Parcul Național

Ceahlău
arie naturală protejată
Disciplina: Rezervații naturale
Profesor îndrumător: Conf. Dr. Ing. Chiriac Constantin
Student: Costandachi Anca-Larisa
Grupa: 7305
 Parcul Național Ceahlău este o arie protejată de interes național ce
corespunde categoriei II IUCN (parc național), situată în nord-estul
României pe teritoriul vestic al județului Neamț. Parcul a fost constituit ca
arie protejată încă din anul 1955, având o suprafață de 7742,5 ha.
Prin Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr.1964/2007,
Parcul Național Ceahlău a devenit sit de importanță comunitară, parte
integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 din România.
 Localizare
Parcul Național Ceahlău este localizat în Masivul Ceahlău, situat în întregime pe
teritoriul administrativ al Județului Neamț. Masivul Ceahlău are o suprafață de 292 kmp și
se încadrează în grupa centrală a Carpaților Orientali din cuprinsul zonei flișului.
Parcul Național Ceahlău este situat în partea centrală a Masivului Ceahlău și cuprinde
masa conglomeratelor de Ceahlău, mai dure, care formează pilonul central, cel mai înalt.
Din acestea se desprind culmi secundare, mai joase, orientate radiar la nord, est și sud și
paralele cu masa conglomeratelor, în vest. Parcul se află pe teritoriul administrativ al
orașului Bicaz și a 3 comune: Ceahlău, Tașca și Bicazul Ardelean.
 Geomorfologia

Relieful poartă amprenta structurii geologice și litologice.

Subunitatea centrală a masivului este un imens sinclinal suspendat, dezvoltat pe conglomeratele de
Ceahlău. Platoul superior corespunde cu suprafața boltită a sinclinalului ale cărui extremități sunt și cele mai
mari altitudini: vârful Ocolașul Mare (1907 m) la sud și vârful Toaca (1904 m) la nord.
O alta caracteristică o reprezintă microrelieful format din stânci și formațiuni stâncoase cu forme bizare:
turnuri, coloane, piramide. Aspectul ruiniform se datorează eroziunii exercitate asupra conglomeratelor, cât și
alternanței lor cu gresiile și stâncile din calcar. Impresionante sunt Căciula Dorobanțului, Panaghia, Dochia
etc.
Subunitatea periferică: În jurul părții centrale, înalte, a masivului sunt dispuse radiar culmile prelungi
ale Munceilor Ceahlăului. Formați din roci mai puțin rezistente la eroziune, ele prezintă la nivelul interfluviilor
o alternanță de vârfuri mai înalte separate de înșeuări. Împădurite, în mare parte, culmile altitudinilor lor nu
depășesc 1300 m, acestea trec dincolo de limitele Parcului Național Ceahlău îndreptându-se către văile
principale ce delimitează masivul.
 Peisaje naturale
Cele mai variate și interesante peisaje naturale din masiv se întâlnesc, în special, în zona înaltă a
platoului și abrupturilor limitrofe și pot fi grupate astfel:
• Grupuri de stânci: Turnul lui Butu, Piatra Sură, Pietrele lui Baciu;
• Stânci izolate și turnuri: Panaghia, Stânca Dochiei, Piatra cu Apă, Turnul Sihastrului, Acele Caprei;
• Stânci cu forme deosebite, caudate: Coloana Dorica, Căciula Dorobanțului, Vulturul lui Traian, Faraonul;
• Abrupturile marginale: Gardul Stănilelor, abrupturile Ocolașului Mare și Ocolașului Mic;
• Cascade și chei: Duruitoarea, cheile și cascada Bistrei Mari;
• Brâne: Polița cu Ariniș, Brâna Ocolașului Mic, Brâna Ocolașului Mare;
• Jgheaburi și hornuri: Jgheabul Mare, Jgheabul Ghedeonului, Jgheabul Armenilor, Jgheabul lui Vodă;
• Polițe cu larice: Polița cu Crini (rezervație naturală botanică), polița Piatra cu Apă;
• Peșteri și avene: Grota lui Savu, Peștera din Ocolaș, Avenul de Sus.
La cele menționate se mai adaugă numeroase alte formațiuni stâncoase cu forme bizare:
Gemenii,Broasca, Pisica ș.a. sau altele care au primit de la localnici denumiri sugestive: Piatra Lăcrimată,
Piatra Viperei, Piatra Miresei.
Piatra Lăcrimată

