9 Psihopedagogie

Dragoș Ioan TOHĂNEAN
PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI

SPORTULUI
2015
Psihopedagogia Educației Fizice și Sportului – Tohănean Dragoș Ioan
Cuprins
Unitate de învățare 1………………………………………………………………………….7
Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului………………………………………..7
U.1.1. Introducere………………………………………………………………………….…7
U.1.2. Competențele unității de învățare……………………………………………………..7
U.1.3. Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului……………………………. .…8
U.1.4. Rezumat………………………………………………………………………………11
U.1.5. TEST DE AUTOEVALUARE……………………………………………………….12
Unitate de învățare 2…………………………………………………………………………13

Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei ………………………………………...13
U.2.1. Introducere…………………………………………………………………….………13
U.2.3. Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei ………………………………….14
U.2.4. Rezumat……………………………………………………………………………….18
U.2.5. TEST DE AUTOEVALUARE…………………………….………………………….19

Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive…………………………20
U.3.1. Introducere…………………………………………………………………………….20
U.3.3. Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive………………….21
U.3.4. Rezumat……………………………………………………………………………….25
U.3.5. TEST DE AUTOEVALUARE………………………………………………………..26

Educarea proceselor psihice cognitive inferioare în activitatea educativă și sportivă………..27
U.4.1. Introducere…………………………………………………………………………….27
U.4.3. Educarea proceselor psihice cognitive inferioare în activitatea educativă și sportivă ..28
U.4.3.1. Aspecte generale…………………………………………………………….28
U.4.3.2. Senzaţiile…………………………………………………………………….29
U.4.3.3. Percepţiile……………………………………………………………………33
U.4.3.4. Reprezentările……………………………………………………………….34
U.4.4. Rezumat……………………………………………………………………………….35
U.4.6. TEMĂ DE CASĂ……………………………………………………………………..36
2

Educarea proceselor psihice cognitive superioare în activitatea de educație fizică și sport...37
U.5.1. Introducere……………………………………………………………………………37
U.5.2. Competențele unității de învățare…………………………………………………….37
U.5.3. Educarea proceselor psihice cognitive superioare în activitatea de educație fizică
și sport.………………………………………………………………………………………38
U.5.3.1. Gândirea……………………………………………………………………38
U.5.3.2. Memoria……………………………………………………………………40
U.5.3.3. Imaginaţia…………………………………………………………….…….43
U.5.4. Rezumat………………………………………………………………………………44

Educarea unor structuri de personalitate ale sportivului de performanță ………………...…45
U.6.1. Introducere……………………………………………………………………………45
U.6.3. Educarea unor structuri de personalitate ale sportivului de performanță…………….46
U.6.4. Rezumat………………………………………………………………………………57

Pregătirea psihologică și psihopedagogică a sportivilor …………………………………….58
U.7.1. Introducere…………………………………………………………………………….58
U.7.3. Pregătirea psihologică și psihopedagogică a sportivilor ……………………………...59
U.7.4. Rezumat………………………………………………………………………………..62
U.7.5. TEST DE AUTOEVALUARE……………………………………………………......62
Bibliografie…………………………………………………………………………………..63
3
Introducere
În etapa actuală, procesul de învățământ se dorește a fi unul centrat pe elev, aspect ce

presupune o anumită autonomie şi participare activă din partea acestuia, responsabilitate
crescută a elevului în privința ritmului şi planificării învățării printr-o raportare corectă la
necesitățile individuale de formare. Totodată, abordarea unei astfel de paradigme presupune
ca profesorul să fie mai degrabă un îndrumător, colaborator, formator, model sau mentor.
Acest curs îşi propune să răspundă unor astfel de cerințe pe componenta

interdisciplinară psihopedagogia educației fizice şi sportive. În formarea viitorilor specialiști,
este important ca profilul de competențe al acestora (obiectivat în calitatea pregătirii
profesionale) să satisfacă nivelului de exigențe impus de noile tendințe educaționale. Doar
însușirea cunoștințelor specifice (proprii) unei discipline anume nu sunt suficiente pentru
interacțiunea corectă cu elevul în cadrul formal, este nevoie de elementul de plus valoare care
face trecerea optimă de la a informa la a forma. Având în vedere cele menționate, cursul se
adresează celor preocupați de problematica psihologică în sfera procesului instructiv-educativ
specific, adică profesorilor, antrenorilor şi studenților de la facultățile de profil, cu precădere
celor incluși la varianta de învățământ cu frecvență redusă, cu scopul precis de a clarifică
cadrul ideatic, noțional şi conceptual referitor la domeniul amintit.
Obiectivele cursului
Obiectivele generale ale acestui curs sunt:
- transmiterea de cunoștințe privind noțiunile psihopedagogice generale şi

specifice pentru domeniul educației fizice şi sportive;
- formarea unor competențe teoretice referitoare la modul de manifestare a
proceselor psihice în cadrul lecțiilor de educație fizică, antrenament şi
competiții sportive;
- însușirea unei terminologii de specialitate şi completarea profilului de
competențe psihopedagogice necesare în cadrul procesului de predare-învățare.
4
Competențe conferite
La sfârșitul acestui curs studentul va fi capabil să:

- să definească principalele noțiuni psihopedagogice;
- să definească şi să descrie procesele psihice;
- să evidențieze diverse caracteristici ale modului de manifestare a proceselor
psihice în diferitele discipline sportive;
- să analizeze comparativ funcțiile şi obiectivele educației fizice şi sportului
de performanță;
- să identifice rolul educației fizice în formarea personalității elevilor;
- să identifice aspectele generale referitoare la pregătirea psihologică a
sportivilor.
Resurse şi mijloace de lucru
Parcurgerea cu succes a aspectelor teoretice din materialul prezentat,

precum şi rezolvarea temelor de control şi a testelor de autoevaluare presupun
realizarea activităților de tip SI programate în semestrul I.
Structura cursului
Cursul consistă în șapte unități de învățare ce înglobează aspectele

teoretice şi exemple, teste de autoevaluare şi tema de control.
Răspunsurile la întrebările aferente Testelelor de Autoevaluare sunt

incluse în conținutul informațional al unității de învățare respective.
Materialul de curs impune rezolvarea obligatorii a unei o teme de

control. Aceasta vor fi predată individual de către fiecare student în parte
cadrului didactic, la activitățile planificate şi desfășurate în decursul semestrului
I, la o dată prestabilită..
5
Cerinţe preliminare
---------------------------------------------------------------------------------
Durata medie de studiu individual
Parcurgerea parții teoretice precum şi rezolvarea testelor de

autoevaluare ce sunt incluse în fiecare din unitățile de învățare ale acestui curs,
să pot fi efectuate în 1, 2, maxim 3 ore.
Evaluări pe parcurs şi evaluarea finală
Evaluarea pe parcurs este reprezentată de tema de control care

procentual constituie 20% din nota finală a disciplinei.
Evaluarea finală va avea loc în perioada de sesiune, constă într-un

examen scris dat după încheierea activităților asistate de tip S, ponderea
acestuia în nota finală fiind de 80%.
MULT SUCCES!
6
Unitatea de învățare 1
Cuprins
Unitate de învățare 1……………………………………………………………………….7
Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului……………………………………7
U.1.1. Introducere……………………………………………………………………………7
U.1.2. Competențele unității de învățare…………………………………………………… 7
U.1.3. Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului……………………………… .8
U.1.4. Rezumat……………………………………………………………………………..11
U.1.5. TEST DE AUTOEVALUARE……………………………………………………...12
U.1.1. Introducere
Această unitate de învățare este dedicată delimitării conceptuale ce
vizează obiectul de studiu psihopedagogia educației fizice și sportului, precum și
relevării evoluției și importanței acestei discipline în formarea viitorilor
specialiști din domeniu.
U.1.2. Competențele unității de învățare

După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
- să definească şi să descrie principalele noțiuni specifice psihopedagogiei
educației fizice și sportului;
- să identifice şi să clasifice sarcinile și responsabilitățile aferente acestei
discipline de studiu.
Parcurgerea unităţilor de învăţare presupune atât familiarizarea cu

noţiunile teoretice cât şi rezolvarea aplicaţiilor de tip To Do, sau a Testelor de
autoevaluare. Astfel, durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 1
oră.
7
U.1.3. Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului
Psihopedagogia educației fizice şi sportului constituie o nişă interdisciplinară ce s-a

cristalizat ca ramură de studiu a aspectelor şi mecanismelor de ordin psihologic şi a metodelor
pedagogice aplicabile în domeniul educației fizice şi sportive, în mod special datorită
valențelor pe care aceasta le are în direcția formativ-educativă a tinerei generații.
Pentru a înțelege mai corect aria conceptuală a acestei discipline de interferență,
consider ca fiind oportună o prezentare sintetică a semnificațiilor terminologice a
următoarelor domenii de activitate: psihologie, pedagogie, educație fizică şi sport. Astfel:
a. Psihologia se referă la studiul proceselor şi particularităților psihice ce caracterizează
un individ sau colectivitate, domeniul al cunoașterii orientat cu precădere spre patru direcții
importante şi anume:
- viața psihică a individului;
- comportamentul, în sensul studierii lui prin observare şi măsurare cu instrumente
obiective;
- conduita individului – obiectivată în ansamblul de activități;
- personalitatea, prin care omul este analizat într-o manieră unitară, ca un întreg.
În etapa actuală, întrucât sfera psihologiei este foarte vastă, această știință include o
paletă largă de specializări extrem de utile ce delimitează compartimentele mari ale
psihologiei şi a domeniilor conexe. Departajând varietatea de orientări după criteriile normal
şi patologic, vom îngloba multitudinea de sectoare în cele două clase, după cum urmează
[12]:
 Normal:
o Psihologie generală;
o Psihologie cognitivă;
o Psihologie juridică;
o Psihologia educației;
o Psihologia muncii;
o Psihofiziologie;
o Psihologie experimentală;
o Psihologia sportului;
o Psihopedagogie, etc.
8
 Patologic:
 Psihopatologie;
 Psihiatrie;
 Psihofarmacologie;
 Etnopsihiatrie;
 Neuropsihologie;
 Psihologie clinică;
 Psihanaliză;
 Antipsihiatrie.
b. Pedagogia, conform DEX, este știința care se ocupă cu metodele de educație şi de
instruire a oamenilor (în special a tinerei generații). Disciplinele pedagogice se constituie ca şi
un nucleu al științelor educației şi analizează în esența fenomenul educațional în toată
complexitatea sa. Procesul educativ este organizat şi orientat pe patru direcții de bază:
 finalitățile educației obiectivate în ideal, scopuri şi obiective educaționale;
 conținutul educațional ce face referire la întregul fond informațional transmis;
 mijloacele şi strategiile educaționale, cu ajutorul cărora cadrele didactice şi elevii
îşi direcționează eforturile spre atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse;
 actorii procesului instructiv-educativ, adică educatorul şi educatul.
Un aspect aparte îl reprezintă legătura pedagogiei cu psihologia. Relația existentă între
aceste științe este conferită de contextul dat de problemele de ordin psihologic determinate
procesul instructiv-educativ, printr-o raportare permanentă la particularitățile individuale și de
vârstă ale copiilor. Informațiile pe care le generează psihologia au un rol deosebit (reglator)
asupra modului de organizare și desfășurare concretă a procesului de educație. Ținând cont de
toate acestea, precum și de comanda socială, pedagogia va contura finalitățile actului educativ
și punerea acestora în practică.
c. Educația fizică şi sportul ca şi aspect general, reprezintă o activitate programată,
planificată şi desfășurată în cadrul unităților de învățământ, care pune în valoare potențialul
biologic al individului în conformitate cu cerința socială, prin practicarea organizată şi
sistematică a exercițiilor fizice. Principalele obiective ale acestei activități se raportează la
menținerea stării de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă, educarea calităților, deprinderilor
9
şi priceperilor motrice, stimularea practicării independente a exercițiilor fizice, cultivarea

valorilor sociale, etc.
În ceea ce privește procesul de formare a disciplinei Psihopedagogia educației fizice şi
sportului, autorul autohton Jude I., [11] identifică trei perioade distincte:
 Etapa concepției bazate pe aptitudini – s-a evidențiat în anul 1913 la primul
Congres de Psihologie şi Fiziologie a Sportului. Cu ocazia acestei întruniri au fost delimitate
rolul şi locul atitudinilor în sfera sportivă, precum şi faptul că acestea se constituie ca nişte
sisteme operaționale prin intermediul cărora se permite poziționarea individului în raport față
de anumite activități.
 Etapa concepției bazate pe personalitate, scoate în evidentă condiționările
reciproce existente între: relațiile umane – personalitate – performanțele sportive, unde
personalitatea este componenta cea mai importantă. Aceasta este văzută ca fiind rezultanta
ansamblului de relații (de familie, social-instituționale din cadrul școli, clubului sportiv, etc.)
ce va influența obținerea rezultatelor sportive. Performanțele influențează şi sunt influențate
ce celelalte componente menționate anterior, fiecare dintre acestea fiind în dublă determinare
cu celelalte.
 Etape concepției sistemice are ca şi caracteristică esențială faptul că, în
contextul procesului de învățământ, se încearcă explicarea comportamentului sportiv în
ansamblul său, punându-se accent pe activarea cognitivă şi motivațională a practicanților.
Același autor [11, p. 6] indică cele mai relevante sarcinile şi responsabilitățile acestei
ramuri:
 „studierea manifestărilor psihice ale elevilor şi sportivilor în diferite forme şi tipuri de
activitate sportivă şi dezvăluirea pe această bază a legităților psihice în vederea
asigurării maximului de randament sportiv, exprimat în recorduri – performanțe (spre
deosebire de populația nesportivă);
 studierea activităților sportive din punctul de vedere al componentelor lor psihologice
cu scopul de a facilita profesorului şi antrenorului sportiv organizarea şi desfășurarea
pregătirii sportive, pe baze științifice, în concordanță cu exigențele sportului
contemporan;
 studierea particularităților psihologice ale întrecerilor sportive, ale pregătirii
psihologice pentru concurs, acestea structurându-se pe pregătirea psihologică de bază
şi pe pregătirea psihologică de ramură sportivă;
 folosirea mijloacelor tehnice moderne pentru măsurarea şi aprecierea științifică a
nivelului de pregătire sportivă în ansamblu (pregătirea fizică, tehnică, tactică,
10
teoretică, organizatorică şi psihologică) şi realizarea selecției tinerilor talentați din

rândul celor care practică sporturi de masă şi au predispoziții spre activitatea sportivă;
 evaluarea și aplicarea în activitatea didactică a celor mai eficiente și optime strategii
didactice în scopul optimizării activității de predare, învățare și evaluare a studenților
de la acest profil de pregătire;
 formarea și dezvoltarea unor deprinderi și aptitudini specifice domeniului educațional
sportiv, ca viitoare cadre didactice și din domeniul antrenoratului sportiv.”
Disciplina de studiu Psihopedagogia educației fizice și sportului este foarte importantă
în pregătirea adecvată din punct de vedere profesional a viitorilor profesori de educație fizică
și datorită faptului că aceasta, împreună cu alte discipline, va contribui la formarea
competențelor prin care se satisface condiția de cunoaștere a particularităților individuale ale
elevilor. Din postura de dascăl, este absolut necesară conturarea unei imagini corecte și
complete (pe cât posibil) a subiecților incluși în cadrul procesului instructiv-educativ, imagine
ce va influența ulterior întregul demers didactic. Profesorul de educație fizică, prin activitatea
specifică, va contribui și el la formarea personalității elevilor în concordanță cu comanda
societății, acest aspect având o mare însemnătate întrucât este vizată educarea în special a
tinerei generații cu responsabilitățile multiple aferente. În acest sens, pregătirea viitorilor
specialiști în domeniul sportiv nu se poate face decât pe un fundament psihopedagogic, rolul
său fiind sine qua non.
U.1.4. Rezumat
Din analiza semantică a denumirii obiectului de studiu, vom deduce faptul
că este foarte important să înțelegem caracterul interdisciplinar, dar și
semnificațiile proprii fiecărui domeniu parte: psihologie, pedagogie, educație
fizică și sport.
Se disting trei etape în ceea ce privește procesul de formare a disciplinei
Psihopedagogia educației fizice și sportului, fiecare dintre acestea având la bază
diferite concepții (cea sistemică și cele orientate pe aptitudini, pe personalitate).
Necesitatea formării competențelor psihopedagogice pentru viitori
specialiști din domeniul științei sportului și educației fizice constituie o condiție
obligatorie în etapa actuală, întrucât învățământul astăzi se dorește a fi central pe
elev. În acest sens, necunoașterea particularităților individuale ale copiilor
angrenați în cadrul procesul instructiv-educativ va anula aplicabilitatea practică
11
a acestui deziderat.
U.1.5. TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiți domeniul de studiu psihologie.
2. Precizați care sunt principalele direcții spre care este orientat procesul
de cunoaștere în psihologie?
3. Explicați cum se obiectivează legătura dintre psihologie și pedagogie.
4. Enumerați direcțiile de bază spre care este organizat și orientat

procesul educativ.
5. În ce constă etapa concepției bazate pe personalitate?
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragraful U.1.3. .
12
Cuprins
Unitate de învățare 2………………………………………………………………………13
Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei …………………………………….13
U.2.1. Introducere…………………………………………………………………………...13
U.2.2. Competențele unității de învățare……………………………………………………13
U.2.3. Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei ………………………………...14
U.2.4. Rezumat……………………………………………………………………………...18
U.2.5. TEST DE AUTOEVALUARE…………………………………………………… . .19
U.2.1. Introducere
Această unitate de învățare este destinată aspectelor ce fac referire la
disciplina educație fizică din perspectiva de obiect de studiu al psihopedagogiei.
Ansamblul de argumente sunt desprinse atât din studiul acestei discipline ca o
componentă a educației generale, cât și din analiza momentelor lecției de
educație fizică desfășurate în cadrul unităților de învățământ și a particularităților
psihopedagogice pe care această le presupune.

