Aportul activităţilor curriculare şi extracurriculare

în dezvoltarea educabilului

Bibliografie:

Chiscop, Liviu, (2000), Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar, Editura

„Grigore

Tabacaru”, Bacău;

Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa, (1999), Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi;

Ungureanu, D., (2000), Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara;

xxx, (1998), Psihologia copilului, Manual pentru clasa a XI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea

elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru
activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru
reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.

Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru nonformal, ce permite elevilor cu

dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.

Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu

epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al
timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare
şcolară.

Activităţile extraşcolare au menirea de a valorifica timpul liber al elevilor într-un mod plăcut
şi util şi de a-l transforma într-o sursă educaţională. Prin intermediul acestora putem cultiva
gustul copiilor pentru lectură, pentru carte.

Elevii pot fi stimulaţi să citească prin vizionarea de piese de teatru, filme istorice, comedii,
participând la lansări de cărţi, prin dramatizarea unor opere literare cu diferite ocazii, prin
implicarea în desfăşurarea şezătorilor literare, a cercurilor de lectură şi a atelierelor de scriere
creativă.

Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele

extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o
necesitate. În prezent, putem să construim o serie de parteneriate cu foarte multe instituţii:
unităţi şcolare din ţară (de acelaşi nivel, de nivel mai mic, de nivel mai mare), unităţi şcolare
din străinătate, centre universitare, Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Sectoarele
de Poliţie, Centrele de Sănătate, Protecţia Mediului, instituţiile de cultură (teatre, filarmonici,
operă, balet, biblioteci, muzee, galerii de artă), instituţiile de sport: asociaţiile sportive,
lăcaşele de cult: biserici.

Indiferent de modalitatea de organizare aleasă, activităţile extraşcolare stârnesc curiozitatea de

a descoperi, dorinţa de implicare şi, nu în ultimul rând, imaginaţia elevilor dornici să participe
la episoade de învăţare altfel. Datorită multitudinii de aspecte pozitive pe care le aduc în
mediul şcolar, acestea reprezintă o excelentă modalitate de învăţare prin descoperire, dar şi de
inter şi autoevaluare.

Bibliografie:

Ţîru C. Maria, „Pedagogia activităţilor extracurriculare” – Suport de curs, Cluj-Napoca

2007

Aportul activităţilor curriculare şi extracurriculare în dezvoltarea educabilului

Comunicarea umană este definită şi înţeleasă ca relaţie interpersonală, deci cu atât mai mult ni
se pare oportună formarea elevilor în acest sens, începând din primele clase de şcoală, pentru
a evita situaţii de felul acelora în care tineri/ adulţi nu sunt capabili să comunice pe o temă
dată fără ajutor sau nu pot exprima o idee de cultură generală cu acurateţe gramaticală sau nu
pot să comunice nuanţe personale, preferând banalitatea ca subiect al comunicării.

Comunicarea, la rândul său, conţine prin ea însăşi potenţial educativ: transmitere de

cunoştinţe, formarea gândirii şi facilitarea operaţiilor intelectuale, autoreglarea activităţii
intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice fiecărei ştiinţe, etc., între comunicare şi
educaţie existând un raport de interdependenţă.

Considerăm foarte important şi productiv exerciţiul comunicării în cadru şcolar, chiar din
perioada claselor I–IV, cu atât mai mult cu cât comunicarea realizată prin alţi factori
educaţionali favorizează prea puţin acest lucru. În plus, informaţia obţinută prin intermediul
acestor factori şi în special prin mass-media, poate acuza o lipsă de coerenţă, o anumită
standardizare sau stereotipie, anulând particularităţile individuale şi de grup şi limitând
aspectele formative ale individului. Instruirea şcolară capătă valenţe şi responsabilităţi
suplimentare, printre care aceea de a-i învăţa pe elevi să integreze, să structureze şi să
analizeze informaţia, dezvoltându-le capacitatea de a transforma un mesaj în semnificaţie.

Comunicarea, atât cea didactică cât şi cea de la nivelul societăţii, rămâne o problemă deschisă
pentru cercetare în privinţa posibilităţilor de realizare a unei comunicări integrale.

Prin activităţile extracurriculare ne propunem să contribuim la dezvoltarea unor atitudini şi

compartimente democratice la elevi, stimulând spiritul de întrajutorare şi solidaritatea de grup,
spiritul critic, capacitatea de argumentare, de a acţiona şi rezolva probleme în mod
responsabil.

Astfel de activităţi se deosebesc de cele şcolare prin varietatea formelor şi a conţinutului, prin
durata lor, prin metodele folosite, prin utilizarea unei forme specifice de verificare şi apreciere
a rezultatelor şi prin raporturile de colaborare, de apropiere, de încredere şi de prietenie dintre
cadrele didactice şi elevi.

Activităţile şcolare chiar dacă urmăresc însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe temeinice, a
unor priceperi şi deprinderi, implicând în ansamblu o concepţie ştiinţifică despre lume şi viaţă
şi chiar dacă duc la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi creatoare, nu pot răspunde
suficient dorinţei de cunoaştere şi de creaţie - însuşiri caracteristice copiilor.

Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la

clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale
ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util,
orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la
formarea personalităţii.

De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai
variate forme.

Luate împreună, activitatea educativă curriculară şi extracurriculară, care sunt într-o strânsă
legătură, dezvoltă gândirea critică şi stimulează implicarea tinerei generaţii în actul
decizional, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi asumarea responsabilităţilor
sociale, realizându-se, astfel, „prietenie strânsă” între elementul cognitiv şi cel
comportamental. Nu trebuie uitat faptul că activităţile extracurriculare contribuie la gândirea
şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la
organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber, iar succesul este garantat dacă ai încredere
în propria lor imaginaţie, bucuria şi dragostea din „cutiuţa sufletului său, dar să îi laşi pe ei să
te conducă spre o lume a lor, o lume de basm, de acţiuni frumoase şi valoroase”.

Bibliografie:

Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa coord., ( 2008), Psihologie şcolara, Editura Polirom, Iaşi;

Manolache, Anghel - coord. General, (1979), Dicţionar de pedagogie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti;

Ştefan, Mircea (2006), Lexicon pedagogic, Editura Aramis, Bucureşti;

Şoitu, Laurenţiu, Pedagogia comunicării, Editura Institutul European, Iaşi, 2001.