Cursul 6

Cadru topologic pentru Rn

În continuarea precedentei părţi, dedicată, ı̂n ı̂ntregime, ı̂n cursul 5, unor aspecte de ordin algenric
(relative la Rn , ı̂n principal), sunt prezentate aici elemente cu caracter topologic legate de Rn . Se
definesc mai ı̂ntâi noţiuni de bază din domeniul topologiei generale, după care sunt expuse chestiuni
ce privesc spaţiile metrice, cu referiri de interes la Rn . În cele din urmă, sunt luate ı̂n atenţie noţiunile
de şir şi de serie de elemente din Rn şi se dau, ı̂n context, caracterizări unor puncte şi mulţimi
remarcabile din puncte de vedere topologic.

Elemente de topologie generală

Iniţiată cu mai bine de un secol ı̂n urmă ı̂n lucrările lui Karl Weierstrass şi dezvoltată ulterior prin
contribuţiile semnificative ale unor matematicieni ca J. W. Alexander, P. I. Alexandrov şi S. Lefshetz,
topologia , numită (până prin 1930) “analysis situs”, este, ca ramură a matematicii, disciplina care
se ocupă de aşa-numitele proprietăţi topologice lae mulţimilor de puncte, adică de acele proprietăţi
care pot fi formulate folosind numai noţiunea de mulţime deschisă şi noţiunile obişnuite din teoria
mulţimilor, precum element, submulţime, complementară, reuniune, intersecţie şi alte asemenea. To-
todată, ca ramură de sine-stătătoare a matematicii, toplogia are ı̂n vedere şi proprietăţile de ordin
topologic ale funcţiilor, ı̂ntre care existenţa limitei (de un anumit tip) ıntr-un punct şi continuitatea
ı̂ntr-un punct sau pe o mulţime sunt cele mai studiate. Devenită ı̂n prezent obiect fundamental al
matematicii, topologia are aplicaţii aproape ı̂n toate domeniile ştiinţei, chiar şi ı̂n cele nematematice,
mai cu seamă ı̂n legătură cu demonstrarea unor rezultate de existenţă din cadrul acelor probleme ce
reclamă soluţii de un anumit fel, cu anumite proprietăţi şi care să aparţină anumitor mulţimi.
Ca entitate matematică ı̂n sine, noţiunea de topologie (structură topologică) pe o mulţime este
introdusă de următoarea definiţie.

Definiţia 0.1 Fie X o mulţime nevidă oarecare. Numim topologie (sau structură topologică) pe
X o mulţime, τ , de submulţimi (părţi) ale lui X, care satisface următoarele condiţii:

(AT1) ∅, X ∈ τ ;

(AT2) orice reuniune de elemente (mulţimi) din τ este un element al lui τ ;

(AT3) orice intersecţie finită de mulţime din τ aparţine lui τ .

Exemple:

a) Mulţimea τ0 a tuturor submulţimilor D al lui R, pentru care, fiecărui punct x ∈ D ı̂i corespunde
un ε ∈ R∗+ astfel ı̂ncât {y ∈ R : x − ε < y < x + ε} ⊆ D, este, dupăcum, fără dificultate, se
poate constata, prin verificarea axiomelor (AT1) - (AT3), o topologie pe R. Aceasta se numeşte
topologia uzuală (obişnuită) pe mulţimea numerelor reale.

b) Oricare ar fi mulţimea X, mulţimea tuturor părţilor sale, adică mulţimea P(X) este desigur o
topologie pe X, deoarece verifică (AT1) - (AT3). Aceasta este denumită topologie discretă pe
X.

c) Pentru o mulţime oarecare X, diferită de ∅, mulţimea {∅, X} ı̂ndeplineşte (AT1) - (AT3) şi este
deci o topologie pe X, denumită topologie grosieră (nondiscretă) (pe X).

Definiţia 0.2 Spunem că topologia τ1 , pe o mulţime X, este mai puţin fină decât topologia τ2 , pe
aceeaşi mulţime X, sau, altfel zis, toplogia τ2 este mai fină decât τ1 dacă τ1 ⊆ τ2 . Se notează aceasta
prin τ1 4 τ2 .

Observaţii:
 i) Relaţia binară de “fineţe” pe mulţimea topologiilor (pe o aceeaşi mulţime X) este, cu evidenţă,
o relaţie de ordine (parţială).
ii) Pe orice mulţime X, topologia grosieră este cea mai puţin fină (decât orice altă topologie), iar
topologia discretă este cea mai fină.
Definiţia 0.3 Un cuplu (X, τ ), ı̂n care τ este o topologie pe o mulţime X, se numeşte spaţiu topo-
logic.
Exemplu: (R, τ0 ) este spaţiul topologic uzual al mulţimii numerelor reale.
Definiţia 0.4 j) Într-un spaţiu topologic (X, τ ), se numeşte mulţime deschisă (sau τ -deschisă)
orice submulţime a lui X care aparţine topologiei τ .
j) O submulţime a mulţimii X se numeşte ı̂nchisă dacă complementara ei (ı̂n raport cu X) este
deschisă.
Propoziţia 0.1 Dacă (X, τ ) este un spaţiu topologic, atunci:
1. ∅ şi X sunt mulţimi ı̂nchise;
2. orice reuniune finită de mulţimi ı̂nchise este mulţime ı̂nchisă;
3. o intersecţie oarecare de mulţimi ı̂nchise este mulţime ı̂nchisă.

demonstraţie: 1. Potrivit definiţiei 0.1 (AT1) şi definiţiei 0.4 j), ∅ este o mulţime deschisă. Rezultă
atunci că X = X \ vid este, ı̂n conformitate cu definiţia 0.4 jj), o mulţime ı̂nchisă. Totodată, pe baza
definiţiei 0.1 (AT1) şi a definiţiei 0.4 j), mulţimea X este deschisă, de asemenea. În consecinţă,
complementara ei faţă de X, adică mulţimea ∅ este ı̂nchisă.
2. Cum, ı̂n conformitate cu (AT3) (din definiţia 0.1 ), orice intersecţie finită de mulţimi din τ ,
adică mulţimi deschise (potrivit definiţiei 0.4 jj)), este tot o mulţime din τ , deci deschisă, se poate
deduce lesne, prin complementariere ı̂n raport cu X şi folosire a regulilor lui De Morgan, că reuniunea
finită de mulţimi ı̂nchise este o mulţime ı̂nchisă.
3. În mod asemănător, folosind (AT2), complementarierea faţă de X şi regulile lui De Morgan,
obţinem faptul că o intersecţie oarecare de mulţimi ı̂nchise este mulţime ı̂nchisă.
J

