INTRINSECI GENETICI

ETIOPATOGENIA

INFECŢIOŞI

EXTRINSECI

NUTRIŢIONALI

FIZICO-
CHIMICI
 Secvenţă de evenimente în
răspunsul celulelor şi ţesuturilor la
PATOGENEZA un agent etiologic de la stimulul
iniţial la ultima expresie a bolii

Alterări structurale în celule şi

ţesuturi caracteristice
MORFOPATOLOGIA procesului patologic sau unui
diagnostic etiologic

FIZIOPATOLOGIA Modificări funcţionale

SEMNIFICAŢIA
CLINICĂ
RUDOLF VIRCHOW Orice formă de leziune a unui ţesut / organ
debutează cu alterări moleculare şi
structurale în celule

AGENT ŢESUT / ORGAN

ETIOLOGIC

CELULĂ CELULĂ

MATRICE
EXTRACELULARĂ

LEZIUNI TISULARE
 CAUZE ALE
CAUZE ALE LEZIUNILOR
LEZIUNILOR
CELULARE
CELULARE

HIPOXIA
HIPOXIA
REACŢII
REACŢII
IMUNOLOGICE
IMUNOLOGICE
AGENŢIFIZICI
AGENŢI FIZICI

ALTERĂRI
ALTERĂRI
AGENŢI CHIMICI
AGENŢI CHIMICI// GENETICE
GENETICE
DROGURI
DROGURI

AGENŢI
AGENŢI DEZECHILIBRE
DEZECHILIBRE
INFECŢIOŞI
INFECŢIOŞI NUTRIŢIONALE
NUTRIŢIONALE
RĂSPUNSUL CELULAR
AGRESIUNE

DISTROFII
ADAPTĂRI LEZIUNI
CELULARE CELULARE
ACUTE ALTERĂRI
SUBCELULARE
ŞI
INCLUZII
HIPERTROFIE CELULARE
LEZIUNI
REVERSIBILE
ACUMULĂRI
HIPERPLAZIE INTRACELULARE
MOARTE
CELULARĂ
ATROFIE
CALCIFICĂRI
PATOLOGICE
METAPLAZIE NECROZĂ

APOPTOZĂ

HIPERTROFIA
Creşterea volumului celular
prin componente
structurale.
Fiziologică - creşterea
solicitării funcţionale
- stimulare
hormonală specifică;
Patologică - hipertrofia
cardiacă.
HIPERPLAZIA
Creşterea numărului de
celule într-un ţesut sau
organ.
Fiziologică
- Hormonală – epiteliul
glandular mamar în timpul
alăptării
- compensatorie – ficat
post hepatectomie 0,5-1%
în 1-2 zile;
Patologică
-hiperfuncţie hormonală
- efectul factorilor de
creştere pe celulele ţintă
Hipertrofie concentrica a VS - HTA
Hipertrofie a prostatei – macroscopic (clinic)
Hiperplazia tesutului prostatic - microscopic
 ATROFIA

Reducerea volumului unui ţesut sau al unui organ care a atins

anterior nivelul de dezvoltare normală.

DESCREŞTEREA SOLICITĂRII
PIERDERA INERVAŢIEI
ISCHEMIE
NUTRIŢIE INADECVATĂ
PIERDEREA STIMULULUI ENDOCRIN
ÎMBĂTRANIRE
 ATROFIA

• Mecanisme – două modalităţi de regulă asociate:

– scăderea numărului de celule sau fibre din cadrul unui
ţesut,
– diminuarea masei acestor elemente, ele fiind în
număr normal.
• În ţesutul atrofiat numărul de elemente funcţionale
este mai scăzut datorită înlocuirii lor cu ţesut conjunctiv
sau adipos.
• Clasificare
– atrofii fiziologice
– atrofii patologice.
 ATROFIA FIZIOLOGICA

• poate apare în cursul vieţii intrauterine: atrofia

mezonefrosului, atrofia canalului tireoglos;
• atrofia timusului şi a tesutului limfoid pe măsură ce
persoana înaintează în vârstă;
• postmenopauză se atrofiază ovarele, organele
genitale externe şi glandele mamare;
• atrofiile legate de senescenţă.
 ATROFIA PATOLOGICA

• Atrofia prin inaniţie, în afecţiunile digestive care împiedică

alimentarea (stenoze esofagiene de exemplu), perturbă absorbţia
intestinală (malabsorbţia), reducerea voluntare a aportului alimentar
(anorexie mentală, psihoze) - emaciere importantă cu atrofia
majorităţii organelor;
• Atrofia prin compresie apare la ţesuturile supuse la presiuni mari
un timp îndelungat. Mecanism - diminuarea circulaţiei sangvine şi
limfatice. Cauze: prezenţa de tumori, prezenţa ectaziilor vasculare,
depunerea de substanţe anormale (amiloid), acumularea de lichid
în lumen (hidronefroză cu atrofie parenchimului renal sau atrofia
parenchimului glandular în litiaza salivară);
• Atrofia prin hipofunctie la nivelul musculaturii striate (la
persoanele imobilizate mult timp la pat), atrofia glandelor endocrine
în cazul scăderii secreţiei de hormoni tropi;
Atrofia unor fibre musculare striate prin denervare
 ATROFIA

proces diferit de agenezie, aplazie sau

hipoplazie – anomalii de organogeneza
– Agenezia – absenta formarii unui organ în cursul
dezvoltării (eboşa embrionară care urma să dea
naştere organului respectiv fie că nu s-a format, fie că
a fost alterată);
– Aplazia – dezvoltarea insuficienta eboşei embrionare
care a existat dar nu a dat naştere organului respectiv
(schite de organogeneza);
– Hipoplazia - dezvoltarea eboşei embrionare este
redusă; se crează un organ mai mic decât normal.
 MECANIME DE AGRESIUNE
CELULARĂ

