Capitolul 7.

Oscilaţii

CURSUL 13

CAPITOLUL 7
Oscilaţii
7.2. Oscilaţii amortizate

Vom numi oscilaţii amortizate acele oscilaţii a căror energie descreşte în timp.
Fenomenul de amortizare al oscilaţiilor libere a unui sistem mecanic constă în disiparea
energetică sub acţiunea unor forţe de rezistenţă nepotenţiale.

Pentru forţe de rezistenţă deforma F   x

; unde   0 este coeficientul
generalizat al frecării ecuaţia de mişcare va fi:

mx  x  kx  0 (7.14)

sau

x  2x  02 x  0 (7.15)

unde

 este coeficientul de amortizare,
2m
k
02  este pulsaţia oscilaţiilor libere ale sistemului în absenţa frecării.
m

Cazul 1. Amortizare aperiodică.

În cazul în care   0 forma generală a soluţiei ecuaţiei (7.15) este:

x  C1e
   C e
    2  02 t 
 2  02 t
(7.16)
2

care, atunci când t   , descreşte asimptotic către poziţia de echilibru (fără oscilaţii), ceea
ce înseamnă că frecarea este destul de importantă.

1
Mecanică analitică şi aplicaţii

Cazul 2. Oscilții amortizate

Dacă   0 soluţia generală a ecuaţiei de mişcare poate fi scrisă:

x  a 0e t sin t  0 , (7.17)

unde
a 0 şi 0 sunt constante reale determinabile prin condiţiile iniţiale,

  02   2 este pulsaţia proprie a oscilaţiilor sistemului disipativ.

În acest caz, sistemul efectuează o mişcare oscilatorie amortizată, adică o oscilaţie armonică a

cărei amplitudine descreşte exponenţial a t   a 0 e

t
, descreşterea făcându-se în progresie
geometrică, figura 7.6.

Deoarece oscilaţiile amortizate nu sunt periodice, putem defini noţiunea de

“pseudoperioadă” ca intervalul de timp între două stări succesive ale sistemului, caracterizate
prin acelaşi sens de variaţie al elongaţiei:
2 2
Tp   . (7.18)
 2
0   2

a0
a 0 e t

O t

 a0
Figura 7.6.

2
 Capitolul 7. Oscilaţii

Dacă   0 amplitudinea este constantă în cursul unei perioade în timp ce energia

2t
mediată pe o perioadă descreşte cu e :

E  E 0e 2t (7.19)

Cazul 3. Mișcare aperiodică

Dacă   0 soluţia ecuaţiei diferenţiale (.15) este:

x  C1  C 2 e t (7.20)

reprezentând un caz de mişcare aperiodică ce şi-a pierdut caracterul oscilator.

3
Mecanică analitică şi aplicaţii

7.3. Oscilaţii forţate

Sunt oscilaţiile unui sistem supus acţiunii unui câmp exterior variabil.

1 2
Un astfel de sistem, în afară de energia potenţială proprie kx , posedă şi o energie
2
potenţială datorată acţiunii câmpului exterior U ce x, t  .

Deoarece oscilaţiile sunt mici, trebuie să impunem condiţia ca acest câmp să fie luat variabil
în spaţiu, ceea ce înseamnă că:

 U 
U ce x, t   U ce 0, t   x ce   (7.21)
 x  x 0

U ce
Deoarece U ce 0, t   f t  el se poate neglija în funcţia Lagrange, iar  x 0
x
este forţa exterioară periodică Ft  (numită şi forţă perturbatoare) ce acţionează asupra
sistemului aflat în poziţia de echilibru.

Se observă că:
1
U ce x, t    xFt   Ux, t   kx 2  xFt 
2
deci:

mx 2 k 2
L  x  xFt 
2 2
iar ecuaţia diferenţială a micilor oscilaţii forţate va fi

mx  kx  Ft  (7.22)

1
sau x  02 x  Ft  .
m

4
 Capitolul 7. Oscilaţii

Dacă se iau în considerare şi forţele de rezistenţă nepotenţiale, ecuaţia (7.22) capătă

forma:
1
x  2x  02 x  Ft  . (7.23)
m

În ambele cazuri, soluţia generală va fi suma dintre soluţia generală a ecuaţiilor

omogene x 0 (unde Ft   0 ) şi o soluţie particulară x p :

x  x0  xp
Conform paragrafului precedent:
pentru oscilaţiile libere ale sistemului
x 0  a cos0 t   pentru ecuaţia (7.22)

pentru oscilaţiile amortizate libere ale sistemului când lim x 0  0 .

