Curs 4+5+6+7

MUŞCHIUL
Muşchiul este o structură organică care converteşte energia dinamică derivată din alimente în energie fizică (forţa) devenind astfel
elementul motor al mişcării deoarece trece peste articulaţii realizând mişcarea segmentelor (cu excepţia muşchilor faciali).

Se estimează că există peste 650 de mușchi scheletici la nivelul corpului uman.

Funcțiile mușchilor scheletici includ:
● Realizează mișcarea corpului
● Asigurară suportului structural
● Mențin postura
● Generează căldură, care ajută la menținerea temperaturii corpului
● Reprezintă sursă de nutrienți precum aminoacizii
Mușchii scheletici reprezintă între 40 și 50% din greutatea corporală totală.
Masa musculară scheletică începe să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Acest proces începe de obicei după vârsta de 40 de ani.

1
 Forma şi dimensiunile muşchilor sunt foarte variate în funcţie de regiune şi funcţiune. Există astfel muşchi lungi (membre) şi scurţi
(profunzi ai spatelui), muşchi laţi (trunchi-abdomen) şi subţiri sau groşi, muşchi inelari (ai orificiilor).
Un mușchi scheletic tipic este format din două capete și două părți.
▪ Originea este un capăt al mușchiului care rămâne fix în timpul contracției sale.
▪ Inserția este celălalt capăt care se mișcă în timpul contracției sale. În mușchii membrelor, originea este de obicei proximală de inserție.
Părți:
▪ Partea cărnoasă este contractilă, ce conține celulele musculare
▪ Partea fibroasă este necontractilă și inelastică. Este asemănătoare unei frânghii, se numește tendon; iar când este aplatizat, se
numește aponevroză.
Resursa online musculatura: https://www.visiblebody.com/learn/muscular/muscle-movements
Există o serie de clasificări ale muşchilor în funcţie de criteriul luat în considerare.

După dimensiunea și direcția fibrelor:

- lungi, scurți, lați și circulari.

1.

2
 ●
 După forme geometrice:
- triunghiulari, pătrați, piramidali,
dințați, trapez și romboizi.

3
  În dependență de dezvoltare:
- autohtoni - mușchii profunzi ai spatelui,
intercostali;

- truncopetali - mușchii pectorali, dorsal mare

al spatelui;
truncofugali - trapez, romboizii etc

4
● Un mușchi scheletic se atașează la os (sau uneori la alți mușchi sau țesuturi) în două
sau mai multe locuri. Dacă locul este un os care rămâne imobil pentru o acțiune,
fixarea respectivă se numește origine.
● Dacă locul este pe osul care se mișcă în timpul acțiunii, atașamentul se numește
inserție. Tricepsul brahial are patru puncte de fixare: o inserție pe ulnă și trei origini
(două pe humerus și una pe scapula).
● Fiecare muşchi prezintă porţiunea activă sau corpul muşchiului şi porţiunea pasivă sau
tendonul.
● Muşchiul are două capete:
● Capătul proximal – punctul fix.
● Capătul distal – punctul mobil.
● În ceea ce privește anatomia teoretică, referirea de origine se raportează la inserția
centrală/proximala, dar în mișcare punctele de fixare ca și termeni de origine și
inserție variază, în funcție de inserția care rămâne în punct fix. (imobil)

5
După numărul de articulaţii peste care trec:
- uniarticulari (toţi muşchii scurţi);
- biarticulari
● Drept Femural
● Ischiogambierii-Biceps Femural,
Semimembranos, Semitendinos
● Gastrocnemieni
- poliarticulari (flexorii şi extensorii degetelor).
Flexorul digitor superficial traversează cotul, încheietura
mâinii, articulațiile metacarpofalangiene și
articulațiile interfalangiene și acționează pentru a
flexa toate acele articulații

6
Dezavantajele mușchilor bi articulari De exemplu,în cazul ischiogambierilor, unde nu puteți extinde genunchiul pe un șold
flexat. Dreptul femural nu se va întinde suficient pentru a vă permite să flectați genunchiul
Insuficiența pasivă. și șoldul extins.
Acolo unde mușchiul nu se poate întinde suficient pentru
ca ambele articulații să se deplaseze în întreaga lor gamă.
Acest lucru se întâmplă în mișcarea în care mișcarea
ambelor articulații întinde mușchiul

Insuficiență activă. Flexor digitorum superficialis Dacă încheietura mâinii este flexată, este dificil să strângi
pumnul puternic, deoarece flexorul digitorum superficial nu se poate scurta suficient pentru
În cazul în care mușchiul biarticular nu se poate scurta a flecta puternic toate acele articulații.
sufucuent pentru a face toată mișcarea articulațiilor pe care
le traversează. În consecință, pentru flecta un pumn puternic, încheietura este plasată în extensie, astfel
încât FDS să poată acționa puternic la nivelul articulațiilor degetelor.
Amintiți-vă că un mușchi poate scurta doar cu 40% din
lungimea sa de repaus. Acest lucru necesită acțiunea sinergiștilor care țin încheietura mâinii extinsă ...
De exemplu. Ischiogambierii nu se poate scurta suficient
pentru a flexa genunchiul pe o întindere
şold
Exemplu prost, deoarece acest lucru se datorează mai
probabil insuficienței pasive a rectului femural

7
  Din punct de vedere funcţional:
- sinergişti și antagonişti;
- flexori și extensori;
- pronatori și supinatori;
● abductori și adductori;
● levatori și depresori;
● rotatori;
● constrictori

8
După modul de grupare a fasciculelor musculare faţă de
tendoane:
- fasciculele musculare se continuă cu tendonul,
având aceeaşi direcţie;
- fasciculele musculare se insera oblic pe tendon
(muşchi penaţi -uni- sau bipenaţi);
- corpul muşchiului întrerupt de tendon
intermediar (muşchi digastrici).

