Sunteți pe pagina 1din 402

Ion MĂLUREANU

GEOFIZICĂ DE SONDĂ

Vol. I

Editura Universitǎţii Petrol-Gaze din Ploieşti

2007

i

Introducere

1. Noţiuni introductive

CUPRINS

1.1. Investigaţia geofizică a sondelor

1.2. Metodele geofizice de investigaţie a sondelor – clasificare

1.3. Tehnologia efectuării operaţiunilor geofizice la sondă

2. Proprietăţile petrofizice ale rocilor colectoare şi ale rocilor protectoare

2.1. Roci colectoare şi roci protectoare

2.2. Minerale argiloase şi roci argiloase

2.2.1. Minerale argiloase

2.2.2. Roci argiloase

2.2.3. Capacitatea de schimb cationic

2.2.4. Relaţiile apă – argilă

2.2.5. Stratul dublu electric

2.2.6. Modele de existenţă a argilei în nisipuri şi gresii

2.3. Proprietăţile petrofizice ale rocilor

2.3.1. Porozitatea

2.3.2. Saturaţia

2.3.3. Permeabilitatea

2.3.4. Dependenţa permeabilitate relativă – saturaţia

2.3.5. Presiunea

2.4. Rezistivitatea sistemului rocă – fluid

iii

2.4.1.

Definiţii

2.4.2. Rezistivitatea mineralelor şi a rocilor

2.4.3. Rezistivitatea apei de zăcământ şi a hidrocarburilor

2.5. Factorul de rezistivitate al formaţiei

2.5.1. Relaţia de definiţie, dependenţa factor de rezistivitate a formaţiei – porozitate

2.5.2. Relaţia de dependenţă factor de formaţie – saturaţie

2.5.3. Influenţa anizotropiei asupra rezistivităţii rocilor

2.5.4. Influenţa conţinutului de argilă asupra rezistivităţii rocilor

2.5.5. Influenţa presiunii asupra rezistivităţii rocilor

2.5.6. Conductivitatea argilelor

3. Condiţii de măsurare în sondele netubate

3.1. Fenomenul de invazie

3.2. Distribuţia fluidelor

3.3. Distribuţia rezistivităţilor

4. Potenţialul spontan

4.1. Fundamentarea fizico – chimică a potenţialului spontan

4.1.1. Procesul de difuziune şi potenţialul de difuziune

4.1.2. Procesul de adsorbţie şi potenţialul de adsorbţie

4.1.3. Potenţialul de difuziune – adsorbţie

4.1.4. Procesul de electrofiltraţie şi potenţialul de electrofiltraţie

4.1.5. Procesul de oxidare – reducere şi potenţialul de oxidare – reducere

4.2. Potenţialul spontan total, potenţialul spontan înregistrat şi potenţialul spontan static

iv

4.2.1.

Potenţialul spontan total

4.2.2. Potenţialul spontan static

4.2.3. Potenţialul spontan înregistrat

4.3. Forma de reprezentare a diagrafiei PS

4.4. Factorii care influenţează forma şi amplitudinea curbei de PS

4.5. Interpretarea calitativă şi cantitativă a PS

5.

Determinarea rezistivităţii rocilor (fundamentare fizico-matematică)

5.1. Determinarea rezistivităţii în mediu omogen şi izotrop

5.1.1.

Distribuţia câmpului electric al unei surse punctiforme de curent în mediu omogen şi izotrop

5.2. Dispozitivele de rezistivitate

5.2.1.

Dispozitivele reale de rezistivitate

5.3. Caracteristicile dispozitivelor de rezistivitate

5.4. Determinarea rezistivităţii în mediu omogen anizotrop

5.5. Determinarea rezistivităţii în medii cu limite plan-paralele

5.5.1. Cazul unei limite de separaţie

5.5.2. Cazul a două limite de separaţie

5.5.3.

Răspunsul dispozitivelor potenţiale şi gradiente în medii neomogene cu limite de separaţie plan-paralele traversate de sondă

5.6. Determinarea rezistivităţii în medii cilindrice infinit lungi, coaxiale, cu sursa de curent pe axa lor

5.6.1. Distribuţia discontinuă a rezistivităţii

5.6.2. Distribuţia continuă a rezistivităţii

6.

Metode electrice cu dispozitive nefocalizate

v

6.1.

Carotajul electric standard

6.1.1. Caracteristicele dispozitivelor carotajului electric standard

6.1.2. Înregistrarea diagrafiei electrice standard

6.1.3. Forma de reprezentare a diagrafiei electrice standard

6.2. Alte procedee de carotaj electric standard

6.2.1. Carotajul electric standard cu dispozitive pentru sare

6.2.2. Carotajul electric special

6.3. Aplicaţiile diagrafiei electrice standard

6.4. Carotajul electric lateral

6.4.1. Metoda BKZ

6.4.2. Metoda DRR

6.5. Microcarotajul standard

6.5.1. Principiul şi caracteristicile dispozitivelor de microcarotaj standard

6.5.2. Răspunsul microcarotajului standard şi forma de reprezentare a diagrafiei

6.5.3. Interpretarea diagrafiei de microcarotaj standard

7. Carotajul electric focalizat de tip laterolog

7.1. Domeniile de aplicabilitate ale carotajului electric focalizat de tip laterolog

7.2. Macrodispozitive focalizate de tip laterolog

7.2.1. Dispozitivul Laterolog-7

7.2.2. Dispozitivul Laterolog-3

7.2.3. Dispozitivul focalizat – Dual Laterolog

7.2.4. Carotajul electric cu focalizare sferică

vi

7.3.

Răspunsul dispozitivelor focalizate de tip laterolog şi forma de prezentare a diagrafiei

7.3.1. Medii neomogene cu limite de separaţie cilindrice infinit lungi

7.3.2. Forma de prezentare a diagrafiei electrice focalizate

7.4. Interpretarea şi aplicaţiile diagrafiei focalizate de tip laterolog

7.4.1. Interpretarea calitativă şi cantitativă

7.4.2. Aplicaţiile diagrafiei electrice focalizate – Laterolog şi Dual- Laterolog

7.5. Microcarotajul focalizat

7.5.1. Microlaterologul

7.5.2. Microcarotajul ”proximity-log”

7.5.3. Microcarotajul cu focalizare sferică – MSFL

7.5.4. Răspunsul dispozitivelor de microcarotaj focalizat şi forma de reprezentare a diagrafiei

7.5.5. Interpretarea diagrafiei de microcarotaj focalizat

7.5.6. Aplicaţiile diagrafiei electrice cu microdispozitive

8. Carotajul inductiv

8.1. Scurt istoric

8.2. Fundamentarea teoretică pe baza inducţiei electromagnetice

8.2.1. Caracteristicile de investigare radială şi verticală

8.2.2. Dispozitive de carotaj inductiv

8.3. Fundamentarea teoretică pe baza propagării câmpului electromagnetic

8.4. Răspunsul dispozitivului inductiv în mediu cu stratificaţie plan-paralel

8.5. Răspunsul dispozitivului inductiv în mediu cu limite de separaţie cilindrice infinit lungi

vii

8.6.