t 

x 0  a 0e t sin t  0  pentru ecuaţia (7.23)

Să tratăm independent cele două cazuri:

a) Considerăm că forţa exterioară este o funcţie periodică de timp, de frecvenţă :

Ft   f 0 cost    (7.24)

iar

x p1  b cost   

f0
Înlocuind x p în ecuaţia (7.22) rezultă imediat că: b 
1

m 02   2  rezultând că soluţia
generală a ecuaţiei (7.22) are forma:
f0
x  a cos0 t   
m 2
0  2
cost   (7.25)

unde a şi  sunt determinabile din condiţiile iniţiale.

5
Mecanică analitică şi aplicaţii

Se observă că sub acţiunea forţei exterioare periodice, sistemul efectuează o mişcare

ce cuprinde două oscilaţii, una cu frecvenţa proprie 0 a sistemului şi alta cu frecvenţa  a

forţei exterioare.
În condiţii de rezonanţă, când frecvenţa forţei ce provoacă oscilaţiile sistemului
coincide cu frecvenţa proprie a sistemului, soluţia (7.25) îşi pierde aplicabilitatea.
Se impune deci, scrierea soluţiei (7.25) sub o formă convenabilă:

f0
x  a cos0 t   

m 02   2 cost    cos t  
0 (7.26)

În condiţii de rezonanţă (   0 ) sesizăm existenţa unei nedeterminări în termenul

doi din ecuaţia (7.26), nedeterminarea se poate ridica utilizând regula lui l’Hospital:

f0
x  a cos0 t    t sin 0 t    (7.27)
2m0

soluţie care demonstrează creşterea liniară cu timpul a amplitudinii oscilaţiilor în cazul

rezonanţei (atât timp cât oscilaţiile sunt mici).

b) Considerăm că forţa perturbatoare variază armonic

Ft   f 0 cost (7.28)

deci oscilaţiile forţate vor fi şi ele armonice având aceeaşi pulsaţie:

x  x p2  a cost    (7.29)

Am admis că după un anumit interval de timp de la începerea oscilaţiilor forţate

corespunzând unui regim tranzitoriu, putem neglija, soluţia dată de ecuaţia (7.23), x 0 , şi că

x  xp2 .

6
 Capitolul 7. Oscilaţii

În acest caz se obţine:

f0 2
a ; tg  
 
(7.30)
m 02 2
   4  2 2 02   2

Curbele reprezentând amplitudinea a şi unghiul de defazaj  în funcţie de  sunt date

în figura 7.7 :

a
1  0
 2  1

3   2

 4  3

5   4

0 0 


1  0
0 2  1
 3   2

2

0 0 

Figura 7.7.

f0 f
Dacă   0 , amplitudinea a  a s  2
 0 reprezintă deformarea statică a
m0 k
sistemului sub acţiunea unei forţe constante f 0 .

f0
Dacă   0 , amplitudinea va fi a  şi valoarea sa maximă a max
m 2
corespunde unei pulsaţii:


0  2  2 2 1/ 2
, 0    02   2
7
Mecanică analitică şi aplicaţii

şi are forma
f0
a max  . (7.31)
2m

Se observă că pentru a max   rezultă   0 . Acest tip de extrapolare nu este

corect, deoarece la creşterea amplitudinii oscilaţiile încetează a mai fi mici şi teoria nu mai
este aplicabilă. Urmărind figura 7.7 constatăm o creştere bruscă a amplitudinii oscilaţiilor
forţate ale sistemului, când pulsaţia forţei perturbatoare se apropie de  0 (pulsaţia de
rezonanţă).

Curbele de rezonanţă se netezesc la creşterea coeficientului de amortizare , iar

a max descreşte demonstrând o slăbire apreciabilă a fenomenelor de rezonanţă, ele dispărând
0
complet la   .
2
Este util ca pentru sistemele cu o slabă amortizare, calculele să ţină cont de
aproximaţia 0  0 .
Derivata energiei totale a sistemului mecanic de timp va fi:

dE
 2Fd  x f 0 cos t (7.32)
dt

 2
unde Fd  x este funcţia disipativ iar x f 0 cost este puterea sursei de energie
2
exterioară care condiţionează oscilaţiile forţate ale sistemului.
În natură, în general, energia sistemelor oscilante nu se conservă, sistemele pierd
continuu energie (de aceea le numim şi “disipativ”) iar amplitudinea oscilaţiilor scade
continuu datorită frecărilor.

