2.

DEFINIREA TERMENILOR
PROBIOTIC, PREBIOTIC,
SIMBIOTIC
 În ultimul deceniu probioticele au fost
definite în multe moduri.
Într-un document relativ recent al IDF (Doc.
294/1999) a fost adoptată definiţia propusă de
Guarner şi Schaafsma (1998): Probioticele orale
sunt microorganisme vii, care după ingerare într-
un anumit număr, în afară de efectele nutritive de
bază, exercită beneficii asupra sănătăţii.
 Grupul de cercetători care au ca obiectiv
programul „ProEUhealth”, parte a proiectului
iniţiat de Uniunea Europeană pentru a examina
relaţiile dintre alimente, bacteriile intestinale şi
sănătatea umană, au definit probioticele ca
microorganisme vii care ajung în TGI din alimente
în formă activă şi într-un număr suficient de mare
pentru a exercita beneficii pentru sănătate.
 Alimentele probiotice sunt produse
alimentare care conţin microorganisme probiotice
într-o proporţie suficientă pentru a produce efecte
probiotice dacă aceste produse sunt ingerate.
Caracteristicile microorganismelor
probiotice, utilizate la fabricarea alimentelor
probiotice, sunt:
• să fie sigure pentru consumul uman
(nepatogene, netoxice). Testele de toxicitate vor fi
efectuate ca pentru produsele farmaceutice;
• să asigure beneficii terapeutice pentru
sănătatea consumatorilor;
 •tulpina microbiană trebuie să reziste acţiunii
enzimelor tubului digestiv (salivare, stomacale,
intestinale);
•să prezinte toleranţă faţă de acizii din stomac
şi bilă, pentru a asigura supravieţuirea la trecerea
prin stomac şi intestinul subţire într-o proporţie
adecvată (între 5 şi 50%);
•să fie rezistentă la acţiunea lizozimului;
•să aibă capacitatea de a asimila colesterolul şi
de a hidroliza lactoza ş.a.;
 •să prezinte capacitatea de a adera la mucoasa
intestinală şi să producă substanţe care inhibă
dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, fără a avea
efect nociv asupra microflorei intestinale
endogene a organismului uman;
• să aibă capacitatea de a se prolifera in vivo în
condiţii de antagonism cu bacteriile de putrefacţie
şi patogene, dar şi in vitro;
• să aibă abilitatea de a supravieţui în produsul
alimentar, la sfârşitul perioadei de conservare,
într-un număr suficient de mare.
 În 1995 s-a evidenţiat faptul că alături de

bacteriile lactice şi bacteriile propionice au efecte

probiotice, datorate producerii de acid propionic,

bacteriocine şi vitaminei B12, precum şi stimulării

dezvoltării altor bacterii benefice şi capacităţii de

a supravieţui în cursul digestiei gastrice.

 În afara bacteriilor probiotice există şi drojdii
cu efect probiotic.
Dintre tulpinile studiate Kluyuveromyces
lactis a prezentat o capacitate de adeziune mai
mare decât Kluyuveromyces marxianus şi
Debaryomyces hansenii.
K. lactis se dezvoltă în condiţii de
anaerobioză şi prezintă rezistenţă la acid şi săruri
biliare, însă creşterea sa este moderată la 37°C.
 Efectele benefice ale consumului de
probiotice se concretizează în următoarele direcţii
principale:
• imunopotenţarea organismului animal şi
uman;
• acidifiere intestinală (în principal în colon)
prin producerea de acizi organici;
• competiţie cu microorganismele nedorite, atât
pentru nutrienţi cât şi pentru locurile de ataşare la
pereţii intestinali.
În tabelul 3 se prezintă efectele benefice ale
probioticelor la animale şi om.