După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
- să raporteze corect disciplina educație fizică în contextul educației
generale;
- să identifice acele condiții optime pentru realizarea corespunzătoare
(și din punct de vedere psihologic) a lecției de educație fizică;
- să conștientizeze implicațiile psihologice pe care le are această
disciplină școlară în formarea tinerei generații.
Parcurgerea unităţilor de învăţare presupune atât familiarizarea cu

noţiunile teoretice cât şi rezolvarea aplicaţiilor de tip To Do, sau a Testelor de
autoevaluare. Astfel, durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2
13
ore.
U.2.3. Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei
Educația fizică reprezintă în esență o componentă a EDUCAȚIEI, motiv pentru care se

circumscrie inevitabil caracteristicilor și principiilor acestei dimensiuni. Educația reprezintă o
acțiune intenționată, conștientă ce se derulează în conformitate cu un scop foarte precis ce este
fixat cu anticipație. Demersul educațional nu se reduce doar la selectarea anumitor valori ce se
doresc a fi transmise, este nevoie de și metode și mijloace adecvate, precum și de un cadru
corespunzător de organizare eficientă a activităților specifice - cel instituționalizat ca formă a
educației formale. De asemenea, trebuie precizat faptul că educația se realizează după o
rațiune (o logică) în relația subiect-obiect, pe o axă praxiologică și antropologică caracterizată
de reglări permanente.
Educația fizică indică educația prin activități fizice, prin mișcare sau acțiuni
corporale. Autorii autohtoni Neacșu I., și Marin E., [14] subliniază ideea conform căreia
disciplina educație fizică reprezintă domeniul mișcărilor corpului, a condiționărilor reciproce
dintre intențiile de mișcare, depășirea obstacolelor și coordonările obligatorii în realizarea
acestora. Adică, la modul concret:
- prin mișcare, elevii își dezvoltă conștiința propriului corp, înțeleg mai bine varietatea
de acțiuni motrice pe care le pot efectua, își educă calitățile motrice în diverse situații;
- elevii își conștientizează mai corect propriile limite motrice în fața obstacolelor (de
diferite tipuri);
- intențiile ce vizează mișcările conduc la o percepere mai corectă a diverselor situații ce
includ capacitățile de acțiune personală, de luare a unor decizii, de obiectivare a
motivației și perseverenței la momente și evenimente concrete, etc.;
- materializarea intențiilor de motricitate se datorează coordonării motorii sub forma
unor ansambluri sistematizate și eficiente.
În cadrul unităților de învățământ, toate orele didactice se desfășoară în concordanță
cu un anumit orar, cu un plan de învățământ, cu programe școlare, aspecte care asigură
caracterul planificat și organizat al activităților didactice.
Făcând referire la ora (lecția) de educație fizică, înafara caracteristicilor specifice
acestui domeniu de activitate, din punct de vedere structural aceasta are la bază o serie
14
elemente de ordin psihologic [6]. În acest sens, analizând lecția de educație fizică pe
componentele sale extinse, putem desprinde următoarele:
- Partea fundamentală constă în captarea atenției și stimularea interesului pentru
participarea activă în cadrul lecției pe fondul organizării colectivului de elevi. Prin anunțarea
de către cadrul didactic a temelor aferente, a relevanței acestora pentru elevi, precum și prin
sistemele de acționare utilizate în debutul lecției, trebuie atins acel nivel de activarea optimă
pentru manifestarea unei atitudini conștiente și stări afectiv-motivaționale autentice orientate
spre atingerea obiectivelor propuse.
- În partea pregătitoare accentul este pus și pe preparația psihică necesară asigurării unui
cadru adecvat pentru solicitările adiacente părții fundamentale. În această direcție, se vor
repeta o serie de exerciții deja cunoscute, dar și unele noi reduse ca grad de dificultate, cu
scopul de a potența încrederea în forțele proprii și curajul – ca un fundament psihic pe care să
se sprijine execuțiile mai dificile ce vor fi educate/dezvoltate în etapa imediat următoare.
- Partea fundamentală implică un efort important (depus în planurile fizic și psihic)
datorat învățării/consolidării/perfecționării unor conținuturi didactice specifice la un nivel
crescut de intensitate, complexitate și/sau volum. În această etapă se aplică anumite sisteme
de acționare în condiții variate, sunt urmărite și unele execuții integrale (globale). Totodată,
această etapă se constituie ca un feed-back cu privire la eficiența cu care s-au realizat părțile
de lecție anterioare.
- Partea de încheiere presupune scăderea tonusului pentru a pregăti elevii în direcția
participării eficiente la celelalte activități ce vor urma. Liniștirea organismului se va face și pe
fondul unor aprecieri pozitive din partea profesorului care va maximiza pe cât posibil
satisfacția elevilor determinată de practicarea sistematică a exercițiilor fizice.
Într-un efort de sinteză [5, 11], formele de realizare a educație fizice sunt (figurile 1 și
2):
15
Educație
fizică
profilactică
Educație Educație
EDUCAȚIA
fizică fizică
FIZICĂ
școlară militară
Educație
fizică
medicală
Fig.1. Formele de realizare a educație fizice

desfășurate în cadrul școlii
-lecția de educație
fizică;
-gimnastica de
desfășurate în timpul liber

-excursiile;
înviorare;
-drumețiile;
-momentul de educație
fizică; -crosurile;
-recreația organizată; -activitățile turistice;
-cercurile sportive; -gimnastica de
-întreceri sportive întreținere.
interclase, etc.
Fig. 2. Forme de organizare a educație fizice în funcție de locul de desfășurare
Pentru o bună conducere a lecției, din punct de vedere psihologic este important să se
aibă în vedere următoarele (figura 3):
 Asigurarea participării conștiente a elevilor la ora de educație fizică, aspect care
facilitează înțelegerea corectă şi completă a conținuturilor specifice atât din perspectiva
modalităților de realizare optimă, cât din perspectiva motivației pentru care este necesară
însușirea respectivelor structuri motrice;
 Stimularea interesului elevilor pentru participarea la oră, cu accent pe componentă
afectivă a practicării exercițiilor fizice. Este de dorit ca ora de educație fizică să fie una
plăcută, atractivă pe cât posibil, astfel încât atingerea obiectivelor fixate anterior de către
16
profesor să fie dublată de satisfacția elevilor concret exprimată în dinamism, spirit de

inițiativă, bucuria mișcării, bucuria reușitei motrice, etc.;
Asigurarea participării
conștiente
Stimularea interesului
elevilor
Potențarea situațiilor
de învățare
Fig. 3. Condiții psihologice pentru o bună conducere a lecției EFS
 Potențarea situațiilor de învățare specifice care să dezvolte o serie de calități morale

atât de necesare în formarea personalității elevilor: spirit de echipă, fairplay, cinste,
perseverență, întrajutorare, respect, etc.
Toate aceste condiții enunțate reiterează şi întregesc necesitatea unei bune pregătiri
psihopedagogice a profesorului de educație fizică, atât de importantă în etapa actuală.
Întreg ansamblul de deziderate şi principii teoretice nu au nicio finalitate dacă nu se
aplică cu adevărat în lecțiile practice cu elevii. Astăzi, cadrul didactic de specialitate se
confruntă de multe ori cu frecvente situații în care refuzul copiilor de a participa la oră (cu
aprobarea părinților în majoritatea cazurilor) se face sub auspiciile unor scutiri medicale, în
spatele acestor cauze oficiale fiind de multe ori alți factori. Fără a intra în detaliile unui astfel
de subiect în lucrarea de față, o evidențiere a posibilelor neajunsuri ar fi totuși oportună. O
analiză primară de ordin general în această direcție ar trebuie să aibă ca punct de plecare
identificarea unor răspunsuri realiste cu privire la:
A. Cadrul didactic
A.1. Calitatea pregătirii profesionale;
A.2. Nivelul de implicare a acestuia în desfășurarea corespunzătoare a lecției de
educație fizică;
A.3. Adecvarea metodelor didactice, sistemelor de acționare, etc.
B. Elevul
B.1. Motivația acestuia pentru participarea acestuia la ora de educație fizică;
B.2. Influența grupului de prieteni în acest sens;
17
C. Părinții
D. Condițiile materiale.
Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, elevilor şi părinților în sensul combaterii
fenomenului de absenteism la disciplina menționată, consider de bun augur necesitatea unei
reflecții şi asupra altor caracteristici ce fac referire la importanța educației fizice [3]:
→ Din analiza idealului educațional formulat, se poate remarca faptul că educația fizică
(împreună cu celelalte activități motrice fundamentale) vizează toate categoriile de populație
pe aspectele:
- menținerea unei stări optime de sănătate;
- dezvoltare fizică armonioasă;
- educarea unor calități, trăsături şi comportamente benefice pe dimensiunile
personalității umane: intelectuală, morală, estetică, tehnică;
→ Prin intermediul metodologiei de tip euristic şi a caracterului afectiv al formelor de
organizare aplicabile în cadrul activităților de educație fizică şi sport, se contribuie la
dezvoltarea creatoare a practicanților, precum şi la dezvoltarea capacității de autodepășire;
→ Motivația practicării exercițiilor fizice trebuie să fie cultivată la elevii astfel încât să fie
determinată de recerinţe de ordin recreativ sau emulativ;
→ Caracterul formativ al educației fizice și sportive se obiectivează în pregătirea indivizilor
pentru necesitățile și provocările vieții. Prin dezvoltarea capacității de efort, a calităților,
deprinderilor și priceperilor motrice pot fi ameliorate activitățile profesionale (prin creșterea
randamentului în muncă) și activitățile cotidiene. De asemenea, se opt optimiza unele
activității utilitare (schi, înot, patinaj, etc.) sau independente recreative. Educația fizică și
sportul presupun și desfășurarea unor acțiuni specifice și sub formă de întrecere bazată pe un
sistem de reguli prestabilite – aspect care conduce la activarea și accesarea acelor resurse
fizice și psihice nedeclanșabile în condiții obișnuite.
U.2.4. Rezumat
Educația fizică reprezintă una din componentele educației generale ce
se fundamentează pe activitatea corporală. Are două categorii mari de forme
de organizare: una ordonată după scop (școlară, militară, profilactică, de
medicală), cealaltă clasificată în funcție de locul desfășurării activității (în
cadrul școlii sau înafara acesteia).
Lecția de educație fizică se organizează și desfășoară în conformitate
18
cu un plan de învățământ, o programă, cu un orar, presupune utilizarea unor

metode și mijloace pedagogice atent alese în funcție de temele și obiectivele
propuse și realizabile pentru fiecare etapă de vârstă. De asemenea, părțile
lecției se succed după o anumită logică, fiecare dintre acestea având o serie
de implicații psihologice menite să asigure un cadru optim pentru educarea
corespunzătoare a tuturor structurilor motrice incluse în procesul instructiv-
educativ specific.
Însă pentru o bună conducere a lecției este necesar să se îndeplinească
și câteva condiții de ordin psihologic care au rolul de a completa ansamblu
de măsuri destinate acestui scop.

1. Ce reprezintă educația?
2. Precizați care sunt principalele direcții spre care este orientat

procesul de cunoaștere în psihologie?
3. Descrieți principalele aspecte de ordin psihologic specifice părții

fundamentale a lecției de educație fizică.
4. Care sunt formele de realizare a educației fizice?
5. Care sunt direcțiile care ar trebui optimizate pentru a reduce

absenteismul la orele de educație fizică din etapa actuală?
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragraful U.2.3.
19
Cuprins
Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive……………………20
U.3.1. Introducere…………………………………………………………………………...20
U.3.3. Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive………………...21
U.3.4. Rezumat……………………………………………………………………………...25
U.3.5. TEST DE AUTOEVALUARE………………………………………………………26
U.3.1. Introducere
Această unitate de învățare este dedicată înțelegerii ansamblului de
funcții ale educației generale, ale educației fizice, ale sportului de performanță şi
totodată a aspectelor comune, respectiv a deosebirilor dintre acestea. De
asemenea, sunt urmărite legăturile dintre aceste categorii de funcții, precum şi
obiectivele specifice a căror înțelegere au menirea de a clarifica mai bine ariile
conceptuale şi raporturile existente între diferitele subdomenii analizate.
20

