INTRODUCERE

Tematica drepturilor omului în lumea contemporană constituie, fără îndoială, una din
temele cele mai larg abordate şi reprezintă fundamentul existenței și coexistenței umane.
Drepturile omului constituie nu doar o realitate, ci şi o finalitate a întregii activităţi
umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste.
De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală,
problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la universalitatea acestora, la
protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane
Tematica drepturilor omului a cunoscut o evoluţie progresivă, dobândind o deosebită
importanţă pe măsură ce acestea au evoluat de la responsabilitatea internă a statelor de a
proteja indivizii, la o obligaţie internaţională, consacrată printr-un număr tot mai mare de
convenţii internaţionale sau acorduri regionale.
Astăzi este admis și recunoscut că drepturile sunt universale. Drepturile omului au un
caracter general și universal, fiind recunoscute ca obiect de preocupare a tuturor statelor
lumii. Iar, universalitatea este unul dintre principiile constituţionale fundamentale referitoare
la recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Astfel, consider că tema universalitatea în drepturi merită a fi abordată și parcursă din
perspectiva importanței incontestabile pe care o prezintă, universalitatea fiind un principiu de
bază al drepturilor omului.
Așadar, în acest eseu voi contura noțiunea de drepturi ale omului, conceptul de
universalitatea, câteva aspecte generale privind universalitatea în drepturi, aici, făcând
referire la evoluţia universalității drepturilor omului pusă în evidenţă de documentele
internaţionale fundamentale.
De asemenea, voi aduce în atenție și câteva informații despre Instituțiile Naționale
pentru Apărarea Drepturilor Omului și Institutul Român pentru Drepturile Omului, deoarece
alături de universalitatea în drepturi și apărarea acestora reprezintă un subiect important.
 CONCEPTUL DE „DREPTURI ALE OMULUI”

Încă de la începuturile sale, comunitatea umană era privată ca o mare familie în care
toți membrii, cel puțin teoretic, aveau drepturi egale. Cu privire la drepturile ființei umane, nu
se poate spune că ar exista un anumit moment al apariției acestora, istoria ne arat însă că ele
izvorăsc din Antichitate, odată cu implementarea anumitor tradiții și cu apariția primelor
conflicte inter-umane.
Cristalizarea şi afirmarea conceptului de drepturi ale omului constituie rezultatul unui
îndelungat proces, în cursul căruia ideea respectului pentru drepturile omului şi-a găsit în
final consacrare, depăşind anumite concepţii, care se opuneau recunoaşterii egalităţii
oamenilor şi ideii de respect al drepturilor omului.
Drepturile omului – evocă drepturile (naturale) ale fiinţei umane, înzestrată cu raţiune
şi conştiinţă, drepturi inalienabile şi imprescriptibile. Ele reprezintă acele drepturi ale
indivizilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru
libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin
aceasta şi legi.1 Drepturile omului privesc toate ființele umane oriunde s-ar afla, indiferent de
rasă, sex, religie și orice alte trăsături care ar deosebi pe cei care compun marea familie
umană.
Autorul Dumitru Mazilu definește drepturile omului ca fiind ”acele prerogative
conferite de dreptul intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ, în
raporturile sale cu colectivitatea şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale
şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în
contextul economico-social, politic, cultural şi istoric, ale unei anumite societăţi.”
Problematica drepturilor şi libertăţilor ale omului şi cetăţeanului este reglementată de
dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept
internaţional public.
Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al
drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile
tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor,
specifice unui anumit grup de oameni şi anume cetăţenii unui anumit stat.2
În cadrul internaţional, drepturile omului reprezintă un standard minim de drepturi pe

1
Mădălina Tomescu, Drepturile omului. Tendințe Și orientări contemporane, Editura Pro Universitaria,
București, 2013, pg 13.
2
Ibidem.

2
care orice stat este obligat faţă de comunitatea internațională prin tratatele pe care le încheie
să le asigure tuturor persoanelor aflate în spaţiul suveranităţii lor.3
În literatura de specialitate este unanim acceptat că drepturile omului sunt
caracterizate prin următoarele trăsături: drepturi universale, inalienabile, indivizibile,
interdependente şi interrelaţionate.

