiculului
al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabila;
- oprirea circulaţiei în zonă ori devierea acesteia pe artere laterale;
- anunţarea organelor competente pentru localizarea si stingerea incendiilor şi acordarea
sprijinului necesar după sosirea acestora la fata locului.
c) Raportarea evenimentului
Lucratorii de poliţie ajunşi primii la locul accidentului sunt obligaţi sa raporteze despre
evenimentul produs unităţii de politie competente, informând despre natura faptei, consecinţele
survenite, întinderea aproximativa a pagubelor, precum si despre masurile pe care le-au întreprins pana
în acel moment.
d) Identificarea martorilor oculari
Aceasta este o activitate de cea mai mare importanţa, având în vedere ca declaraţiile
persoanelor ce au perceput nemijlocit împrejurările în care s-a produs accidentul contribuie uneori în
mod decisiv la elucidarea mecanismului producerii evenimentului rutier, a cauzelor acestuia si,
implicit, la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate. După identificare, acestor persoane li se solicita:
10
sa rămână pe loc pana la sosirea echipei de cercetare. Se recomanda ca, pe cat posibil, aceşti martori sa
fie feriţi de eventualele influenţări ori sugestionări, venite fie din partea conducătorului auto sau
victimei, fie din partea altor persoane interesate rudele victimei, pasagerii din autovehiculul implicit în
accident ş.a.
Pentru lucratorii care au ajuns primii la faţa locului, una dintre obligaţiile esenţiale este de a
stabili care dintre persoanele existente acolo au perceput aspecte din împrejurările, circumstanţele în
care s-a produs accidentul de circulate şi de a le nota pentru a fi ascultate în calitate de martori.
Sublinierea se impune, cu atât mai mult, cu cat în astfel de situaţii sunt identificate foarte
multe persoane care îşi atribuie calitatea de „martori” si care îşi prezintă „cunoştinţele” cum s-au
produs si mai ales cum s-ar fi putut deraia evenimentele. Numai observând aceasta condiţie şi
respectând-o, declaraţiile persoanelor identificate la faţa locului vor avea valoare pentru cauza.
Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi descoperite diferite urme. Pentru a stabili dinamica
accidentului este necesar să se caute, să se descopere, releveze, fixeze, ridice şi să se interpreteze
urmele lăsate pe partea carosabila, pe autovehicul sau pe alte obiecte aflate la fata locului.
Faţa de locul unde s-a produs accidentul şi de mecanismul acestuia urmele pot fi descoperite,
atât înainte de punctul de impact, cat si după acesta, iar, uneori, numai după impact. Astfel, în cazul
lovirii unui pieton pot apare urme, atât înainte, cat şi după locul impactului cu victima. Daca aceste
urme apar numai înaintea locului de impact, ele se constituie în aşa numitele „împrejurări negative” ce
trebuie clarificate pe parcursul cercetării prin alte metode.
Lucrurile aparţinând victimei geanta, sacoşa, pălărie, umbrela, pantofi etc. pot fi dispuse după
locul impactului pe direcţia de deplasare a autovehiculului ori în apropierea acestuia dacă au fost
purtate de partea frontala a autovehiculului.
În cazul coliziunii dintre doua autovehicule este posibil ca unele părţi desprinse dintr-un
autovehicul să fie purtate de celalalt autovehicul, pe direcţia sa de înaintare, după impact.
La locul accidentului pot apare următoarele categorii de urme:
urme existente pe corpul şi garderoba victimei;
urmele create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabila;
c) urme provenite din desprinderea unor părţi componente ale autovehiculelor ori lăsate de
obiectele căzute din acestea;
urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule;
urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferitele părţi ale autovehiculelor implicate
în accident sau între autovehicule şi alte obiecte;
alte categorii de urme — biologice, textile, papilare, palmare, urme de sol etc.,
Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat in accident
Aceasta activitate se efectuează, de regula, cu ocazia cercetării la fata locului, de către
specialişti din cadrul formaţiunilor de circulaţie ori de către ingineri, tehnicieni auto sau cadre
didactice din invatamantul tehnic de specialitate. Ea vizează stabilirea următoarelor aspecte:
starea tehnica a sistemelor de frânare, direcţie si iluminare semnalizare;
starea sistemului de inchidere-desehidere a uşilor;
poziţia acului de kilometraj, a manetei schimbătorului de viteze si a ştergătoarelor de
parbriz;
temperatura apei din radiator, precum si cea din baia de ulei;
presiunea in pneuri s.a.