După structură şi funcţie:

- Muşchi tonici: sunt muşchi proximali,
antigravitaţionali sar o articulaţie, au tendoane
late, au un travaliu puţin intens, se contractă
lent, obosesc greu;
- Muşchi fazici: sunt muşchi superficiali, sar
două articulaţii, au tendoane lungi, se contractă
rapid, obosesc uşor.

9
Legităţile distribuirii muşchilor scheletici  Sunt de provenienţă segmentară şi la nivelul trunchiului sunt aranjaţi segmentar.
 Prezintă simetrie bilaterală.
 Fasciculele musculare sunt orientate perpendicular faţă de axele articulaţiilor.
Muşchii sunt aranjaţi pe distanţă cea mai mică dintre punctele de origine şi inserţie

● Unitatea morfofuncţională a muşchilor scheletici este fibra musculară striată (posedă

un înalt grad de contractibilitate).
● Fiecare fibră musculară constă din miofibrile, numărul cărora variază de la 400–2000.

● Fibrele musculare se grupează în fascicule musculare, de ordine crescânde:

2. Fascicule primare

3. Fascicule secundare

Fascicule terţiare

10
 ● Ţesutul conjunctiv, care uneşte fibrele musculare în cadrul unui fascicul se numeşte
endomisiu.
● Fiecare corp muscular este învelit de un manşon conjunctiv (epimisium sau
perimisium extern) cu dublu rol:
● - protector, nepermiţând o întindere prea mare a muşchiului, menţinând forma lui
● - mecanic, realizând împreună cu fascia comună ca şi cu epimisiumul vecin planuri
de alunecare în timpul contracţiei sau a mobilizării segmentelor. Aceste planuri se pot
bloca repede datorită edemului interstiţial care formează aderenţe.
● Din epimisium pornesc septuri conjunctive în interiorul corpului muscular
(perimisium intern) care învelesc fasciculele musculare.
Fibrele conjunctive ale acestui perimisium se dispun în spirală şi oblic, organizare deosebit
de importantă care asigură adaptarea acestui manşon conjunctiv la variaţia de lungime a
fasciculelor musculare. Din perimisium pornesc alte septuri în interiorul fasciculului
muscular (endomisium) care învelesc fiecare fibră musculară

Muşchii au organizare structurală nu numai la nivel microscopic ci şi la nivel macroscopic. Este vorba de aşa-zisa „arhitectură a muşchiului" de care
depind în mod direct proprietăţile funcţionale ale întregului muşchi şi prin care înţelegem „aranjamentul fibrelor musculare în raport cu axul forţei
generate de ele" (sau unghiul între fascicule şi aponevroza muşchiului).
Se descriu trei tipuri arhitecturale:
a) Muşchii cu fibre aranjate paralel sau longitudinal (ex. biceps brahial) în care axa forţei generate este paralelă cu aranjamentul muscular.
b) Muşchi unipenaţi (ex. vastul lateral şi medial) în care fibrele musculare sunt orientate sub un singur unghi faţă de axul forţei generate, unghi
ce variază în funcţie de muşchi între 0-30°.
c) Muşchi multipenaţi (ex. fesierul mijlociu, drept femural) cu fibre orientate sub diferite unghiuri faţă de axul forţei generate. Această
arhitectură este foarte răspândită în musculatura scheletală.