CONCEPTUL DE „UNIVERSALITATE ÎN DREPTURI ”

Universalitatea drepturilor omului este discutată în mod sistematic, în termenii

legitimității drepturilor omului, încă din secolul al XVII-lea, în contextul filosofiei drepturilor
naturale. Exponenții drepturilor naturale ale omului spre exemplu, Thomas Hobbes, Hugo
Grotius, John Locke, Jean-Jacques Rousseau – argumentau legitimitatea și imprescribilitatea
drepturilor omului, precum și, în diverse modalități și perspective, prezervarea lor în
întregime în cadrul construcțiilor politice artificiale.4
Filozofi ca Thomas Paine, John Stuart Mill şi GWF Hegel au extins conceptul de
universalitate în ceea ce priveşte drepturile omului – drepturile omului se aplică tuturor
fiinţelor umane indiferent de caracteristici secundare (sex, etnie, naţionalitate etc.).
Astăzi este admis și recunoscut că drepturile și libertățile sunt universale și
indivizibile.
Declarația Universală a Drepturilor Omului este documentul juridic internațional în
cadrul căruia se regăsesc principiile de bază ale drepturilor omului: universalitatea,
indivizibilitatea, imprescriptibilitatea și interdependența.
Drepturile omului au fost recunoscute de către dreptul internațional ca fiind unul
dintre principiile care stau la baza relațiilor internaționale. Astfel, a fost consacrat principiul
respectării universale și efective a drepturilor omului, respectiv principiul universalității
drepturilor omului.5
Universalitatea presupune că tuturor ființelor umane le sunt recunoscute aceleași
drepturi, fără nicio discriminare și fără niciun privilegiu, indiferent de naționalitate sau de
locul de rezidență.6

3
Marcela Domuța, Drepturile omului – note de curs, Universitatea Babeș-Bolay, Cluj – Napoca, 2004, pg 10.
4
Henrieta Anișoara Șerban, Universalitatea drepturilor ca fundament pentru democrație, Editura Universul
Juridic, 2014, pg 218.
5
Isabela Stancea, Drepturile omului în documente ale Organizației Națiunilor Unite [online], disponobil la
https://revista.irdo.ro/pdf/2014 , accesat în data de 23.01.2023, ora 11:14.

3
 Și Constituţia României prevede în art. 15 alin. (1) că „Cetăţenii beneficiază de
drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile
prevăzute de acestea”.
Universalitatea drepturilor şi libertăţilor se referă atât la sfera propriu-zisă a
drepturilor cât şi la titularii acestora. Sub primul aspect ea exprimă vocaţia omului, a
cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale fiecărei ţări, pentru toate drepturile şi
libertăţile. Sub cel de al doilea aspect, universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat
se pot bucura de aceste drepturi şi libertăţi.7
Așadar, universalitatea reprezintă unul dintre principiile generale aplicabile
drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale. Acest principiu se referă la două
aspecte: sfera drepturilor, libertăților și îndatoririlor și titularii acestora.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, universalitatea are în vedere faptul că
cetățenii beneficiază de toate drepturile și libertățile prevăzute în Constituție și legi și sunt
ținuți de toate îndatoririle înscrise în aceste texte.
Din punct de vedere al titularilor, universalitatea presupune că toți cetățenii să
beneficieze de drepturile și libertățile prevăzute în Constituție și legi și să fie ținuți de
îndatoririle înscrise în acestea.
Universalitatea astfel cum este concepută prin art. 15 din Constituție priveşte
drepturile, libertăţile şi îndatoririle fără deosebire de faptul reglementării lor prin chiar textul
Constituţiei sau prin alte legi.
Constituţia răspunde practic exigenţelor formulate în preambulurile celor două pacte
privitoare la drepturile omului (Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice) 8.
În aceste pacte, pornind de la constatarea că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor
membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul
libertăţii, justiţiei şi păcii în lume, se recunoaşte că aceste drepturi decurg din demnitatea
persoanei umane şi se impune statelor obligaţia de a promova respectul universal şi efectiv al
drepturilor şi libertăţilor omului.9