Cu aceasta ocazie trebuie sa se verifice pneurile, insistând asupra formei canalelor, profilului
exterior — longitudinale, simple cu crestaturi inguste sau in forma complicata, cu proeminente dispuse
ca pas variabil, universal, urmelor de străpungere, vulcanizare etc., De asemenea, vor fi evidenţiate
avariile suferite de autovehicul in urma accidentului. Toate constatările făcute cu privire la starea
tehnica a autovehiculelor vor fi consemnate intrun proces-verbal separat, care se anexează la procesul-
verbal de cercetare la fata locului. Important deosebita pe care o prezintă verificarea stării tehnice a
autovehicululului rezida in aceea ca datele obţinute cu acest prijej, corelate cu starea si caracteristicile
drumului public, condiţiile atmosferice şi de vizibilitate, intensitatea traficului rutier si celelalte date
oferite de examinare locului faptei vor asigura obiectivitatea concluziilor expertizei tehnice auto, ce se
va dispone ulterior in cauza.
Fixarea rezultatelor in urma cercetării la fata locului
Rezultatul cercetării la fata locului se fixează prin: procesul-verbal, schiţa locului faptei,
fotografiile judiciare si înregistrările video.
13
Din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fata locului care constituie principalul mijloc
de fixare trebuie sa rezulte următoarele:
anul, luna, ziua si locul intocmirii.
componenţa echipei de cercetare, cu specificarea gradului ,numelui, prenumelui, si organul
de U.P. din care provine membrii acestora.
numele, prenumele, calitatea si unitatea din care provin ceilalţi participant.
temeiul de fapt al efectuării la fata locului.
modul de sesizare si conţinutul pe scurt al acestuia.
amplasarea locului faptei.
masurile luate pentru paza si conservarea urmelor si mijloacelor materile de proba înaintea
sosirii echipei de cercetare.
modificările făcute în cîmpul infracţiunii, cine le-a făcut cu ce scop.
poziţia in care a fost găsita victima si autovehicolul implicat in accident.
rezultatul examinării victimei si masurile luate pentru acordarea îngrigirilor medicale.
menţiuni despre masurile luate pentru asigurarea autovehicolului angajat in accident si
după caz pentru conducerea făptuitorului în vederea recoltării probelor biologice si
examenul clinic, necesar stabilirii stării de ebrietate;
menţiune despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea schiţei locului
accidentului;
observaţiile asistenţilor procedurali, obiecţiile făptuitorului.
1 .Planificarea cercetărilor;
2. Dispunerea constatării medico-legale si a constatărilor te.hnico-stiintifice sau
expertizelor criminalistice;
3. Ascultarea martorlor;
4. Ascultarea invinuifilor sau inculpaţilor;
5. Dispunerea expertizei tehnice auto;
6. Reconstituirea.
17
1. Planificarea cercetărilor
In cazul uciderii din culpa si vătămării corporale din culpa, lămurirea tuturor problemelor, si
desfăşurarea activităţilor specifice in vederea administrării problelor nu pot fi asigurate decât printr-o
planificare judicioasa.
Analizând rezultatele obţinute cu prilejul cercetării la faţa locului,a examinării autovehiculului
despre care se presupune că a fost angajat în accident, a interpretării, urmelor descoperite si a celorlalte
măsuri întreprinse, organele de urmărire penală elaborează versiuni cu privire la diversele împrejurări
ale cauzei, în situaţia în care autorul faptei a rămas la faţa locului, aria versiunilor este mult mai
restrânsă, limitându-se, de cele mai multe ori, la cele privitoare la mecanismul producerii şi la cauza
accidentului. Cu totul altfel se pune problema în cazul când făptuitorul a părăsit locul accidentului,
abandonând autovehiculul şi, mai ales atunci când atât conducătorul auto, cât şi autovehiculul implicat
au părăsit locul faptei, în această ultimă situaţie se impune elaborarea unor versiuni diverse, prioritare
fiind cele referitoare la autorul infracţiunii şi autovehiculul angajat în evenimentul rutier. Astfel, pot fi
elaborate versiuni de genul:
autor al faptei ar putea fi un conducător auto care domiciliază ori îşi are reşedinţa în zona
producerii accidentului sau riverană acestei;
autor al accidentului ar putea fi o persoană conducător auto care, lucrează la una din
unităţile situate pe artera de circulaţie respectivă ori împrejurimi;
autor al infracţiunii ar putea fi o persoană ce domiciliază, lucrează sau se află în tranzit
spre localităţile, limitrofe, situate pe direcţia de deplasare a autovehiculului;
autovehiculul implicat în accident a fost furat din locul de parcare ş.a.
