Armillaria mellea (Vahl.) Quél.

Basidiomycotina / Agaricales/ Tricholomataceae

Sinonime = Armillariella mellea (Vahl.) Pat. = Clitocybe mellea

Denumiri populare: ghebe, ghebe de rădăcină, opintici;
GAZDE
Specie polifagă, saprofită-faculatativ parazită, se dezvoltă pe majoritatea
răşinoaselor si foioaselor (Pinus sylvestris, Picea abies, Larix decidua,
Pseudotsuga sp., Pinus nigra, Abies alba, Taxus baccata, Betula sp.,
Juglans sp., Salix sp., Ulmus sp., Populus sp., Acer sp., Quercus sp.,
Fraxinus sp., Fagus sylvatica), arbuşti, pomi fructiferi;
 Se instalează, în grupuri (cespitoasă), pe exemplarele de diferite vârste,
frecvent pe cioate, devenind un parazit foarte periculos pentru arborii vii;
 Produce daune mari în arborele pure de răşinoase;

SIMPTOME
 Arborii atacaţi prezintă fenomene de clorază, uscarea ramurilor spre
vârful coroanei, exsudări de răşină şi secreţie de gome, în apropierea
coletului;
 Miceliul polimorf al ciupercii se poate prezenta sub formă de: hife simple,
benzi netede în forma de evantai, pelicule albe, tari sub scoarţa vie sau ca
rizomorfe (cordoane miceliene,lungi, cilindrice, ramificate, brune la exterior
şi albe în zona centrală, cu rol de propagare a infecţiei şi de rezistenţă);
 Miceliul se localizează între scoarţă şi lemn producând uscarea arborilor,
atunci cand ciuperca cuprinde circumferinţa coletului;
 Dupa moartea arborilor, ciuperca pătrunde prin razele medulare în lemn,
se extinde prin spaţiile intercelulare şi vase, distruge celulele de parenchim
şi produce putrezirea albă la nivelul duramenului şi alburnului;
 In fazele de putrezire a lemnului se disting urmatoarele stadii de colorare:
- brun-deschis (lemnul pare îmbibat cu apă);
- gălbui-albicios, moale, spongios, cu dungi negre înguste;
 Miceliul este fosforescent în stadiul tânăr;
 CORPUL SPORIFER
 Corpurile sporifere apar toamna în grupuri, pe sol, la
capătul rizomorfelor, pe cioate, pe rădăcini sau în
dreptul coletului, la arborii uscaţi în picioare;
 Corpurile sporifere au formă de pălărie şi picior (Fig. 1);
 Pălăria este globulară în stadiul tânăr şi sub forma de
umbrelă, in stadiul adult, de 5-15 cm în diametru;
 Faţa superioară a pălăriei este acoperită, de o cuticulă
galbenă lucioasă pe vreme umedă şi mată pe timp
uscat, cu solzi bruni, dispuşi concentric şi o secreţie
lipicioasă;
 Faţa inferioară prezintă lamele fine, albe, apoi crem,
decurente la maturitate (Eliade şi Toma, 1977;
 Piciorul este 8-25 cm lungime şi 1-2 cm grosime,
cilindric, cu un inel în partea superioară, uşor dilatat la
bază, fibro-spongios, colorat ca şi pălăria;
 Trama este albă, cărnoasă, subţire, cu gust amar în Fig. 1. Corpuri sporifere
stare proaspătă care dispare după fierbere; de Armillaria mellea
 Basidiosporii sunt hialini, netezi, albi, de 8-9 x 5-6 µm
(Romagnesi, 1999);
 CERCETĂRI MICOTOXICOLOGICE

 Cercetările micotoxicologice efectuate asupra acestei specii au decelat

prezenţa unei toxine, melleolida, care după 8-15 zile poate produce,
persoanelor care au consumat ciuperca, manifestări neurotoxice grave
de tip sudorian şi astenic (Mucei, 1999);
 Unii cercetători consideră comestibilă această ciuparcă, dar consumul
ei trebuie efectuat cu multă prudenţă, crudă sau fiartă insuficient poate
provoca tulburari gastointestinale grave;
CERCETĂRI PRIVIND COMPATIBILITATEA SEXUALĂ
ŞI INTERSTERILITATEA DIFERITELOR GRUPE
 Cercetările privind compatibilitatea sexuală şi intersterilitatea
diferitelor grupe au dovedit existenţa mai multor specii distincte:
- Armillaria ostoyae (Romagn.) Herink (syn. A. obscura (Schaef.)
Herink.- gheba de răşinoase are un areal larg, în zona boreală nordică
(Europa şi America de Nord);
 In România este prezentă în zona montană, în arboretele de răşinoase,
pe cioate şi arbori vii, prezintă pălăria mai închisă la culoare, cu
scvame dese, persistente, pălăria şi piciorul brun-roşcate;
 - Armillaria gallica Marxmüler et Romagnesei (syn. A. bulbosa
(Barla) Velenovski) – gheba cu scvame galbene, prezintă un areal larg
în Europa şi America de Nord, în special pe foioase. In stadiul tânăr
prezintă pe marginea pălăriei, inelului şi piciorului scvame de culoare
galbenă, care devin brune, la maturitate, iar baza piciorului este
îngroşată şi inelul mai subţire, uneori persistent;
- Armillaria cepistipes Velenov. – prezintă un areal mai puţin
precizat, datorită asemănărilor cu A. gallica; vegetează pe trunchiuri
cu putregai şi cioate;
- Armillaria tabescens (Scop: Fr.) Emel. (syn. A. socialis (D.C.
Fr.) Herink. – gheba fără inel; apare frecvent în regiunile calde, în
România este destul de răspândită pe cioatele de stejar; apare în
grupuri mari, piciorul este cilindric cu baza îngustată, fără inel, pălăria
brună cu scvame slab persistente;
 PROFILAXIE - TERAPIE

 Pentru prevenirea atacului se recomandă asigurarea unor condiţii

favorabile pentru o creştere activă şi viguroas a arborilor prin
înfiinarea arboretelor în condiţii propice de vegetaţie a speciilor
componente, extragerea exemplarelor infectate, cojirea cioatelor şi a
rădăcinilor groase aflate la suprafaţa solului ;
 Pentru evitarea propagării infecţiei prin sol, se izolează vetrele de
infecţie prin şanturi adânci de 50-80 cm;
 Se recomandă combaterea biologică prin folosirea unor suspensii de
ciuperci antagoniste din genul Trichoderma;
 În urma testelor efectuate s-a constat că un număr mare de specii de
ciuperci xilofage (Fomitopsis pinicola, Coriolus versicolor,
Phlebiopsis gigantea ş.a.) concurează speciile patogene de rădăcină;
Armillaria mellea