Procese tipice celuilare

Distrofia
Apoptoza
Necroza

UASM
Catedra Terapie
Curs Fiziopatologia generală
Conferențiar universitar, C. Hangan
Glandele endocrine ale organismului
Hipotalamului

Hipofiza

Glanda tiroidă Glandele

paratiroide

timusul

Partea endocrină a
pancreasului
suprarenala

ovarele
(la femei)
suprarenala

Testicole
Balanța hormonală a (la bărbați)
organismului

1
 Metabolismul
- este un sistem coordonat de
transformări ale substanţelor şi energiei
la care participă sistemele
multienzimatice
 FUNCŢIILE
METABOLISMULUI:
- aprovizionarea celulelor cu energie chimică
(generată din molecule nutritive);
- transformarea substanţelor nutritive în
precursori macromoleculari şi asamblarea
lor în componentele celulare;
- biosinteza şi catabolismul biomoleculelor
specifice organismului;
 Proteine Glucide Lipide
I

AA Monozaharide Glicerol + AG

Ceto- Gluco Piruvat

I
I II
Acetil -CoA
CO2

L.R
III c. Krebs
FO H2O
ADP + Pi ATP

Catabolismul aerob
Distrofia – proces patologic tipic celular cauzat de dere­glă­rile
metabolice generale sau celulare şi manifestat prin dereglări
funcţionale şi modificări structurale ale celulei

I. - reversibile
- ireversibile

II. - dereglarea unui tip de metabolism – proteic

lipidic
glucidic
hidric
mineral

- polivalent cu dereglarea concomitentă

a metabolismului câtorva substanţe

III. - ereditare
- dobândite

9
 Etiologia distrofiilor
 Congenitale - enzimopatii celulare congenitale – lipsa, (de ex., lipsa
congenitală a enzimei glucozo-6-fos­fataza conduce la imposibilitatea
glicogenolizei şi la acumularea excesivă în celule a glicogenului) sau
sinteza şi acumularea în celulă a substanţelor anomale.

 Achiziţionate sunt factorii ce provoacă leziuni celulare.

 factorii mecanici,
 fizici, chimici,
 biologici,
 hipoxia celulară,
 deficitul energetic etc.
 Dereglările generale ale metabolismului:
 dishomeostaziile glucidice, lipidice, proteice.
Patogenia distrofiilor celulare

 Deficitul energetic
 Radicalii liberi şi peroxidarea lipidelor
 Acumularea intracelulară a calciului

 Din dismetabolismele generale producătoare de distrofii fac parte hiperglicemia,

hiperlipidemia, hipercolesterolemia, care conduc la infiltraţia spaţiilor intercelulare şi
celulare cu substanţe respective.
Patogenia distrofiilor celulare

 Deficitul energetic este cel mai frecvent mecanism

de iniţiere a proceselor distrofice. Din cele mai
frecvente cauze sunt ischemia, deficienţa
substanţelor nutritive, afecţiunea directă a
proceselor oxidative (de ex., în avitaminoze).
 Deficienţa energiei diminuează procesele celulare
anabolice – sinteza de glicogen, lipide, proteine.
 În consecinţă are loc acumularea substanţelor
nesolicitate în procesele anabolice (de ex., a
monozaharidelor, aminoacizilor), care invadează
celula, conducând la distrofia respectivă.
Patogenia distrofiilor celulare

 Radicalii liberi şi peroxidarea lipidelor

 Formarea de radicali liberi ai oxigenului şi halogenilor este
un mecanism fiziologic de anihilare a xenobionţilor
(inclusiv şi a organismelor vii) pătrunşi în mediul intern al
organismului.

 Radicalii liberi formaţi în exces sau neînlăturaţi la timp

devin patogeni, provocând ei însăşi alterarea structurilor
celulare în mod direct sau prin peroxidarea lipidelor
membranelor celulare.
Patogenia distrofiilor celulare
 Radicalii liberi şi peroxidarea lipidelor

 Rezultatul final este peroxidarea şi denaturarea unui număr mare de

molecule de fosfolipide, ceea ce are mai multe efecte
membranodistructive + dereglarea funcţiei organitelor celulare

 Reducerea grupărilor sulfhidrile ale enzimelor tiolice (Ca2+ – ATP-aza)

până la grupări disulfidice cu pierderea activităţii enzimatice

 Alterarea ADN cu efecte mutagene

 Iepuizarea Sistemului antioxidant natural – alfa-tocoferolul,

carotinoizii, riboflavinul, superoxiddismutaza, catalaza,
glutationperoxidaza.