Alte versiuni ce pot fi elaborate se referă la:
forma de vinovăţie culpa exclusivă a conducătorului auto, culpa exclusivă a victimei sau
culpă comună;
împrejurările mecanismul şi cauzele producerii accidentului
starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier etc.
Planificarea cercetării şi materializarea acesteia într-un document de planificare plan de
cercetare penală.
18
mijloacelor materiale de probă descoperite cu ocazia cercetării locului accidentului ori a examinării
autovehiculului bănuit că a fost angajat în impact.
Printre constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele mai frecvent întâlnite menţionăm:
a) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza traseologică;
b) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică;
c) constatarea tehnico-ştiinţifieă sau expertiza biocriminalistică;
d) constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică.
a) Constatarea tehnişo-ştiinţifică sau expertiza traseologică
Acest gen de constatare sau expertiză poate rezolva următoarele probleme:
care este mecanismul de formare a urmei;
tipul autovehiculului care a creat urina;
ampatamentul şi ecartamentul autovehiculului;
direcţia de deplasare a mijlocului de transport;
tipul autovehiculului de la care provin fragmentele de sticlă de far, parbriz, geam etc., şi
peliculele de vopsea descoperite la faţa locului;
dacă urmele au fost sau nu create de autovehiculul pus la dispoziţie, ca model de
comparat.
b) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza chimică
Prin analizele complexe de laborator se poate stabili compoziţia chimică a urmelor de far,
parbriz, vopsea, sol, lubrifianţi etc., ridicate de la faţa locului. Totodată, specialistul trebuie să
stabilească dacă urmele menţionate au sau nu aceeaşi compoziţie chimică cu urmele de aceeaşi natură
descoperite pe autovehiculul despne care se presupune că a fost implicat în accident.
Acest gen de constatare sau expertiză realizează doar o identificare de gen. Prin urmare,
concluziile acesteia nu constituie probe certe care dovedească vinovăţia, ci doar indicii ce trebuie
coroborate cu celelalte probe şi mijloace de probă administrate în cauză. Pe de altă parte, în cadrul
analizelor de laborator urmele examinate se distrug. Din motivele arătate rezultatul la care se ajunge şi
iminenţa distrugerii urmelor, în procesul examinării la acest gen :de constatare tehnico-ştiinţifică sau
expertiză trebuie să se apeleze numai în cazuri excepţionale, respectiv atunci când urmele descoperite
fa faţa locului sunt improprii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei traseologice.
c) Constatarea tebnico-ştiinţifică sau expertiza biocriminalistică
Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele de acest gen au ca obiect examinarea urmelor
de sânge şi histologice descoperite în infrastructura sau pe părţile laterale ale autovehiculului implicat
sau bănuit că a fost implicat în accident, a firelor de păr etc., specialiştii fiind solicitaţi să răspundă la
întrebări de genul: -dacă urmele sunt sau nu de sânge; -dacă sângele este de natură umană sau animală;
-grapa sanguină a sângelui analizat.
Prin examinarea firului de păr se poate caracteriza acest gen da urmă materia din punct de
vedere morfologic culoare, lungime grosime, forma şi aspectul canalului medular, forma cuticulei,
culoarea pigrhenţilor din zona corticală, aspectul capătului liber , al sexului persoanei de la care
provine şi al stabilirii grupei sanguine.
d) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică
In situaţia în care autovehiculul implicat în accident a fost abandonat la faţa locului sau în alte
locuri ori a fost identificat ulterior, urmele papilare prezintă importanţă în procesul de identificare a
făptuitorilor.
3. Ascultarea martorilor
In cercetarea uciderii şi vătămării corporale din culpă, săvârşite ca urmare a accidentelor de
circulaţie, ascultarea martorilor reprezintă activitatea cu o pondere deosebită.