Căile lui Miron

Ocolașul Mare

Cușma Dorobanțului
 Clima
Masivul Ceahlău este încadrat în ținutul climatic de munte (munți joși) și subținutul climatic al Carpaților
Orientali.
Condițiile climatice din Ceahlău se supun zonalităților altitudinale sau sunt rezultanta unor condiții
locale ce determină delimitarea unor topoclimate diferite. Astfel, teritoriul Parcului Național Ceahlău apare
ca un mozaic de topoclimate elementare naturale care prin îmbinarea lor realizează topoclimatul complex al
Masivului Ceahlău.
Temperatura aerului variază cu altitudinea. Cele mai scăzute valori termice s-au înregistrat pe platoul
superior iar cele mai mari la poalele Masivului Ceahlău.
Precipitațiile atmosferice: Supus în special influențelor de aer atlantic, pe Ceahlău numărul de zile cu
precipitații este mare (aprox. 209 zile/an, din care 50% ninsori). Media precipitațiilor este de peste 700 mm,
dintre care 60-70% se înregistrează în perioada de primăvară și vară. Un fenomen deosebit este ceața care
se produce în 70% din zilele anului.
Vântul înregistrează cele mai mari viteze la nivelul crestelor și pe platoul superior din direcția
dominantă vest, în vreme ce la nivelul văilor principale circulația curenților de aer descendenți este mai
activă. Viteza medie a vântului este de 6-8 m/s vara și 12-14 m/s iarna, dar se pot atinge deseori si 40-50
m/s.
 Rețeaua hidrografică
Masivul Ceahlău are o rețea hidrografică cu un caracter divergent și este colectată, în final, de râul
Bistrița.
În prezent, râul colector, Bistrița, a “dispărut” în sectorul limitrof cu Ceahlăul. Între confluența sa cu râul
Bistricioara și barajul de la Izvorul Muntelui, s-a format cel mai mare lac de baraj artificial de pe râurile
interioare ale României: lacul Izvorul Muntelui-Bicaz al cărui țărm delimitează, spre est, Masivul Ceahlău.
Bistricioara marchează limita de nord și nord-vest a masivului pe o lungime de 12 km, între confluența sa cu
pârâul Pintic și gura de vărsare în lacul Izvorul Muntelui iar Bicazul, cel de-al treilea râu ca mărime dintre
afluenții Bistriței, delimitează la sud masivul începând de la confluența cu Pârâul Jidanului și până în dreptul
orașului Bicaz.
Pâraiele cu obârșia în Masivul Ceahlău își au izvoarele sub abruptul de la baza conglomeratelor de
Ceahlău, la altitudini cuprinse între 1250-1300 m, de unde drenează apele freatice cantonate în masa de
grohotișuri. În profilul longitudinal al unora apar numeroase ruperi de pantă determinate de prezența
orizonturilor litologice cu rezistență mai mare la eroziune. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens îl
constituie Cascada Duruitoarea unde apele pârâului Rupturi se prăvălesc peste două praguri de la 25 m
înălțime.
Cascada Duruitoarea Lacul Izvorul Muntelui-Bicaz