După parcurgerea acestei unități de învățare, studentul va fi capabil să:
- identifice corect clasele de funcții specifice educației generale,
educației fizice, sportului de performanță;
- înțeleagă corespondențele şi particularitățile diferitelor categorii de
funcții;
- analizeze comparativ obiectivele generale educației fizice şi sportului
de performanță.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare curente este de 2 ore.
U.3.3.Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive
După cum spuneam în capitolul anterior, educație fizică și sportul reprezintă o latură a
educației împreună cu: educația intelectuală, educația morală, educația estetică şi educația
tehnico-profesională. Toate aceste componente sunt părți ale aceluiași sistem, între ele
existând relații de interdependență. Având în vedere cele menționate, consider că este necesar
ca mai întâi să cunoaștem și să înțelegem corect funcțiile educației generale, iar mai apoi cele
care fac referire la domeniul educației fizice și sportive.
Nicola I., [15] subliniază că funcțiile educației evidențiază faptul că, pe de o parte,
acțiunea educațională vizează dezvoltarea personalității umane, iar pe de altă parte că această
dezvoltare răspunde unor cerințe ale societății față de individ. Educația urmărește prin
intermediul funcțiilor sale, să stabilească un echilibru dinamic între cei doi poli, fiind o
condiție absolut necesară atât pentru fiecare individ în parte, cât și pentru dezvoltarea
societății. Astfel, important de precizat este faptul că toate aceste funcții să fie înțelese într-o
viziune integrativă, accentul fiind pus pe o relație armonioasă, corectă între necesitățile de
formare/dezvoltare ale copilului și a societății. Concret, din perspectivă autorului amintit,
funcțiile educației sunt:
a) funcția de selectare şi transmitere a valorilor de la societate la individ se realizează
conform unor principii pedagogice, respectând cerințele psihologice ale fiecărei vârste,
21
având însă un caracter permanent la scara societății şi a fiecărei personalități umane

aflate într-un proces de formare şi dezvoltare pe tot parcursul vieții. Această funcție
este influență evident de factorii: sociali, biologici și psihologici;
b) funcția de dezvoltare conștientă a potențialului biologic-psihologic al omului are în
vedere realizarea personalității „ca un tot unitar, ca ființă bio-psiho-socială" [15, p.
26], ceea ce înseamnă valorificarea deplină a tuturor resurselor interne într-un cadru
instituțional adecvat, dependent de perfecționarea sistemului educativ;
c) funcția de pregătire a omului pentru integrarea activă în viața socială are în vedere
realizarea personalității umane ca forță de muncă angajată în toate sectoarele de
activitate, ținând seama de condițiile fiecărei epoci - în această perspectivă în epoca
științei și a tehnologiilor de vârf, educația trebuie să asigure reproducția lărgită a forței
de muncă, fiind prin aceasta un factor al progresului social.
În ceea ce privește educația fizică, autorul autohton Cârstea G., [3] într-un efort de
sinteză asupra mai multor lucrări de specialitate, conchide asupra faptului că funcțiile aferente
acestui domeniu sunt de două categorii: specifice (ce includ aspectele legate de dezvoltare
fizică generală și capacitatea motrică) și asociate (ce „întregesc efectele practicării exercițiilor
fizice asupra ființei umane”, [3, p. 28]. Funcțiile specifice sunt:
- funcția de perfecționare a dezvoltării fizice face referire la ameliorarea indicilor
morfofuncționali care implicit conduc la îmbunătățirea calității vieții și a activităților
umane. Sunt vizate toate categoriile de vârstă, dar în mod special generația tânără ce
se află în curs de formare;
- funcția de perfecționare a capacității motrice (generale și specifică) orientată
bidirecțional spre educarea calităților motrice și a deprinderilor și priceperilor motrice.
Funcțiile asociate sunt următoarele:
- funcția igienică constituie o funcție asociată ce face referire la menținerea stării de
sănătate a celor care practică cu regularitate şi în mod corect exercițiile fizice. De
asemenea, această funcție include şi executarea anumitor sisteme de acționare
împreună cu alte mijloace complementare utilizate în scopul corectării unor deficiențe
fizice;
- funcția recreativă vizează pe de-o parte aspectele legate de deținerea unor cunoștințe
consistente de nivel teoretic, un nivel corespunzător de educare a calităților şi
deprinderilor motrice pentru petrecerea reconfortantă şi utilă a timpului liber, iar pe
de altă parte presupune stimularea interesului pentru a urmări diverse competiții prin
vizionare directă sau prin intermediul mass-media;
22
- funcția emulativă face referire concretă la dezvoltarea spiritului de competiție pentru

cultivarea dorinței de «depășire» şi «autodepășire» ca virtuți pentru tânăra generație.
Bineînțeles că spiritul de întrecere se va face în condiții de corectitudine, fairplay şi cu
respectarea noțiunilor regulamentare specifice diverselor activități şi compleții
sportive;
- funcția de educație este cea mai complexă întrucât depășește cu mult sferă de
motricitate atingând dimensiunile: intelectuală, morală, estetică şi tehnico-
profesională, astfel:
 în planul intelectual pot fi remarcate două tendințe ce includ pe de-o parte
însușirea de cunoștințe din diverse domenii (fiziologie, psihologie, igienă,
biomecanică, etc.), iar pe de altă parte educarea unor calități intelectuale
(rapiditatea şi suplețea gândirii, spiritul de observație, memoria, etc.);
 în planul moral este vizat setul de comportamente dezirabile din perspectiva eticii
şi corectitudinii (respect, disciplină, colaborare), acel set de conduite ce pot
transferabile din domeniul educației fizice în cel profesional şi în cel cotidian;
 în planul estetic este nuanțată cultivarea gustului pentru frumos prin dezvoltare
fizică armonioasă, prin aprecierea unor execuții motrice (tehnice și tactice)
impresionante și frumoase din punct de vedere calitativ, precum și prin realizarea
de excursii și deplasării cu caracter tematic specific;
 în planul tehnico-profesional se obiectivează prin educarea acelor indici ai
calităților motrice și a deprinderilor motrice (utilitar-aplicative în special)
reclamate de o serie activități profesionale.
Sportul, ca domeniu aparte se distinge printr-o serie de funcții specifice [5, 20] (deși
perfecționarea dezvoltării fizice și perfecționarea capacității motrice sunt identice cu
domeniul EFS), înțelese din perspectiva rolului și a ponderii de influențe ce răspund
dorințelor oamenilor de a se perfecționa continuu și care au un caracter invariabil. Funcțiile
adiacente sportului sunt:
- funcția competițională corespunde însuși caracterului fundamental al sportului, unde
competiția presupune combativitate într-o accepție unanimă dezirabilă social și moral.
Întrecerile sportive se desfășoară după niște reguli precise, cunoscute în prealabil,
unde toți performerii au șanse egale, competiția având rolul de a ierarhiza indivizii din
perspectiva valorii momentane;
- funcția de dezvoltare a capacității de performanță se deduce prin nivelul maxim
posibil de manifestare a unei performanțe, fapt datorat dorinței de a obține victoria. În
23
acest context, întrucât criteriul de bază este rezultatul sportiv, întregul demers de
pregătire va fi centrat în această direcție;
- funcția culturală vizează în mod special sportul ca și fenomen social cu rol relevant în
educație și în consolidarea relațiilor umane. Sportul promovează un ansamblu de
valori (corectitudine, respect, solidaritate, muncă, devotament, frumusețe, etc.) ce are
efecte formative însemnate, este dedicat tuturor categoriilor de vârstă (atât pentru cei
care participă, cât și pentru spectatori), contribuie în mod continuu la perfecționarea
ființei umane precum și la transmiterea și stimularea valorilor de ordin intelectual,
moral și estetic.
- funcția de satisfacere a dorinței de mișcare este înțeleasă ca o necesitate specific
umană prin care individul creează jocul, evoluează și este mereu în acțiune;
- funcția economică indică aspectele de tip pecuniar ce se constituie ca sursă de
susținere a fenomenului sportiv și totodată ca motivație pentru practicarea și
promovarea acestuia. Spectacolul sportiv suscită un interes major, angrenează un
număr mare de oameni și resurse, devenind o condiție cu rol reglator între așteptările
colectivității și modul concret de desfășurare a competițiilor propriu-zise;
- funcția de socializare demonstrează faptul că prin sport se sparg numeroase bariere de
ordin etnic, religios, ierarhic, cultural chiar, în felul acesta individul satisfăcându-și
necesitatea relaționării cu ceilalți, cultivarea solidarității și aproprierii dintre oameni
prin respectul pentru valorile comune;
24
FUNCȚIILE SPORTULUI
FUNCȚIILE EDUCAȚIEI FIZICE
FUNCȚIILE EDUCAȚIEI GENERALE
• funcția de
perfecționare a
dezvoltării
fizice;
• funcția de • funcția de
• funcția de
selectare şi perfecționare a
perfecționare a
transmitere a capacității
dezvoltării
valorilor; motrice;
fizice;
• funcția de • funcția
• funcția de
dezvoltare competițională;
perfecționare a
conștientă a capacității • funcția de
potențialului motrice; dezvoltare a
biologic- capacității de
• funcția igienică;
psihologic al performanță;
omului; • funcția
• funcția
recreativă;
• funcția de culturală;
pregătire a • funcția
• funcția de
omului pentru emulativă;
satisfacere a
integrarea • funcția de dorinței de
activă . educație. mișcare;
• funcția
economică;
• funcția de
socializare.
Fig.4. Prezentare comparative a funcțiilor educației generale, educație fizice și sportului
O înțelegere mai bună a tuturor funcțiilor activităților sportive prezentate anterior, se

poate realiza mai eficient în contextul raportării acestora la obiectivele generale aferente
fiecărui subdomeniu (tabelul 1).
Tabelul 1. Analiză comparativă a obiectivelor generale ale educaţiei fizice versus cele ale
sportului de performanţă
25
Obiective generale ale educației fizice Obiective generale ale sportului de

[3, p. 32] performanță [5, p. 90]
a) menținerea unei stări optime a sănătate a a. dezvoltarea calităților (aptitudinilor)
celor care practică exercițiile fizice în mod motrice și combinații ale acestora;
conştient şi sistematic, precum şi creșterea b. perfecționarea tuturor deprinderilor și
potențialului lor de muncă şi de viață (în priceperilor motrice respectiv a elementelor și
unele cazuri se pune şi problema „ameliorării procedeelor tehnice și a acțiunilor tehnico-
stării de sănătate!); tactice;
b) favorizarea proceselor de creștere şi c. dezvoltarea capacităților cognitive,
optimizare a dezvoltării corporale/fizice a afective, motivaționale;
subiecților; d. crearea dispoziției pentru obținerea
c) dezvoltarea/educarea-calităţilor motrice de performanței (disponibilitatea pentru efort,
bază şi a celor specifice sporturilor; ambiție, perseverență, toleranță la frustrare,
d) formarea corectă a unui sistem larg de etc.);
deprinderi şi priceperi motrice, e. prevenirea sau compensarea deficiențelor
precum şi valorificarea for în planul sportiv - fizice datorate efortului specific;
performanţial; f. favorizarea integrării sociale.
e) formarea şi perfecţionarea capacităţii şi
obişnuinţei de practicare sistematică, corectă
şi conştientă a exercițiilor fizice, mai ales în
timpul liber uman;
f) contribuţia eficientă la dezvoltarea unor
trăsături şi calităţi intelectuale,
estetice, morale, civice, etc.
U.3.4 Rezumat
Funcțiile educației sunt: funcția de selectare şi transmitere a valorilor,
de dezvoltare conștientă a potențialului biologic-psihologic al omului, de
pregătire a omului pentru integrarea activă. Toate acestea vizează dezvoltarea
personalității umane ca aspect distinctiv, dar şi printr-o condiționare venită din
partea societății ca şi cerință.
De asemenea atât educația fizică cât şi sportul au o serie de funcții şi
obiective specifice ce delimitează mult mai coerent implicațiile pe care le are
26
fiecare dintre acestea în planul individual, respectiv în planul social, cultural şi

economic.

1. Precizați ce urmărește educația prin funcțiile sale?
2. Specificaţi care sunt funcţiile comune educaţiei fizice şi sportului de
performanţă?
3. Descrieți planurile care sunt vizate de către funcția de educație.
4. Enumeraţi câteva dintre obiectivele generale ale educaţiei fizice.
5. La ce se referă funcţia culturală specifică sportului?
Folosiţi drept sursă directă de răspuns paragrafele U.3.3 şi U.3.4
27
Cuprins
Educarea proceselor psihice cognitive inferioare în activitatea educativă și sportivă…27
U.4.1. Introducere……………………………………………………………………………27
U.4.3. Educarea proceselor psihice cognitive inferioare în activitatea educativă și sportivă..28
U.4.3.1. Aspecte generale……………………………………………………………28
U.4.3.2. Senzaţiile……………………………………………………………………29
U.4.3.3. Percepţiile…………………………………………………………………...33
U.4.3.4. Reprezentările……………………………………………………………….34
U.4.4. Rezumat……………………………………………………………………………….35
U.4.5. TEST DE AUTOEVALUARE……………………………………………….…….....36
U.4.6. TEMĂ DE CASĂ……………………………………………………………………..36
U.4.1. Introducere
Această unitatea de învățare face referire la aspectele ce vizează
educarea proceselor cognitive inferioare înțelese atât din perspectivă
manifestării lor general umane, cât şi dintr-o manieră particulară – în cadrul
activităților sportive.

- delimiteze conceptual senzațiile, percepțiile şi reprezentările;
- clasifice diferitele tipuri de procese cognitive inferioare;
- identifice o serie de exemple din diferite discipline sportive şi momente
din lecțiile de educație fizică cu privire la modul concret de manifestare a
proceselor cognitive inferioare;
- înțeleagă rolul acestor procese psihice în cadrul activităților sportive.
U.4.3. Educarea proceselor psihice cognitive inferioare în activitatea

