Master

Psihologie clinică – evaluare și intervenție

Anul I, Semestrul I
 Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenţilor cu etapele unui demers
de cercetare în psihologia clinică.
2. Cunoaşterea modalităţilor de realizare practică a
unui experiment clinic.
3. Cunoaşterea tipurilor de design experimental
utilizate în studiile clinice.
4. Cunoașterea metodelor de cercetare calitativă
utilizate în psihologia clinică
Fondul de timp:
28 ore curs
14 ore seminar
 Teme curs:
Fundamentele științifice și profesionale ale psihologiei clinice
Cercetarea cantitativă în psihologia clinică - Studiile clinice controlate
Cercetarea calitativă în psihologia clinică
Experimentul clinic cu un singur subiect
Observația în cercetarea clinică
Metodele de tip self-report
Sampling
Evaluarea cercetării în psihologia clinică
Analiză, interpretare și diseminare în cercetarea clinică
 Teme seminar
Studiul clinic controlat
Designul cercetării calitative în psihologia clinică
Experimentul clinic cu un singur subiect
Observația în cercetarea clinică
Metodele de tip self-report
Eșantionare
Evaluarea cercetării în psihologia clinică
Analiză, interpretare și diseminare în cercetarea clinică
 Bibliografie
Geanina Cucu-Ciuhan – Metode avansate de cercetare în psihologia
clinică și psihoterapie - note de curs
David, D. (2006), Metodologia cercetării clinice, Ed. Polirom, Iaşi
David, D. (2006), Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente,
Ed. Polirom, Iaşi.
Geanina Cucu-Ciuhan, Introducere în cercetarea psihologică,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti, 2003, (ISBN:
973-8317-80-0).
Geanina Cucu-Ciuhan, Cercetarea calitativă în psihologie, Editura
SYLVI Bucureşti, 2005, (ISBN: 973-628-144-2).
 Evaluare
10% - Prezența la curs și seminar
10% - Activitatea la seminar
20% - Proiect
10% - Evaluare periodică – examen parțial în
săptămâna 7-8
50% - Evaluare finală – examen scris sau oral
 Proiectul
Examenul final
Sarcină de echipă – maxim 3 studenți în echipă
Studenții vor avea de redactat un proiect cu pașii de
implementare a unui studiu clinic controlat pe o temă
la liberă alegere din domeniul psihologiei clinice,
psihologiei medicale, psihologiei sănătății sau a
psihoterapiei.
Proiectul va conține toate fazele tipice unui studiu
clinic controlat până la momentul colectării datelor.
Proiectul va fi prezentat la examen.
Curs 1
 Scurt istoric
Domeniul psihologiei clinice, are o istorie bogată de
cercetare empirică într-o serie de direcții: evaluare,
diagnostic, psihoterapie, psihopatologie
experimentală, şi multe altele.
De fapt, accentul pe generarea de cunoştinţe relevante
clinic prin cercetare riguroasă a fost o caracteristică a
psihologiei clinice, încă de la începuturile sale ca un
domeniu distinct.
Mulți dintre cei mai vechi psihologi clinicieni au venit
în domeniu cu o formare în ştiinţele naturii, domeniu
cu tradiție în cercetare. Aceștia și-au propus să-și
integreze înclinaţiile ştiinţifice cu scopul generării de
cunoştinţe practice în domeniul psihologiei clinice,
pentru a aborda cu succes o serie de probleme clinice.
Această formare a primilor cercetători la intersecția
dintre cercetare și practica clinică a fost una extrem de
norocoasă, ducând la o bază empirică solidă pentru
domeniul psihologiei clinice.
Fondatorul psihologiei clinice, Lightner Witmer, a
stabilit prima clinică de psihologie şi primul program
de instruire în 1896.
Mai târziu, Witmer a fondat şi a editat primul jurnal
ştiinţific şi profesional pentru domeniul în curs de
dezvoltare, Psihologia clinică.
Încă de pe acea vreme era unanim recunoscută
valoarea integrării științei și practicii în psihologia
clinică. Însă metodele de cercetare utilizate în primele
investigații din psihologia clinică sunt considerate
rudimentare și mult sub standardele impuse de
știința contemporană.
 Rolul şi atribuţiile psihologului
clinician