Efectele benefice ale probioticelor la animale şi om
Animale
a) În combaterea tulburărilor provenite
din modificarea microbiotei (microflorei)
intestinale:
*în caz de disbacterioze neinfecţioase
datorită terapiei cu doze mari de
antibiotice;
*în caz de stare de stres (schimbări de
alimentaţie, transport ş.a.)
b) În combaterea deficienţei microbiotei
intestinale ca o consecinţă a accesului
restrictiv al nou-născutului la alăptarea
de către mamă
c) Pentru promovarea creşterii, prin:
*conversia mai eficace a hranei în
carne, lapte;
*distrugerea factorilor antinutriţionali;
*sinteza de vitamine;
*predigestia proteinelor din furaj
Tabelul 3
Om
a) În combaterea tulburărilor provenite din
modificarea microbiotei (microflorei) intestinale:
*în caz de disbacterioze neinfecţioase datorită
terapiei cu doze mari de antibiotice;
*după terapia de iradiere;
*pentru îngrijirea în primele zile de la naştere
b) În scop de sanogeneză:
*prin activitate antitumurală datorită:
- reducerii mutagenităţii nitrozaminelor
- îndepărtării surselor de procarcinogeni sau a
enzimelor care conduc la formarea acestora
*creşterea absorbţiei de Ca2+
*hidroliza lactozei în vederea combaterii
intoleranţei la lactoză
*prin distrugerea factorilor antinutriţionali
*prin sinteza de vitamine
*prin predigestia proteinelor
 Prebioticul reprezintă ingredientul alimentar
nedigerabil care stimulează selectiv creşterea
şi/sau activitatea unei anumite specii sau unui
grup de bacterii în colon (definiţie dată de Gibson
şi Roberfroid, 1995).
Prebioticul modifică compoziţia microflorei în
colon astfel încât bacteriile cu efect benefic
asupra sănătăţii (în particular lactobacilii şi
bifidobacteriile) devin predominante.
 Prebioticele trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
• să nu fie susceptibile la hidroliză sau
absorbţie în TGI;
• să reprezinte un substrat selectiv pentru o
bacterie sau un grup definit de bacterii din colon;
• să modifice microbiota colonului în sensul
unei compoziţii benefice pentru sănătate;
• să inducă sistematic şi constant efecte
benefice pentru sănătatea umană.
 Inulina este un polizaharid care prin hidroliză
acidă formează fructofuranoză şi cantităţi mici de
glucopiranoză, substanţe solubile in apă.
Se găseşte in comerţ sub formă de pulbere
(produsul Raftiline Orafti) sau, după hidroliză
enzimatică parţială, ca sirop sau pulbere
(produsul Raftilose Orafti).
Ambele produse sunt utilizate la fabricarea
iaurtului sau a altor produse probiotice, stimulând
dezvoltarea bifidobacteriilor în colon.
Concomitent, bacteriile din genurile Clostridium
şi Fusobacterium (bacteriie potenţial patogene)
suportă o reducere importantă (tabel 4).
 Tabelul 4
Influenţa unor probiotice asupra microbiotei intestinale
Modificări ale populaţiei bacteriene fecale
după consumul de după consumul de
Tipul bacteriilor oligofructoză inulină
Oligofructoză* Inulină*
Martor Martor
(zaharoză) (zaharoză)
Bacteroide, % 72 16 65 26
Bifidobacterium, % 17 82 20 71
Fusobacterium, % 9 1 12 3
Clostridium, % 2 <1 3 0,3

* 15g/zi

Produsele care conţin atât probiotice cât şi prebiotice

sunt numite simbiotice.
În prezent, orientările privind bacteriile probiotice cât
şi a suplimentelor prebiotice sunt orientate cu precădere
către lactobacili şi/sau bifidobacterii.
 Când în acelaşi produs există probiotice şi
prebiotice, se constată îmbunătăţirea viabilităţii la
trecerea bacteriilor prin TGI superior şi o
implantare mult mai eficientă a acestora în
microflora intestinală.
Se asigură un potenţial mult mai ridicat în
controlul unor boli gastrointestinale (inhibarea
patogenilor, prevenirea cancerului), dar şi alte
efecte benefice (scăderea concentraţiei
colesterolului şi Tg în sânge, reglarea activităţii
hormonale, intensificarea absorbţiei mineralelor).
 Efectele prebioticelor au fost descrise
calitativ prin compararea efectelor lor asupra
numărului de bifidobacterii (Bf), lactobacili (Lb),
clostridii (Cl) şi bacteroide (Bd). Pentru
compararea cantitativă a efectelor probioticelor in
vitro, Palfarman ş.a. (2003) au introdus termenul
de index prebiotic (IP) care poate fi calculat cu
relaţia:
NBf NBd NLb NCl
IP    
NT NT NT NT