Variante de carotaj inductiv şi forma de prezentare a diagrafiei

8.6.1. Carotajul electric – inducţie (CEI)

8.6.2. Carotajul dual inducţie – laterolog (DIL)

8.7. Interpretarea diagrafiei inductive

8.7.1. Interpretarea calitativă

8.7.2. Interpretarea cantitativă

8.8. Aplicaţiile carotajului inductiv

9. Carotajul electromagnetic

9.1. Fundamentarea teoretică

9.2. Dispozitive de carotaj electromagnetic (cu cablu)

9.2.1. Dispozitivul EPT

9.2.2. Carotajul electromagnetic cu investigaţie adâncă DPT – (Deep Propagation Tool)

9.3. Metode de interpretare

9.3.1. Metoda t po modificată

9.3.2. Metoda t po modificată pentru apă dulce

9.3.3. Metoda saturaţiei duale

10. Carotajul electric în timp real

10.1. Carotajul electric cu dispozitivul potenţial de 16in

10.2. Carotajul electric focalizat de tip laterolog

10.3. Carotajul dual de rezistivitate

10.4. Carotajul de rezistivitate curentă şi carotajul de rezistivitate cu electrozi punctiformi (Resistivity At Bit tool)

10.4.1. Rezistivitatea curentă şi rezistivitatea radială

viii

10.4.2.

Rezistivitatea măsurată cu electrozi punctiformi

10.5. Carotajul electromagnetic

10.5.1. Factorii care influenţează măsurătorile de rezistivitate

10.5.2. Prezentarea diagrafiei

10.6. Carotajul electromagnetic dual CDR (Compensated Dual Resistivity)

10.6.1. Principiul metodei

10.6.2. Răspunsul carotajului CDR

10.6.3. Aplicaţiile CDR

10.6.4. Factorii care influenţează forma curbelor de rezistivitate

10.7. Dispozitivul compensat matricial de rezistivitate ARC-5 (Array Resistivity Compensated tool)

Bibliografie

ix

1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Investigaţia geofizică a sondelor

Geofizica, în sensul cel mai general, este ştiinţa care se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice ale globului terestru şi ale părţilor lui constitutive precum şi cu studiul fenomenelor fizice ce se desfăşoară în interiorul, la suprafaţa şi în exteriorul lui (după Liviu Constantinescu ). În Gefizică se aplică principiile matematicii şi legile fizicii la studiul problemelor şi proceselor privind Pământul în ansamblul lui sau porţiuni mari ale acestuia. O dată cu dezvoltarea geofizicii ca ştiinţă şi în condiţionare reciprocă cu ea a apărut geofizica aplicată. Geofizica aplicată cuprinde ansamblul procedeelor geofizice de cercetare a structurii scoarţei terestre în scopul descoperirii şi conturării zăcămintelor de minerale utile sau a condiţiilor de care sunt legate în general apariţia lor. Alte domenii în care geofizica aplicată îşi aduce un aport important sunt: geologia inginerească, hidro- geologia şi arheologia. Din geofizica aplicată fac parte: prospecţiunile geofizice şi geofizica industrială. Geofizica industrială cuprinde: geofizica inginerească şi geofizica de sondă. Geofizica de sondă conţine ansamblul metodelor de investigaţie geofizică a formaţiunilor geologice traversate de sonde, în scopul determinării proprietăţilor fizice ale rocilor şi a conţinutului în substanţe minerale utile. Prin efectuarea unui complex de măsurători geofizice în sonde şi prin prelucrarea şi interpretarea corespunzătoare a datelor obţinute se asigură rezolvarea unor probleme legate de explorarea şi exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile.

3

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Sonda este o construcţie minieră realizată în scoarţa terestră printr-un complex de lucrări de foraj ( dislocarea rocii şi evacuarea detritusului la suprafaţă ) urmate la anumite intervale de adâncime de consolidare prin operaţii de tubare şi cimentare. Prima sondă pentru exploatarea petrolului s-a săpat la Baku în 1848, iar în România, în 1861, lângă Tg.Ocna, la o adâncime de 150 m. Cea mai mare adâncime, la noi în ţară, 7030 m, a fost atinsă de o sonda forată în localitatea Tufeni, judeţul Prahova în anul 1983. Primele măsurători geofizice ale unui parametru fizic în sonde au fost cele de temperatură. Aceste măsurători au fost efectuate în anul 1852 în regiunea Pechelbronn (Franţa) de către Daubree, precum şi în anul 1869 de lordul Kelvin. În ţara noastră, primele măsurători de temperatură în sonde au fost efectuate în anul 1906 de profesorul Bungeţeanu la Filaret şi în anul 1911 de profesorul Ion Tănăsescu în şantierele petrolifere de la Buştenari, Moreni, Moineşti şi altele. Din perioada 1920 – 1926 datează şi primele măsurători de deviaţie, iar în anul 1927 este realizat şi primul perforator de coloană cu glonţ, de către inginerul Grigore Zmieureanu. Un parametru important măsurat în sonde este rezistivitatea rocilor. Prima măsurătoare a fost efectuată pe data de 5 septembrie 1927 de fraţii Conrad şi Marcel Schlumberger, tot în regiunea Pechelbronn, iar în anul 1929 este măsurat potenţialul natural sau potenţialul spontan. Astfel, s-au pus bazele carotajului electric, aplicat prima dată în Venezuela în anul 1931. Carotajul electric a devenit în scurt timp cea mai importantă metodă de investigaţie geofizică a sondelor, cunoscând o dezvoltare spectaculoasă în toate ţările producătoare de petrol, printre care şi România, unde a fost aplicată pe scară industrială încă din anul 1931. Investigaţia geofizică a sondelor se efectuează cu ajutorul unor utilaje şi instalaţii care constituie echipamentul de investigaţie geofizică, montate de obicei pe unul sau pe două autovehicule (fig.1.1.). Investigaţia geofizică se efectuează atât în sonde netubate cât şi în sonde tubate. În sondele netubate, aceste operaţii se pot efectua în cadrul fiecărei etape al procesului de foraj stabilite prin comanda geologo-tehnică, sau în timp real, în timpul forajului Investigaţiile în timp real ( Logging While Drilling – LWD) sunt efectuate cu aparatură adecvată şi măsoară aceleaşi proprietăţi fizice ale rocilor, ca şi în investigaţia geofizică efectuată după terminarea forajului.

