Planificare Teritorială, Geografie Socială, Sem.I.

, 2020-2021
©Conf.univ. dr. Mariana NAE

C8. Segregarea socio-spațială

Definiții. Context.

În sensul larg, segregarea reprezintă o politică de distanţare a unei populaţii care

formează un grup religios sau rasial, prin care legislaţia în cauză izolează aceste grupuri
în cartierele unor oraşe (segregare spaţială), fiind afectaţi de discriminări de natură
politică, juridică sau economică (segregare socială).

De regulă, în cadrul oraşelor, segregarea socială, care se manifestă din ce în mai puţin
prin semne exterioare, este dublată adesea de o segregare spaţială. Se distinge astfel o
segregare voită (care tinde să formeze “ghetourile persoanelor bogate”, uneori şi ghetouri
formate din raţiuni etnice.
Definiții. Context.

Definiție (Dicționarul Petit Larousse, 2005):

- acțiune de separare a persoanelor cu origini, obiceiuri și religii diferite, în cadrul
aceleiași țări, în cadrul unei comunități.
La origine, termenul era folosit în domeniul creșterii animalelor, atunci când un animal
trebuia să fie îndepărtat de restul turmei, din rațiuni de boală sau alte cauze.

Termenul de « segregare rezidențială » nu are acelaşi înţeles la nivel european şi

american. De exemplu, în Franța, termenul exprimă o distribuţie spațială a unei
populații, care nu are mijloace economice de a părăsi zona sau este respinsă de către alte
persoane (similar, cu regimul de apartheid din Africa de Sud).

În schimb, în S.U.A., termenul ar echivala cu "distribuția inegală a grupurilor de populație

într-un spațiu "(Iceland, Douzet, 2010). Prin urmare, ultima definiție este mult mai
cuprinzătoare şi are o conotație mai puțin negativă.
Studii și școli de cercetare

Studiile tradiţionale privind segregarea rezidenţială etnică se suprapun pe cele

americane. Bazându-se pe abordări deductive, situaţiile coabitărilor plurietnice
complexe ale unor mari oraşe au condus la apariţia unor lucrări descriptive privind
segregarea rezidenţială etnică. Astfel, cartierele negrilor care se confruntau cu
probleme de sărăcie au constituit obiectul numeroaselor studii. De exemplu,
remarcăm studiile cercetătorilor americani ai Universităţii din Chicago.

Cele mai cunoscute lucrări rămân cele ale lui Duncan & Duncan (1950) care se
înscriau în curentul Şcolii de la Chicago. Aceste lucrări se bazau pe calcul indicelului de
asemănare care viza înţelegerea mixităţii relative a diferitelor grupuri din interiorul
unui anumit perimetru geografic sau o regiune metropolitană.
Din punct de vedere epistemologic, studiile clasice de segregare etnică se înscriu în
paradigma comună a sociologiei şi geografiei urbane din America de Nord şi Europa.
În acest tip de demers, relevat în parte de abordări ale funcţionalismului,
interacţionismului şi pozitivismului, faptul social studiat ar fi rezultatul interacţiunii
indivizilor.
Studii și școli de cercetare
Segregarea, ca proces al diferenţierii şi ca marcator al schimbării sociale, va fi observabilă
şi măsurată empiric.

Cea mai mare parte a autorilor care au studiat segregarea rezidenţială etnică s-au
concentrat mai degrabă pe enunţarea diferenţelor dintre unităţile de observaţie decât pe
procesul de producţie, de reproducere, de construire sau reconstruire a acestui fenomen.

În sânul unei societăţi americane, care încerca mai bine să se definească, ideologia
asimilaţionistă de la începtul secolului XX a dat naştere la noţiunea de minorităţi rasiale,
făcând loc treptat la cea de grupuri etnice (Persons, 1987).

Este o perioadă în care “europenizarea” Americii coincide cu apariţia sentimentului

comunităţii naţionale americane. Dintr-o uniune federală, S.U.A. devin o naţiune.
Studii și școli de cercetare

Discursul oficial desemna o societate americană în cadrul căreia se găsea grupul WASP
(White Anglo-Saxon Protestant), iar marginile erau compuse din grupuri etnice diverse
provenite dintr-o imigrare de dată recentă. În acest context istoric, Şcoala de la Chicago se
va ocupa de studiile etnice.
Pentru sociologii nord-americani, segregarea rezidenţială reprezintă câmpul de cercetare
dezvoltat în anii 1920 în S.U.A., într-o vreme în care lumea afacerilor este angajată în
producţia intelectuală empirică în sociologie urbană.

