Lucrare practica Nr 3

Tema 3 : Construcții de captarea apei.

3.1 Elemente componente ale construcțiilor de captare a apei

3.2 Stabilirea dimensiunilor si construcției decantoarelor

A elaborat: Rotaru Valeriu

A verificat: lector sup. Univ. Mocreac Viorica

Chișinău 2015
Puturile sunt construcţii utilizate pe scară largă pentru
captarea apei subterane necesare alimentării cu apă potabilă
sau industrială. In Republica Federală a Germaniei,
necesităţile de apă sunt acoperite în proporţie de 48% cu
apă subterană infiltrată prin mal, 30% cu apă din straturi
subterane, 8% cu apă de izvor şi numai 14% cu apă de
suprafaţă.
Apa de suprafaţă meteorică se adună în cisterne; apa din
rîuri şi din lacuri naturale sau artificiale este pompată în
conducte; apa de izvor este captată în camere colectoare,
de unde pornesc conducte de alimentare care transportă apa
captată şi o conductă de preaplin; apa subterană este
colectată cu ajutorul unor captări orizontale, verticale sau
cu drenuri radiale.
Uneori apa subterană poate apărea la suprafaţa solului sub formă arteziană (pe baza principiului
vaselor comunicante), în cazul în care stratul acvifer cuprins între două strate impermeabile (de
exemplu argilă) se găseşte sub presiune.
 Captările orizontale se folosesc atunci
cand stratul acvifer are debit şi
permeabilitate mici şi este situat la o
adancime mică. Aceste captări se
construiesc sub formă de drenaje sau de
galerii orizontale de captare.
Atunci când debitul de apă subteran este
important, iar stratul acvifer este
alimentat continuu, se pot utiliza captări
verticale. Pentru cazurile cand apa se
găseşte la adîncimi de 5—12 m, se
recomandă puţuri săpate (de diametru
1—3 m) şi în special acolo unde pot fi
captate cantităţi mai mari de apă în
fiecare puţ.

Aceste puţuri sunt cunoscute din antichitate; apa era ridicată în burdufuri sau găleţi cu ajutorul
pîrghiilor, roţilor, scripeţilor sau frînghiilor acţionate de oameni sau animale.
Pentru adancimi mai mari sunt avantajoase puţurile forate (de diametru 20—50 cm), constituite
din următoarele părţi principale: filtru, mantaua puţului, capul puţului şi instalaţia de captare
propriu-zisă.
O combinaţie de captare orizontală cu captare verticală o prezintă puţul cu drenuri radiale,
alcătuit dintr-un puţ colector şi mai multe tuburi orizontale (similare puţurilor forate), în acest fel
se realizează o captare prin puţuri, însă fără conductă de sifonare.
Ridicarea nivelului oglinzii apei
subterane poate fi obţinută în
apropierea unui curs de apă fie
prin infiltrare naturală în mal,fie
prin infiltrare artificială în sol cu
ajutorul unor bazine de infiltrare.
Nivelul oglinzii apei subterane
mai poate fi ridicat şi prin
pomparea directă a apei brute
pretratate în bazinul de
alimentare al stratului acvifer
respectiv.
 Pipeline pentru
Peline pentru umplerea stocurilor de
apa pentru incendii Vase cu apă
asigurarea cu apa
alimentară
alimetară stoc

Stanție cu 2
Slot cu nod
ridicări

Canalul magistral
cu apă alimentară
Construcţiile de captare ale apei subterane se pot clasifica după dimensiunea principală, în
construcţii verticale şi în construcţii orizontale (drenuri). Conform STAS 1629/0-81, construcţiile
verticale pot fi: puţuri realizate prin înfigerea unui tub în stratul acvifer (puţuri Norton sau
abisiniene), puţuri forate şi puţuri săpate.

