Premise pentru implementarea tehnologiilor

informaţiei şi comunicării în educaţie.

Condiţii esenţiale pentru asigurarea
eficienţei educaţionale a noilor tehnologii

Conf.univ.dr. Cătălin Glava

• Noile tehnologii au produs schimbări la toate nivele societăţii şi
era de aşteptat să afecteze şi educaţia, obligând-o să se
adapteze la noile nevoi şi expectanţe. Elevii vor fi nevoiţi să
înveţe să gestioneze un număr impresionant de informaţii, să le
analizeze şi să ia decizii, să-şi dezvolte cunoştinţele pentru a
face faţă provocărilor realităţii actuale. Conceptul de „Lifelong
learning”, învăţare de-a lungul întregii vieţi, devine din
deziderat, o necesitate. Mutarea accentului de pe predare pe
învăţare este un fapt inevitabil. Elevii vor dezvolta mecanisme şi
strategii de învăţare pentru a-şi asigura succesul în
interacţiunea cu provocările ce vor urma. Vom analiza mai jos
câteva premise teoretice vizând schimbările de paradigmă
educaţională prin care trecem şi care, pe de o parte, fac
posibilă implementarea didactică a noilor tehnologii, iar pe de
altă parte, li se datorează.
• Menţionă faptul că premisele teoretice formulate în acest
context vor sta la baza selectării modelului de utilizare a noilor
tehnologii în educaţie şi a structurării unor standarde de
competenţă TIC:
• Activitatea didactică performantă este centrată pe învăţare,
este interactivă, şi se bazează pe interacţiunea elevilor cu
informaţia prin diverse aplicaţii.
• Rolul profesorului se modifică în sensul transformării lui în
colaborator, coleg de echipă, manager al situaţiilor de învăţare,
proiectant al experienţelor de învăţare, tutore. Rolul profesorului
se schimbă din simplu transmiţător de cunoştinţe, din sursă
primară de informaţii pentru elevi şi pentru toate răspunsurile la
întrebările lor în calitate de expert în disciplina predată, în
facilitator al învăţării, antrenor, mentor, co-participant în
activitatea de învăţare a elevilor.
• Rolul elevilor se modifică în egală măsură, din receptor pasiv
de informaţii care trebuie să memoreze şi să reproducă
cunoştinţe în mod solitar, în participant activ în propriul proces
de învăţare. Elevul produce şi partajează cunoştinţe, participă
atât în calitate de novice cât şi în cea de expert, în funcţie de
situaţie, la activitatea de învăţare la clasă şi cooperează cu
colegii pentru realizarea sarcinilor de învăţare.
• Procesul de instruire se fundamentează din ce în ce
mai mult pe relaţionare, pe investigare şi cercetare,
devenind interactiv şi motivant.
• Perspectiva asupra cunoaşterii se modifică.
Cunoaşterea presupune transformarea datelor şi a
informaţiilor, punând accent pe calitatea procesării lor.
• Criteriul de reuşită îl reprezintă calitatea înţelegerii
celor învăţate, modul de procesare şi structurare a
datelor, calitatea prezentărilor, raportarea la rezultat,
dincolo de atingerea obiectivelor fixate. Portofoliul,
analiza produselor activităţii ce denotă o performanţă
concretă devin principalele metode de evaluare a
performanţei elevilor.
• Utilizarea noilor tehnologii propune colaborare,
comunicare, forme de exprimare variate, acces la
cunoaştere şi informaţie relevantă, respectarea
ritmului şi stilului propriu de învăţare, contexte reale de
învăţare.
• Noul mediul (context) de învăţare oferă stimulare
multisenzorială (sunt implicate şi alte forme de percepţie,
prezentările sunt multimedia, audio-video) asigură dezvoltarea
întregii personalităţi a elevului. Sarcini de lucru vizează
activitatea de grup şi presupun colaborare şi cooperare, oferind
contexte de învăţare autentice, din lumea reală. Cea mai
importantă modificare în ceea ce priveşte contextul învăţării
este trecerea de la mediul artificial, ne-real, la mediul lumii
reale. Este vorba de resemnificarea conţinuturilor învăţării.
Instituţia şcolară a fost special creată ca un mediu propice
învăţării, artificial dar propice învăţării. În timp însă, această
instituţie, prin oferta ei curriculară a început să se îndepărteze
şi mai mult de realitate, fapt resimţit de elevi care acuză
decontextualizarea învăţări, acuză ruptura dintre realitatea pe
care ei o învaţă şi realitatea reală. La început de secol XXI,
principala provocare a şcolilor este recontextualizarea învăţării,
reîntoarcerea instituţiei educaţionale în comunitate, în realitatea
vieţii de zi cu zi. Elevii trebuie să simtă că ceea ce învaţă este
de fapt realitatea în care ei trăiesc şi să realizeze că
cunoaşterea, ca finalitate a învăţării, le asigură o mai bună
stăpânire a ei.
 Condiţii esenţiale pentru asigurarea eficienţei
educaţionale a noilor tehnologii

Principala forţă a noilor tehnologii o reprezintă capacitatea lor de a

îmbunătăţi învăţarea. Insă acest lucru nu se poate face decât
prin respectarea următoarelor condiţii:
Elevii şi cadrele lor didactice trebuie să aibă un acces suficient la
tehnologiile digitale şi la Internet în clasă, în şcoală, în timpul şi
în afara activităţilor didactice. Este de la sine înţeles că
eficienţa didactică a noilor tehnologii este direct proporţională
cu cantitatea şi calitatea utilizării lor, cu accesul la TIC;
Conţinutul informaţional virtual la care elevii şi profesorii apelează
trebuie să fie de un înalt nivel ştiinţific şi cultural, impunându-se
astfel o selecţie riguroasă a acestuia;
Profesorii trebuie să stăpânească un nivel decent de cunoştinţe şi
abilităţi de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi a resurselor
virtuale de informaţie, pentru a-i ajuta pe elevi să atingă
standardele curriculare de performanţă;
În concluzie, aceste premise propun instituţiilor de învăţământ superior
implicate în formarea profesională a personalului didactic o nouă provocare:
pregătirea noilor generaţii de cadre didactice capabile să utilizeze noile
tehnologii ale informaţiei şi comunicării în activitatea didactică curentă.
Pentru acest obiectiv trebuie avute în vedere şi înţelese următoarele:
• Impactul noilor tehnologii la nivelul întregii societăţii şi implicaţiile
educaţionale ale acestora au deja şi vor avea şi în viitor un caracter major.
• Formarea didactică va implica aprofundarea specificului învăţării şi, în
consecinţă, va antrena abilităţi de proiectare de contexte şi situaţii de
învăţare creative şi eficiente.
• Etapele de formare profesională a cadrelor didactice trebuie să se
desfăşoare în paralel cu etapele de iniţiere în TIC.
• Importanţa crucială a mediului profesional, a culturii profesionale, a viziunilor
cu privire la dezvoltarea profesională, a participării la programe de formare
continuă devine evidentă în contextul integrării noilor tehnologii la clasă.
• Competenţele TIC se corelează cu competenţele pedagogice, cu
deprinderile tehnice, cu competenţele sociale şi de muncă în grup.
• Devine stringentă dezvoltarea standardelor de competenţă pentru cadrele
didactice, care să ghideze implementarea TIC în formarea profesorilor.
• Dezvoltarea unor proiecte de infuzare a TIC în formarea iniţială şi continuă a
cadrelor didactice este imperativă pentru a face faţă provocărilor societăţii
cunoaşterii.