19
În afara martorilor oculari, martorii mai pot fi identificaţi din rândul următoarelor categorii
de persoane:
călători, pietoni, biciclişti, conducători de autovehicule neangajate în accident care se
deplasau pe aceeaşi arteră de circulaţie şi au observat acţiunile conducătorului auto
implicat în accident, înainte de producerea evenimentului;
angajaţii autobazelor, garajelor sau altor unităţi publice sau private unde lucrează
conducătorii auto vinovaţi de producerea accidentului ori unde au fost reparate
autovehiculele;
persoane ce pot furniza date în îegătmră cu starea conducătorilor auto înainte de accident
— oboseală, influenţa alcoolului etc.
Din nou, subliniem importanţa care trebuie acordată factorilor obiectivi şi subiectivi ce „pot
influenta declaraţiile martorilor”. Deseori, se cere martorilor să aprecieze viteza de deplasare a
autovehiculului în momentele premergătoare accidentului, distanţa la care a fost proiectată victima etc.
îndeosebi, aprecierile cu privire la viteză si distanţe trebuie privite cu foarte mare rezerva. Afirmaţiile
de genul „viteză excesivă" 'sau „mare" ori „viteză de bolid" sunt, în marea majoritate a cazurilor
exagerate chiar prezumând buna-credinţă a celui ascultat, în astfel de situaţii este necesar să se ceară
martorului să. precizeze criteriile pe care le-a avut în vedere la aprecierea vitezei şi distanţelor. O
condiţie importantă pentru obţinerea unor depoziţii utile cauzei sub aspectul exactităţii şi detalierii
celor relatate este ca ascultarea tuturor martorilor să se iacă de către un singur lucrător.
Acesta trebuie să cunoască bine situaţia de la faţa locului, celelalte probatorii administrate, să
fie în măsură să aprecieze exactitatea şi sinceritatea relatărilor, să in tervină cu întrebări utile, pentru
lămurirea problemelor solicitate martorilor.
21
b) Probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul
Pentru a lămuri aceste probleme, expertul tehnic auto va fi solicitat să dea răspuns la
următoarele:
viteza cu care a circulat autovehiculul anterior frânării raportată la caracteristicile şi starea
drumului public, precum şi la condiţiile meteorologice şi de vizibilitate; —viteza autovehiculului în
momentul impactului; —timpul necesar intrării în funcţiune a frânelor;
timpul de reacţie necesar pentru perceperea pericolului de accident, în situaţia daltă; —
cauzele tehnice care au determinat răsturnarea autovehiculului pe partea carosabilă cu o anumită
înclinare, umiditate şi unghi de viraj şi viteza cu care trebuia să circule pentru a evita deraparea sau
răsturnarea etc.
Probele pe baza cărora se poate determina viteza unui autovehicul sunt: lungimea urmei de
frânare, distanţa de rulare liberă, distanţa de rulare cu frâna de motor, energia cinetică consumată
pentru deplasarea sau deformarea maselor intrate în coliziune, distanţa de proiectare a unor obiecte
provenite de la autovehicul şi spaţiul de împrăştiere a fragmentelor rezultate din spargerea parbrizului,
precum şi diagramatahograf. Literatura de specialitate evidenţiază mai multe formule de calculare "a
vitezei iniţiale după urmele de frânare. Potrivit unor opinii, această activitate este atributul exclusiv al
expertului tehnic auto şi, prin urmare, cunoaşterea formulelor de calcul nu sunt necesare organelor de
urmărire, penală ce instrumentează cauza.
Dispunând expertiza tehnică auto, organul de urmărire penală trebuie să aibă, cel puţin,
cunoştinţe generale în domeniu pentru a fi în măsură să stabilească tematica necesară elucidării tuturor
împrejurărilor legate de producerea accidentului şi sa pună la dispoziţia expertului toate elementele
pentru efectuarea lucrării;
După primirea raportului de expertiză, trebuie să interpreteze şi să evalueze expertiza la justa
ei valoare, în coroborare cu toate celelalte probe administrate.
La argumentele de mai sus s-ar mai putea adăuga şi acela că, încă din faza cercetării la faţa
locului, organul de urmărire penală are posibilitatea să calculeze, chiar aproximativ viteza-
autovehiculului înainte de impact.