Puţuri abisiniene se execută la alimentări cu apă de mică importanţă (în campanii) sau la puţuri
de observaţie, numai dacă adâncimea la care se află nivelul apei subterane nu trece de 4...5 m (fig.
2.11). Se bate cu ajutorul unei sonete, berbecul acesteia alunecând în jurul tubului şi lovind o
brăţară fixată pe acest tub de oţel galvanizat de 50...100 mm diametru, prevăzut la capătul de jos
cu un sa-bot ascuţit şi cu orificii de 2...3 mm diametru pe o înălţime corespunzătoare grosimii
stratului acvifer şi apoi se montează pompa de mână pe o placă de beton
Puţurile săpate se execută în general prin săparea în cheson deschis sau prin săpare în interiorul
unui batardou şi au pereţii din zidărie de piatră, din zidărie de cărămidă, din beton sau din beton
armat, cu diametrul interior de 1,5...3 m. Se sapă în interiorul unui batardou în cazul nisipurilor
fine la adâncime mică. La puţuri izolate cu adâncime de 6...8 m, se poate săpa manual cu
epuizmente mecanice, iar la celelalte puţuri săparea se face cu excavatoare cu cupe, cu
excavatoare cu graifăr, cu hidroelevatoare sau prin hidromecanizare.
Drenurile sunt tuburi din beton simplu monolit sau prefabricat, din beton armat monolit sau
prefabricat, din azbociment, din materiale plastice, sau din ceramică (în cazul apelor cu duritate
sub 4 grade şi care conţin peste 8 mg/l CO2) prevăzute la partea superioară, pe 50 % din
perimetru şi pe 3-4 % din suprafaţa totală a zonei perforate, cu orificii circulare având diametrul
de 1 cm spre exteriorul drenului şi de 1,25-1,50 cm spre interiorul acestuia. La tuburile din beton
orificiile vor fi realizate prin aşezarea în cofraj a unor dibluri calibrate.
Galeriile de captare sunt construcţii cu dimensiuni interioare mari (lăţimea mai mare de 0,70 m şi
înălţimea mai mare de 1,70 m), care se proiectează, se amplasează şi se execută ca şi drenurile.
Bancheta de circulaţie se va amplasa cu cel puţin 30 cm mai sus de nivelul de scurgerea apei în
cunetă. În cazuri speciale înălţimea liberă deasupra banchetei de circulaţie cu rebord se va
prevedea de 1,20 m. Căminele de vizitare se amplasează la schimbări de direcţie, iar pe porţiunea
în aliniament la cel mult 400 m. În figura 2.26 este redată schema unei galerii de captare
amplasată într-un acvifer cu pantă mare.
Puţurile cu drenuri radiale sunt puţuri cu
diametrul de 3...5 m şi adâncimea de 7... 30 m,
din care pleacă radial 5...9 drenuri de 30 m
lungime, la baza straturilor acvifere sau la mai
multe niveluri (fig. 2.27). Se execută puţul şi
apoi se introduc orizontal tuburi de foraj, cu
ajutorul preselor hidraulice. Se montează în
tuburi coloana filtrantă alcătuită dintr-un tub de
tablă zincată perforată şi apoi tuburile se extrag
tot cu ajutorul preselor hidraulice. Prin
micşorarea vitezei de intrare a apei de 20...30
ori, se evită înnisiparea stratului şi se
micşorează pierderile de sarcină.
 Decantoare în flux vertical
În aceste tipuri de decantoare apa parcurge un traseu vertical. Viteza căderii particulelor este
încetinită de o forţă rezultantă a compoziţiei forţei de frecare şi viteza Hazen a apei. Decantoarele
verticale se mai numesc decantoare cu voaluri de noroi tocmai datorita acestui echilibru de
viteze.Ele pot sau nu să fie echipate cu floculator sau cu sistem de recirculare a noroiului.
Rolul voalului de noroi este esenţial el fiind ca un filtru pentru flocoanele de dimensiuni mici
producậndu-se fenomenul de coalescenţă. Forma acestor utilaje este conică sau piramidală,pentru
a permite un control mai uşor al voalului de noroi.Întậlnim următoarele tipuri de decantoare la
această categorie:
-decantoare statice
-decantoare cu circulaţia noroiului
-decantoare cu depunere stratificată a nămolului.

