Capitolul 3 Ecuaţiile Hamilton

CURS 7

3.2. Proprietăţile funcţiei Hamilton

În acest paragraf prezentăm câteva proprietăţi ale funcţiei Hamilton.

a) Derivata substanţială a funcţiei Hamilton Hq k , p k , t  (adică derivata în lungul

traiectoriei descrise de punctele materiale ale sistemului) este egală cu derivata sa parţială
în raport cu timpul.
Deoarece H  Hq k , p k , t  respectiv

Hq k , p k , t    p k q k  Lq k , q k , t  ,
k

H H H
dH   dq k   dp k  dt (3.23)
k q k k p k t

rezultă că derivata substanţială este:

dH H H H
 q k   p k  (3.24)
dt k dq k k pk t

Ţinând seama de ecuaţiile canonice

H
q k 
p k
H
p k  
q k
rezultă:

dH H H
  p k q k   q k p k   (3.25)
dt k k t t
adică ceea ce trebuie să demonstrăm.

1
Mecanică analitică şi aplicaţii

b) În cazul unui sistem de puncte materiale cu legături scleronome asupra căruia acţionează
forţe date, conservative, funcţia Hamilton este egală cu constanta energiei mecanice E a
sistemului şi este o integrală primă a ecuaţiilor canonice.
Demonstrarea acestei proprietăţi este o consecinţă a proprietăţii (a) şi a faptului că
hamiltonianul sistemului Hq k , p k  nu depinde explicit de timp. Astfel:

H dH
0  0  H  Hq k , p k   const.  E (3.26)
t dt

c) Orice coordonată ce nu este conţinută în hamiltonianul sistemului se numeşte

"coordonată ciclică", iar impulsul canonic conjugat cu coordonata respectivă este o
mărime constantă.
Considerăm că q i este coordonata ciclică.
Hamiltonianul are forma:

H  Hq1 ,...,q i1 , q i1 ,...,q h , p1 ,...,p h  (3.27)

Utilizând (3.13) obţinem pentru coordonata ciclică:

H dp
p i    0  i  0  p i  const. (3.28)
q i dt

2
 Capitolul 3 Ecuaţiile Hamilton

3.3. Parantezele Poisson

O problemă importantă legată de integrarea ecuaţiilor canonice a lui Hamilton este

cea a obţinerii integralelor prime ale mişcării.
Prin integrarea ecuaţiilor canonice date de relaţiile (3.12) şi (3.13) se obţin mărimile
q1, q 2 ,...,q h ; p1, p 2 ,...,p h în funcţie de timp şi de 2h constante arbitrare.
Aceste mărimi necunoscute apar în cadrul unor funcţii de forma:

f e q1 , q 2 ,...,q h ; p1 , p 2 ,...,p h , t   c e ; e  1,2,...,h (3.29)

care sunt chiar integralele prime ale ecuaţiei diferenţiale de ordin întâi (3.12) şi (3.13).

Se pune problema în ce condiţii o funcţie f e q k , p k , t  este o integrală primă a

mişcării, ştiind că f e q k , p k , t   c e .
Condiţia este ca derivata sa totală în raport cu timpul să fie egală cu zero, atunci
când se înlocuiesc q k şi p k cu soluţiile sistemului (3.12) şi (3.13):

df f  f f 
    q  p k   0 (3.30)
dt t k  q k p k 

Având în vedere ecuaţiile lui Hamilton, relaţia (3.30) devine:

df f  f H f H 
     0 (3.31)
dt t k  q k p k p k q k 

 f H f H 
Notând f , Hq:p  f , H      (3.32)
k q
 k kp p k q k 

expresia (3.31) devine:

df f
  f , H  0 (3.33)
dt t
unde f , H din relaţia (3.32) reprezintă paranteza Poisson relativă la funcţiile f şi H .

3
Mecanică analitică şi aplicaţii

f
Observăm că dacă f nu depinde explicit de timp:  0 şi deci funcţia f q k , p k  va fi o
t
constantă a mişcării numai dacă f , Hq:p  0 .