Definiţia 0.5 Dacă A este o mulţime nevidă dintr-un spaţiu toplogic (X, τ ), atunci τA = {A ∩ D :
D ∈ τ } se numeşte urma topologiei τ pe A.
0
Exemplu: Pentru a, b ∈ R, cu a < b, mulţimea τ[a,b] = {[a, b] ∩ D : D ∈ τ0 } este urma topologiei
reale uzuale τ0 pe mulţimea [a, b] = {r ∈ R : a 6 r 6 b} (intervalul ı̂nchis [a, b]).
Definiţia 0.6 Fie (X, τ ) un spaţiu topologic şi A ⊆ X. Se numeşte vecinătate a mulţimii A orice
submulţime V a lui X care include o mulţime deschisă D (D ∈ τ ) astfel ı̂ncât, la rândul său, D o
include pe A (A ⊆ D ⊆ V ). În cazul ı̂n care A = {x}, unde x este un element al mulţimii X, V se
numeşte vecinătate a lui x.
Este de remarcat faptul că dacă V este o vecinătate a unei mulţimi A ⊂ (X, τ ), atunci V este
vecinătate pentru orice element a ∈ A şi reciproc.
Propoziţia 0.2 Oricare ar fi un element arbitrar x al unui spaţiu topologic (X, τ ), mulţimea tuturor
vecinătăţilor sale, notată cu V (x), are următoarele proprietăţi:
(PV1) dacă V ∈ V (x) şi V ⊆ U ⊆ X, atunci U ∈ V (x).
\
(PV2) oricare ar fi mulţimea finită {Vi : i ∈ I} ⊆ V (x), intersecţia Vi aparţine mulţimii V (x);
i∈I

(PV3) ∀ V ∈ V (x) ⇒ x ∈ V ;
(PV4) ∀ V ∈ V (x), ∃ W ∈ V (x), astfel ı̂ncât, ∀ y ∈ W , ⇒ V ∈ V (y).
demonstraţie: Pentru (PV1): V ∈ V (x) ⇒ ∃ D ∈ τ cu x ∈ D ⊆ V . Cum V ⊆ U ⊆ X, avem:
x ∈ D ⊆ U . Rezultă atunci că U ∈ V (x), ı̂n conformitate cu definiţia 0.6. \
Relativ la (PV2), ∀ Vi ∈ V (x), i ∈ I, ∃ Di ∈ τ , astfel ı̂ncât x ∈ Di ⊆ Vi , ∀ i ∈ I. Atunci Di ∈ τ
\ \ \
i∈I
(conform axiomei (AT3) din definiţia 0.1) şi x ∈ Di ⊆ Vi . Deci Vi ∈ V (x).
i∈I i∈I i∈I
(PV3) rezultă, cu evidenţă, că are loc, ı̂n virtutea definiţiei 0.6.
În ceea ce priveşte (PV4), pe baza definiţiei 0.6, deducem că ∀ V ∈ V (x), ∃ D ∈ τ aşa ı̂ncât
x ∈ D ⊆ D ⊆ V . Se poate spune că D ∈ V (x), deocamdată. Întrucât avem y ∈ D ⊆ D, ∀ y ∈ D,
putem afirma că D ∈ V (y), de asemenea. Aşadar, luând W = D, are loc (PV4).
J
Observaţie: Proprietăţile (PV1) - (PV4) sunt caracteristice pentru un sistem de vecinătăţi V (x).
Mai exact, se poate arăta că, dacă fiecărui punct x dintr-o mulţime X i se asociază o mulţime Ṽ (x),
de părţi din X, astfel ı̂ncât Ṽ (x) să satisfacă (PV1) - (PV4), atunci există o structură topologică τ̃ ,
unică, pe X, ı̂n raport cu care, pentru orice x ∈ (X, τ̃ ), să avem V (x) = Ṽ (x), unde V (x) este sistemul
de vecinătăţi ataşat punctului x, prin topologia τ .

Definiţia 0.7 a) Fie (X, τ ) un spaţiu topologic şi x ∈ X. Numim sistem fundamental de
vecinătăţi ale lui x o mulţime U(x) de vecinătăţi ale lui x care satisface condiţia că, pentru
orice V ∈ V (x), există U ∈ U(x), astfel ı̂ncât U ⊆ V .

b) Într-un spaţiu topologic (X, τ ), se numeşte bază a topologiei τ o familie B de mulţimi deschise
(din τ ) ı̂n raport cu care orice mulţime D ∈ τ se poate reprezenta ca reuniune de mulţimi din B.

Propoziţia 0.3 O mulţime B de părţi deschise dintr-un spaţiu topologic (X, τ ) este o bază pentru
topologia τ dacă şi numai dacă, oricare ar fi punctul x ∈ (X, τ ), familia Bx = {B ∈ B : x ∈ B} este
un sistem fundamental de vecinătăţi pentru x.

demonstraţie: Dacă (X, τ ) este un spaţiu topologic ı̂n care B este o bază pentru topologia τ , x este
un punct arbitrar din (X, τ ) şi V ∈ V (x), atunci D ∈ τ aşa ı̂ncât x ∈ D ⊆ V . În plus, D se reprezintă
ca o reuniune de mulţimi din B. Există deci B ∈ B, astfel ı̂ncât x ∈ B ⊆ D. Prin urmare, avem
B ⊆ V . Ţinând seama de definiţia 0.7 a), putem trage concluzia că Bx este un sistem fundamental de
vecinătăţi pentru punctul x.
Reciproc, admiţând că, pentru orice x ∈ (X, τ ), mulţimea Bx este un sistem fundamental de
vecinătăţi pentru x csi considerând o mulţime deschisă oarecare D ( din τ ), precum şi un punct y
arbitrar din D, putem[ vedea că, ı̂ntrucât D ∈ V (y), există o mulţime By ∈ By astfel ı̂ncât By ⊆ D.
În consecinţă, avem: By ⊆ D. ı̂n acelaşi timp, cum, pentru orice y ∈ D, avem y ∈ By , rezultă:
y∈D
[ [
D⊆ By . Aşadar: D = By . Adică D se reprezintă ca o reuniune de mulţimi din B.
y∈D y∈D
J
Exemple:

1) Familia B = {{x} : x ∈ X}, unde X este o mulţime nevidă oarecare, constituie o bază pentru
P(X), topologia discretă pe X.
2) Familia mulţimilor de tipul {x ∈ R : a < x < b}, cu a, b ∈ R şi a < b, formează o bază pentru
τ0 , topologia uzuală pe R.

