10.

Ideologii si practici politice

După 1918, viața politică a cunoscut o accentuată dezvoltare democratică, fiind fundamentată pe
adoptarea votului universal din 1918 și adoptarea Constituției din 1923. Constituția din 1923 stabilea
drepturi și libertăți cetățenești, libertatea conștiinței, întrunirilor, presei, învățământului.

Principalul motiv care a dus la decăderea democrației a fost lipsa de experiență a electoratului,
ambițiile politice și gravitatea problemelor de rezolvat. Acestea au dus la deteriorarea mecanismelor
constituționale și concentrarea puterii în mâinile executivului și ale șefului statului.

Partidele politice

În sistemul politic din România, partidele au jucat un rol important.

După 1918, sistemul partidelor politice cunoaște modificării, dispar partide precum cel
Conservator, apar partide noi, Partidul Țărănesc sau Liga Poporului, se mențin partide Partidul Național
Liberal și au loc fuziuni între partide care rezultă în Partidul Național Țărănesc, se manifestă partide ale
minorităților, se constituie partide de extremă stângă (Partidul Comunist Român), sau de extremă dreaptă,
Garda de Fier.

Între 1918 și 1921, partidele politice ajung la apogeu. Unele s-au intitulat țărăniste sau agrare
pentru a atrage voturile cetățenilor din mediul rural, altele s-au intitulat naționaliste. Totuși, viața politică
a fost dominată de două partide, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc.

Liberalismul

Ideea de liberalism, reprezenta interesele burgheziei industriale și financiare unor meseriași și

intelectuali. Partidul Național Liberal a fost înființat în 1875 și se baza pe ideea de liberalism. În perioada
interbelică, la conducerea partidului au fost Ion Brătianu, Vintilă Brătianu, Ion Duca și Constantin
Brătianu.

Deviza partidului a fost “prin noi înșine”, iar această deviză nu trebuie înțeleasă ca o atitudine
exclusivistă de excluderea capitalului străin, ci ca o colaborare în condiții mai avantajoase ca până atunci.
Liberalii puneau în centrul societății individul. Teorie susținută până la primul război mondial.

După război au apărut schimbări în ideologia liberală, apărând neoliberalismul, care pune accent
pe intervenția statului, apreciând că interesul general era mai important decât cel individual. Această
concepție a fost susținută de Vintilă Brătianu și Ștefan Zeletin. Vitorul în concepția lui Ștefan Zeletin era
în industrializare și urbanizare.

Liberalii au accentuat rolul industriei și au întrevăzut o legătură între industrializare, modernizare

și consolidarea independenței politice.

Țărănismul

Reprezintă a doua ideologie importantă din România. A fost susținut de Constantin Stere, Virgil
Magiaru, Ion Mihalache, Gheorghe Zane. În 1918 se constituie Partidul Țărănesc, reprezentând interesele
lumii satelor.
 În 1926 are loc fuziunea cu Partidul Național Român din Transilvania, rezultând Partidul Național
Țărănesc. Conducerea a fost asigurată de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, iar deviza partidului era politica
porților deschise. Față de poziția pro-industrială susținută de PNL, care considera că problema agrară a
fost rezolvată prin reforma agrară, Partidul Țărănesc și apoi Partidul Național Țărănesc au pus accent pe
gospodăria țărănească și agricultură. Pornind de la concepția conform căreia România trebuia să fie un
stat predominant agrar, reprezentanții țărănismului nu negau dezvoltarea unor ramuri industriale, dar se
împotriveau restricției vamale susținută de liberali.

Țărăniștii considerau că România nu dispune de suficient capital necesar susținerii dezvoltării

economice și se dorea politica porților deschise în fața capitalului străin. Din punct de vedere politic,
Constantin Stere considera că România trebuia să fie stat țărănesc, deoarece poporul român este un popor
de țărani și munca țăranilor condiționează întreaga viață economică și socială.

Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberalii. Printre măsurile luate de liberale au fost:

- adoptarea Constituției din 1923

- legea privind controlul întreprinderilor de stat
- legea minelor
- legea energiei

Țărăniștii s-au aflat la guvernare între 1928-1931 și 1932-1933. Liberalii revin la putere în 1933 și
sunt preocupați de dezvoltarea industriei.

Însă, pe scena politică s-au manifestat și grupări de extremă dreaptă și stângă. Extrema dreaptă,
Corneliu Zelea Codreanu, desprins din Liga Apărării Național-Creștine, înființează în 1927 Legiunea
Arhanghelului Mihai, care în 1930 se transformă în Garda de Fier. Doctrina legionară se proclamă, înainte
de toate, creștină, idee susținută pentru a justifica atitudinea antisemită și condamnarea morală a
oamenilor politici acuzați pe lipsa credinței în Dumnezeu.

Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, promovând ura și intoleranța. Ei considerau că
democrația parlamentară este vinovată de unele rele. Cum ar fi: lipsa de moralitate, sărăcia populației și,
în special, acapararea avuției țării de către politicieni și evrei. Din punct de vedere al politicii externe,
susțineau apropierea de Italia și Germania.

În 1940, legionarii ajung la guvernare.

Extrema stângă, Partidul Comunist Român a fost înființat în 1921 și a aderat la proaspăta idee
apărută, numită comunism, Concepția comunistă considera că societatea capitalistă este învechită din
punct de vedere istoric și trebuia înlocuită prin revoluție. În 1924, Partidul Comunist Român instigă la
tulburări care contraveneau intereselor naționale, după participarea la evenimentele din sudul Basarabiei,
care urmăreau dezlipirea acestui teritoriu de România și alipirea lui Uniunii Sovietice.

Partidul Comunist este scos în afara legii. În 1944, după înlăturarea lui Antonescu, partidul
participă la guvernare cu sprijinul Armatei Roșii și treptat va prelua puterea.