Psihologul clinician îndeplineşte mai multe funcţii (a se consulta şi

reglementările Comisiei de psihologie clinică şi psihoterapie a
Colegiului Psihologilor din România - www.copsi.ro):
(1) Diagnostic psihologic şi evaluare clinică - se referă la
identificarea factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală;
(2) Consiliere psihologică şi intervenţie psihoterapeutică - se
referă la controlul factorilor psihologici în boală şi în optimizarea
funcţionării subiecţilor umani sănătoşi;
(3) Cercetare - se referă la investigarea rolului factorilor
psihologici în sănătate şi boală;
(4) Educaţie.
Psihologul clinician este acel licenţiat în psihologie care s-a specializat
şi lucrează în domeniul clinic (ex. spitale, laboratoare de sănătate
mintală, organizaţii nonguvernamentale care oferă servicii de
consiliere şi psihoterapie, etc.).
 Roluri profesionale în psihologia
clinică și psihoterapie

Ideal, ar trebui să existe trei roluri principale profesionale în

psihologia clinică și psihoterapie:
1. de cercetător clinic (clinical scientist) - cu un accent primar pe
conducerea de cercetări clinice;
2.de cercetător - practician (scientist - practitioner) – cu un accent egal
pe cercetarea științifică şi pe practica clinică ;
3. de cercetător clinic aplicant (applied clinical scientist) – cu un
accent predominant pe aplicarea cunoștințelor științifice existente
în practica.
În realitate există și o a patra categorie de specialiști:
Practicianul intuitiv

Este psihologul clinician sau psihoterapeutul care nu conduce

cercetări și nu folosește conștient rezultatele cercetărilor în munca sa
clinică.
Își desfășoară activitatea profesională în special pe baza experien ței
sale clinice, a supervizării sau a studiilor de caz citite.
De regulă sunt practicieni foarte experimentați, dar care nu citesc
studii de specialitate ce conțin rezultatele cercetărilor și nici nu
publică studii pentru s-și împărtăși experiența profesională.
 De ce este necesară integrarea cercetării
cu practica în psihologia clinica?

Datorită în mare parte metodologiilor de cercetare din

ce în ce mai riguroase, care au ajuns să caracterizeze
psihologia clinică, domeniul a cunoscut progrese
importante în ultimele decenii, inclusiv prin
introducerea de noi intervenţii de mare eficacitate.

Aceste evoluții metodologice au dus, în acelaşi timp la

identificări ocazionale de proceduri mai puţin eficiente
sau chiar în detrimentul practicii clinice.
Asociația Psihologilor Americani

Psihologi clinicieni sunt considerați ca fiind cercetători-practicieni, cu

abilitatea de a proiecta şi desfăşura activităţi de cercetare aplicată şi de a
efectua evaluări critice ale activităţii de cercetare.
Psihologi clinicieni trebuie să aibă, de asemenea, capacitatea de a
dezvolta și evalua intervenţiile noi, folosind teoria psihologică.
Din descrierea de mai sus se poate observa că psihologia clinică ca
disciplina nu este devotată pe deplin unui model teoretic sau unei metode
de intervenție psihologică, ci foloseşte ceea ce funcţionează cel mai bine,
pe baza de probe adunate prin evidență științifică. Metodele includ
diferite metode de evaluare prin intermediul unor chestionare şi interviuri,
studii randomizate controlate şi studiile observa ționale privind
eficacitatea intervențiilor psihoterapeutice, precum şi dovezi calitative
bazate pe experiența subiectivă a pacientului.
Procesul de cercetare
Metaforă după: Chris Barker, Nancy Pistrang and Robert Elliott,
Research Methods in Clinical Psychology: An Introduction for
Students and Practitioners, 2002 John Wiley & Sons.