2

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Unele măsurători geofizice se efectuează după tubarea şi cimentarea coloanei sau a coloanelor, înainte şi după operaţia de perforare, sau în timpul procesului de exploatare (carotaje de producţie). Aparatura necesară efectuării operaţiunilor geofizice se împarte în două module: aparatura de suprafaţă şi aparatura de sondă sau dispozitivul de investigaţie. Legătura între cele două module se realizează cu cablul geofizic sau prin teletransmisie în cazul carotajelor în timp real. În cotinuare este descrisă pe scurt aparatura efectuării operaţiilor de investigaţie geofizică cu cablu. Autolaboratorul sau staţia de carotaj 1, care conţine aparatura de suprafaţă şi panourile pentru comandă, măsură şi înregistrare şi troliul (granicul) 2, cu cablul geofizic 3 necesar introducerii dispozitivelor de investigaţie în sondă şi a extragerii acestora. Elementul care se introduce în sondă se numeşte dispozitiv de

investigaţie 7 şi este lansat prin intermediul cablului geofizic până la limita inferioară a intervalului de investigat, care este de obicei talpa sondei. Dispozitivul de investigaţie are următoarele funcţii:

- creează câmpul fizic artificial care este aplicat în metoda de investigaţie utilizată: câmpul electric, câmpul radioactiv provocat, câmpul undelor elastice etc.

- sesizează cu ajutorul traductorilor, mărimea fizică (sub formă de

semnale), pe baza câmpului fizic aplicat sau a câmpului fizic natural. Aceste semnale sunt determinate de proprietăţile fizice ale rocilor: potenţial

natural, rezistivitate electrică, radioactivitate naturală sau provocată, viteza undelor elastice etc. Aceste mărimi sunt convertite în semnale (diferenţe de potenţial, pulsuri electrice;

- transmite la aparatura de suprafaţă, prin cablul geofizic, semnalele

electrice, care poartă informaţia privind proprietăţile fizice ale rocilor, pentru a fi înregistrată şi prelucrată.

Parametrii măsuraţi se înregistrează, în general, în timpul extragerii

cablului cu dispozitivul de investigaţie doar unele înregistrări sunt efectuate in timpul introducerii diapozitivului, cum este termometria de sondă. Semnalele ajunse la suprafaţă sunt calibrate pentru a fi convertite în unităţi de măsură corespunzătoare proprietăţilor fizice ale rocilor. Utilajul de investigaţie mai este completat cu o serie de dispozitive auxiliare, cum sunt:

- rolele de geamblac, care au rolul de ghidaj al cablului (rola de

ghidaj - 4) şi de preluare a mişcării liniare a cablului şi transformarea ei în

mişcare de rotaţie;

3

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

- traductorul (indicatorul) de greutate 5, folosit pentru măsurarea tensiunii mecanice în cablu, în timpul lansării şi extragerii dispozitivului de investigare; în timpul lansării, tensiunea mecanică în cablu (greutatea), trebuie să crească proporţional cu adâncimea; apariţia unei stagnări sau a unei micşorări a acesteia, indică oprirea dispozitivului de investigaţie din cauza unui obstacol, fiind necesare o serie de manevre pentru a se trece de obstacolul respectiv; în timpul extragerii, tensiunea mecanică (greutatea) trebuie să scadă; apariţia unei stagnări sau creşteri indică prinderea într-o porţiune a găurii de sondă a dispozitivului de investigaţie sau a cablului, fiind de asemenea necesare manevre de degajare; dacă acestea nu dau rezultat se trece la operaţii de instrumentaţie;

dau rezultat se trece la opera ţ ii de instrumenta ţ ie; Fig.1.1. Utilajul pentru investigarea

Fig.1.1. Utilajul pentru investigarea geofizică a sondelor [5]:

1 - staţia de carotaj, 2 - troliul sau granicul, 3 - cablul geofizic, 4 - rola de gidaj, 5 - traductorul de greutate, 6 - dispozitivul de măsură a adâncimilor, 7 – dispozitivul de investigaţie.

- dispozitivul de măsurare a adâncimii constă dintr-un sistem cu două role de măsură având pe axe montate câte un encoder electronic (dispozitiv electronic de codificare a valorilor de adâncime). Cablul geofizic antrenea- ză rolele de măsură şi encoderul asigură măsurarea cablului. De asemenea sunt efectuate corecţii pentru alungirea elastică a cablului geofizic la diferite adâncimi.

4

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

NO Ţ IUNI INTRODUCTIVE Fig.1.2. Cablul geofizic de carotaj [5]: 1 - conductori electrici, izola ţ

Fig.1.2. Cablul geofizic de carotaj [5]:

1 - conductori electrici, izolaţi cu cauciuc, policlorură de vinil sau teflon, 2 - tresă pânzată sau cauciucată, 3 - armătură metalică compusă din două straturi de sârmă de oţel înfăşurate în sensuri opuse.

Cablul geofizic, numit şi cablul de carotaj, utilizat pentru lansarea şi extragerea dispozitivului de investigare, figura 1.2., este alcătuit din unul, trei sau şapte conductori electrici 1, izolaţi cu cauciuc, policlorură de vinil sau teflon, înveliţi într-o tresă pânzată sau cauciucată 2 şi având la exterior o armătură metalică 3 compusă din două straturi de sârmă de oţel, înfăşurate în sensuri opuse, pentru a asigura rezistenţa mecanică la întindere în timpul operaţiilor în sonde. Conductorii electrici servesc la transmiterea curentului electric necesar alimentării dispozitivului de sondă şi a semnalelor electrice de măsură de la dispozitivul de investigaţie la echipamentul de suprafaţă. Investigaţia geofizicã a sondelor în timp real [Logging While Drilling - LWD] cuprinde o serie de metode de investigaţie care sunt efectuate simultan cu un sistem de măsurători (apăsarea pe sapă, direcţia şi înclinarea, forţa de torsiune şi altele) cunoscute sub denumirea de MWD [Measurements While Drilling]. Unii autori nu diferenţiază LWD de MWD şi includ toate măsurătorile în MWD. Întregul sistem LWD şi MWD este format din aparatura de sondă, şi aparatura de suprafaţă. Aparatură de sondă este montată într-o prăjină grea amagnetică. Legătura dintre aparatura de suprafaţă şi aparatura de sondă este realizată de colona de noroi, care reprezintă canalul de transmisie al datelor. O schiţă de principiu a sistemului este prezentată în figura 1.3. Informaţiile sunt transmise la suprafaţă prin teletransmisie: pulsuri pozitive, pulsuri negative şi unde de presiune.

