Studiu de caz: Opțiuni în viața politică

Odată cu instaurarea monarhiei constituționale, diferitele grupări politice s-au confruntat

în privința direcțiilor, a căilor şi ritmului de modernizare a României. Lupta pentru impunerea
propriilor idei a determinat unificarea acestor grupări politice şi constituirea celor două partide
politice: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator. Deși, societatea românească
cunoaște toate ideile politice europene, (liberale, conservatoare și socialiste), s-au înfiinţat doar
două partide. Ulterior, au mai activat și altele, însă fără mare influență: Partida Țărănească
(1882), Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România (1893). Constituirea partidelor
politice a reprezentat un factor de modernizare si stabilitate în România.
Partidul Național Liberal (P.N.L.) s-a constituit in 1875 si reprezenta interesele
burgheziei și a unor intelectuali. Cei mai importanți lideri au fost Ion C. Brătianu, Dimitru C.
Brătianu, C.A. Rosetti, Dimitrie Sturdza, Ion I.C. Brătianu. Ei sustineau *dezvoltarea economica
rapida a ţării, *încurajarea dezvoltării industriale, *întărirea autonomiei sau chiar obținerea
independenței prin orice mijloc chiar și prin cel militar, *continuarea reformelor. Lozinca
liberalilor era prin noi înșine, iar printre realizările notabile ale liberalilor în perioada în care au
fost la guvernare se numără: obținerea independenței României (1878), înființarea Băncii
Naționale (1880), proclamarea Regatului (1881), modificarea legii electorale (1884), legea
încurajării industriei (1887), legea învățământului (1898).
Partidul Conservator s-a constituit în 1880 si reprezenta interesele marilor moşieri.
Printre lideri menționăm Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Manolache Costache Epureanu, Gh.
Grigore Cantacuzino, Petre P. Carp. Ei sustineau *modernizarea treptată a României,
*menținerea marii proprietăți, dar modernizarea agriculturii, *obținerea independenței pe cale
diplomatică. Lozinca conservatorilor era pași mărunți, iar printre realizările notabile ale
conservatorilor în perioada în care au fost la guvernare se numără: legea tocmelilor agricole
(1872), înființarea jandarmeriei rurale (1893), legea minelor (1895), legea pentru încurajarea
industriei naționale (1912).
Aceste 2 partide au deținut puterea succesiv in a doua jumătate a secolului XIX, din anul 1895
legiferandu-se sistemul rotativei guvernamentale.
Atât partidele politice, cât și monarhia au jucat un rol important în modernizarea statului.
După obţinerea independenţei de stat a României, la 14/26 martie 1881 s-a proclamat Regatul.
Acest act va avea drept consecinţă întărirea stabilităţii interne și a poziţiei României în ansamblul
relaţiilor internaţionale. Prin „Pactul de familie” (1881), a fost confirmat ca moștenitor al
tronului României nepotul lui Carol I, Ferdinand de Hohenzollern. În 1884 a fost adoptat
proiectul de lege privind înfiinţarea Domeniilor Coroanei. Monarhia s-a dovedit a fi un factor
de echilibru în viaţa politică românească, regele Carol I fiind un adevărat arbitru al disputelor
dintre cele două partide care au alternate la guvernare.
Prin respectarea limitelor impuse de Constituţia din 1866, viaţa politică din România a
reprezentant un domeniu dinamic și plin de confruntări tumultoase.