educativă și sportivă
28
U.4.3.1. Aspecte generale

Relația de comunicare existentă între organismul uman și mediul înconjurător se
realizează într-o primă etapă prin intermediul sensibilității, înțeleasă ca un prim filtru
funcțional în calea numeroșilor și diverșilor stimuli informaționali care „asaltează” individul
în mod continuu. Decodificarea și transformarea acestor informații variate în procese
senzoriale se efectuează cu ajutorul analizatorilor. Aceștia constituie sisteme
morfofuncționale cu ajutorul cărora se analizează în planul cortical atât cantitativ, cât și
calitativ excitanții din mediul intern și extern în contactul direct cu receptorii.
După Niculescu C. Th. și colab. [16], fiecare analizator este format din trei segmente
și anume (figura 5):
 Segmentul periferic (receptorul), constituie o formațiune specializată ce are
capacitatea de a percepe anumite tipuri de energie din mediul intern sau extern
obiectivate în excitații. După locul de unde se preiau excitațiile, sunt trei clase de
receptori:
→ exteroreceptori, în relație cu mediul extern;
→ propioreceptori aparatului locomotor;
→ interoreceptori aflați în organele interne și vase.
 Segmentul intermediar (de conducere) este alcătuit din căile nervoase prin care, în
sens ascendent, influxul nervos conduce excitațiile la nivelul scoarței cerebrale. Există
două căi de transmitere a impulsurilor nervoase: directă – unde impulsul este condus
rapid, iar proiecția se realizează într-o arie corticală specifică pentru fiecare analizator
și indirectă – modalitate prin care impulsurile sunt conduse lent cu proiectare corticală
nespecifică și difuză.
 Segmentul central îl constituie aria din scoarța cerebrală la nivelul căreia excitațiile
sunt transformate în fapt psihic.
ANALIZATOR
segment periferic
segment
intermediar
segment central
Fig. 5. Segmentele unui analizator
29
Procesele psihice cognitive senzoriale sunt: senzațiile, percepțiile și reprezentările.
senzații percepții reprezentări
Fig. 6. Componentele psihice senzoriale
U.4.3.2. Senzațiile sunt procesele psihice de reflectare nemijlocită a unor însușiri ale
obiectelor și fenomenelor din realitate sub acțiunea directă a organelor de simț.
Clasificarea senzațiilor:
A. Senzațiile vizuale.
Constituie cea mai importantă formă a sensibilității pentru că prin intermediul acestora ne
sunt furnizate peste 90% din informațiile din mediul înconjurător. Importanța senzațiilor
vizuale este foarte mare atât din punct de vedere psihologic, cât și fiziologic întrucât pe baza
lor este diferențiată luminozitatea, culoarea și forma obiectelor, menținerea echilibrului,
orientarea în mediu, menținerea atenției.
Conform DEX (1993) culoarea reprezintă „totalitatea radiațiilor de lumină de diferite
frecvențe pe care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică”.
Făcând referire la intervalul de lungime de undă specific stimulilor luminoși, se poate spune
că este cuprins între 390-800 milimicroni, culorile spectrului solar având [12, p.35]:
- roșu 700 nanometrii
- portocaliu 600 nm
- galben 580 nm
- verde 530 nm
- albastru 500 nm
- violet 450 nm
În cadrul activităților sportive, efectele psihofiziologice ale culorilor au un rol aparte, în
acest sens putem aminti: contrastul cromatic utilizat pentru diferențierea de echipamentului
30
sportiv în sporturile de echipă, pentru sesizarea mai facilă a pragurilor şi ștachetelor din
probele atletice, a punctelor de construcție pentru trambuline în schi sărituri, pentru
evidențierea nivelului valoric momentan (centurile de diferite culori din karate şi judo,
respectiv tricoul galben în ciclism şi schi sărituri), precum şi ca modalitate de a semnaliza
anumite prevederi de regulament specific (utilizarea cartonașelor şi stegulețelor de către
arbitrii în sporturile de echipă şi de luptă în mod special), pentru a face remarcat un sportiv cu
sarcini speciale (banderola de căpitan de echipă în sporturile de echipă, în jocul de volei –
jucătorul din zona 6 ce are un tricou diferit ca şi culoare de restul coechipierilor), etc.
Un aspect important de evidențiat în cadrul sensibilității vizuale este câmpul vizual,
delimitat conceptual ca și porțiune de spațiu în planurile orizontal și vertical ce poate fi
cuprinsă cu privirea fără mișcarea capului și a ochilor. În diversele sporturi, câmpul vizual
este mai dezvoltat la performerii unde se dezvoltă o deplasare mai accentuată în spațiul de joc
și poate avea un caracter specializat în cadrul antrenamentelor în cazul unor sportivi care
joacă spre exemplu pe o anumită parte a terenului (monocular) sau doar pe zona centrală
(binocular).
B. Senzațiile auditive.
Produse prin rarefieri și condensări ale aerului, undele sonore pot fi percepute de urechea
umană ca și sunete (repetate într-o anumită ordine) sau ca și zgomote (printr-o succesiune
neregulată). Sensibilitatea auditivă are o serie de roluri:
- reglator în contextul comunicării verbale ca bază a relațiilor interumane;
- orientare în spațiu;
- menținerea echilibrului;
- depistare a surselor de hrană și a pericolelor, etc.
Parametrii ce se au în vedere în analiza undelor sonore sunt:
 frecvența sunetelor ce sunt percepute de urechea umană este cuprinsă în intervalul 25-
20000 Hz.(herz-număr de vibrații pe secundă);
 intensitatea sau forța sunetului;
 timbrul ce vizează complexitatea unei sonore.
Atât în orele de educație fizică, cât și lecțiile de antrenament sportiv și concursuri,
senzațiile auditive sunt importante pentru orientarea în spațiul de joc, pentru formarea
„simțului gheții” (la patinaj), „simțului zborului” (schi sărituri), pentru stabilirea unui ritm
optim de execuție (de deplasare a unui colectiv de elevi, de trecere dintr-o formație de lucru în
altă), de sincronizare a unor procedee tehnice cu fondul muzical (gimnastică ritmică,
acrobatică, patinaj artistic, înot sincron), pentru semnalizarea debutului/finalului unor
31
competiții, reprize, runde, sau abateri regulamentare (startul probelor de alergare din atletism,
natație, ciclism, jocuri sportive, sporturi de luptă).
C. Senzații cutanate.
Pielea este un vast câmp de receptori tactili, termici, dureroși, de vibrație și presiune
având concomitent două caracteristici interesante: de sensibilitate și protecție. Având în
vedere aceste aspecte, rolul acestui tip de senzații este complex în activitățile sportive pentru
există o combinatorică simultană a informațiilor termice cu cele cutanate şi dureroase în multe
discipline sportive (polo, hochei, schi alpin, rugbi, etc.). De fapt, putem spune că în aproape
toate sporturile găsim ponderi diferite de activare care se manifestă în această direcție. Prin
antrenament sportiv specific, se vor ameliora semnificativ pragurile sensibilității dureroase în
activitățile ce implică căderi, lovituri, se va produce o adaptare optimă la temperaturi scăzute
şi/sau crescute a aerului şi/ sau a apei.
D. Senzațiile vestibulare.
Această categorie de senzații informează asupra poziției corpului şi a segmentelor
corpului în spațiu, asupra simțului echilibrului, precum şi asupra schimbării de accelerație în
cazul rotației sau în momentul deplasării rectilinii (pe verticală sau pe orizontală) [9, 18].
Senzațiile vestibulare pot fi:
 Senzația de verticalitate şi de înclinare a capului şi corpului prin raportare directă cu
verticala. Sunt vizate cu precădere procedeele tehnice din gimnastica acrobatică,
sărituri în apă, schi sărituri;
 Senzația de mișcare rectilinie apare la debutul şi finalul unui act motric desfășurat în
linie dreaptă, în mod special este vizată alergarea cu ritm variat;
 Senzația de rotație se manifestă de asemenea la începutul şi sfârșitul mișcărilor în line
dreaptă sau în condițiile în care viteza de rotaţie se modifică.
Rolul acestor senzații este major în toate sporturile, indiferent că vorbim de cele
individuale sau de cele colective, pentru că structurile motrice specifice fiecărei discipline
sportive presupun un nivel ridicat de simț al echilibrului şi de orientare optimă a multitudinii
de mișcări în spațiu.
E. Senzații kinestezice (proprioceptive).
Receptorii specifici analizatorului kinestezic se numesc proprioreceptori şi se găsesc
în tendoane, mușchi, ligamente, articulații, periost. Este vizată analiza fină a mișcărilor,
coordonarea precisă şi sensibilitatea acestora, contracția musculară şi modicările de presiune.
Sunt obiectivate două tipuri de sensibilitate kinestezică [16]:
32
 Sensibilitate proprioceptivă statică ce implică la orientarea conştientă a diferitelor părţi

ale corpului prin raportare una faţă de cealaltă;
 Sensibilitate proproiceptivă dinamică ce se referă la viteza mișcărilor realizate de
segmentele corpului.
În activitățile sportive sunt întâlnite cu precădere în momentele de reglare pentru
pozițiile iniţiale şi finale ale unor procedee tehnice (gimnastică, jocuri sportive, etc.), de
menținere corectă a unor poziții specifice (gimnastică, dans, patinaj artistic şi viteză, schi
alpin şi sărituri, sporturi de luptă, sărituri în apă, etc.), la rezistența de învingere prin mișcare
(natație, canotaj, haltere, rugbi şi de aruncare a diferitelor obiecte: mingi, greutate, disc, suliţă,
ciocan, etc.).
Senzațiile se produc în virtutea unor legi ale sensibilității, astfel [19]:
 Legea pragurilor (intensității) – un stimul va determina o senzație numai dacă atinge o
anumită intensitate care depășește un anumit prag, intitulat pragul minimal absolut;
 Legea adaptării – se referă la modificarea sensibilității analizatorului sub acțiunea
repetată a stimulului;
 Legea sensibilizării vizează creșterea sensibilității unor părți ale analizatorului în
condițiile stimulării unor segmente mai îndepărtate ale aceluiași analizator;
 Legea depresiei se referă la scăderea sensibilității cu ajutorul acelorași mecanisme ca
şi la sensibilizare. „Frigul reduce sensibilitatea tactilă, durerea reduce orice alte
senzații” [19, p. 93];
 Legea sinesteziei face referire spre exemplu la apariția unei imagini într-o modalitate
senzorială ca efect al excitării altei modalități. Asociațiile dintre senzații de natură
diferită dau impresia că reprezintă unul semnificație simbolică pentru celălalt;
 Legea semnificației este în contradicție cu cea a intensității: stimulii slabi, dar foarte
semnificativi sunt resimțit mai bine decât cei puternici, dar nesemnificativi.
 Legea compensării presupune deficitul în dezvoltarea unei modalității senzoriale sau
absența ei, aspect ce va acea ca efect perfecționarea alteia atât de mult încât aceasta
din urmă va dobândi pe seama ei funcțiile celei dintâi.
U.4.3.3. Percepțiile sunt superioare senzațiilor şi constituie procesele psihice prin care
sunt reflectate totalitatea însușirilor obiectelor şi fenomenelor din lumea obiectivă care
acționează nemijlocit asupra organelor de simț.
Aidoma senzațiilor, percepțiile pot fi şi ele: vizuale, auditive, kinestezice, etc., dar se
pot desprinde şi alte categorii asupra cărora ne vom referi mai în detaliu [4, 18]:
33
A. Percepțiile spațiale, se asociază cu cele temporale şi constau în general în aprecierea

corectă a mărimilor, distanțelor, formelor, de cele mai multe ori în sensul orientării
individului în spațiu. Această categorie de percepții apare ca urmare a conlucrării informaților
provenite de la analizatorii vizual, auditiv şi kinestezic.
Atât în orele de educație fizică, cât şi în sportul de performanță este foarte importantă
orientarea individului în spațiul de joc/luptă şi desfășurarea acțiunilor specifice (diferite de la
o disciplină la altă: variatele mărimi ale terenurilor/ spaţii de luptă la jocurile sportive şi
sporturile de contact, încadrarea în culoarele de alergare/înot, eliberarea diferitelor obiecte
doar în anumite sectoare în atletism, evitarea zonelor de semicerc de 6m pentru jucătorii de
handbal, etc.). De asemenea, un rol deosebit îl are raportarea corectă a distanțelor faţă de
coechipieri şi adversari, faţă de anumite repere sau obiecte statice sau dinamice.
B. Percepțiile temporale indică caracteristicile temporale în sensul duratei unor
evenimente, dar şi a aspectelor legate de succesiunea unor etape, intervale, continuitate,
ciclicitate, intermitență.
În general, se poate spune că acestea vizează în activitățile sportive perceperea
diferitelor acte şi acțiuni motrice aferente multitudinii de discipline, obiectivate în
date/informații cu privire la coordonarea mișcărilor, aprecierea corectă a duratelor execuțiilor
şi a momentelor premergătoare şi ulterioare acestora. În acest context, o funcție aparte o are
ritmul (durate şi intervale de timp necesare şi specifice unei execuții corecte) şi tempoul
(numărul acțiunilor efectuate pe unitate de timp). Având în vedere toate cele menționate
anterior, se distinge relevanța acestei clase de percepții în executarea diferiților pași de dans, a
procedeelor din gimnastică şi patinaj artistic, a succesiunii pașilor dinaintea săriturilor din
atletism şi gimnastică, dar şi a aruncărilor la poartă din handbal, baschet şi a loviturii de atac
la volei. Percepția corectă a timpului este hotărâtoare şi în jocul de baschet (24 secunde un
atac), a minutelor rămase până la finalul unei reprize sau runde, a momentului de desprindere
de pe masa trambulinei la schi sărituri, a secundelor şi acțiunilor întreprinse până când un
arbitru indică joc pasiv în handbal, etc.
C. Percepția mișcărilor cuprinde deopotrivă atât particularitățile spațiale (direcție, formă,
amplitudine), cât şi cele temporale (ritm, viteză, durată). Acest tip de percepții includ trei
subclase:
- Percepția mișcării obiectelor face referire la o serie de caracteristici ale acestora:
viteză de transmitere, formă, mărime, direcție, precum şi condițiile în care se
manevrează acestea (lovire, aruncare, prindere, tinere);
34
- Percepția mișcării coechipierilor şi/sau a adversarilor are ca efect ulterior luarea

unor decizii într-un timp scurt, în funcție de diferitele poziții şi importanța
momentană a acestora în terenul/spațiul de acțiune, în contextul anticipării posibilelor
deplasări ale acestora.
- Percepția propriilor mișcări presupune un control conștient al acestora, aspect ce este
antrenabil şi posibil într-o perioadă mai mare sau mai mică de timp prin raportare
directă la complexitatea diferitelor acțiuni şi a condițiilor de desfășurare.
Autorul autohton, Zlate M.,[19] evidențiază următoarele legi ale percepției în psihologia
modernă:
 Legea integralității perceptive relevă faptul că percepția determină integrității
obiectului, ea operează cu caracteristicile unitare ale acestora;
 Legea structuralităţii perceptive arată că însușirile obiectului sunt organizate şi
ierarhizate numai laolaltă creând astfel efecte de percepție;
 Legea selectivității perceptive este dată de importanța semnificației percepției pentru
individ. În funcție de aceasta poate avea loc deformarea sau sărăcirea percepției.
 Legea constanței perceptive constă, în menținerea stabilității imaginii, chiar şi atunci
când există variații ale obiectului perceput;
 Legea semnificației indică faptul că sunt recepționate mai rapide şi mai corect acele
obiectele care au o valoare anume pentru individ, decât cele neimportante;
 Legea proiectivității imaginii perceptive relevă „faptul că deși imaginea perceptivă se
elaborează cortical, ea este proiectată la nivelul obiectului” [19, p. 104].
U.4.3.4. Reprezentările se formează pe baza informațiilor provenite de la percepții și
reprezintă imaginea senzorială a obiectelor și fenomenelor redată la nivel mintal, în absența
acestora.
Acestea constituie o bază importantă pentru cunoaștere, în sensul complinirii
percepțiilor, asigurării elementelor esențiale în imaginație, gândire, precum și pentru celelalte
procese psihice, acea punte de legătură cu ajutorul căreia se depășește caracterul concret al
vieții fiind posibilă astfel acțiunea mintală cu obiectul ce lipsește din câmpul perceptiv [17,
19].
În altă ordine de idei, reprezentarea se constituie ca o imagine mintală, schematică,
care reține și redă doar elementele cu adevărat relevante, esențiale evocate într-o manieră
globală, holistică, dar completă însă sub aspectul importanței și semnificației.
35
În domeniul educației fizice și în cel al antrenamentului sportiv, varianta de

reprezentări cea mai des întâlnită este aceea ideomotrică (de mișcare) și se obiectivează după
cum urmează:
- scade efortul ce trebuie depus în ceea ce privește atenția și voința necesară realizării
diferitelor acte și acțiuni motrice specifice diverselor discipline sportive;
- reprezintă un fel de etalon pentru autocontrolul diferitelor mișcări;
- în cadrul procesului instructiv-educativ și în cel performanțial, are un rol deosebit în
demersul de însușire/educare a deprinderilor motrice pe toate etapele: de învățare,
consolidare și perfecționare, deoarece (reprezentările) includ comenzi de limbaj intern
cu rol în corectare, precizie, rapiditate în decizia de execuție.
Formarea reprezentărilor este facilitată de utilizarea imaginilor și a cuvintelor,
concretizate în folosirea cu succes a demonstrațiilor practice (efectuate de către profesor sau
un elev/sportiv ca și model de urmat), a fotografiilor, filmelor, precum cu ajutorul
explicațiilor profesorului/antrenorului ce au un rol reglator în sensul conștientizării mișcărilor
globale și a părților componente ale acestora. Reprezentările vizează cu precădere forma,
succesiunea elementelor și condițiile de realizare a exercițiilor fizice și mai puțin sau deloc
aspectele legate de condițiile ambientale/spațiale în care se manifestă structurile motrice
(adică caracteristicile sălii de sport și/sau a celorlalți elevi sau sportivi).
U.4.4 Rezumat
Senzațiile sunt procesele psihice prin intermediul cărora sunt reflectate
în mod nemijlocit unele caracteristici ale obiectelor şi fenomenelor din
realitate.
Percepțiile sunt procesele psihice prin care sunt reflectate totalitatea
însușirilor obiectelor şi fenomenelor din lumea obiectivă ca un întreg unitar,
care acționează nemijlocit asupra organelor de simț.
În psihologia modernă, senzațiile şi percepțiile se produc în virtutea unor legi,
distincte pentru fiecare din cele două categorii de procese psihice amintite.
Reprezentarea se constituie ca o imagine mintală, schematică, care reține și
redă doar caracteristicile esențiale şi semnificative ale obiectelor şi
fenomenelor.
U.4.6. TEMĂ DE CASĂ
36

1. Precizați care sunt segmentele unui analizator?
2. Specificați rolurile sensibilității auditive?
3. Descrieți percepțiile spațiale.
4. Enumerați legile percepției.
5. Evidențiați rolul ritmului şi al tempoului în activitățile sportive.
6. Definiţi reprezentarea ca şi proces psihic.
7. Descrieţi reprezentările ideomotrice.
Folosiţi drept sursă directă de răspuns paragrafele U.4.3 şi U.4.4.
Elaborați un proiect în care să evidențiați modul de manifestare a proceselor

psihice inferioare în cadrul unei discipline sportive la alegere.
Cuprins
37
Educarea proceselor psihice cognitive superioare în activitatea de educație fizică

și sport.…………………………………….………………………………………………..37
U.5.1. Introducere……………………………………………………………………………37
U.5.3. Educarea proceselor psihice cognitive superioare în activitatea de educație fizică
și sport.………………………………………………………………………………………38
U.5.3.1. Gândirea…………………………………………………………………….38
U.5.3.2. Memoria…………………………………………………………………….40
U.5.3.3. Imaginaţia…………………………………………………………………...43
U.5.4. Rezumat……………………………………………………………………………….44
U.5.1. Introducere
Această unitatea de învățare este dedicată caracteristicilor ce fac
referire la educarea proceselor cognitive superioare în cadrul
activităților sportive. Aceste procese psihice au forme de manifestare
particulare atât în cadrul lecției de educație fizică, cât şi în
antrenamentul sportiv sau competiții.