5

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

PRELUCRAREA DATELOR ŞI PREZENTAREA DIAGRAFIEI Aparatura de suprafaţă DECODIFICAREA SEMNALULUI CANAL DE TRANSMISIE
PRELUCRAREA DATELOR ŞI
PREZENTAREA DIAGRAFIEI
Aparatura
de suprafaţă
DECODIFICAREA SEMNALULUI
CANAL DE TRANSMISIE
A DATELOR
(coloana de noroi)
MODULATOR
CONVERTOR
(conversia datelor în cod binar)
BLOC ELECTRIC
pentru colectarea datelor
WOB
D&I
TOR
FLOW
TF
MWD
CR
GR
SN
TEM
CND
LWD
Aparatura de sondă

Fig. 1.3. Schema de principiu a sistemului LWD şi MWD cu modificări [43]

D&I- direcţia şi înclinarea; WOB- apãsarea pe sapă; TOR- forţa de torsiune; FLOW- debitul fluidului de foraj la turbinã; CR- carotajul de rezistivitate; SN- curba de rezistivitate de 16” (Short Normal); GR- carotajul radiaţiei gama (total şi spectral);CND- carotajul neutronic – densitate;TF- dispozitivul de orientare a ansamblului faţă de nordul magnetic;TEM- temperatura

- pulsul de presiune pozitiv este realizat prin creşterea intermitentă a presiunii fluidului de foraj în prăjini, creştere datorată reducerii secţiunii de curgere, cu ajutorul unui sistem prezentat în figura 1.4 a.

6

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

- puls de presiune negativ realizat prin scăderea intermitentă a

presiunii fluidului de foraj în prăjini cu ajutorul unei derivaţii ce permite noroiului de foraj să pătrundă în spaţiul inelar dintre peretele sondei şi prăjina de foraj figura 1.4.b.

- unde de presiune, sistemul “SIREN”. In principiu o valvã de

presiune, numită modulator, crează unde de presiune în coloana de noroi,prin variaţia secţiunii de curgere a acestuia, figura 1.4.c.

ţ ia sec ţ iunii de curgere a acestuia, figura 1.4. c . Fig. 1.4. Sistemul

Fig. 1.4. Sistemul de transmitere a datelor la suprafaţă [43]

Informaţia analogică, provenitã de la diferiţi senzori, figura 1.5, este convertită în blocul convertor - analogic - digital în sistem binar. Datele convertite şi sincronizate sunt codificate şi transmise unui bloc de control pentru modulator. Aceste sisteme sunt construite pentru transmiterea date-

7

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

lor în două frecvenţe, 12 şi 24 Hz. Prin noroiul de foraj informaţia ajunge la suprafaţă unde este decodificată şi prelucrată cu ajutorul unui calculator de sistem şi prezentată sub forma unei diagrame de variaţie a parametrului înregistrat în funcţie de adâncime.

ie a parametrului înregistrat în func ţ ie de adâncime. Fig. 1.5. Schi ţă de ansamblu

Fig. 1.5. Schiţă de ansamblu privind transmiterea datelor în sistemul “SIRENE” [17]

Sistemul LWD efectuează măsurători în puncte la intervale de timp regulate. Rezultă de aici o densitate de date (număr de măsurători pe metru forat). Această densitate este funcţie de viteza de avansare a sapei, iar la variaţia vitezei rezultă că măsurătorile sunt efectuate la intervale de adâncime neregulate.

8

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Calitatea diagramei este funcţie de densitatea de date şi de rezoluţia senzorilor. În figura 1.6 este prezentată dependeţa dintre viteza de avansare şi densitatea de date pe 0.3 metri (1 ft) foraţi.

ş i densitatea de date pe 0.3 metri (1 ft) fora ţ i. Fig. 1.6. Dependen

Fig. 1.6. Dependenţa dintre densitatea de date şi viteza de măsurare [43]

Această dependenţă corespunde atât sistemelor de transmitere a datelor prin unde de presiune (sistemul SIREN), cât şi pentru celorlalte sisteme.

1.2. Metodele geofizice de investigaţie a sondelor – clasificare

Clasificarea metodelor geofizicii de sondă este făcută în funcţie de câmpu l fizic pe care-l studiază fiecare din aceste metode. Fără a acoperi absolut toate metodele de investigaţie cunoscute, se prezintă mai jos clasificarea principalelor metode ale geofizicii de sondă. A) Carotajul electric, bazat pe măsurarea rezisti vităţii electrice a

rocilo r şi a potenţialelor spontane care iau naştere în gaura de sondă (PS), este utilizat în următoarele variante:

-carotajul de rezistivitate ap arentă cu macrodispozitive:

- carotajul electric standard;

- carotajul electric lateral;

- carotajul electric focalizat de tip laterolog;

9

- carot

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

- carotajul inductiv;

- carotajul electroma gnetic;

ajul de rezistivitate aparentă cu m

-microcarotajul convenţional; -microcarotajul focalizat de tip laterolog cu variantele:

icrodispozitive:

-microlaterolog; -proximty log;

-microcarotajul c u focalizare sferică;

- carotajul potenţialelor naturale sau spontane;

- carotajul potenţialelor provocate.

B) Carotajul radioactiv constă în măsur

area radiaţiilor (gama, de neu-

troni ) naturale sau provocate şi se utilizează în următoarele variante:

- carotajul gama natural;

- carotajul gama spectral:

-carotajul spect ral al radiaţiei gama naturale; -carotajul spectral al radiaţiei gama provocate (disper- sate, de captură, de activare, de ciocnire neelastică);

- carotajul radiaţiei gama dispersate:

-carotajul gama-gama de d ensitate; -carotajul litologic; -carotajul gama-gam a selectiv.

- carotaju l neutronic:

-carotajul neutro n-gama; -carotajul neutron-neutron cu neutroni termici:

-carotajul neutronic obişnuit; -carotajul neutronic compensa t. -carotajul neutron-neutron cu neutroni epitermici; -carotajul neutronic în impulsuri; -carotajul de activare; -carotajul foto-neutron ic; -carotajul izotopilor radioa ctivi; -carotajul C/O şi Ca/Si. -carotaj ul de flourescenţă X.

C) Carotajul acustic, bazat pe s

tudiul proprietăţilor de propagare a

undelo r acustice în roci, este cunoscut în următoarele variante:

- carotajul acustic de viteză (obişnuit, compensat);

- carotajul acustic de atenuare (în sonde netub ate; în sonde tubate);

- imagine a acustică a sondei.

10

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

D) Carotajul termic şi termom

etria de sondă studiază distribuţia

câmpu rilor termice naturale şi artificiale.

E) Carotajul magnetic, bazat pe stu diul proprietăţilor magnetice are

ca var iante:

- ca rotajul magnetismului natural;

- carotajul susceptibilităţii magnetic e a rocilor;

- carotajul magnetic nuclear. F) Carotajul gravimetric;

G) Cavernocarotajul şi cav ernometria de sondă

- cavernometria obişnuită cu cavernometre ( cu braţe expandabile,

tip patină, tip lame elastoce);

- cavernometria sonică;

H) Pandajmetria:

- pandajmetria continuă cu pandajmetre cu trei braţe;

- pandajmetria continuă cu pandajmetre cu patru bra ţe (de mare

rezoluţie). I) Metodele geochimice se bazează pe studierea gazelor din noroiul de for aj şi bitumenele din probele de sită, probe laterale şi carote mecanice, respectiv:

- gazcarotajul cu variantele: gazcarotajul cu analiză globală; gaz - carotajul cu cromatografie;

- carotajul de bitumene sau luminiscent şi măsurătorile în cabina geologică.