în care, N reprezintă numărul de bacterii iar NT

numărul total.
 S-a stabilit că fructozooligozaharidele au un
efect prebiotic maxim la pH 6,8 şi o concentraţie
de 1%, în timp ce inulina şi
izomaltooligozaharidele au efectul maxim la pH
6,0 şi concentraţia de 2%.
Simbioticul reprezintă un amestec de
bacterii probiotice şi substanţe prebiotice care
influenţează pozitiv organismul gazdă prin
îmbunătăţirea gradului de supravieţuire a
microflorei probiotice în TGI.
  Simbioticele pot stimula selectiv
creşterea microorganismelor prin
activarea metabolismului unei specii
sau a unui număr limitat de
microorganisme cu efecte benefice
asupra sănătăţii organismului gazdă.
 Simbioticele, prin probioticele şi
prebioticele care le conţin, sunt capabile să
modifice compoziţia microflorei interne cu
efecte benefice asupra organismului
consumatorului. Această abordare oferă un
potenţial profilactic ridicat în controlul
bolilor gastrointestinale având şi alte efecte
sistemice (scăderea concentraţiei lipidelor
în sânge, reglarea activităţii hormonale,
etc.).
 2.1. CARACTERISTICILE ŞI EFECTUL
PROBIOTIC AL UNOR BACTERII LACTICE DE
ORIGINE INTESTINALĂ

În ţările cu economie avansată se

constată o îmbătrânire progresivă a populaţiei
ceea ce conduce implicit la o creştere a
frecvenţei unor boli numite „bolile adultului”.
 În aceste circumstanţe, este necesar ca în
corelaţia alimentaţie - sănătate să se considere
trei funcţii ale produsului alimentar:
• funcţia primară de nutriţie;
• funcţia secundară de aliment agreabil;
• funcţia de activitate fiziologică pentru a
preveni bolile adultului, reducerea imunităţii şi, în
general, îmbătrânirea.
Produsele lactate obţinute cu bacterii lactice
de origine intestinală asigură realizarea acestor
funcţii. Aceste bacterii sunt Lactobacillus
acidophilus, Lactobacillus GG şi specii de
Bifidobacterium.
 2.1.1. LACTOBACILUS ACIDOPHILUS

localizată în tractusul digestiv uman;

a fost utilizată pentru obţinerea a numeroase
PLF, băuturi lactate şi preparate cu bacterii lactice
încă din 1922 când s-a constatat că are un efect
favorabil asupra digestiei;
progresele ştiinţifice din ultimii ani, au
clarificat unele efecte fiziologice ale Lb.
acidophilus şi au contribuit la dezvoltarea unor
produse care conţin această bacterie.
 Caracteristici ale Lb. acidophilus
Lactobacilii (Lactobacillus spp.) au fost
izolaţi pentru prima dată din chefir şi numiţi astfel
de către Kern în anul 1881.
Lb. acidophilus a fost izolat de australianul
Moro din fecalele sugarilor în 1900, fiind numit
Bacilius acidophilus.
În prezent, se face o distincţie între speciile
rezidente în tractusul digestiv uman ca Lb.
acidophilus, Lb. salivarius, Lb. leichmanii şi Lb.
fermentum şi speciile care tranzitează în stare
viabilă prin tractusul digestiv ca Lb. brevis, Lb.
plantarum şi Lb. casei.
 Lb. acidophilus se găseşte frecvent în
intestinul subţire inferior (jejunoileonul), dar şi
în intestinul gros, în timp ce bifidobacteriile
(Bifidobacterium spp) sunt prezente în
principal în intestinul gros.
Lb. acidophilus prezintă următoarele
caracteristici:
 nu se dezvoltă la 15°C şi nu fermentează
riboza;
 temperatura optimă de dezvoltare este
între 35°C şi 38°C, iar pH-ul optim 5,5-6,0;
 cultivat în laptele de vacă produce 0,3-1,8 %
acid lactic; capacitatea de a produce acid diferă
cu tulpinile bacteriei;
 prezintă cerinţe nutriţionale stricte: necesită
prezenţa în mediu a acetaţilor, riboflavinei,
acidului pantotenic, calciului, niacinei şi a
acidului folic;
 este rezistent la acizii biliari;
 produce treonin-aldolaza şi alcool-
dehidrogenaza, care influenţează aroma.
 Acţiunea antibacteriană a bacteriei Lb.
acidophilus
Lb. acidophilus produce acizi organici, H2O2
şi antibiotice, care inhibă dezvoltarea bacteriilor
de putrefacţie sau patogene.
Prezintă proprietăţi antibacteriene şi faţă de
unele bacterii Gram-pozitive (de ex.
Staphylococcus aureus şi Clostridium
perfringens) mai mult decât pentru specii Gram-
negative (de ex. Salmonnella typhimurium şi
Escherichia coli).
 S-a constatat că acţiunea antibacteriană a Lb.
acidophilus este intensă în special împotriva
bacteriilor patogene sau potenţial patogene.
Reducerea proporţiei speciilor din genul
Bifidobacterium în microflora intestinală umană
pe măsura avansării în vârstă şi creşterea
numărului de celule de Clostridium perfringens cu
efectele negative pe care le produce sugerează
acţiunea benefică pe care o poate avea consumul
de produse cu Lb. acidophilus.
 Antibioticele produse de Lb. Acidophilus:
Lactocidina - spectru antibiotic larg care
cuprinde atât bacterii Gram-negative cât şi Gram-
pozitive
Acidofilina - acţiune antibacteriană faţă de
bacteriile patogene in vitro
Acidolina - spectru antibacterian larg în
special faţă de bacteriile sporulate
Lactosin B - activitate antibacteriană asupra
speciilor din genul Lactobacillus
 Substanţe de tip proteic obţinute dintr-un
filtrat de Lb. acidophilus - prezintă activitate
antibacteriană faţă de Bacillus subtilis,
Staphylococcus aureus, Escherichia coli şi specii
de Salmonella.
 Acţiuni fiziologice ale bacteriei Lb.