În cele ce urmează, sunt date acum definiţii şi proprietăţi ale unor puncte şi submulţimi remarcabile
dintr-un spaţiu topologic oarecare (X, τ )

Definiţia 0.8 a) Fie A o parte nevidă a spaţiului topologic (X, τ ). Un element x0 din A se numeşte
punct interior al mulţimii A dacă A ∈ V (x0 ), adică A este vecinătate pentru x0 .

b) Mulţimea tuturor punctelor interioare ale unei mulţimi A ⊆ (X, τ ) se numeşte interiorul
mulţimii A şi se notează prin Å (sau int(A)).
Teorema 0.1 Într-un spaţiu topologic (X, τ ), arbitrar, sunt adevărate următoarele relaţii şi afirmaţii:

1◦ . Å ⊆ A, ∀ A ⊆ X;

2◦ . A ⊆ B ⇒ Å ⊆ B̊, ∀ A, B ⊆ X;
˚
3◦ . A
û ∩ B = Å ∩ B̊, ∀ A, B ⊆ X;
˚
4◦ . Å ∪ B̊ ⊆ A
û ∪ B, ∀ A, B ⊆ X;
[
5◦ . Å = D, ∀ A ⊆ X;
D⊆A
D∈τ

6◦ . A ∈ τ ⇔ A = Å, Å.

demonstraţie: Relaţia 1◦ este, clar, evidentă. Pentru 2◦ , fie x ∈ Å, oarecare. Atunci A ∈ V (x) şi,
cum A ⊆ B, prin ipoteză, rezultă pe baza (PV1) (din propoziţia 0.2) că B ∈ V (x). Deci x ∈ B̊. Altfel
spus, Å ⊆ B̊, ori de câte ori A ⊆ B. Pentru 3◦ , ı̂n virtutea relaţiei 2◦ , pe baza faptului că A ∩ B ⊆ A şi
û
˚ û
˚ û
˚
A ∩ B ⊆ B, vedem că A ∩ B ⊆ Å şi A ∩ B ⊆ B̊. Deci A ∩ B ⊆ Å ∩ B̊. Dar are loc şi incluziunea inversă,
după cum urmează: ∀ x ∈ Å ∩ B̊ ⇒ x ∈ Å şi x ∈ B̊, adică A ∈ V (x) şi B ∈ V (x). de aici, rezultă că
û
˚ û
˚
A ∩ B ∈ V (x), ţinând cont de (PV2) (din propoziţia 0.2). Deci x ∈ A ∩ B, adică Å ∩ B̊ ⊆ A ∩ B. În
˚ ˚
privinţa relaţiei 4◦ , deoarece A ⊆ A ∪ B şi B ⊆ A ∪ B, avem Å ⊆ A û ∪ B şi B̊ ⊆ Aû ∪ B, ţinând seama
˚
de 2◦ . În consecinţă, deducem că Å ∪ B̊ ⊆ A û ∪ B. Pentru 5◦ , dacă x este un [
element arbitrar[ al lui
Å, există atunci o mulţime D ∈ τ , astfel ı̂ncât x ∈ D ⊆ A. Ca atare, x ∈ D şi deci Å ⊆ D.
D⊆A D⊆A
[
D∈τ D∈τ
Invers, dacă x ∈ D, reiese că există D ∈ τ , aşa ı̂ncât x ∈ D ⊆ A. Prin urmare, A ∈ V (x) şi,
D⊆A
D∈τ [ [
astfel, x ∈ Å. Altfel spus: D ⊆ Å. În ceea ce priveşte 6◦ , dacă A ∈ τ , rezultă că A ⊆ D, adică
D⊆A D⊆A
D∈τ D∈τ
A ⊆ Å, ı̂n virtutea relaţiei 5◦ . Ţinând cont şi de 1◦ , obţinem: A = Å. Reciproc, dacă A = Å, atunci,
ı̂n virtutea relaţiei 5◦ , reiese că Å ∈ τ , adică a ∈ τ .
J

Definiţia 0.9 a) Un element x din X care este punct interior complementarei X \A, unde A ⊆ X,
se numeşte punct exterior al lui A.

b) Mulţimea punctelor exterioare unei mulţimi A ⊆ X se numeşte exteriorul lui A şi se notează
Ext(A).

Propoziţia 0.4 Un element x dintr-un spaţiu topologic (X, τ ) este punct exterior pentru o mulţime
A ⊆ X dacă şi numai dacă există cel puţin o vecinătate V ∈ V (x) astfel ı̂ncât V ∩ A = ∅.

û
˚
demonstraţie: x ∈ Ext(A) ⇔ x ∈ X \ A ⇔ (X \ A) ∈ V (x) ⇔ ∃ D ∈ τ , cu x ∈ D ⊆ X \ A ⇔
∃ D ∈ τ , x ∈ D şi D ∩ A = ∅ ⇔ ∃ V ∈ V (x) astfel ca V ∩ A = ∅.
J

Definiţia 0.10 i) Un element x dintr-un spaţiu topologic (X, τ ) se numeşte punct aderent pentru
o mulţime A ⊆ X dacă V ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x).

ii) Mulţimea tuturor punctelor aderente ale unei mulţimi A din spaţiul topologic (X, τ ) se numeşte
aderenţa (sau ı̂nchiderea) mulţimii A şi se notează cu A.