 Solurile
Soluri zonale:
Pe platoul superior și în vecinătatea sa imediată întâlnim soluri din grupa solurilor alpine de pajiști și
tufișuri. Solurile din această grupă sunt reprezentate de podzolurile humico-feriiluviale și solurile brune
podzolice feriiluviale.
În etajul molidișurilor apar două asociații de soluri: o asociație pedogeografică formată din soluri
brune podzolice feriiluviale localizată, cu precădere, pe complexul de roci dure greso-conglomeratice; o a
doua asociație pedogeografică, subordonată primei categorii, este răspândită în partea inferioară a
etajului pe rocile mai moi, greso-marnoase.
La altitudini sub 1200 m predomină solurile forestiere și înțelenite de altitudini mijlocii a căror
prezență este mai ales legată de faciesul marnos și marno-greso-șistos și de relieful mai puțin semeț, cu
culmi domoale.
Soluri intrazonale:
Pe suprafețele cvasiorizontale dintre Ocolașul Mare și Bâtca lui Ghedeon, supraumezite de pânza
freatică, se întâlnesc soluri turboase acide și turbării oligotrofe, slab dezvoltate. În zona solurilor alpine și
cea a solurilor forestiere de altitudine mare, nota caracteristică o dau pereții stâncoși, abrupți, fără înveliș
de sol sau cu soluri slab evaluate, scheletice. Pe cursurile superioare ale râurilor mai importante, apar
soluri aluviale slab înțelenite și aluviuni crude cu o textură pietroasă sau de nisip.
 Tipuri de ecosisteme
Principalul tip de ecosistem întâlnit aici este cel forestier montan, iar ca habitate de o importanță
deosebită sunt polițele și brânele cu substrat conglomeratic calcaros pe care vegetează multe specii din
flora endemică. Cele mai importante sunt polițele cu larice (Larix decidua ssp. carpatica), fitocenoze
tipice, dominate de larice.
Fond forestier: 7349,57 ha reprezentând 94,92% din suprafața parcului.
Pășune: 391,73 ha reprezentând 5,06% din suprafața parcului.
 Flora
În masiv se întâlnesc:
Plantele inferioare ( alge, fungi, licheni, briofite): 611 genuri cu 1840 specii și 4 subspecii, 158
varietăți și 77 forme.
Plantele superioare: Flora vasculară spontană a Masivului Ceahlău cuprinde un număr de 1144
specii, 63 subspecii și 18 hibrizi, în total 1224 taxoni. Aceasta reprezintă 68,3% din flora spontană a
județului Neamț și 34,70% din flora vasculară a României. În afară de speciile spontane, mai sunt
menționate 7 specii subspontane.
Din totalul florei vasculare spontane, 38 de specii sunt pteridofite, 8 gimnosperme și 1098
angiosperme. Taxonii respectivi aparțin la 449 de genuri si 100 de familii botanice. Familiile cu cele mai
multe specii sunt: Asteraceae (163), Poaceae (90), Rosaceae (54), Fabaceae (52), Brassicaeae (50),
Scrophulariaceae (50), Lamiaceae (48), Ranunculaceae (46).
Etajele de vegetație din Masivul Ceahlău