6
Isabela Stancea, Drepturile omului în documente ale Organizației Națiunilor Unite [online], disponobil la
https://revista.irdo.ro/pdf/2014 , accesat în data de 23.01.2023, ora 11:14.
7
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Drepturile, libertățile și îndatoririle constituționale (partea I), Editura Institutul
Român pentru Drepturile omului, 1992, București, pg 23.
8
Isabela Stancea, Drepturile omului în documente ale Organizației Națiunilor Unite [online], disponobil la
https://revista.irdo.ro/pdf/2014 , accesat în data de 23.01.2023, ora 11:23.
9
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Drepturile, libertățile și îndatoririle constituționale (partea I), Editura Institutul
Român pentru Drepturile omului, 1992, București, pg 23.

4
 Așadar, universalitatea presupune că fiecare persoană se bucură de drepturile omului
indiferent unde se află, deoarece aceste drepturi aparțin ființei umane de la naștere și ele sunt
inalienabile și inerente.

UNIVERSALITATEA ÎN DREPTURI – ASPECTE GENERALE

Evoluţia universalității drepturilor omului este pusă în evidenţă de documentele

internaţionale fundamentale, care au cunoscut o dezvoltare continuă şi extinderea asupra unor
aspecte nereglementate iniţial, în scopul formulării unui set de standarde, minime şi
obligatoriu recunoscute internaţional, referitoare la egalitatea de tratament pentru toţi.
Cu titlu de exemplu menționăm unele dintre instrumentele juridice internaţionale cele
mai importante. Un moment semnificativ în acest sens a fost adoptarea în 1945 a Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului la 10 decembrie
1948, precum şi a Convenţiei privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
la 4 noiembrie 1950, documente care au surprins o trăsătură definitorie a drepturilor omului,
şi anume universalitatea.10
Aceste drepturi privesc toate fiinţele umane, oriunde s-ar afla, indiferent de
naţionalitate, sex, rasă sau origine etnică, poziţie socială, religie sau credinţă, dizabilităţi,
vârstă sau orientare sexuală.
De asemenea, acestea valori sunt universal recunoscute, semnificativ fiind în acest
sens faptul că trei sferturi din statele lumii au acceptat să implementeze obligaţiile acordurilor
internaţionale şi au devenit parte la Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este apreciată ca marcând începutul unei
noi etape în domeniul drepturilor omului. Este primul document internaţional cu vocaţie de
universalitate în acest domeniu, urmărind deci, stabilirea unei concepţii unitare a comunităţii
internaţionale despre drepturile şi libertăţile omului.11
În aceeaşi ordine de idei, pornindu-se de la principiile enunţate în Carta Naţiunilor

10
Laura – Andreea Dumitrescu, Trecut și prezent în evoluția instrumentelor pentru protecția drepturilor omului,
[online] disponibil la http://www.codrm.eu/conferences/2010/08_Dumitrescu_Laura.pdf, accesat în data de
23.01.2023, ora 13:45.
11
Marian Mihăilă, Claudia Andrițoi, Drepturile omului şi strategii antidiscriminatorii, Editura Eftimie Murgu,
Reşiţa, 2009, pg 46.

5
 Unite, de la necesitatea recunoaşterii demnităţii inerente tuturor oamenilor şi a drepturilor
egale şi inalienabile care reprezintă însuşi fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii in lume,
sub egida ONU au fost adoptate la 16 decembrie 1966: Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale.
Prin urmare, în prinvința drepturilor omului se poate observa o evoluţie spectaculoasă,
mai ales, în ceea ce priveşte acceptarea unanimă a caracterului universal al acestora şi al
obligativităţii respectării lor, un domeniu aflat într-o dinamică permanentă. Principiul
universalității drepturilor omului este piatra de temelie a dreptului internațional al drepturilor
omului. Aceasta înseamna ca toți avem dreptul în egală măsură la drepturile noastre umane.

