FENOMENUL PITEȘTI

Ce se poate opune dragostei, luminii și blândeții,

decât ura, minciuna, întunericul și bestialitatea.
 Cuprins:
 Ce reprezintă fenomenul Pitești?
 Cine au fost deținuții?
 Fazele reeducării
 Alexandru Bogdanovici ; Eugen Țurcanu
 Metode de tortură
 Mărturii
 Sfârșitul experimentului
 Concluzii
■ Dumitru Bacu relatează ,, Situată în afara orașului spre partea de nord-vest, în
apropierea unui pîrîu și departe de orice altă locuiță, oferea un mediu foarte prielnic
pentru schingiuiri, nici un strigăt neputînd fi auzit de cineva . În acest ‘centru’ ideal
pentru experiență au fost adunați toți studenții arestați pînă în toamna lui 1948”
Scopul
■ Experimentului Pitești (desfășurat între 1949- 1952), conform principiilor în
interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a
deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței
absolute.
■ Este considerat a fi cel mai mare și cel mai intensiv program de spălare a creierului
prin tortură din blocul de Est.
■ Violența în formele ei cele mai sângeroase și aplicată la nivel de masă a fost și este o
trasatură definitorie a ideologiei și politicii comuniste de la care s-au inspirat
organizatorii și executantii experimentului "reeducarii" prin tortura permanentă.
Cine erau deținuții?
Deținuții
simplu regaliști ori anticomuniști
cei reținuți fără sentință judecătorească.
cei condamnați pentru delicte minore.
reprezentau „dușmanii mai mici ai regimului”.
opozanții convinși ai regimului, fie din vreun partid sau pur și

,,Reeducare” a fost lansată în vara anului 1948 în penitenciarul din Suceava, unde deținutul legionar
Alexandru Bogdanovici, propunea demascarea prin cultură a tinerilor arestați, ca să fie dați apoi
societății. Acesta credea că astfel studenții vor fi eliberați.
O reeducare pașnică prin cântece patriotice şi şedinţe de lectură ale tezelor marilor ideologi bolşevici.
 Alexandru Bogdanovici
■ Alexandru Bogdanovici a fost transferat la Închisoarea Piteşti în noiembrie 1949, unde a
eşuat să câştige încrederea directorului Dumitrescu.
■ A găsit puterea să îl înfrunte pe Ţurcanu, spunându-i că: „Deşi nu văd cu ce drept unul sau
altul dintre noi şi-ar asuma răspunderea de a pedepsi pe ceilalţi colegi de cameră pentru
activitatea lor de afară, văd că şi tu ai ajuns la concluzia că o reală reeducare nu este
posibilă fără a studia cât de cât pe Marx, pe Engels, pe Lenin.” Reacţia lui Ţurcanu a fost
furibundă, şi, împreună cu alţi deţinuţi l-au călcat în picioare, oprindu-se doar când
Bogdanovici trebuia reanimat.
■ Întâlnindu-se cu Dumitru Bordeianu ,i-ar fi spus: „Frate, aşa se plătesc greşelile!” „Deşi nu
se mai putea apăra deloc şi nu mai schiţa nici un gest, Ţurcanu îl lovea în continuare ca pe
un sac de box.”
■ Alexandru Bogdanovici moare la 15 aprilie 1950.
■ : „Aşa vor pieri toţi oportuniştii care îşi închipuie că pot înşela bunăvoinţa regimului!”
 Eugen Țurcanu -membru al grupului legionar

 1946 a participat la 2 ședințe a adunării dar ,,Acum însă

eram ateu şi interveniseră lucruri ce aveau să
caracterizeze un moment de cotitură în viaţa mea”
 Ţurcanu a refuzat să răspundă şi a părăsit definitiv
activitatea, ,,dezamăgit şi scârbit de mişcarea
legionară”. La rândul lor, legionarii l-au considerat din
acest moment ,,trădător”.