Teorema 0.2 În orice spaţiu topologic (X, τ ) au loc următoarele relaţii şi afirmaţii:
 1◦ . A ⊆ A, ∀ A ⊆ X;
2◦ . A ⊆ B ⇒ A ⊆ B, ∀ A, B ⊆ X;
3◦ . A ∪ B = A ∪ B, B, ∀ A, B ⊆ X;
4◦ . A ∩ B ⊆ A ∩ B, B, ∀ A, B ⊆ X;
\
5◦ . A = F , ∀ A ⊆ X;
F ⊇A
(X\F )∈τ

6◦ . (X \ A) ∈ τ ⇔ A = A.

demonstraţie: Pentru 1◦ , dacă ∀ x ∈ A, atunci, pentru orice V ∈ V (x), avem x ∈ V şi deci
x ∈ V ∩ A, adică V ∩ A 6= ∅. Altfel spus, x ∈ A. Aşadar: A ⊆ A. Relativ la 2◦ , dacă A ⊆ B şi
x ∈ A, avem ∅ 6= V ∩ A ⊆ V ∩ B. Deci x ∈ B, adică A ⊆ B. Cât priveşte 3◦ , ţinând seama de 2◦ ,
din faptul că A ⊆ A ∪ B şi B ⊆ A ∪ B, rezultă că A ⊆ A ∪ B şi B ⊆ A ∪ B. Deci: A ∪ B ⊆ A ∪ B.
Reciproc, dacă ∀ x ∈ A ∪ B, avem U ∩ (A ∪ B) 6= ∅, ∀ U ∈ V (x). Dacă am presupune că x ∈ / A
şi x ∈/ B, atunci vor exista două vecinătăţi V, W ∈ V (x) astfel ı̂ncât V ∩ A = ∅ şi W ∩ B = ∅;
ı̂nsă U = V ∩ W ∈ V (x) şi U ∩ (A ∪ B) = ∅ - ceea ce este o contradicţie. Pentru 4◦ , ı̂ntrucât
A ∩ B ⊆ A şi A ∩ B ⊆ B. Prin intersecţie, deducem că A ∩ B ⊆ A ∩ B. Privitor la 5◦ , se poate
A = X \ Ext(A), ceea ce ı̂nseamnă că A este o mulţime ı̂nchisă. Cum, din 1◦ ,
vedea mai ı̂ntâi că\
A ⊆ A, avem: F ⊆ A. Invers, contând cu anticipaţie pe 6◦ , avem F = F , ∀ F ⊆ X, aşa
F ⊇A
(X\F )∈τ
ı̂ncât (X \ F ) ∈ τ . Atunci, din faptul că A ⊆ F , ı̂n\conformitate cu 1◦ , rezultă: A ⊆ A ⊆ F = F .
De aici, luând intersecţia după F , obţinem: A ⊆ F . Prin urmare, prin dublă incluziune, are
F ⊇A
(X\F )∈τ
loc 5◦ . În fine, pentru 6◦ , dacă A este ı̂nchisă, ı̂nseamnă că mulţimea (X \ A) este deschisă. Deci
û
˚
X \A = X \ A = Ext(A). Atunci: A = X \ Ext(A) = A. Reciproc, dacă A = A, deducem că
û
˚
A = X \ Ext(A), adică X \ A = Ext(A) = X \ A. Deci (X \ A) ∈ τ , ceea ce ı̂nseamnă că A este
ı̂nchisă.
J

Definiţia 0.11 i) Fie A ⊆ (X, τ ). Se numeşte frontieră a mulţimii A, notată cu F r(A) (sau
cu ∂A), mulţimea A ∩ X \ A
ii) O mulţime A ⊆ (X, τ ) se numeşte densă ı̂n X, atunci când A = X.
Exemplu: În (X, τ0 ), avem: Q = R. Cu alte cuvinte mulţimea numerelor raţionale este densă ı̂n
R, ı̂n raport cu topologia uzuală pe R.
Definiţia 0.12 Fie (X, τ ) un spaţiu topologic şi A ⊆ X.

a) Un element x ∈ X se numeşte punct de acumulare pentru mulţimea A dacă, pentru orice

vecinătate V a lui x, are loc relaţia
(V \ {x}) ∩ A 6= ∅.

b) Mulţimea tuturor punctelor de acumulare ale unei mulţimi A ⊆ (X, τ ) se numeşte mulţimea
derivată a lui A şi se notează cu A0 .

Propoziţia 0.5 În orice spaţiu topologic (X, τ ), sunt adevărate relaţiile următoare:
1◦ . A0 ⊆ A, ∀ A ⊆ X;
2◦ . A ⊆ B ⇒ A0 ⊆ B 0 , ∀ A, B ⊆ X;
3◦ . (A ∪ B)0 = A0 ∪ B 0 , ∀ A, B ⊆ X.
demonstraţie: 1◦ . ∀ x ∈ A0 ⇒ (V \ {x}) ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x) ⇒ V ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x) ⇒ x ∈ A.
A⊆B
2◦ . ∀ x ∈ A0 ⇒ (V \ {x}) ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x) =⇒ ∅ 6= (V \ {x}) ∩ A ⊆ (V \ {x}) ∩ B ⇒ x ∈ B 0 .
3◦ . A ⊆ A ∪ B şi B ⊆ A ∪ B ⇒ A0 ⊆ (A ∪ B)0 şi B 0 ⊆ (A ∪ B)0 ⇒ A0 ∪ B 0 ⊆ (A ∪ B)0 .
Pe de altă parte, ∀ x ∈ (A ∪ B)0 ⇒ (U \ {x}) ∩ (A ∪ B) = ((U \ {x}) ∩ A) ∪ ((U \ {x}) ∩ B) 6= ∅,
∀ U ∈ V (x). Dacă am avea x ∈/ A0 şi x ∈
/ B 0 , atunci ar există două vecinătăţi V, W ∈ V (x) aşa ı̂ncât
(V \ {x}) ∩ A = ∅ şi (W \ {x}) ∩ B = ∅, de unde, notând cu U = V ∩ W , am obţine o contradicţie:
(U \ {x}) ∩ A = (U \ {x}) ∩ B = ∅. Aşadar (A ∪ B)0 ⊆ A0 ∪ B 0 . În concluzie, are loc 3◦ .
J