1. O2 ŞI RADICALII LIBERI DERIVAŢI

2. ACUMULAREA DE Ca++
INTRACELULAR ŞI
PIERDERA HOMEOSTAZIEI Ca

3. DEPLEŢIA DE ATP

4. DEFECTE ÎN PERMEABILITATEA
MEMBRANELOR
 LEZIUNI CELULARE ŞI NECROZE

4 sisteme intracelulare sunt în particular

vulnerabile

1. menţinerea integrităţii membranelor

celulare

2. respiraţia aerobă – fosforilarea oxidativă

& producţia de ATP
Homeostazia
ionică/osmotică a
celulei/organitelor
3. sinteza de enzime şi proteine structurale

4. integritatea aparatului genetic

 LEZIUNI INDUSE PRIN RADICALI LIBERI

Radicalii liberi sunt specii chimice care au un singur electron

pe ultimul orbital .

Extrem de reactivi şi instabili;

Reacţionează cu substanţe anorganice şi organice – lipide, carbohidraţi, proteine – în particular
cu molecule cheie din membrane şi acizi nucleici .

Absorbţia de energie radiantă

UV,Rx

Reacţii oxidative endogene în

CĂI DE FORMARE
cursul proceselor metabolice
normale

Metabolismul enzimatic al
substanţelor chimice exogene
/droguri

Radicali liberi derivaţi

OXIGEN CARBON OXID NITRIC
 RADICALILIBERI
RADICALI LIBERIDERIVAŢI
DERIVAŢIDIN
DIN
OXIGEN
OXIGEN

SUPEROXID
SUPEROXID
O2-
O2- O2 oxidaze O2-

MEMBRANA
PLASMATICĂ MITOCONDRIE RETICUL
ENDOPLASMIC PEROXISOMI
NADPH - oxidaza autooxidare oxidaze
Citocrom P-450

SOD – superoxid
SOD – superoxid
dismutaza
dismutaza

Inactivează
spontan O2- + O2- + 2H+ SOD H 2O2 + O2
 PEROXIDULDE
PEROXIDUL DEHIDROGEN
HIDROGEN
HH2O
2 O2
2
PEROXISOMI
oxidaze

RADICALIIHIDROXIL
RADICALII HIDROXIL
OH-
OH-

Radiaţii ionizante Hidroliza apei

H2O H+ + OH-

Interacţiunea cu metale tranziţionale : Fe, Cu (reacţia Fenton)

Fe++ + H2O2 Fe+++ + OH- + OH-
 EFECTE ALE RADICALILOR LIBERI

PEROXIDAREA LIPIDELOR DIN MEMBRANE OH- atacă legăturile duble AGN

Reacţionează cu grupările sulfhidril

MODIFICĂRI OXIDATIVE ALE PROTEINELOR rupând lanţurile polipeptidice la nivelul
unor aa. : His, Cys, Lys, Met .

Degradarea enzimelor de către

proteazele neutre citozolice

Reacţia cu Tym
LEZIUNI ADN

Ruperi ale unui singur lanţ

Moarte Transformare
celulară malignă
 INACTIVAREA RADICALILOR LIBERI

ANTIOXIDANŢI ENDOGENI / EXOGENI

VITMINA E

COMPUŞI CARE CONŢIN GRUPĂRI SULFHIDRIL

Cisteina, glutationul

PROTEINE SERICE
Albumine, ceruloplasmina, transferina

SUPEROXID DISMUTAZA
O2- H2O2

CATALAZA (peroxizomi)
ENZIME
2H2O2 O2 + 2H2O

GLUTATION – PEROXIDAZA
2OH- + 2GSH 2H2O + GSSG
H2O2 + 2GSH 2H2O + GSSG
 TIPURI DE AGENŢI CHIMICI CU EFECTE CITOTOXICE

Acţionează direct prin combinarea

HIDROSOLUBILI cu molecule critice pentru
fiziologia celulei .