11
 Efectele arhitecturii musculare asupra funcţiei musculare pot fi rezumate în următoarea frază: „forţa musculară este proporţională cu suprafaţa de
secţiune fiziologică (SSF) şi rapiditatea de răspuns a muşchiului este pro- porţională cu lungimea fibrei musculare".
SSF este suma suprafeţelor fiecărei fibre din muşchi. Se înţelege că această sumă va varia de la muşchi la muşchi, în funcţie de numărul de fibre
dar şi de arhitectura lor căci secţiunea poate trece la nivele diferite ale muşchiului neinterferând toate fibrele chiar dacă toate au aceeaşi lungime.
Arhitectura muşchiului (lungimea fibrei şi unghiurile de penaţie) influenţează caracteristicile funcţionale ale muşchiului. Iată rezultatele acestor
cercetări.
Dacă extindem pasiv genunchiul pornind de la o flexie de 110° se constată o scurtare a fibrelor musculare de la 133 la 97 mm în medie. Dacă se
realizează acelaşi lucru dar muşchiul fiind într-o contracţie izo-metrică de 10% din contracţia maximă, procesul de scurtare va fi de la 126 la 67
mm.
în prima situaţie scurtarea a fost de 27%, în cel de-al 2-lea de 46%. în acelaşi timp se constată schimbarea şi a unghiului de penaţie care creşte de la
14° la 18°, pentru muşchiul în relaxare şi de la 14° la 21° când muşchiul este contractat.
Se ştie că arhitectura muşchiului influenţează maniera în care forţa musculară este transmisă tendonului şi osului. Astfel, cu cât este mai mare
unghiul de penaţie, cu atât muşchiul dezvoltă o forţă mai mică, dar ca va- loare absolută această scădere este puţin semnificativă (4-7%). Alţi
autori consideră mult mai semnificativ raportul între unghiul de penaţie şi valoarea forţei musculare dezvoltate
Muşchiul este un organ foarte bine vascularizat: 1 mm2 suprafaţă musculară are 2 000 capilare, lungimea capilarelor în toată massa musculară este de
100 000 km. Această reţea enormă capilară realizează o suprafaţă de schimb de 6 300 m2. în repaus majoritatea capilarelor sunt închise, deschizân-
du-se alternativ pe zone în timpul contracţiei.
Ca o regulă generală, fluxul sanguin în muşchiul în repaus este proporţional cu numărul de fibre lente, iar în activitate fluxul este proporţional cu
numărul fibrelor rapide.
în contracţia izometrică, circulaţia scade proporţional cu tensiunea de contracţie. în contracţia izotonă, circulaţia creşte de la un debit de 4 ml/min/ 100
g muşchi în repaus la 150 ml.
Inervaţia muşchiului este realizată prin aşa-numitul „nerv muscular" care este un ram nervos care se ramifică dând un plex intramuscular. „Nervul
muscular" conţine 50-60% fibre eferente mielinizate motorii, restul sunt fibre aferente (tip Ia şi Ib) care vin în majoritate de la fusul muscular şi de
la organul de tendon Golgi. Analiza cuplului funcţional nerv-muşchi este făcută în altă parte.

12
În general, sub denumirea de „muşchi" se înţelege corpul muscular propriu-zis şi tendonul aferent. Despre tendon s-a discutat ceva mai înainte. In
continuare, se va analiza structura Corpului Muscular. Masa musculară se aranjează în grupe musculare pe câte o faţă a unui segment de corp sau
membru, fiecare grup având aproximativ o aceeaşi acţiune principală în realizarea unei mişcări. Acest grup de „corpuri musculare" este învelit
(protejat) de o fascie comună. Ruperea acestei fascii (traumatic) va determina hernierea muşchiului (sau muşchilor) care se evidenţiază şi clinic.
Fiecare corp muscular este învelit de un manşon conjunctiv (epimisium sau perimisium extern) cu dublu rol:
- protector, nepermiţând o întindere prea mare a muşchiului, menţinând forma îfiuşchiului;
- mecanic, realizând împreună cu fascia comună ca şi cu epimisiumul vecin planuri de alunecare în timpul contracţiei sau a mobilizării
segmentelor. Aceste planuri se pot bloca repede datorită edemului interstiţial care formează aderenţe.
Din epimisium pornesc septuri conjunctive în interiorul corpului muscular (perimisium intern) care învelesc fasciculele musculare.
Fibrele conjunctive ale acestui perimisium se dispun în spirală şi oblic, organizare deosebit de importantă care asigură adaptarea acestui manşon
conjunctiv la variaţia de lungime a fasciculelor musculare. Din perimisium pornesc alte septuri în interiorul fasciculului muscular (endomisium) care
învelesc fiecare fibră musculară
Epimisiumul, perimisiumul şi endomisiumul formează „matricea sau „scheletul conjunctiv" al muşchiului care reprezintă 15% din massa lui.
Acest schelet are un important rol de susţinere şi mecanic, dar reprezintă şi căile pe unde penetrează şi se distribuie în muşchi vasele sanguine şi fibrele
nervoase.
FASCICULUL MUSCULAR este cea mai mică unitate structurală ce cuprinde toate elementele muşchiului ca organ (mion). Diametrul unui
mion este diferit de la muşchi la muşchi fiind format din 10-30 fibre musculare.
FIBRA MUSCULARĂ este celula musculară formată dintr-o membrană (sarcolema), protoplasma (sarcoplasma), nuclei (nuclei sarcolemali)
şi nişte structuri proprii citoplasmatice diferenţiate, specifice,
MIOFIBRILELE, care reprezintă singurul element contracţii al muşchiului.