ăsurători geofizice propriuzise în geofizica de sondă

sunt tr atate de unii autori şi metodele de contol al sondelor (măsurători de

deviaţie

orintată a sondelor, măsurători pentru dirijarea sondelor,

măsurători pentru localizarea mufelor, măsurători de presiune, măsurători de debite etc.) precum şi lucrările de deschidere şi probare a formaţiunilor (perforare, torpilare, probe laterale etc.)

De şi nu sunt m

1.3. T hnologia efectuării operaţiunilor geofizice la sondă

e

Instalarea corectă la sondă a echipamentului geofizic reprezintă o condiţ ie esenţială pentru efectuarea operaţiei de investigaţie, de probare sau de deschidere a stratelor în condiţii optime şi de deplină securitate, atât pentru utilaj, cât şi pentru personalul implicat, figura 1.3.

pentru material

Staţia de carotaj 1 se instalează în faţa platformei tubula r al sondei 14, la o distanţă de 25-75 m.

11

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

NO Ţ IUNI INTRODUCTIVE Fig 1.3. Instalarea echipamentu lui de investigare geofizic ă de sond ă

Fig 1.3. Instalarea echipamentului de investigare geofizică de sondă [5]:

1 - staţia de carotaj, 2 - suportul de susţinere, 3 - indicator de greutate, 4 - ansamblu de legătură, 5 - dispozitivul de investigare, 6 - cablu de oţel, 7 - capac de protecţie, 8 - masa rotativă, 9 - podul sondei, 10 - instalaţia de prevenire a erupţiilor, 11 - traversă metalică, 12 – troliul, 13 - pene, 14 - material tubular al sondei, 15 - cablul geofizic, 16 - rolele de geamblac, 17 - cablul scripetelui auxiliar, 18 - enconderul, 19 - rola superioară, 20 – elevator, 21 – chiolbaşi, 22 – cârlig, 23 - macara, 24 - beciul sondei.

Pentru asigurarea lansării diapozitivului de investigaţie se instalează rolele de geamblac 16şi 19 care ghidează mişcarea cablului geofizic 15. Rola superioară 19 este pentru transmiterea mişcării cablului; traductorul indicator de greutate 3 şi suportul de susţinere 2 - numit şi "ciupercă" se montează în elevator 20, fixate cu ajutorul chiolbaşilor 21 de cârligul 22 al macaralei 23 şi asigurate cu un bolţ cu siguranţa. Rola de ghidaj (inferioară - 16) se leagă cu ajutorul unui lanţ sau cablu de oţel 6 de o traversă metalică 11 dispusă sub podul sondei 9 sau de instalaţia de prevenire a erupţiilor 10 aflată în beciul sondei 24. În acelaşi timp, rola conducătoare este suspendată de cablul scripetelui auxiliar 17 numit şi " mosor". Dispozitivul de investigaţie 5 este cuplat la cablul geofizic 15 cu ajutorul unui ansamblu de legătură 4 şi se suspendă deasupra gurii puţului, în centrul fiind menţinut cu ajutorul troliulul 12 unde se găseşte şi

12

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

enconderul pentru mişcarea cablului 18. În timpul operaţiilor pregătitoare, gura puţului este asigurată cu un capac de protecţie 7, pentru a evita căderea unor scule în sondă. Ansamblul de legătură care asigură cuplajul dintre dispozitivul de investigaţie şi cablul geofizic este prezentat în figura 1.4.

ţ ie ş i cablul geofizic este prezentat în figura 1.4. Fig.1.4. Ansamblu de leg ă

Fig.1.4. Ansamblu de legătură la cablu al dispozitivului de investigare [5]:

1 - capul electric multifilar, 2 - cablu cu zece conductori, 3 – electrozi metalici, 4 - piesa de legătură (rope socket), 5 – reducţie pentru instrumentaţie, 6 - cablul geofizic, 7 - carcasa de protecţie, 8 - dispozitivului de sondă.

Dispozitivul de investigaţie este cuplat la cablul geofizic 6 cu aju- torul ansamblului de legătură, care este constituit din capul electric multifilar 1, un cablu cu zece conductoare 2, pe care sunt montaţi doi electrozi metalici 3 ( E 1 , E 2 ), pentru înregistrarea curbelor de rezistivitate şi potenţial spontan şi piesa de legătură la cablul geofizic 4. Capul electric conţine o reducţie 5 pentru a se asigura instrumentaţia în caz de prindere a dispozitivului în sondă. Piesa de legătură (rope socket) 4 asigură cuplajul

13

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

mecanic şi electric între cablul cu zece conductoare al ansamblului de legătură şi cablul geofizic cu 7 conductoare 6. Capul electric asigură etanşarea aparaturii dispozitivului de sondă 8 introdusă într-o carcasa 7 de protecţie faţă de presiunea hidrostatică a fluidului de foraj din sondă, precum şi cuplajul electric între circuitele aparatului de sondă şi cablul cu zece conductoare. Etanşarea la presiune se realizează cu ajutorul unor garnituri inelare de cauciuc (o-ring). Lansarea se face cu atenţie, urmărind indicatorul de greutate, pentru

a preveni depunerea dispozitivului pe o serie de obstacole din sondă şi

pentru a putea efectua imediat manevrele necesare continuării lansării. După ce dispozitivul de sondă a ajuns la adâncimea finală (talpa sondei) se începe extragerea cu o viteză constantă, pentru efectuarea înre- gistrării parametrilor geofizici. În timpul extragerii, operatorul de la autotroliu trebuie să urmărească cu atenţie indicatorul de greutate pentru a preveni prinderea aparaturii sau a cablului în sondă şi pentru a se putea lua măsurile pentru degajarea acestora. Aparatura de suprafaţă preia semnalul provenit de la dispozitivul de investigaţie prin intermediul canalului de transmisie (cablul geofizic, noroiul de foraj). Acest semnal este prelucrat de către blocurile electronice corespun- zătoare panourilor de operaţiuni şi în conformitate cu calibrările specifice fiecărei metode de investigaţie. Semnalul prelucrat este redat în unităţi de măsură corespunzătoare mărimii măsurate în sistem analogic şi/sau digital. O schemă de principiu a sistemului analogic şi digital este prezentată în figura 1.5. Înregistrările digitale prezintă o serie de avantaje faţă de înregis- trările analogice. În sistemul digital scările de înregistrare atât a adâncimilor cât şi a proprietăţilor fizice măsurate pot fi modificate în funcţie de gradul de detaliere a intervalului necesar a fi interpretat. Interpretarea poate fi efectuată direct cu ajutorul softurilor specializate.