Acidophilus

îmbunătăţirea microflorei intestinale.

Inhibând multiplicarea bacteriilor patogene şi de

putrefacţie care produc afecţiuni intestinale, Lb.

acidophilus contribuie la menţinerea sănătăţii

organismului.
 accelerarea creşterii. Prin îmbunătăţirea

microflorei intestinale se creează un mediu pentru

o utilizare mai eficientă a nutrienţilor (proteine,

calciu, fier, fosfor, etc.) ceea ce conduce la

creşterea masei corporale.

îmbunătăţirea activităţii β–galactozidazei este

un efect deosebit de important în special pentru

persoanele cu intoleranţă la lactoză.

 reducerea colesterolului ca rezultat al
consumului de lapte fermentat cu Lb. acidophilus
este recomandată pentru prevenirea
arterosclerozei ateromatoase. Pe lângă factori
anti-colesterol reprezentaţi de unele componente
ale laptelui (lactoză, calciu, acid orotic, proteinele
zerului), componente ale celulei bacteriilor lactice
şi metaboliţi extrabacterieni prezenţi în produsele
lactate fermentate pot avea acelaşi efect.
 activitate de controlare a cancerului. Există

unele bacterii intestinale care produc substanţe

putrefactive dăunătoare ca amoniac, amine,

fenoli, indol, H2S şi alte substanţe carcinogene,

care, în cantităţi mari reduc funcţiile ficatului şi

favorizează apariţia cancerului.

 O dietă bogată în grăsimi, proteine şi un

conţinut redus în fibre vegetale determină apariţia

cancerului de colon. La aceste persoane,

activitatea enzimelor bacteriene intestinale ca

β–glucuronidază, nitroreductază, azoreductază şi

7–α–dehidrogenază a fost semnificativ mai mare

decât la cele cu o dietă vegetariană.

 Deoarece în intestinul gros aceste enzime

bacteriene pot transforma precursorii în

carcinogeni, intensitatea activităţii acestor enzime

poate fi folosită ca indicator al dezvoltării

cancerului de colon. Lb. acidophilus reduce

activitatea acestor enzime şi în consecinţă

producerea substanţelor carcinogene.

 Lactobacillus acidophilus NCFM
este o tulpină de origine umană;
a fost izolată în 1970 la Universitatea North
Carolina din SUA;
a fost apoi examinată în numeroase aplicaţii
in vitro şi in vivo;
un parametru important pentru tulpina
probiotică comercială este stabilitatea la păstrare.
 O cultură uscată de NCFM, conservată la
temperatura camerei, prezintă o bună stabilitate
chiar timp de câteva luni.
Într-un lapte însămânţat cu 107 ufc/ml,
conţinutul de bacterii a rămas neschimbat după
21 de zile, la 4°C sau 10°C.
Stabilitatea unui PLF comercial păstrat la 4°C
este de asemenea foarte bună, după 52 de zile
reducerea numărului de bacterii fiind de la 1,2 x
107 la 8,7 x 106 ufc / ml.
 Această bacterie suportă condiţiile existente
în tractusul gastrointestinal:
este acid-tolerantă, rezistă la toxicitatea
sărurilor biliare şi la hidroliza enzimelor
pancreatice;
are şi alte caracteristici pentru a fi definită ca
bacterie probiotică: aderă la celulele intestinale
umane, colonizează intestinele, produce
substanţe antimicrobiene, are efecte benefice
asupra sănătăţii dovedite clinic.
 2.1.2. LACTOBACILLUS CASEI SSP.
RHAMNOSUS (LACTOBACILLUS GG)

