Sunteți pe pagina 1din 2

Alt matematic Nichita Stanescu

Noi tim c unu ori unu fac unu,/ dar un inorog ori o par/ nu tim ct face./ tim c cinci fr patru fac unu,/ dar un nor fr o corabie/ nu tim ct face./ tim, noi tim c opt/mprit la opt fac unu,/ dar un munte mprit la o capr/ nu tim ct face./ tim c unu plus unu fac doi, /dar eu i cu tine, /nu tim, vai, nu tim ct facem. /Ah, dar o plapum/ nmulit cu un iepure/ face o roscovan, desigur,/ o varz mprit la un steag/ fac un porc,/ un cal fr un tramvai/ face un nger,/ o conopid plus un ou,/ face un astragal... / Numai tu i cu mine / nmultii i mprii/ adunai i sczui /rmnem aceiai... / Pieri din mintea mea!/ Revino-mi n inim!

Poezia "Alta matematica", din volumul "Maretia frigului" (1972), pune sub semnul indoielii perfectiunea logicii matematice, a simbolurilor randuite dupa legile sferei. Dupa criza cunoasterii relevata in "11 elegii", in special in "Elegia a zecea", poetul isi indreapta viziunea catre "operele imperfecte", mai compatibile cu sensibilitatea, suferinta si sacrificiul uman, cu insasi imperfectiunea fiintei si a lumii. in "Alta matematica" este atacata simbolistica matematica, insuficienta pentru a explica toate sinuozitatile realului, complexa "corola de minuni a lumii", la care, indirect, poetul face referire: "Noi stim ca unu ori unu fac unu,/ dar un inorog ori o para/ nu stim cat face./ Stim ca cinci fara patru fac unu,/ dar un nor fara o corabie/ nu stim cat face." Norul fara corabie si inorogul si para sunt forme complexe ce ies din sfera reprezentarilor perfecte, fiind alcatuite sau conduse dupa legi stohastice, greu de inscris chiar in cele mai complicate ecuatii matematice. Mintea matematica nu poate regiza spectacolul fascinant al lumii, rezumandu-se, in fundamentele ei, la simple operatii de impartire, de inmultire, ineficiente pentru a surprinde relatiile insolite dintre lucruri banale: "Stim, noi stim ca opt/ impartit la opt fac unu,/ dar un munte impartit la o capra/ nu stim cat face./ Stim ca unu plus unu fac doi,/ dar eu si cu tine/ nu stim, vai, nu stim cat facem". Seria ilogicii ce scapa calculelor ratiunii rigide continua: "Ah, dar o plapuma/ inmultita cu un iepure/ face o roscova, desigur,/ o varza impartita la un steag/ face un porc,/ un cal fara un tramvai/ face un inger,/ o conopida plus un ou,/ face un astragal...". Singurul ce poate intelege fata ascunsa a lucrurilor este poetul, el, demiurgul, sau el si Demiurgul, poate el si ea, fiinta duala care permite orice combinatii creatoare posibile. Poetul isi creeaza un alter-ego creator, un dominus al lumii, bazat pe noi principii de constructie a realului, mai complicate chiar decat cele fractalice. Matematica divina, combinata poate cu o latura erotica, un eros la scara cosmica, primordial, are contingenta directa cu increatul, cu atemporalul: "Numai tu si cu mine/ inmultiti si impartiti/ adunati si scazuti/ ramanem aceiasi...// Pieri din mintea mea!/ Revino-mi in inima!". Teme si motive ale poeziei "Alta matematica" Matematica simpla, banala, este instrument insuficient de cuprindere a fenomenelor lumii, a complexei, misterioasei structuri materiale a lumii.