13
Fibra musculară are o lungime între 1 şi 400 mm şi un
diametru între 10 şi 150 microni.
Fiecare celulă musculară este bine fixată la lamina bazală
(structură colagenică, endomisium). între celula musculară
şi această lamina bazală se află celule satelit cu rol
important în creşterea şi repararea fibrelor muscu- lare.
Lamina colagenică se prelungeşte spre capetele
muşchiului intrând în structura tendonului.
O fibră musculară poate dezvolta prin contracţie o forţă de
100-300 mg, ceea ce înseamnă că cele 250 milioane fibre
musculare cât are toată masa musculară ar dezvolta într-o
contracţie teoretică simultană, 50 tone.
O fibră musculară întinsă se poate scurta prin contracție cu
30-50% din lungimea sa. Un muşchi în ansamblu se poate
scurta cu 45-57% din lungimea de repaus.
Sarcolema, membrana celulei musculare de 20-100 Â
grosime este bor-dată pe faţa internă de nucleii sarcolemali
care sunt alungiţi paralel cu axul lung al fibrei. Pe faţa
externă a sarcolemei se află un strat de ţesut conjunctiv cu
nuclei fibroblastici care separă între ele fibrele musculare
făcând parte din ..matricea" muşchiului.
Sarcoplasma conţine:
Sarcolema găzduieşte două structuri anatomo-funcţionale
● surse de energie (lipide picături, glicogen granule);
a. partea postsinaptică a plăcii motorii (unică la ● organite (nuclei, mitocondrii - sarcozomi - lizozomi);
fibrele albe şi multiplă la cele roşii); ● enzime (miozină, ATP-ază, fosforilază etc);
b. poarta spre invaginările tubulare ale sistemului ● aparat contracţii (benzi de miofilamente aranjate în „miofibrile");
tubular „T" prin care sunt dirijate impulsurile ● sistemul membranos canalicular care porneşte de la nivelul sarcolemei şi care
nervoase spre elementele contractile. cuprinde:

14
 Cantitatea de sarcoplasma este variabilă, în funcţie de ● reticulul endoplasmatic (sarcoplasmatic);
muşchi şi activitatea lui. Astfel, muşchii roşii (oculari, ● sacii laterali (cisternele terminale);
respiratori etc), sunt bogaţi în sarcoplasma - căci trebuie să ● tubii transverşi (T).
aibă o activitate aproape continuă. Muşchii albi care se
contractă rapid, dar şi obosesc repede, sunt săraci în
sarcoplasma.

15
16
Miofibrilele, după cum arătam, sunt
singurele elemente contractile ale
muşchiului. Ocupă cam 2/3 din
spaţiul intracelular al fibrei musculare
fiind de ordinul sutelor de mii. Se
dispun în fascicule paralele între ele,
totalitatea lor apărând ca o structură
tigrată prin alternanţe de zone
(discuri, benzi) întunecate şi clare.
Miofibrila are lungimea fibrei
musculare, întinzându-se de la un cap
al altul al acesteia.
Miofibrila este formată prin aşezare
cap la cap a câtorva mii de „unităţi
contractile" reprezentate de
„sarcomeri" (sau căsuţe Krause) care
au o lungime de 2.5 mji în repaus şi
care se întind între 2 linii „Z".
Linia „Z" (stria Amici) este o bandă
transversală care se insera pe faţa
internă a sarcolemei trecând la
acelaşi nivel prin toate miofibrele
şi legân-du-le. Linia „Z" are o
structură proteică şi face parte din
citoschelet.

17
Sarcomerul este alcătuit din 2 tipuri de filamente
proteice contractile (miofilamente), unul gros
(miozina) şi altul subţire (actina) aranjate longitudinal.
Diferenţele de refracţie a luminii ce trece prin aceste
filamente determină imaginea striată, tigrată a
sarcomerului, realizată prin succesiunea unor discuri
întunecate şi clare. Discul întunecat (banda A)
anizotropică cu refracţie dublă este format din
filamente groase, miozină, dar având şi filamente
subţiri spre capete ceea ce face ca mijlocul discului
întunecat să fie mult mai clar (banda H), fiind format
exclusiv din miozină.
între 2 benzi A se află banda I, izotropică slabă
refractometric apărând de aceea ca o bandă foarte
clară, formată exclusiv din filamente subţiri, actină.
Filamentele se prind doar cu un cap (celălalt rămânând
liber) la nişte benzi transversale care se află în centrul
discurilor clare şi întunecate. Astfel, filamentele
subţiri se prind de banda Z care delimitează o unitate
contractilă (sarcomerul) de cea de alături.
Filamentele groase, miozina, îşi prind un cap de banda
M (stria Hensen) din mijlocul benzii A.
Pe o secţiune transversală se poate observa că fiecare
filament gros (miozină cu 6 prelungiri de punţi
transversale) este înconjurat de 6 filamente subţiri, în
timp ce un singur filament subţire de actină poate intra
în contact doar cu 3 filamente de miozină

18
Miofilamentele (miozina şi actina) sunt structuri
„contractile" formate din mai multe proteine.
Termenul de „contracţii" este discutabil căci
contracţia (scurtare) o realizează doar fibra
musculară miofilamentele realizând scurtarea
acesteia printr-un proces complex.
a) Filamentul subţire este dominat structural de
actină, dar conţinând şi tropomiozină şi troponină.
Filamentul este compus din 2 fire înfăşurate heli-
coidal de actină fibroasă (F-actin) care este un
polimer a cea 200 molecule de actină globulară (G-
actin). Fiecare din aceste 200 molecule conţine 374
aminoacizi.
în şanţul rezultat de împletirea helicoidală de F-actin
se află 2 fire răsucite de tropomiozină, fiecare fir
având 284 aminoacizi.
Troponină se dispune în grămezi biloculare la
fiecare 1/2 de spiră a lanţurilor de actină Troponină
are o structură globulară fiind formată din 3
subunităţi:
• Unitatea TN-T prin care troponină se leagă
de tropomiozină.
• Unitatea TN-I care blochează 4-7 molecule
de G-actin de la legătura cu miozina când
tropomiozină este prezentă.

