Caracterizare “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor in filozofie, nuvelist si poet. El pune capat
romanului traditional si ramane in literatura romana, in special, ca initiator al romanului modern. Astfel, scrie
romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” si il publica in 1930.
Personajul principal Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului de mediocritate și de lipsă de
moralitate. Atât sub aspect social, student la Filosofie, Ștefan Gheorghidiu este un intelectual care trăiește în
lumea ideilor, a cărților și care are impresia că este izolat de realitatea materială imediată. Insă tocmai această
realitate produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu
primește moștenirea de la unchiul Tache, cuplul trăiește in condiții modeste („era o gospodărie boemă"), dar
în armonie , iar apoi pătrunde în înalta societate bucureșteană. Când începe războiul, acest idealist se
inroleaza voluntar, ca sublocotenent.
Conștiință lucidă și problematizantă, Gheorghidiu aspiră la iubirea absolută, dar este dezamăgit de
realitate. Analitic și hipersensibil, analizează cu luciditate gesturile de afecțiune pe care Ela i le arată domnului
G., cu prilejul excursiei de la Odobești. Trăirea iubirii și a războiului are ca scop cunoașterea de sine: „Îmi
putusem permite atâtea gesturi până acum, pentru că aveam un motiv si o scuză: căutam o verificare și o
identificare a eului meu".
Consider că principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul, ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naștere iubirea lui pentru Ela: „Iubești întâi din milă,
din îndatorire, din e duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită"; dar, la o autoanaliză lucidă, naratorul
recunoaște că: „Incepusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine,
fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred ca acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri."
O primă secvență narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în
familie din casa bătrânului avar, Tache, care in cele din urmă hotărăște să-i lase cea mai mare parte din avere
lui Stefan. Astfel, de Sfântul Dumitru, Ela și Ștefan sunt invitați la masă la unchiul Tache, unde celălalt unchi,
Nae Gheorghidiu, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproșează atât lui Ștefan, cât
și tatălui mort, Corneliu, pe care în plus îl acuză că nu i-a lăsat nicio moștenire fiului. Ștefan, din orgoliu
personal, încearcă să-și apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei. În mod surprinzător, unchiul
Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și îi lasă acestuia din urmă cea mai însemnată
parte a averii. Moștenirea va genera numeroase discuții familiale, fiindcă atât Nae Gheorghidiu, cât și mama și
surorile lui Ștefan îi vor intenta proces pentru a obține o parte cât mai mare din avere. Atitudinea soției care se
implică cu îndârjire în discutiile despre bani îl surprinde în mod dureros: „Aș fi vrut-o mereu feminină,
deasupra discuțiilor acestea vulgare". Dezgustat, Ștefan cedează o parte din avere în favoarea familiei, dar se
simte tot mai izolat de lumea meschină și egoistă în mijlocul căreia trăiește, mai ales că își dă seama că nici
femeia iubită nu-l înțelege. Primirea moștenirii generează criza matrimonială, fiindcă se pare că Ela se lasă în
voia tentațiilor mondene și începe să-și compare soțul cu dansatorii din noul lor cerc de prieteni, în
dezavantajul lui Ștefan. Tot din orgoliu, el refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub
demnitatea lui de intelectual să-și schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al dansatorilor
mondeni apreciați de Ela.
Războiul constituie o altă secvență semnificativă pentru orgoliul protagonistului, care constată că
realitatea frontului nu corespunde imaginii despre eroism pe care și-o formase înaintea înrolării: „ Orgoliului
meu i se pune acum, de altfel, și o altă problemă.” Acesta nu poate dezerta. Din dorința de a trăi o experiență
existențială pe care o consideră definitorie pentru formarea lui ca om, dar și din orgoliu, Ștefan se înrolează
voluntar, deși ar fi putut să evite participarea la război, folosindu-se de averea sa, așa cum procedează Nae
Gheorghidiu sau soțul verișoarei sale, moșierul Iorgu. Imaginea razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic
inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, murdarie si mai ales
frica, spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind
inregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al autorului evidentiaza discutiile demagogice
din parlament privind pregatirea pentru razboi, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si
iresponsabilitatea acelor raspunzatori de soarta patriei. Frontul este de fapt, haos, dezordine, ceea ce creeaza
o imagine halucinanta de foc si de traznete.
Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu
principal este conflictul interior. Acesta se desfășoară în conștiința personajului-narator, Ștefan Gheorghidiu,
care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Principalul motiv al rupturii dintre cei doi
este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o disprețuiește. Așadar, conflictul interior se produce din
cauza diferentei dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare. Contradicțiile dintre lumea
utopică, pe care și-o construise intelectualul în plan interior, și datele realității exterioare (vulgare, meschine,
mercantile) produc frământări de conștiință, suferința incertitudinii, și sunt supuse introspecției și analizei
lucide. El crede că „Singura existență reală e aceea a conștiinței”.
Titlul, un element de structura relevant pentru tema si viziunea autorului despre lume, prezinta cele
doua teme principale ale romanulu, iubirea si razboiul, acestea constituind experientele fundamentale prin
care trece personajul principal: povestea de dragoste dintre el si Ela, iar mai apoi experienta razboiului. Cei doi
termeni, dragostea si razboiul, sunt prezenti in titlu sub forma unei antiteze care surprinde relatia tensionata
dintre el si Ela. De asemenea repetitia substantivului „noapte” sugereaza incertitudinea si nesiguranta
personajului principal in ceea ce priveste relatia sa de dragoste.
In concluzie, „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic modern,
reprezentativ pentru estetica autenticitatii si pentru o noua viziune, demitizata, asupra razboiului. Prin Stefan
Gheorghidiu, personajul-narator, scriitor impune in literatura romana o noua tipologie: intelectualul inadaptat,
ce aspira spre absolut.