Datele pot fi transmise cu ajutorul internetului în centrele de interpretare şi

la beneficiar, în timp real sau când este efectuată investigaţia.

Înregistrările analogice efectuate pe film sau hârtie fotosensibilă sunt înregistrate într-o scară fixă, prestabilită. Prelucrarea automată necesită digitizare acestora.

14

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

NO Ţ IUNI INTRODUCTIVE Fig 1.5. Schema de principiu a sist emului de înregistrare analogic ş

Fig 1.5. Schema de principiu a sistemului de înregistrare analogic şi digital ( după Moseley,1976, cu modificări ) [27].

Se obţine în final o diagrafie geofizică (o diagramă) în care se redă variaţia unuia sau a mai multor parametri măsuraţi, în funcţie de adâncime, figura 1.6. Preciza cu care aceste curbe redau variaţia unuei mărimi fizice cu adâncimea depinde de mai mulţi factori dintre care enumerăm:

sensibilitatea dispozitivului de investigare, condiţiile de măsură, calibrarea apraturii etc. Având în vedere condiţiile de investigaţie, valorile valorile măsurate nu sunt valorile reale, aceste valori sunt valori aparente din care printr-o prelucrare adecvată se obţine valoarea reală.

15

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

NO Ţ IUNI INTRODUCTIVE Fig 1.6. Forma de prezentare a diagrafilor geofizice TRASA 1: SP –

Fig 1.6. Forma de prezentare a diagrafilor geofizice

TRASA 1: SP – curba de potenţial spontan, SGR – curba de variaţie a radiaţiei gama natural, CALI – curba de variaţie a diametrului sondei, TRASA 2: adâncimea, TRASA 3: LLD – rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie adâncă, LLS – rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie superficială, MSFLC - rezistivitatea înregistrată cu microdis- pozitiv cu focalizare sferică, TRASA 4: RHOB – curba de densitate, TNPH – curba de porozitate neutronică, DTLN – timpul unitar de parcurs

16

2

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

2.1. Roci colectoare şi roci protectoare

Roca colectoare, denumită şi rezervor natural sau rocă magazin, reprezintă o formaţiune geologică care constituie un "recipient natural" şi care se caracterizează prin capacitatea de acumulare a hidrocarburilor şi posibilitatea de a le ceda în parte (după C. Beca). Principalele roci rezervor sunt: nisipurile, gresiile, calcarele şi dolomitele fisurate şi cavernoase, microconglomeratele, conglomeratele, pietrişurile şi, mai rar, rocile metamorfice şi rocile eruptive fisurate. Pentru a putea constitui rezervoare, acestea trebuie să posede două proprietăţi importante: porozitate şi permeabilitate. Porozitatea este proprietatea care permite rocilor să acumuleze fluide în spaţiul poros, respectiv în spaţiul liber dintre granulele minerale din care este alcătuită roca, iar permeabilitatea reprezintă proprietatea rocilor care permite curgerea fluidelor prin spaţiile poroase; deci o rocă rezervor (magazin) trebuie să fie o rocă poros-permeabilă. Prin colector se înţelege partea cea mai ridicată structural a rezervorului în care sunt cantonate hidrocarburile. În sens mai larg, roca colectoare constituie chiar roca rezervor, fiind o rocă poros-permeabilă, care poate colecta fluide, atât hidrocarburi, cât şi apă de zăcământ şi permite curgerea acestor fluide. Roci colectoare "curate" O rocă colectoare "curată" este o rocă fără conţinut de argilă constituită dintr-un schelet mineral sau "matrice", compusă din granule, de diverse dimensiuni, din mineralele componente ale rocii. De exemplu, pentru un nisip sau o gresie "curată”, scheletul mineral este constituit preponderent din silice (SiO 2 ), iar pentru rocile carbonatate din calcit (CaCO 2 ) şi/sau dolomit (CaMg(CO 3 ) 2 ).

19

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

Granulele de rocă sunt dispuse aleatoriu, fiind cimentate sau necimentate, astfel încât în spaţiile dintre ele, numit spaţiu poros, pot fi acumulate fluide: apă interstiţială şi hidrocarburi sau numai apă de zăcământ. Roca protectoare, se caracterizează printr-o permeabilitate foarte redusă, practic egala cu zero. Această proprietate permite acestor roci să-şi îndeplinească funcţia de protecţie a acumulărilor de hidrocarburi din rocile colectoare. De asemenea aceste roci trebuie sa fie suficient de groase pentru a rezista diferenţelor de presiune. Exemple de roci protectoare: argilele, sarea, gipsul, precum şi gresiile, calcarele şi dolomitele compacte.

2.2. Minerale argiloase şi roci argiloase

2.2.1. Minerale argiloase

Sub numele de „minerale argiloase” sunt cunoscuţi hidrosilicaţii de Al (uneori Na, Ca sau/şi K) cristalizaţi în sistemul monoclinic şi caracteri- zaţi prin structuri reticulare plane. Reţelele cristaline de tip stratificat caracteristice majorităţii acestor minerale sunt constituite din două unităţi structurale distincte.

O primă unitate structurală este formată dintr-un strat al tetraedrilor

silicici (Te), care formează o reţea hexagonală repetată la infinit cu formula structurală Si 4 O 6 (OH) 4 , în care se recunosc complexele anionice (Si 2 O 5 ) -2 sau [ Si 4 O 10 ] -4 . Fiecare tetraedru conţine patru atomi de oxigen sau grupări hidro-

xilice în vârfurile tetraedrului şi un atom de siliciu în centru (figura 2.1). Cea de a doua unitate este alcătuită dintr-un strat de cationi în coordinare octaedrică (Oc) Al +3 şi/sau Mg +2 (Fe +2 ) care sunt echidistanţi faţă de şase ioni de oxigen sau grupări hidroxilice (figura 2.2.). Clasificarea mineralelor argiloase se realizează în funcţie de stratele tetraedrice şi octaedrice, deosebindu-se astfel:

- minerale bistratificate, cu două nivele cationice (1Te, 1Oc):

canditele. Legătura dintre cele două straturi se face prin oxigeni aplicali ai

stratului tetraedric.

18

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

ALE ROCILOR COLECTOARE Ş I ALE ROCILOR PROTECTOARE Fig.2.1. Reprezentarea schematic ă a unei unit ăţ

Fig.2.1. Reprezentarea schematică a unei unităţi tetraedrice (a) şi a stratului tetraedric (b) din structura unităţilor argiloase [30].

tetraedric (b) din structura unit ăţ ilor argiloase [30]. Fig.2.2. Reprezentarea schematic ă a unei unit

Fig.2.2. Reprezentarea schematică a unei unităţi octaedrice (a) şi a stratului octaedric (b) din structura mineralelor argiloase [30].