Teorema 0.3 Dacă A ⊆ (X, τ ), atunci:

j) A = A ∪ A0 ;

jj) A = A Lef trightarrow A0 ⊆ A.

demonstraţie: j) A ⊆ A şi A0 ⊆ A ⇒ A ∪ A0 ⊆ A. Invers, dacă x ∈ A (x fiind arbitrar ales),

atunci V ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x). În această situaţie, există două posibilităţi: sau x ∈ A sau x ∈ / A
şi, inevitabil, (V \ {x}) ∩ A 6= ∅, adică x ∈ A0 . Aşadar: x ∈ A ∪ A0 . Altfel spus, avem şi incluziunea
A ⊆ A ∪ A0 .
jj) Dacă A = A, ţinând de j), avem: A = A = A ∪ A0 . Adică: A0 ⊆ A. Reciproc, dacă A0 ⊆ A,
atunci: A = A ∪ A0 = A.
J

Definiţia 0.13 i) Fie A ⊆ (X, τ ), A nevidă. Un element x din A care nu este din A0 se numeşte
punct izolat al lui A. Mulţimea punctelor izolate ale mulţimii A se numeşte partea discretă
a mulţimii A şi se notează cu Iz(A) (sau cu D(A))

ii) Mulţimea A ⊆ (X, τ ) se numeşte discretă dacă şi numai dacă orice punct al său este un punct
izolat, adică dacă A = Iz(A) (sau A ∩ A0 = ∅).

Definiţia 0.14 a) Fie A1 , A2 ∈ P(X) \ {∅}, unde (X, τ ) este un spaţiu topologic. Mulţimile A1 şi
A2 se numesc separate dacă şi numai dacă există D1 , D2 ∈ t, astfel ı̂ncât: A1 ⊆ D1 , A2 ⊆ D2
şi D1 ∩ D2 = ∅

b) O mulţime A ⊆ (X, τ ) se numeşte neconexă dacă şi numai dacă există două mulţimi separate,
A1 şi A2 ⊆ (X, τ ), astfel ı̂ncât A = A1 ∪ A2 .

c) Mulţimea A ⊆ (A, τ ) se numeşte conexă dacă şi numai dacă A nu este neconexă.

Definiţia 0.15 Fie (X, τ ) un spaţiu topologic.

a) O familie U = {Ui : i ∈ I} de părţi ale lui X se numeşte acoperire a unei mulţimi A ⊆ (X, τ )
dacă [
A⊆ Ui .
i∈I
[
Dacă Ũ ⊆ U şi A este inclusă ı̂n Ui , spunem că Ũ este o subacoperire a lui U . O acoperire
Ui ∈Ũ
U a lui A se numeşte deschisă dacă elementele Ui ale lui U , ∀ i ∈ I, sunt mulţimi deschise
(adică Ui ∈ τ , ∀ i ∈ I).

b) O submulţime A a spaţiului topologic (X, τ ) se numeşte compactă dacă, din orice acoperire
deschisă a sa, se poate extrage o subacoperire finită (adică un număr finit de elemente).
 Observaţie: Definiţiile şi rezultatele de mai sus sunt fără ı̂ndoială valide ı̂n cazul ı̂n care X = Rn
(∀ n ∈ N∗ ). Dotând pe Rn cu o topologie τ , se poate vorbi despre spaţiul topologic (Rn , τ ) şi, ı̂n cadrul
acestuia, noţiunile şi proprietăţile lor, prezentate ı̂n cadru general până aici, se vor păstra.

Spaţii metrice. Referiri la Rn

Definiţia 0.16 a) Fie X o mulţime nevidă. Se numeşte distanţă (sau metrică) pe X, o funcţie
d : X × X → R care satisface următoarele condiţii:

(AD1) d(x, y) = 0 ⇔ x = y, ∀ x, y ∈ X;
(AD2) d(x, y) = d(y, x), ∀ x, y ∈ X (simetria);
(AD3) d(x, y) 6 d(x, z) + d(z, y), ∀ x, y, z ∈ X (inegalitatea triunghiulară);

b) Perechea (X, d), ı̂n care X este o mulţime nevidă şi d este o metrică pe X, se numeşte spaţiu
metric.

Observaţie: Din definiţia 0.16, rezultă că dacă (X, d) este un spaţiu metric, atunci d(x, y) > 0,
∀ x, y ∈ X.
Exemple:

1) Fie X = R şi d1 : R × R → R, cu d1 (x, y) = |x − y|, ∀ x, y ∈ R. Ţinând seama de proprietăţile

funcţiei modul pe R, se poate vedea că d1 satisface axiomele (AD1) - (AD2), fiind deci o metrică
pe R, numită metrică uzuală . Astfel, (R, d1 ) este un spaţiu metric.
2) Fie n ∈ N∗ şi X = Rn . Considerând d2 : Rn × Rn → R, definită prin
!1
n
X 2
2
d2 (x, y) = (xk − yk ) , ∀ x = (x1 , x2 , . . . , xn ), y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn ,
k=1

se poate constata uşor că d2 ı̂ndeplineşte (AD1) şi (AD2). De asemenea, pe baza inegalităţii
Cauchy-Buniakowski-Schwarz, se verifică că d2 satisface şi (AD3). Prin urmare, d2 este o metrică
pe Rn (numită metrica euclidiană ), iar (Rn , d2 ) este un spaţiu metric (euclidian).
Pe Rn se mai pot defini, ca distanţe, şi următoarele aplicaţii:
!1
n
X p
p
dp (x, y) = |xk − yk | , ∀ p > 1, x = (x1 , x2 , . . . , xn ), y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn ,
k=1
n
X
˜ y) = 1 |xk − yk |
d(x, k
· , ∀ x = (x1 , x2 , . . . , xn ), y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn .
k=1
2 1 + |x k − y k |

În particular, din dp , pentru p = 1, se obţine metrica d1 , definită prin:

n
X
d1 (x, y) = |xk − yk |, ∀ x = (x1 , x2 , . . . , xn ), y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn ,
k=1

iar pentru p −→ ∞, se ajunge la metrica d∞ , definită prin:

d∞ (x, y) = max |xk − yk |, ∀ x = (x1 , x2 , . . . , xn ), y = (y1 , y2 , . . . , yn ) ∈ Rn .