 este o tulpină de Lactobacillus de origine

umană izolată relativ recent;
 studiată extensiv datorită efectelor pozitive
asupra sănătăţii;
 poate adera la celulele intestinale şi să
colonizeze tractusul intestinal.
 Lactobacillus GG şi produsele obţinute cu
această tulpină au fost apreciate ca benefice în
tratamentul şi prevenirea diferitelor tulburări
gastrointestinale ca diareea infantilă, efecte
asociate cu administrarea de antibiotice şi diareea
călătorului.
 Lactobacillus GG îmbunătăţeşte capacitatea
tractusului intestinal de a lupta împotriva
infecţiilor şi ajută la păstrarea integrităţii
intestinale.
 Au fost produse diverse alimente cu

Lactobacillus GG testate clinic, între care se

menţionează un tip de iaurt cu o singură tulpină

bacteriană, altul cu cultură mixtă, o băutură din

zer cu fructe şi alta din zară produsă în Finlanda.

 Lactobacillus GG a fost izolat din flora

intestinală a unor oameni sănătoşi.

 Acesta pare foarte asemănător cu Lactobacillus
casei. În urma testelor de fermentare a hidraţilor
de carbon s-a constatat că nu corespunde nici
unei tulpini clasificate tradiţional şi a fost numit
specia Lactobacillus tulpina GG, după numele
descoperitorilor săi Gorbach şi Goldin de la
Universitatea din Boston. Lactobacillus GG (LGG)
este patentat ca tulpina Lb. rhamnosus fiind
păstrată în American Type Culture Collection (cod
ATCC 53103).
 Este considerată ca o bacterie probiotică ideală
deoarece rezistă la pH-ul acid al sucului gastric şi
se ataşează strâns de peretele colonului.
 Lactobacillus GG prezintă siguranţă în utilizare
ca bacterie lactică probiotică, fiind lipsit de
toxicitate. De asemenea, la administrarea orală a
acestei bacterii pe voluntari umani, nu s-au
constatat reacţii adverse.
 2.1.3. LACTOBACILLUS F19

 Lactobacillus F19 aparţine speciei

Lactobacillus paracasei subsp. paracasei care
este prezentă în multe brânzeturi şi în alte
alimente fermentate.
 Lb. paracasei este, de asemenea, o
componentă a microflorei intestinale umane.
 Caracteristicile bacteriei Lactobacillus F19 au
fost testate timp de 12 ani în cursul cărora a fost
stabilită siguranţa utilizării acestei tulpini ca
bacterie probiotică.
 Lactobacillus F19 are o comportare faţă de
antibiotice asemănătoare celorlalţi reprezentanţi
ai grupului Lactobacillus casei.
 Este rezistent faţă de aztreonam, ceftaxidină,
cefotaximă, cefoxitină, gentamicină, polimixină B,
trimetoprimă, vancomicină şi sensibil la penicilină
G, ampicilină, bacitracină, clindamicină,
cloramfenicol, eritromicină, rifampicină şi
tetraciclină.
 se poate dezvolta în laptele suplimentat cu

proteine hidrolizate din lapte, făcând posibilă

producerea de culturi starter concentrate;

 se poate dezvolta în lapte împreună cu alte

bacterii prezente în starter permiţând reducerea

duratei de fermentare şi a riscului dezvoltării unor

bacterii străine.
 tulpina supravieţuieşte bine în diverse PLF

asigurând la sfârşitul perioadei de conservare un

număr important de bacterii active;

 în contrast cu numeroase alte bacterii

probiotice, Lactobacillus F19 nu numai că este de

origine umană, dar este componentă a microflorei

intestinale umane, fiind izolată de la diverşi

indivizi care nu au venit în contact cu această

specie.
 a fost izolată dintr-o serie de alimente.