19
Filamentele subţiri sub formă de mănunchiuri se
conectează cu un mănunchi similar al sarcomerului
următor prin intermediul bandei Z.
Această bandă Z are o mare flexibilitate,
schimbându-şi forma în diverse situaţii. Lărgimea ei
variază astfel de la o fibră musculară la alta în funcție
de diversele tipuri de fibre., lărgimea bandei Z este
şi o consecinţă a antrenamentului fizic.
b) Filamentul gros este compus din miozină,
moleculă proteică aranjata sub forma a 2 lanţuri
lungi răsucite helicoidal, terminate cu 2 capete
globulare (unul care conţine ATP şi celălalt este
subfragmentul S2).
Molecula de miozină este formată din fragmente de
meromiozină uşoară si meromiozină grea. Cea grea
se subdivide în 2 subfragmente.
Filamentul gros este format din aproape 400
molecule de miozină care m un aranjament special.
Moleculele sunt aliniate în perechi, subfragmentul
fiind orientat la 180° faţă de S2. Perechea următoare
este translata faţă de precedenta etc. în acest fel
subfragmentele se înconnjoară pe toate părţile
filamentul gros.

20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
CURS 6

Metabolismul fibrei musculare- https://www.youtube.com/watch?v=nvOPIa3PWdk

timp- 8-19- 10:11

31
Reactiii redox https://www.youtube.com/watch?v=epmyynJazLE&t=747s

32
33
34
Contractiile izotonice se realizeaza când muschiul deplaseaza
segmentele pe care se gasesc punctele sale de insertie

● se produc cu scurtarea sau alungirea muschiului sau a

grupului muscular respectiv

Contracția izotonica concentrică-(cu scurtare) - se produce

când capetele de insertie ale muschilor se apropie.
Exemplu: în miscarea de flexie a antebratului pe brat din
pozitia antomica = pozitia zero (cu antebratul în prelungirea
bratului) se produce scurtarea flexorilor
Contracția izotonică excentrică-(cu alungire) - se produce când
capetele de insertie ale muschilor se îndepărtează încet unul
de celalalt, împotriva unei rezistențe.
Exemplu: revenirea antebratului din flexie, cu o ganteră în
mână, se produce cu alungirea progresiva a flexorilor
Contracțiile excentrice și concentrice se raportează la
zona/forma în care se află mușchiul.
Exemplu:
În poziția neutră a cotului-, cu MS pe lângă corp, cot extins,
muschii flexori ai cotului se afla în zona lunga si cu cât
progresează în realizarea flexiei trec prin zona mijlocie pâna
când ating amplitudinea maxima a flexiei și ajung în zona
scurta. În acest caz muschii flexori sunt agonisti
●
pe tot parcursul miscarii de flexie antagonistii sufera
modificari inverse ale lungimii - în pozitia zero
anatomic sunt scurtati la maxim (zona scurta) iar în
amplitudine maxima de flexie a antebratului pe brat
sunt alungiti la maxim (zona lunga)
● zona medie se suprapune pentru agonisti si antagonisti
● majoritatea muschilor desfasoara activitati curente când
sunt contractati în zona mijlocie
● contractiile în zona scurta solicita intrarea în actiune a
unui numar mare de unitati motorii. La aceasta
lungime a agonistilor, antagonistii se afla în zona lunga,
care poate coincide cu momentul fortei maximale,
tinzând sa schimbe directia de miscare. Din acest motiv
contractiile în zona scurta sunt dificile.
● contractiile în zona lunga sunt de asemenea dificile
pentru ca o parte din efort este utilizat pentru
comprimarea suprafetelor articulare.

Concentric and Eccentric contraction https://app.anatomy.muscleandmotion.com/theory-video/303

35
https://app.anatomy.muscleandmotion.com/theory/35 _muscle Contraction All
 Zona Scurtă a Bicepsului

Cot în flexie de 145⁰

Zona Medie a Bicepsului

Cot în flexie de 75⁰

Zona Lungă a Bicepsului

Cot 0 Grade

” ZONA” mușchiului se raportează la amplitudinea de mișcare.

Pentru a se realiza o contracție excentrică, este necesar ca mușchiul să deplaseze segmental, împotriva unei rezistențe, din zona scurtă
sau medie.

36
● Defalcare pe camere-
● Realizati
o Camera 1 - contractie concentricaToate miscarile ASH
o Camera 2- contractie izometrica zona lungaToate miscarile ASH
o Camera 3- contractie izometrica zona medieToate miscarile ASH
o Camera 4- contractie izometrica zona scurta Toate miscarile ASH
o Camera 5- contractie excentric[ Toate miscarile ASH
o Camera 6- contractie Excentrica flexori Coloana vertebrala
● Toti studentii din fiecare camera se conecteaza cu camera web pornita si microfon pornit.
● Pe parcursul desfasurarii activitatii impartite pe camera si tematici, acestia vor expune fizic fiecare exercitiu

Durata: 30 minute

37
 ● UNITATEA MOTORIE
Unitatea motorie reprezintă toate fibrelor musculare inervate de
un singur neuron motor alfa.
– Numărul total de fibre musculare scheletice este in jurul a 250
milioane si numărul de neuroni alfa motori aproximativ 420.000
cu o medie de 600 fibre musculare pentru fiecare neuron.
– Numărul de fibre motorii într-o unitate motorie variază foarte
mult de la 2000 fibre in mușchii mari posturali pana la 10 si chiar
mai puține in mușchii extraoculari.
• Unitatea motorie cuprinde un număr mai mare sau mai mic de
fibre in funcție de gradul de control si de forța generata necesara
pentru fiecare grupa de mușchi.
Muschii extraoculari
Pentru mușchii mari, care generează o forța înalta cum ar fi mm
cvadriceps, solear, gastronemieni unde nu este necesar control
fin, organizarea se face in unității motorii mari. Când este necesar
un control fin unitățile motorii cuprind puține fibre. Controlul
unui mușchi se face prin recrutarea unui număr variabil de unități
motori.