- minerale tristratificate, cu trei nivele cationice (2Te; 1Oc):

hidromice, smectite, vermiculite. Stratele tetraedrice au oxigenii aplicali plasaţi unii spre alţii şi un strat octaedric intercalat între ele.

- minerale dublu stratificate, cu patru nivele cationice (2Te; 2Oc):

cloritele. La modelul de tip 2:1 se mai adaugă un strat octaedric care este plasat între bazele cu oxigeni ale stratelor tetraedrice.

- minerale fibroase, tristratificate: attapulgit, sepiolit.

Structura planară a mineralelor argiloase determină principalele lor proprietăţi: capacitatea de adsorbţie a apei şi compuşilor organici, capa-

citatea de schimb cationic, capacitatea de deshidratare etc.

19

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

Distanţa între două plane reticulare învecinate, care variază între 7

şi 15,6 determină proprietăţile specifice ficărui mineral. În tabelul 2.1.

sunt redaţi principalii filosilicaţi din constituţia rocilor argiloase. Cele mai frecvente minerale argiloase prezente în sedimente sunt:

caolinitul, illitul şi montmorillonitul. Caolinitul prezintă structura cea mai stabilă dintre mineralele acestei grupe. Slaba substituţie izomorfă în reţeaua caolinitului ca şi gradul de hidratare scăzut al acestuia controlează variaţiile densităţii, ale cărei valori observate (2,60 – 2,68 g/cm 3 ) sunt cele mai apropiate faţă de valorile teoretice (2,609 g/cm 3 ). Structura echilibrată a caolinitului, în care sarcinile electrice libere apar doar în mod accidental la marginea unităţilor celulare, îi conferă acestuia o capacitate de schimb cationic mică. De altfel, acest schimb cationic se manifestă doar la caolinitele cu un grad de cristalizare scăzut. În roci, caolinitul apare sub formă de acumulări monominerale masive şi ca diseminaţii în argile polimictice în care caolinitul, din punct de vedere cantitativ, descreşte cu cât depozitele respective sunt mai vechi. Illitul prezintă o structură reticulară de tip 2:1 şi constă dintr-un strat central octaedric între două strate de tetraedric (Si, Al)O 4 unite prin intermediul oxigenilor bazali. Vârfurile grupărilor tetraedrice sunt orientate către stratul octaedric central, bazele tetraedrilor fiind coplanare. Densitatea illitului variază în funcţie de gradul de hidratare cu valori cuprinse între 2,642 g/cm 3 pentru minerale în stare uscată şi 1,48 g/cm 3 pentru cel cu umiditate de 76%. Mineralele din grupa illitului, apar în general, sub forma unor agre- gate interstratificate de mică cu vermiculit, montmorillonit, sepiolit sau clorit.

În rocile argiloase, illitul este mai abundent în depozitele vechi, în baza seriilor cu grosime mare. Montmorillonitului îi este caracteristică o reţea tristratificată de tip 2:1 asemănătoare celei a illitului. În ceea ce priveşte dispunerea stratelor tetraedrice şi octaedrice, diferenţele constau în natura cationilor şi modul în care aceştia ocupă poziţiile structurale ducând la diferenţierea lor ca grup, la diferenţieri între speciile minerale şi la caracterizarea lor prin proprietăţi fizice şi chimice specifice. Cele două strate de tetraedri de SiO 4 , cuprind între ele un strat octaedric central, în care apar cationi de Al, Mg, Fe, Zn sau Cr

Principalii filosilicaţi din constituţia rocilor argiloase ( după D. Rădulescu, 1979 ) [39]

O

A

20

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

Tabelul 2.1.

Grupa

Subgrupa

Mineralul

RX

Formula chimică

 
 

o

 

Caolinit

7 A

Al

4 Si 4 O

10

(OH)

8

 

o

 

Candite

Dickit

7 A

Al

4 Si 4 O

10

(OH)

8

1Te:1Oc

 

o

 

Nacrit

7 A

Al

4 Si 4 O

10

(OH)

8

 

o

 

Halloysit

10 A

Al 4 Si 4 O 10 (OH) 8 ·4H 2 O

 

o

 

Illite

Illit

10 A

Al 2 Si 4-x Al x O 10 (OH)·K x

Minerale

2Te:1Oc

(K, Na, Ca) 2 (Fe +3 , Al, Fe +2 ,Mg) 4 ·(Si, Al) 8

argiloase

 

o

 

Glauconit

10

A

O

20 (OH) 4 ·nH 2 O

 
 

Montmorilloni

o

(Al, Mg, Fe) 2 (Si, Al) 4 O 10 (OH) 2 ·(Ca,

t

15

A

Na)

x ·4H 2 O

 
 

Smectite

o

2Te:1Oc

Beidelit

15 A

Al 4 (Si 4-x Al x )O 10 (OH) 2 ·(Ca, Na) x

 

15,6

 

Nontronit

o A (Fe +3 , Al) 2 (Si 4-x Al x )O 10 (OH) 2 ·(Ca, Na) x

 

Vermiculite

14,4

 

o

 

2Te:1Oc

Vermiculit

A

(R y +3 R 3-y +2 )(Si 4-x Al x )O 10 (OH) 2 ·Mg x-y

 

o

 

Ortoclorite

Penin

14 A

(Mg, Fe, Al) 12 (Si, Al) 8 O 20 ·OH 16

Grupa

Leptoclorit

Clinoclor

cloritelor

e

 

Chamosit

(Fe, Mg) 3 (Al, Fe) 3 (Si, Al) 8 O 20 ·OH 16

Thuringit

(Fe 2+ , Fe 3+ ) 12 (Si, Al) 8 O 20 ·OH 16

Grupa

Attapulgit –

 

o

 

Attapulgit

10 A

Mg 5 Si 8 O 20 (OH) 2 (OH 2 ) 4 ·4H 2 O

Sepiolit

Sepiolit

o

12 A

(Si 12 ) (Mg 8 ) O 30 (OH) 4 (OH 2 ) 4 ·8H 2 O

21

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

Prin unirea tetraedrilor se obţine o reţea pseudohexagonală. Toţi

tetraedrii sunt orien-taţi cu vârfurile spre stratul octaedric central, astfel încât bazele lor sunt coplanare.

În funcţie de vechimea argilelor, există tendinţa ca montmorillonitul

să fie înlocuit cu illitul. De Wit şi Arens arată dependenţa densităţii de gradul de hidratare a montmorillonitului indicând densitstea de 2,348 g/cm 3 (deshidratat) şi 1,772 g/cm 3 pentru acelaşi mineral cu un conţinut de apă de 46,0%.

2.2.2. Roci argiloase

Argilele sunt roci poliminerale formate preponderent (peste 60%)

din particule de dimensiuni cuprinse între 0,01 mm şi dimensiuni coloidale, în alcătuirea cărora intră în principal minerale argiloase.