Consecinţele sunt mărirea permeabilităţii membranelor biologice cu

ieşirea enzimelor lizozomale în hialoplasmă şi în exteriorul celulei,
tumefierea mitocondriilor
Patogenia distrofiilor celulare

 Acumularea intracelulară a calciului

 La dereglarea translocaţiei calciului şi persistenţa
acestuia în citoplasma celulară sunt posibile
procese distrofice iniţiate de însăşi ionii de calciu.
Mecanismul de acţiune nocivă a calciului constă în
activizarea fosfolipazei A2, proteazelor, ATP-azelor
şi endonucleazelor, care scindează respectiv
fosfolipidele membranare, proteinele celulare, ATP
şi nucleoproteidele nucleare.
 Astfel, calciul este triggerul mecanismelor
autocatalitice şi distrofice în hipoxie şi ischemie.
Patogenia distrofiilor celulare

 Din dismetabolismele generale

producătoare de distrofii fac parte
hiperglicemia, hiperlipidemia,
hipercolesterolemia, care conduc la
infiltraţia spaţiilor intercelulare cu
substanţe respective, suprasolicitarea şi
epuizarea sistemelor metabolice cu
infiltraţia şi distrofia ulterioară a celulei.
Schema dezvoltării distrofiei cu infiltrare celulară

Dereglarea activităţii
sau lipsa ereditară
Moartea celuleia
unei enzime
(inclusiv celor lisosomale)

32
 Din dismetabolismele generale
producătoare de distrofii fac parte
hiperglicemia, hiperlipidemia,
hipercolesterolemia, care conduc la
infiltraţia spaţiilor intercelulare cu
substanţe respective, suprasolicitarea şi
epuizarea sistemelor metabolice cu
infiltraţia şi distrofia ulterioară a celulei.
Patogenia distrofiilor celulare

 Din dismetabolismele generale

producătoare de distrofii fac parte
hiperglicemia, hiperlipidemia,
hipercolesterolemia, care conduc la
infiltraţia spaţiilor intercelulare cu
substanţe respective, suprasolicitarea şi
epuizarea sistemelor metabolice cu
infiltraţia şi distrofia ulterioară a celulei.
 Consecinţele distrofiei

 Distrofiile celulare conduc la alte procese

patologice celulare:
 apoptoza
 necroza
 procese tisulare şi de organ
(inflamaţia, atrofia, sclerozarea)
 procese integrale (insuficienţa
cardiacă, renală etc).
Variantele de moarte celulară

Moartea celulei

fiziologică patologică
(programată) (forţată după leziuni)

Apoptoza Necroza

11
Apoptoza reprezintă un program tanatogen intrinsec de
sinucidere celulară întru păstrarea homeostaziei celulare
cantitative şi calitative a organismului.

Iniţierea apoptozei

Semnalele specifice pozitive - leziunile celulare irecuperabile produse

de diferiţi factori patogeni (mecanici, fi­zici, chimici, biologici ş.a.)

Semnalele apoptotice negative - sistarea acţiunii unor hormoni,

care în mod fiziologic menţin existenţa anumitelor celule, lipsa factorilor
de creştere (absenţa testosteronului – moartea celulelor prostatei,
lipsa estrogenelor – moartea celulelor endometriale,
lipsa prolactinei – moartea celulelor glandei mamare ş.a.)
Consecutivitatea schimbărilor ultrastructurale în necroză
(din stânga) şi apoptoză (din dreapta)
( după: B.V.Harmon, A.M.Corder, R.J.Collins,1990)

1 2
1 – celula normală

2-4 – stadiile apoptozei:

2 – condensarea cromatinei
3 – fragmentarea nucleului
cu formarea corpilor 5
apoptotici 3
4 – celula muritoare.

5 şi 6 – stadiile necrozei:
5 – condensarea cromatine şi
degradarea membranelor Acţiunea
citoplasmatice; caspazelor
6 – leziunea membranelor şi 4
dezintegrarea celulei

6
14
 Necroza (din greacă necros – mort) reprezintă sistarea
ireversibilă a activităţii celulei în organismul încă viu ca
răspuns la distrucţie, asociată cu activarea hidrolazelor
şi instalarea autolizei celulare.

Necroza este precedată de necrobioză – procesul de murire a celulei,

ţesutului, organului. Necrobioza prezintă starea de tranziţie a structurii
de la viaţă la moarte („agonia celulară”).

Etiologia necrozei: factori etiologici exogeni cu acţiune patogenă directă

asupra celulelor, care rezultă leziuni celulare irecuperabile:
factori mecanici, fizici, chimici, biologici.

Necroza mai poate fi consecinţa altor procese patologice celulare,

tisulare, de organ şi integrale (distrofii, inflamaţie,
modificări hemocirculatorii locale şi generale, hipoxie, dishomeostazii,
dismetabolisme, dereglări nervoase şi endocrine ş.a.).