Fiintele si relatiile complexe dintre obiecte nu pot fi descrise si cuantificate logic, acestea aflanduse in alta latura a existentei, stohastica, conceptia lui Nichita Stanescu apropiindu-se aici de teoria cunoasterii a lui Lucian Blaga. Poetul are aspiratia ordinii cosmice originare, prin identificare cu Demiurgul, singura cale de a transcende realul, de a revela eternitatea lumii reale. Insertia fantasticului in realitatea comuna este figurata prin invocarea inorogului, fiinta dintr-un spatiu de asteptare, nesupusa perisabilitatii formelor entropice. Dimensiunea lirica este evidenta in poezia Alta matematica, unde titlul si distihul final Pieri din mintea mea / Revino-mi in inima" - amintind de alta epoca - desemneaza o lume construita in alta ordine, una a sentimentului, a trairii. Mintea" e simbolul ratiunii, inima" al subiectivitatii, al iubirii. Astfel, sentimentele se traiesc, nu se contabilizeaza potrivit vreunui algoritm matematic. Logica poeziei, afirma Alexandru Macedonski, este nelogica la modul sublim." Privirea eului poetic se opreste ironica asupra excesului de rationalizare sugerat printr-un joc al asocierilor lingvistice absurde: ah, dar o plapuma / inmultita cu un iepure / face o roscova desigur / o varza impartita la un steag / face un porc, / un cal fara un tramvai face un inger". Se remarca la nivelul limbajului asocieri surprinzatoare de sens bazate pe o logica ciudata si pe parafrazarea unor expresii comune ale limbii, in incercarea de transcendere a cuvantului si de patrundere in zona necuvantului. Limba este pusa intr-o stare de criza pentru a se ridica la nivelul intelesurilor pure, printr-o alta matematica" de natura calitativa care vine, astfel, sa se substituie matematicii cantitative: inmultirea unu ori unu fac unu", scaderea cinci fara patru fac unu", impartirea opt impartit la opt fac unu", adunarea unu plus unu fac doi". in acest plan al cunoasterii stiintifice, totul se petrece dupa legile logicii. Totul este previzibil, linistit, liniar. Acest tip de cunoastere echivaleaza cu ceea ce Nichita Stanescu numea idei concrete". Exista insa si un concret al vietii, al trairii, al ideilor vagi, un plan redat prin asociatii semantice surprinzatoare: o conopida plus un ou face un astragal". Mesajul mediat de eul poetic este aparent absurd. Raportul dintre nume si lucruri trebuie redescoperit, iar calea nu o reprezinta cunoasterea umana obisnuita, ci un alt tip de cunoastere, o alta matematica, una poetica. Cei doi actori ai lumii umane - el si ea - amintiti in prima strofa prin pronumele personal la persoana I plural par a fi descoperit calea de comunicare, la nivel intim, cu universul: iubirea, reorganizarea lumii dupa regulile inimii. e3n3913et64vbe Este evidenta esentializarea limbajului poetic, textele lui Nichita Stanescu promovand o alta limba decat cea a modernilor si a avangardistilor. Poezia acestuia instituie un limbaj care nu mai poate fi inteles prin grilele de lectura aplicate poeziilor argheziene, blagiene sau barbiene, desi ea dialogheaza cu textele clasice, romantice sau moderne consacrate, atat la nivelul universului poetic, cat si la nivelul discursului literar. Spre deosebire de poetii avangardisti care distrusesera orice cale de comunicare cu trecutul, ajungand sa nege chiar propria experienta poetica, Stanescu se intoarce spre experienta trecutului, intr-un act indecis de negatie subtextuala, tandra, incorporatoare. Se recunosc parodiate in Alta matematica celebrele versuri eminesciene cu care se incheie discursul poeziei stanesciene: Pieri din mintea mea / Revino-mi in inima!" Se poate, astfel, afirma ca opera lui Nichita Stanescu se instituie ca o veritabila arca a lui Noe", salvatoare a unor aspecte ale modernitatii, dar concomitent, promisiune si certitudine a unui nou inceput cu posibilitati multiple de valorificare.