Principiul mainii invizibile - de la egoism la cooperare sociala

Individul, in majoritatea timpului, actioneaza avand in vedere doar propriile interese. Promovarea interesului public nu este intentia sa. Deseori, in procesul de dobandire a nevoilor individuale, acesta, fara a fi macar constient promoveaza si interesele sociale. Teoria a fost dezvoltata de Adam Smith; conform acesteia fiecare participant la marketul competitiv e influentat de o mana invizibila in sensul promovarii unui sfarsit care nu este nici pe departe intentia lui. Pentru a intelege ce se ascunde in spatele mainii invizibile trebuie analizate o serie de factori fara de care economia nu ar exista: cerere, oferta, pret. Oferta reprezinta cantitatea dintr-un bun care este pusa spre vanzare de un agent economic, anticipand cererea pentru produs. Cererea este cantitatea dintr-un bun pe care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere. Cererea scade odata cu cresterea pretului. Actiunea mainii invizibile a pietei poate fi explicate prin preturile libere, care in mod abstract indeplinesc 3 functii: de semnalizare, de stimulare si de echilibrare. Functia de semnalizare este reprezentata de semnalul trimis furnizorilor de preturile crescute o data cu cresterea cererii cu privire la cresterea posibilitatilor de vanzare. Functia de stimulare apare cand modificarea preturilor e resimtita de cumparatori si furnizori, care reactioneaza la acesti stimuli. Eficienta pietei depinde de caracterul participantilor la piata. Astazi, ceva mult mai general se intelege prin principiul mainii invizibile. Factorii care constituie procesul nu au niciun element comun, procesul fiind descentralizat. Rezultatul real este de fapt un produs secundar. De asemenea, important este ca nimic nu e intentionat. Denumirea de invizibil vine tocmai din acest aspect al proceselor neintentionate. Atunci cand omul a incetat sa traiasca doar cautand sa isi procure direct bunurile necesare si sa realizeze importanta altor bunuri, care initial nu sunt bunuri de consum, devenind dupa ceva timp, cooperarea sociala a dobandit o complexitate remarcabila, generand dezvoltare numerica si culturala a societatii. Aparand cooperarea sociala, implicit au aparut si rezultate ale acesteia, spre exemplu drepturile sociale, acestea devenind cea mai puternica forma a cooperarii umane. Sunt multe cazurile in care realizarea intereselor proprii inseamna, de asemenea si reusita altui individ. Astfel spus, indivizii ajung sa coopereze dand nastere la societati, legi,

comert, moneda. Orice tip de organizare sociala are la baza colaborarea intre indivizi, indifferent de motivatia fiecaruia. Totodata, cand vine vorba despre cooperarea sociala, indispensabile sunt regulile de conduita, produsul interactiunii umane. Cooperarea sociala se poate realize avand in vedere asocierea voluntara a oamenilor acestia avand scopuri, reusite commune, interesul comun insemnand deseori maximizarea profitului ambelor parti. Exista si cooperarea in care indivizii depend unii de altii, acestia avand scopuri diferite, dar fiind interconditionati. In ceea ce priveste cooperarea sociala exista si dusmani ai acestuia. In contradictie cu egoismul initial enuntat al mainii invizibile violenta ofensiva este unul dintre ei. Avand ca scop reusita cooperarii, maximizarea profiturilor si intereselor individuale, trebuie sa renunte la multe din actiunile care semnifica punerea in valoare a altor oameni. Succesul oricarei forme de cooperare sociala consta in capacitatea de a elimina orice forma a violentei ofensive. Uneori principiul creeaza impresia ca fortele economice sunt singurele care actioneaza si ghideaza directia societatii. Trecand prin teoriile mainii invizibile tindem sa credem ca nu sunt singurele, dar se afla, indubitabil, printre primele forte care actioneaza asupra societatii.

Bibliografie:
1. Gabriel Staicu, Marius Pana, Diana Costea, Economia de piata, Bucuresti, Editura

ASE, 2007, pag. 79-100.

2. Stanley L. Brue, Economics, Editia a 13-a, pag. 69. 3. Adam Smith, Avutia Natiunilor, Editura Universitas, Chiinu, 1992,Cartea IV,

Capitolul II.
4. BALCEROWICZ, Leszek - Libertate i dezvoltare, Editura Compania, Bucureti, 1998. 5. Michael Parkin, Economics, Editia a 5-a, pag. 115.