Clorura de mercur SH-(membr. cel.) permeabilitatea

(inhibiţia ATP-azei) TGI / rinichi

Nu sunt biologic activi, dar sunt

transformaţi în metaboliti toxici care
LIPOSOLUBILI determină leziuni celulare prin:
stabilirea direct de legături covalente
cu lipidele din membrane;
generarea de radicali liberi prin
peroxidarea lipidelor .
LEZIUNI CELULARE INDUSE DE CCl4

CCl4 + e- P- 450 CCl3- + Cl-

HEPATOCIT

CCl3- SER Auto-oxidarea AG din PL

membrane

+ O2
Radicali lipidici

PEROXIDAREA LIPIDELOR
(reacţie autocatalitică la nivelul membranelor microsomale)

Leziuni ale RER Produşilor de peroxidare

Detaşarea polisomilor lipidică
Sinteza proteinelor Leziuni ale plasmalemei
acceptoare de lipide Permeabilitatea la Na+,
H2O, Ca++

TUMEFACŢIE MASIV INFLUX

STEATOZĂ HEPATICĂ CELULARĂ Ca++
HIPOXIA
arterioscleroză
Reducerea fluxului arterial
ISCHEMIE
trombi
INSUFICIENŢĂ CARDIO -
RESPIRATORIE

PIERDEREA/DIMINUAREA anemie
CAPACITĂŢII DE TRANSPORT A O DE
CĂTRE SÂNGE Intoxicaţia cu CO

adaptează
f(gradul de hipoxie)
leziuni
CELULA reversibile

leziuni
ireversibile

progresivă Atrofia celulelor musculare scheletice ale

Arterioscleroză a. membrului inferior
femurală
severă cangrenă
CONSECINŢELE CREŞTERII CALCIULUI CITOZOLIC
ÎN CURSUL AGRESIUNII CELULARE

AGENT ETIOLOGIC Ca++ 1,3mM

ATP-aza Ca++ Mg++

MITOCONDRIE RETICUL ENDOPLASMIC

ENDONUCLEAZE
Ca ++ LIBER
CITOZOLIC
< 0,1M

FOSFOLIPAZE ATP-aza PROTEAZE

LEZIUNI

CROMATINA
FOSFOLIPIDE ATP NUCLEARĂ

ALTERĂRI
MEMBRANE CELULARE/ PROTEINE
CITOSCHELET
LEZIUNI HIPOXICE ŞI ISCHEMICE
L
ISCHEMIE E
Z
FOSFORILAREA OXIDATIVĂ
MITOCONDRIE
R
E
V
ATP
E
R
DETAŞAREA
POMPA Na+ RIBOZOMILOR S
GLICOLIZA
I
B
INFLUXUL GLICOGEN SINTEZA I
Ca++ H2O PROTEINE
EFLUXUL K+ LOR
L
E
pH

Tumefiere celulară DEPOZITE

LIPIDICE
Pierdere microvili „CLUMPING
Vezicule CROMATINA
Tumefierea RE NUCLEARĂ
Figuri mielinice
 pH

LEZIUNI
MEMBRANE ELIBERAREA
INTRACELULARĂ
DE ENZIME
LIZOZOMALE
I
R
E
Pierderea de PL
V
Alterări citoschelet Ca++ mitocondrii EOZINOFILIE
MODIFICĂRI
E
Radicali liberi
NUCLEARE R
Produşi de
DIGESTIA S
degradare lipide
PROTEINELOR I
 
B
I
L
E
Influxul Ca++
Eliberare enzime
CPK, LDH
HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni reversibile
“CLUMPING” CROMATINIAN ME x11000
HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni reversibile
Edem celular, vezicule,“clumping”cromatinian, dezorganizare
incipientă a cristelor mitocondriale, mitocondii hipertrofiate
compensator. MET x15000
HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni reversibile
Hipertrofie marcată a mitocondriilor; depozite de glicogen
MET x25000. Aspect observat în condiţiii de ischemie cronică.
HIPOXIE MIOCARDICĂ Figuri mielinice. Marcat edem
leziuni reversibile intracelular şi interstiţial.
MET x5000
HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni ireversibile

Vacuolizare severă a mitocondriilor cu dispariţia cristelor; densităţi amorfe.

Dezorganizarea şi ştergerea miofibrilelor cu alterări ale joncţiunilor de la
nivelul DI. MET x11000. Apar la 30 – 40min. după instalarea ischemiei.
HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni ireversibile

Tumefierea şi fragmentarea RER; detaşarea şi liza ribozomilor; marcat

edem celular şi vacuolizări. MET x20000.
 HIPOXIE MIOCARDICĂ
leziuni ireversibile

Lizozomi în cursul proceselor de autoliză(autofagozomi). Karioliză.

MET x8000
MORFOLOGIA LEZIUNILOR CELULARE REVERSIBILE

DISTROFIA HIDRO- PROTIDICA

Macroscopic organele afectate prezintă:

1. Un volum şi greutate crescută
2. Culoare palidă, mată – aspectul clasic descris de
<carne fiartă>
3. Organele se decapsulează uşor
4. După secţionare parenchimul proemină în raport cu
cupsula
MORFOLOGIA LEZIUNILOR CELULARE REVERSIBILE

DISTROFIA HIDRO- PROTIDICA

Microscopie optică:
1. Intumescenţa tulbure - citoplama fin granulară
- nuclei inegali
2. Distrofia granulară - vacuole fine în citoplasmă
3. Distrofia hidropică (degenerescenţă vacuolară)
- vacuole mari, spumoase
- nucleul împins la periferie
- nucleii picnotici
 DISTROFIA HIDRO- PROTIDICA
Rinichi (distrofie granulo-vacuolara)
Rinichi (distrofie granulo-vacuolara)
Col. H&E, Ob 40x
 DISTROFIA HIALINA