Muschii posturali
1:100
Muschii degetelor
1:10

38
 1:1

● Recrutarea

Creierul combina doua mecanisme de control in

reglarea forței produsa de un mușchi.
•Unitățile motorii nu sunt recrutate la întâmplare.
Primele unități motorii sunt cele care cuprind un
număr mic de fibre motorii astfel in prima etapa
avem un control fin al mușchiului cu o forță mica
dezvoltata –ctrl de neuroni alfa mici cu prag
scăzut de activare. Daca forța pe care trebuie sa o
dezvolte mușchiul trebuie sa fie din ce in ce mai
mare atunci sunt angajați neuroni mai care
controlează unități motorii mari.
Cu creșterea forței musculare dezvoltata de
mușchi controlul scade
•O a doua metoda de control nervos este numita
codarea prin rata de descărcare. Neuronii mici
care controlează unitați musculare mici operează
la frecvente de descărcare mici. Când forța
musculara creste rata de descărcare creste si vor
fi stimulați si neuroni mari care controlează
unități motori mari.

39

● Oboseala musculara
• In cazul unei efort brusc maximal pe un mușchi odihnit in
prealabil se angajează un număr maximal de fibre lente si
intermediare.
Daca efortul maximal continuă:
– fibrele angajate se epuizează energetic intrând într-o
perioada de recuperare
– Intra in actiune fibre rapide din unități mari dar care nu
permit o contracție prelungita care sa permite o recuperare a
fibrelor folosite inițial
– forța generată scade=fenomen denumit oboseala musculara.
Alte cauze ale apariției oboselii musculare:
• Principala cauza -creșterea cantității de fosfat anionic :
– Crestere activității canalelor de Ca care sunt menținute
mai mult timp deschise, blocarea pompelor de Ca, etc
• fibre rapide- se contractă prin mecanism de glicoliza
anaeroba determină creșterea cantității de acid lactic, ce
determină apariția oboselii musculară și denotă lipsa
antrenamentului muscular
 - durerea
 - motivația psihologica (lipsa motivație face ca
efortul muscular sa înceteze la apariția durerii)
 - epuizarea transmiterii nervoase
 -epuizarea mediatorului din fanta
sinaptica.
NB Atunci când eforturile maximale se succed la intervale de
timp scurte in prima etapa are loc o recrutare mai eficienta a
fibrelor motorii apoi apare hipertrofia musculara.
Tipurile de Mușchi
Muşchii tonici în general sunt muşchi proximali,
antigravitaţionali, sar o articulaţie, au tendoane late, travaliul lor
este puţin intens, se contractă lent şi obosesc greu.
Muşchii fazici în general sunt muşchi superficiali, sar două
articulaţii, au tendoane lungi, realizează contracţii rapide şi
obosesc uşor.
Această împărţire a muşchilor este cu totul relativă deoarece nu
există muşchi exclusiv fazici sau tonici. Mai corect ar fi să
vorbim de răspunsuri (contracţii) fazice sau tonice, în
componenta muşchilor existând pre- dominenţe de fibre
musculare fazice (fibre albe) şi fibre musculare tonice (fibre
roşii).
Astfel în flexori (vast extern, gemeni, semimembranos, muşchii
posturii) predomină fibrele roşii în timp ce în extensori (vastul
intern, solear, semitendinos etc.) predomină fibrele albe.
Fibrele albe sunt sărace în mioglobină, mitocondrii şi enzime
oxida-tive. Rezervele de ATP sunt reduse. Vascularizaţia este
40
mai săracă. Stimulul nervos provine de la motoneuronul alfa
(mare) determinând contracţii rapide, fazice, căci aceste fibre au
o singură sinapsă neuromusculară care generează potenţiale de
acţiune ce se propagă în toată fibra musculară. O astfel de
contracţie cere o mare cheltuială energetică, motiv pentru care
fibra oboseşte repede.
Fibrele roşii sunt bogate în mioglobină, mitocondrii şi ATP. Au
o reţea amplă de capilare sanguine. Activitatea lor tonică se
datorează motoneuronului alfa (mic) din coarnele anterioare.
Aceste fibre au mai multe sinapse neuro-musculare care nu
determină însă potenţiale de acţiune propagate.
Răspunsul tonic este de intensitate redusă, dar de lungă durată,
cere un consum energetic mic, motiv pentru care fibrele roşii
obosesc greu.
c) Fibre ce obosesc rapid: au ritm de contracţie rapid, forţă
foarte mare dar nu pot să menţină aceste caractere decât pentru
câteva contracţii trebuind apoi să se odihnească. Au activitate
glicolitică şi ATP-azică intensă, dar capacitate oxidativă slabă.
d) Fibre intermediare: au contracţie rapidă şi o menţin
oarecare timp, deşi în contracţiile repetitive nu generează forţă
mare.
Astfel de fibre sunt puţine având un comportament nu prea clar
printre cele de tip rapid.
Studiile au arătat că aceste proprietăţi ale fibrelor musculare care
le diferenţiază sunt în strânsă dependenţă cu lanţurile grele de
miozină care se prezintă în variante isoforme. Astfel, mamiferele
ar avea cel puţin 9 tipuri isoforme de lanţuri grele miozinice.