- delimiteze conceptual gândirea, memoria şi imaginația;
- clasifice diferitele tipuri de procese cognitive superioare;
- identifice o serie de exemple din diferite discipline sportive şi momente
din lecțiile de educație fizică cu privire la modul concret de manifestare a
proceselor cognitive superioare;
- înțeleagă rolul acestor procese psihice în cadrul activităților sportive.
U.5.3. Educarea proceselor psihice cognitive superioare în activitatea de
educație fizică și sport.

Procesele psihice superioare sunt: gândirea, memoria și imaginația.
38
gândirea
memoria
imaginația
Fig.7. Procesele psihice superioare
U.5.3.1. Gândirea este procesul psihic de cunoaștere prin care se realizează

reflectarea caracteristicilor esențiale și generale ale unei categorii de obiecte și fenomene.
Operează pe baza noțiunilor, judecăților, raționamentelor, teoriilor și spre deosebire procesele
senzoriale, gândirea se distinge prin extinderea peste dimensiunea aici și acum, pe întreaga
axă temporală: trecut – prezent – viitor.
Formele gândirii sunt următoarele [17, 18]:
 gândirea algoritmică are la bază utilizarea algoritmilor și constă în parcurgerea unor
serii succesive de operații necesare pentru a rezolvarea unor probleme sau pentru a
ajunge la un anumit rezultat;
 gândirea euristică face referire la demersul procesual de luare a deciziilor, euristica
vizând regulile mentale care pot conduce găsirea unei soluții;
 gândirea convergentă are ca punct de plecare un număr mai mare de elemente
informaționale pentru ca în final să se ajungă și să se fixeze un număr mic de
elemente;
 gândirea divergentă este total opusă celei prezentate anterior, pornește de la un număr
mic de date, iar la final se ajunge la un număr mare de elemente informaționale.
Operațiile gândirii sunt [17, 18]:
 analiza constă în descompunerea în plan mintal a unui obiect în părțile sale
componente și stabilirea relațiilor dintre acestea;
 sinteza este opusă analizei, include recompunerea la nivel mintal a obiectului ca și
întreg;
39
 abstractizarea are ca și caracteristică menținerea aspectelor esențiale și relevante

pentru o categorie de obiecte și excluderea însușirilor lipsite de semnificație;
 comparația presupune existența cel puțin a unui criteriu pe baza căruia se determină
asemănările și deosebirile dintre obiecte, evenimente, fenomene, etc.;
 generalizarea se referă extinderea la o întreagă clasă de obiecte, situații, fenomene a
însușirilor extrase cu ajutorul abstractizării;
 concretizarea este opusă abstractizării și constă în evidențierea obiectului în unitatea
sa;
 particularizarea indică aspectele individuale a unor elemente specifice unui obiect,
fenomen, etc.
În activitățile sportive, gândirea se obiectivează în general în capacitatea individului
de a înțelege (efecte, fenomene, etc.) și de a rezolva problemele de ordin tactic. Având în
vedere acest aspect, se poate afirma faptul că în jocurile sportive (handbal, fotbal, rugby,
baschet, volei, etc.) situațiile problemă apar cu o frecvență mult mai mare decât în multe
sporturi individuale. Acest lucru se datorează pe de-o parte numărului mare de participanți
activi la o competiție (în calitate de coechipieri și adversari), iar pe de altă parte ca urmare a
numărului crescut de situații mereu schimbătoare determinate de caracterul specific (complex)
al acestor discipline sportive. Ținând cont de cele menționate anterior, un performer trebuie să
ia în calcul o serie de variabile:
→ acțiunile pe care el le inițiază și momentele optime alese în această direcție;
→ observarea acțiunilor propriilor coechipieri, a adversarilor și poziționarea momentană a
acestora în teren;
→ anticiparea viitoarelor acțiuni personale, ale coechipierilor și adversarilor printr-o raportare
inițială momentană la minge și la traiectoriile posibile ulterioare ale acesteia;
→ ajustarea și reajustarea rapidă a acestor observații în concordanță și cu viteză și timpul de
desfășurare a jocului, respectiv cu factorii perturbatori ce pot influența negativ executarea
unor procedee tehnice, combinații tactice (oboseală, public ostil, condiții meteo nefavorabile,
etc.).
O condiție necesară, însă nu și suficientă în rezolvarea problemelor din timpul
competițiilor, o constituie elaborarea premergătoare a planului tactic. Pe baza acestuia se
stabilește la nivel teoretic cadrul general de desfășurare a jocului pentru propria echipă, are un
caracter orientativ și include ansamblul de acțiuni tactice considerate ca fiind cele mai
potrivite pentru a fi executate la nivel individual și colectiv, atât pentru fazele de atac, cât și
40
pentru cele de apărare. Succesul în alcătuirea unui plan tactic eficient depinde în general de
următoarele considerente:
a) o cunoaștere realistă (corectă și completă pe cât posibil) a posibilităților fizice,
tehnice, tactice, psihice ale propriilor coechipieri;
b) o analiză anterioară, obiectivă a manierei de joc dezvoltată de viitorii adversari
în cadrul întrecerilor precedente;
c) identificarea punctelor slabe ale rivalilor și stabilirea unei strategii optime
pentru obținerea unor avantaje pe aceste nișe;
d) capacitatea propriilor jucători de a înțelege, menține și aplica corect un timp
cât mai lung indicațiile primite;
e) a minimiza pe cât posibil prin diverse strategii de joc propriile carențe și
neajunsuri sesizate în pregătirea specifică;
f) găsirea și anticiparea eficientă a unor acțiuni tehnice (surprinzătoare) menite să
creeze un avantaj relevant echipei proprii.
Pentru obținerea unor performanțe sportive relevante, planul tactic prestabilit trebuie
completat de capacitatea individului de a gândi tactic eficient, în special în condițiile în care
proiectul de joc stabilit cu anticipare necesită restructurări rapide și semnificative (din
perspectiva conținutului și mijloacelor de aplicare concretă). Indiferent de disciplina sportivă
practicată această capacitate este intim corelată cu:
 experiența sportivă acumulată;
 calitatea procesului de observare;
 calitățile gândirii (rapiditate, suplețe, independență, caracter de evaluare).
U.5.3.2. Memoria
„Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare (păstrare și depozitare) și
reactualizare a informațiilor”[10, p.56] și are o serie de caracteristici:
- este o capacitate care vizează întreaga materie (organică şi anorganică), atât pentru cea
care intră în structura unor sisteme vii, cât pentru aceea a celor nevii. Cercetările realizate de
către Masaru Emoto, au scos în evidență faptul că există o memorie a apei cu diferite
semnificații şi efecte determinate de multitudinea de rezonanțe (mai grosiere sau mai subtile)
cu care aceasta intră în contact, într-un fel sau altul. Dintre toate sistemele vii, omul se
distinge prin faptul că posedă cea mai complexă memorie din punct de vedere al organizării,
ierarhizării şi manifestării ei;
41
- reprezintă o capacitate (condiție) fără de care nu este posibilă evoluția umană. Fără
memorie omul ar trăi într-un prezent permanent, nu ar fi capabil să se raporteze temporal la
ceva, ar fi imposibilă învățarea de orice tip pentru că nu ar putea medita la experiențele trăite,
într-un astfel de scenariu dezvoltarea, perfecționarea, elevarea ar fi imposibile;
- între toate celelalte procese psihice şi memorie există relații de condiționare reciprocă.
Cea mai mare parte din informațiile care se engramează şi stochează în memorie provine de la
analizatori, acestea sunt organizate, structurate şi restructurate pe baza operațiilor gândirii,
sunt înțelese semnificațiile aferente, toate acestea în funcție de starea afectivă, motivație,
voință şi a tipului de personalitate;
- prin intermediul ei este garantat procesul de continuitate a vieții psihice ca urmare a
reflectării experiențelor acumulate anterior. Memoria articulează legătura dintre elementele
informaționale înglobate în etapele precedente cu cele viitoare potențiale.
Având ca şi criterii nivelul de înțelegere a datelor şi efortul voluntar ce vizează
memorarea, vom avea următoarea clasificare [10, 17, 18]:
 memoria mecanică presupune acțiunea de repetare a unor informații şi se realizează
fără capacitatea de a decodifica sensurile şi implicațiile aspectelor reținute;
 memoria logică are la bază actul de înțelegere a materialului memorat;
 memoria voluntară sau intenționată presupune un efort conștient, anumite instrumente
şi/sau tehnici specifice în acest sens, constituie o formă organizată de memorare a unor
conținuturi informaționale;
 memoria involuntară este dependentă de gradul de implicare a unui individ într-o
activitate, memorarea realizându-se fără un scop în această direcție.
În funcție de durata stocării datelor în memorie, vom avea:
 memoria de scurtă durată (MSD) sau memorie de lucru, operațională are ca şi
caracteristică faptul că informația este reținută un interval de timp scurt (între 5 secunde şi 10
minute), conținutul memorizat este prelucrat şi utilizat în cadrul activității. După această
perioadă, informația fie este transferată în memoria de lungă durată, fie este uitată.
 memoria de lungă durată (MLD) constituie depozitul tuturor experiențelor anterioare,
având un conținut extrem de variat şi de bogat;
 memoria de durată medie, interpusă între MSD şi MLD, scopul ei fiind acela de a
realiza o confruntare, o sinteză între urmele stimulilor şi experiențelor asemănătoare reținute
anterior şi informațiile noi care urmează a fi memorate.
Dacă ținem cont modalitatea şi caracteristicile informațiilor care se stochează, se
evidențiază următoarele forme [10, 17, 18]:
42
 memorie verbală unde sunt memorizate cuvinte şi fraze;

 memorie vizuală în cadrul căreia sunt reținute imagini;
 memorie afectivă ce include anumite stări emoționale şi sentimente;
 memorie motrică ce presupune memorizarea diferitelor acte şi acțiuni motrice;
 memorie senzorială în cadrul căreia se stochează informații senzoriale (şi altele decât
cele menționate).
Procesele memoriei includ o succesiune de etape distincte:
a. Întipărirea informațiilor reprezintă procesul prin intermediul căruia are loc fixarea
acestora;
b. Păstrarea datelor este un proces activ ce face referire la reținerea acestora pe o durată
variabilă de timp, interval în care are loc organizarea şi reorganizarea informațiilor;
c. Reactualizarea - rezidă în operația prin care sunt extrase datele stocate în prealabil cu
scopul de utilizare a acestora într-un context anume. Această etapă se poate realiza în două
variante:
c.1. Reproducerea presupune reactualizarea informațiilor prin prelucrarea şi
restructurarea conținuturilor în condițiile în care obiectul este absent;
c.2. Recunoașterea – cu ajutorul căreia se reactualizează datele în prezența obiectului.
Rolul pe care acest proces psihic îl are în cadrul orelor de educație fizică şi sport,
respectiv în cadrul antrenamentelor şi competițiilor sportive poate fi exemplificat cu precădere
în situații de tipul:
- Cunoașterea (ca efect al memorării) noțiunilor de regulament aferente diferitelor
discipline sportive. Este indezirabilă necunoașterea teoretică a normelor reglementate care fac
referire la desfășurarea corespunzătoare a diferitelor sporturi, în acest sens toți cei implicați
direct în competiția sportivă/ora de educație fizică (arbitrii, performeri, antrenori, observatori
oficiali, respectiv profesorul de specialitate şi elevii) trebuie să cunoască şi înțeleagă
prevederile ce fac referire la spațiul/terenul de joc, ce anume are şi nu are voie un jucător să
facă (în general precum şi în anumite momente), modul concret de desfășurare a competiției,
comunicarea nonverbală (sistemul de semne specifice) pe care o utilizează arbitrii, timpul de
joc, sancțiunile disciplinare, etc.;
- Memorarea ansamblului de procedee tehnice specifice în sensul reținerii aspectelor ce
fac referire la mecanismul tehnic bază, succesiunea mișcărilor, a condițiilor optime de
realizare, de sincronizare (acolo unde este cazul) a acestora cu fondul muzical pe anumite
momente, etc.;
43
- Memorarea combinațiilor tactice specifice jocurilor de echipă pentru intervalele de

timp indicate de către coordonatorul de joc, pe această componentă mnezică efortul fiind
orientat spre cunoașterea traseelor pe care vor circula jucătorii şi mingea până în faza de
finalizare;
- Memorarea particularităților traseului de coborâre, slalom în schiul alpin, a
indicațiilor profesorului sau antrenorului, a limbajelor verbal şi nonverbal (codate) specifice
practicanților de sporturi de echipă;
- În timpul orelor de educație fizică, precum şi în antrenamentele sportive memoria
participă la formarea corectă a deprinderilor motrice, a reprezentărilor globale şi analitice ale
exercițiilor fizice, include componentele kinestezice, vizuale şi logice şi totodată analiza
ansamblului de legături spaţio-temporale.
U.5.3.3. Imaginația este un proces cognitiv complex cu ajutorul căruia individul are
capacitatea de a elabora noi imagini și proiecte ca efect al transformării, combinării și
recombinării informațiilor specifice experiențelor anterioare. Este intim legată de toate
celelalte procese psihice, se bazează pe nivelul de dezvoltarea a reprezentărilor, inteligenței și
memoriei, este ghidată de gândire spre zonele de interes, participă prin materialul imaginativ
la găsirea unor soluții inedite în rezolvarea de probleme.
Formele imaginației sunt următoarele [17]:
I. Visul din timpul somnului constă într-o succesiune de imagini ce au o componentă
emoțională mai mult sau mai puțin intensă, apare în starea de somn, iar individul (în cele mai
multe dintre cazuri) se află în imposibilitatea de a-l controla și înțelege. Visul are un caracter
simbolic, decodificarea acestuia fiind dependentă (în general) de activitățile desfășurate în
stare de veghe, de gândurile și evenimentele vieții cotidiene, dar și de recerința satisfacerii
unor dorințe. Asocierea diferitelor imagini și a emoțiilor aferente se poate derula ca un film
într-o logică relativă, cu o anumită consistență sau de o manieră confuză, pe un scenariu
aberant;
II. Reveria se manifestă pe un fond de relaxare, moment în care gândurile peregrinează
ficțional cu un control minim și episodic în funcție de dorințele pe care le avem.
III. Imaginația reproductivă presupune un control conștient, voluntar și rezidă în
elaborarea mintală a unei realității sub forma unor imagini ce fac referire la trecut sau prezent,
toate acestea în contextul în care percepția nemijlocită nu este posibilă. Are la bază utilizarea
unui sistem simplificat de imagini sau precizări verbale cu scopul de facilita înțelegerea
corectă a unor situații, noțiuni sau fenomene complexe. Combinarea de imagini și concepte
devine cu atât mai relevantă cu cât reperul proximal este cel al concretului.
44
IV. Imaginația creatoare are ca și produs un proiect reflectat la nivel mintal (original, nou
și iscusit). Tipul acesta de imaginație este orientat spre aspecte viitoare și fezabile, este foarte
util și valoros, este susținut de o serie de interese și atitudini creatoare fiind inclus în toate
activitățile umane. Imaginația creatoare conduce la apariția unor noi și inedite soluții tehnice,
metode practice din diferite domenii, strategii de dezvoltare, creații artistice, etc.;
V. Visul de perspectivă vizează o preconizare la nivel mintal a evoluției personale în
strânsă corelație cu capacitățile proprii și factorii situaționali/sociali.
Imaginația elevilor și sportivilor trebuie să se încadreze în sfera realității și a
posibilităților tangibile proprii fiecăruia, caracterul reglator în acest sens fiind determinat de
experiența anterioară, memorie, nivelul personal de dezvoltare a calităților și deprinderilor
motrice. În perioada premergătoare unei competiții (școlare sportive sau performanțiale), este
utilă imaginarea integrală a respectivei întrecerii pe cât posibil, cu scopul de a conștientiza
mai corect ceea ce trebuie efectuat și modalitatea acțională adecvată respectivelor situații. De
asemenea, imaginația potențează capacitatea individului de a executa anumite procedee
tehnice într-o manieră originală (stil de execuție), capacitatea de a demonstra practic niște
exerciții fizice cu un grad mare de dificultate în absența percepției anterioare a acestora,
precum și în direcția predicției unui parcurs sportiv anume.
U.5.4. Rezumat
Gândirea este procesul psihic de cunoaștere prin care se realizează
reflectarea caracteristicilor esențiale și generale ale unei categorii de obiecte și
fenomene şi presupune operarea cu ajutorul noțiunilor, judecăților,
raționamentelor şi teoriilor.
Memoria reprezintă procesul psihic de întipărire, stocare și
reactualizare a informațiilor.
Prin intermediul transformării, combinării și recombinării informațiilor
specifice experiențelor anterioare, imaginația se obiectivează în capacitatea de
a elabora imagini și proiecte noi.