O primă clasificare a rocilor argiloase se bazează pe compoziţia lor

mineralogică având în vedere ponderea pe care o au principalele minerale argiloase în alcătuirea rocilor. Se pot separa următoarele grupe iniţiale:

a) argile caolinitice; b) argile montmorillonitice; c) argile illitice. După domeniul şi mediul de formare argilele se clasifică în:

a) argile terestre; b) argile fluviatile; c) argile limnice; d) argile marine.

O clasificare care să ţină seama atât de compoziţia mineralogică, cât

şi de unele caractere genetice duce la separarea următoarelor grupe de roci

(după D. Rădulescu). Argile reziduale

- polimictice;

- oligomictice – monominerale;

- caolinitice;

- montmorillonitice;

- illitice. Argile sedimentare

- polimictice;

- oligomictice – monominerale.

Argilite În tabelul 2.2. este prezentată nomenclatura rocilor argiloase cu precizarea corespondenţelor în limba engleză.

Nomenclatura rocilor argiloase ( după D. Rădulescu, 1979 ) [39] Tabelul 2.2.

22

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

Structură

Structură

Structură

Material

omogenă

laminară

Deformată

 

Claystone

Shale

Slate

Mudstone

Şist

Argilos

 

Argilă

Argilit

 

Marl

Argilo-carbonatic

Marnă

Calc-şist

Argilo-silicios

Argilă nisipoasă

Şist arenaceu

2.2.3. Capacitatea de schimb cationic

Schimbul de cationi în mineralele argiloase este rezultatul următoa- relor cauze:

- nesatisfacerea valenţelor produsă de „ruperile de legături” la su-

prafaţa particulelor argiloase;

- nesatisfacerea sarcinilor cauzată de substituţiile izomorfe ale ca- tionilor, de exemplu Si +4 replasat de Al +3 ;

- desfacerea structurală a radicalului H + din gruparea OH - , care poa- te fi schimbat cu cationi metalici;

- înlocuirea cationilor structurali care pot deveni schimbabili în

anumite condiţii (de exemplu, la pH mic ionii Al +3 se pot deplasa din uni- tăţile octaedrice spre poziţiile schimbabile). Noll (1931) a prezentat următoarea ordine descrescătoare a capa-

cităţii de substituţie a cationilor (referindu-se la toate mineralele argiloase):

Li + > Na +

K + Rb + Cs + ; Ba +2 > Sr +2 Ca +2 Mg +2

Hanser (1941) dă următoarele ordine de substituţie:

Li + < Na + K + Mg +2 Ca +2 Sn +2 Ba +2 Al +3 … H + Factorii care influenţează schimbul de cationi sunt:

- dimensiunea particulei de mineral argilos; cu cât gradul de

dispersare este mai mare, cu atât capacitatea de schimb este mai mare.

- temperatura: la temperaturi mici, schimbul de cationi este în gene-

ral limitat; în funcţie de cationul schimbat şi prezent în soluţia de schimb, temperatura influenţează diferit;

23

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

- concentraţia soluţiei de contact în ionul impus spre schimb: cu cât

concentraţia este mai mare, capacitatea este mai mare.

- gradul de încărcare al reţelei cu cationul schimbabil;

- valenţa cationului: cu cât aceasta este mai mare cu atât el este mai

greu schimbabil; - hidratarea cationului: ioni de aceeaşi valenţă, anterior hidrataţi având energie de fixare mai mare, sunt greu de înlocuit. Seria de schimb relativă nu este însă valabilă pentru toate mineralele argiloase, deoarece caracterele chimico-structural ale acestora determină existenţa unei serii caracteristice fiecărui mineral în parte.

2.2.4. Relaţiile apă - argilă

Molecula de apă, datorită legăturii de hidrogen, nu se comportă ne- utru din punct de vedere electric, cu toate că sarcinile electrice ale ionilor de hidrogen şi oxigen sunt egale; ea se comportă ca un dipol. Legătura de hidrogen apare ca o valenţă secundară a atomului de hidrogen care se ma- nifestă în raport cu atomii puternic negativi, atunci când valenţa principală îl leagă. Energia legăturii de hidrogen este de regulă 8 – 16 kJ/mol. În apa existentă în porii şi fisurile rocilor argiloase există ioni proveniţi din dizolvarea diferitelor săruri solubile. Aceştia fiind încărcaţi electric atrag moleculele dipolare de apă influenţându-i şi mai mult structura. Frank şi Wen arată că în vecinătatea unui ion se formează trei zone distincte prezentate în figura 2.3. Raza zonei de hidratare este dependentă de natura ionilor şi de va-lenţă (tabelul 2.3.).

Raza unor ioni hidrataţi ( după L. Matei ) [30]

Ionul Raza(A 0 )

Li

+

7,3 – 10

Na + 5,6 – 7,9

K

+

3,8 – 5,9

NH +

5,4

Rb + 3,6 – 5,1

Tabelul 2.3.

Ca +

Mg 2+

Ca 2+

Ba 2+

3,6 – 5,0

10,8

9,6

8,8

Asupra mecanismului adsorbţiei apei la suprafaţa argilei, neidentificat complet până acum, Low (1961) dă următoarele explicaţii:

- existenţa unei legături de hidrogen cu oxigenul sau cu OH - ul

existent într-un strat pe suprafaţa argilei. Legăturile orientează un strat de apă permiţând unui al doilea să se lege de primul într-o structură tetra- edrică;

24

PROPRIETĂŢILE PETROFIZICE ALE ROCILOR COLECTOARE ŞI ALE ROCILOR PROTECTOARE

- atragerea ionilor hidrataţi împreună cu învelişul lor de apă;

- concentraţia mai mare de cationi în apropierea particulei face ca

moleculele de apă să difuzeze spre suprafaţa acesteia pentru a egaliza prin osmoză concentraţia în soluţie;

a egaliza prin osmoz ă concentra ţ ia în solu ţ ie; Fig.2.3. Modelul de hidratare

Fig.2.3. Modelul de hidratare a ionilor Frank-Wen cu trei zone ( după L. Matei, 1986 ) [30]:

-zona A în care orientarea puternică imobilizează practic moleculele de apă; -zona B în care structura este complet distrusă; -zona C în care influenţa ionului nu se mai simte.

- structura „de condensator” a particulelor de argilă care creează un

câmp electric în interspaţiul dintre ele. Dipolii de apă se vor orienta potrivit

acestui câmp, iar zona centrală va fi ocupată de contraioni. - forţele Van der Waals - London create de fluctuaţiile norilor electronici în cristal, care produc sarcini ce atrag dipolii apei. Studiile efectuate au arătat că apa legată de argilă are vâscozitatea şi densitatea mult mai mari decât ale apei libere.

2.2.5. Stratul dublu electric

Imaginea stratului dublu electric este prezentată în figura 2.4. şi se bazează pe modelul propus de Grahame ş