ISTORIOGRAFIA

JUNIMISTĂ
 Context istoric şi istoriografic:
• Istoriografia românească era dominată de
Odobescu, Haşdeu, şi de şcoala bărnuţiană.
• Principatele române erau sub atenţia marilor
puteri;
• Se dorea foarte mult o lucrare de sinteză a
istoriei românilor pentru a fi satisfăcută
curiozitatea străinilor.
 Societatea Junimea
• Fondată la Iaşi în 1863.
• Fondatori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre
P. Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti.
• Reprezenta o comunitate culturală care activa
şi în sfera socio-politicului.
• Obiectiv principal: educarea opiniei publice şi
a spiritului civic cu privire la organicitatea cu
care ar trebui să aibă loc progresul unei
societăţi.
 Influenţe ideologice asupra societăţii
• Fondatorii săi au fost educaţi în spirit filogerman -> în
spaţiul nemţesc se formau curentele de gândire
reacţionare, organiciste, împotriva revoluţionarilor
francezi.
• Hegel devine promotor al reacţionarismului german şi
o muză pentru Junimea.
• Preiau de la Schopenhauer antifilistinismul,
anticonformismul, spiritul laic, demistificarea lumii,
concepţiile social-politice, dispreţul pentru popor şi
democraţie, antipedanteria, antirevoluţionarismul.
• De la Spencer vor prelua organicismul.
 Junimiştii şi impactul istoriografic
TITU MAIORESCU
(1840-1917)
• Tatăl său a fost istoric.
• A făcut gimnaziul la Theresianum din
Viena, litere şi filosofie la Sorbona,
istorie veche la Berlin.
• Între 1862-1868 ţine un curs de istorie
generală la Universitatea din Iaşi.
• Profesori: Raumer (istorie veche),
Mullah (elenism), Hellferich (filosofia
istoriei), Zinkeisen (studii orientale).
• Influenţe: Michelet, Gervinus,
Droysen, Monod, Sybel, Roesler,
Hellbrand, Taine.
 Teoria formelor fără fond
• Teorie sociologică care reprezenta ideologia
fundamentală a junimiştilor, bazată pe
organicismul revoluţionar.
• Maiorescu o formulează în articolul „În contra
direcţiei de astăzi în cultura română”, publicat
în Convorbiri Literare în 1868.
• „Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne
pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici
un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un
mijloc puternic de cultură. Și prin urmare vom zice: este mai bine să
nu facem o școala deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu
facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă;
mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii
și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul
propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce
o compun; mai bine să nu facem de loc academii, cu secțiunile lor,
cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele
pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea
științifică ce singură le dă rațiunea de a fi.
• Căci dacă facem altfel, atunci producem un șir de forme ce sunt
silite să existe un timp mai mult sau mai puțin lung fără fondul lor
propriu. Însă în timpul în care o academie e osândită să existe fără
știință, o asociațiune fără spirit de societate, o pinacotecă fără artă
și o școală fără instrucțiune bună, în acest timp formele se
discreditează cu totul în opinia publică și întârzie chiar fondul, ce,
neatârnat de ele, s-ar putea produce în viitor și care atunci s-ar sfii
să se îmbrace în vestmântul lor desprețuit.”
VASILE POGOR
(1833-1906)
• Şi-a făcut studiile juridice la Paris,
însă a stat într-un pension nemţesc.
• Rezumă în Convorbiri literare teoriile
lui Buckle despre civilizaţie, ţine
diverse prelecţiuni pe subiecte
istorice
PETRE. P CARP.
(1837-1919)
• Studiază la Liceul francez din Berlin
• Urmează dreptul la facultatea din
Bonn.
• S-a ocupat mai mult de critica istorică
şi de publicarea cronicarilor români.
THEODOR ROSETTI
(1837-1923)
• Face studii juridice la Viena şi la Paris.
• Conduce revista Convorbiri literare.
• Editează colecţia Hurmuzaki.
• Îl sprijină pe Xenopol în studiile sale
istorice.
IACOB NEGRUZZI
(1842-1932)
• Face dreptul în spaţiul german.
• Redactor la Convorbiri literare
• A optat pentru introducerea articolelor
istorice în Convorbiri literare
• A finanţat formarea lui Panu şi a lui
Xenopol.
Alţi junimişti cu preocupări cu preocupări
istorice: M. Eminescu, V. Alecsandri.
 IOAN SLAVICI
(1848-1925)
• Prietenia cu Eminescu şi cu Negruzzi l-a
încurajat să scrie istorie.
• Junimea îl sprijină la studii la Viena, unde
termină dreptul.
• 1881: monografia „Die Rumanen in
Ungarn, Siebenburger und der Bukowina”.
• 1892: „Românii din regatul ungar”
• 1911: „Românii de peste Carpaţi”,
„Zbuciumările politice la românii din
Ungaria”.
• Editează la colecţia Hurmuzaki, unde
Maiorescu îl numeşte secretarul comisiei.
 A. D. XENOPOL
(1847-1920)
• Studiază dreptul şi filosofia în Germania, sub finanţarea
societăţii Junimea, in 1871 îşi ia ambele doctorate.
• S-a format d.p.d.v. Istoric sub prelegerile lui Ranke,
Mommsen, Curtius, Duhring, Steinhal.
• A predat istoria românilor la Universitatea din Iaşi începând
cu anul 1875.
• Publică prima mare sinteză de istoria românilor „Istoria
românilor din Dacia Traiană” între 1888-1893
• Alte lucrări: „Cultura naţională” (1868), „Istoriile
civilizaţiunii” (1869), „Studii asupra vechilor noastre
aşezăminte” (1874), „Războaiele dintre ruşi şi turci” (1879-
1880)
• Influenţe naţionale: Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, Gr.
Tocilescu, Al. Philippide, Andrei Vizanti, Eudoxiu Hurmuzaki,
Paul Hunfalvy.
 GHEORGHE PANU
(1848-1910)
• A optat pentru studii particulare cu caracter
istoric.
• Influenţe: Guizot, Therry, Theirs, Diez, Bopp,
Comte, Darwin, Spencer, Taine.
• Între 1874-1875 publică „Studiul istoriei la
români”. Titu Maiorescu îi finanţează personal
studiile în drept la Paris.
• Ulterior se va reorienta spre sociologie,
continuându-şi studiile la Bruxelles.
• Cunoscut ca memorialist pentru scrierea sa
„Amintiri de la Junimea” (1908).
 Metoda de cercetare junimistă
• Junimiştii doreau să impună un tipar pentru
cercetarea istorică
• Doreau ca acesta să fie: corect, fără pedanterii,
obiectiv, anti-patriotard, cu bibliografie cât mai
diversificată.
• Merite istoriografice ale Junimii: pregătirea în
străinătate a unor specialişti, stimularea
investigaţiilor în arhivele străine, valorificarea
editorială a colecţiei Hurmuzaki şi a altor
manuscrise, critica istorică şi polemizarea cu alţi
istorici.