Altitudinal, în Masivul Ceahlău se întâlnesc două etaje de vegetație: montan (cu subetajele inferior,
mijlociu și superior) și subalpin.
Subetajul montan inferior se întinde de la poalele Ceahlăului, începând cu altitudinea de 450-530
m până la 650-700 m. Vegetația lemnoasă zonală este reprezentată de făgete pure, încadrate aici în
asociația Symphito cordati-Fagetum. Alături de făgete, se mai întâlnesc insular și carpino-făgete
aparținând asociației Carpino-Fagetum. Azonal, de-a lungul cursurilor de apă, se întâlnesc arinișe de
tipul Telekio speciosae-Alnetum incanae și tufărișuri încadrate în asociația Myricarietum germanicae.
Specii: Fagus silvatica (fag), Carpinus betulus (carpen), Acer pseudoplatanus (paltin de munte), Tilia
cordata (tei), Salix alba (salcie), Betula pendula (mesteacăn).
Pajiștile cu cea mai mare răspândire sunt cele edificate de păiușul roșu și iarba câmpului, care
aparțin asociației Festuco rubrae-Agrostetum capillaris. Se mai întâlesc: Campanula glomerata (clopoței),
Lotus corniculatus (ghizdeiul), Trifolium repens, Trifolium montanum (trifoi).
 Subetajul montan mijlociu se întinde pe altitudine de la 650-700 m până la 1000-1200 m și este
caracterizat prin pădurile de amestec. Cele mai răspândite sunt brădeto-făgetele aparținând asociației
Pulmonario rubrae-Fagetum, care sunt mai frecvente între 700-1000 m altitudine și brădeto-molidișurile
încadrate în Hieracio rotundati-Abietetum. Insular, în acest subetaj se mai găsesc făgete pure până la
altitudinea de 1050 m.
Pajiștile secundare din subetajul montan mijlociu sunt edificate de aceleași specii ca în subetajul montan
inferior.
Subetajul montan superior este cuprins între 1100-1200 m altitudine în parte inferioară și 1460-1700 m
în partea superioară. Arboretele dominante sunt molidișurie pure, încadrate în asociația Hieracio rotundati-
Piceetum.
În limitele acestui subetaj se întâlnesc cu caracter intrazonal arborete pure de larice (Larix decidua
subsp. Carpatica), aparținând asociației Saxifrago cuneifoliae-Laricetum. Tot în acest subetaj se află și Abies
alba și Pinus sylvestris-relict glaciar.
În locul molidișurilor defrișate se instalează pajiști secundare de păiuș roșu (Scorzoneroo roseae-
Festucetum nigricantis). Vegetația ierboasă este completată de: Oxalis acetosela (măcriș), Usnea barbata
(mătreața bradului).
 Etajul subalpin ocupă toată suprafața cuprinsă între limita superioară a pădurilor de molid (1460-1700
m) și punctele cele mai înalte din Masivul Ceahlău. Caracteristică pentru acest etaj este dominanța
jnepenișurilor (Rhododendron myrtifolii-Pinetum mugi), vestigii ale vechilor jnepenișuri, ce au fost distruse
prin tăiere și incendiere. Printre tufișurile de jneapăn se întâlnesc afinișe (Campanulo abietinae-Vaccinietum
myrtilli) sau tufărișuri de ienupăr pitic (Campanulo abietinae-Juniperetum sibiricae).
Pajiștile de pe platoul Masivului Ceahlău sunt reprezentate de comunități aparținând asociației
Pontentillo chrysocraspedae-Festucetum airoidis. Vegetația ierboasă a jnepenișurilor este formată din
asociații de păiuș și din turbării acidofile cu licheni și mușchi sub formă de pernuțe în care intră: Hieracium
alpina (vulturica), Polygonum viviparum (troscot), Viola alpina (toporași). Asociațiile de stâncării calcaroase
au mare importanță deoarece adăpostesc multe specii endemice si subendemice.
 Afinul (Vaccinium myrtillus)
Jneapăn (Pinus mugo)

