Conjuncția

Parte de vorbire Parte de vorbire

Conjuncția este o parte de vorbire neflexibilă care face legătura

între părți de propoziție de același fel sau două propoziții.
Conjuncția nu are funcție sintactică, este un cuvânt ajutător
(instrument gramatical).

Conjuncțiile coordonatoare leagă onjuncțiile subordonatoare leagă

două părți de propoziție sau două
propoziții care nu depind una de
alta (care stau pe același plan).
Există patru feluri de conjuncții
și locuțiuni conjuncționale:
copulative (și, nici, și cu, ci și, cât
și, dar și, nu numai, precum și),
adversative (dar sau da, iar, însă,
ci, în schimb), disjunctive (sau,
ori, fie, ba), conclusive(deci, prin
urmare, așadar, în concluzie).
două propoziții: una secundară și
alta principală. Propoziția
secundară se află într-un raport
de subordonare față de propoziția
pe care o determină.
Am mâncat atât de mult, 1/
încât mi-a fost rău.
2/(conjuncția încât face
legătura între propoziția
secundară 2 și principala 1)

Știai că...?
Următoarele conjuncții sunt cele mai des folosite: și, nici, de, sau, ori, dacă,
fiindcă, iar, dar, însă, ci, deci, că, să, ca să, căci, deși, încât, deoarece.
Spre deosebire de celelalte conjuncții, care au rolul de a face legătura între două
propoziții, conjuncția să este un semn distinctiv al modului conjunctiv.
A venit spre mine 1/ să-mi arate 2/ că am greșit. 3/ (conjuncția să este semnul
modului conjunctiv – să arateși face legătura între propozițiile 1 și 2,
conjuncția că face legătura între propozițiile 2 și 3 )