Decantoare cu circulaţia noroiului

Aceste decantoare conţin o zonă centrală de reacţie înconjurată de o zonă de decantare.Aceste
două zone comunică prin partea superioară şi inferioară. O turbină situată la partea superioară a
zonei de reacţie realizează circulaţia apei în contracurent cu zona de decantare. Cea din urmă
cantitate de nămol care se depune, revine prin circulaţie indusă în zona centrala. Îmbogăţirea
treptată în nămol permite o floculare rapidă şi formarea unui precipitat dens.
În cele din urmă, un agitator la fund permite o amestecare rapida a apei cu noroiul şi cu
reactivii şi împiedică acumularea de depozite grele care pot înfunda aparatul. În decantor se pot
găsi una sau mai multe cavităţi în care se acumulează nămol acesta mai departe concentrate şi
mai apoi extras.
Schema principiului de functionare a unui decantor cu circulatie( Tip Accelator-Degremont)

1 – Alimentarea cu apă brută 6 – Zona secundară de amestecare

2 – Evacuarea apei decantate 7 – Apa limpezită

3 – Grup de conducere 8 – Recircularea nămolului

4 - Turbina 9 – Concentratoare de noroi

5 Zona primară de amestecare 10 – Nămol în exces evacuat

Decantoare cu depunere stratificată a nămolului și eliminarea acestuia prin pulsație

În aceste utilaje este nevoie doar de o amestecare hidraulica, apa fiind introdusă în decantor
prin izbituri sau pulsări (de aici și numele aparatului). Admisia apei reziduale împreună cu
agentul de floculare este făcuta într-un clopot central care este golit automat la intervale de timp
regulate. Sistemul de umplere și drenare este asigurat prin formarea succesivă de vid și presiune
atmosferică în interiorul clopotului. Noroiul este astfel supus unor mișcări de reciprocitate, în jos
în timpul golirii și în sus în timpul umplerii, realizându-se coeziunea. Unul din beneficiile acestui
decantor este debordarea noroiului prin capcane plasate la periferie. Când aceste capcane sunt
pline sunt curățate automat. Apa este uniform distribuită la baza utilajului printr-o rețea de tuburi
perforate. Apa e luată este de asemenea recuperată la suprafață prin sisteme similare.
1- Alimentarea cu apă brută 6 – Pompa de vid
7 – Valva automată de rupere a
2- Evacuarea apei decantate
vidului
8- Țevi perforate pentru repartizarea
3 – Extracția nămolului
apei brute
4 - Tranchilizatoare 9 – Concentratoare de nămol
5 – Clopot de vid 10 – Introducerea reactivilor
Această distribuţie a curentului de apă care evită
la maxim scurt-circuitele face acest decantor unul
din cele mai performante. Avantajele principale
sunt:
- reducerea suprafeţei la fundul aparatului
- îmbunătăţirea tehnologică care permite apropierea de viteza teoretică
 Dimensionarea decantorului pentru tratarea primară a unui efluent

1.Calculul volumului :
V = Qzi x tzi, în care:
Qzi – debit de efluent (m3/s)
tzi – timp de staţionare (retenţie) (cf. STAS 4162/1980 = 1,7 ore)
2. Calculul secţiunii orizontale:
A0 = Qzi/vs’, în care:
vs’ – încărcarea la suprafaţă (m/h)

3. Calculul secţiunii transversale:

At = Q/v0, în care: v0 – viteza orizontală de sedimentare (10 mm/s)

Dimensionarea decantorului pentru tratarea primară a unui efluent

4. Lungimea decantorului :
L = v0 x t d

5. Adâncimea decantorului:
hu = vs’x td

6. Lăţimea decantorului:
l= A0/L
Lungimea și lățimea unui decantor trebuie să se verifice cu următoarea relație: 4l < L < 10l
Volumul pâlniei în care se acumulează nămolul în m³/zi, respectiv volumul de nămol ce se poate
depune într-o zi în decantor se poate determina cu relaţia:

Vn=

În care:
- Ed este eficienţa operaţiei de decantare în procente
- Ci este concentraţia iniţiala a apei uzate în suspensii;
- este greutatea specifică a nămolului (1000 – 1200 daN/m³)
- p este umiditatea nămolului depus în decantor (orientativ circa 95%)
- Qc este debitul de calcul al apelor uzate ce intră în decantor, în m³ /zi.