Sunteți pe pagina 1din 10

Prototipurile si Teoria prototipurilor

Prototipul definește într-un mod empiric, în baza experienței proprii și în baza experienței unei anumite culturi și civilizații la un anumit moment, trăsăturile comune, cele mai evidente ale unei categorii.

Prototipurile sunt exemple tipice, foarte reprezentative ale unui concept.

Un exemplar reprezentativ al unei categorii se numeste prototip. El ne vine primul in minte atunci cand trebuie sa dam un exemplu despre clasa respectiva. De aici deducem ca reprezentarile noastre despre stimulii din realitate se structureaza pe baza prototipurilor. Nucleul unei categorii este un prototip, ceilalti membrii ai categoriei fiind structurati in jurul acestui nucleu, in functie de gradul lor de tipicalitate. Teoria prototipurilor a fost elaborata de E. Rosch. „Categoriile nu sunt codate in munte, ci mai degraba in termeni de prototip sau membru tipic al unei categorii. Cel mai economic cod cognitiv pentru o categorie este o imagine concreta a unui membru, mediu al categoriei.” Gradul de apartenenta al indivizilor la o categorie este in functie de distanta fata de prototip. Schema cognitiva a prototipului se bazeaza pe reprezentarea imagistica a obiectelor desi la formarea unui prototip concureaza si codul lexical si reprezentarea semantica. Formarea prototipului precede formarea categoriei. Ontogenetic, copilul invata mai repede numele prototipului decat al categoriei. S-a observat ca, desi folosim aceleasi cuvinte, gandirea noastra formeaza traiectorii diferite. E probabil ca acest fenomen sa se explice prin faptul ca indexam cu aceleasi cuvinte, prototipuri diferite, care genereaza judecati diferite, ganduri diferite. Functia principala a schemelor prezentate pana acum este de retine informatia in cadrul sistemului cognitiv. Ele participa indirect si la prelucrarea informatiei. Exista scheme a caror participare la prelucrarea informatiei este nemijlocita. Dintre aceste scheme cele mai studiate sunt scenariile. Exemple Prototipul conceptului ”pasăre” este ”vrabie”, prototipul pentru ”mobilă” este ”scaun” etc. Între oameni există o oarecare înțelegere, conform căreia anumite exemple de concepte naturale reprezintă prototipuri, iar alte exemple nu sunt potrivite. Mașinile și camioanele, de exemplu, sunt considerate de majoritatea oamenilor ca fiind exemple bune de vehicule, pe când lifturile și roabele nu sunt, ceea ce face ca mașinile și camioanele să fie prototipurile conceptului natural de vehicul.

Clasificare și clase

Eleanor Rosch (1973) a sugerat că unele concepte sunt mai ușor de învățat decât altele, sunt mai naturale. Astfel, conceptele naturale sunt fundamentale și prototipice.

Un concept fundamental are un grad mediu de generalizare, iar aceasta se referă la numărul de membri incluși într- un concept. Au fost distinse trei nivele diferite, din perspectiva gradului de generalizare:

Conceptele supraordonate sunt foarte cuprinzătoare. Prin urmare, conțin foarte mulți membri.

Conceptele fundamentale au un grad mediu de generalitate.

Conceptele subordonate reprezintă nivelul care include cele mai puține concepte.

au un grad mediu de generalitate.  Conceptele subordonate reprezintă nivelul care include cele mai puține

Concepte naturale

Conform lui Rosch, conceptele fundamentale sunt mai naturale și de aceea, sunt mai ușor de învățat și de utilizat. Ea își sprijină această afirmație pe observația că în general copiii învață conceptele fundamentale, de exemplu ”mașină”, înaintea conceptelor supraordonate sau subordonate, ”vehicul”, respectiv ”mașină sport”. De asemenea, ea explică faptul că aceasta se datorează unor caracteristici ale conceptelor fundamentale care se ”potrivesc” foarte bine intelectului uman: conceptele fundamentale sunt ușor de numit; membrii conceptelor fundamentale au forme similare; membrii conceptelor fundamentale au adesea aceleși mișcări motorii; conceptele fundamentale au în comun multe atribute.

În cercetarea care a avut ca subiecți membri ai tribului Dani din Noua Guinee, Rosch (1973) a adus dovezi temeinice și interesante care să susțină teoria ei conform căreia conceptele naturale pot reprezenta prototipuri. Acest trib, care dispunea de o tehnologie foarte limitată în anii ’70, avea doar două concepte de culori în vocabular: mola pentru culorile deschise și mili pentru culorile închise. Așadar, acești oameni erau subiecții ideali pentru o cercetare care viza învățarea de noi concepte pentru categoria supraordonată ”culoare”.