1. Definiți procesul psihic: gândirea.
2. Enumerați operațiile gândirii.
45
3. Care sunt formele de manifestare a imaginației?

4. Ce presupune elaborarea unui plan tactic eficient?
5. Care este rolul memoriei în activitățile sportive?
Cuprins
Unitate de învățare 6………………………………………………………………………45
Educarea unor structuri de personalitate ale sportivului de performanță ………… 45
U.6.1. Introducere…………………………………………………………………………...45
U.6.3. Educarea unor structuri de personalitate ale sportivului de performanță……………46
U.6.4. Rezumat……………………………………………………………………………...57
U.6.5. TEST DE AUTOEVALUARE………………………………………………………57
U.6.1. Introducere
Personalitatea umană este înțeleasă ca un sistem ce caracterizează
complex ființa umană prin raportare directă la sine, la societate şi la
tezaurul coletiv-cultural.

- delimiteze conceptual personalitatea ca obiect de studiu psihologic.
- definească fiecare dimensiune a personalității;
- identifice caracteristicile esențiale a principalelor tipologii
temperamentale;
- descrie diferitele modele de personalitate sportivă.
46
U.6.3. Educarea unor structuri de personalitate ale sportivului de

performanță.
Studiul separat al unor procese psihice, precum afectivitatea, gândirea sau motivația,
face ca descrierea persoanei ca un tot unitar să fie dificilă. Conceptul de personalitate tinde să
înglobeze toate procesele psihice astfel încât să evidențieze o imagine a modalităților în care
un individ simte, gândește şi se comportă. Datorită complexității ei, personalitatea s-a dovedit
a fi greu de definit, de-a lungul timpului specialiștii domeniului neajungând la un acord,
semnificativă în acest sens fiind controversa apărută între teoreticienii trăsăturii şi cei ai
situaţiei. Cu toate acestea, unii psihologi folosesc termenul pentru a se referi la diferențele
între indivizi incluzând funcționarea intelectuală sau afectivitatea, în timp ce alții limitează
acest termen la aspectele emoționale şi sociale ale comportamentului.
Allport G. a sintetizat trei categorii de definiții [1]:
A. prin efect extern. Se iau în seamă două aspecte: modul de manifestare a personalității
în afară, în exterior şi efectele pe care aceasta le produce în comportamentul altor
oameni. Cu cât aceste efecte sunt mai mari, cu atât se presupune că personalitatea este
mai puternică.
B. prin structură. În opinia autorului menționat, cei care definesc personalitatea în
această manieră, recurg la două modalități operaționale:
 introduc în conținutul personalității variate elemente: experiență, dispoziții, impulsuri,
dorințe, instincte, iar personalitatea este conturată ca o sumă totală a acestora, fără o
structură;
 sunt mai structurate străduindu-se să desprindă anumiți factori ce sunt mai importanți.
Cea mai cunoscută este definiția lui Allport G.: “personalitatea este organizarea
dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi
comportamentul său caracteristic”[1, p.40].
47
C. pozitiviste. Această clasă de definiții au apărut ca un răspuns în sens contrar la cele

structuraliste. Personalitatea este un concept abstract, iar aspectele ce se pot analiza pe
această componente sunt propriile operații.
Dimensiunile personalității sunt următoarele:
 Temperamentul – latura dinamico-energetică;
 Caracterul – latura relațional valorică;
 Aptitudinea – latura instrumentală;
 Inteligența – latura rezolutiv productivă;
 Creativitatea – latura transformativ-constructivă.
Făcând o sinteză asupra mai multor lucrări de specialitate [4, 8, 9, 10, 17, 19] cu
privire la dimensiunile personalității, se pot evidenția următoarele aspecte:
 Temperamentul vizează „integrarea însuşirilor şi trăsăturilor de ordin dinamico-
energetic ale proceselor psihice şi actelor motorii, precum intensitatea, pregnanţa, acuitatea,
echilibrul, etc., …“ [8, p. 769]. În funcție de criteriile care au stat de-a lungul timpului la baza
clasificărilor temperamentului, s-au cristalizat următoarele tipologii:
I.Tipologii substanţiale
Pornesc de la considerarea unor substanţe, lichide sau solide, existente în corpul
omenesc. Medicii antichităţii, Hipocrate şi Galenus, au clasificat temperamentul pe baza
diferitelor umori prezente în corpul omenesc, cele mai cunoscute de altfel:
sânge sanguin (S)
limfa flegmatic (F)
bila galbenă coleric(C)
bila neagră melancolic (M)
Tipologiile «solide» iau în considerare elemente ca:
porozitatea ţesuturilor, constituţia sângelui – subţire la S şi C şi gros la F şi M, lărgimea
vaselor,mărimea creierului – mare la S şi C, puterea nervilor - puternici la S şi C, densitatea
lor denşi la S şi C.
II.Tipologii constituţionale
Pornesc în clasificare de la constituția corporală, morfologică a individului,
considerând că o anumită constituţie predispune la un anumit comportament.
Kretschmer E., utilizând un ansamblu variat de instrumente de investigație (observația,
convorbirea, fotografii, cercetări experimentale, etc.) a ajuns la stabilirea a patru tipuri
constituționale şi comportamentale distincte ale acestor constituții:
48
 Picnic: expansiunea cavităților viscerale, statută mijlocie, faţa moale şi largă, gât mare,
torace bombat, extremități moi şi scurte;
 Astenic/leptosom: dezvoltat în lungime în toate segmentele corpului – faţă, gât, trunchi,
extremităţi;
 Atletic: cu mare dezvoltare a scheletului osos, a musculaturii, trunchi în formă de trapez;
 Displastic: cu malformaţii congenitale.
Observând că oamenii se deosebesc şi în funcţie de dispoziţiile psihice, autorul menționat
a mai propus o clasificare a temperamentului:
 Tipul ciclotim:
- corespunde stării afective diatesice;
- caracteristici: treceri rapide şi superficiale la unii şi treceri lente şi profunde de la
o stare psihică la alta la alţii;
- are şi o diviziune bipolară: poate fi vesel sau trist; între ele apar tot felul de
variaţii în funcţie de proporţia lor în interiorul aceliaşi tip;
- apar de asemenea, aspecte particulare, nuanţe speciale ale temperamentului apar
din aliajele realizare între cele patru caracteristici de mai susu şi altele, cum ar fi:
ritmul psihic, psihomotricitatea: temperamentele vesele sunt foarte mobile, în
timp acelea triste sunt lente;
 Tipul schizotim:
- corespunde stării afective psihestezice
- caracteristici: neconcordanță între esență şi aparență, dintre ceea ce se vede şi
ceea ce este ascuns;
- are şi o diviziune bipolară: poate fi cald sau rece; între ele apar tot felul de
variații în funcție de proporţia lor în interiorul aceluiaşi tip;
- apar de asemenea, aspecte particulare, nuanţe speciale ale temperamentului apar
din aliajele realizare între cele patru caracteristici de mai sus şi altele, cum ar fi:
ritmul psihic, psihomotricitatea: temperamente calde, hipersensibile, delicate fac
proba unei mari capacităţi de voinţă, pe când temperamentele reci sunt instabile,
capricioase.
Sheldon clasifică temperamentul după gradul de dezvoltare a celor trei foițe
embrionare:
Endoderm → constituţia endomorfă → temperament visceroton;
Mezoderm → constituţia mezomorfă → temperament somatoton;
49
Ectoderm → constituţia ectomorfă → temperament cerebroton

III.Tipologii psihologice folosesc ca și criteriu de calitate faptele și fenomenele de natură
psihică.
Jung G. C. va fundamenta din punct de vedere psihologic tipologia temperamentală în
perechi de trăsături polare, personalitatea umană fiind diferit orientată:
– Spre afară, spre exterior: extravertiţi, înclinați către dinamismul vieții practice, către
circumstanțele externe, sunt sociabili, comunicativi şi uşor adaptabili, vioi şi expresivi;
– Spre propria sa interioritate subiectivă: introvertiții, se îndepărtează de obiecte pentru a se
concentra asupra psihicului propriu, de unde tendința de izolare, de închidere în sine;
– Persoanele la care aceste orientări nu sunt evidente, echilibrul lor fiind nota lor distinctivă
sunt: ambiverţi.
Heymans G. şi Wiersma E., după un studiu realizat pe mai multe persoane au conturat
una dintre cele mai răspândite şi cunoscute tipologii temperamentale după criterii psihologice.
Se pornește de la ideea că temperamentul se compune din:
 trei elemente fundamentale care formează scheletul temperamentului, profilul lui de
ansamblu:
 emotivitate – defineşte persoana mişcată, tulburată afectiv, care vibrează la
orice situaţie, la orice nimic, mai mult decât media semenilor;
 activism – caracterizează persoana pentru care acţiunea, efortul sunt totul,
acţionează din proprie iniţiativă;
 rezonanţă/ecoul – răsunetul impresiilor şi acţiunilor asupra psihicului se
manifestă diferit: fie în prezent, aici şi acum, evenimentele se consumă imdeiat
fără a lăsa vreo impresie, fie persoanele se orientează în trecut, sunt puternic
impresionabili;
 mai multe elemente complementare: lărgimea/îngustimea câmpului conştiinţei,
dominarea /supunerea, extraversia/introversia, tandreţea/insensibilitatea afectivă,
aviditatea/non-aviditatea care acordă temperamentului o notă particulară
diferenţiatoare.
Din combinarea celor 6 perechi de trăsături polare (emotiv-nonemotiv, activ-nonactiv,
primar-secundar), determină apariția a opt temperamente: nervos, sentimental, coleric sau
activ – exuberant, pasionat, sangvinic sau realist, flegmatic, amorf, apatic.
IV.Tipologiile psihofiziologice iau în considerare în clasificarea temperamentului după criterii
de ordin psihologic şi fiziologic. Pavlov I., încercând să realizeze o sinteză între subiectiv şi
50
obiectiv şi studiind tipul de activitate nervoasă superioară după trei însușiri: intensitate,
echilibru, mobilitate – a stabilit existența următoarelor tipuri:
o puternic, echilibrat, mobil (temperament sanguinic);
o puternic, echilibrat, inert (temperament flegmatic);
o puternic, neechilibrat excitabil (temperament coleric);
o slab (temperament melancolic).
În accepţiunea de astăzi:
Temperamentul sangvinic se caracterizează prin rapiditate în mişcări şi în vorbire, echilibru,
efervescenţă emoţională, bună dispoziţie, adaptabilitate. În situaţii limită, sangvinicul dă
dovadă de calm şi sânge rece. Fiind extrem de mobil, sangvinicul poate da dovadă uneori de o
oarecare superficialitate, o labilitate în fixarea scopurilor şi o mai redusă persistenţă în acţiuni
şi relaţii.
Temperamentul coleric se caracterizează excitabilitate, activism şi extraversiune. Reacţiile
sale afective sunt puternice, uneori greu de stăpânit şi se manifestă o tendinţă de trecere rapidă
de la o stare afectivă pozitivă la una negativă şi invers. Ritmul de muncă este alert dar în
salturi, cu perioade de maximă eficienţă şi perioade de blocaj, mai ales în cazul sarcinilor
monotone.
Temperamentul flegmatic se caracterizează echilibru şi perseverență în tot ce face. Activitatea
este superioară din punct de vedere al indicelui de calitate dar ritmul de lucru este lent, greoi.
Este foarte eficient în sarcinile monotone şi de finețe care presupun acuratețe în execuție, dar
cedează atunci când i se impune un ritm alert, iar solicitările se succed cu repeziciune. Deşi
introvertit şi închis în sine, flegmaticul poate dezvolta trăiri afective extrem de intense şi
persistente.
Temperamentul melancolic are un tonus scăzut şi posibilități energetice reduse. Este timid şi
inhibat, motiv pentru care manifestă o oarecare tendință de evitare a anturajului şi uneori chiar
dificultăţi de adaptare socială. Nu are încredere în forțele proprii, dar are un puternic
sentiment al datoriei şi exigenţe foarte mari față de propria persoană. Este capabil de
sentimente profunde dar nu are abilitatea de a le exprima.
V.Tipologii psihosociale
Au apărut ca urmare a raportării omului la mediul socio-cultural existenţial, la
sistemul valorilor. Allport G., Vernon şi Lindsey au distins şase tipuri umane diferenţiate între
ele prin atitudinea dominantă faţă de valori ( adevăr, utilitate, armonie, altruism, putere,
unitate):
– teroretic - orientat spre cunoaşterea obiectivă a realităţii, trăind doar pentru o idee;
51
– economic – dominat de dorinţa de a obţine maximum de randament, cu minimum de