Hialinul este un material de natura proteica cu aspect omogen,

eozionofil in coloratie H-E, intra sau extracelular.
A. Hialinul intracelular – in MET se descrie:
1. Hialinizarea hialoplasmatica – acumularea de proteine in hialoplasma fara afectarea
sistemelor membranare – ex. corpii Mallory din hepatita alcoolica (picaturi neregulate sau
retea fina perinucleara constituita din citokeratine);
2. Hialinizarea mitocondriala – incluzii cristaline intramitocondriale cu balonizarea cristelor si
aparitia de megamitocondrii – ficatul alcoolic;
3. Hialinizarea intraergastoplasmica – corpii Russel – agregate de material amorf neomogen
reprezentat de acumulari de Ig in RE al plasmocitelor in stari de hiperimunizare;
4. Hialinizarea lizozomala – celulele TCP in sindr. nefrotic, fenomene de autofagie
celulara(hipoxie, intoxicatii);
B. Hialinul extracelular – transformare elementelor matricei extracelulare intr-o
masa astructurata, omogena, eozinofila;
Macroscopic apare albicios, translucid de consistenta crescuta;
Exemple- cicatrici keloide, fibroame uterine; atrerioloscleroza hialina – depozit eozinofil si
PAS + care inlocuieste celulele musculare netede, constituit din proteine exudate.
CORP ALBICANS – HIALIN IN OVAR
Alcolism cronic
Corpi Mallory –
hialinul alcoolic
 Focare de citoliza

Steatoza

Hepatita alcoolica

Corpii Mallory
 Ciroza alcoolica
Biopsie hepatica
Nodul de regenerare
Hepatocite cu material hialin
in citoplasma – corpi
Mallory
 Mallory bodies
("alcoholic
hyalin")
MET - agregate
paranucleare de
filamente
intermediare
(elemente de
citoschelet-
citokeratine)(a)
inconjurate de
fascicole de
tonofilamente(b)

Proc; Nati. Acad. Sci. USA

Vol. 76, No. 8, pp. 4112-4116,
August 1979
Medical Sciences: Denk et al.
Glomeruloscleroza nodulara (boala Kimmelstiel-Wilson)
(col. PAS)
Arteioloscleroza hialina
Diabet zaharat. Microangiopatia diabetica renala
Limfom limfo-plasmocitar cu gammapatie
monoclonala IgM
(Macroglobulinemia Waldenström)
MO cu infiltrare de limfocite si plasmocite cu
incluzii intracitoplasmatice PAS + (corpi
Russell)
Splina “glazurata”
Perisplenita
cronica cu
hialinoza capsulei
 STEATOZA

Acumularea anormală de trigligeride în

citoplasma celulelor parenchimatoase -
ficat, miocard, muşchi striat scheletic, rinichi

CAUZE
1. Toxine – alcool, CCl4
2. Malnutriţie proteică
3. Diabet zaharat
4. Obezitate
5. Anoxie
 1. Creşte mobilizarea Sinusoid hepatic
Ţesut
adipos AGL

Hepatocit
2. Creşterea
conversiei
ACoA

3. Scăderea Colesterol 4. Scade sinteza

oxidării
Fosfolipide
Trigliceride

Apoproteine
Lipoproteine

LP plasmă
STEATOZĂ HEPATICĂ
STEATOZĂ HEPATICĂ
STEATOZĂ HEPATICĂ

Col. H&E, Ob. 10x

Col. Scharlach
sectiuni la congelatie
Ob. 20x.
Celule apoptotice cu citoplaza
eozinofilica

Incluziuni lipidice de diverse marimi

 Incărcare
grasă a
miocardului
de origine
hipoxică
Calificare de tip distrofic – calcemie normală
ţesuturi necrotice – necroză de cazeificare, aterom, stroma tumori
(leiomiom)
Macro - culoare albicioasă- cenuşie, consistenţă dură
Micro – depozite amorfe, granulare, bazofile
depuneri progresive – corpi psamomatoşi - carcinoam papilar tiroidian,
prostată
• Calcificare de tip metastatic - hipercalcemie
• Apare plăman, rinichi
• 1. Hiperparatiroidism
• 2. Hipervitaminoza D
• 3. Hipertiroidism
• 4. B. Addison
• 5. Cresterea catabolismului osos datorat tumorilor osoase diseminate
(mielom multiplu, metastaze)
• 6. Insuf. renală cr. cu retenţie de fosfat şi apariţia litiazei renale.
 NECROZA

Spectru de modificări morfologice care urmează morţii

celulare, rezultând din acţiunea degradantă a enzimelor

DIGESTIA AUTOLIZĂ
Enzime lizozomale proprii
ENZIMATICĂ
HETEROLIZĂ
Enzime lizomale
leucocitare

DENATURAREA
PROTEINELOR

NECROZA DE NECROZA DE NECROZA DE

COAGULARE LICHEFIERE CAZEIFICARE

NECROZA CEROASA - CITOSTEATONECROZA NECROZA

ZENCKER FIBRINOIDA
 TIPURI DE NECROZE

NECROZA DE COAGULARE

caracteristică morţii celulare de origine ischemică

(cu excepţia substanţei cerebrale)

scăderea pH-ului intracelular denaturează proteinele

structurale şi enzimele blocând proteoliza celulei;

celule anucleate cu citoplasme eozinofile şi contururi

păstrate

ulterior celulele necrotice sunt fagocitate

Cangrenă uscată- termen chirurgical pentru un

proces de necroză ischemică a extremităţilor
Cangrena uscata
IM acut. La aprox. 24 h
 EVOLUTIA PROCESELOR DE NECROZA