Este de remarcat faptul că pentru stabilirea cu exactitate a avariilor este necesar,să se
determine gradul de uzură al autovehiculului în momentul producerii accidentului, valoarea devizului
de reparaţii cuprinzând preţul pieselor şi materialelor, precum şi manopera calculat potrivit
normativelor în vigoare.In stabilirea tematicii expertizei tehnice auto, prin maniera de formulare a
întrebărilor, organul de urmărire penală trebuie să ţină seama de faptul că expertul nu p'oate să
răspundă decât la problemele "de strictă specialitate. Formularea unor întrebări de genul „Ce reguli de
circulaţie au fost încălcate de către ...", „Dacă victima a traversat reglementar strada" ori „Cine se face
vinovat de producerea accidentului...", denotă fie necunoaşterea, fie greşita înţelegere a rolului şi
limitelor expertizei tehnice auto, având drept consecinţă depăşirea competenţei expertului si
formularea unor concluzii necorespunzătoare.
6. Reconstituirea
Rolul şi locul reconstituirii în cazul uciderii sau vătămării corporale din culpă, săvârşite ca
urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice pot fi definite în mod
corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acesteia.
Atât literatura de specialitate, cât şi practica judiciară admit că scopul reconstituirii în
cercetarea unor astfel de cauze îl reprezintă verificarea şi ilustrarea probelor administrate în cursul
cercetării, şi mai puţin acela al administrării de noi probe în cauză.
De regulă, atunci când se recurge la reconstituire nu se urmăreşte verificarea şi precizarea
22
unor aspecte privitoare la mecanismul producerii accidentului ori la posibilităţile evitării acestuia, în
condiţiile date, ci la stabilirea posibilităţii perceperii unor împrejurări legate de evenimentul rutier
cercetat. Este şi firesc să fie aşa, atâta vreme cât problemele legate de mecanismul producerii
accidentului, viteza autovehiculului înainte si în timpul impactului ş.a., pot şi este indicat să fie
lămurite prin expertiza tehnică auto.
Aşadar, ponderea principală o deţin reconstituirile efectuate pentru stabilirea posibilităţii de
observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. Cum accidentele de
circulaţie sunt evenimente cu desfăşurare rapidă, posibilitatea perceperii şi fixării în memorie este mai
redusă.
Asemenea reconstituiri oferă posibilitatea verificării declaraţiilor martorilor şi părţii vătămate.
Alteori, se poate recurge la reconstituire pentru a evidenţia traseul parcurs de făptuitor după săvârşirea
faptei, locul unde a abandonat autovehiculul ori unde s-a oprit pentru a şterge urmele infracţiunii.
Concluzionând, trebuie reţinut că este interzis să se efectueze reconstituirea dacă prin
reproducerile ce se urmăresc se poate pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
participanţilor la acesta activitate, în nici un caz, nu pot fi reproduse fapte şi împrejurări de genul:
derapărilor;
frânărilor dure, extreme;
răsturnărilor;
circulaţiei cu viteză mare, pe timp de noapte, ceaţă, pe un dram acoperit cu mâzgă, polei
etc.;
circulaţiei pe timp de noapte, cu viteză mare şi fără sistem de iluminare semnalizare;
coliziunii dintre două sau mai multe autovehicule ori catastrofe lor rutiere;
circulaţiei pe un pod neconsolidat sau pe un teren accidentat, pentru a verifica rezistenţa
autovehiculului ori îndemânarea conducătorului auto ş.a.
Deci cercetarea accidentelor rutiere are o importanţă deosebită atît pentru depistarea infractorilor cit
şi relevarea cauzelor şi factorilor care favorizează producerea accidentelor rutiere.Odata cu evoluţia şi
dezvoltarea soccietaţii apar noi metode de descoperire a acestor infracţiuni,atît datorită folosirii noii tehnici
moderne,cît şi experienţa practică acumulată pe parcursul anilor de către organele de urmărire penală.însă o
dată cu dezvoltarea sosietaţii se dezvoltă şi mijloacele de transport,fiind dotate cu computator de bord,care in
multe cazuri ne impiedica la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate în accidentul rutier.
Ţinînd cont de faptul că factorul uman este unul din factorii care influenţiază producerea
accidentelor rutiere,noi,oamenii trebuie să respectăm regulile de circulaţie rutieră şi de exploatare a
mijloacelor de transporfaceasta fiind cea mai eficientă cale de preîntîmpinarea a accidentelor ratiere.De
exemplu în China se percepe taxa pentru cei care deţin mijloace de transport şi folosesc mai intens biciclete
23