Burke şi colaboratorii luând în considerare mai mulţi parametri Cele 4 tipuri de fibre musculare de mai sus de fapt se clasifică în
funcţionali ai fibrelor musculare (forţă maximă, rapiditatea 2 tipuri principale: tip I şi tip II, iar acesta ultimul având 3
contracţiei, rezistenţa la oboseală, capacităţile oxidative şi subtipuri: tip Ila, tip Ilb, tip IIc care au desigur unele deosebiri.
glicolitice şi activitatea ATP-azei actino- miozinice) descriu 4
tipuri de fibre ale unităţilor motorii.
a) Fibre lente: au timpul de secusă lung, forţa maximă
redusă, rezistenţă mare la oboseală, sunt bogate în enzime
oxidative dar sărace în markeri glicolitici şi în activitate ATP-
azică.
b) Fibre rapide şi rezistente la oboseală: au timpi de
contracţie rapizi, îşi conservă forţa chiar după multe contracţii,
sunt bogate în enzime glicoli-tice şi oxidative ca şi în activitate
ATP-azică.

41

Persoanele sedentare, copii, au 45-55% fibre de tip I. Atleţii
de performanţă îşi dezvoltă tipuri de fibre musculare în
corelare cu caracteristicile sportului respectiv. Astfel,
sporturi care cer o rezistenţă crescută dezvoltă o largă
repartiţie de fibre tip I, în timp ce sprinterii îşi dezvoltă
fibrele tip II. Desigur că nivelul performanţei depinde de mai
multe elemente (fiziologice, biochimice, neurologice,
psihologice) şi nu numai de tipul fibrei predominant în
anumiţi muşchi.
Fibrele tip I, în general, au un diametru mai mic decât
cele de tip II, ceea ce determină forţe diferite. Adăugând
faptul că şi viteza de contracţie este mai mică la tipul I se
înţelege uşor diferenţa funcţională între cele 2 tipuri de fibre
musculare.
Repararea muşchiului- CURS 7
Dacă forţa muşchiului este dată de calitatea şi
cantitatea materialului contracţii (fibra musculară) rezistenţa
lui la rupere este dată de „scheletul fibros".
Clasic se afirmă că „muşchiul nu este capabil să se
regenereze". Afirmaţia este privită azi cu mai mult
discernământ. Astfel în leziunile difuze musculare dar care
nu întrerup fibra musculară, regenerarea este regula.
Leziunile uşoare ale fibrelor musculare care determină doar
întreruperi mici ale acestora se vindecă prin cicatrice
conjunctive total nesemnificative pentru funcţia muşchiului.
Leziunile severe, cu întreruperi mari care realizează
adevărate diastazisuri musculare se repară, prin invadare de
cicatrice interstiţială, cicatrice care ia aspect de „tendon"
intermediar. în aceste condiţii, funcţia musculară este
afectată şi desigur rămâne pericolul unor noi rupturi.
42
43
Procesul de vindecare musculară
Mușchiul scheletic are o capacitate
înnăscută robustă de reparare după
leziuni prin prezența celulelor stem
musculare adulte cunoscute sub
numele de celule satelit (SC).
Întreruperea homeostaziei țesutului
muscular, cauzată de leziuni,
generează implicarea secvențială a
diferiților jucători în jurul a trei faze
principale (vezi fig de mai jos).
(1, 2) Faza de degenerare /
inflamație: caracterizată prin ruperea
și necroza miofibrelor, formarea unui
hematom și o reacție inflamatorie
importantă.
(3) Faza de regenerare: fagocitoza
țesutului deteriorat, urmată de
regenerarea miofibrelor, ducând la
activarea celulelor satelite.
(4, 5) Faza de remodelare: maturarea
miofibrelor regenerate cu
recuperarea capacității funcționale
musculare (4) și, de asemenea,
fibroza și formarea țesutului
cicatricial (5).