16k6n

3) Dacă X este o mulţime nevidă oarecare, aplicaţia d : X × X → R, definită prin

¨
1, dacă x 6= y
d(x, y) = ,
0, dacă x = y
satisface, cu evidenţă, axiomele (AD1) - (AD3) din definiţia 0.16, ceea ce ı̂nseamnă că d este o
metrică pe X (numită metrică discretă ). Spaţiul (X, d) se numeşte spaţiu metric discret.
 4) Orice spaţiu normat (V, k · k) (vezi definiţia 5.16 - b) TODO) este un spaţiu metric, ı̂n raport cu
distanţa d : V × V → R, ori de câte ori (V, +, ·) este un spaţiu liniar real (peste R), unde

d(x, y) = kx − yk, ∀ x, y ∈ V.

În acest caz, d se numeşte distanţa indusă de norma k · k. În general, nu orice distanţă este
indusă de o normă. Astfel, metrica d,˜ definită mai sus pe Rn , nu este indusă de nici o normă,
˜ 0) nu satisface cea de-a doua axiomă din definiţia 5.16 a) TODO.
ı̂ntrucât d(x,

5) Orice spaţiu prehilbertian real este un spaţiu metric. Distanţa ı̂n cauză este distanţa indusă
de norma dată de produsul scalar ce intervine ı̂n această situaţie. Se poate trage concluzia că,
ı̂n raport cu orice produs scalar definit pe Rn (deci şi ı̂n raport cu produsul scalar euclidian),
mulţimea Rn , ı̂nzestrată cu metrica indusă de respectivul produs scalar (prin intermediul normei
asociate lui), poate fi considerată că este un spaţiu metric.

6) Fie R = R ∪ {−∞, +∞} şi aşa-numita funcţie a lui Baire, f : R → [−1, 1], definită prin:
8
> −1, x = −∞
< x
f (x) = , x∈R .
>
:
1 + |x|
1, x = +∞

Prin intermediul acesteia, aplicaţia df : R × R → R, dată prin

df (x, y) = |f (x) − f (y)| , ∀ x, y ∈ R,

satisface axiomele (AD1) - (AD3) din definiţia 0.16 a), fiind deci o metrică pe R. Perechea
(R, df ) este atunci un spaţiu metric.

Definiţia 0.17 Fie (X, d) un spaţiu metric.

a) Distanţa de la un element x ∈ X la o mulţime nevidă A ⊆ X este notată cu ρ(x, A) şi

egală, prin definiţie, cu inf {d(x, a) : a ∈ A}.
Pentru mulţimea vidă ∅, se acceptă, prin convenţie, că ρ(x, ∅) = +∞.

b) Distanţa dintre două mulţimi nevide A, B ⊆ (X, d) este definită prin:

ρ(A, B) = inf {d(a, b) : a ∈ A, b ∈ B}.

Prin convenţie, ρ(A, ∅) = ρ(∅, A) = +∞, ∀ A ⊆ X.

c) Se numeşte diametru al unei mulţimi nevide A ⊆ (X, d) elementul din R, notat cu ρ(A) şi
dat de relaţia:
ρ(A0 = sup {d(a, ã) : a, ã ∈ A}.

Convenţional, ρ(∅) = −∞.

Propoziţia 0.6 Fie (X, d) un spaţiu metric oarecare. Atunci, pe baza definiţiei 0.17, au loc următoarele:

i) A ⊆ B ⊆ (X, d) ⇒ ρ(A) 6 ρ(B)

ii) ρ(A) = 0 ⇔ A este unipunctuală ı̂n (X, d).

Definiţia 0.18 Fie A o submulţime nevidă a spaţiului metric (X, d).

j) A se numeşte mărginită dacă ρ(A) < +∞.

jj) A este numită mulţime nemărginită dacă ρ(A) = +∞.

 Pe o mulţime X , nevidă şi dotată cu o metrică d, se pot introduce diferite structuri topologice,
dintre care una este itim legată de metrica d, numindu-se topologie compatibilă (sau generată ) cu
(de) această metrică . În scopul precizării sale, introducem acum noţiunile de sferă deschisă şi de
bilă, ı̂n conformitate cu următoarea definiţie.
∗
Definiţia 0.19 Fie (X, d) un spaţiu metric, x0 ∈ X şi r ∈ R+ . Numim sferă deschisă (respectiv
ı̂nchisă sau bilă) de centru x0 şi rază r mulţimea {x ∈ X : d(x, x0 ) < r}, notată cu S(x0 ; r) (respectiv
mulţimea B(x0 ; r) = {x ∈ X : d(x, x0 ) 6 r}).

Observaţie: Termenul de sferă de rază r şi centru x0 este atribuit mulţimii F r (S(x0 ; r)).
Topologia τd , generată (indusă) de metrica d, pe mulţimea X este atunci aceea care are drept bază
(ı̂n sensul definiţiei 0.7 b)) mulţimea tuturor sferelor deschise din X. Într-o asemenea topologie, o
∗
mulţime D este deschisă dacă ea este vidă sau dacă, pentru orice punct x ∈ D, există r ∈ R+ , aşa
ı̂ncât S(x; r) ⊆ D. Familia tuturor mulţimilor de acest fel este ı̂nsăşi topologia τd pe X. Faptul că
τd este, ı̂n sensul definiţiei 0.1, o topologie pe X, se poate vedea prin verificarea satisfacerii de către
aceasta a axiomelor (AT1) - (AT3). Se poate vedea, de asemenea, că orice sferă deschisă din X (ı̂n
sensul definiţiei 0.19) este din τd , ca element, meritându-şi ı̂ntr-adevăr denumirea de “deschisă”.
În particular, mulţimea Rn dotată , de exemplu, cu metrica euclidiană d2 , poate fi privită,
prin prisma cuplului (Rn , τd2 ), unde τd2 este topologia indusă de d2 , ca un spaţiu topologic. Într-un
asemenea context, τd2 poartă denumirea de topologie euclidiană sau uzuală pe Rn , iar (Rn , τd2 ) se
numeşte spaţiu topologic euclidian real , n-dimensional .