18
 Perioadele necrozei
(După Е.Ф.Лушников, 1982)

I. Prenecroza – include terenul, fundalul, biochimia,

structura şi funcţia organului în momentul
acţiunii factorului patogen; terenul poate fi normal
sau modificat; în caz de patologie preexistentă scad
capacităţile adaptative, protective, compensatorii
şi reparative ale organului, iar procesul de murire este accelerat;

II. Perioada de murire – modificări ireversibile în unele structuri celulare

III. Perioada morţii – încetarea activităţii vitale a întregii celule;

IV. Perioada post-mortem – dezintegrarea celulelor moarte,

delimitarea acestora de ţesuturile vii, autoliza şi autofagia
reziduurilor celulare.
 Patogenia necrozei

 Afecţiunea membranei celulare perturbează:

– reactivitatea specifică şi recepţia stimulilor extracelulari,
– funcţia de transport
– permeabilitate selectivă
– dereglarea homeostaziei ionice intracelulare,
– electrogenezei şi menţinerii potenţialului de repaus,
– presiunea osmotică intracelulară,
– hidratarea celulară,
– menţinerea intracelulară a enzimelor specifice celulei.
 Patogenia necrozei

 La afecţiunea mitocondriilor se dereglează:

– procesele catabolice (oxidare)
– energogeneza şi conservarea energiei prin
fosforilarea oxidativă, cu diminuarea proceselor
celulare consumatoare de energie,
– procesele anabolice (biosinteza),
– procesele reparative (scade sinteza proteinelor),
– procesele protective (reacţiile imune).
 Patogenia necrozei

 Alterarea reticulului endoplasmatic dereglează

homeostazia intracelulară a Ca++  activează procesele
autocatalitice induse de ribonucleaze, proteaze,
endopeptidaze, fosfolipaze.

 Alterarea ribozomilor dereglează sinteza de proteine 

procesele regenerative a structurilor celulare.

 Alterarea lizozomilor  eliminarea şi activarea enzimelor

lizozomale  intensificarea proceselor autolitice.
 Afecţiunile nucleului aboleşte capacitatea de multiplicare.
 DEOSEBIRILE DINTRE NECROZĂ ŞI APOPTOZĂ

NECROZA
Caracteristici morfologice
·   Pierderea integrităţii
membranare
·   Debutează cu umflarea
citoplasmei şi mitocondriilor
·   Se termină cu lizarea totală a
celulei
·   Nu se formează vezicule, liza
este completă
·    Dezintegrarea organitelor
APOPTOZA
·  Membrana se başica dar nu-şi
pierde integritatea
·  Agregarea cromatinei la
membrana nucleară
·  Debutează cu reducerea
citoplasmei şi condensarea nucleului
·  Se termină cu fragmentarea
celulei în corpi mai mici
·  Se formează vezicule delimitate
de membrană (corpi apoptotici)
·  Mitocondria devine permeabilă
în urma formării de pori datorită
proteinelor din clasa Bcl-2
 DEOSEBIRILE DINTRE NECROZĂ ŞI APOPTOZĂ

NECROZA
Caracteristici biochimice
·  Pierderea reglării homeostaziei
ionice
·  Nu necesită energie (are loc
pasiv la 40C)
·  Digestie aleatoare a ADN-ului
· Fragmentarea  ADN-ului şi
după lizare
APOPTOZA
· Proces strict controlat care
implică etape enzimatice
·  Se consumă  energie ATP-
azică( are loc activ la temperatură
normală)
·  Fragmentarea ADN-ului nu
este aleatoare
·   Eliberarea diferitelor substanţe
în citoplasmă de către mitocondrie
(citocrom c, AIF)
·  Activarea cascadei caspazelor
·   Alterări la nivelul asimetriei
membranei
 DEOSEBIRILE DINTRE NECROZĂ ŞI APOPTOZĂ

NECROZA
Semnificaţie fiziologică
·  Afectează grupuri de celule
învecinate
·  Indusă de perturbări ne-
fiziologice (virusuri, hipotermie,
hipoxie, ischemie, otrăvuri
metabolice)
· Celulele sunt fagocitate de
macrofage
·  Determină răspuns inflamator
APOPTOZA
·  Afectează celule individuale
·  Indusă de stimuli fiziologici
(lipsa factorilor de creştere,
modificări hormonale)
·  Celulele sunt fagocitate de
celulele adiacente sau de macrofage
·  Nu determină răspuns
inflamator
 Consecinţele necrozei

 Necroza ţesutului sau organului

provoacă moartea organismului (ex.
infarctul miocardic, ictusul cerebral,
necroza medulo-suprarenalelor,
pancreonecroza, etc.,)
 Urmări nefaste poate avea şi
răspîndirea deitritului cellular in urma
procesului inflamator.