Paradigma evoluţionistă este cunoscută, iar teoria creşterii urbane după modelul zonelor
concentrice este la ordinea zilei (teoria lui E. Burgess).

Influenţele Şcolii sociologice de la Chicago se vor face simţite în câmpul ştiinţelor sociale.
Economia urbană a oraşelor mari se transformă, mai ales cele care au cunoscut o
industrializare rapidă. În concurenţă cu acest fenomen, imigraţia internaţională este
accentuată, formată mai ales din populaţia provenită din Europa de Est şi Italia. În acelaşi
timp, migraţia internă a unei populaţii din sudul spre nordul S.U.A. creează noi condiţii de
cabitare interetnică în cadrul oraşelor în plină creştere urbană.
Segregarea rezidenţială

- Ideologie asimilaţionistă (S.U.A.)

- Apariţia Şcolii de la Chicago – studiile
entice (din anii 1920)
Indici matematici pentru a evalua și
Grupul WASP (White Anglo-Saxon compara distribuțiile populației într-o
Protestant) zonă metropolitană (Apparicio, 2000).
Grupurile marginale etnice

S.U.A. au cunoscut procese de segregare

accentuată, ca urmare unor politici publice
guvernamentale, pe mai multe niveluri, Înţeles diferit: SUA , Franţa.
pentru a izola populaţia de negri;

Population Research Center al Universităţii

din Chicago va contribui la dezvoltarea unei
sociologii a grupurilor etnice, utilizând
abordări/cercetări cantitative ale faptelor
observate.
Istoric al studiilor privind procesul de segregare

Mai târziu, cercetătorii de la centrul Population Research Center al Universităţii din

Chicago vor contribui prin abordări cantitative a faptelor observate la dezvoltarea
unei sociologii a grupurilor etnice.

În anii 1950, sociologii precum Duncan & Duncan (1955a, 1955b) au dezvoltat
tehnici de măsurare a concentrării sau dispersiei grupurilor etnice în cadrul
oraşului, elaborând diferite modele care sunt preluate în mod regulat în cercetarea
actuală (Massey & Denton, 1993, 1992, 1988; Polèse, Hamel & Bailly, 1978; Polèse &
Veltman, 1987; Veltman & Leblanc, 1987).
O bună parte din acest corpus teoretic serveşte ca bază pentru studiile de ecologie
factorială, că este vorba de sociologie, geografie sau studii urbane (Lebourdais &
Lefebvre, 1987; Renaud, Mayer & Lebeau, 1996).

Studiul segregării rezidențiale se bazează pe calcularea unor pe indici matematici

pentru a evalua și compara distribuțiile populației într-o zonă metropolitană
(Apparicio, 2000).
- Formula de „ipoteză zonală” (Ernest Burgess);
- Distribuire a populaţiei în funcţie de reşedinţă, venituri, profesie;
- Cauzalitatea acestei segregări : mobilitatea populaţiei, specifică marilor oraşe americane;
- Grupurile etnice dezvoltă şi menţin segregarea
- Conform Boal (1978), se cunosc trei forme: colonia, enclava şi ghetto-ul
(1978, op.cit. Social Geography, M. Pacione, eds.)

Tipuri de zone (arii sociale/etnice)

(cercetătorii Școlii de la Chicago)
 Tipuri de segregare

- Segregare rasială (discriminare în funcție de rasă) sau de discriminare socială

(discriminare în raport cu un grup social, o religie etc).
- Segregare rezidențială: termen folosit în sociologie și geografie, reprezentând
diferențele în repartiția spațială a grupurilor sociale.
- Separarea grupurilor sociale în cadrul oraşelor este observată în principal în
funcţie de locul de rezidenţă a acestor grupuri, mai rar după locurile pe care
aceştia le frecventează.
- Segregarea rezidenţială ia forme de organizare diferită.