• 1. ORGANIZAREA;
• 2. INCAPSULAREA;
• 3. CALCIFICAREA;
• 4. COMPLICATII SEPTICE(LIZA PURULENTA)
• 5. MUMIFICAREA;
• 6. AUTOAMPUTAREA.
 NECROZA DE LICHEFIERE

Rezultatul proceselor de autoliză şi heteroliză

Caracteristică :
-necrozei ischemice a substanţei cerebrale;
-focarelor de supuraţie (infecţie bacteriană);
-suprainfecţia unui focar de necroză de coagulare –
cangrenă umedă

CANGRENA GAZOASA

Produsa de bacterii anaerobe(Clostridium perfringens, oedematiens,

histoliticum) care produc exotoxine – lecitinaze cu formarea de fuzee de
expansiune de-a lungul tecilor conjunctive cu dilacerare tisulara.
Regiunea afectata – aspect emfizematos, crepitatii la palpare, culoare
cenusiu – verzuie si miros putrid.
Plagii deschise arme de foc, accidente circulatie cu distrugeri tisulare
mari.
 NECROZA DE CAZEIFICARE

• Caracteristic infecţiei tuberculoase

• Termenul de “cazeos” – aspect macroscopic

• HP : material amorf, granular, eozinofil, înconjurat de un proces

de inflamaţie granulomatoasă specifică
B 44 ani TBC pulmonar tratat cu 18 luni inainte
Pericardita tuberculoasa reziduala
Necroza de cazeificare
 CITOSTEATONECROZA

Apare în pancreatita acută necrotico – hemoragică.

Lipazele activate eliberează ac. graşi din TGL care se

combină cu Ca depozite cu aspect macroscopic
cretos, pe suprafaţa ţesutului adipos peripancreatic şi
peritoneului .

HP: cel. adipoase necrotice - umbre celulare + depozite

bazofilice de Ca încojurate de o reacţie inflamatorie .
 Necroza fibrinoidă

Reprezinta zone neomogene fin granulare şi/sau filamentoase,

eozinofile asemanatoare fibrinei (”-oid” = “care semănă cu“) care
răspund la impregnările argentice (fibrina nu răspunde la asemenea
impregnări).
Face parte din tabloul lezional al bolilor autoimune:RAA, AR, LES, etc.
Se poate intilni la nivelul dermului, peretii arteriolelor, seroaselor,
sinovialelor.
În coloraţia van Gieson sunt de culoare galbenă (colorare cu
picrofuxina), nu de culoare roşie şi nu se colorează în albastru prin
coloraţia Weigert (specifică pentru fibrină).
Fibrinoidul este compus din: produsi de degradare ai fibrinogenului,
colagenului, substantei fundamentale si Ig.
Aceste zone sunt înconjurate de reacţie inflamatorie limfo-
mononucleară.
În timp, se produce organizarea cu realizarea unei cicatrici fibroase,
care înlocuieşte zona de necroză fibrinoidă.
Necroza fibrinoidă
Necroza fibrinoida in peretele unei
arteriole
 APOPTOZA

MOARTE CELULARĂ PROGRAMATĂ

PROCES DEPENDENT DE ENERGIE

EMBRIOGENEZĂ Implantarea,organogeneza,
metamorfoza

INVOLUŢIA Distrugerea cel. endometriale

HORMON-DEPENDENTĂ în ciclul menstrual
LA ADULT Atrezia foliculară ovariană în
menopauză

DISTRUGEREA UNOR
POPULAŢII CELULARE Epiteliul criptelor
PROLIFERATE intestinale

MOARTEA UNOR
CELULE TUMORALE
 APOPTOZA

MOARTEA UNOR
CELULE ALE Limf. B/T după depleţia de
SISTEMULUI IMUN citokine
Cel. T timice

ATROFIA PATOLOGICĂ
A ŢES. HORMON Ţes. prostatic după castrare
DEPENDENTE

MOARTEA CEL. INDUSĂ

DE CEL. T CITOTOXICE Reacţia de rejet a grefelor

LEZ. CEL. INDUSE DE Hepatite virale – corpii

VIRUSURI Councilman
 APOPTOZA - MORFOLOGIE

MICROSCOPIE ELECTRONICĂ

Talie mică, citoplasmă densă,

RETRACŢIE CELULARĂ organite reletiv normale

Agregate periferice de cromatină sub

formă de mase dense de formă şi
CONDENSAREA mărimi variabile.
CROMATINEI
Nucleul se poate rupe în două sau mai
multe fragmente.

FORMAREA DE Vezicule la suprafaţa celulei.

VEZICULE ŞI CORPI Fragmente celulare delimitate de
APOPTOTICI membrană, conţinand fragmente de
nuclei şi/sau organite.