8
 Capitolul 7. Oscilaţii

Aplicaţie
Dacă asupra unui punct material acţionează forţele:
Fel  kx
Fr  x (7.33)

Fext  f 0 sin t
care întreţin mişcarea oscilatorie, ecuaţia mişcării are forma:

F  Fel  Fr  Fext  mx  x  kx  f 0 sin t (7.34)

 k
notând:   ; 02  rezultă:
2m m

f0
x  2x  02 x  sin t . (7.35)
m

Soluţia generală este o combinaţie dintre soluţia generală a ecuaţiei omogene şi o

soluţie particulară: x  x 0  x p . Rezolvăm ecuaţia omogenă:

x  2x  02 x  0 (7.36)

2 2
a cărei ecuaţiei caracteristică este: r  2r  0  0 cu soluţiile

r1,2     2  02
2 2
În practică, cazul cel mai des întâlnit este cel pentru care   0 , astfel soluţiile
ecuaţiei caracteristice sunt imaginare:

r1    i; r2    i; 2  2  02 .

Soluţia generală a ecuaţiei omogene este:


x  e t C1eit  C2e it  (7.37)

9
Mecanică analitică şi aplicaţii

i
Utilizând relaţia lui Euler: e  cos  i sin  , soluţia poate fi scrisă sub forma:

x  e t A cos t  B sin t ; A  C1  C2 ; B  iC1  C2 

(7.38)
A
Dacă înlocuim în relaţia anterioară: tg0   se obţine:
B

A cos t  B sin t  Bsin t  tg0 cos t  

B
 sin t cos0  sin 0 cost   A 2  B2 sin t  0 
cos 0
Soluţia ecuaţiei omogene se scrie:

x e t a 0 sin t  0 , (7.39)

iar soluţia particulară are forma:

x p  a sin t    .
Derivând relaţia anterioară în raport cu timpul se obţine

x p  a cost    ; x p  a 2 sin t   .

Înlocuind xp, x p şi x p în relaţia (7.35) se obţine:

f0
 a 2 sin t     2a cost     02 a sin t     sin t 
m
f0
 sin t   cos  cost   sin  (7.40)
m

Prin ordonare în raport cu funcţiile sinus, respectiv cosinus relaţia (7.40) devine:

 f   f 
  a  0 a  0 cos   sin t      2a  0 sin   cost     0
2 2
 m   m 

10
 Capitolul 7. Oscilaţii

Se consideră cazurile:
f0
t    0  2a  cos 
m (7.41)
t   

2
  
f
a 02   2  0 cos 
m
şi împărţind cele două ecuaţii rezultă:
2
tg  . (7.42)
02   2

Însumând pătratele celor două ecuaţii obţinem:

2
4  a  2 2

a02  a 2

2

f 02
m2

de unde amplitudinea va fi egală cu :

f0
a (7.43)
m 02  
2 2 2
 4  2

Utilizând relaţiile (7.42) şi (7.43) soluţia generală a ecuaţiei (7.35) se scrie:

x  x 0  x p  a 0 e t sin t  0   a sin t    (7.44)

Prima parte reprezintă o mişcare oscilatorie amortizată (se observă că amplitudinea

acestei mişcării scade asimptotic spre zero când t   ) iar a doua parte o mişcare
armonică.
Deci, la o astfel de mişcare, în regim permanent, vibraţia proprie a sistemului se
anulează rămânând numai oscilaţia datorată forţei exterioare, care-şi “impune” frecvenţa
proprie de oscilaţie.

11
Mecanică analitică şi aplicaţii

da
Maximul amplitudinii a se obţine din condiţia:  0 , adică
d


22   02  2  0  (7.45)

şi, cum soluţia banală nu ne interesează, rezultă:

  02  2 2  0 (7.46)

care se numeşte pulsaţie de rezonanţă.

Astfel pentru amplitudinea maximă se obţine :

f0
a max  . (7.47)
2m 02   2

12