Eugen Ţurcanu şi mişcarea comunistă

1947- s-a înscris în P.C.R., iar mai târziu a fost înscris la o şcoală
diplomatică a Comitetului Central al P.C.R.
25 iunie 1948, în urma declaraţiilor date în anchetă de unul din
legionarii arestaţi în săptămânile precedente.
În realitate, însă, fu trimis acolo pentru un scop mult mai
complex, scop al cărei unealtă urma să devină, considerat de
comunişti ca un element destul de devotat, măcar pentru a
începe .
Dorinţa lui Ţurcanu era de a demonstra regimului în mod practic că îi este fidel şi s-a rupt
complet de rătăcirea legionară din tinereţe.
Fazele procesul reeducării de la Pitești :

■ „Demascarea externă” unde deținutul trebuia să-și arate credința și loialitatea față
de partid, ideologia comunistă și față de O.D.C.C. Deținutul trebuia să mărturisească
orice informație care putea ajuta la anchetă și să denunțe orice persoană care intrase
în contact cu cel anchetat, din considerente politice sau sociale.
■ „Demascarea internă” presupunea denunțarea oricărui coleg de celulă sau din
penitenciar, ce dăduse ajutor altui deținut, fie prin sprijin moral ori material, sau care
făcuse afirmații defăimătoare la adresa regimului comunist, penitenciarului ori la
adresa lui Țurcanu sau altor torționari. Această fază a procesului reeducării urmărea
anihilarea morală a deținutului și distrugerea personalității și caracterului acestuia.
■ ”Demascarea publică” făcea referire la faptul că deținutul trebuia să renunțe la
orice pasiuni și dorinţe, precum și la orice ideal propriu, începând cu familia, rudele,
prietenii și terminând cu credința în Dumnezeu, trebuiau distruși sufletește și
îndoctrinați cu noile idei
■ În ultima fază, deținutul este silit să conducă procesul de reeducare al celui mai bun
prieten al său, devenind torționarul acestuia.
Metodele de tortură

■ Eugen Țurcanu în cadrul unui interogatoriu din iunie 1954 privind metodele de
tortură:
■ „Se foloseau bețe-cozi de mătură, bucăți de scândură de la pat, curele, apoi lovituri
cu palme, pumnul și piciorul aplicându-se în felul următor: la tălpi, pe fese, pe
mușchii posteriori ai picioarelor, la palme, peste față cu palmele și cureaua, peste
față și în lingurică (sub stern), strânsul de beregată cu mâna.
■ Bătaia se aplica într-un timp de circa 10 minute care se repeta dacă era nevoie. S-a
mai folosit de asemeni: frecatul cimentului timp de la 1 la 2 ore, statul în picioare
jumătate de zi, lovit cu capul de perete.”
 Scăpat din infern- Petru Cojocaru
■ Urmau bătăile peste față, la tălpi sau peste torace, torţionarii frângânu-le coastele
celor pe care îi supuneau caznelor, tratamente care făceau şi ele parte doar din
primele stadii ale reeducării.
■ Treceau apoi, Ţurcanu și acoliții săi, la zdrobirea degetelor de la mâini și de la
picioare, la scoaterea dinților, la sugrumarea până în pragul sufocării, la cufundarea
cu capul în closetele sau hârdăurile pline de excremente, la lovituri peste testicule,
răstigniri și felurite mutilări ale tinerilor care încercau să reziste.
 Chinurile
 După care, înainte ca plantonul să ne poată lovi, să fim
cu mâna pe cârpă (pe care noi o lăsam de cu seară la
îndemână) şi începeam frecatul mozaicului în cerc, unul
după altul, toţi cei izolaţi.

 La un alt semnal trebuia să terminăm. La întrebarea: A

fost bun terciul ? trebuia să răspundem: Groh... ca porcii.
Eram consideraţi porci pentru că nu dădeam dovadă de
ataşament faţă de reeducare.

 Într-o zi -ţin minte- cum am fost pus să stau într-un picior cu mâinile-n
sus, iar după o perioadă de timp au pus pe mine haine, pături (cei
reeducaţi aveau pături). Au îngrămădit pe mine un munte de lucruri, iar
după ce transpiraţia începuse să curgă gârlă pe mine, m-au obligat să
beau două gamele cu apă rece. Era evident că voiau să-mi provoace
pneumonie. Dumnezeu, însă, a vrut altfel…