FAGOCITOZA CORPILOR Celulele adiacente normale:

APOPTOTICI/CELULELOR - parenchimatoase
ÎN APOPTOZĂ -- macrofage
APOPTOZA - MORFOLOGIE

MICROSCOPIE OPTICĂ

- singură celulă/un grup mic

- formă rotund/ovală
- citoplasmă densă, intens eoznofilă
- fragmente de cromatină nucleară
densă
- fagocitoza corpilor apoptotici
 APOPTOZA - MORFOLOGIE IN M.O.
A. keratinocit; B. hepatocit
 APOPTOZA - MECANISME

• Faza de initiere in care caspazele devin

catalitic active;
- calea extrinseca- activarea unor receptori
transmembranari ai apoptozei;
- calea intrinseca - mitocondriala
• Faza de executie
 APOPTOZA - MECANISME

SEMNALE
TRANSMEMBRANĂ INTRACELULAR
TIPUL 1 RECEPTOR TNF
Fas- Fas - ligand GLUCOCORTICOIZI RECEPTORI NUCLEARI

FADD(Fas-associated death domain) RADIAŢII

HORMONI HIPOXIE
INFECŢII VIRALE

fragmente de ADN
CASPAZE (cistein proteaze)
50 / 300kbaze
 APOPTOZA - MECANISME

CONDENSAREA CROMATINIANĂ

Fragmentarea internucleosomală a ADN-ului (fragmente de 180-200 de

baze) mediată de Endonucleaza Ca++ dependentă (activată de creşterea
Ca++ liber citozolic).

ALTERAREA VOLUMULUI ŞI FORMEI CELULARE

Activitatea crescută a transglutaminazei determină legături încrucişate

excesive între proteinele citoplasmatice, determinand condensarea lor
la periferia celulei.

FAGOCITOZA CORPILOR APOPTOTICI

Mediată de receptori prezenţi pe suprafaţa macrofagelor.

Ex. Vitronectina(beta 3 – integrină) mediază fagocitoza neutrofilelor
apoptotice.
 REGLAREA GENICĂ A APOPTOZEI

• 14 gene:
- 2 – decizia declansarii procesului;
- 3 – apoptoza propriu-zisa;
- 7 – procesul de fagocitoza;
-1 - fragmentarea AND;
-1 - protectia impotriva apoptozei.

bcl-2, p53, myc, Rb

 Bcl-2

Structura cristalografica a proteinei Bcl-2.

 Caracterizare generala

• Bcl-2, o proteina multifunctionala, de 25 kDa, integrata membranar,

care protejeaza impotriva mortii celulare induse de o varietate de
stimuli si care este localizata in membranele:
- reticulului endoplasmatic,
- invelisului nuclear,
- in membrana externa a mitocondriei.

• BCL – 2 reprezinta prototipul unei familii de gene de la mamifere

care guverneaza permeabilizarea membranei externe a
mitocondriei.
• In functie de rolul lor, ele pot fi:
- fie pro – apoptotice (Bax, BAD, Bak si Bok etc)
- fie anti-apoptotice (inclusiv Bcl – 2, Bcl – xL, si Bcl – w, etc).
Pana in acest moment sunt descrise 25 de gene in familia
BCL – 2 .
 Caracterizare generala
Sinteza proteinei Bcl-2 este codificata de proto-oncogena localizata pe
cromozomul 18

Localizarea cromozomiala a genei Bcl-2.

Denumirea Bcl – 2 deriva de la B – cell lymphoma 2 si ele au fost
descrise initial in limfoamele foliculare, maladii insotile de
translocatia t(14;18) ce plaseaza gena BCL-2 pe cromozomul 14, in
vecinatatea enhancer-ului genei ce codifica lantul H (heavy) al Ig.
 Structura
• Familia de proteine Bcl-2 prezinta o structura generala constituita dintr-un helix
hidrofob inconjurat de structuri de tip helix-uri amfipatice.
• Membrii familiei Bcl -2 au in comun unul sau mai multe din cele 4 domenii
omoloage caracteristice, numite BH1, BH2, BH3 si BH4 dupa cum se observa in
schema de mai jos.

Familiile de proteine bcl-2.

 REGLAREA GENICĂ A APOPTOZEI

- enzimă cheie – inhibă şi suprimă apoptoza în

celulele normale – calea mitocondriala
- localizată - membrana mitocondrială, reticul
endoplasmic, membrană nucleară
- scade permeabilitatea membranelor
mitocondriale
- leagă şi blochează proteine proapoptotice
Apaf – 1 (pro-apoptotic protease activating factor)
 Rol si localizare
in celula