 Lactobacillus F19 poate fi un exemplu de

bacterie care de-a lungul timpului a fost parte

atât a unor alimente cât şi a microflorei umane

normale, foarte bine adaptată.

 Fiind foarte sigură şi cu numeroase efecte

benefice asupra consumatorului are largi

perspective de utilizare la fabricarea PLF.

 2.1.4. BIFIDOBACTERIILE

 au fost puse în evidenţă pentru prima dată de

Tissier (Institutul Pasteur) în 1899, în fecalele
sugarilor alimentaţi natural;
 prezenţa lor în tractusul intestinal al sugarilor
este considerată ca un factor important pentru
prevenirea infecţiilor digestive a acestora;
 ulterior, s-a stabilit că bifidobacteriile sunt larg
răspândite şi la adulţi sau persoanele în vârstă -
semnificaţia prezenţei lor a atras atenţia
specialiştilor.
 Caracteristisile bifidobacteriilor
 primele denumiri ale bifidobacteriilor date de
Tissier au fost Bacillus bifidus communis şi
Bacillus bifidus (1899);
 ulterior, s-au numit Bacteroides bifidus (1923)
şi Lactobacillus bifidus (1934);
 din 1974, au devenit specii ale genului
Bifidobacterium cu 11 reprezentanţi: B. bifidum,
B. infantis, B. breve, B. thermophilum, B.
adolescentis, B. longum, B. pseudolongum, B.
suis, B. coryneforms, B. asteroides şi B. indicum.
 dintre acestea B. bifidum, B. longum, B. infantis
şi B. breve sunt specii rezistente la copii, iar B.
bifidum, B. longum şi B. adolescentis la adulţi.
 în ediţia din 1986 a Bergey's manual of
systematic bacteriology, vol. 2, sunt menţionate
21 de specii de bifidobacterii.
 au fost izolate din tractusul intestinal şi fecalele
animalelor precum şi din secreţiile şi tubul
digestiv uman, fecale şi cavitatea bucală.
 Principalele caracteristici ale
bifidobacteriilor sunt următoarele:
sunt bacterii Gram-pozitive, anaerobe şi
nesporulate;
în funcţie de condiţiile de cultivare, au formă de
Y, V, curbe, bastonaşe sau reţea;
au o lungime cuprinsă între 2-8 μ;
se colorează neregulat cu albastru de metilen şi
formează asocieri de 2 sau mai multe celule;
temperatura optimă de dezvoltare este de 36-

38°C;

fermentează 1 mol de glucoză cu fructozo-6-

fosfat kinaza producând 1,5 mol acid acetic şi 1

mol acid lactic; nu produc CO2, acid butiric, acid

propionic;

nu produc catalază sau indol şi nu reduc nitraţii.

 Factorii bifidus
În această categorie intră substanţe care
stimulează creşterea şi multiplicarea
bifidobacteriilor, acţiune care a fost evaluată în
special in vitro.
Factorul bifidus I a fost evidenţiat în laptele
uman sub forma unei oligozaharide care conţine
N-acetilglucozamină şi care stimulează creşterea
bacteriei B. Bifidum var. Pennsilvenicus.
 O substanţă similară peptidelor numită
factor bifidus II rezultată din digestia
enzimatică a proteinelor (cazeina, de exemplu)
are acţiune favorabilă asupra multiplicării B.
Bifidum Tissier.
 Lactuloza (β-D-galactopiranosil-4-D-
fructoza) a fost izolată în 1930 după
tratamentul lactozei cu Ca(OH)2. Ulterior
(1957), s-a constatat efectul stimulator al
lactulozei asupra bifidobacteriilor.
Extractul de ginseng a fost utilizat pentru
tratarea tulburărilor digestive şi a diareei
infantile, considerându-se că efectele
favorabile sunt datorate unor componente
care stimulează dezvoltarea bifidobacteriilor.
Între componentele active se menţionează
acidul S-sulfonic-4'-fosfopantetina care are
activitate similară cu pantetina.
Fructo - oligozaharide se găsesc în compoziţia
unor plante ca ceapa, usturoiul, brusturele. Ele nu
sunt complet hidrolizate de către enzimele din
tubul digestiv sau de cele din ficat şi rinichi. În
plus, B. bifidum şi toate speciile de bifidobacterii,
pot utiliza fructo-oligozaharide ca sursă de hidraţi
de carbon, spre deosebire de bacteriile de
putrefacţie E. coli şi Cl. perfringens.
 Oligozaharidele - transgalactosilate (OZT) sunt
sintetizate din lactuloză. În cursul fermentaţiei
iaurtului, datorită prezenţei β-galactozidazei din
cultura starter, rezultă produse secundare care
sunt OZT.
Acestea acţionează ca factori de creştere
pentru bifidobacterii în intestinul inferior şi au un
efect de evitare a constipaţiei. De altfel, produsele
lactate fermentate, în particular iaurtul, au un
efect calmant asupra digestiei, determinând şi o
creştere a conţinutului de bifidobacterii.
 Acţiuni fiziologice ale bifidobacteriilor