Cercetarea spune o poveste – adesea seamănă cu o poveste cu

detectivi, care începe cu un mister și se termină cu o rezolu ție;
cercetătorii au o problemă pe care doresc să o investigheze, iar
povestea își va atinge finalul fericit dacă ace știa găsesc o solu ție
la problemă.
 În practică însă…
Lucrurile nu sunt chiar atât de simple și povestea
seamănă mai degrabă cu o poveste de aventuri sau de
călătorie, cu multe turnuri neașteptate.
Adesea, rezoluția unui proiect de cercetare este
nesigură: nu îți răspunde la întrebarea inițială ci mai
degrabă îți spune că ai plecat încă de la început de la o
întrebare greșită sau că modul în care ai încercat să
răspunzi la ea este unul conceput greșit din punct de
vedere metodologic.
 Cercetarea legitimă
Există o dezbatere foarte puternică în psihologie asupra a
ceea ce constituie cercetare legitimă.
Situaţia în psihologie este analogă evoluţiilor din literatură.
• Pe de o parte este povestea tradiţională de cercetare, mai
degrabă ca un roman victorian, care are un început clar,
narațiunea, şi sfârşitul, şi este de aşteptat să ofere o reflecţie
mai mult sau mai puţin fidelă a realităţii.
• Pe de altă parte, în această epocă modernă şi postmodernă, ​
ne întâlnim adesea cu naraţiuni care nu respectă o secvenţă
ordonată cronologic care să lege perfect începutul cu
sfârșitul. În plus, ele nu pot pretinde că reprezintă, sau chiar
pot respinge, ideea de realitate.
Aceste evoluţii în literatură şi în psihologie reflectă evoluţiile
intelectuale generale din ultimul secol.
Psihologia, în general, şi psihologia clinică în special, trece în prezent
printr-o dezbatere viguroasă cu privire la natura cercetării – mai
exact, care dintre aceste narațiuni pot fi considerate cercetări
veritabile și care sunt altceva.
Principala problemă metodologică este legată de chestionarea
validității poveștii tradiționale, sau a vechii paradigme de cercetare:
esențial cantitativă, cu abordare ipotetico-deductivă, care se bazează
pe modele cauzale liniare.
Acesta este principalul motiv pentru care noile direc ții de cercetare
vorbesc despre completarea modelului tradițional cu o abordare mai
calitativă, orientată pe descoperire, non-liniară.
 Exemplu
(după David, 2007):
Problema 1. Ce cred aceşti 12 pacienţi care au cancer despre viaţa lor astăzi,
la ora interviului?
Problema 2. Ce cred aceşti 12 pacienţi care au cancer despre viaţa lor?
Problema 3. Ce cred pacienţii care au cancer despre viaţa lor?
O metodologie calitativă bazată pe interviul liber urmată de o analiză
tematică ar putea oferi un răspuns la problema 1.
În cazul problemei 2 trebuie să arătăm că răspunsurile la interviu sunt
stabile în timp (ceea ce înseamnă un studiu anterior care să arate dacă există
o stabilitate-fidelitate a răspunsurilor pacienţilor la interviu).
Pentru problema 3 avem nevoie nu doar de o stabilitate a răspunsurilor ci şi
de un eşantion reprezentativ pentru pacienţii cu cancer.
Metodologia cantitativă
Prin manipularea numerică a variabilelor, asigură o mai bună
generalizare a rezultatelor cercetării.
Atunci însă când variabilele investigate nu sunt exprimate
numeric utilizarea iniţială a unei metodologii de tip calitativ, cu
rol explorator, este de dorit.
De exemplu, înainte de a construi un test psihologic pentru a
evalua cogniţiile pacienţilor depresivi şi de a face analiză de
itemi este important să facem un interviu clinic cu pacienţii
suferinzi de depresie pentru a vedea temele dominate în
gândirea lor (David, 2007, Beck, 1962).
Dacă problema investigată presupune generalizarea rezultatelor
atunci este de dorit utilizarea unei metodologii cantitative,
precedată, dacă este cazul, de metodologii calitative cu rol
explorator.
 Metodologia calitativă
Permite o analiza mai nuanţată asupra unui fenomen; în acest
sens ea poate urma unei metodologii cantitative, nuanţând şi
exemplificând rezultatele obţinute prin metodologia cantitativă.
În cazul problemelor 1 şi 2, metodologia calitativă în sine este
suficientă pentru a rezolva anumite probleme.
Alegerea metodologiei de lucru este în funcţie de problemele pe
care le avem de rezolvat şi de starea domeniului la acel moment
(ex. dacă nu avem teste validate pentru evaluarea credinţelor
iraţionale şi dorim să investigăm cogniţiile iraţionale la pacienţii
depresivi, singura modalitate de investigare a lor este interviul
clinic urmat de analiză de conţinut, tematică etc. – David, 2007).