44
.
Degenerarea și inflamația musculară
Degenerescența musculară activă și inflamația apar în
primele câteva zile după rănire. Evenimentul inițial este
necroza fibrelor musculare, care este declanșată de
întreruperea homeostaziei locale și în special de un aflux
nereglementat de calciu prin leziuni de sarcolemă
După degenerarea musculară, neutrofilele sunt primele
celule inflamatorii care se infiltrează în leziune. Un număr mare
de molecule pro-inflamatorii, cum ar fi citokinele, sunt secretate
de neutrofile pentru a crea un micro-mediu chimio-atractiv
pentru alte celule inflamatorii, cum ar fi monocite și macrofage.
Macrofagele, definite ca macrofage antiinflamatorii,
acționează la 2 până la 4 zile după leziune, atenuează răspunsul
inflamator și favorizează repararea mușchilor prin promovarea
formării miotuburilor. Macrofagele, care se infiltrează în
mușchii răniți, sunt jucători cheie ai procesului de vindecare,
capabili să participe la procesul de regenerare musculară sau să
favorizeze fibroza.
Regenerare, remodelare și maturare musculară
Regenerarea musculară începe de obicei în primele 4-5 zile
după leziune, atinge vârfurile la 2 săptămâni și apoi se
diminuează treptat la 3 până la 4 săptămâni după leziune. Este
un proces în mai mulți pași, inclusiv activarea / proliferarea SC,
repararea și maturarea fibrelor musculare deteriorate și formarea
țesutului conjunctiv.
https://doi.org/10.3390/cells9051297 ,doi: 10.1186/s40634-016-
0051-7
Există situaţii în care se poate constata o reală regenerare a fibrei
musculare. O astfel de regenerare („regenerare mioblastică")
nu este însă posibilă decât prin conservarea membranei
bazale ceea ce, teoretic, se întâmplă mai rar.
Regenerarea mioblastică pune şi alte condiţii pentru a se realiza.
Astfel:
- Este necesară o foarte bună vascularizaţie în zonă pentru a
se asigura un aport crescut de 02.
- Să existe o bună reinervaţie pentru maturarea fibrelor
musculare şi pentru diferenţierea în fibre lente şi rapide.
- Să se exercite o tracţiune longitudinală pentru orientarea
fibrelor de colagen şi a noilor fibre musculare. Celulele
mioblastice ce proliferează după lezarea muşchiului se
aliniază şi fuzionează pentru a da o mare celulă polinucleară
numită „miotu-bul" care evoluează reformând fibrele
musculare striate cu miofibrile centrale.
în afară de „cicatrizarea musculară", în muşchiul lezat are
loc şi o „cicatrizare conjunctivă" prin apariţia fibroblaştilor
care sintetizează diferitele tipuri de fibre colagenice. în acest
fel, se reface ţesutul conjunctiv muscular, dar se formează şi
cicatricea conjunctivă intramusculară, când ţesutul muscular
propriu-zis nu s-a mai refăcut. Ca şi la os, problema este a
45
duratei imobilizării şi reluarea mobilizării. Exagerarea Un domeniu vast de interes al acestui raport îl reprezintă
ambelor este nefastă pentru procesul de cicatrizare. antrenamentul ia efort care se face, evident, prin intermediul
activităţii musculare, antrenament care face parte integrantă
Mult timp a circulat o afirmaţie clasică: „omul trăieşte şi ca element primordial, în programele de kinetoterapie din
moare cu acelaşi număr de fibre musculare". Astăzi, bolile cardio-vasculare şi bronhopulmonare, ca şi din
lucrurile nu mai sunt chiar atât de categorice căci s-a programele de profilaxie ale sedentarismului, stressului,
constatat că muşchiul are şi o populaţie de celule „de stărilor nevrotice etc.
rezervă" sau „satelit" despre care se crede că, în anumite
condiţii, pot fi activate şi să înlocuiască prin noi fibre fibrele în sfârşit, muşchiul rămâne de asemenea principalul
musculare distruse. La animale, şi mai ales la păsări, acest obiectiv al antrenamentelor sportivilor.
fapt este dovedit în mod clar. La om, mai sunt necesare
studii. Paradoxal este faptul că tocmai în patologia muşchiului
(o anumită patologie) kinetoterapia are limite foarte serioase
Problema ridică însă mai multe aspecte. Se ştie că forţa până la contraindicaţie (ca in unele miopatii).
musculară creşte prin creşterea dimensiunii muşchiului.
Aceasta se considera că se produce exclusiv prin hipertrofia Există astăzi obiective foarte precise ale kinetoterapiei
fibrei musculare, adică creşterea volumului fibrei rămânând care se adresează muşchiului. Există metodologii diverse
acelaşi număr de fibre. Dacă cele de mai sus sunt reale pentru obţinerea acestor obiective. Există, în sfârşit, exerciţii
trebuie sâ acceptăm şi procesul de hiperplazie, de creştere perfect codificate pentru fiecare grup muscular.
numerică a fibrelor care ar contribui la creşterea volumului https://www.youtube.com/watch?v=VBKC0mItPZs
muscular prin antrenament.
https://www.youtube.com/watch?v=vLbdXaFZNcs
Teoretic, ar trebui admis că această mărire de volum a
muşchiului să aibă la bază nu numai fibra musculară, ci şi https://www.youtube.com/watch?v=dSU2ATHT830
ţesutul interstiţial conjunctiv. Deoarece proporţia acestuia în
masa muşchiului e mică, contribuţia lui la dimensiunea
acestuia nu este luată în considerare.
Raportul între patologia muşchiului şi kinetoterapie
Muşchiul, chiar mai mult decât articulaţia, reprezintă un
obiectiv central al kinetoterapiei, absolut în toate stările
patologice care afectează aparatul locomotor indiferent de
etiologie (posttraumatică, reumatologică, neurologică).

46