 În tubul digestiv uman există peste 100 specii

de microorganisme, unele cu efect benefic, altele

fiind dăunătoare.

 Bifidobacteriile din grupul celor benefice, se

găsesc într-un număr mare în intestinul gros.

 Acţiunile fiziologice pozitive ale
bifidobacteriilor sunt:
îmbunătăţirea metabolismului vitaminelor.
 Bifidobacteriile produc vitamine atât
intracelular (B1, B2) cât şi extracelular (B1,
B2, B6, B12, acid nicotinic, acid folic).
Bacillus thiaminolyticus, care poate popula
tractusul intestinal, produce hidroliza
vitaminei B1 şi în consecinţă carenţa
acesteia.
Într-o asemenea situaţie, administrarea
orală a vitaminei B1, nu este eficientă.
Bifidobacteriile reprezintă un mijloc de a
opri dezvoltarea bacteriei tiaminolitice, fiind
în acelaşi timp o sursă de tiamină
extracelulară.
îmbunătăţirea metabolismului proteinelor.
Datorită faptului că bifidobacteriile prezintă
activitate fosfo-protein fosfatică degradând
K-cazeina din laptele uman, se facilitează
absorbţia acesteia în cazul alimentaţiei naturale a
sugarului. Împiedicând dezvoltarea în intestin a
bacteriilor de putrefacţie, bifidobacteriile evită
descompunerea aminoacizilor şi pierderea
acestora ca substanţe nutritive.
prevenirea constipaţiei. Acizii organici produşi
ca metaboliţi de bifidobacterii ca şi multiplicarea
acestora stimulează peristaltismul intestinal.
Preparate care conţin bifidobacterii sunt
recomandate persoanelor care suferă de
constipaţie.
activitate antibacteriană (faţă de bacterii
patogene şi de putrefacţie). S-a stabilit, în vitro,
acţiunea antibacteriană faţă de E. coli,
Staphylococcus aureus, Shigella dysenteriae,
Salmonella typhi, specii de Proteus, Candida
albicans ş.a.
 Principalele substanţe cu acţiune
antibacteriană produse de bifidobacterii sunt
acizii organici: dintr-un mol de glucoză se
formează 1 mol acid lactic şi 1,5 mol acid acetic.
De asemenea, produc cantităţi reduse de acid
formic.
În plus, B. bifidus produce un antibiotic
numit Bifidin activ faţă de Micrococcus flavus şi
Staphylococcus aureus la pH 4,8-5,5.
Bifidobacteriile formează acizi biliari liberi
din acizi conjugaţi, care au o acţiune inhibitoare
sporită faţă de unele bacterii dăunătoare.
tratamentul afecţiunilor de ficat. Efectele
benefice ale bifidobacteriilor în acest
tratament sunt:
 suprimarea bacteriilor de putrefacţie care
produc amoniac şi amine şi
 reducerea pH-ului intestinal prin acizii
organici formaţi astfel încât, în condiţiile
ionice date, amoniacul nu este uşor
absorbit.
 S-a constatat că prin administrarea
timp îndelungat pacienţilor cu hepatită
cronică sau ciroza ficatului de lapte
bifidus se înregistrează o ameliorare
vizibilă.
efecte imunoactive. Un aspect însemnat al
microflorei intestinale normale este că asigură un
nivel înalt al imunităţii. Prin administrarea de
bifidobacterii se măreşte semnificativ producţia
de anticorpi.
În urma experimentelor pe pui, cobai şi porci
s-a constat că la administrarea orală de
peptidoglican (muramil dipeptidă), are loc o
creştere a răspunsului imun.