Definiţia 0.20 Două metrici, d şi d, ˆ pe o aceeaşi mulţime X, se numesc echivalente dacă induc
aceeaşi topologie pe X, adică dacă τd = τdˆ

Teorema 0.4 Fie d şi dˆ metrici pe o mulţime X. Dacă există două constante reale şi pozitive, α şi
β, astfel ı̂ncât
ˆ y) 6 β · d(x, y), ∀ x, y ∈ X,
(∗) α · d(x, y) 6 d(x,
atunci d şi dˆ sunt metrici echivalente.

demonstraţie: Se constată că prima inegalităţile (de la stânga) din (*) implică faptul că τd 4 τdˆ,
iar cealaltă inegalitate conduce la relaţia τdˆ 4 τd , ajungându-se astfel la concluzia că (*) implică
ˆ
egalitatea topologiilor τd şi τdˆ, ceea ce ı̂nseamnă echivalenţa metricilor d şi d.
Pentru a arăta că τd 4 τdˆ, se consideră x arbitrar din X şi o sferă arbitrară Sd (x; r). Luând
ˆ y) < rα = α · r
rα = α · r > 0, observăm că Sdˆ(x; rα ) ⊆ Sd (x; r), ı̂ntrucât, ∀ y ∈ Sdˆ(x; rα ), avem d(x,
ˆ y) < α · r. De aici, rezultă că d(x, y) < r, adică y ∈ Sd (x; r).
şi, din (*), deduecm că α · d(x, y) 6 d(x,
Deci Sd (x; r) ∈ τdˆ şi, astfel, reiese că τd 4 τdˆ. În mod cu totul similar, se arată că are loc şi relaţia
inversă, adică τdˆ 4 τd
J
Exemplu: Metricile d1 , d2 şi d∞ sunt echivalente pe Rn . Aceasta ı̂ntrucât, după cum se poate
vedea, (nu foarte dificil ı̂n fond) au loc relaţiile următoare, de tipul (*):
√
d∞ (x, y) 6 d2 (x, y) 6 n · d∞ (x, y), ∀ x, y ∈ Rn şi

d∞ (x, y) 6 d1 (x, y) 6 n · d∞ (x, y), ∀ x, y ∈ Rn .

Observaţii:

ˆ Fără
1) Condiţia (*) este doar suficientă, nu şi necesară pentru echivalenţa a două metrici, d şi d.
∗
să satisfacă numaidecât (*), două metrici pot fi echivalente. De exemplu, pe X = R+ , metricile
ˆ y) 1 − 1 , ∀ x, y ∈ R∗ , sunt echivalente (inducând o aceeaşi topologie),
d(x, y) = |x − y| şi d(x, +
x y
dar nu satisfac nici o relaţie de tipul (*).
 2) În cazul ı̂n care metricile d şi dˆ sunt induse de nişte norme, atunci condiţia (*) este nu numai
suficientă, ci şi necesară pentru ca respectivele metrici să fie echivalente. În acel caz, la nivelul
ˆ relaţia (*) revine următoarea:
normelor k · k şi k| · k| ce induc pe d şi pe d,
(∗∗) αkxk 6 k|xk| 6 βkxk, ∀ x ∈ X,
unde α, βR∗+ , iar X este spaţiul liniar real ı̂n cauză. Se poate spune atunci că (**) reprezintă
condiţia necesară şi suficientă ca normele k · k şi k| · k| (implicit, şi metricile induse de aceste
norme) să fie echivalente.

Şiruri şi serii de elemente din Rn

Cum, după cum am văzut deja, Rn , ı̂nzestrat cu o metrică, poate fi apreciat, ı̂n pereche cu metrica
respectivă, ca un spaţiu metric, consideraţiile ce urmează sunt potrivite şi pentru cazul ı̂n care, ı̂n
particular, X, mulţimea la care ne referim ı̂n general, este Rn .
Definiţia 0.21 Fie X, d) un spaţiu metric oarecare şi (xn )n∈N un şir de puncte din X.
a) Spunem că şirul (xn )n∈N este mărginit dacă mulţimea elementelor sale este mărginită, adică
dacă există x̃ ∈ X şi r ∈ R∗+ astfel ı̂ncât xn ∈ S(x̃, r), ∀ n ∈ N.
b) Şirul (xn )n∈N este unul fundamental (Cauchy) dacă: ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ N, aşa ı̂ncât, ∀ n ∈
N, n > nε şi ∀ p ∈ N, d(xn+p , xn ) < ε.
c) Şirul (xn )n∈N este numit convergent la un x0 ∈ X dacă şirul de numere reale (d(xn , x0 ))n∈N
converge la 0.
Teorema 0.5 Fie X = Rm (m ∈ N∗ ), dotat cu metrica euclidiană d2 . Un şir de puncte din Rm este
convergent ı̂n Rm dacă şi numai dacă, cele m şiruri componente (ale coordonatelor) sunt convergente
şi, atunci limita şirului din Rm este punctul ale cărui coordonate sunt limitele celor m şiruri din R
ale coordonatelor.
De asemenea, un şir de puncte din Rm rste şir Cauchy dacă şi numai dacă toate componentele
sale sunt şiruri Cauchy ı̂n R. La fel, studiul unei serii din Rm , revine la studiul componentelor sale
ı̂n R.
€ Š
demonstraţie: Fie (xn )n∈N ⊂ Rm un şir pentru care xn = x1n , x2n , . . . xm j
n , ∀ n ∈ N şi xm ∈ R,
€ Š
∀ n ∈ N, ∀ j = 1, m. Totodată, ∀ y = y 1 , y 2 , . . . , y m ∈ Rm , este adevărată relaţia:
!1
m €
X Š 2
j j 2
(!) |y | 6 kyke = y , ∀ j = 1, m.
i=1
€ Š
d
2
Admiţând că xn −→ x∗ = x1∗ , x2∗ , . . . , xm
∗ ∈ Rm , (TODO) adică lim d2 (xn , x∗ ) = 0, ı̂n R, deducem,
n→∞
pe seama relaţiei (!), că, luând y j = xjn − xj∗ , ∀ j = 1, m, avem:
m
X
(!!) |xjn − xj∗ | 6 d2 (xn , x∗ ) 6 |xin − xi∗ |, ∀ j = 1, m.
i=1