• Vatamarea interna a celulei determina migrarea proteinelor inrudite

Bad si Bax la suprafata mitocondriei. Aici, ele se leaga de Bcl-2
blocand efectul ei protectiv si perforeaza membrana mitocondriala
externa, eveniment ce determina aparitia unor pori si eliberarea de
citocrom c.
• Citocromul c eliberat se leaga de proteina Apaf -1 (apoptotic
proteaze activating factor 1). Folosind energia furnizata de ATP,
aceste complexe (cit c + Apaf1) agrega pentru a forma apoptozomi.
• La rindul lor, apoptozomii se leaga de caspaza-9 si o activeaza.
Caspaza-9 cliveaza si astfel activeaza alte caspaze ( 3 si 7).
 CASPAZELE
• Caspazele sunt o familie de proteaze (cistein-
proteaze) care au o cisteina la nivelul
domeniului lor activ si care scindeaza proteina
lor tinta in mod specific la nivelul rezidurilor de
acid aspartic.
• Familia caspazelor poate fi impartita in trei grupe
functionale:
1. caspaze inflamatorii: 4, 5, 11, 13, 14.
2. caspaze initiator: 2, 8, 9, 10, 12.
3. caspaze efector: 3, 6, 7.
Dar cum sunt activate procaspazele
pentru a initia cascada de caspaze?
Activarea este declansata de catre proteine-
adaptor care aduna la un loc mai multe
copii ale procaspazelor specifice, cunoscute
ca procaspaze –initiator, intr-un complex
sau agregat. In unele cazuri, procaspazele-
initiator au o mica parte din activitatea
proteazica si obligandu-le sa stea impreuna
intr-un complex le determina sa se cliveze
una pe cealalta, declansand activarea lor
mutuala. In alte cazuri, agregarea
cauzeaza modificari conformationale care
activeaza procaspazele. In cadrul acestei
etape, caspaza activata aflata in varful
cascadei, cliveaza procaspazele aflate in
aval pentru a amplifica semnalul apoptotic si
al raspandi in intreaga celula. In acest fel, o
activare initiala a unui numar mic de
molecule de procaspaze (numite caspaze
initiatoare) pot conduce printr-o reactie de
amplificare in cascada la o activare
exploziva a unui numar mare de molecule
de procaspaze.
 Rol si localizare in celula

Activarea cascadei caspazice poate fi:

1. extracelulara

prin intermediul receptorilor apoptotici de pe suprafata celulei.

Limfocitele killer(NK), de ex, pot induce apoptoza prin producerea unei proteine numita
Fas ligand, care se leaga de receptorul proteinei Fas (death receptor protein Fas)
de pe suprafata celulei tinta.
Proteinele Fas aglutinate recruteaza apoi proteinele-adaptor intracelulare care la
randul lor leaga si agrega moleculele de procaspaza-8, care cliveaza si se activeaza
una pe cealalta. Moleculele de caspaza 8 activate, activeaza apoi procaspazele din aval
pentru a induce apoptoza.
 Rol si localizare in celula
2. intracelulara: celulele deteriorate sau stresate, se pot sinucide prin
- declansarea agregarii procaspazelor si activarii lor din interiorul celulei
- p53 activeaza transcrierea genelor care codifica proteinele din familia Bcl-2, care la
randul lor promoveaza eliberarea de citocrom c din mitocondrie, care se leaga de
Apaf-1(proteina adaptoare) determinand agregarea acestor complexe. Apaf-1 se
leaga de moleculele de procaspaza 9 determinand agregarea lor, ceea ce conduce la
clivarea acestor molecule rezultand astfel molecule active de caspaza 9, care
declanseaza cascada caspazica.
 p53

Structura cristalografica a proteinei p53

 Proteina p53. Caracterizare generala

• proteina 53 este un factor de transcriptie care regleaza ciclul celular si

astfel functioneaza ca un supresor tumoral.
• numita si “gardianul genomului” avand rolul de a conserva stabilitatea
celulei prin prevenirea mutatiilor la nivelul genomului
• se comporta ca o proteina de 53 KDa desi are numai 43,7 KDa(datorita
resturilor de prolina)
• gena umana ce codifica p53 este TP53 (tumor supressor gene).
Numele genei provine de la proteina pe care o codifica si este
localizata pe cromozomul 17 (17p13,)

• Gena TP53 este localizata pe cromozomul 17, o regiune ce prezinta

frecvent deletii in cancerul uman
 Structura
• Proteina p53 umana este constituita din 393 de aminoacizi si prezinta 5 domenii:
I. capatul N-terminal (reziduurile 1 – 42) cuprinde un domeniu de activare a
transcriptiei (transcription-activation domain – TAD), locul de legare a proteinei
mdm2 si un Highly Conserved Domain(HCDI)
II. o regiune bogata in prolina care este important pentru activitatea apoptotica a
proteinei p53 si un al doi-lea domeniu de transactivare→ reziduurile 40 – 92
III. regiunea centrala (reziduurile 101-306), ce contine domeniul de legare a ADN-
ului (a central DNA-binding core domain-DBD); reprezinta tinta a 90% din mutatiile
gasite in cancerele umane; contine HCD de la II pana la V.
 Structura

IV. un domeniu de oligomerizare (OD) → reziduurile 307 – 355

TET, constituit dintr-o dintr-o catena-β urmata de un α-helix necesar
pentru dimerizare dupa cum p53 este compusa dintr-un dimer sau
din doi dimeri. Tetramerizarea este esentiala pentru activitatea
proteinei p53 in vivo
V. capatul C-terminal (reziduurile 356 – 393) contine un domeniu
de legare nespecifica a ADN ce se leaga de ADN-ul deteriorat;
aceasta regiune este deasemenea implicata in reglarea negativa
(downregulation) a legarii ADN de domeniul central.
Mutatiile care dezactiveaza p53 in cancer au loc de obicei in
domeniul central – DBD si acestea distrug abilitatea proteinei de a
se lega de secventele ADN tinta, pentru a putea astfel preveni
activarea transcriptionala a acestor gene.
Localizare si rol in celula normala
In celulele normale, proteina p53
exista in forma inactiva, legata de
proteinele MDM2 (murine double
minute 2) care impiedica astfel
activitatea ei.
In celulele nestresate, proteina
p53 este mentinuta la nivele
scazute printr-o continua
degradare intermediata de
proteina MDM2 care legata fiind
de ea, o transporta din nucleu in
citosol unde este degradata de
catre proteozomi.