Membrii tribului Dani au fost învățați să eticheteze obiectele dintr-o categorie de culori unde se aflau atât culori primare „pure” (care se aflau în centrul intervalului, precum „roșu” sau „albastru”) cât și culori intermediare (precum verde-albăstrui”). Numele culorilor primare și numele culorilor intermediare reprezintă ambele concepte de bază, dar membrii tribului Dani au învățat cu mai mare ușurințkă denumirile culorilor primare.

Este cunoscut faptul că detaliile despre un eveniment dispar cu mai mare ușurință din memoria de lungă durată, față de ideea generală, de bază.

Raportându-se la teoria lui Rosch, cercetătorii au afirmat că acest fenomen are loc pentru ca amintirile să fie în concordanță cu conceptele de bază și, astfel, mai ușor de stocat pe termen lung.

TEORIA PROTOTIPULUI

Acest model a fost serios contestat la începutul anilor '70 de catre psiholoaga Eleanor Rosch. Rosch a facut teste cu esantioane largi de populatii carora le-acerut sa clasifice diversi membri dintr-o aceeasi categorie pe o scara marcînd apartenenta mai mica sau mai mare la categoria în cauza: de exemplu, fiind date o vrabie, o gusa-rosie, o gaina, un strut si un pinguin, spuneti în ordine, care vi se par mai pasari decît altele. Evident, ordinea statistic cea mai frecventa este aceea în care am enumerat noi diferitele pasari de mai sus: vrabia ocupa locul întîi, urmata- de gusa-rosie, de gaina, de strut si apoi de pinguin.

Pornind de la rezultate de acest tip, Rosch a criticat sever modelul conditiilor necesare si suficiente, bazîndu-se pe argumentul urmator: acest model nu admite decît o apartenenta absoluta la o categorie (ca sa reluam exemplul nostru, pinguinul este sau nu este pasare) si nicidecum o apartenenta relativa (un pinguin este mai putin pasare decît o vrabie). Or, sistemul de categorizare umana admite grade de apartenenta, ceea ce însemna ca modelul categoriilor necesare si suficiente nu este adaptat descrierii sistemului de categorizare umana (si, deci, al cunoasterii umane).

Rosch propune sa se substituie acestuia un alt model, acela al prototipului. Conform acestui model, noi, oamenii, categorisim obiectele pe baza asemanarilor lor cu un element central al categoriei considerate. Cu cît un obiect se aseamana mai mult cu acest element, cu atît el apartine mai mult categoriei, si invers. Elementul central al categoriei se numeste prototip, si el se presupune ca reuneste cele mai multe proprietati tipice categoriei (nu este vorba despre proprietati necesare si suficiente, caci nu exista proprietati necesare apartenentei la o categorie). în fine, gradul de asemanare se calculeaza prin numarul de proprietati tipice pe care îl poseda obiectul în comparatie cu prototipul.

Rosch si adeptii ei merg si mai departe, spunînd ca, pentru a determina apartenenta la o categorie, notiunea care se aplica este aceea de asemanare de familie, preluata de la filosoful austriac Ludwig Wittgenstein.

Aceasta notiune este extrem de simpla: într-o familie data, se considera în general ca exista o asemanare vaga, care se manifesta la toti membrii familiei. Nu însemana ca fiecare dintre ei seamana cu toti ceilalti, ci, mai degraba, ca fiecare dintre ei seamana cu cel putin unul dintre membrii familiei. Bunicul seamana cu matusa Adelaida, mama seamana cu bunicul, Petrica cu mama, Felicia cu Petrica s.a.m.d. în aceasta viziune, membrii unei categorii se decid nu numai prin asemanarea pe care fiecare dintre ei o are cu prototipul, ci, mai simplu (si mult mai putin restrictiv), prin asemanarea pe care fiecare dintre ei o are cu cel putin un alt membru al categoriei, chiar daca acesta nu este prototipul.

Daca reluam conceptul deja discutat, de pasare, prototipul categoriei, dupa Rosch, ar fi vrabia. Apartenenta celorlalti membri ai categoriei, gusa-rosie, gaina, strut si pinguin, pe care i-am mentionat deja, dar si a tuturor celor pe care nu i-am citat, soimul negru, vulturul, rata, pasarea kiwi, pasarea dodo s.a., se decide fie prin asemanarea lor cu prototipul, fie prin asemanarea cu un membru oarecare al categoriei.