Întrucât d2 (xn , x∗ ) −→ 0, reiese că |xjn

− xj∗ |
−→ 0, ∀ j = 1, m, ceea ce ı̂nseamnă că toate cele m
şiruri componente ale şirului (xn )n∈N sunt convergente ı̂n R, la coordonatele corespunzătoare ale lui
x∗ . Faptul reciproc rezultă adevărat pe baza inegalităţii din partea dreaptă a relaţiei (!!).
În ceea ce priveşte concluzia relativă la un şir Cauchy (xn )n∈N ⊂ Rm , ea rezultă ı̂n virtutea relaţiei
(!), ı̂n care, de data aceasta, se ia y j = xjn+p − xjn , ∀ j = 1, m. La fel şi concluzia privitoare la o serie
din Rm
J

Propoziţia 0.7 (De caracterizare a punctelor aderente ale unei mulţimi dintr-un spaţiu metric, cu
ajutorul şirurilor) Fie A o submulţime a unui spaţiu metric (X, d). Un punct x ∈ X este aderent
pentru A dacă şi numai dacă există un şir de puncte din A care să conveargă la x ı̂n τd
  ‹
1
demonstraţie: x ∈ A ⇔ V ∩ A 6= ∅, ∀ V ∈ V (x). În particular, pentru V = Sd x; , cu n ∈ N∗ ,
 ‹  ‹ n
1 1
avem: Sd x; ∩ A 6= ∅, ∀ n ∈ N∗ . Alegând câte un punct xn ∈ Sd x; ∩ A, ∀ n ∈ N∗ , obţinem
n n
1
un şir (xn )n∈N∗ ⊂ A pentru care d(xn , x) < , ∀ n ∈ N∗ , adică d(xn , x) −→ 0, când n → ∞. Cu alte
n
d2
cuvinte, xn −→ x.
Reciproc, dacă (xn )n∈N∗ ⊂ A este un şir convergent ı̂n τd la un x din X, atunci, ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ N,
astfel ı̂ncât, ∀ n ∈ N, n > nε , avem d(xn , x) < ε. Altfel spus, xn ∈ Sd (x; ε). Deci: Sd (x; ε) ∩ A 6= ∅,
∀ ε > 0. Ori, aceasta ı̂nseamnă că x ∈ A.
J
Observaţie: În virtutea rezultatului stipulat de propoziţia 0.7, putem afirma că o mulţime A
dintr-un spaţiu metric X, d) (şi, ı̂n particular, din Rn ) este ı̂nchisă (ı̂n raport cu τd ), adică A = A,
dacă şi numai dacă limita oricărui şir convergent de puncte din A aparţine lui A.

Propoziţia 0.8 (De caracterizare a punctelor de acumulare cu ajutorul şirurilor) Fie A ⊆ (X, d).
Atunci x ∈ A0 dacă şi numai dacă există un şir (xn )n∈N∗ ⊂ A, astfel ı̂ncât xn 6= x, ∀ n ∈ N∗ şi
lim d(xn , x) = 0.
n→∞
Altfel spus, x ∈ A0 dacă şi numai dacă x ∈ A \ {x}.

Definiţia 0.22 a) Un spaţiu metric (X, d) se numeşte complet dacă şi numai dacă orice şir
Cauchy din X este convergent la un punct din X.

b) Un spaţiu prehilbertian şi complet (ca spaţiu metric cu metrica indusă de norma dată, la rândul
ei, de produsul scalar ı̂n cauză) se numeşte spaţiu Hilbert.

c) Un spaţiu normat şi complet (ı̂n raport cu metrica indusă de norma existentă) se numeşte spaţiu
Banach.

Teorema 0.6 Spaţiul Rn , ı̂nzestrat cu produsul scalar euclidian, este un spaţiu Hilbert. Dotat cu
norma euclidiană, Rn este un spaţiu Banach, fiind un spaţiu complet ı̂n raport cu metrica euclidiană.

demonstraţie: În conformitate cu teorema 0.5, un şir din Rn este CAuchy dacă şi numai dacă
toate cele n şiruri componente ale sale sunt Cauchy ı̂n R. Cum, ı̂n R, ı̂nzestratcu metrica (topologia)
uzuală, orice şir Cauchy este, ı̂n mod necesar, convergent ı̂n Rn , (ı̂n raport cu metrica euclidiană).
Prin urmare, (Rn , d2 ) este un spaţiu metric complet. Cum d2 este indusă de norma euclidiană k · k2 ,
putem afirma că spaţiul normat (Rn , k·k2 ) este complet, adică un spaţiu Banach. În fine, ı̂ntrucât k·k2
este norma dată de produsul scalar euclidian h·, ·ie , se poate zice că spaţiul prehilbertian (Rn , h·, ·ie )
este complet ı̂n raport cu metrica indusă de norma dată de h·, ·ie , adică este un spaţiu Hilbert.
J

Bibliografie

1. W. G. Chinn, N. E. Steenrod - Introducere ı̂n topologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.

2. Olga Costinescu - Elemente de topologie generală, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969.
3. Rodica Luca-Tudorache - Analiză matematică. Calcul diferenţial (Cap. 3), Editura Tehnopress,
Iaşi, 2005.
4. E. Popescu - Analiză matematică. Calcul diferenţial (Cap. 4), Editura MAtrix Rom, Bucureşti,
2006.
5. V. Postolică - Eficienţă prin matematica aplicată. Analiză matematică (Cap. IV), Editura
Matrix Rom, Bucureşti, 2006.
6. Anca Precupanu - Bazele analizei matematice (Cap. 4), Editura Polirom, Iaşi, 1998.