În general două funcţii f q k , p k  şi q k , p k  şi ansamblul variabilelor canonice

q k , p k  definesc paranteza Poisson-Jacobi:

 f  f  
f , q:p      ,
k  q k p k p k q k 
cu următoarele proprietăţi:

a) dacă f  const.  c şi respectiv   const.  c

c,   f , c  0 ;

b) intervertind funcţiile f şi  între ele, se schimbă semnul parantezei Poisson:

f ,   , f ;

c) f , 1  2   f , 1 f , 2 

d) f , 12   1f , 2  f , 12

e) f , 1 , 2   2 , f , 1  1 , 2 , f   0 numită şi identitatea lui Jacobi

f) derivata parţială în raport cu timpul este:


f ,    f ,   f ,  
t  t   t 

4
 Capitolul 3 Ecuaţiile Hamilton

g) ecuaţiile Hamilton pot fi scrise sub forma parantezelor Poisson dacă:

f  pk ; H
f  qk ; H
rezultând:

p k , H   H  p k ; q k , H  H
 q k
q k p k

 q k q e q k q e  q p q k
h) q k , q e        0 pentru că  0;  0.
i 
 iq p i p i p i p i p i

În mod analog p k , p e   0 , deoarece

 
q k , pe     q k  pe  q k  pe  
i  q i pi pi q i 

q k p e
     ki ei   ke ;
i q i p e i

1 dacă k  e
 ke   ,
0 dacă k  e

unde  ke este simbolul lui Kronecker.

Dacă un ansamblu q k  şi p k  respectă relaţiile de mai sus, atunci q k , p k  constituie un

ansamblu de variabile canonice.

Importanţa parantezelor Poisson constă în faptul că ele reprezintă un procedeu ce

poate fi util în obţinerea de noi integrale prime ale sistemului ecuaţiilor canonice.

5
Mecanică analitică şi aplicaţii

3.4. Teorema lui Poisson

Definind 1 q k , p k , t   C şi 2 q k , p k , t   C două integrale prime ale

1 2

ecuaţiilor de mişcare paranteza Poisson 1 , 2   c este de asemenea o integrală primă.

Demonstratie
Dacă 1 şi  2 sunt integrale prime, conform relaţiei (3.33) se poate scrie:

1 , H  1  0; 2 , H  2  0, (3.34)

t t

identitatea lui Jacobi aplicată funcţiilor H, 1 şi  2 definită prin:

H, 1 , 2   2 , H, 2   1 , 2 , H  0

devine

H,1 , 2    1 , 2   1 , 2   0

 t   t 

şi conform proprietăţii (f) rezultă identitatea:

1 , 2 , H   1 , 2   0 (3.35)

t

relaţie care demonstrează că paranteza 1 , 2   const.  c este o integrală primă a

mişcării.

În cazul legăturilor scleronome şi pentru un sistem conservativ de forţe exterioare,

ecuaţiile canonice admit ca integrală primă tocmai integrala energiei mecanice:
H  E. (3.36)

6
 Capitolul 3 Ecuaţiile Hamilton

Utilizând ecuaţiile canonice se demonstrează că:

dH H
 0 (3.37)
dt t

Presupunând că sistemul canonic a lui Hamilton admite o a doua integrală primă, C f :

1

f1 q1 ,...,q n ; p1 ,...,p n , t   Cf1

rezultă relaţia:

f1 , H  f1  0 (3.38)

t

Conform teoremei lui Poisson mărimea:

H, f1  C1 (3.39)

este o integrală primă.

Prin compararea celor două expresii se observă că derivatele:

f1  2f1  n f1
 C1;  C2 ; …;  Cn (3.40)
t t 2 t n

sunt, de asemenea, integrale prime ale ecuaţiilor de mişcare.

Observatie!
Dacă f1 nu conţine variabila t , aplicarea teoremei Poisson nu va conduce la o nouă integrală

primă, ci la identitatea simplă: f1 , H  0 .