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul

meu, pentru ce m-ai părăsit?)
 Mărturii
■ deținutul Mihai Jianu: „Am fost întins pe masă și bătut cu ciomegele, curelele, pe spate,
fese și la tălpi, am fost pus în nenumărate rânduri să stau în poziție de drepți cu ochii închiși
și lovit de către Țurcanu Eugen personal în regiunea stomacului cu pumni, ciomege și
bocancul, iar în momentul în care cădeam jos, săreau asupra mea și a altora atât el cât și
alții și loveau la întâmplare. Personal, de către Țurcanu E.
■ Am fost trântit jos, lovit cu capul de mozaic și strangulat de gât până aproape de sufocare.”
 Declarația medicului Viorel Bărbos
■ „La Beluciu C-tin am trecut diagnostic TBC pulmonar care era un diagnostic real
prin faptul că suferea de acea boală, însă cauza morţii a fost agravarea bolii de pe
urma torturilor“.
■ Un alt caz, o altă crimă: „La Popescu Petre am trecut insuficienţă cardiacă, hepatită
cronică, care nu a fost un diagnostic real, deoarece el a murit numai din cauza
bătăilor şi torturilor care i-au slăbit inima“.
■ „La primul caz de deces, omorât prin bătaie, am văzut cadavrul deţinutului la
infirmerie unde a fost adus pe targă sub menţiunea că e grav bolnav. Când m-am
deplasat să-l văd, a trebuit să constat că deţinutul era mort de câteva ore şi ţinut în
celular până după ora închiderii. Examinând am constatat urme de bătaie pe corp
şi o vânătaie în dreptul inimii. Mi s-a spus ca pe certificatul de moarte să nu trec că
ar fi murit de la bătaie, să caut un diagnostic, de preferinţă boală de inimă, pentru
a motiva moartea lui“.
Cadrele de securitate care au condus
„Experimentul Pitești” au scăpat ieftin
■ Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în
anul 1962.
■ Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Tudor
Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost
puși în libertate la scurt timp.
■ Este vorba de şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a
Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, directorul închisorii Piteşti, Alexandru Dumitrescu,
ofiţerii politici din Gherla, Gheorghe Sucigan şi Constantin Avădani, şi medicul
închisorii, Viorel Bărbos.
 Păreri Aleksandr Soljenițîn
Istoricul François Furet„una dintre considera că experimentul
cele mai cumplite experienţe de de la Pitesti a fost „cea mai
dezumanizare pe care le-a cunoscut teribilă barbarie a lumii
epoca noastră”. contemporane”

Nicolae Purcărea, victimă a Experimentului Piteşti, care spunea: “Mereu veneau

alte bătăi. Dinţii ţi-i lăsai pe unde puteai. Limba îţi era arsă, buzele, de
asemenea, pentru că te puneau să mănânci ca porcii: îţi puneau gamela pe jos
şi tu trebuia să lingi o zeamă opărită. Nu conta ce era în gamelă. Trebuia să
mănânci tot, să lingi… Şi gamela devenea instrument pentru toate: şi pentru
mâncare, şi pentru spălat rufe, şi pentru altceva (necesităţi fiziologice)…”
■ După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea Piteşti a continuat să
funcţioneze ca închisoare de drept comun dar şi pentru opozanţii regimului, care
erau aduşi aici sub pretextul unor condamnări pentru infracţiuni de drept comun. În
anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost
definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti.
Concluzii
■ Fenomenul Pitesti reprezinta un subiect extraordinar pentru istoria recentă a
României și pentru clarificarea unor fapte rămase în misterul întunecat al perioadei
comuniste.
■ La Pitești trebuia să-ți demaști familia, să-ți badjocorești credința, valorile , precum
și cele politice, să bați prietenul cel mai bun , prin asta puteai să demonstrezi că ai
fost reeducat și nu mai deveneai în poziția de deținut torturat.
■ „Spălarea creierelor” a fost un fenomen de lungă durată (6 decembrie 1949 - 1952)
şi a fost extinsă la nivelul sistemului concentraţionar din România: Gherla, Ocnele
Mari sau Târgu Ocna. Supralicitarea experimentului a dus la stoparea acestuia în
1952, însă deținuții au rămas cu răni pe parcursul anilor după gratii, au simțit
suferința sărbătorilor de iarnă, Sfintelor Paști, batjocora, umilința și crimele care s-
au produs în fața ochilor lor.
■ Dumitru Bordeianu,Mlaștina dispărării,
■ Virgil Ierunca, Febomenul Pitești,Editura Humanias, 1990
■ http://www.literaturasidetentie.ro/alexandru-sura-bogdanovici-documente-inedite/
■ www.fericiticeiprigoniti.net/metode-de-tortura/230-chinurile-diminetii-la-inchisoarea-
pitesti
■ https://jurnaluldearges.ro/documentele-privind-experimentul-pitesti-desecretizate-
integral-de-cnsas/