Rolul proteinei p53 in

celula.
 Mecanismul activarii p53
• Activarea p53 ete determinata
de:
- deteriorarea DNA ( indusa de
radiatiile UV, IR, agenti chimici
cum ar fi peroxidul de hidrogen),
- anumite medicamente,
- stress-ul oxidativ
- socul osmotic
- depletia ribonucleotidelor
- dereglarea expresiei oncogenelor
Fosforilarea proteinei p53, realizata
de catre protein-kinaze, la
capatul N-terminal, duce la
distrugerea legaturii p53 – Mdm2
si reprezinta evenimentul major
ce conduce la activarea
proteinei p53.
Ca urmare a fosforilarii si distrugerii
Caile metabolice care activeaza p53 legaturii p53 – Mdm2, durata de
viata a p53 creste si are loc o
rapida acumulare a acesteia in
celula (nucleu).
 Rolul proteinei p53 activata
Proteina p53 odata activata, joaca
un rol central in cadrul multor
mecanisme celulare anti-cancer
1. poate activa proteinele de
reparare a DNA cand DNA este
deteriorat in mod sustinut;
2. poate opri ciclul celular in faza
de reglare G1/S in momentul
recunoasterii DNA-ului deteriorat
(daca este timp suficient, se repara
DNA-ul si ciclul celular se reia);
3. poate initia apoptoza, moartea
celulara programata, daca daunele
suferite de DNA se dovedesc a fi
ireparabile;
4. implicatii in angiogeneza.

Caile metabolice activate de catre

p53.
 Amiloidoza

Familie de boli localizate si sistemice caracterizate prin depunerea de

amiloid in spatiul extracelular.

• Se localizează cu predilecţie la nivelul substanţei fundamentale

de-a lungul fibrelor de reticulină şi colagen, precum şi de-a
lungul membranelor bazale epiteliale şi în media vaselor mici.
• Nu determina o reactie inflamatorie.
 Amiloidul
• material amorf, eozinofil, de natura glicoproteica
• alcatuit din: componenta F - fibrile proteice- 95%

componenta P (glicoproteina) -5%

• Componenta P-prezent in toate amiloidozele, se

leaga de amiloid dependent de Ca; component
normal al colagenului, fibrelor elastice si mb.
bazale.
 Amiloidul
• Exista peste 20 de proteine precursoare
amiloidului (sinteza crecuta- ex:inflamatie,
mutatii genetice-ex:transtiretina)
• Localizare determinata de afinitatea
precursorilor proteici pt.anumite tesuturi
• Micromediu favorabil depunerii amiloidului
(modificarea mb. bazale si ale matricei
proteice extracelulare)
• Proteoliza scazuta
 Coloratii pentru amiloid
• birefringenta verzuie in lumina polarizata
dupa rosu de Congo
• fluorescent dupa tratament cu tioflavina T
• metacromazie cu violetul metil
• Reactia Virchow macroscopica (cu
solutie de Lugol si acid sulfuric) coloreaza
amiloidul in brun.
 Forme clinice
• Amiloidoze localizate: amiloidoza cardiaca senila,
amiloidoza orbitala
amiloidoza endocrina
• Amiloidoze sistemice (primare) din gamapatii monoclonale
cu lanturi usoare, kappa sau lambda (AL)

• Amiloidoze sistemice secundare:

,
1. amiloidoza sistemica reactiva (AA): in infectiile cronice si bolile
inflamatorii- Apo SAA
2. Amiloidoza asociata hemodializei (A beta2 microglobulina)

• Amiloidoze ereditare - ATTR - transtiretina:

Familial amyloid polyneuropathy (FAP)
- Agel-gelsolin:
Familial amyloidosis of Finnish type
(FAF)
)
 Amiloidoza renala
• Rinichiul este normal sau mărit de volum, cu
consistenţă fermă, suprafata neregulata
• palid-albicios translucid (“rinichi mare slăninos”).
• Microscopic apare o depunere selectivă la
nivelul capilarelor glomerulare, in mezangiu, în
peretele arterelor mici, subendotelial şi la nivelul
membranei bazale în tubii contorţi, ce conţin în
lumen cilindri hialini. Evoluţia este spre sindrom
nefrotic, cu insuficienţă renală cronică şi deces.
Glomerul renal cu depozite de
amiloid
Depunere la nivelul glomerului si a
interstitiului renal (rosu de
Congo,200X)

Depunere la nivelul mezangiului

si a mb. bazale capilare (HE,
400X)
Amiloidoza splenica

Depunere la nivelul unui vas de

sange, HE 200X
Amiloidoza hepatica