Datorită limitelor teoriei atributelor definitorii a fost enunţată teoria prototipurilor care stipulează că orice concept sau categorie are o descriere tipică. Prototipul este un set de caracteristici care au o importanţă diferită în cadrul unui concept. Trebuie remarcat că aceste caracteristici nu joacă rolul unor atribute definitorii. Cum funcţionează această teorie? Să

presupunem că privighetoarea este cel mai bun exemplu pentru categoria pasăre. În această situaţie vom spune despre alte păsări că intră în această categorie în măsura în care ele au un grad ridicat de asemănare cu privighetoarea. Concis, vom include într-o categorie acele exemplare care se aseamănă într-un grad suficient de ridicat cu exemplarul tipic sau cu reprezentarea tipică pe care o avem despre acea categorie.

Caracteristici ale teoriei prototipului:

- Conceptele se bazează pe o structură prototipică care constă, fie într-o colecţie de atribute, fie în exemplul cel mai bun de a identifica conceptul;

- Nu există un set de atribute definitorii necesare şi suficiente pentru a determina includerea unui membru într-o anumită categorie;

- Nu există limite bine stabilite între concepte;

- Exemplele din sfera de cuprindere a unui concept au grad diferit de tipicalitate (mărul este un exemplu mai tipic pentru fruct în comparaţie cu smochina);

- Categoria unui obiect este determinată de gradul de similaritate dintre atributele obiectului şi cele ale prototipului categoriei.

Dovezile în sprijinul acestei teorii vin din domeniul învăţării culorilor (mai rapidă pentru culorile fundamentale) şi cel al vitezei de reacţie în identificarea categoriei unui obiect (se răspunde mai rapid la o întrebare de genul „mărul este un fruct”, decât la una „smochina este un fruct”). De obicei, prototipul are un rol de referinţă (spunem mai degrabă „elipsa este aproape ca un cerc” decât „cercul este aproape ca o elipsă”). Pe scurt, din această abordare a prototipului, ceea ce contează este gradul de asemănare a unui obiect cu un anumit prototip. Din punct de vedere ierarhic cele mai multe prototipuri se formează la nivelul fundamental de conceptualizare.

Această teorie explică destul de bine mai ales cazul conceptelor abstracte, în care lipsesc exemplele concrete. Concepte precum regulă, ştiinţă, credinţă sunt mai puţin susceptibile de a fi concretizate. Deficitul principal al teoriei constă în neexplicarea faptului că nu toate trăsăturile (atributele) unui concept au aceeaşi importanţă. Să ne imaginăm un exemplu în care o persoană ajunge pe o insulă exotică unde vede o pasăre de mărime mijlocie, albastră, pe care ghidul o denumeşte „klatuu”. Apoi, vede un băştinaş înalt şi slab, pe care ghidul îl denumeşte „sosok”. Ziua următoare observăm din nou o pasăre albastră, ceva mai mică şi afirmăm „uite un pui de klatuu”, iar apoi vedem un individ gras şi de statură mică. De data aceasta, cel mai probabil, nu vom afirma că este un „sosok”, deoarece diferenţele antropomorfice sunt evidente. Astfel, teoria prototipului nu poate explica de ce anumite trăsături posedă o cantitate diferită de informaţii, ea fiind dependentă doar de gradul de similaritate dintre prototip şi un anumit obiect. De asemenea, teoria prototipului nu ar putea explica categorii dinamice precum „lucruri de vândut”.

O critica la modelul prototipului

Modelul prototipului se bazeaza pe un anumit numar de notiuni, dintre care cel putin unele par discutabile. Sa începem cu cea mai evidenta, cu notiunea de asemanare de familie: nefiind delimitata în vreun fel sau altul (si nimeni n-a indicat vreodata, dupa cîte stim, vreun mijloc de a o delimita), ea pare sa duca la concluzii inacceptabile. într-adevar, ea permite (de exemplu) sa se demonstreze ca un om este o pasare. Conform legendei, somat sa dea o definitie a ceea ce este o fiinta omeneasca, Platon a defint-o drept "un biped fara pene". Atunci, un alt filosof a jumulit un pui viu si i-a dat drumul sa fuga prin Academia în care Platon îsi tinea lectiile (fapt care arata ca sadismul nu împiedica pe nimeni în demonstrarea greselii unui coleg). în ceea ce ne priveste, inovatiile pe care le aducem mai jos "demonstratiei" facute lui Platon de contemporanul sau vor fi mai putin sîngeroase, caci noi nu vom demonstra decît ca omul este, fara nici o îndoiala, si de doua ori, pasare.