INSTITUȚIILE NAȚIONALE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI –

INSTITUTUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE OMULUI

Instituțiile Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului (INDO) reprezintă o parte

vitală a sistemului de protecție a drepturilor omului existent la nivelul unei țări. Prin eforturile
lor de sensibilizare, consiliere, monitorizare și responsabilizare a autorităților, aceste instituții
au un rol central în depășirea marilor provocări legate de drepturile omului din zilele noastre,
abordând atât preocupări persistente, precum cele referitoare la discriminare și inegalitate, cât
și chestiuni noi.12
INDO sunt organizații independente înființate de state pentru a promova și a proteja
drepturile omului în țările lor. Organizațiile îmbracă forme diferite – de exemplu, comisii
pentru drepturile omului, instituții ale mediatorului – și îndeplinesc de obicei mai multe
mandate.13
Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) este organism independent, cu
personalitate juridică, înfiinţat prin lege – Legea nr. 9/1991 și reprezintă prima instituţie
naţională pentru drepturile omului creată în România după 1989..
Institutul este membru al Reţelei Europene a Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile
Omului, al Asociaţiei Comisiilor Francofone de Drepturile Omului, al Institutului European

12
https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2020-strong-effective-nhris-summary_ro.pdf, accesat în
data de 24.01.2023, ora 14:04.
13
Ibidem.

6
de Drept de la Bruxelles şi al Institutului Internaţional de Drept de Expresie şi Inspiraţie
Franceze.14
Institutul Român pentru Drepturile Omului are un rol important și o contribuţie
evidentă la promovarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale prin activitatea de
formare, informare, cercetare şi consultanţă pe care a desfăşurat-o de-a lungul timpului.

CONCLUZII

Drepturile pe care le au oamenii în virtutea umanităţii lor – drepturile omului – par să

fie o iniţiativă modernă, dar nu este aşa, chiar din contră, iniţiative în acest sens au existat
încă din Antichitate.
Drepturile universale ne aparțin fiecaruia dintre noi, indiferent de naționalitate, sex,
etnie, culoare, religie, limbă sau orice alt statut. Acestea variază de la cele mai fundamentale,
dreptul la viață si până la cele precum dreptul la educatie, muncă, sănătate si libertate.
Declaratia Universală a Drepturilor Omului a fost primul act normativ care să
stabilească drepturile fundamentale ale omului să fie protejate în mod universal. Aceasta
continuă să fie baza tuturor drepturilor internaționale privind drepturile omului.
Actualmente, se poate observa o evoluţie spectaculoasă în privința drepturilor omului,
mai ales, în ceea ce priveşte acceptarea unanimă a caracterului universal al acestora şi al
obligativităţii respectării lor.
Consacrarea drepturile omului într-o multitudine de documente internaționale
promovează şi încurajează respectarea drepturilor omului.
De asemenea, documentele internaţionale referitoare la drepturile omului reprezintă
un răspuns la o problemă universală şi vizează noile democraţii la modul cel mai direct.
Consider că universalitatea în drepturi reprezintă o bază esențială a acestora care nu
trebuie să fie încălcată, aceste drepturi trebuie să fie apărate și promovate, fiecare dintre noi
trebuie să avem acces la aceste drepturi, să fim priviți și tratați în mod egal.

14
https://irdo.ro/istoric.php, accesat în data de 24.01.2023, ora 14:25.

7
 BIBLIOGRAFIE

I. Cărți. Tratate. Monografii.

1. Domuța Marcela, Drepturile omului – note de curs, Universitatea Babeș-Bolay, Cluj

– Napoca, 2004.
2. Mihăilă Marian, Andrițoi Claudia, Drepturile omului şi strategii antidiscriminatorii,
Editura Eftimie Murgu, Reşiţa, 2009.
3. Muraru Ioan, Iancu Gheorghe, Drepturile, libertățile și îndatoririle constituționale
(partea I), Editura Institutul Român pentru Drepturile omului, 1992, București.
4. Șerban Henrieta Anișoara, Universalitatea drepturilor ca fundament pentru
democrație, Editura Universul Juridic, 2014.
5. Tomescu Mădălina, Drepturile omului. Tendințe Și orientări contemporane, Editura
Pro Universitaria, București, 2013.

II. Legislație și culegeri de legislație

6. Constituția României modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției

României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 758/29 octombrie 2003.

III. Surse web

7. https://revista.irdo.ro/pdf/2014
8. http://www.codrm.eu/conferences/2010/08_Dumitrescu_Laura.pdf
9. https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2020-strong-effective-nhris-
summary_ro.pdf
10. https://irdo.ro/istoric.php