effort;
– estetic – interes pentru viaţa sentimentală, subiectivă;
– social – dedicat binelui altuia;
– politic – aspiră spre conducere, totul devenind un mijloc pentru atingerea scopului;
– religios – orientat spre spiritualitatea elevată;
Horney G. clasifică temperamentul în funcţie de relaţiile interpersonale în:
- tipul complezent – orientat spre oameni;
- tipul agresiv – orientat împotriva omaneilor;
- tipul detaşat – care se îndepărtează de oameni.
VI.Tipologii psihopatologice
Pornesc de la criterii psihopatologice, vizând, în principal, destructurările
manifestărilor temperamentale. Khan E. descrie următoarele tipuri:
- nervoşii – fenomenologie nevrotiformă;
- sensibilii – impresionabili, cu sensibilitate infantilă;
- obsesivii – nesiguri, temători;
- explozivii – violenţi, primitivi în reacţii;
- hipertimicii – euforici, optimişti;
- depresivii – pesimişti, cu spirit critic exagerat;
- nestatornicii – înclinaţi spre schimbare;
- instabilii – oscilanţi;
- amoralii – lipsiţi de scrupule;
- impulsivii – neastâmpăraţi, dau frâu liber tensinţelor instinctuale;
- fantasticii – visători, trăiesc în reverie;
- bizarii – excentrici, cu surplus de originalitate.
 Caracterul, în sens larg este înțeles ca mod de a fi, profil moral al individului,
caracteristică distinctă ce se manifestă concret în comportament. În sens restrâns, ne vom
referi la acea structură psihică individuală, pe baza căreia se reflectă sistemul de valori în
relația subiectului cu lumea.
Elementele esențiale și specifice caracterului sunt:
 Atitudinea reunește elementele cognitive, afective și volitive pe care se fundamentează
orientarea electivă, adaptările și autoreglările de tip preferențial în raport cu sine, cu ceilalți,
cu diverse activități, etc.;
52
 Trăsătura. Golu M., [8] definește trăsăturile caracteriale drept ,,structuri psihice
interne, care conferă constanţă modului de comportare a unui individ în situații sociale
semnificative pentru el” [8, p. 800]. Nu orice trăsătură comportamentală poate fi şi o trăsătură
caracterială.
Caracterul reprezintă o latură a personalității ce se dobândește într-o mare măsură,
aspect ce presupune existența unor predispoziții majore pentru educare și instruire. În
formarea unui caracter dezirabil din punct de vedere sportiv trebuie să intervină cel puțin
următorii determinanți:
 Sportivii de performanță cu o anumită notorietate – ca și modele autentice de urmat;
 Organizarea, desfășurarea și conducerea antrenamentelor specifice într-o manieră
profesionistă, într-un cadru bazat pe respect, seriozitate, perseverență, meritocrație,
autocontrol, etc.;
 Prin însăși practicarea respectivului sport și înțelegerea condițiilor ce presupun acest
fapt.
 Aptitudinea este în general înțeleasă ca un sistem operațional cu ajutorul căreia
individul are capacitatea de a obține rezultate relevante, peste nivelul mediu în cadrul
activității prestate.
Este important de menționat că o însușire psihică pentru a putea fi aptitudine trebuie să
satisfacă o serie de cerințe:
-să fie individuală;
-să asigure efectiv finalitatea activității;
-să contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activității;
-să dispună de un mare grad de operaționalitate şi eficiență.
Forma calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul, iar
forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul.
Aptitudinile sportive intră în categoria aptitudinilor speciale.
 Inteligența este o aptitudine generală complexă ce se obiectivează ca o calitate a
întregii activități mintale şi are următoarele caracteristici esențiale:
- capacitatea ei de a soluționa situațiile noi (cele vechi sunt rezolvate cu ajutorul
obișnuințelor şi a deprinderilor);
- suplețea, rapiditatea, flexibilitatea, mobilitatea;
- adaptabilitatea adecvată şi eficiență în diverse acțiuni;
În etapa actuală, în psihologie se discută despre inteligența multiplă. Gardner a
identificat şapte tipuri: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, kinestezică
53
(motrică), interpersonală, intrapersonală. Aceste forme de inteligență variază de la un individ

la altul, de la o cultură la alta şi sunt localizate cortical diferit. Deşi este o latură a
personalităţii, ea intră în interacţiune nu doar cu fiecare dintre celelalte părţi sau laturi ale
acesteia, ci şi cu întregul care este însăși personalitatea.
Inteligența este motorul evoluției, generale şi individuale, ce apare în situațiile vitale ce
presupun subordonarea ei unei duble necesități: de a evita ce este vătămător şi de a reține ceea
ce este bun.
 Creativitatea, într-o accepțiune extinsă, constituie un fenomen general uman, forma
cea mai înaltă a activității umane, iar în sens restrâns, din perspectiva psihologică aceasta
apare cu patru semnificații importante ca și produs cu următoarele caracteristici:
a) noutate şi originalitate;
b) valoare;
c) utilitate socială;
d) aplicabilitate universală.
Dintre toate acestea, noutatea a suscitat cele mai multe controverse, luată fiind în
considerare ca noutate pentru subiect a produsului creator sau ca noutatea produsului pentru
societate.
Taylor I. a descris trecerea produsului creator din planul subiectiv (nou doar pentru
subiect) în planul obiectiv (nou pentru societate) distingând cinci planuri ale creativității prin
modul de raportare la atributul noutății:
I.expresiv
II.productiv noul este corelat cu experiența de viață
III.inventiv
IV.inovator referirea se face la universul de semnificații ale unei
V.emergent culturi, creativitatea individuală fiind nulă în raport cu
tradiţia culturală, fiind totuși fundamentul celei sociale;
Modele de personalitate sportivă [13]:

Având ca şi criteriu trăsăturile de personalitate, se pot desprinde patru mari modele şi
anume:
► Personalitate analitică (planificatorul) – foarte atent la detalii, abordează competiţia

raţional, logic căutând punctele vulnerabile ale adversarilor. Limitele rezidă din tema de a
încerca lucruri noi şi sunt analizate în mod excesiv propriile execuţii.
54
► Personalitatea de tip showman – dornic să fie în centrul atenţiei și să aibă admiratori, este
volubil, defectele constând în lipsa focalizării atenţiei pe aspectele importante ale întrecerii
sportive.
► Personalitate dominantă – mereu în acțiune, dornic să conducă, este animat de o intensă
dorinţă de a obţine succesul, uneori devine agresiv. Punctul slab constă în incapacitatea de a
asculta şi opiniile celorlalţi.
► Personalitate conciliatoare - interacţionează eficient cu membrii grupului, adept al
consensului, având ca defecte excesul de amabilitate şi de acordare a priorităţii relaţiilor
personale în detrimentul obţinerii victoriei.
1. Planificatorul (analiticul)
Limbajul trupului: solitar, puțin interesat de grupuri;
Antrenament: sistematic, organizat, harnic. Preocupat să analizeze dintr-o perspectivă
științifică procedeele tehnice, pe care le consolidează și perfecționează;
Comunicare: înclinat spre detalii, reținut în a lăuda pe alții, nu începe conversații;
Motivare: focusat spre atingerea obiectivelor propuse;
Planificare: raţional şi deductiv, dorește să înțeleagă motivele și cauzele, preocupat să
analizeze în detaliu planul tactic sub toate aspectele;
Interacțiunea cu acest model de personalitate trebuie concepută de către antrenor pe
punctele sale forte, prin orientare către sarcini și strategii de joc. Până şi un sportiv începător
de acest tip va performa cu un plan de bază concret de genul: exemplu (pentru jocul de
handbal) în a încerca de a arunca la poartă la nivelul picioarelor portarului – considerând că
acolo este acesta vulnerabil.
Deși este atractivă tendința acestui model de sportiv de a se implica total în tot ceea ce
face, el poate derapa spre direcții greșite şi trebuie susținut să perceapă corect realitatea. Un
neajuns este acela că nivelul calitativ al execuțiilor motrice acestui tip de sportiv scad din
eficiență ca urmare a concentrării exagerate asupra propriei persoane. Parte importantă din
timp este utilizat pentru a analiza succesiunea fazelor de realizare a unor procedee tehnice sau
combinații tactice - mai mult decât pe focusarea spre reușită şi pe o strategie care să ducă la
victorie.
Pentru a scăpa de tendințele perfecționiste perturbatoare (nici ceea ce este bun nu este
suficient de bun) este important ca antrenorul să îi traseze sarcini ce vor în continuă
55
schimbare, toate acestea cu scopul de a-l menține mereu concentrat. În acest context, este
esențial ca să fie încurajat să managerieze şi aspectele generale din pregătire şi competiţie. De
asemenea, menținerea unui nivel crescut al concentrării se poate efectua cu ajutorul
încurajărilor și a laudelor.
2. Showmanul
Limbajul trupului: expresiv, reactiv;
Antrenament: angrenare greoaie în antrenamentele de durată, neinteresat de amănunte.
Jucătorul este predispus să vorbească prea mult sau să irosească timpul;
Comunicare: abilități deosebite în acest sens, tendință de exagerare, sociabil, vorbește
fără să se gândească la consecințe;
Motivare: interacțiunea cu ceilalți constituie sursa de energie;
Planificare: nu este un adept al elaborării de planuri, acceptă activitatea propriu-zisă.
Este mai relevant contextul general, se preferă executarea unor variante de procedee tehnice
noi în detrimentul aspectelor de amănunt.
Reacțiile lui vor fi mai eficiente în condițiile în care se va interacționa mai mult cu
showmanul, menținându-l în centru atenției. Punctele lui tari obiectivate în abilitatea de
socializare şi predilecția spre divertisment, fac ca prezența acestuia să determine o ambianță
plăcută în cadrul antrenamentelor, cu efecte pozitive pentru el şi pentru coechipieri.
Cunoscând că acest model de personalitate este mai preocupat de spectacol și mai
puțin spre respectarea anumitor sarcini de joc, precum și tendința sa de a atrage atenția sau de
amuza spectatorii, este de dorit ca acest lucru să nu dăuneze performanței sportive. În acest
sens, trebuie ajutat să conștientizeze mai corect importanța unor competiții și a acțiunilor sale.
Astfel, ca posibilă strategie de trebuie susținut să se concentreze pe manifestarea unui regim
foarte serios de pregătire pentru a-şi forma deprinderi eficiente atât în comportament cât şi în
planul performanțial sportiv. Acest fapt îi va permite să elimine atitudinile negative şi de
nervozitate în momentele dificile ce caracterizează competițiile. Pentru spori capacitatea de
concentrare a showmanului este de dorit ameliorarea atenţiei pentru detalii, conștientizarea
punctelor tari, analiza obiectivă a prestațiilor adversarilor, operativitatea în momentele
adecvate ce asigură succesul.
3. Dominantul
Limbajul trupului: impunător și autocontrol;
Antrenament: preocupat de obiective;
56
Comunicare: îi ignoră pe ceilalți, nu este potrivit pentru munca în echipă, poate fi

exagerat în autoritate;
Motivare: hotărât, foarte direct cu celelalte persoane;
Planificare: eficient în a respecta un plan şi a gestiona timpul;
Pentru ca acest tip de personalitate să manifeste calitățile aferente trebuie aduse în
atenție obiectivele prestabilite ce trebuie atinse, care vor fi reexaminate periodic. Subiecții de
acest tip sunt puternici şi este necesar să li se asigure în frecvent noi provocări cu noi
solicitări. Ţinând cont că acest model de personalitate poate părea agresiv în raporturile cu cei
din jur, neinteresându-l opiniile altor persoane şi fiind obişnuit să i se facă pe plac, strategia
trebuie orientată către incapacitatea lor de a lucra în echipă. „Deşi dominanţii sunt
extraordinari în ceea ce priveşte automotivarea, relaţiile cu ceilalţi nu îi interesează prea mult.
De obicei au un minim de interacţiune socială, sunt supărători sau enervanţi şi nu suportă să
fie întrerupţi în timpul unei discuţii.’’ [13, p. 87]. Sunt momente când devin prea supăraţi şi
apar blocaje în comunicare (exemplu: după un meci sau probă pierdută).
Pentru a nu persista într-o greșeală, trebuie ajutați să-şi contureze mai corect și în
același timp să își consolideze sentimentul de apartenență la grup, altfel spus să capete
încredere în ceilalți și să ajungă să ceară și ajutor când se simte copleșit. În interacținuea cu
acest model de sportiv, antrenorul va trebui să-l capaciteze să renunțe volițional la
încăpățânare în condiții stresante. Determinarea fizică şi psihică, precum şi atitudinea rigidă îl
poate conduce la obținerea de multe victorii, dar şi să fie dedicat unui plan tactic nerealist și
lipsit de eficacitate.
4. Conciliatorul.
Limbajul trupului: prietenos şi dedicat;
Antrenament: perseverent și muncitor;
Comunicare: stimulează, este amabil, preocupat în mod real de părerile celorlalți,
coechipierii sunt întotdeauna pe primul plan, evită stările conflictuale, mesajul său este
construit ca să fie în acord total cu opiniile celor din jur;
Motivare: coechipier de nădejde, nu intenționează să iasă în evidență;
Planificare: meditativ, prompt şi creativ;
Este facil de a interacționa cu conciliatorul, motiv pentru care se poate întâmpla uneori
că acesta să fie ignorat în favoarea acelora care necesită o mai mare atenţie. Se poate
comunica mai uşor cu acesta în condițiile în care nu se pierde din vedere sensibilitatea lui şi
diferitele carențe ale interlocutorului – adversarului. Joacă frecvent rolul „sfătuitorul”, în acest
57
sens fiind de folos sugestiile sale în legătură cu programul de pregătire. Calitățile sale devin
cu adevărat importante cu precădere în sporturile de echipă.
Strategia de antrenament poate încuraja asertivitatea care îi determină creșterea stimei
de sine şi-l poate conduce la obținerea unor performanțe notabile.
Este important de precizat faptul că tipul acesta de sportiv poate fi adesea intimidat
deoarece se focusează frecvent și pe aspecte mai puțin relevante, are tendința de a exagera în
procesul de analiză a competițiilor și este vulnerabil la părerile și manifestările publicului.
Conciliatorii trebuie ajutați să înțeleagă că atunci când începe întrecerea, nici un factor
extern nu trebuie să-i mai influențeze. Este de dorit să reușească să nu rezoneze la intimidările
unui public ostil.
Astfel, demersul de a evidenția modele de personalitate dezvoltă capacitatea
antrenorului de a interacţiona eficient cu sportivii şi de a sublinia caracteristicile psihologice
ale întrecerii în general. Este esențial de precizat faptul că nu se regăsesc modele individuale
concrete ale vreunui tip în mod integral, ci mai degrabă combinații obiectivate global, dar cu
dominanță unuia.
U.6.4. Rezumat
Sistemul de personalitate este constituit multidimensional înglobând
temperamentul, caracterul, aptitudinea, inteligența şi creativitatea. Luând ca şi
criteriu trăsăturile de personalitate, se pot desprinde patru mari modele în sport:
► Personalitate analitică (planificatorul) – foarte atent la detalii, abordează
competiţia raţional, logic căutând punctele vulnerabile ale adversarilor.
► Personalitatea de tip showman – dornic să fie în centrul atenţiei, să aibă
admiratori este volubil, defectele constând în lipsa focalizării atenţiei pe
aspectele importante ale întrecerii sportive.
► Personalitate dominantă – pare neobosit, dornic să conducă, este animat de
o intensă dorinţă de a obţine succesul, uneori devine agresiv.
► Personalitate conciliatoare - interacționează eficient cu membrii grupului,
adept al consensului, având ca defecte excesul de amabilitate şi de acordare a
priorității relaţiilor personale în detrimentul obținerii victoriei.
58

1. Enumerați principalele caracteristici ale temperamentului coleric în
accepțiunea actuală.
2. Care sunt principalii determinați în formarea unui caracter dezirabil din
punct de vedere sportiv?
3. Enumerați principalele caracteristici ale tipului de personalitate sportivă
dominantă.
4. Ce este inteligența?
5. Care sunt caracteristicile creativității?
Cuprins
Unitate de învățare 7………………………………………………………………………..58
Pregătirea psihologică și psihopedagogică a sportivilor …
U.7.1. Introducere…………………………………………………………………………….58
U.7.3. Pregătirea psihologică și psihopedagogică a sportivilor ……………………………...59
U.7.4. Rezumat…………………………………………………………………………….....62
U.7.1. Introducere
Pregătirea psihologică şi psihopedagogică constituie o condiție
esențială în vederea obținerii unor performanțe sportive notabile în
etapa actuală. Presupune un timp îndelungat de formare şi reprezintă o
acțiune dirijată şi fixată cu anticipație.
59