Larice (Larix decidua ssp. carpatica)

Floare de colț (Leontopodium alpinum) Sângele voinicului (Nigritella rubra)

 Fauna
Nevertebratele studiate din Masivul Ceahlău sunt reprezentate de aproximativ 1100 de specii
clasificate în numeroase ordine aparținând claselor de viermi, moluște, miriapode și insecte. Peste 1000 de
specii de nervertebrate aparțin insectelor care alcătuiesc marea majoritate a acestei lumi.
Fauna vertebratelor din zona cercetată este foarte variată datorită multitudinii biotopurilor existente și
este constituită din: 17 specii de pești, 10 specii de amfibieni, 8 specii de reptile, 121 specii de păsări, 30
specii de mamifere.
În pădurea mixtă, în cea de fag sau de conifere se întâlnește broasca cafenie (Rana temporaria).
Frecvente sunt șopârlele- predominant Lacerta viridis și Lacerta agilis, dar se întâlnesc și năpârca (Anguis
fragilis) sau vipera (Vipera berus).
Păsările din Masivul Ceahlău care sunt protejate de lege sunt: cocoșul de munte (Tetrao Urogallus),
ciocănitoare-de-munte (Pycoides tridactylus), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), acvila de munte (Aquila
chrysaetos).
 Tabloul faunistic al Ceahlăului este completat prin prezența mamiferelor. În afară de câteva specii
indiferente față de altitudine, relief și biotop, cum sunt lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes) și iepurele
(Lepus europaeus), celelalte specii cunoscute ca prezente în acest masiv sunt cantonate în biotopuri
caracteristice modului lor de viață.
Clasa Mammalia atrage atenția în primul rând prin existența, în efective destul de numeroase, a unor
specii valoroase sub aspect cinegetic: cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), capra
neagră (Rupicapra rupicapra), mistreț (Sus scrofa).
Dintre elementele faunistice, sunt declarate monumente ale naturii: capra neagră (Rupicapra rupicapra),
râsul (Lynx lynx), Lupul (Cnis lupus), ursul (Ursus arctos). De asemenea, ocrotite de lege sunt și păsările
răpitoare de zi și de noapte: minunița (Aegolius funereus), ciuvica (Glauducium passerinum), corbul (Corvus
corax).
Parcul Național Ceahlău a fost declarat sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministrului Mediului și
Dezvoltării Durabile nr.1964/2007 pentru un număr de 13 habitate pentru 5 specii de mamifere (Canis lupus-
lup, Lynx lynx-râs, Myotis myotis-liliac comun, Rhinolophus hipposideros-liliac mic cu potcoavă, Ursus arctos-
urs), 3 specii de amfibieni și reptile (Bombina variegata-buhai de baltă cu burta galbenă, Triturus cristatus-
triton cu creastă, Triturus montandoni-triton carpatic), o specie de nevertebrate (Odontopodisma rubripes-
lacustă de munte) și 6 specii de plante (Asplenium adulterinum-feriguța, Campanula serrata-clopoței,
Cypripedium calceolus-papucul doamnei, Iris aphylla ssp. Hungarica-iris, Liparis loeselii, Tozzia carpathica-
iarba gâtului).
Capra neagră (Rupicapra rupicapra) Urs (Ursus arctos) Lup (Canis lupus)

Râs (Lynx lynx) Vipera (Vipera berus)

Monumente și atracții turistice
În vecinătatea parcului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic, astfel:
• Biserica de lemn “Sf. Voievozi” din Bistricioara, construcție din secolul al XVIII-lea, monument
istoric.
• Ansamblul Mănăstirii Durău ( Biserica “Buna Vestire”, Casa mitropolitului Veniamin Costachi,
Casa monahului Varahil Moraru, stăreția, clopotnița de zid și clopotnița de lemn ) din localitatea
otomanț, construcție a sec. Al XIX-lea, monument istoric.
• Ansamblul fostului schit Hangu ( Biserica “Pogorârea Sf. Duh”, ruinele palatului cnejilor și zid de
incintă) din Ceahlău, construcție a sec. XVII-XIX, monument istoric.
• Ansamblul schitului “Sf. Ana” ( biserică de lemn și turn-clopotniță) din Ceahlău, constucție a sec.
XVII-XIX, monument istoric.
• Biserica de lemn “Sfântul Dumitru” din Bicazul Ardelean, construcție din 1829, monument istoric.
• Teatrul Sătesc “Ion Calinderu” (azi muzeu) din Bicaz, construcție a anilor 1908-1912, monument
istoric.
• Ariile naturale: Peștera Munticelu, Peștera Toșorog, Lacul Izvorul Muntelui, Cascada Duruitoarea
și Polița de Crini (rezervație naturală de tip științific).
Biserica de lemn “Sf. Voievozi” Mănăstirea Durău
 Bibliografie
• http://www.romaniaturistica.ro/parcul-national-ceahlau
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Na%C8%9Bional_Ceahl%C4%83u
• http://www.ceahlaupark.ro/pos-mediu/
• http://alinatoma.3x.ro/Faunax.html
• http://alinatoma.3x.ro/Florax.html

Sfârșit ! 