Asemanarea dintre doua obiecte consta în a avea cel putin o proprietate comuna, iar apartenenta la o categorie se decide, în teoria prototipurilor, pe baza asemanarii cu prototipul sau cu unul dintre membrii categoriei. Or, omul seamana si cu prototipul si cu multimea membrilor categoriei, ceea ce ar trebui sa-i rezerve un loc de seama printre pasari (sa ne amintim ca, în teoria prototipului, nici o proprietate nu e necesara). Ca si vrabia, omul este biped. Or, vrabia este prototipul categoriei

de pasare.Avem deci dreptul sa credem ca omul este o pasare. Sigur, aceasta asemanare este minima întrucît ea nu corespunde decît unei singure proprietati a prototipului. Dar omul se aseamana în plus si cu toti membrii categoriei de pasare: toti membrii acestei categorii au proprietatea de a fi bipezi. Omul este si el biped. Deci, omul este pasare nu numai prin asemanare cu prototipul categoriei, ci si prin asemanare de familie cu fiecare dintre membrii categoriei.

Un cititor cît de cît ornitolog ar putea sa ne obiecteze ca omul nu detine anumite proprietati necesare, care fac ca o fiinta vie sa fie pasare: nu este ovipar, n-are cioc, n-are pene etc. Spre regretul nostru, trebuie sa-l informam ca este, poate, un bun ornitolog, dar este în schimb un slab psiholog: o categorie, repetam, nu are proprietati definitorii. Faptul ca omul nu face oua, ca nu are cioc si nici pene, nu-1 descalifica întru nimic din apartenenta la categoria de pasare. Omul este pur si simplu pasare.

Dar sa lasam gluma: bineînteles ca omul nu este pasare si ca, la fel cu demonstratia contemporanului lui Platon, demonstratia noastra este nula si neavenita. Prima da gres în a arata ca omul nu e un biped fara pene, dar arata ca definitia lui Platon (oricare ar fi neajunsurile ei) e imprecisa. Platon se gîndea la omul în starea sa naturala: or, nici un alt obiect v înstarea sa naturala, nu este si biped si lipsit de pene. în demonstratia noastra, nici noi n-am dovedit ca omul este pasare, dar am dovedit ca teoria prototipului pune probleme serioase, datorate în primul rînd refuzului de a lua în considerare proprietatile necesare.

Cum stam acum cu argumentul împotriva teoriei conditiilor necesare si suficiente? Cel din teoria prototipului se sprijina pe o gradare naturala a apartenentei la categorii. Experientele descrise par sa demonstreze însa ca oamenii au idei precise asupra acestei apartenente, asupra schimbarilor de categorie etc, care par complet opuse ideii de gradualitate a categoriilor sau ideii apartenentei determinate de asemanarea cu prototipul. într-adevar, daca apartenenta ar fi susceptibila de grade si ar fi complet determinata de asemanarea cu prototipul (nu vom reintroduce aici notiunea de asemanare de familie), nu e clar de ce schimbarea categoriei ar pune vreo problema si nici de ce un sarpe caruia i s-au grefat picioruse n-ar putea fi sopîrla. La urma urmelor, un sarpe cu picioare ar semana cu orice sopîrla, printre altele, chiar cu sopîrlele gri pe care sîntem obisnuiti sa le vedem pe ziduri, si ar putea trece drept prototipul categoriei de sopîrla. De ce ar trebui sa acordam mai mult credit experientelor lui Rosch (si teoriei prototipului) decît acestor experiente, care au avantajul de a nu conduce la teorii discutabile?

Argumentul împotriva modelului conditiilor necesare si suficiente se sprijina pe caracterul natural al notiunii de apartenenta graduala, si pare contestabil, înseamna atunci sa contestam rezultatele lui Eleanor Rosch? De fapt, ce ni se pare posibil este o interpretare diferita a acestor rezultate.

Bibliografie

Aniței, M. (2010). Fundamentele psihologiei. București: Editura universitară

Feldman, S. Robert (1993). Understanding psychology. Third edition, McGraw-Hill Inc.

Lahey, B. Benjamin (2007). Psychology an introduction. Ninth edition, McGraw-Hill

Rathus, A. Spencer (1996). Psychology in the new millennium. Sixth edition, Harcourt Brace College Publishers