- delimiteze conceptual pregătirea psihologică și pedagogică;
- clasifice metodele, tehnicile şi mijloacele pregătirii psihice;
- identifice principalele etape în pregătirea psihologică a sportivilor;
- descrie diferitele tehnici care se aplică în pregătirea psihică a sportivilor .
Durata medie de parcurgere a unității de învățare curente este de 3 ore.
U.7.3. Pregătirea psihologică și psihopedagogică a sportivilor
Pregătirea psihologică și pedagogică destinată sportivilor cuprinde acele metode și

mijloace specifice antrenamentului sportiv, ansamblul de acțiuni cu caracter psihologic și
educativ menite să le confere performerilor oportunitatea de a se manifesta la nivelul optimal
în cadrul antrenamentelor și competițiilor sportive.
În opinia autorului Epuran M., [7] pregătirea psihologică a sportivilor are mai multe
etape (trepte):
 Pregătirea psihică de bază vizează aspectele de ordin general care se impun în
dezvoltarea personalității sportivului în special din perspectiva acestuia ca membru al
societății. Este absolut necesar ca mai întâi, formarea individului să se realizeze pe
fundamentele unor atitudini corecte față ceilalți și față de responsabilitățile vieții
cotidiene obiectivate concret în: respect, punctualitate, implicare în activități,
modestie, perseverență, dorință de progres, etc. Pe acest fond de calități se dorește
formarea ulterioară a viitorului performer cu însușirile sportive optime;
 Pregătirea psihică specifică ramurii sau probei sportive constă în specializarea acelor
caracteristici care determină efectiv obținerea performanței. Astfel, în funcție de
disciplina sportivă, fiecare proces psihic va fi cu precădere dezvoltat ca să răspundă
corespunzător cerințelor specifice. Spre exemplu, percepția spațială este diferit
60
manifestă dacă analizăm comparativ jocul de handbal cu proba de 100m garduri din
atletism.
Pregătire psihică specifică pentru concurs
Pregătire psihică specifică ramurii sau probei

sportive
Pregătirea psihică de bază
Fig. 8. Treptele pregătirii psihologice a sportivilor
 Pregătirea psihică specifică pentru concurs este orientată bidirecțional spre pregătirea
generală pentru concurs și spre un anumit concurs. Participarea cu succes la o anumită
competiție se va realiza printr-o cultivare anterioară a unor conduite și atitudini
eficient însușite.
În literatura de specialitate sunt evidențiate mai multe categorii de tehnici și metode de
pregătire psihică [7, 9] . De menționat este faptul că toate acestea necesită un timp de
înțelegere pentru utilizarea lor eficientă, o durată optimă de aplicare, niște specialiști care să
monitorizeze și să evalueze obiectiv rezultatele obținute și să ghideze, restructureze, adapteze
(acolo unde este cazul) aceste «proceduri» la particularitățile individuale ale sportivilor.
Clasele de tehnici, metode și mijloace de pregătire psihică sunt următoarele:
 Psihopedagogice: explicația, demonstrația, conversația, prelegerea, povestirea, studiul
de caz, problematizarea, modelarea, etc.;
 De relaxare: antrenament autogen și psihoton, relaxare alfagenică, etc.;
 Somato-fiziologice: tehnici de respirație, streching, masaj, dietă;
 Sugestive: sugestia și autosugestia;
 De autoreglare: control al energiei, stresului, durerii, etc.;
 De vizualizare: imaginarea unor situații acționale, obiecte, metafore; etc;
 De conștientizare a corpului și perceptivă;
 De comunicare în grup: conducere, ascultare, joc de rol.
61
O abordare foarte interesantă în privința pregătirii mentale pentru concurs este

evidențiată de Bull S.J. şi colaboratorii săi [2]. Acești specialiști indică o un ansamblu de
momente şi tehnici combinate ce au următoarea succesiune:
a. Ciclul succesului vizează o corelație între viziunea (imaginea) individului față
de sine şi potențialitatea unei conduite în competiție predeterminată de această viziune.
Imaginea despre propria persoană poate fi pozitivă sau negativă, aceste două ipostaze
manifestându-se concret prin niște atitudini specifice similare. O atitudine corespunzătoare îl
va determina pe sportiv să participe la toate antrenamentele planificate, să aibă un stil de viață
adecvat necesităților sale performanţiale, cu alte cuvinte, pentru pregătirea eficientă a unei
competiții este necesar ca individul să-şi formeze o serie de deprinderi comportamentale care-
l vor conduce spre obținerea de rezultate sportive notabile. Toate conduitele trebuie orientate
astfel încât să devină niște obiective în sine, ce pot fi măsurate într-un fel anume şi să
ordoneze optimal viață școlară sau profesională, climatul familial şi bineînțeles componenta
sportivă;
b. Vizualizarea este înțeleasă ca o formă de antrenament mental ce completează
obligatoriu pregătirea specifică. În funcție de sportul practicat, performerul poate viziona
mental aidoma unui film, parți ale unor faze de joc, un procedeu tehnic sau proba integrală,
toate aceste execuții derulate la modul ideal. Această tehnică psihică contribuie major la
învățarea, consolidarea şi perfecționarea diferitelor structuri motrice, deoarece în momentele
de vizualizare creierul uman trimite impulsuri electrice la nivelul mușchilor angrenați în
respectivele mișcări, impulsuri similare cu cele care conduc efectiv la realizarea reală
(concretă) a actelor motrice, singura diferență fiind un nivel mai scăzut al intensității acestora;
c. Gestionarea nervozității precompetiționale. Metoda indicată este aceea a
autoinducerii într-o dispoziție numită zona de funcționare optimă. Aceasta „este starea în care
sportivii se simt bine şi concentrați. Ei au controlul asupra stării de nervozitate
precompeţională. Nu sunt nici prea mulțumiți de sine, nici exagerat de încrezători şi se
concentrează pe factorii – cheie ai tacticii” (p.150). Utilă pentru intrarea şi menținerea în
această stare optimă este tehnica respirației profunde. Unul dintre efectele pe care le are
folosirea cu succes a tehnicii amintite este scăderea tensiunii premergătoare concursului și
chiar din timpul desfășurării întrecerii sportive;
d. Concentrarea precompetițională scoate în evidență forța pe care gândurile
noastre și modul cum decodificăm diversele situații ne condiționează modalitățile de răspuns
la evenimentele și solicitările la care suntem supuși. Autorii menționați indică cea mai bună
soluție ca fiind focusarea pe proces prin intermediul unor obiective;
62
e. Planificarea succesului constă în elaborarea, învățarea și aplicarea unui plan

precompetițional considerat eficient pentru a-l conduce pe sportiv spre obținerea unor
rezultate deosebite. Acest demers face referire doar la variabilele ce pot fi controlate,
aspectele imprevizibile ce aparțin hazardului nu ar trebui să constituie o preocupare aparte, ci
mai degrabă trebuie luate ca atare și să nu reprezinte scuza perfectă pentru eventualele
nereușite sportive. În configurarea planului sunt descrise patru faze, cu precizarea că în cea
inițială sunt identificate punctele de plecare și de final, iar celelalte se continuă din etapa
prealabilă momentului de final spre momentele de început, adică dinspre prefinalitate spre
debut.
Un rol deosebit în acțiunea de formare a sportivilor pe această latură a pregătirii o
reprezintă motivația în sensul activării ei la nivelul optim – optimum motivațional. Acest
nivel este acela care asigură obținerea performanței, este dependent de particularitățile
individuale ale fiecărui performer precum și de dificultatea sarcinii ce trebuie rezolvată. În
altă ordine de idei, optimum motivațional putem spune că vizează raportarea corectă a
individului față de sarcină, în sensul perceperii corecte a gradului de complexitate, situație în
care este exclusă supramotivarea sau submotivarea.
Este important de menționat că pregătirea psihologică și pedagogică constituie un
proces complex, de lungă durată și poate reprezenta pentru unii antrenori o temă greu de
abordat atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Dificultatea poate fi generată de o
serie de factori:
 Insuficienta pregătire profesională a respectivilor practicieni pe problematica
menționată;
 Incapacitatea de a înțelege importanța factorului psihologic în sportul contemporan;
 Refuzul de a ieși din paradigme de tipul: «așa am performat eu, așa vor performa și
alții în viitor» sau «nu știe nimeni mai bine decât mine cum se ajunge la înalta
performanță sportivă»;
 Comunicare ineficientă în relația antrenor-sportiv, etc.
Desigur că accentul în ceea ce privește pregătirea psihologică și pedagogică trebuie să
fie orientat spre sportiv, însă performerul trebuie întâi inițiat, ajutat și susținut în această
direcție, iar precizările anterioare au scopul de a atrage atenția că este greu de crezut că un
antrenor cu diferite carențe pe această componentă să fie într-adevăr util în formarea viitorilor
performeri.
63
U.7.4. Rezumat
Pregătirea psihologică și psihopedagogică face referire la acele metode,
tehnici și mijloace ce se coagulează într-un ansamblu de acțiuni orientate spre
preparația psihică a sportivului pentru a se putea manifestă în mod optim în
cadrul pregătirii specifice și competiții. Există mai multe abordări în acest sens,
însă criteriul cel mai important este cel al eficienței, reușita fiind determinată
de o practică corectă, de lungă durată și adaptată la obiectivele și necesitățile
individuale ale fiecărui sportiv.

1. Care sunt treptele pregătirii psihologice destinate sportivilor?
2. Ce presupun metodele psihice de autoreglare?
3. La ce se referă vizualizarea în sportul de performanţă?
4. Ce presupune concentrarea precompetițională?
5. Ce înseamnă optim motivațional în sportul de performanță?
Bibliografie
1. Allport G. W., - Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1991, p. 8-68;
2. Bull S. J., coord. - Psihologia sportului. Ghid pentru optimizarea performanțelor,
Editura Trei, București, 2011, p. 138-165;
3. Cârstea G., - Teoria și metodica educației fizice și sportului. Pentru examenele de
definitivat și gradul didactic II, Editura AN-DA, București, 2000, p. 24-33;
4. Cosmovici A., - Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996, p. 154-166, 178-
180;
5. Dragnea A., - Teoria educației fizice și sportului. Ediția a doua (revăzută), Editura
Fest, București, 2002, p. 90-91, 124-135;
6. Epuran M., - Psihologia exercițiilor fizice, curs predat la Institutul de Cultură Fizică,
Litografia Învățământului, București, 1955, p. 143-148;
7. Epuran M., - Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, București, 1990, p.
114-127;
64
8. Golu M., - Fundamentele psihologiei, vol.I, edțiția a V-a, Editura Fundației România
de Mâine, București, 2007, p. 753-825;
9. Goran B. L., Mărășescu M., - Introducere în sociopsihologia sportului, Editura
Fundației România de Mâine, București, 2009, p. 9-15, 63-69;
10. Goran L., Bondrea M., Bănică L., - Psihologia sportului, Editura Fundației România
de Mâine, București, 2012, p. 78-86, 98-124;
11. Jude I.,- Psihologia educației fizice şi sportului (note de curs online), UMF, Târgu –
Mureş, 2010, p. 5-31;
12. Lieury A., - Manual de psihologie generală, Editura Antet XX Press, Filipeștii de
Târg, 1990, p. 12-35;
13. Moisescu P., - Influența personalității jucătorului de tenis asupra antrenamentului
sportiv, Sesiunea anuală de comunicări științifice cu participarea internațională, Facultatea de
Educație Fizică şi Sport din Brașov, 2004, p. 185-190;
14. Neacșu I., Ene M., - Educație și autoeducație în formarea personalității sportive,
Editura Sport-Turism, București, 1987, p. 24-28, 56-67;
15. Nicola I., - Pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, p.
19- 46, 195-207;
16. Niculescu C. Th., și colab. - Anatomia și fiziologia omului Compendiu, Editura Corint,
București, 2009, p. p. 216-253;
17. Popescu-Neveanu P., Zlate M., Crețu T., - Psihologie, Manual pentru clasa a X-a
școli normale și clasa a IX-a licee, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991, p. 52-
68, 75-94, 151-183.
18. Usaci D., - Psihologia sportului, curs ifr, Universitatea Transilvania Brașov, 2005,
p. 20-50;
19. Zlate M., - Fundamentele Psihologiei, Editura Pro humanitate, Bucureşti, p. 228-309;
20. http://definitionofsport.blogspot.ro/2005/04/sportul-obiective-si-functii.html, accesat
în 12.11.2015.
65

9 Psihopedagogie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

9 Psihopedagogie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dragoș Ioan TOHĂNEAN

PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI

Unitate de învățare 2…………………………………………………………………………13

Unitate de învățare 3………………………………………………………………………….20

Unitate de învățare 4………………………………………………………………………….27

Unitate de învățare 5…………………………………………………………………………37

Unitate de învățare 6…………………………………………………………………………45

Unitate de învățare 7…………………………………………………………………………58

În etapa actuală, procesul de învățământ se dorește a fi unul centrat pe elev, aspect ce

Acest curs îşi propune să răspundă unor astfel de cerințe pe componenta

Obiectivele generale ale acestui curs sunt:

- transmiterea de cunoștințe privind noțiunile psihopedagogice generale şi

La sfârșitul acestui curs studentul va fi capabil să:

Resurse şi mijloace de lucru

Parcurgerea cu succes a aspectelor teoretice din materialul prezentat,

Cursul consistă în șapte unități de învățare ce înglobează aspectele

Răspunsurile la întrebările aferente Testelelor de Autoevaluare sunt

Materialul de curs impune rezolvarea obligatorii a unei o teme de

Durata medie de studiu individual

Parcurgerea parții teoretice precum şi rezolvarea testelor de

Evaluări pe parcurs şi evaluarea finală

Evaluarea pe parcurs este reprezentată de tema de control care

Evaluarea finală va avea loc în perioada de sesiune, constă într-un

U.1.2. Competențele unității de învățare

Parcurgerea unităţilor de învăţare presupune atât familiarizarea cu

U.1.3. Obiectul psihopedagogia educației fizice şi sportului

Psihopedagogia educației fizice şi sportului constituie o nişă interdisciplinară ce s-a

şi priceperilor motrice, stimularea practicării independente a exercițiilor fizice, cultivarea

teoretică, organizatorică şi psihologică) şi realizarea selecției tinerilor talentați din

U.1.5. TEST DE AUTOEVALUARE

3. Explicați cum se obiectivează legătura dintre psihologie și pedagogie.

4. Enumerați direcțiile de bază spre care este organizat și orientat

5. În ce constă etapa concepției bazate pe personalitate?

Folosiți drept sursă directă de răspuns paragraful U.1.3. .

U.2.2. Competențele unității de învățare

Parcurgerea unităţilor de învăţare presupune atât familiarizarea cu

U.2.3. Educația fizică-obiect de studiu al psihopedagogiei

Educația fizică reprezintă în esență o componentă a EDUCAȚIEI, motiv pentru care se

Fig.1. Formele de realizare a educație fizice

desfășurate în timpul liber

Fig. 2. Forme de organizare a educație fizice în funcție de locul de desfășurare

profesor să fie dublată de satisfacția elevilor concret exprimată în dinamism, spirit de

Fig. 3. Condiții psihologice pentru o bună conducere a lecției EFS

 Potențarea situațiilor de învățare specifice care să dezvolte o serie de calități morale

cu un plan de învățământ, o programă, cu un orar, presupune utilizarea unor

U.2.5. TEST DE AUTOEVALUARE

2. Precizați care sunt principalele direcții spre care este orientat

3. Descrieți principalele aspecte de ordin psihologic specifice părții

4. Care sunt formele de realizare a educației fizice?

5. Care sunt direcțiile care ar trebui optimizate pentru a reduce

Folosiți drept sursă directă de răspuns paragraful U.2.3.

U.3.2. Competențele unității de învățare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare curente este de 2 ore.

U.3.3.Funcțiile formative ale psihopedagogiei și ale activităților sportive

având însă un caracter permanent la scara societății şi a fiecărei personalități umane

- funcția emulativă face referire concretă la dezvoltarea spiritului de competiție pentru

Fig.4. Prezentare comparative a funcțiilor educației generale, educație fizice și sportului

O înțelegere mai bună a tuturor funcțiilor activităților sportive prezentate anterior, se

Obiective generale ale educației fizice Obiective generale ale sportului de

fiecare dintre acestea în planul individual, respectiv în planul social, cultural şi

U.3.5. TEST DE AUTOEVALUARE

Folosiţi drept sursă directă de răspuns paragrafele U.3.3 şi U.3.4

U.4.2. Competențele unității de învățare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare curente este de 2 ore.